560. Cu o zi înainte de răzmeriţa pusă la cale de „statul paralel” împotriva Guvernului legitim, liderii sectei „Noul Ierusalim” le „proorocește” diasporenilor că „ei vor fi cei biruitori”
560. Cu o zi înainte de răzmeriţa pusă la cale de „statul
paralel” împotriva
Guvernului legitim, liderii sectei „Noul Ierusalim” le „proorocește”
diasporenilor că „ei vor fi cei biruitori”
Pătrunși de frenezia amestecului insidios în
viaţa politică a ţării, liderii sectei “Noul Ierusalim” de la Pucioasa (NIP)
s-au devoalat ca partizani ai răstunării prin forţă a actualei clase politice,
făcând astfel jocul statului paralel și al vârfului său de lance, kiriașul
vremelnic de la Kotroceni.
Cu o săptămână înainte de proiectata răzmeriţă
împotriva Guvernului, care (conform planului sergenţilor mesianici) ar fi
trebui să dizloce pe 10 august a.c. un milion de diasporeni ca să-i arunce în
luptă în linia întâi, liderii „pucioși” făceau apologia schimbării prin forţă a
Guvernului legitim, lăsându-i însă acestuia și o „portiţă” de scăpare, în cazul
în care se va dovedi inteligent și va renunţa de bunăvoie la putere, făcând „un
pas în lături” (lăturile le-ar fi asigurat ei, desigur), pentru a potoli
„furtuna” din ţară:
« O, e furtună în țară și e furtună între
voi, fii ai aceluiași neam, frați cu nume de români. [...] Așadar,
nu puteți
să cârmuiți cu bine și cu folos pentru țară,
și de aceea poporul se clatină cu teamă [...] Vin
să așez pace, că nu este pace în țară. O, faceți pasul în lături cât mai este timp
prielnic, că repar Eu, Domnul, tot ce s-a
stricat, tot ce merge spre rău pentru țară și pentru popor. »[1] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
2 august 1990)
Cu numai o zi înainte de proiectata răzmeriţă împotriva
Guvernului, tonul marţial al liderilor „pucioși” nu se schimbă, ci dimpotrivă.
Mesajul lor este acum deja biruitor, ei se și văd cu sacii în căruţă. În
consecinţă, nu se sfiesc să proclame cu anticipaţie victoria diasporenilor
asupra regimului pesedist care, „așezat mare peste ţară”,
de ani de zile „nu are milă de acest neam”, stă călare pe el și suge
sângele poporului.
Mai întâi, diasporenii „pribegi de ţară” sunt aclamaţi și primiţi cu braţele
deschise, „cu dor și cu îmbrăţișare”, ca niște salvatori providenţiali ai neamului
veniţi în număr mare, câtă frunză și iarbă, să măture de la putere „dictatura pesedistă” (desigur, cu gând de
pace, dacă guvernanţii se vor speria de milionul care vine ca un tăvălug peste
ei și vor pleca de bunăvoie de la putere):
«
[...] cuprind acum cu dor și cu îmbrățișare fiii neamului român
întorși pe vatra lor o clipă, cu gând de
pace și de duh de frăție, căci sunt pribegi de țară și de neam din pricina
celor ce s-au așezat mari peste țară de o bună bucată de vreme, și care n-au
milă de acest neam, că sunt amețiți de duhul puterii peste norodul cel de sub
ei. Vin fiii pribegi, vin în țară, în țara
părinților lor și a lor, căci își văd robit neamul și obiceiurile străbune și
taina lor frumoasă în mijlocul popoarelor de pe pământ. » [2]
( citat din mesajul leliţei Mihaela, din 9 august 2018)
Mai
mult, liderii „pucioși” se erijează în „Ayatolahii din Umbră ai Noii Revoluţii,
Primăvara de la Pucioasa”, care aduc
binecuvântarea muftiatului lor peste
capetele celor răzvrătiţi, astfel încât victoria acestora să le fie rapidă, ușoară
și deplină. Punând urechea și crezând cu naivitate în propaganda
