233. “Fenomenul Nicu Gabriel, ultima trâmbiţă pucioşească”, văzut de ziaristul Marius Petrescu
233.
“Fenomenul Nicu Gabriel, ultima trâmbiţă pucioşească”, văzut de ziaristul
Marius Petrescu
Articolul pe care îl
vom analiza acum este un reportaj apărut în revista “Formula AS”
Nr. 357/1999 şi este intitulat “Minunile adevăratei credinţe”.
Autorul articolului (Marius Petrescu) oferă o mostră de diletantism teosofic
încărcat cu fascinaţia paranormalului: o împletitură de exagerări, minciuni şi
improvizaţii menite să ţină pasul cu “minunile” lui Nicu Gabriel de la
Borăneşti. Pentru a-l comenta, mai întâi îl vom reproduce, cu precizarea că
observaţiile din paranteze ne aparţin ( E.)
Minunile
adevăratei credinţe
Intr-un
sat aproape uitat din inima Baraganului, saptamana de saptamana se petrec
evenimente greu de patruns şi de povestit. Aici slujeste un preot tanar, caruia
Dumnezeu i-a rasplatit nemarginita umilinta şi nestinsa credinta cu miraculoase
puteri vindecatoare.
De mai multi ani, parintele Gabriel Nicu poarta o lupta pe viata şi pe moarte
cu boala ( Observaţia 1. Corect ar fi
fost “cu bolile”, căci el nu
se lupta cu vreo boală de-a lui, ci cu bolile celor care veneau la el) şi cu demonii care
incearca sa copleseasca sufletele crestinilor neajutorati. Înarmat doar cu o
cruce de lemn, tanarul preot infrunta forta infricosatoarelor umbre, (
Observaţia 2. Percepţia ziaristului că N.G. se lupta numai cu umbrele ar putea
fi, eventual, una corectă, sugerându-ne în acest caz un demers donquijotesc al
celui în cauză ) citind în biserica Moliftele
Sfantului Vasile cel Mare. Într-o atmosfera coplesitoare, asemanatoare primelor
veacuri crestine, ( Observaţia 3. Ziaristul încearcă să ne convingă
că memoria lui vizuală nu-l înşeală, iar asemănarea celor două atmosfere – cea
antică şi cea contemporană – este nu numai apăsătoare, ci şi plauzibilă) cand Biserica lui Christos era plina de har şi miracole,
( Observaţia 4. Acum devine vizibilă pregătirea pe care ziaristul tocmai a
făcut-o: asemănarea nu se reduce doar la atmosferă, ci şi la însuşirile
intrinseci sanctuarului: Biserica lui Hristos şi Biserica lui Nicu
Gabriel sunt întru totul asemănătoare în lucrare şi în jurisdicţie, deoarece
ambele sunt pline de har şi de miracole. Cititorul va deduce volens-nolens
că toate celelalte Biserici – în primul rând, BOR – sunt goale de har şi de
miracole) cei pierduti isi afla salvarea, cei
rataciti se intorc pe calea cea buna şi cei drepti isi intaresc credinta.
Departe de toate desertaciunile acestei lumi trecatoare, strain de orice slava
sau infumurare pieritoare, preotul misionar pastoreste turma ce i-a fost
incredintata cu iubire şi devotament.
"Te
blestem, satana, iesi!"
În satul Boranesti, din comuna Cosereni, judetul Ialomita, viscolele iernii şi
arsita verii au asprit chipurile oamenilor, iar saracia sta ca o cicatrice pe
fata acestor meleaguri. Tocmai în acest loc umil, de la marginea lumii
civilizate, a ales Dumnezeu, nu intamplator, o biserica şi un om care sa laude
numele Celui de Sus, spre luarea aminte a crestinilor români şi pentru
adeverirea sfintelor vorbe "cei din urma vor fi cei dintai". ( Observaţia 5. Cititorul va deduce, dacă nu e
prea greu de cap, că singura biserică din România şi singurul preot care Îl mai
laudă pe Cel de Sus se află aici, la Borăneştii Coşerenilor. Ca să fie mai
convingător, ziaristul va apela îndată la unele panseuri gabrieleşti de
susţinere, printre care unul pretinde că - cităm - “dintre 16.000 de "popi" care există în Romania, doar 7
sunt "adevăraţi preoţi". Mai
precis şase, în afară de Nicu Gabriel care este al şaptelea, dar primul dintre
ei, căci el mai este pe deasupra şi “prooroc”, iar cel din urmă este cel
dintâi sau, altfel spus, este primus inter pares. Vom vedea îndată că
aceasta este şi explicaţia unei afluenţe neobişnuite de “credincioşi”, care vin
de departe, în mod special, la Biserica lui Nicu Gabriel: ca să se
întâlnească aici cu miracolele şi cu harul )
În zarea indepartata, printre copacii rari,
abia zaresti turla unui lacas pierdut intre cer şi pamant. Varul ce albeste
zidurile exterioare aseaza o pata de lumina alaturi de casele cenusii, cu
garduri lasate, pe langa care scormonesc, printre gunoaie, obisnuitele pasari
de curte. Într-un asemenea peisaj mohorat, intre scoala şi cimitir, sta,
linistita şi singura, bisericuta de tara ce poarta indoitul hram al Adormirii
Maicii Domnului şi al Sfintilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Primul lucru care
sare în ochii strainului sosit aici este multimea de masini aliniate în curtea
bisericii. Citind numerele de inmatriculare, îţi dai seama ca au sosit oameni
din aproape zece judete ale tarii: de la Braila, Calarasi sau Bucuresti, pana
