497. „Dumnezeul Pucioasei” a uitat complet de promisiunile făcute lui Victor Stănculescu
(vezi şi articolul cu nr.83)
A murit generalul Victor Atanasie Stănculescu. A
murit discret, într-un azil de bătrâni, uitat şi de duşmani, şi de prieteni, şi
de Dumnezeu. De “Dumnezeul” Pucioasei, desigur, că Acela
i-a promis cândva că va avea grijă de el. A murit uitat şi de “pucioşi”, cei
care se gudurau pe lângă el pe vremea când deţinea o putere substanţială în
statul român. Era acea perioadă tulbure, imediat după lovitura de stat din
1989, când unii credeau că tot ce zboară se mănâncă. Liderii “pucioşi” îşi
făceau planuri fanteziste: cum să capaciteze personalităţi ale vremii în
tentativa lor de a reinstaura monarhia, pentru ca apoi să-i ceară regelui să-şi
manifeste recunoştinţa prin desemnarea lor ca sfetnici de taină şi “oameni de
legătură cu Dumnezeul de la Pucioasa”. O astfel de personalitate a fost
Stănculescu, pe vremea aceea fiind conducătorul suprem al armatei române.
Liderii “pucioşi” au ticluit trei scrisori adresate lui Stănculescu, prin care
ei pretindeau că “Dumnezeu” îi vorbeşte în mod special şi îi rezervă un
rol aparte în istorie.
Prima
scrisoare pucioşească a fost intitulată de liderii “pucioşi”
astfel: “Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu.
Îndemn pentru credincioşie faţă de planul ceresc de dezrobire a României de sub
călcâiul fiarei roşii: comunismul.” Sub pretextul luptei împotriva
comunismului, “proorocii pucioşi” conspirau la reinstaurarea forţată a
monarhiei, urmând ca toţi conspiratorii să fie răsplătiţi ulterior cu posturi-cheie,
ca sfetnici de taină ai regelui în noua structură de stat. Ei pretindeau că
împlinesc astfel un “plan al lui Dumnezeu”, ai cărui “servi” credincioşi
ei sunt, şi că nimic nu va putea sta împotriva acestui plan. Stănculescu ar fi
trebuit să fie profund impresionat de aceste planuri “cereşti” şi de aceşti
falşi “prooroci”, aşa încât să se ataşeze conspiraţiei şi să joace un rol
decisiv în reuşita ei:
« Către
mai-marele oastei armatei române, [...] Mă îndrept spre tine cu cuvintele Mele,
spre tine, cel ce eşti aşezat mai-mare peste oastea României [...] Dumnezeu
este şi lucrează, şi nimic nu se lucrează în afara planurilor
Sale. Am binevoit în toate
veacurile în mijlocul poporului Meu Israel şi am lucrat cu el şi am
vestit prin servii Mei prooroci taina planurilor Mele, mai înainte ca acestea
să se împlinească. Nimic nu împlinesc până nu descopăr taina
planurilor Mele prin servii Mei prooroci. »[1] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 ianuarie 1991)
Ca
răsplată, lui Stănculescu i se promite în această scrisoare (şi în următoarele
două) o ocrotire specială, iar pentru încurajare, i se serveşte
gogoaşa că el este deja “înscris în cartea Dumnezeului
de la Pucioasa” ca “serv” credincios; deci orice ezitare, orice refuz,
orice împotrivire din partea lui sunt scoase din discuţie. Chiar dacă ar dori
să se sustragă de la chemarea ce i se face acum, Stănculescu trebuie să ia
aminte că nimeni nu poate sta înaintea voinţei acestui “Dumnezeu”, nimeni nu poate ieşi de sub puterea Lui şi nimic din ceea ce El
a plănuit nu se va putea schimba sau strica:
« Eşti
scris în cartea planului Meu din zilele acestea, eşti servul Meu, eşti
ocrotit de Mine, şi iată,
vin să-ţi dau de ştire că este Dumnezeu. Vin să-ţi spun să crezi în Dumnezeu şi
să lucrezi întru Dumnezeu. Amin. Nimeni nu poate ieşi de sub puterea Mea, şi ceea
ce voiesc Eu nimeni nu poate strica, nimeni nu poate schimba, căci Eu sunt Dumnezeu. »[2] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 ianuarie 1991)
Acum, după trecerea anilor, ştim că aceste
promisiuni au fost mincinoase. Voia „Dumnezeului”
de la Pucioasa de a-l reaşeza pe Mihai I ca rege pe tronul României a fost un
fiasco total; „puterea” Lui de
convingere nu a acţionat în cazul lui Stănculescu, care a refuzat să intre în
jocul „pucioşilor”; iar ocrotirea
promisă lui Stănculescu s-a materializat în câţiva ani de puşcărie, primiţi pentru
nişte acuzaţii discutabile. Şi totuşi, liderii sectei „Noul Ierusalim” aveau
tupeul în 1991 să ticluiască „legăminte” de credinţă prin care Stănculescu să