tefelisto-securistă a statului paralel, liderii „pucioși” erau convinși că
diasporenii vor veni în valuri („rânduri, rânduri”), ca popoarele migratoare de altădată,
călcând totul în picioare. Printre „binecuvântări” și „sărutarea pașilor năvălitorilor
din vestul sălbatic”, ei mai strecoară și
niscaiva indicaţii tactice, cum ar fi acelea ca diasporenii să fie un fel de
coordonatori ai răzmeriţei, care să-i trezească și pe adormiţii de bucureșteni și
să-i unească în frăţia de luptă împotriva pesediștilor stăpânitori, definiţi ca
„vrăjmași”
și „dușmani de ţară”:
«
O, pace vouă, binecuvântare vouă, copii pribegi de țară! Iată țara sub lacrimi, iat-o sub
robia celor ce stau tari deasupra ei, iar voi plângeți străini, și v-au luat
foc inimioarele în voi de dorul și de mila patriei în care v-ați născut și ați
crescut. Duhul minciunii și al lăcomiei de putere și de avere, acești dușmani de
țară stăpânesc inimile celor ce stau lipiți
de scaunele de cârmuire de mulți, mulți ani ai
răbdării neamului român. Mă aplec înaintea voastră și vă sărut pașii și urmele
lor, că iată, puneți piciorul în țară venind rânduri, rânduri ca să treziți veghea fraților români și să vă uniți prin dor și prin
nădejde ca să faceți lumină și dreptate peste scaunele de sus ale țării și ca să
nu cadă țara sub vrăjmașii ei.
»[3] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela, din 9 august 2018)
Îmbătaţi
de propaganda mincinoasă care promitea că milionul de diasporeni vin hotărâţi
cu mașini, cu trenuri, cu vapoare și cu avioane ca să măture totul în cale și să-i
înlocuiască pe pesediști cu un al doilea „Guvern
al Meu” (pentru că, în aparenţă, beneficiarul urma să fie Marele
Mut, Dulapul de la Kotroceni – dar
în realitate, va fi statul paralel care-l manipulește subtil și pe Acesta), liderii „pucioși” văd victoria
celei de „A Doua Revoluţii” ca inevitabilă. Asta și pentru că exemplul
diasporenilor ar urma să fie contagios, iar localnicii se vor uni cu ei și vor
desăvârși împreună răsturnarea Guvernului. De aceea ei se și grăbesc să
„proorocească” sfârșitul iminent al „tiraniei pesediste condusă de tiranul
Dragnea”, făgăduindu-le în plus și un ajutor preţios venit „de sus, din ceruri”
și căruia chiar că nu-i va mai putea sta nimeni împotrivă:
« O, fiilor sosiți
acasă, în țara Mea și a voastră, vă întăresc pașii cu binecuvântarea Tatălui și
a Fiului și a Sfântului Duh. [...] Eu, Domnul, voi împlini dorul
vostru și dorul Meu, iar nădejdea să vă fie
tare, ca și credința, [...] Vă
cuprind în mângâieri de sus, fiilor. Oștirile de sfinți vă însoțesc și vă ajută
biruința, ca să fie de sus biruința și să
fie cu Domnul. Pace vouă, o, pace vouă! Iubire și nădejde vouă! Eu sunt Cel ce
sunt, și am
grijă de biruința cea bună, o, fii români,
iar voi
fiți strâns uniți, cei de acasă și cei plecați departe, și care vin și ar veni acasă pentru o țară dulce și
curată, cu fii harnici, iar Eu să le fiu lor Dumnezeu. Amin. [...] O, fiți biruitori pentru bine, fiilor, și
mult aș vrea să ajungă la inimile voastre grăirea Mea cu voi, pe care o așez
acum pe cale spre voi. »[4] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 9 august 2018)
Desigur
că la o asemenea contribuţie hotărâtoare a „pucioșilor” la victoria răsturnării
Guvernului legitim se va impune ulterior și luarea în discuţie a unei
recompense pe măsură. Cei ce „au apăsat peste ţară” se vor zdrobi doar cu
contribuţia decisivă a „puterilor cerești