la Harghita şi Covasna. Pe marginea drumului sunt parcate cateva autobuze
sosite de la Braila,
orasul în care preotul paroh de la Boranesti are cei mai multi neofiţi, (
Observaţia 6. Acest cuvânt, “neofiţi” exprimă destul de corect
realitatea. Neofitul este persoana care a îmbrăţişat de curând o nouă religie,
abandonând credinţa veche. Având în vedere că toţi neofiţii lui Nicu Gabriel
provin din BOR, unde n-au găsit ceea ce căutau, e de înţeles care este “credinţa
veche” pe care aceştia au abandonat-o) prin
osardia sorei Veronica şi a sorei Florica, ce au raspandit cu mult zel printre
credinciosi vestea minunata a puterilor vindecatoare ce le-a dovedit, cu
dreapta sa credinta, parintele Gabriel. ( Observaţia 7. Sunt
cunoscute asemenea “surori”, super-specializate în marketingul misionar, care
pichetează cu mult zel fie bisericile care au zi de hram, fie slujba
Acatistului de la “Biserica Sfântul Anton” în fiecare zi de marţi, fie
pelerinajele de la Sf. Dumitru sau la Sf. Parascheva, strecurând în mâna
pelerinilor bileţele trase la xerox cu o scurtă reclamă a unei noi “biserici
făcătoare de minuni şi grabnic vindecătoare”, chivernisită de un preot
atât de “plin-ochi de har”, de stă gata să plesnească. Fie de
curiozitate, fie de nevoie, fie de disperare, nu puţini dintre cei abordaţi în
acest mod “profesionist” se vor regăsi peste câteva zile printre zeloşii
participanţi/abonaţi la slujbele de exorcizare colectivă din acele
biserici super-sfinte şi super-dotate cu har”) O pace fara cusur imprejmuieste sfantul lacas, chiar daca
mai multi copii de tigani cersesc langa clopotnita de la poarta. Orice pelerin
care paseste prin pridvorul acoperit şi zidit ca o camera, intrand în pronaos,
este cuprins de o mistica perplexitate, ca şi cand ar patrunde, dintr-o data,
intr-un alt veac. Sfintii alungiti în fresca proaspata de pe ziduri scruteaza
blajin multimea credinciosilor ingenuncheati. Sute de oameni s-au frant de
mijloc, lipindu-si fruntile de lespezile reci. O padure de lumanari aprinse,
infipte în colivele sau merindele insirate pe cateva mese, inconjoara ca un
brau de lumina usile imparatesti şi intreaga fata a altarului. Prin fumul ce se
ridica din cadelnita zaresti Chipul luminat de iubire şi indurare al Pantocratorului,
ce îţi insufla amintirea binecuvantatei promisiuni facuta de Însusi Fiul lui
Dumnezeu - Unde va veti aduna macar doi, acolo Voi fi şi Eu cu voi... Jur
imprejurul preotului, ingenuncheat în fata multimii, stau copii paralitici,
bieti nebuni cu mintea pierduta, bolnavi stravezii, carora medicii nu le mai
dau nici o sansa de scapare. Printre gemetele infricosatoare ale demonizatilor,
tuna glasul parintelui Gabriel, ridicand crucea de lemn, drept singura arma de
aparare: "Te blestem, satana, iesi!". Bolnavii se cutremura, cuprinsi
de o deznadejde inflacarata, copiii paralitici tipa, demonizatii gem şi se
zvarcolesc pe jos, apucati de friguri şi de spasme, iar multimea infiorata
inmarmureste, în genunchi, neindraznind sa mai ridice privirile. Apoi, preotul
pomeneste pe fiecare dintre cei prezenti, pe numele de botez, implorand mila
Prea Sfintei Treimi pentru mantuirea tuturor. Parintele Gabriel afunda
busuiocul în Agheasma Mare şi stropeste, de la un capat la celalalt al
bisericii, pe toata lumea ce a fost binecuvantata. Bolnavii şi sanatosii, în
egala masura, sunt impartasiti cu Prea Sfantul Trup şi Prea Sfantul Sange ale
Mantuitorului nostru Iisus Christos. Pe obrajii mamelor ce-si poarta în brate,
pana la usa
altarului, copiii paralitici sau bolnavi, siroiesc fara incetare lacrimi
fierbinti... Toti cei prezenti sunt coplesiti de o fericita intristare
duhovniceasca, pe care numai nadejdea salvarii sufletelor, din noaptea acestei
vieti trecatoare, le-o mai poate insufla! Într-o asemenea atmosfera halucinanta
se incheie marea slujba ce aduna, în fiecare vineri, în biserica din Boranesti,
mii de credinciosi din toate colturile tarii. ( Observaţia 8. O
exagerare gogonată. Mai înainte se vorbea despre “sute de oameni”
îngenuncheaţi, iar acum s-a ajuns brusc la câteva mii. A îndesa câteva sute de
credincioşi într-o bisericuţă de ţară este de-a dreptul o performanţă. Dar a
pretinde că “sardelele” erau de ordinul miilor, este de-a dreptul comic, dacă
n-ar exista şi amărăciunea pe care ţi-o lasă minciuna fără scrupule a
"ziaristului" Marius Petrescu) Dar
pastorul nu se desparte de oile sale, inainte de-a sta de vorba cu fiecare
credincios în parte, pentru a-i afla necazurile şi suferintele. (
Observaţia 9. Dar nu sunt “oile sale”, ci sunt oi ale altor păstori,
ademenite cu meşteşug de prin alte staule. “Vorba dulce, mult aduce”,
zice un proverb. Fiecare dialog care urmează creează celor veniţi de departe
sentimentul că au fost trataţi aici, la Borăneşti, cu atenţie preferenţială.
