429. Liderii “pucioşi” se declară măsura şi calea pentru adepţii lor
Pentru că
le-a plăcut, probabil, cum sună la ureche găselniţa cu “Domnul” lor care “vine pe calea undelor”, liderii “pucioşi” repetă în textele lor
această scorneală ca pe o mare descoperire a
tainelor “Dumnezeului” de la
Pucioasa, la care “vine unda şi-L ia”,
ca într-o caleaşcă de dor, pentru a-L
aduce confortabil pe pământ:
« Eu sunt Alfa şi Omega [...] Vine
unda şi Mă ia, vine dorul şi Mă poartă, vine lucrul Meu cel mult, pe care-l am de
lucrat pe pământ şi peste om. »[1] (citat din
mesajul Mihaelei din 19 mai 2013)
Liderii
“pucioşi” sunt însă tare nemulţumiţi de faptul că anumiţi indivizi care se cred
“deştepţi şi
ştiutori între oameni pe pământ” nu cred că textele de la Pucioasa (denumite
cu expresia frauduloasă “Cuvântul lui
Dumnezeu”), ar fi într-adevăr opera adevăratului Dumnezeu. Aceşti inşi
ranchiunoşi se mai îndeletnicesc şi cu dovedirea că aceste scorneli aparţin
unor oameni îndrăzneţi (dovediţi a fi chiar ei, liderii “pucioşi”) care, în loc
să se îndeletnicească cu ceva folositor, n-au altceva mai bun de făcut decât să
plăsmuiască fantasmagorii. Din acest motiv, liderii “pucioşi” îi persiflează pe
aceştia pentru nesăbuinţa lor:
« Cei ce se cred deştepţi şi
ştiutori între oameni pe pământ, aceia iau în râs acest izvor de cuvânt şi nu
stau să gândească şi să socotească şi să ştie apoi să înţeleagă venirea Mea
cuvânt peste pământ. Mă uit la ei cum se uită ei în cuvântul Meu şi cum îl
socotesc pe el cu mintea lor, iar ei se cred deştepţi când spun că e omul
făcător al acestui cuvânt. O, nu e omul, e Domnul cu omul în grăire pe pământ,
e Cel ce a făcut cerul şi pământul şi omul, e Cel ce Se cheamă Cuvântul lui
Dumnezeu, e glasul Domnului peste pământ. E Cel ce a
proorocit acum două mii de ani cu însăşi gura Sa că va glăsui peste pământ şi Îl vor auzi şi
cei din morminte şi vor tresări la glasul Lui.
»[2] (citat din
mesajul Mihaelei din 19 mai 2013)
Or, aici ei
fac referire la un text biblic care se ia drept sprijin alegaţiilor lor, dar se
şi răstălmăceşte mesajul lui. Acest text sună astfel:
“A răspuns Iisus
şi le-a zis: [...] Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din
morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre
învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. Eu nu pot
să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă,
pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.”[3]
În timp
ce liderii “pucioşi” pretind că morţii aud glasul “Dumnezeului” de la Pucioasa şi doar tresar (de bucurie? de teamă? de
mirare?) în mormintele lor, Biblia vorbeşte foarte limpede de o sculare din
morţi efectivă la chemarea autenticului Hristos, căci morţii nu doar tresar, ci şi ies din
mormintele lor şi îndată urmează Înfricoşătoarea Judecată, însoţită de
repartizarea fiecăruia la locul meritat. Nici n-ar putea spune ei altceva, pentru
că realitatea i-ar contrazice: până acum niciun mort n-a ieşit încă din
mormântul lui, nicio condamnare la viaţă sau la moarte veşnică nu s-a
pronunţat, căci nici Marea Judecată n-a început, nici Hristos n-a venit şi nimeni nu L-a văzut încă, venind în slava
şi în puterea Sa. Dar “pucioşii” pretind că “Hristosul” lor a tot venit din 1955 încoace, şi tot vine, vine
mereu, dar vine în ascuns şi fără putere şi nimeni nu-L vede şi nu-L aude
venind, iar promisiunile biblice se lasă pe mai departe aşteptate. De aceea ei
se simt nevoiţi să propovăduiască aici despre o înviere fictivă, în care morţii
cică aud Glasul de la Pucioasa şi
tresar în criptele lor, dar continuă să rămână pe mai departe acolo, învăluiţi
în deplină stricăciune. Răstălmăcirea şi farsa liderilor “pucioşi” este totală,
dar fiind drapată într-un teatru absurd, edulcorat cu cuvinte pompoase, găseşte
în adepţii “pucioşi” exaltarea nădejdii
mereu amânate.
