455. Cât durează Postul Mare al „pucioşilor”?
În anul 2012, vorbind în dreptul “Dumnezeului” lor imaginar, liderii
“pucioşi” au socotit în mod fatalmente greşit perioada pe care ar trebui să se
întindă Postul Mare. În predica “pucioşilor” din Duminica lăsatei secului de carne ei afirmau negru pe alb că
aceasta este de numai … 40 de zile (!):
« […] iar Eu, Domnul Iisus Hristos, stau acum
cuvânt cu ziua aceasta de pomenire bisericească, după cum este datina cea
descoperită sfinţilor şi părinţilor bisericii Mele şi care au pregătit pentru
urmaşii Mei şi ai lor vreme de post de patruzeci de zile până la praznicul
Învierii Mele [...]»[1] (Citat din mesajul Mihaelei din 19 februarie 2012)
În
realitate, Postul Mare începe cu ziua de Luni a primei săptămâni şi durează 7
săptămâni de zile – mai puţin o zi (Duminica Paştilor), adică în total 49 – 1= 48 de zile! O versiune de calcul care
se mai poate lua în considerare este cea în care socotim postul începând de la
“Lăsatul secului de carne”, în care
caz se adaugă Postului Mare încă şapte zile (zile în care postul este mai
permisiv, fiind îngăduite brânza, laptele, ouăle şi peştele); deci în acest caz
vom ajunge la o durată şi mai mare, de 55 de zile. În consecinţă, deserviciul
adus atunci de liderii “pucioşi” propriului lor “Dumnezeu” lor era imens, deoarece este greu de crezut ca Adevăratul
Dumnezeu ar putea să greşească nişte socoteli aritmetice elementare. Oricine
citea acel articol pucioşesc şi vedea acea gravă inconsecvenţă era îndreptăţit
să creadă că “Dumnezeul” Pucioşilor nu
poate fi decât un fals, o înşelătorie grosolană.
Se pare însă că liderii “pucioşi” au remarcat repede
greşeala făcută, dar era deja prea târziu. O eventuală “corecţie” a textului,
făcută ulterior, ar fi fost imediat taxată de cei care spionează atent şi
sistematic aventurile literare ale “pucioşilor” ca un fals dovedit,
compromiţând definitiv orice speranţă de credibilitate a legendelor pucioşeşti.
De aceea, ei au ales altă cale: în viitoarele mesaje care se vor referi la
Postul Mare să repete până la intoxicare durata corectă a Postului, aşa încât
repetarea să acopere oarecum prima greşeală şi să fie echivalentă cu o
rectificare, respectiv cu o “corecţie” perpetuă. Zis şi făcut. După chiar o
săptămână s-a făcut prima “corecţie”, când s-a avansat durata corectă de şapte săptămâni de post:
« Praznicul Învierii Mele are aşezat de sfinţi
şi de părinţi şapte
săptămâni de pregătire sfântă a sufletului şi a
trupului omului credincios, [...]»[2] (Citat din mesajul Mihaelei din 26 februarie 2012)
Un an mai târziu au făcut o a doua “corecţie”,
de data aceasta ceva mai aproximativă (cincizeci
de zile):
« Vine vremea cea pentru suflet, vine vestea
cea pentru patimile Mele cele suferite pentru om acum două mii de ani şi vine
vreme de post de cincizeci de
zile pentru trezirea sufletului şi pentru spălarea
trupului cel plin de păcat în om. »[3] (Citat din mesajul Mihaelei din 10 martie 2013)
Deşi acceptabilă, valoarea de “cincizeci de zile”
rămâne profund eronată. Mult mai corectă era exprimarea anterioară, respectiv
“şapte săptămâni”, deoarece ea opera cu o aproximare acceptabilă. În schimb,
atunci când numeri zilele, îţi iei automat obligaţia să numeri bine, să obţii o
valoare cât mai aproape de adevăr. Am văzut mai înainte că valoarea exactă este
48 de zile, numărate una şi una. Este greu de înţeles de ce au ales liderii
“pucioşi” aceste “cincizeci de zile”,
poate din aceeaşi superficialitate cu care au avansat prima dată durata de
“patruzeci de zile” pentru Postul Mare. Odată aleasă această valoare, desigur
că au fost nevoiţi să rămână consecvenţi cu ei înşişi. De aceea, după numai o
săptămână urmează a treia “corecţie” care avansează aceeaşi valoare
aproximativă de cincizeci de zile.
Insistenţa repetării urmărea probabil intimidarea cu anticipaţie a oricărei posibile
intervenţii a unor “căutători de nod în papură” care ar reclama exactitatea
absolută, respectiv cele 48 de zile:
«
Pomenim în duminica aceasta izgonirea lui Adam din rai, aşezată ca pildă de
înţelepciune sfântă peste neamul creştinesc la începutul vremii de post de cincizeci de zile în întâmpinarea
praznicului Învierii Mele dintre cei morţi. »[4] (Citat din mesajul Mihaelei din 17 martie 2013)
Reţeta fiind considerată de succes, urma să se
repete de acum în fiecare an. În anul 2014, neamul românesc este mustrat în
bloc că n-a binevoit să fie “pravoslavnic”, pe
motiv că n-ar fi binevoit să postească cele “cincizeci de zile” ale
Postului Mare (e neîndoios însă că şi
această acuzaţie este falsă, întrucât mulţi creştini respectă prin educaţie, cu
mare grijă, rigorile Postului Mare):
« Mă
doare că n-ai voit să semeni cu Mine şi cu sfinţii şi să posteşti de carne şi
de lapte şi de ouă şi de peşte timp de cincizeci de zile pentru ca să te pregăteşti pentru cele
sfinte ale Mele apoi şi pentru întâmpinarea praznicului Învierii Mele şi să fii
neam pravoslavnic prin acestea. »[5] (Citat din mesajul Mihaelei din 13 aprilie 2014)
Nici în anul 2015 liderii “pucioşi” nu au scăpat
ocazia de a reaminti, oricui ar fi eventual interesat, că ei ştiu care este
durata aproximativă a Postului:
« [...] iar acum e vreme de pregătire pentru
întâmpinarea postului cel de cincizeci de zile, ca să întâmpinăm apoi praznicul Învierii
Mele, aşezat pe pământ pentru creştini acum două mii de ani de însăşi învierea
Mea [...] » [6](citat din mesajul Mihaelei din 8 februarie 2015)
Probabil că şi în anii
care vor urma vom asista la aceeaşi tenace încercare de a „corecta” şmechereşte
acea scăpare „minoră” apărută în primăvara anului 2012. Vom mai auzi, aşadar,
despre acele „cincizeci de zile” prin care se vrea rectificarea celor
„patruzeci” ale anului 2012, dar din păcate... „scripta manent”. Eroarea din
anul 2012 este prea limpede, prea apăsată, prea grosolană, ca să fie acoperită vreodată
prin asemenea jonglerii ieftine. Oricât de multe şi perseverente vor fi
intervenţiile ulterioare, va prevala aspectul calitativ, nu cel
cantitativ. Non multa, sed multum.
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
13 februarie 2015
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.