Dacă ar fi fost corect, acest păstor le-ar fi zis oilor să se întoarcă la
staulul lor şi să ceară acolo, în biserica lor, ca preotul satului să le facă
această slujbă, căci slujbele sunt luate din Molitfelnic şi sunt la fel. Ar
trebui să fie!... căci N.G. a avut grijă să falsifice textele tradiţionale, cu
scopul de a conferi o aură super-sfântă slujbelor sale. De exemplu,
printre alte modificări, el a adăugat în mod forţat adjectivul sfânt
la toate cuvintele care îl suportă, în zeci şi sute de cazuri, astfel încât
slujbele lui să pară mai sfinte decât cele ale altor confraţi de-ai lui ) El sfatuieste şi incearca sa aline acolo unde este cazul,
ori intareste bucuria fara margini a celor vindecati. La iubirea recunoscatoare
a acestora din urma, parintele raspunde cucernic şi simplu: "Sa se indure
Dumnezeu de noi şi sa ne dea puterea de a trai cu totii în curatie, post şi
rugaciune!".
Saracie,
ascultare şi castitate
Parintele paroh Gabriel Nicu are abia 35 de ani neimpliniti. Parul lung,
deschis la culoare, il impleteste intr-o coada lasata pe spate. ( Observaţia 10. Un prim reper care-l
demască a fi un aderent tainic al sectei pucioşeşti, care a generalizat acest
port şi la bărbaţii care n-au avut vreodată vreo aspiraţie la viaţa
monahicească) Ochii sai mari privesc cu atentie
fiecare credincios cu care sta de vorba, caci tanarul pastor de suflete are
darul rar al deosebirii duhurilor. Teologii stiu cat de nepretuit este acest
har, iar crestinii care il frecventeaza au inteles ca nu-i pot ascunde nici un
gand... Datorita tineretii sale neasteptate, parintele este perfect constient
de riscurile la care s-ar putea expune, atat fata de credinciosi, cat şi în
fata celorlalti prelati. De altfel, nu putini dintre acestia il şi trateaza cu
oarecare indoiala. În schimb, crestinii pe care ii pastoreste il iubesc, pana
la limita oricarui sacrificiu, ca pe un autentic salvator de suflete. Modestia,
simplitatea şi cucernicia sa l-au impresionat chiar şi pe episcopul locului,
Prea Sfintia Sa Nifon Mihaita, de la Episcopia Sloboziei şi Calarasului, care
ii acorda toata increderea şi sprijinul sau în acest razboi cu diavolii
nevazuti, pe care preotul il poarta, în numele lui Dumnezeu, de cativa ani.
( Observaţia 11. Ziaristul nu ne mai spune dacă l-a contactat direct
pe P.S. Nifon pentru a obţine această mărturisire, sau a preluat de-a gata părerea
lui N.G. despre părerea pe care şi-a făcut-o episcopul despre el. Dacă
episcopul locului avea o părere atât de bună despre N.G., exprimată prin
cuvintele “toată încrederea”, oare de ce l-a mai mutat disciplinar de la
Borăneşti la Gresia?)
Parintele Gabriel a venit pe lume la 23 septembrie
1964, în satul Mogosesti din comuna Dragomiresti - judetul Dambovita şi a
crescut intr-o familie de crestini cu frica lui Dumnezeu, dar fara o ravna
deosebita a credintei; tocmai de aceea ramane cu atat mai impresionanta
"calea cea stramta" pe care a ales-o. În pofida relativei osteneli
crestine dovedita de parinti, mama i-a povestit ca, la nastere, o ursitoare i-a
prezis ca va ajunge preot! ( Observaţia 12. Această informaţie
devine relevantă doar pentru cei care cred în ursitoare, în magie şi
vrăjitorii. Pentru o revistă precum cea de faţă [“Revista AS”]
informaţia poate fi cotată ca relevantă, dar nu şi pentru creştini!) El insusi a descoperit, putin mai tarziu, dupa varsta de
sapte ani, ca are darul prorociei, ( Observaţia 13. Informaţia
aceasta, dacă n-ar fi hilară, ar fi cotată ca subversivă pentru Biserică. Un
adult întreg la minte se poate descoperi pe sine că este prooroc doar dacă este
chemat în mod direct la proorocie de către un Duh, căci Duh este Dumnezeu.