Liderii
“pucioşi” mai sunt nemulţumiţi şi de faptul că textele lor nu sunt considerate
de nimeni (exceptându-i, desigur, pe adepţii pe care ei i-au “îmbrobodit”) lucrări prooroceşti, asemenea celor din
Biblie, pretinzând că ştiu şi cauza acestei nedorite (de ei) stări de lucruri. Concret,
ei afirmă că acei indivizi care se dau “deştepţi şi ştiutori” (teologi,
probabil, căci în acest sens se face aluzia că sunt “ştiutori”) le contestă în
mod deschis scrierile, discreditându-le în faţa maselor amorfe de neştiutori. Neavând
altă armă împotriva acestor “defăimători”, se mulţumesc să-i ameninţe în numele
“Dumnezeului” lor celui lipsit de
îngăduinţă, aspru şi răzbunător, şi ar vrea ca aceştia să tremure de frica Lui:
« O, dacă voi, cei ce vă numiţi
deştepţi şi ştiutori, dacă voi daţi deoparte ca pe o făcătură omenească acest
cuvânt, care izvorăşte din gura Fiului lui Dumnezeu, atunci
voi condamnaţi pe toţi acei peste care a grăit prin vreme Domnul pe pământ şi rupeţi dintre cărţi cartea
istoriei lui Dumnezeu cu omul. O, nu mai aveţi pretenţie că sunteţi deştepţi şi
că ştiţi. Mai bine ar fi să căutaţi să tremuraţi la glasul Meu, decât să grăiţi fără de minte
şi fără de cunoştinţă de Dumnezeu, căci trufia voastră vă orbeşte mintea.»[4] (citat din
mesajul Mihaelei din 19 mai 2013)
Dar, scrierile
sfinte păstrate în Biblie nu sunt pline de greşeli omeneşti, de contradicţii, de
răstălmăciri şi de proorocii mincinoase, aşa cum sunt scrierile pucioşeşti. De
aceea “Cuvântul” de la Pucioasa nu suferă comparaţie cu Biblia şi de aceea este el o făcătură omenească.
Condamnarea mistificărilor pucioşeşti n-are nici o legătură cu “istoria lui Dumnezeu cu omul”, aşa cum
se plâng aici liderii “pucioşi”. Simpla similitudine între mesajul pucioşesc şi
mesajul biblic nu-l legitimează pe primul, atâta vreme cât el îl răstălmăceşte
pe al doilea, iar inconsistenţele lui îl dau de gol ca pe o făcătură ieftină prin
care omul îndrăzneţ Îl copiază pe Dumnezeu şi vorbeşte în numele Lui.