ale duhurilor pucioșești”. De aceea, ceea ce deocamdată nu se spune explicit (dar
se poate citi printre rânduri) este că regimul pesedist va fi înlocuit cu un
regim teocratic, în care liderii „pucioși” vor avea un cuvânt greu de spus, având
în vederea contribuţia lor (și a „Dumnezeului”
lor, desigur) hotărâtoare la biruinţa anunţată prin această „proorocie”. Nu numai
Pucioasa, ci ţara întreagă va trebui să devină un „Nou Ierusalim”:
«
Eu sunt aici cuvânt pe vatra neamului român, și am
istorie scrisă pe această vatră și este așezată pe cale cu nume de Nou
Ierusalim, nume mare, pe care voiesc să-l așez pe creștetul ei și să Mi-o fac mireasă, s-o sfințesc și s-o împodobesc cu
podoabe de sus, că măreață este scrisă la Mine soarta ei cea de mâine, iar cei ce au apăsat
peste ea prin vremi, se vor zdrobi cu duhul față în față cu multa ei slavă de la Dumnezeu
pentru răbdarea ei cea de sub cruce în toată vremea crucii ei. »[5] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 9 august 2018)
Ca
o consecinţă imediată, așa cum adepţii „pucioși” au fost îmbrăcaţi în alb și au
fost călăriţi ani de-a rândul de către liderii sectei, cam același lucru îl paște
și pe poporul român, dacă va accepta să intre în noul rol, să joace în noua
piesă și să fie condus de către sectarii de la Pucioasa: va fi un fel de „cal
alb” călărit de „călăreţul” care va fi ideologia pucioșească drapată cu numele
de scenă „Cuvântul lui Dumnezeu” și
care-i va păstori cu toiag de fier:
«
Am pe pământul român un popor de copii credincioși, popor crescut cu cuvântul gurii Mele, și Mă port cuvânt
peste pământ prin lucrarea Mea cu el. El este calul cel alb proorocit prin Scripturi, iar Eu sunt călărețul, așa este
scris, iar sabia Mea este cuvântul, toiagul cu care păstoresc popoarele și
limbile, după felul neamurilor de pe pământ, și duhul dreptății Îmi este măsura
în lucrul Meu. »[6] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 9 august 2018)
Cei veniţi de peste hotare, atâţia câţi au
venit („plini de
nădejde de bine”, dar semnificativ
mai puţini decât fusese anunţat prin propaganda sergenţilor mesianici), sunt amăgiţi pe faţă cu un sprijin pentru o
promisă „biruinţă bună”, sprijin care însă
nu va veni niciodată:
«
Am grăit neamului român ca să fiu cu el pe cale în
zilele acestea fierbinți, când pașii celor pribegi de țară se întorc cu dor pe
această vatră, iar Eu, Domnul, le însoțesc pașii și dorința lor cea sfântă, cea pentru dreptate peste țară și de
curățirea de peste ea a celor ce sunt dușmani pe destinele ei și ale fiilor ei.
Iată-i veniți rânduri, rânduri, plini de nădejde de bine
și bucurându-se în dorul de acasă de sosirea la frații lor, și mână în mână,
inimă cu inimă uniți, ei prind nădejde, căci Eu, Domnul, le dăruiesc lor duhul
însuflețirii și rod de biruință bună
pentru țară și pentru întoarcerea lor acasă, și o dată cu aceasta crește dorul
sfinților Mei, mai ales a celor români din cer ca să vadă ei țara venirii Mele
cuvânt pe pământ plină de ziua slavei Mele, o, fiilor, căci este scris în
Scripturi să fiu biruitor. »[7] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 9 august 2018)
Aproape că nu există predică pucioșească în
care să nu se strecoare una, două sau mai multe contradicţii majore, dovadă
arhisuficientă că nu Dumnezeu este autor al acestor cuvinte ticluite, ci
oamenii, liderii îndrăzneţi ai aceste secte. Nici ultima predică nu face excepţie.