fie obligat să-şi pecetluiască nu numai adeziunea la conspiraţie, dar şi
făgăduinţa păstrării unei discreţii desăvârşite, aşa încât planul să nu fie deconspirat
înainte de vreme:
« Iată,
încheie şi Dumnezeu astăzi legământ cu tine: să păstrezi cu sfinţenie şi cu frică
taina planurilor Sale şi taina izvorului Său care curge în România prin servii
Săi prooroci; să păstrezi taina lui Dumnezeu mai mult decât orice taină, căci
Domnul coboară poruncă cerească pentru ascunderea lucrului Său şi a
planului prin care
lucrează şi descoperă voile Sale cele bine întocmite. »[3] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 ianuarie 1991)
Lui Stănculescu i se ordona ca unui soldat să se ridice şi să se
înregimenteze la comanda liderilor “pucioşi”, care urmau să primească la rândul
lor comenzi de la “Dumnezeul” Pucioasei:
« Ridică-te
şi serveşte-Mi planului Meu şi lucrului Meu, căci servii Mei şi martorii Mei au de stat lângă Mine, au
de împărţit cuvintele Mele pe unde îi trimit Eu şi au de strigat la Mine pentru
România Mea, după cum le poruncesc Eu să lucreze cu Mine. »[4] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 ianuarie 1991)
Rolul lui Stănculescu urma să fie de protector şi acoperitor al
liderilor “pucioşi”. Cu alte cuvinte, chiar dacă puciul pro-monarhic n-ar fi
reuşit (iată că liderii sectei, prevăzători, luau pe furiş în calcul şi această
variantă), conspiratorii urmau să fie exoneraţi de orice eventuală pedeapsă.
Din poziţia lui, Stănculescu ar fi trebuit să-i acopere şi să-i salveze:
« Scoală-te
şi crede în Mine şi lucrează-Mi să-Mi acoperi bine pe servii Mei! Ia mantia credinţei şi cu ea pune-Mi
deoparte aceşti copii prin care Eu lucrez, căci lucrez pentru slava şi gloria
acestui pământ binecuvântat. »[5] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 ianuarie 1991)
Ca recompensă, Stănculescu urma nu numai să primească ocrotire, ci
şi urcarea pe scara ierarhiei sociale sau militare în noi poziţii, şi mai
înalte. Negocierea pusă la cale de “pucioşi” căpăta deja aspectul unui troc
grosier, în care traficul de influenţă devenea monedă de schimb ( “o mână
spală pe alta”), dar şi un prilej de mândrie prostească:
« Iar
tu, şi toată casa ta, vei cunoaşte că Eu sunt Dumnezeu când
te voi ocroti şi te voi purta spre mărire şi spre biruinţă, în fruntea oştirii cea binecuvântată a acestui neam ales şi
binecuvântat. Iată, facem unul pentru altul. Serveşte-Mi planului Meu, şi Eu
voi fi cu tine, şi voi fi cu glorie cu tine. »[6] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 ianuarie 1991)
Stănculescu trebuia să priceapă că rolul lui principal urma să fie
acela ce a-i proteja pe liderii sectei “Noul Ierusalim” şi să asculte ordinele şi
planurile pe care le va primi de la ei:
« Iată
[...] am rămăşiţă sfântă, care lucrează cu Mine şi care se păstrează întru sfinţenie
şi întru taină cerească. Pe aceştia îţi cer să Mi-i pui deoparte, ca să fie în lucrul Meu şi
să nu iasă din rânduiala în care Eu i-am
aşezat cu viaţa, ca să-Mi fie vase plăcute Mie şi să binevoiesc întru ei, spre izbăvirea
acestui neam prin care Eu Mă voi preaslăvi. Voi veni prin ei şi îţi voi
vesti la timp planurile Mele, [...]»[7] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 ianuarie 1991)
Întrucât ocrotirea promisă lui Stănculescu s-a dovedit a fi vorbă
goală (ba, dimpotrivă, el a mai gustat şi amarul condamnării la puşcărie), s-ar
putea crede că tocmai faptul că Stănculescu nu s-a angajat în conspiraţia
pucioşilor l-a absolvit pe “Dumnezeul” Pucioasei de orice obligaţie de a
duce la îndeplinire promisiunile de ocrotire făcute. Acest raţionament este infirmat
de alte aserţiuni, care promit la rândul lor că “toate se vor împlini”,
inclusiv adeziunea lui Stănculescu, inclusiv “biruinţa sfântă” a conspiraţiei
pro-monarhice:
« Voi
lucra cu tărie, voi lucra cu putere, şi toate se vor împlini şi se vor desăvârşi, precum este scris în
Cartea Adevărului, dar ridică-te şi crede planului Meu şi lucrează ocrotire planului Meu, căci toate
merg spre biruinţă sfântă,
şi Dumnezeu este şi veghează şi grăieşte şi împlineşte cele vestite şi adeverite dinainte prin robii Săi
