581. Pentru liderii „pucioşi”, Duhul Sfânt nu este o Persoană Dumnezeiască, ci un potpuriu de însuşiri omeneşti
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
581. Pentru liderii „pucioşi”, Duhul Sfânt nu este o Persoană
Dumnezeiască, ci un potpuriu de însuşiri omeneşti
Este
binecunoscut faptul că învăţătura creştin-ortodoxă defineşte Duhul Sfânt ca fiind
una dintre cele trei Persoane care alcătuiesc Fiinţa unică a lui Dumnezeu.
Ereziile antitrinitare cunoscute au contestat pe rând în decursul istoriei
dogma Sfintei Treimi: fie prezenţa din veşnicie a celor trei Persoane, fie
însuşirile divine (sau, în cazul Fiului, divino-umane) ale Acestora.
Iată
că şi secta pucioşilor se adaugă la salba ereziilor de acest soi. Ei nu văd în Duhul Sfânt o Persoană, ci un
lanţ de însuşiri bune, omeneşti, a căror prezenţă condiţionează prezenţa
Duhului Sfânt în om. De pildă, dorul:
dacă eşti plin de dor în tine,
înseamnă că eşti plin de Duhul Sfânt. Dacă eşti insensibil, bâtă, încât nu se
poate găsi în tine nicio fărâmă de dor,
înseamnă că în tine nu se sălăşluieşte
Duhul Sfânt. Pentru că, ce să vezi: liderii sectei pucioşeşti proclamă că... Duhul Sfânt este Însuşi Măria Sa, Dorul:
« Iar acum le spun lor [...] că Duhul Sfânt
[...] este chiar dorul, iar cine nu are acest dor, nu are sălășluit în el pe
Duhul Sfânt. »[1] (citat din predica leliţei Mihaela din
11 septembrie 2019)
Cum
pentru liderii „pucioşi” prezenţa contradicţiilor stridente nu-i deranjează, ba
chiar îi încântă, îndată ei plăsmuiesc una gogonată şi pentru Duhul Sfânt: cică
Duhul Sfânt este concomitent „chiar dorul”
şi „chiar fericirea” (de unde noi ar
trebui să deducem musai că dorul şi fericirea sunt chiar unul şi acelaşi
lucru):
« O, fericit este cel ce are dorul, pe Duhul
Sfânt în inimioara lui, Doamne! Duhul Sfânt este
chiar fericirea, cu neputință ea de
descris. Poți fi fericit pe deplin, poți și când n-ai nimic, și tot fericit
ești cu acest aluat în tine, cu dorul, o, fii iubiți de Dumnezeu, căci dorul
acesta face fericire inimii și vieții, nu altceva de pe pământ face această
fericire. »[2]
(citat din predica leliţei Mihaela din 11 septembrie 2019)
Or,
acest lucru e cât se poate de forţat şi de
neadevărat. Dorul şi fericirea nu pot fi unul şi acelaşi lucru.
Dorul, după cum şi numele lui ne arată, nu face deloc fericire, căci este o
durere în suflet, este doar un suspin
după ceva sau cineva care îţi lipseşte sau este foarte departe şi cu care ai
şanse mici sau improbabile de a te întâlni,
deci şi fericirea întâlnirii cu
acel cineva este încă undeva departe. Rar, foarte rar, dorul se întâlneşte cu
fericirea, iar când fericirea vine totuşi...îndată se ogoieşte şi dispare
dorul, căci ele nu pot sta împreună.