Vorbind despre „coborârea Cuvântului”,
liderii „pucioși” admit că această „coborâre din cer” trebuie să fie neapărat
„tainică”, ascunsă de norii cerului pe care vine purtat Cuvântul și apoi se înșurubează în urechile curate ale celor aleși
(„primitorii”, „solii” și „porţile” cuvântului pucioșesc, căci „slava Domnului”
de la Pucioasa este Cuvântul, iar Cuvântul este ascuns muritorilor de rînd
și interzis urechilor lor nespălate):
«
[...] iată-Mă cuvânt de slavă deasupra pământului român, iar
norii slavei
Domnului Mă poartă și-Mi tăinuiesc slava și fața, ca să pot lucra taina facerii cerului cel nou și a
pământului cel nou, căci noi le fac pe toate, precum este scris. Acum iarăși M-a trimis Tatăl pe pământ după om, iar slava Mea este
cuvântul, [...]»[8] (citat din mesajul leliţei
Mihaela din 9 august 2018)
Contradicţia
apare aproape imediat, când liderii „pucioși” afirmă că nici vorbă de vreo
rostire tainică, îndată ce „Cuvântul”
vine cu putere, ca un tunet, peste tot pământul:
«
[...] iată, sunt primit pe vatra neamului român și Mi-am pregătit aici
staul și cobor în el cu cuvântul și Mă fac carte pe masa aceasta și Mă așez cu
ea înaintea acestui neam și merg cu glas de tunet și sunt cu zilele slavei Mele peste acest timp și spun cine
sunt și ce fac, și spun că sunt cu venirea Mea a doua oară de la Tatăl și am
loc pregătit pentru lucrul Meu cel din acest timp, iar cine aude și cine
citește, să înțeleagă venirea Mea de la
Tatăl, purtat pe cal alb, însoțit de oștiri de sfinți, sabie ascuțită ieșind
din gura Mea, iar numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu [...]»[9]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 august 2018)
O
altă contradicţie se referă la România,
ţară despre care „pucioșii” afirmă că ar fi fost aleasă, încă de la nașterea
lui Iisus pe pământ, ca să fie înlocuitoarea ţării sfinte a poporului
Israel ( care, la rândul lui, va fi înlocuit cu „neamul român”):
«
Am cetate de scaun pe vatra
neamului român și vin pe nori purtat, vin de mai bine de șaizeci de ani, vin cu
cete de sfinți deasupra pământului român, și cu sfinții Mă port și grăiesc din
văzduh ca pe muntele sfânt când grăiam lui Moise pentru poporul Israel. O, vin
și grăiesc peste pământ și peste popoare și peste
căpeteniile lor și-Mi fac lucrarea dată de Tatăl s-o lucrez, căci la nașterea Mea pe
pământ Mi-a dat Tatăl de țară patria aceasta și
neamul de pe ea, neamul român, după ce
poporul Israel M-a lepădat, M-a scos afară din mijlocul lui, și nu M-a cunoscut
cu credință ca să Mă primească, [...]»[10]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 august 2018)
Îndată
vine și contradicţia: de fapt, România
n-a fost aleasă la nașterea lui Iisus,
ci încă de la Facerea Lumii:
«
Țara română e țara Mea cea de azi, la care M-a trimis
Tatăl să-Mi fac cetate și să-Mi așez pe vatra ei cartea cuvântului gurii Mele,
toiagul de cârmuire peste popoare și peste regi și peste limbi. O, frumoasă
este în cer scrisă povestea acestui neam și a pământului ei! Ea este taina lui Dumnezeu
cea de la
începutul facerii lumii și cea de la
sfârșit de timp, [...]»[11]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 august 2018)
Inutil
de adăugat că România nici nu exista ca ţară, nici la nașterea lui Iisus, și
nici la Facerea Lumii. România este o denumire convenţională dată teritoriului
care se numea în antichitate Dacia, Geţia
sau Tracia, iar mai apoi fie Valahia, fie Moldova, fie Transilvania, sau
Banat, sau Dobrogea, sau Oltenia, care erau mai degrabă niște provincii ale
unei ţări care nu-și stabilise încă identitatea pe harta lumii.
Cât
despre „Cuvântul” pucioșesc, el este când cuvânt
tăios care cârmuiește toate noroadele
și limbile ca un toiag de fier, când
cuvânt mângâietor dedicat doar
românilor, care oblojește durerile și pentru cei ce cred, și pentru cei ce nu
cred în el:
« [...] Eu și
cetatea Mea de cuvânt, locul de unde cârmuiesc cu toiag de fier
popoare și limbi, și am nume scris: Cuvântul lui Dumnezeu. [...] iar Tatăl M-a trimis cuvânt în ea și mângâi mereu cu
cuvântul glia ei, și pe cei ce cred venirii
Mele de azi cuvânt peste pământ, ba și peste cei ce nu cred Îmi cobor cuvântul mângâierii.