De fapt,
nu de “Dumnezeul” lor le pasă acestor
lideri sectari, ci de ei înşişi, căci ei se consideră singurele unelte
indispensabile cu care “Domnul” lor “înaintează înainte” pe pământ în
lucrarea Lui:
« O, lăsaţi fruntea în pământ, voi,
cei ce vă răzvrătiţi împotriva celor cu care Eu, Domnul, înaintez
acum tot înainte spre toate împlinirile ei cu lucrarea cuvântului Meu dacă voi n-aţi stat
statornici şi vrednici lucrători cu Mine peste acest timp! Daţi de peste voi
duhul îngâmfării, cu care vă hrăniţi pe voi şi pe cei slabi ca şi voi, care nu
pot împlini peste ei sfinţenia Mea, şi prin ea statul Meu în ei cu faţa Mea,
cu chipul Meu în ei şi peste ei, căci cu duhul îngâmfării vă acoperiţi voi faţa cu care nu vreţi să
împliniţi peste voi fiinţa Mea cea sfântă! Muşcaţi-vă limba, puneţi mâna la gură şi
stăpâniţi-vă! »[5] (citat din mesajul Mihaelei din 14
decembrie 2007)
Într-adevăr,
împotriva liderilor sectei de la Pucioasa este de fapt îndreptată toată
lucrarea demascatoare a oamenilor “defăimători”, căci aceştia nu se răzvrătesc
împotriva unui “Dumnezeu” care nu
există, ci împotriva farseurilor “pucioşi” care Îl propovăduiesc. Liderilor “pucioşi” nu le convine faptul că au
fost şi sunt în continuare dovediţi ca nişte falsificatori ai credinţei
ortodoxe şi ar vrea ca aceia care i-au demascat să recunoască în ei şi peste ei
cuibărirea şi chipul lui “Dumnezeu”, să renunţe la îngâmfare şi să tremure de
groază, să le intre frica în oase, să-şi muşte şi să-şi înghită limba, să-şi
plece fruntea în ţărână şi să contenească de a mai da în vileag înşelătoria de
la Pucioasa drapată în sfinţenie absolută. În încercarea de a-şi continua opera
lor de falsificare a adevărului, liderii “pucioşi” continuă să facă gafe şi
inadvertenţe demascatoare. Acuzaţi că Îl propovăduiesc
pe “Dumnezeul” de la Pucioasa pe care
nu-L vede nimeni, (deşi El pretinde că este împlinitor al celei
de-a doua veniri, cea văzută, a lui Hristos), ei profită de ocazia Evangheliei
vindecării orbului din naştere, ca să lanseze teoria că de fapt “toţi oamenii au fost orbi din naştere”,
motiv pentru care tot omul nu ştie să-l vadă pe “Domnul”, şi de aceea nu-l văd ei pe “Dumnezeul” de la Pucioasa:
« O, de când Dumnezeu a făcut cerul
şi pământul, de atunci e orb omul, de atunci nu ştie omul să-L vadă pe Domnul. E
orb din naştere omul. »[6] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Inadvertenţele apar însă îndată,
când doar peste câteva fraze se afirmă că, din contra, omul nu este orb din naştere, iar orbirea lui
este dobândită. Totodată se afirmă că motivele, cauzele orbirii dobândite sunt radical
diferite. Mai întâi se ia drept cauză a dobândirii orbirii omului ştiinţa de carte:
« Cine îl orbeşte pe om? Ştiinţa
îl orbeşte şi îl îngâmfă ca să nu vadă. Cei ce ascultă de ei înşişi şi de ştiinţa minţii lor, de ceea ce omul a
furat de la Dumnezeu prin neascultare şi prin nesupunere, aceia au orbire între
ei şi Dumnezeu.[...] A întins
mâna să ia ştiinţă de la Dumnezeu, dar tot nu ştie omul. »[7] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Apoi, se ia drept cauză a
dobândirii orbirii omului nelucrarea
lui, care atrage după sine mărginirea
omului. Limitele fireşti ale omului nu ţin numai de natura lui, ci şi de lenea
şi neimplicarea lui, căci lipsa apetenţei către deschidere îl împiedică pe om să fie purtat de cele de sus şi de
aceea nu poate el nu numai să-L vadă
pe Dumnezeu, ci şi să-L audă şi să-L cunoască:
« O, omule, ai deasupra ta pe cele
de sus, pe cele de deasupra ta, care plutesc şi n-au aşternut să se aşeze. O,
deschide-te! Lasă-te făcut şi purtat de cele de sus, de cele de deasupra ta! Eşti