Problema dificilă abia acum începe: este aceea a deosebirii duhurilor, şi aici individul
singur, lipsit de asistenţa Bisericii, poate fi târât oricând de duhurile rele
spre concluzii înşelătoare. Un copil, cu atât mai mult nu poate trage concluzii
mature, dacă gândeşte doar cu mintea sa de copil. Totuşi, vom consemna unul
dintre cele mai precoce cazuri de proorocie din istoria lumii – dacă nu cumva o
fi cel mai precoce! Iar dacă darul şi l-a descoperit singur, la vârsta de 7
ani, înseamnă că îl avea mai dinainte. Probabil că el proorocea încă din
leagăn, dar n-a fost în stare să realizeze ce însuşiri înfricoşătoare are decât
la vârsta când s-a despărţit definitiv de oliţă.) iar spre tarziul primei tinereti a inteles ca Dumnezeu s-a
indurat de credinta sa, daruindu-i şi harul deosebirii duhurilor. (
Observaţia 14. Ca şi când credinţa, care este o obligaţie a fiecăruia, mai
trebuie şi răsplătită pe deasupra!) Absolvent
al Seminarului Teologic din Bucuresti, pe care l-a urmat intre 1983 şi 1988,
parintele Gabriel Nicu si-a inceput misiunea pastorala, fiind hirotonisit şi
primind, la 2 iunie 1989, parohia de la Boranesti. Casatorit, dar fara copii,
preotul a ales de buna voie asprimea vietii impusa prin cele trei voturi
monahale - saracia, ascultarea şi castitatea - cu singura deosebire ca, fiind
casatorit, a inlocuit castitatea cu stricta cumintenie impusa prelatilor
ortodocsi. ( Observaţia 15. Deşi cei care l-au cunoscut continuă să
insiste cu aluziile despre Nicu Gabriel, cum că “se pare că s-a călugărit,
deoarece a ales de bunăvoie să respecte cu stricteţe cele trei voturi
monahale”, M.P. lămureşte clar lucrurile: Nicu Gabriel nici n-a respectat votul
castităţii, nici n-a fost ieromonah, aşa cum dorea să creadă despre el
simpatizanţii şi pelerinii nou-veniţi, ci a fost preot de mir, căsătorit, fără
copii. Folosind formularea “cuminţenia prelaţilor
ortodocşi”, M.P. demontează mitul care spune că Nicu Gabriel ar
fi fost desprins şi dezinteresat de obligaţiile conjugale faţă de soţia sa,
Georgeta, pentru a putea mima faţă de adepţii săi o “castitate originală”. În
explicaţiile Liturghierului, “cuminţenia preoţilor” care urmează să
liturghisească se traduce printr-o reţinere voluntară de o zi sau două de la
relaţiile trupeşti, dar nu prin interzicerea lor. Or, votul monahal al
castităţii tocmai asta presupune: abţinerea totală de la relaţiile conjugale.
Înseamnă că N.G. întreţinea cu bună ştiinţă o imagine falsă despre persoana sa,
atunci când pretindea că este un observator constant şi riguros al voturilor
monahale. În momentul în care ai înlocuit votul castităţii cu altceva, din trei
voturi au mai rămas doar două. De aceea, corect era să se declare împlinitor
doar al primelor două voturi, dar N.G. nici nu clipeşte atunci când
interlocutorul lui are impresia că vede cum le împlineşte pe toate trei. De
fapt, el nu a împlinit nici unul aşa cum se cuvenea. O fi ales el să respecte
cele trei voturi, dar n-a urmat niciunul până la capăt! Sintagma “stricta
cumintenie impusa prelatilor ortodocsi” exprimă o obligaţie valabilă pentru
toţi preoţii, deci N.G. nu şi-a asumat nici o nevoinţă în plus la acest capitol!
Despre ascultare nu putem vorbi decât la modul teoretic, îndată ce N.G. nu avea
vreun stareţ aşezat ierarhic deasupra lui. Cât despre sărăcia lucie, vom ajunge
îndată să vorbim despre acumularea “profesională” a celor 800 milioane de lei
şi apoi gestionarea lor în numele parohiei, în loc să fi delegat această
sarcină către unul sau doi epitropi de nădejde.) De
11 ani nu a mai pus gura pe lapte, branza şi oua, iar de la varsta de 18 ani
(chiar cu un an inainte de-a intra la Seminar), parintele nu a mai mancat
niciodata carne! În plus, nu a gustat ispita alcoolului şi nu a fumat
"iarba dracului" niciodata. ( Observaţia 16. Aceste
“performanţe” n-ar fi fost aflate de nimeni dacă nu le-ar fi făcut publice
chiar autorul lor. Setea de publicitate pozitivă, încărcată cu date statistice,
este şi ea un semn al mândriei de a se crede “cineva”. Formularea “nu a gustat
din ispita alcoolului” este puţin credibilă, având în vedere că şi vinul are
alcool, dar este formulată măiestrit, în aşa fel încât să forţeze un impact
favorabil la cititor) Principalele sale arme de
lupta impotriva legiunilor de satane ce bantuie, în chip nevazut, prin aceasta
lume, raman postul şi rugaciunea. Acesta este, de altfel, cel mai frecvent sfat
pe care il da credinciosilor: fiecare sa posteasca dupa puterile sale şi sa se
roage neincetat, în gand, oriunde s-ar afla! Înca din 1989, preotul a luat
dezlegare de la Prea Sfintia Sa, Episcopul Roman Ialomiteanul - raposat în 1994
- pentru a sluji Sfantul Maslu de unul singur. ( Observaţia 17. O
asemenea “dezlegare”, chiar presupunând că a fost obţinută la cerere, încalcă
condiţiile de săvârşire a Tainei, care condiţionează prezenţa obligatorie a cel
puţin doi preoţi. Chiriarhul locului îşi poate asuma responsabilitatea de a da
unele dezlegări, dacă ele nu ating în substanţă – ci numai în formă –
vreuna dintre Sfintele Taine. De pildă, se poate admite eventual o căsătorie
într-o perioadă de post, din motive de forţă majoră, dar nu se poate admite
modificarea rânduielilor Tainei Căsătoriei, în sine. În orice caz, o
“dezlegare” făcută de un episcop, presupunând că este validă şi că nu creează
impedimente canonice, nu poate opera şi după moartea celui care a dat-o.