Odată
porniţi pe această temă, liderii „pucioşi” îşi dezvoltă fanteziile cu o
frenezie greu de înţeles şi de explicat. Duhul Sfânt, odată ce s-a stabilit că nu
este o Persoană ci o însuşire sau mai multe, poate deveni (şi chiar devine succesiv,
în viziunea lor) orice însuşire omenească bună, vrednică de a fi copiată şi adoptată
de adepţii sectei. În afară de dor şi
de fericire, El mai este (pe rând şi
toate deodată), dragostea, mângâierea,
puterea dragostei, mila, nejudecata,
umilința, duioşia, pacea, înțelepciunea şi lucrarea euharistică a
preoţiei:
« Duhul Sfânt
este dorul dintre om și Dumnezeu, dintre frate și frate în Domnul și pentru Domnul în numele
Domnului. El este dragostea, mângâierea, puterea
iubirii de Dumnezeu și de oameni, mila și nejudecata, El este umilința inimii
și inima duioasă, El este
pacea cea deplină și înțelepciunea, El face pe
Domnul pe masa creștinului și are
omul pe Domnul de hrană pe masa sa. »[3]
(citat din predica leliţei Mihaela din 11 septembrie 2019)
Aceste
manevre de diseminare prin învăluire a modurilor de manifestare fiinţială a
Duhului Sfânt se dovedesc îndată că ţinteau subliminal spre un anumit scop. După
pregătirea aperceptivă a adepţilor sectei, liderii „pucioşi” pot glisa cu
uşurinţă spre ţinta lor finală. Ei se declară în faţa supuşilor ca fiind singurii
vectori de acţiune a Duhului Sfânt, iar lucrarea
lor „ din vremea aceasta” se asimilează chiar cu prezenţa vie a Duhului
Sfânt pe pământ, căci „Duhul Sfânt este
lucrarea lor”. Ei sunt totodată şi prietenii unici şi de neînlocuit ai „Domnului” lor de la Pucioasa (exact, dar
exact aşa cum erau şi ucenicii lui Iisus pe vremuri):
« O, fiilor, [...] Voi sunteți în vremea aceasta prietenii Lui, cei care
stați cu Domnul la masă trup și cuvânt, așa cum a stat atunci cu ucenicii Lui
în seara cinei. [...] căci Duhul Domnului este
lucrarea voastră. »[4]
(citat din predica leliţei Mihaela din 11 septembrie 2019)
Odată
reconfirmaţi ca lideri absoluţi ai sectei „Noul Ierusalim” de la
Pucioasa şi ca posesori ai „dumnezeirii
pucioşeşti”, validaţi oficial ca purtători ai „lucrării Duhului Sfânt”, liderii „pucioşi” îşi permit să dezvolte
doctrina sectei cu noi şi noi precepte aberante, străine complet de duhul
ortodoxiei. Pătrunşi în toată fiinţa lor de duhul dezbinării (care se ştie că
vine de la diavolul), ei îşi îndeamnă adepţii să înlocuiască iubirea dintre
fraţi şi surori cu manifestări stranii, antisociale şi îmbibate cu o suspiciune
reciprocă pernicioasă. Bărbaţii sunt îndemnaţi să fugă de femei ca de nişte făpturi
întinate în însăşi fiinţa lor, căci însăşi privirea chipului necurat al femeii
poate periclita mântuirea bărbatului:
« O, bărbaților, o, bărbați, fugiți de femeie, fugiți din preajma
lor, fugiți cât puteți, că ele vă
murdăresc viața și fața și inima și duhul și veșnicia ca să n-o mai căpătați! »[5]
(citat din predica leliţei Mihaela din 11 septembrie 2019)
La
rândul lor, femeile sunt îndemnate să-şi urască bărbaţii şi să fugă de ei cât
le ţin picioarele, căci simpla apropiere de bărbaţi le poate sluţi chipurile şi
le poate stârni patimi care le vor azvârli trupurile în fundul iadului:
« O,
femeilor, fugiți
de bărbați, fugiți cât vă țin puterile
picioarelor, nu stați în preajma lor ca să-i
doborâți spre diavolul desfrânării, căci
desfrânarea este din iad ieșită și umblă pe pământ și sluțește pe bărbat și pe
femeie și amestecă trupurile și le fierbe ca în oala cu mâncare și le face
gunoi de aruncat în groapa iadului, plină de foc!
»[6]
(citat din predica leliţei Mihaela din 11 septembrie 2019)
Desigur
că în „grădinile sfinte” de la Pucioasa vor mai fi şi excepţii de la această
regulă. De exemplu, pe Mihaela n-o s-o vezi că fuge cât o ţin picioarele de Nicuşor,
nici pe Nicuşor că fuge de Mihaela ca dracul de tămâie. Şi nici că s-ar teme
sau sinchisi vreunul dintre ei că pentru asta îi aşteaptă şi pe ei, ca şi pe
ceilalţi, „groapa iadului, plină cu foc”. De aceea, cei doi pungaşi vor fi văzuţi
pe mai departe, mai mult ca sigur, ca şi până acum: lipiţi unul de altul, ca
marca de scrisoare, uniţi în cuget şi simţiri la mistificări, amăgiri şi escrocări ale naivilor prin făgăduinţe false
şi plăsmuiri meşteşugite.
………………....
Anca Ionescu-Târgovişte
14 noiembrie 2019
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.