546. Liderii „pucioşi” nu prea discern proprietatea cuvintelor
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
546. Liderii „pucioşi” nu prea discern proprietatea
cuvintelor
Să comparăm două texte pucioşeşti, unul scris în
anul 2008 şi altul în anul 2017. Este oare scuzabil ca, după trecerea a aproape
zece ani, proprietatea unor cuvinte uzuale folosite în aceste texte să se
schimbe radical? Poate o fi scuzabil aşa ceva la oameni, căci „uitarea e ceva omenesc”. Dar liderii sectei
„Noul Ierusalim” pretind că nu ei sunt autorii textelor, ci că „Dumnezeul” lor le-ar fi transmis pe cale
orală aceste texte – deci ar fi de aşteptat ca semnificaţia termenilor folosiţi
să nu se schimbe, presupunând că „Dumnezeul”
lor nici nu uită ce-a spus cândva, nici nu-Şi
schimbă radical opiniile.
Prin anul 2008, liderii sectei proclamau că numai sfinţenia
trebuie iubită, şi „nimic” altceva mai presus de ea:
« Nimic să nu iubeşti ca şi sfinţenia; ea te scapă
de moarte, [...] »[1] (citat din predica leliței Mihaela
din 20 aprilie 2008)
Cuvântul nimic ar trebui să însemne
chiar nimic, deoarece nu s-a folosit aici nicio modalitate de nuanţare a
sensului său radical. Nu s-a spus, de pildă, „aproape nimic”, ci s-a spus limpede şi sec „nimic”. Nici nu s-a spus „... astăzi nimic, dar mâine-poimâine
vom mai vedea...”, pentru a ne putea agăţa de un relativism temporal. Ar
trebui aşadar, în virtutea acestei învăţături pucioşeşti, să nu mai existe vreo
alternativă la cântărirea actului iubirii: dintre toate iubirile posibile, sfinţenia
trebuie musai să aibă parte de
iubirea cea mai mare, cea mai curată,
cea mai trainică.
La „pucioşi” însă, se pare că acest „nimic” este foarte relativ în înţelesul
lui. Prin anul 2017 liderii „pucioşi” uită cu ce interdicţie au asociat acest
„nimic” şi-i schimbă fundamental priorităţile: acum ei proclamă că numai ascultarea
trebuie iubită, şi „nimic” altceva nu trebuie iubit şi dorit mai
presus de ea:
« Nimic să nu iubiți,
nimic să nu doriți ca și ascultarea în
lucrul vostru din toată clipa. »[2] (citat din predica leliței Mihaela
din 25 decembrie 2017)
Dacă nimic înseamnă şi aici cu
adevărat nimic, înseamnă că din decembrie 2017 încoace „pucioşii” Noului
Ierusalim nu mai iubesc sfinţenia, ci doar ascultarea. Probabil
că s-au plictisit de iubirea sfinţeniei (căci au iubit-o destul, timp de
aproape zece ani), iar acum trec la o nouă paradigmă, pe care o cred superioară
faţă de cea anterioară. Altă explicaţie de fond nu pare să existe – desigur, în
afară de varianta mai plauzibilă că au uitat de la mână pân' la gură ceea ce proclamaseră ritos mai înainte.
Dar ar mai putea fi, totuşi, o variantă. Nu
cumva cultura liderilor sectei este doar o spoială, caz în care proprietatea
termenilor folosiţi în predicile lor este facultativă? Un lucru este cert: contradicţiile
pe care ei înşişi le-au promovat de-a lungul anilor, ascunse în tonele de maculatură
pe care le-au răspândit prin toate ungherele, nu le creează nici cea mai mică
jenă: ei o ţin tot înainte cu infatuare, predicând boiereşte: nici usturoi n-au
mâncat, nici nu se spală pe dinţi.
Un alt exemplu vine să întărească această
bănuială.
În ultima predică ticluită de Mihaela găsim un
fel de program zilnic, conceput ca un „ordin de serviciu pe unitate”, pe care
ea îl impune supuşilor ei, cu promisiunea că acestă rânduială cazonă îi va
îndrepta în mod neabătut (cităm) „spre pocăință
și spre viață umilicioasă” (sic!).
Din
acest program deducem că zilele pucioşeşti sunt cam la fel, monotone şi
încărcate de sarcini grele până la refuz, aşa încât supuşii să nu aibă timp să
se relaxeze şi să respire aerul curat de la ţară. Ora et labora, aşa cum îi stă bine unei presupuse mânăstiri mixte.
Dar,
oare, sunt zilele săptămânii pucioşeşti la fel? Nicidecum. Deşi „pucioşii”
postesc non stop, fără a avea voie
vreodată de la stăpânire să guste măcar o coadă de peşte, două zile sunt
declarate „zile de post” în care supuşii sectei mănâncă abia după apusul
soarelui ceva frugal (ca nu cumva să se îngraşe şi să le crească burta mare, ca
stăpânilor lor).
Nici
lungimea zilelor nu este la fel. În general, zilele pucioşeşti au aproximativ
24 de ore, cu excepţia zilei de luni care are circa 12 ore, şi a zilei de
duminică (lungită artificial de liderii sectei la circa 36 de ore). Duminica „pucioşilor”
începe de sâmbătă seara şi durează până luni dimineaţa, motiv pentru care ziua
de luni se scurtează, ea durând doar de dimineaţă până seara. S-a ajuns la
această ciudăţenie din dorinţa expresă a liderilor sectei de a fi mai cu moţ
decât „creştinii din lume”, ei împărtăşindu-se de două ori în „ziua” de
duminică (deşi asta ar însemna o încălcare a canoanelor sfinţilor părinţi, care
opresc împărtăşirea repetată în aceeaşi zi – de unde se vede că pentru ei canoanele
nu mai contează):
«
Iată ziua de sâmbătă [...] se pregătesc creștinii
cu sufletul și cu trupul pentru întâmpinarea zilei Domnului, care începe odată cu semnul
asfințitului de soare al sâmbetei. [...]