mărginit, şi tu nu te vezi că eşti mărginit. Dacă n-ai fi mărginit ai
auzi glasul Meu de peste tine şi ai şti să-L cunoşti şi să-L vezi pe Dumnezeu, Care Se poartă pe
lângă tine şi-ţi dă viaţă din viaţa Lui. Vai celui ce nu-şi cunoaşte
mărginirea! Vai celui ce zice că vede când el este mărginit! »[8] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Apoi, se iau drept cauze ale
dobândirii orbirii omului depărtarea de
Dumnezeu şi perdeaua cea de taină
care s-a aşternut între Dumnezeu şi om. Odată ce această depărtare va fi înlăturată
iar perdeaua va fi sfâşiată sau trasă în lături, orbirea omului va înceta:
« O, cât de departe este pământul
de cer, atât de departe este de Dumnezeu omul. [...] Când
perdeaua cea de taină dintre Mine şi om va fi trasă în lături, tot omul Mă va
vedea, ca să-L vadă
oamenii pe Cel pe Care L-au numit că nu este Dumnezeu şi că este numai omul. »[9] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Apoi, se ia drept cauză a
“dobândirii orbirii” omului care nu-L mai vede pe Dumnezeu faptul că Dumnezeu
Însuşi nu vrea ca El să fie văzut de om:
« Nu Mă aştept să creadă omul în Cel ce stă nevăzut de ochii
lui, dar Mă aştept
să cadă despărţitura dintre om şi Mine [...]»[10] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Această
ultimă cauză pare a fi cea mai apropiată de adevăr, îndată ce ea este confirmată
chiar de Biblie:
“Pe Dumnezeu
nimeni nu L-a văzut vreodată”[11]
Totodată,
observăm că “Dumnezeul” Pucioasei
pune aici prea puţin preţ pe credinţa omului, pe care o tratează cu mare îndoială
spunând textual că nici măcar “nu Se
aşteaptă să creadă omul în Cel ce stă nevăzut de ochii lui”.
Dimpotrivă, peste doar câteva
rânduri se afirmă că necredinţa
omului poate fi considerată poate cea mai importantă cauză a dobândirii orbirii
omului. Ea pare a fi atât de importantă, încât se ajunge la o stranie
identificare între necredinţă şi orbire, între cauză şi efect:
« O, cât de mărginit este cel
necredincios şi câtă vedere îi striveşte lui necredinţa lui! Iată, nevederea
omului vine de la necredinţa lui. Cei ce au stat cu Mine o
vreme lângă acest cuvânt şi şi-au strâns necredinţă apoi, o, au orbit aceia de
tot, au orbit ajutaţi de necredinţă.[...] O, voi, cei care aţi căzut
din Dumnezeu prin orbire de la necredinţă, nu vă miraţi că bâjbâiţi fără
de capăt căutând calea, după ce v-aţi pierdut de pe ea prin duhul necredinţei,
căci iată, necredinţă este orbirea. »[12] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Cu toate acestea, nici
credinţa nu-i mai poate fi de folos omului, îndată ce “Dumnezeul” Pucioasei i-o zdruncină atunci când pune semnul egal
între vederea lui Hristos venit în trup,
cea de acum 2000 de ani (confirmată de orbul cel vindecat, de femeia
samarineancă şi de mulţi alţii), şi vederea
lui Hristos venit în cuvânt, cea pretinsă acum la Pucioasa (confirmată doar
de doi oameni cointeresaţi, Mihaela şi Nicuşor):
« O, cum aş putea Eu să-i fac pe
oameni să creadă că Eu sunt Cel ce vin cuvânt pe pământ, cum, când cei de
atunci au văzut desluşit vindecarea celui orb din naştere, care a
văzut apoi cu ochii lui pe Dumnezeu, dar ei au rămas pe mai departe orbi, de n-au crezut şi n-au văzut şi
n-au putut vedea aşa cum M-a văzut femeia samarineancă în ziua când am grăit cu
ea la fântâna lui Israel? »[13] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Dacă o venire în trup ar putea fi eventual
văzută şi recunoscută, o venire în cuvânt
cine ar putea s-o vadă, atîta vreme cât cuvintele niciodată nu se văd? Cei de
la Pucioasa cer imposibilul de la om şi apoi îl acuză că nu s-a străduit
îndeajuns ca să-l facă posibil.