Arhiereul Roman Ialomiţeanul a trecut la cele veşnice la 12 februarie 1994, iar
părintele Gabriel Nicu şi-a început misiunea pastorală în anul 1989. Aşadar,
“dezlegarea” – dacă a existat – a avut valabilitate doar în primii cinci ani de
pastoraţie ai lui N.G. Despre o reînnoire sau o reconfirmare a ei din partea
noului episcop, Nifon Mihăiţă, nu se pune problema, îndată ce în anul 1999 N.G.
se acoperă tot cu vechea “dezlegare”, primită cu zece ani în urmă de la
episcopul Roman! ) Timp de doi ani de zile a
savarsit un veritabil pelerinaj apostolic prin tara,
cu scopul colectarii de fonduri ( Observaţia 18. O inovaţie istorică,
dar profund necanonică! Chiar dacă admitem că scopul este unul nobil – acela de
a renova o biserică – el nu scuză mijloacele, dacă ele sunt necanonice. Preotul
trebuie să stea în parohia lui şi aici să facă pastoraţie, nu să vagabondeze
prin parohii străine pentru a strânge bani. A numi “pelerinaj apostolic” un
periplu de doi ani (!) în care “apostolul Nicu” nu urmăreşte altceva
decât smulgerea de bani de la oile altor confraţi păstori (preoţi),
risipite prin alte staule (parohii), este un demers de-a dreptul neserios, dacă
nu chiar insolent. O situaţie de dificultate financiară se rezolvă de către
preot cu sprijinul episcopului locului, nu prin cerşetorie mascată prin toate
judeţele ţării) pentru renovarea bisericii parohiale
din comuna Cosereni. Cu acest ostenitor prilej a slujit peste patruzeci de mii
de Sfinte Masluri şi Sfestanii! ( Observaţia 19. O minciună
sfruntată, care e preluată ca atare de către ziarist de la N.G. căci el este
cel interesat să o lanseze. Patruzeci de mii de slujbe în doi ani înseamnă 54
de slujbe pe zi, presupunând că nici o zi nu i-a scăpat zelosului perceptor
ambulant. Având în vedere că o Sfeştanie durează o jumătate de oră, iar un
Maslu circa două ore, în cea mai optimistă situaţie [în care N.G. făcea 54
Sfeştanii într-o zi], tot ar fi avut nevoie de 27 de ore pe zi ca să le
săvârşească! Ridicolul exagerării şi minciunii este inegalabil, în acest
caz) Nu
s-a atins nici macar de ultimul ban primit ca danie de la crestini, reusind sa
agoniseasca aproape 800 milioane de lei, pe care i-a pus integral în slujba
parohiei unde pastoreste sufletele. ( Observaţia 20. Având în vedere
că s-au operat 40000 de slujbe pe care s-au încasat 800 de milioane de lei,
înseamnă că la fiecare slujbă N.G. a încasat aproximativ 20000 lei. Cu toate
acestea, Nicu Gabriel se lăuda că nu are obiceiul de a lua bani de la slujbe,
aşa cum fac alţi preoţi. Cităm cu anticipaţie declaraţia lui N.G.: “În
aceasta parohie n-am indraznit sa primesc un ban de la nimeni, niciodata, nici
la inmormantare, nici la cununie, la nimic!”. Dar, iată că ceea ce
pretinde că n-a făcut în parohia lui, se pare că a făcut cu vârf şi
îndesat prin parohiile altor confraţi de breaslă) Asa a reusit sa renoveze biserica şi sa construiasca toate chiliile
alaturate.
De atunci incoace, orice danie ar primi, de la oricine, parintele ramane fidel
votului monahal care il obliga la saracie, trecand imediat banii în casieria
parohiei şi consemnand numele donatorului pe un acatist sau macar pe un pomelnic,
caci nu pastreaza absolut nici un leu pentru sine. Altfel s-ar face de rusine
şi osanda în fata lui Dumnezeu! Verifica, intotdeauna, cu mare grija cum sunt
folositi banii, caci - lucid fiind şi cu mare prudenta fata de o asemenea
ispita grava - ramane perfect constient de un fapt pe care il mentioneaza
adesea: "Mai greu decat sa fii sarac lipit pamantului, laudandu-te ca nu
vrei bani, este tocmai dimpotriva, sa stai cu mormanul de bani langa tine,
privind cu indiferenta la ei! Asta e o mare incercare...". De cand a
renovat biserica, incepand o noua viata parohiala în sat, parintele slujeste în
fiecare miercuri şi vineri puternica slujba de vindecare a Sfantului Maslu, iar
de 14 ani incoace citeste, regulat, Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. ( Observaţia 21. Aici sunt unele nepotriviri
flagrante! Mai înainte s-a spus că a urmat Seminarul între anii 1983 şi 1988,
fiind hirotonit în 1989. Înseamnă că în anul 1999, în care a fost scris acest
articol, avea doar 10 ani vechime! Aşadar, citea, regulat, Moliftele Sfantului Vasile cel Mare, cu 4 ani
înainte de a fi hirotonit preot!?! ). În
Boranesti, exista aproape 500 de familii de români şi 200 de familii de tigani
(care au inceput sa-i copleseasca numeric pe locuitorii autohtoni), insa
preotul nu se da batut, vrand sa-i aduca pe toti pe calea cea buna, a dreptei
credinte stramosesti. În ultimii ani, tanarul preot a facut incredibile
vindecari de cancer, de ciroza sau leucemie, de boli psihice, a scos duhuri
rele, a scos argintul viu (numai prin rugaciune!), a dezlegat nenumarate vraji,
blesteme, a desfacut cununii, a facut exorcisme, a vindecat copii paralitici...