prooroci. Fii credincios Mie, căci prin această credinţă vei fi cu Mine, şi Eu
voi fi cu tine. »[8] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 ianuarie 1991)
În mod repetat, pacea, biruinţa şi ocrotirea lui Stănculescu sunt
făgăduite cu generozitate, căci vorbele goale nu costă bani. Lui i se cerea
doar atât, deocamdată: să-i ocrotească pe liderii “pucioşi”, aşa încât ei să-şi
poată face mendrele nestingheriţi:
« Pace
ţie, mai-marele oastei României Mele cea binecuvântată! Pace ţie, şi
binecuvântare şi ocrotire ţie! Amin. Pace şi biruinţă prin credinţa în Dumnezeul Preasfintei
Treimi! Ridică-te şi pune-Mi-i deoparte pe ai Mei, căci ei sunt în lucrul Meu, iar Eu
voi întinde peste tine pacea şi ocrotirea şi biruinţa cea scrisă pentru vremea aceasta, căci România
va fi ca o oază verde înaintea ochilor Mei şi înaintea noroadelor. »[9] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 ianuarie 1991)
A
doua scrisoare a “pucioşilor” către Stănculescu era intitulată “Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu.
Proorocie pentru venirea regelui Mihai. Neliniştea iscoadelor.” Scrisoarea
reconfirmă convingerea că nimic nu va poutea zădărnici planurile pucioşeşti,
iar Stănculescu este omul providenţial prin care se vor împlini aceste planuri,
şi niciun rău nu se va lipi de el:
« Harul
Meu şi pacea Mea peste tine din nou, mai-marele oastei României Mele! Pace,
iubitul Meu, căci duh de pace şi de linişte bună vreau să aşez peste acest neam
prin lucrul ce-l voi împlini prin tine. Iată, vin din nou spre tine. Vin să te vestesc să fii
înţelept, vin să-ţi spun să nu fii fără Mine, că dacă eşti mereu cu Mine, nici
un rău nu se va apropia de tine. Fii cu Mine, din zori şi până în seară şi din seară până în zori,
şi nici un gând pornit cu rău spre tine nu va izbuti, [...] Ajută tu planului Meu, şi Eu
voi fi ajutorul tău şi păzitorul tău în toată clipa. Amin. »[10] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 martie 1991)
Stănculescu
n-ar fi avut niciun motiv să şovăie, îndată ce i se promitea că împotrivitorii
lui nu vor putea izbândi, iar el este ocrotit permanent de un “Dumnezeu” biruitor cu el:
« Nu
te teme, mai-marele oastei române, nu te teme nici atunci când ai să vezi paşii
tăi ameninţaţi de cei care vor să te piardă, căci nu vor izbuti. Vei vedea şi te vei bucura, dar fii cu
Mine în toată vremea. Pune-Mă pe Mine în faţă la tot greul, la tot pasul, că Eu
sunt biruitor cu tine. »[11] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 martie 1991)
Ca să-l motiveze şi să-l convingă şi mai bine pe
Stănculescu, “Dumnezeul” Pucioasei îi
aminteşte că venirea pe tron a regelui Mihai este inevitabilă, îndată ce ea a
fost proorocită, iar proorociile Lui nu
se pot desfiinţa:
« Iată, îl voi aşeza pe cel
binecuvântat de Mine, că
el este de la Mine, el este proorocit prin proorocii care au avut cuvânt de la
Mine. Îl voi aşeza cu braţul Meu cel tare, că de la el şi până astăzi nici un
mai-mare stătător care a stat peste acest neam nu a mai avut ungerea de la
Dumnezeu. Eu nu pot desfiinţa cele proorocite, căci Duhul Meu lucrează şi vesteşte şi
împlineşte în toată vremea. »[12] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 martie 1991)
Din nou i se promite lui Stănculescu biruinţă
necondiţionată peste toţi vrăjmaşii lui. De data aceasta nu i se mai cere
acordul, ci este anunţat fără drept de apel că puterea cu care este chemat îl
va copleşi şi îl va face credincios “cauzei” pucioşeşti:
« Nu te teme, căci vei
călca peste tot duşmanul
Meu şi peste tot duşmanul tău şi va curge veninul şi se va risipi în întuneric, iar Eu voi face
lumină, şi va fi lumină. [...]Voi lucra cu putere, ca să te am credincios planului
Meu din zilele acestea, şi
îţi voi arăta, ca să ştii că sunt cu tine şi că te ocrotesc. »[13] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 9 martie 1991)
Ştim însă că “puterea” acestui “Dumnezeu” de a-l atrage de
partea lui pe Victor Stănculescu s-a dovedit a fi total neputincioasă. Generalul
nici nu i-a băgat în seamă pe “pucioşi”, nicidecum să le fie credincios
planului lor.