O altă
inadvertenţă priveşte vectorul care
aduce vindecarea. Mai întâi se afirmă că venirea “Domnului” de la Pucioasa tocmai acest scop ar avea: ca Acesta să-i vindece pe oameni de orbirea
care-i împiedică să-L vadă pe Dumnezeu:
« Nu se cade, oare, să vin
şi să Mă apropii de el şi să-i vindec vederea?
»[14] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Alteori se afirmă că numai “harul credinţei sfinte”, primit prin “cuvânt de sus” în mod tainic de către “ucenicii Noului Ierusalim”, i-a făcut pe
aceştia să fie singurii oameni care au primit vederea celor nevăzute. După
primirea acestui “har” a urmat o continuă întreţinere a harului în ei, tot prin hrănirea cu cuvânt, singura care i-a
ferit de căderea în necredinţă:
« Iată, abia, abia Mi-am putut face
în zilele acestea un mănunchi de ucenici care au lăsat mamă şi tată, fraţi şi
surori, soţi şi soţii şi copii şi ranguri şi au primit peste ei cuvântul Meu,
cuvântul naşterii de sus a omului, harul credinţei sfinte pentru
vederea celor de sus. Îi hrănesc pe ei mereu, mereu cu cuvânt împotriva necredinţei, care-l
ţine pe om departe de Dumnezeu sau îl desparte de Mine după ce Mă urmează. »[15] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
În realitate, pentru zeci de adepţi
acest “har al credinţei sfinte pucioşeşti”
şi această “hrănire cu cuvânt” n-au
avut nici o putere miraculoasă, îndată ce ei au părăsit dezamăgiţi “raiul de la
Pucioasa”, chiar şi după zeci de ani de rătăcire în slujba liderilor “pucioşi”,
atunci când impostura descoperită de ei aici a devenit insuportabilă. Acel “har aducător de credinţă sfântă” şi acea
“hrănire mereu, mereu cu cuvânt” (despre care se spunea cu mare
emfază că este leacul “împotriva
necredinţei”), s-au dovedit a fi însă complet neputincioase în a-i ţine pe
mai departe legaţi pe cei care au înţeles că sunt afundaţi în impostură şi apoi
au ales calea adevărului. Pentru că aceste cazuri au ajuns să fie acum prea
numeroase (şi sunt deja cunoscute, încât
nu mai puteau fi escamotate), liderii “pucioşi” au dat toată vina pe cei care
au dezertat, acuzându-i că n-au ascultat de îndemnurile de a veghea îndeajuns
şi s-au lăsat furaţi de “fericirea
atingerii harului cel de sus”, lăsându-se contaminaţi şi “prinşi de necredinţă de jos”, şi ajungând
apoi din
nou la orbirea de unde au plecat:
« O, fericiţi sunt cei
atinşi de harul cel de sus, de credinţă şi de vederea ei, dar aceştia trebuie
să vegheze mereu de sus apoi, ca nu cumva să-i prindă de jos necredinţa şi să-şi piardă
vederea şi să cadă în întunericul cel mai din afară, în adâncul necredinţei,
unde sunt aruncaţi toţi cei care nu se dau locuinţă împărăţiei lui Dumnezeu în
ei, căci necredinţa este orbire, este întunericul în care cade omul. »[16] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Îndată ce s-a stabilit clar că neveghea omului este singura
responsabilă pentru orice eşec al “harului
cel cel de sus”, “Dumnezeul”
Pucioasei e scos complet din ecuaţie iar liderii “pucioşi” pot afirma pe faţă că
omul ar face bine să se vindece singur, prin efort personal, materializat în “naşterea din nou” (o formulă mult
îndrăgită de sectanţii de pretutindeni şi pastişată mot-a-mot din Biblie, pentru a avea mai multă credibilitate):
« Dar ce să facă omul? Cum să vadă?