( Observaţia 22. Paradoxal este faptul că numai pe soţia sa, Geta, n-a
putut s-o vindece de surzenie!) Înconjurat de
cativa discipoli devotati, precum sora Veronica, sora Maria şi sora Victoria, (
Observaţia 23. În loc să o aibă ca principal colaborator pe soţia sa, Geta,
N.G. şi-a ales ca mână dreaptă nu una, ci trei "surori" confidente,
cărora le-a zidit chilii lângă biserică, pe modelul “chibuţurilor” de la “Noul
Ierusalim”, ca să le aibă aproape, la bine şi la greu. Dacă ar fi fost un
monah de caracter, şi-ar fi ales sfetnici trei bărbaţi, nu trei femei. În
acelaşi timp, relaţia dintre el şi soţia lui a evoluat abrupt până la despărţire
totală - oare de ce?) parintele s-a straduit (si
se osteneste în continuare) sa faca fata afluentei de credinciosi, incercand,
în acelasi timp, sa nu transforme cruciada sa intr-un al doilea Maglavit. (Observaţia
24. Şi de ce nu? Unii consideră Maglavitul un fenomen pozitiv, care a stimulat
credinţa populară spre cote nemaiîntâlnite, duse spre paroxism. Spre exemplu,
"pucioşii" îl consideră pe Petrache Lupu – care “părul îşi schimbă”
şi devine cioban la oi – ca pe un pesonaj biblic: tocmai "una dintre
cele şapte trâmbiţe apocaliptice"!) Cei
apropiati recunosc, cu emotie, ca se inmultesc de la an la an cazurile celor
care vin aici prima oara în carucior, dar - dupa numai cateva luni - pleaca pe
propriile picioare! Chiar şi reportajul acesta se datoreaza unor scrisori în
care sunt relatate cazuri neasteptate de vindecari.
Dar vindecarile de-a dreptul miraculoase, pe care a reusit sa le savarseasca
pana acum prin puterea adevaratei credinte, il fac pe parintele Gabriel Nicu sa
exclame, cu modestie, privind fiecare credincios cu lacrimi în ochi:
"Dumnezeu a dezlegat prin nevrednicia mea! Cum sa inmultesc eu, Doamne,
mai bine şi mai spornic şi cu mai multa ravna dreptmaritoare 'talantul' pe care
mi l-ai incredintat?".
"Sa-ti
pui sufletul pentru orice om, fara sa agonisesti nimic pentru tine"
Strain de orice slava desarta şi de publicitate lumeasca, ( Observaţia 25. Dacă era străin de publicitate
ieftină, o refuza şi pe aceasta, prin “Formula AS”, ca şi pe cele precedente) parintele Gabriel ne-a primit intr-una din chiliile
alaturate bisericii, unde - dupa ce ne-a omenit cu hrana de post şi apa - a
acceptat, cu o politete parca stanjenita, sa purtam o scurta convorbire
duhovniceasca despre persoana sa ( Observaţia 26. Deşi, vorbirea
despre sine şi despre succesele sale în pastoraţie este chiar ea o ocazie de
slavă deşartă) şi despre pastoratia pe care o
savarseste.
- Sfintia
voastra, cum ati inceput aceasta cruciada impresionanta, despre care - iata! -
afla din ce în ce mai multa lume?
- Mi-am
facut ucenicia duhovniceasca alaturi de parintele Calinic Argatu, de la
Manastirea Cernica. De la acest sfant (
Observaţia 27. Un alt bun prilej de laudă de sine: N.G. i-a avut de profesori
pe sfinţi!) am invatat cum coboara mintea în
inima, starnind iubirea de oameni şi mila crestina. Cand ajungi sa
suferi pentru aproapele tau, inseamna ca vrei sa-l şi ajuti. (
Observaţia 28. Un alt prilej de laudă de sine: sfinţii l-au iniţiat în tainele
adânci şi dificile ale iubirii şi milei şi suferinţei pentru oameni şi i-au
stârnit dorinţa de a-i ajuta) Atunci, ai pus
piciorul pe cea dintai treapta a scarii care urca pana la cer! (
Observaţia 29. Un alt prilej de laudă de sine: primul pas al lui N.G. pe
treptele scării lui Iacob l-a făcut încă din vremea uceniciei, deci acum a
ajuns sus, departe, pe scara urcuşului duhovnicesc) Primele mele etape duhovnicesti au fost intelegerea deplina şi exersarea
celor zece porunci, precum şi a "Fericirilor", apoi lupta cu mine
insumi, pentru domolirea celor cinci simturi si, în fine, indepartarea de slava
desarta a acestei lumi.
- Sub
ascultarea cui va aflati, avand în vedere unul dintre cele trei voturi monahale
pe care vi le-ati asumat în mod liber?
- Stau sub
indoita ascultare a episcopului locului, Prea Sfintia Sa Nifon Mihaita de la
episcopia Sloboziei şi Calarasului, şi a preotului meu duhovnic - la care ma
spovedesc regulat - parintele Arsenie Papacioc, de la Manastirea Techirghiol. ( Observaţia 30. Votul monahal al ascultării
presupune în primul rând fuga de lume, apoi supunerea voii şi ascultarea de un
stareţ, ceea ce nu se poate spune despre N.G.. Acesta a rămas mai departe în
lume, unde şi-a dirijat viaţa aşa cum i-a poftit voia şi cum i-a voit pofta
– inclusiv prin părăsirea fără motiv a soţiei, ceea ce este un delict urâcios
– iar stareţul de care ar fi trebuit să asculte nu a fost identificat încă
[adepţii "gabrieliţi" probabil că mai fac săpături]. Ascultarea
de episcop nu este un vot monahal,
îndată ce este o îndatorire valabilă şi pentru preoţii de mir; asemenea şi
observarea atentă a îndrumărilor care vin de la duhovnic: nici ea nu este
un vot monahal, îndată ce toţi penitenţii, inclusiv mireni, ascultă de
îndrumările duhovnicului lor. N.G. procedează în mod deliberat la o îndoită
diversiune, fiind convins că interlocutorul nu este suficient de informat ca
să-şi dea seama că e dus de nas, sau cu vorba, acolo unde tocmai pusese
şi el o întrebare bine ţintită. )
- De ce credeti ca v-a ales Dumnezeu tocmai pe dvs. pentru
aceasta coplesitoare misiune: exorcizarea?