[...] »[12]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 august 2018)
Pentru
a fi mai convingători, liderii „pucioși” apelează la o stratagemă pe cât de
veche, pe atât de ieftină. Ei pun în gura unui duh pucioșesc (care pretinde că
poartă un nume de sfânt) exact cuvintele pe care ar dori să le asculte cei cărora
le este destinat mesajul. De data aceasta, duhul ales de ei poartă numele „sfântul
Pantelimon”. Acesta îi laudă pe pelerinii diasporeni care intră în ţară cu gândul
de a face o nouă Revoluţie sângeroasă, căci „holdele sunt coapte și a venit vremea secerișului”.
Mai vedem în gândirea liderilor sectei că nici vorbă să fi fost despre o demonstraţie pașnică de protest, ci
despre o luptă contondentă, care se
va lăsa cu cotonogeli și, cu puţin „noroc”, și cu vreun „mort” mai ghinionist
care va avea șansa să fie el mortul-erou
al tefeliștilor (adică, să fie el și nu altul ca el). Lupta asimetrică de pe pământ a diasporenilor, deși
încă n-a fost declanșată, este lăudată copios și i se promite o susţinere
simetrică, cu o luptă care va veni din cer:
«
[...] au venit și vin rânduri, rânduri și intră în țară, vin acasă în
țara părinților lor să-i trezească
pe frații lor și pe tot neamul român spre veghe multă pentru soarta acestui
neam acum, în vremi de strâmtorare. O, strigați pe Domnul să stea de veghe și
stați cu El de veghe pentru țară, fiilor. Luptați cu
rugă de pe pământ, iar noi din cer cerem să vină împlinirile cele mari, să vină
voia Domnului peste țară și peste toate noroadele de pe pământ. Aceasta este
lucrarea Domnului cu voi, nu uitați, o, nu uitați ce aveți de lucrat, căci holdele sunt coapte și trebuie să biruiască Domnul. Iar Tu, Doamne, scrie zile de biruință
aceste zile de întâlnire a fraților români de peste tot pământul și dă-le lor
de sus însuflețire după voia Ta, după dorul Tău. Amin. »[13]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 august 2018)
Cât
privește cârmuitorii legitimi ai ţării, aceștia sunt îndemnaţi să nu răspundă
la violenţă cu violenţă, ci cu pace, cu multă pace. Adică, atunci când
diasporenii ( revoltaţi că unii s-au îmbogăţit fără muncă, în timp ce ei
roboteau din greu pe plantaţii străine, dar pe bani buni, cu multe zerouri în
coadă) vor arunca în ei cu bolovani, jandarmii să facă bine și să bage
bastoanele frumușel în teacă, pentru a fi pace, căci „e păcat să lupte unii împotriva altora” și „să se muște între ei”:
«
[...] pace vouă, celor ce
stați pe scaunele de sus ale țării! Ascultați acum cuvântul Meu vouă! V-am dat
povață sfântă să dați prilej păcii între frații români. O, e păcat să luptați
unii împotriva altora, voi, frați ai
aceluiași neam și pământ. Dorul de putere și de slavă vă face să vă mușcați
între voi. O, e păcat, e urât, și de aceea, pace vouă! Dați loc păcii între
frații români, că nu e pace între frați, și văd popoarele și e rușine. O, să nu se muște frații între ei, ci să se sprijinească cu dăruire sfântă, iar lăcomia și
dorul de putere să nu se pomenească între frați, ci numai buna armonie, numai
iubire și înțelegere, numai pace și iar pace, o, fiilor. »[14]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 august 2018)
Cu
alte cuvinte, responsabilităţi pentru a lăsa
„așezarea păcii între fraţi” au numai guvernanţii, cei care stau acum pe
scaunele de cârmuire (și stau pentru că au fost aleși de popor, nu cum
insinuează liderii „pucioși”, că s-ar fi cocoţat singuri în ele, motiv pentru care cică acum a venit vremea
ca să se dea jos și să le facă loc
altora, mai flămânzi):
«
O, ascultați acest cuvânt sfânt, voi, cei ce v-ați așezat pe
scaunele de cârmuire ale țării! O,
împliniți cuvântul Meu, că iată-l: Pace vouă, pace vouă, pace vouă! Lăsați pacea să se
așeze între frați! »[15]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 august 2018)
Rămâne
de văzut cât de trainice și fructuoase vor fi făgăduinţele făcute de „pucioși” că
prostestatarii terfeliști, ascunși în
spatele diasporenilor, vor reuși să
fure guvernarea de la cei care au primit-o prin alegeri libere. Deocamdată,
ultima confruntare s-a încheiat cu un fel de remiză, iar liderii celor două
tabere (Dragnea și Joianis) s-au dus să se relaxeze la Neptun, pentru o
binemeritată pauză de odihnă.