Cum să-şi vindece vederea pierdută încă de la naştere? Să se nască de sus omul. Aceasta am spus Eu când am
venit pe pământ acum două mii de ani. »[17] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Oricum, această soluţie pare mai
credibilă decât primele două (“venirea Domnului
în cuvânt” şi “harul credinţei sfinte”) care se bazează pe promisiuni ezoterice,
având în vedere că:
-
pe
de o parte, începând din 1955 încoace se
tot afirmă că “Domnul”
de la Pucioasa a tot venit ca să-i vindece de orbire pe oameni, dar chiar din
mesajul acesta se vede că ei tot orbi au rămas;
-
pe de altă parte, se mai afirmă că “Domnul” de la Pucioasa i-a tot îndopat cu “har de sus” pe adepţii sectei, dar după moartea Verginicăi (†1980)
un “popor” întreg de adepţi au căzut în “apostazie”; iar după instaurarea noii
garnituri de lideri “pucioşi”, zeci de adepţi au dezertat din sânul acestei
secte, dezamăgiţi de mersul strâmb al lucrurilor.
Astăzi,
Verginica a fost detronată definitiv din poziţia de deschizător de drumuri,
lider adulat şi considerat sfânt, căruia i se înălţase post mortem un cult aparte de către admiratorii ei. Noii lideri
“pucioşi” nu mai agreează “Acatistul Sfintei Virginia” şi îşi
pregătesc propriul cult al personalităţii, încă în viaţă fiind, sperând
probabil ca după moarte să fie trecuţi şi ei de către adepţii lor cei mai
zeloşi în rândul “sfinţilor” sectei. Acum, chiar duhul pucioşesc care vorbeşte
în numele Verginicăi îi recomandă pe noii lideri “pucioşi” ca modele absolute,
ca măsură a credinţei şi etalon al credincioşiei pentru ciracii lor:
« O, fiţi sfinţi cu credinţa şi cu credincioşia faţă de Domnul şi faţă de
cei ce vă dau mereu pe Domnul. Aşezaţi-vă tot timpul frumos în inima lor, căci ei sunt măsura. I-a făcut Domnul măsură şi sunteţi măsuraţi prin ei, prin purtarea
voastră înaintea Domnului şi înaintea lor. »[18] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Contestatarii liderilor pucioşi nu
lipsesc însă, şi sunt din aceştia nu numai prin lumea largă, căci o parte sunt
ascunşi chiar printre adepţii lor. Aceştia cârtesc şi plănuiesc în ascuns
detronarea celor doi lideri absoluţi de la Pucioasa, într-o tentativă surdă de
puci. Liderii “pucioşi” au o oarecare bănuială că li se pregăteşte ceva, dar
nu-i ştiu pe nume pe pucişti, motiv pentru care îi asemuiesc generic cu Adam
cel căzut din rai pentru ascundere şi neascultare. Ceilalţi, cei fideli, sunt
îndemnaţi să fie ca o contrapondere pentru cei nemulţumiţi şi să se aşeze bine
în inima liderilor lor, căci liderii lor sunt măsura credinţei lor, iar
fidelitatea lor nu se răsplăteşte preferenţial, “pe ochi frumoşi” sau după
gradul de rudenie:
« Dar cei ce se ascund
de ei, ce fac aceştia? Aceia aşa sunt şi faţă de Domnul
şi aşa sunt socotiţi, şi îi scrie Domnul pe ei ca şi pe Adam, care s-a ascuns de Domnul în rai. O, e mare biruinţă mântuitoare să staţi bine în inima lor, a celor prin
care vă măsoară Domnul, dar bine după adevăr să staţi,
că nu după ochi se poate aici, nu după neam, nu după ce poate omul, ci după
adevăr şi după aşezarea în voi a Domnului, a slavei Domnului, a strălucirii
Lui, şi tot ca ea trebuie să fie de frumos cel ce o poartă în el, iar voi fiţi
sfinţi cu credinţa şi cu credincioşia şi cu jertfa, fiilor, dar fără să măsuraţi voi. »[19] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Adepţilor fideli nu li se cere numai ascultare faţă
de liderii lor, ci şi ceva nou, care părea depăşit pentru ideologia creştină: jertfa.