A
treia scrisoare pucioşească (şi ultima) avea titlul: “ Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu.
Oastea română trebuie să fie o oaste sfântă. Unsul României trebuie aşezat în
cinstea ce i se cuvine celui ales. “ În ea se reiau promisiunile deşarte că generalul
va fi ocrotit de duşmani, dacă se va face util şi ataşat planurilor pucioşeşti.
Şi de data aceasta aderenţa lui Stănculescu la aceste planuri nu este pusă la
îndoială, căci el este “prins în aceste planuri”, iar aceste planuri sunt bine
ticluite şi vor avea negreşit sorţi de izbândă:
« Iată, vine Dumnezeu cu cuvântul Său spre
tine; vine iar, căci în vremea aceasta eşti scris la Dumnezeu mai-mare peste
oastea română. Aşa eşti scris în cer, aşa eşti prins în planul Meu
din zilele acestea. Cuvântul
dumnezeiesc este sabie cu multe tăişuri, căci Dumnezeu vorbeşte duhovniceşte şi
nu trebuie să încapă îndoială peste cele cuvântate de Dumnezeu. Oastea română
va fi o oaste sfântă, iubitul Meu, şi de aceea am zis să stai bine lângă Mine
şi lângă izvorul Meu care curge în România. Eu Îmi pregătesc bine lucrul Meu şi
lucrez după plan bine întocmit şi pregătesc şi ocrotesc pe cei pe care-i chem să-Mi fie servi
în zilele gloriei Mele, dar am nevoie de credinţă tare şi nu de îndoială şi nu
de tăgăduire. »[14] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 19 aprilie 1991)
Ca recompensă pentru inevitabila supunere faţă de liderii
“pucioşi” (denumiţi şi “fiii cei unşi ai
acestui neam”, ca să impresioneze şi să înfioare), lui Stănculescu i se promite până la plictis o ocrotire care, în realitate, nu va mai veni niciodată. Nici
măcar urarea simplă “pace peste toată casa ta!” nu s-a realizat, deşi ea
ar fi fost cel mai uşor de împlinit (ştim că peste câţiva ani soţia lui
Stănculescu a avut grave probleme din cauza lipsei de pace, motiv pentru
care s-a şi sinucis):
« Iată,
iarăşi, pace ţie, şi pace peste toată casa ta! Pace de la Dumnezeu şi nu de la oameni,
căci pacea de la oameni este cursă şi laţ, dar Eu am zis, şi dacă
am zis, iată, sunt împlinitor, căci am zis că nici un rău nu se va apropia de
tine dacă eşti cu Mine,
dacă crezi în Mine, şi am zis că tu ai nevoie de ocrotire. Am zis că cei ce vor să ţină încă rob
acest neam, le este teamă de tine, le este teamă că le zdrobeşti puterea, şi am
zis că voi lucra şi îţi voi arăta, ca să ştii că sunt cu tine şi că te ocrotesc. Duhul cel rău nu te poate iubi, iar cei
ce nu te iubesc vor să nu mai fii, dar Eu nu voiesc aşa, şi iată ce fac: te
pun sub ocrotire, căci
mâna Mea este deasupra ta şi te acoperă, ca să te am în zilele gloriei Mele. Nu
te teme că-ţi va fi greu în treapta în care ai fost aşezat, căci aşa
am găsit Eu bine ca să-ţi întăresc ocrotirea, dar fii cu inima ta întru Mine şi nu te îndoi. Eu sunt,
Eu, şi lucrez aşa ca să te ocrotesc. Fii şi tu veghetor şi poartă-Mă cu tine la
tot pasul, ca să cunoşti mereu cât acoperământ aşez deasupra ta. Nu te închina
idolilor acestei vremi, şi vei fi mereu sub grija Mea. Fii dârz şi nu te pleca decât Evangheliei
Domnului Iisus Hristos, Care Se arată în curând şi Care va lucra văzut prin
fiii cei unşi ai acestui neam, şi te luptă la timp şi la netimp ca să fii al oastei române, ca
să fii neîntrecut fiu al acestui neam, că Eu nu uit şi nu calc peste cele
vestite, peste cele făgăduite, dar să nu calce ai Mei peste acestea. »[15] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 19 aprilie 1991)
Lui Stănculescu i se promite un rang ales şi în oastea cerească,