………………....
Anca
Ionescu-Târgovişte
17 august
2018
…………………
Actualizare
(23 august 2018)
Până la urmă, și de această „proorocie” pucioșească
s-a ales praful. Unii comentatori politici au apreciat că diasporenii n-au
venit cu gânduri de pace ale schimbării, așa cum credeau „pucioșii”, ci puși de-a
binelea pe harţă, dornici să răstoarne Guvernul prin orice mijloace. Alţii cred că ei erau mai degrabă cu gura
mare, decât puși pe fapte concrete, așa că desfășurarea ulterioară a zaverei
este posibil să-i fi trezit brusc la realitate, constatând că au avut grijă alţii
din umbră să le transforme mitingul într-o arenă de război. Presupunând așadar
că nu diasporenii au fost cei care au aruncat cu pietre, și cu sticle, și cu
alte obiecte contondente în jandarmi, nici nu au incendiat, nici nu au distrus
mobilier stradal, asta nu-i absolvă de vina de a nu se fi delimitat clar de acei
turbulenţi care au făcut aceste blestemăţii. Ba mai mult, s-au făcut zid de
protecţie în faţa jandarmilor, s-au bucurat și au aplaudat faptul că alţii fac
treaba murdară în locul lor, apoi au rămas să contemple distrugerile până la sfârșit,
facându-se astfel coautori prin „favorizarea infractorilor”. La spargerea mitingului (dar și multe zile după
aceea) nici o voce venită din partea diasporenilor
nu s-a mai făcut auzită, ca să se delimiteze de toate faptele petrecute, iar „revoluţionarii”
veniţi cu planuri mari din Apus (convinși că vor face ei o nouă „Revoluţie”
care să-i aducă lui Lăcustă -Vodă un „guvern al Lui”), au dispărut așa cum
dispare apa care curge pe nisip.
„Ajutorul de sus” promis de „pucioși” n-a mai venit,
ca să le aducă „revoluţionarilor” biruinţa
făgăduită, chiar dacă cei veniţi de departe au fost „uniţi în cuget și-n simţiri”
cu huliganii „cei de acasă” care s-au dedat la acte iresponsabile de agresiune și
vandalism:
«
O, fiilor sosiți acasă, în țara Mea și a voastră, vă întăresc pașii [...] Eu, Domnul, voi împlini dorul
vostru și dorul Meu, iar nădejdea să vă fie
tare, ca și credința, [...] Oștirile de sfinți vă însoțesc și vă ajută biruința, ca să fie de sus biruința și să fie cu Domnul. [...] Eu sunt Cel ce sunt, și am grijă de biruința cea bună, o, fii români, iar voi fiți strâns uniți, cei de acasă și cei
plecați departe, și care vin și ar veni
acasă pentru o țară dulce și curată, cu fii harnici, iar Eu să le fiu lor
Dumnezeu. Amin. [...] O, fiți biruitori pentru bine, fiilor, și mult aș vrea să ajungă la inimile voastre
grăirea Mea cu voi, pe care o așez acum pe cale spre voi. »[1] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 9 august 2018)
Dar... să nu ne bucurăm prea devreme. Nu știm ce ne aduce viitorul. Dacă până și cei
care se pretind a fi „soli ai
lui Dumnezeu” incită la răzmeriţă, în numele biruinţei dreptăţii asupra
celor care „stau lipiți de scaunele de cârmuire”, ce pretenţii să mai avem de la cei care se declară
singuri că „n-au niciun Dumnezeu”?
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.