Într-adevăr, Mântuitorul a instituit o altă prioritate pentru faptele
creştineşti, dintre care jertfa părea chiar eliminată:
“Dar mergând,
învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să
chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.”[20]
Şi cu toate acestea, liderii “pucioşi” reintroduc jertfa
printre obligaţiile adepţilor lor la modul obsesiv, fără măsură cântărită, alături
de măsura iubirii faţă de liderii lor, denumiţi la modul conspirativ “Fraţii”:
« O, învăţaţi, învăţaţi să nu măsuraţi voi, căci Marta a dat să măsoare ea
pentru sora ei şi n-a fost frumos cum a măsurat ea. Fiţi fiecare plin de
bucurie să vă jertfiţi pentru tot ceea ce este de împlinit, iar curatul jertfei stă în această
taină: să nu măsuraţi voi nici pentru voi, nici pentru fraţii voştri, căci omul
săracul e învăţat să-şi fie părtinitor şi caută cu şperţ, bietul de el, dar voi
învăţaţi să fiţi ca în cer, curaţi cu inima şi cu fapta şi cu cuvântul şi cu jertfa, în toată iubirea, şi nu cu jumătatea ei, căci întreagă trebuie folosită
şi dăruită măsura cea
pentru Dumnezeu şi pentru fraţi, iar cea primită să
n-o măsuraţi voi, ci umiliţi-vă pentru voi, ca să fiţi frumoşi, fiilor. »[21] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
Toţi adepţii vor trebui să “se aşeze frumos”
în inima liderilor lor (adică, să se facă plăcuţi “Fraţilor” prin tot ceea ce
gândesc, sau vorbesc, sau lucrează), având grijă că aceştia sunt noua cale
(cărare) care îi poartă spre “Domnul” şi îi duce spre mântuire.
Desigur că în aceste condiţii, rostirea celebră a lui Iisus “Eu sunt calea, adevărul şi
viaţa”[22],
apare de acum ca fiind revolută. Liderii “pucioşi” capătă o însemnătate atât de
importantă la cer şi pe pământ (ei sunt calea, cărarea), încât nici “Dumnezeul”
Pucioasei nu mai poate face nimic fără ei, căci ei sunt de acum şi calea inversă, de la cer la pământ, singura
prin care “Domnul” Pucioasei mai poate comunica voia Sa omului de
pe pământ:
« [...] să învăţaţi voi din ea să vă aşezaţi tot timpul frumos în inima
celor ce vă poartă în ei spre Domnul. Cărarea voastră spre Domnul sunt ei, precum ei sunt
cărarea Domnului spre voi. Învăţaţi să preţuiţi
această cărare, învăţaţi-vă cu această măsură, căci cum sunteţi în ei, aşa şi
în Domnul sunteţi, o, fiilor. »[23] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
În aceste
condiţii şi “Hristosul” Pucioasei are
de acum “hristoforii” Lui, pe “fiii
alegerii” care Îl poartă în inimi şi
pe braţe, în persoana liderilor “pucioşi”, care lucrează neabătut împreună,
neamestecaţi şi neschimbaţi, neîmpărţiţi şi nedespărţiţi, vorba proverbului “Cum e turcul, şi pistolul”, sau, tot aşa
de bine, (sau chiar şi mai bine) “Cum e
sacul, şi petecul”:
« Eu, Doamne, atât am cuvântat, atât mi-a fost cuvântul şi dorul cu care
l-am adus ca să se aşeze el în inima celor purtaţi spre Tine de inima celor purtători de Tine şi de fiii
alegerii Tale. »[24] (citat din mesajul Mihaelei din 19
mai 2013)
…………………
Anca
Ionescu Târgovişte
12
iunie 2013
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.