nu numai în cea pământească. Stănculescu mai este îndemnat aici şi să-l
iubească pe regele Mihai, singurul uns pe tronul României căruia i se promite concomitent
şi tronul “Ierusalimului” pucioşesc, căci el îi va iubi şi va lucra cu cei care
conduc secta “Noul Ierusalim” (altă “proorocie” care nu s-a mai împlinit
vreodată):
« Fii mare în oastea Mea, fii credincios pentru
ea, căci oastea Mea va acoperi şi va doborî orice oaste duşmană. Oastea română
este cea binecuvântată, şi va fi să fie sfântă, căci este Dumnezeu peste
România. România va fi bine curăţită de Dumnezeu, şi apoi oastea ei cea sfântă va
fi stăpână pe pământul ei cel sfânt. Amin. Stai sub obrocul Meu şi
lasă-te lucrat, ca să ştii
şi să înţelegi cum lucrează Dumnezeu. Îmbrăţişează viaţa de creştin după
adevăr. Nu este greu, iar creştinul cel adevărat va birui tot răul şi nu va fi
biruit. Amin. Oastea Mea cea binecuvântată va fi oastea
României, iar cel uns de la Mine este scris că va fi de
la Mine peste Ierusalim. Iubeşte
pe unsul cel de la Mine, căci
el îi va iubi şi
va lucra cu cei ce sunt cu
Mine. »[16] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 19 aprilie 1991)
Pentru cei care se îndoiesc de gradul de independenţă al lui
Stănculescu faţă de aberaţiile de la Pucioasa există adevărul istoric: nici
măcar un pas n-a făcut generalul în întâmpinarea dorinţei pucioşilor. Totuşi,
ei fac în această scrisoare afirmaţii care pretind că “statornicia” lui faţă de
planurile pucioşeşti şi de conspiraţiile sectei era indiscutabilă. Ba mai mult,
statornicia lui a fost întărită, ca să nu cadă nicidecum. Iar ca recompensă, i
se promitea că va primi şi “oastea pucioşească” în dar (pe care însă o vor
conduce din umbră tot liderii “pucioşi”):
« Iată,
îţi întăresc din nou statornicia cu Mine. Fii credincios întru Mine, căci Eu ştiu
cum trebuie să lucrez. Să nu te temi de Mine când Mă voi scula să curăţ acest
pământ. Mânia Mea nu este pentru ai Mei. Ea este pentru cei ce sunt fără Mine.
Cei fără Mine nu vor mai fi, iar Eu voi fi biruitor cu turma Mea în România
Mea, cu oastea ei cea binecuvântată între toate oştirile de pe pământ, căci ea
va fi o oştire cerească, şi voi pune peste ea pe cei unşi de la Mine. Amin. »[17] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 19 aprilie 1991)
Pentru zilele grele care, eventual, ar urma să vină,
generalului i se dădea o soluţie miraculoasă: când va fi totuşi la ananghie,
să-l cheme pe “Dumnezeul” Pucioasei,
şi Acesta îndată îi va veni în ajutor
(asta, după ce în repetate rânduri i se promisese că va fi ocrotit, ca să nu-l
ajungă niciun necaz):
« Cheamă-Mă
de câte ori eşti necăjit, cheamă-Mă! Eu vin. Iată-Mă cum vin. »[18] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 19 aprilie 1991)
Probabil
că generalul a uitat de această promisiune generoasă, pentru că pe vremea când
era în închisoare, ea n-a funcţionat.
La
scurt timp după a treia scrisoare, Stănculescu a fost detronat din postul de
ministru al apărării, deci nu mai prezenta niciun interes pentru “pucioşi”. O a
patra scrisoare a lor n-a mai venit niciodată, ceea ce se poate interpreta că,
de acum, pentru “pucioşi” generalul Stănculescu merita să intre într-un con de
umbră, ceea ce s-a şi întâmplat.
Acum,
după moartea sa, generalul poate răsufla uşurat: toate promisiunile mincinoase
nu-i mai pot cauza nici măcar păreri de rău, darămite nostalgii după vremuri
mai bune.
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
20 iunie 2016
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.