Ne întoarcem la lucrul zilei întâi din săptămână și intrăm
în odihna ei odată cu semnul soarelui în asfințitul de sâmbătă, când trebuie să fie pregătiți fiii lui
Dumnezeu pentru intrarea în ziua de duminică. [...] merg spre odihnă frații până aproape de
miezul nopții, când se ridică din așternut și stau înaintea Domnului, cu Domnul
în grăire și în cântare de slavă și de mulțumire, și iarăși merg spre odihnă
până iar se ridică spre rugăciunea cea de la mijitul zorilor și spre slujba sfintei
liturghii, așa cum în mijlocul poporului
Meu s-a așezat ea mai înainte de răsăritul soarelui, când liniștea nopții aduce
pacea și negrija pentru celelalte griji de zi, iar cei ce se împărtășesc zi de
zi în vremea slujbei jertfirii Mielului Tatălui, aceia au partea aceasta de două ori în ziua
întâi a săptămânii, căci ea începe odată cu
asfințitul soarelui de sâmbătă și se sfârșește cursul ei la răsăritul soarelui
de luni, și așa încep ei îmbrăcați în
Hristos lucrul zilei de luni cu toate grijile care încep a fi împlinite peste
cetate.
»[3] (citat din predica leliței Mihaela
din 4 februarie 2018)
Dacă începe „odată cu asfințitul soarelui
de sâmbătă” și se sfârșește „la răsăritul
soarelui de luni”, mai are ziua
întâi 24 de ore, sau are 36? Paradoxal,
această rânduială fantezistă (care face din condei, dintr-o zi, o zi şi
jumătate) încalcă propriile lor precepte privind măsurarea timpului pe zile ale
săptămânii. Teoretic, „pucioşii” îşi însuşiseră şi ei învăţătura bisericii care
spune că toate zilele sunt la fel (adică, au 24 de ore) şi toate încep „de seara şi continuă cu dimineaţa”:
«
Mai întâi trebuie să vă spun
că fiecare zi începe de seara, fiilor. Vă amintesc de Scripturile facerii, când Dumnezeu lucra
și număra zilele facerii și spunea: «Și a fost o seară și a fost o
dimineață: ziua întâi» și apoi ziua a doua, a treia, și până la capătul
zilelor facerii, începând cu ziua întâi, [...]
»[4] (citat din predica leliței Mihaela
din 4 februarie 2018)
Expresia „fiecare zi” ar trebui înţeleasă că
se referă la toate zilele, nu numai la unele, pe alese. Practic, „pucioşii”
încalcă acum această învăţătură începând chiar de la ziua întâi, despre care afirmă că începe de sâmbătă seara
dar nu se termină în seara zilei următoare, ci se prelungeşte până în dimineaţa
zilei de luni:
« În
seara zilei a șaptea începe ziua întâi a săptămânii, ziua de duminică, după limba popoarelor de pe
pământ. [...], iar la răsăritul
soarelui zilei a doua, creștinii poporului
cuvântului Meu se ridică și îngenunchează cu trupul și cu duhul și-și
încredințează Domnului lucrarea zilei lucrătoare, prima zi de lucru, fiilor. »[5] (citat din predica leliței Mihaela
din 4 februarie 2018)
Hopa! Ziua de luni nu începe şi ea tot de seara, aşa cum încep toate
celelalte zile? După cum ne asigură acum liderii „pucioşi”, nu! ea începe de
dimineaţa:
«
Ziua de luni se începe cu ridicarea din așternut, cu înviorarea cu apă a feței și a inimii,
cu strâns apoi la cântare și la rugăciunea de dimineață, apoi cu sfatul [...]»[6] (citat din predica leliței Mihaela
din 4 februarie 2018)
În
schimb, pentru celelalte zile se poate respecta regula, ca ele să înceapă de
seara şi să se termine la asfinţit, în seara zilei următoare, când începe o
nouă zi. Iată în acest sens o referire precisă despre ziua de marţi:
«
La semnul asfințitului de luni începe ziua a treia, ziua de marți, la fel cu îndeletnicirile zilelor
săptămânii, [...]»[7] (citat din predica leliței Mihaela
din 4 februarie 2018)
Iată şi o
referire similară la ziua de vineri:
«
Ziua de joi are aceeași
lucrare ca și ziua de marți, la fel și pentru hrana frățească de pe masă, iar
la asfințitul zilei se ține seama că ziua de vineri, începută la
asfințitul de joi, trebuie
păstrată [...]»[8] (citat din predica leliței Mihaela
din 4 februarie 2018)
Oare
n-au spus liderii sectei că Însuşi „Dumnezeul” lor îi învaţă altfel? Reluăm reproducerea
acestui pasaj:
«
Mai întâi trebuie să vă spun
că fiecare zi începe de seara, fiilor. »[9] (citat din predica leliței Mihaela
din 4 februarie 2018)
Oare expresia „fiecare zi” mai lasă loc
pentru vreo excepţie? Se pare că aşa ceva e posibil doar pentru liderii „pucioşi”,
care nu prea au proprietatea cuvintelor.
Pentru ei, fiecare
zi a săptămânii începe de seara, iar lunea
începe de dimineaţa.
………………...
Anca
Ionescu-Târgovişte
6 februarie 2018
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.