- Nu pot,
nu am dreptul şi nici nu indraznesc sa incerc a banui intentiile Stapanului
Ceresc Atotputernic. ( Observaţia 31.
Un alt prilej de laudă de sine: N.G. nu respinge calificativul de “ales” pe
care i-l atribuie ziaristul! În realitate, pentru slujbele de exorcizare sunt
îndreptăţiţi [şi nu “aleşi”] toţi preoţii, mai ales că ceva mai târziu, N.G. va
recunoaşte că nu meritele exorcistului sunt cele care vindecă [recunoscând
aici, implicit, că nu există “aleşi”!!], ci doar credinţa celor care vin la
slujbele lui) Necunoscute sunt caile Domnului! Ma
ostenesc doar, ca sa merit aceasta incredere, prin simplitatea vietii mele de
obste. Asta ii convinge pe credinciosi. Sa-ti pui sufletul pentru fiecare om,
fara sa agonisesti absolut nimic pentru tine, este lucrul cel mai important
pentru un slujitor al lui Dumnezeu. În aceasta parohie n-am indraznit sa
primesc un ban de la nimeni, niciodata, nici la inmormantare, nici la cununie,
la nimic! ( Observaţia 32. Un alt prilej de laudă de sine: N.G. nu
primeşte bani de la creştinii din parohie. Înseamnă că toţi banii care-i trec
prin mână provin de la “oile” ce sosesc ademenite din alte staule, ca să se
adape la staulul de la Borăneşti!)
- Iertati-ma ca imi permit sa va adresez o asemenea
intrebare, dar as vrea sa stiu cum va explicati faptul ca astazi, în Romania, în
plina criza morala, biserica nu reuseste sa fie suficient de convingatoare.
Vorbesc de "institutia bisericeasca", daca pot folosi un asemenea
termen!
- Ca
"institutie", cum spuneti dvs., biserica este intemeiata de
Mantuitorul Iisus Christos şi nu poate avea nici o vina, niciodata! Ea ramane
singura cale de mantuire a sufletelor. De vina sunt, din nefericire, unii
oameni ai bisericii, dar asta este cu totul altceva! Din multimea de osteni ai
lui Dumnezeu, unii sunt "preoti", iar altii (cei mai multi, din
pacate!) sunt doar "popi". Popii nu au forta, de aceea castiga teren
vrajitoarele şi sectele...
- Am aflat ca
aveti darul deosebirii duhurilor şi darul prorociei! Puteti sa ma convingeti?
- Nu vreau
sa va conving de nimic, deoarece credinta este un act liber consimtit! Tocmai
de aceea, "minunile" sunt atat de rare (si cu atat mai de nepretuit),
fiindca adevarata credinta nu are nevoie de "dovezi". Sa nu va
grabiti sa-mi raspundeti ca vindecarile savarsite aici, în sfanta noastra
biserica, sunt tot atatea dovezi ale unor minuni. Eu nu fac decat sa alung
demonii cuibariti în oameni, implorand indurarea lui Dumnezeu, dar pe crestini
i-a vindecat credinta fiecaruia, fara de care nimic nu este posibil. De aceea
le cer eu tuturor credinta, post şi rugaciune. Astea sunt mai bune decat orice
medicament. Ca sa vindeci trupul, trebuie mai intai sa vindeci sufletul! Sa I-l
incredintezi lui Dumnezeu. Pot totusi sa va marturisesc, fara nici un fel de
trufie desarta, ca v-am simtit prezenta şi am stiut ca veniti inca de cand ati
intrat cu masina în capul satului... şi mai adaug - pentru curiozitatea dvs.,
pe care o simt nevinovata - ca din cei 16.000 de "popi" care exista
în Romania, doar 7 sunt "adevarati preoti", ! ( Observaţia 33. “Proorocul” Nicu Gabriel nu scapă
ocazia de a-şi da arama pe faţă, preluând clişee veninoase din doctrina
"pucioşească", pe care se vede că o cunoaşte foarte bine, la adresa
bisericii majoritare. În opinia lui, BOR are 16000 de popi şi doar 7 preoţi adevăraţi
– restul rezultă că sunt falşi – dintre cei adevăraţi făcând parte şi el, se
subînţelege! ) iar 33 au
diferite daruri. Puteti sa scrieti la gazeta unde lucrati ca Romania este "tara
aleasa", fiindca a devenit "Gradina Maicii Domnului". ! ( Observaţia 34. Alte clişee "pucioşeşti"!)
Nimeni nu trebuie sa se sperie de timpurile grele prin
care trecem, caci nu doar saracia este greu de indurat, ci şi libertatea este o
mare ispita, dar aici vor fi 101 biserici sfinte şi 101 preoti adevarati! !
( Observaţia 35. Perspectiva ca BOR să treacă, cu chiu cu vai, de la 7 la
101 preoţi adevăraţi, este ispititoare. La fel ca acela care o lansează pentru
cei care au naivitatea să-l creadă)
Preotul este, cu adevarat, "sarea lumii" şi numai
prin ei, prin acestia putini, isi vor gasi romanii calea de vindecare şi vor
afla salvarea sufletelor...
Cand am parasit chilia, marcati de emotia unei asemenea intalniri, o multime de
oameni se stransese langa biserica, asteptandu-l pe tanarul pastor de suflete.
Fiecare avea un necaz, o nevoie, o mare problema... Toti oftau şi li se citea
ingrijorarea în priviri, în vreme ce parintele Gabriel Nicu parea ca face
numaratoarea suspinelor la Judecata de Apoi!
Concluzii
Reportajul şi interviul lui M.P. dezvăluie multe ascunzişuri ale
"pastoraţiei" lui Nicu Gabriel de la Borăneşti. În dorinţa sa
megalomanică de a poza în mare împlinitor al celor trei voturi monahale,
“monahul” Nicu s-a izbit de un amănunt incomod, acela că era
căsătorit în mod legal. În consecinţă, s-a străduit din răsputeri să-şi ascundă
statutul de om căsătorit, pentru a mima imaginea unei “castităţi originale”,
inclusiv prin abandonarea nemotivată a soţiei.
În ceea ce priveşte celelalte două voturi, prezentarea lor este însoţită în mod
voit de o denaturare interesată. Este vorba în primul rând de “votul
ascultării”, despre care aflăm că N.G. îl denaturează, îndată ce îl
observă doar faţă de episcop şi faţă de duhovnic. În realitate, adevăratul
monah trebuie să facă ascultare de stareţ, căci nu este vorba aici de o
ascultare administrativă (ascultare pe care toţi clericii, fie ei monahi, fie
laici, o datorează episcopului) ci de o ascultare specială, care ţine de vot
voluntar, de moralitate, de umilinţă şi de tăierea voii proprii. N.G. a
construit chilii în jurul bisericii, dar n-a reuşit să-şi naturalizeze şi un
stareţ, căruia să-i facă ascultare monahicească. S-a înconjurat însă de
"surori" fidele, care să-i compenseze repudierea forţată a soţiei.
Acest gest este influenţat probabil de experimentele "mănăstirii"
mixte de la "Noul Ierusalim" din Pucioasa (pe care el le
cunoştea foarte bine, din vremea când era un aspirant cu perspective -
perspective care s-au risipit când liderii "pucioşi" l-au exilat şi
pe Nicu Gabriel, ca şi pe alţi pretendenţi la cârmuirea sectei) în care preoţii
Nicolae Nedelcu şi Spiridon Şerban, pentru a mima castitatea, şi-au exilat
soţiile şi fiicele minore prin satele învecinate şi s-au înconjurau îndată cu
"surori" ceva mai tinerele. În ceea ce priveşte episcopul, acesta nu
trebuie perceput ca un despot, de care toţi clericii sunt siliţi să asculte cu
înfricoşare, căci el este doar un părinte îndrumător, cu o jurisdicţie mai
largă, cu demnităţi extinse dar şi cu îndatoriri mai cuprinzătoare decât cele
ale preotului. În schimb, stareţul trebuie privit ca un formator de caractere,
şi de aceea ascultarea care i se cuvine şi i se atribuie are conotaţii mai mult
morale. În ceea ce priveşte duhovnicul, sfaturile lui sunt orientative şi
educative; ascultarea de duhovnic nu este obligatorie, deşi este energic
recomandată. Excepţie fac, desigur, eventualele "canoane de pocăinţă"
pe care le formulează duhovnicul, dar acesta este un caz particular, întrucât
apelarea la ele trebuie să fie o excepţie, nu o regulă.
Nici cu votul sărăciei lucrurile nu sunt deloc clare. Simpla declaraţie
olografă a lui N.G. că toţi banii, până la ultimul leu, ajungeau întotdeauna în
vistieria parohiei, este insuficientă şi lipsită de logică. Înseamnă că, din
lipsă totală de bani, N.G. nu-şi mai cumpăra nimic pentru sine, nici mâncare,
nici lenjerie, nici săpun, ci stătea mereu nespălat, rufos şi într-o
periculoasă stare de inaniţie. Această pretenţie de a fi perceput cu orice preţ
ca un sărac lipit pământului este lipsită complet de credibilitate,
creând prin ricoşeu mari semne de întrebare asupra destinaţiei sutelor de
milioane dobândite de N.G. prin metode discutabile, dar care lui i se par
“apostolice”. În plus, un paroh preocupat de acest subiect, şi anume de dorinţa
de a demonstra semenilor că trăieşte fără bani, deşi îi are la îndemână, devine
suspect tocmai prin tendinţa lui de a se disculpa de o vină pe care nu i-a
formulat-o nimeni. El ar fi trebuit să delege unul sau doi epitropi de
încredere, care să se ocupe în mod exclusiv de chestiunile financiare şi de
manipularea banilor dobândiţi. În această situaţie, într-adevăr ar fi fost în
afară de orice suspiciune.
Paradoxal, deşi însuşi preotul Nicu Gabriel subliniază în mod repetat că el
este un preot la fel de obişnuit ca oricare altul (şi chiar în acest interviu
el se pronunţă în acest sens, cu cuvintele: "Să nu vă grăbiţi să-mi răspundeţi că vindecările săvârşite aici, în
sfânta noastră biserică, sunt tot atâtea dovezi ale unor minuni. Eu nu fac
decât să alung demonii cuibăriţi în oameni, implorând îndurarea lui Dumnezeu,
dar pe creştini i-a vindecat credinţa fiecăruia, fără de care nimic nu este
posibil."), iar "minunile" şi
"dovezile" de la Coşereni sunt mai degrabă exagerări ale unor
exaltaţi incapabili să vadă puterea credinţei şi roadele ei, Marius Petrescu
insistă să adauge şi el la articolul pe care îl semnează câteva
"dovezi" ale "minunilor" de la Coşereni, în speranţa că
acestea vor spori credibilitatea spuselor sale. Nu am mai transcris aici şi
aceste "dovezi", considerând că măcar la acest subiect, Nicu Gabriel
s-a dovedit a fi mai lucid şi cu mai multă minte decât admiratorii săi.
………………………
Estera
5 iulie 2010
………………………
adevarat!
RăspundețiȘtergere