473. Liderii “pucioşi” vorbesc în numele unui “Hristos” inventat de ei, care propovăduieşte tot Legea cea Veche
Liderii
“pucioşi” au combătut dintotdeauna căsătoria, considerând-o ca “o formă de (falsă) legiferare a păcatului”.
Vorbind aici despre “păcat”, trebuie să înţelegem că ei se referă în mod
explicit la legăturile trupeşti dintre soţi, care nu mai sunt văzute ca o cale firească de naştere
de fii, ci ca păcate grele ale trupului, efecte ale “zburdălniciei” şi ale
uşurătăţii. Pentru a amplifica efectul de timorare a celor căsătoriţi în faţa
acestor “păcate ale tinereţilor”, liderii pucioşi procedează cu sadism şi cu
viclenie, ameninţându-i pe cei căsătoriţi că legăturile lor intime vor avea
urmări grele şi ireparabile asupra pruncilor ce se vor naşte. Mihaela extinde propria
sa experienţă a trecutului la prezent, generalizând şi fabulând cu aplomb pe
marginea textelor Sfintei Scripturi. Se ştie că în tinereţe ea a pierdut un
prunc abia născut, eveniment tragic pe care l-a atribuit nerespectării propriilor
făgăduinţe de castitate după căsătorie.
Mihaela recunoaşte, într-o mărturisire publicată în anul 1995, că ar fi avut
intenţia de a trăi cu soţul ei, Emilian, o “căsătorie albă”, dar ea nu s-a
putut abţine, fiind învinsă de propria sa
voinţă a trupului. Plata acestei “voinţe păcătoase” o consideră
materializată în cei trei ani de suferinţă prin spitale, care au urmat :
« La vârsta de 21 de ani am cunoscut un tânăr de 23 de ani, [...] şi
ne-am unit prin taina cununiei. Mai târziu am trăit o mare suferinţă şi cu
inima şi cu trupul, căci gândul de a avea un copil era de la noi şi nu de la
Dumnezeu, dar copilul n-a trăit, iar eu am plătit voinţa mea cu suferinţă grea, căzând în mâna medicilor
vreme de trei ani, aşa cum este scris: «Cel ce păcătuieşte, să cadă în mâna
doctorului». Am plătit cu lacrimi de căinţă ascultarea glasului inimii noastre,
ca apoi să ne întoarcem spre făgăduinţele făcute Domnului, spre făgăduinţa curăţeniei
trupeşti. » (Citat din mărturisirea Mihaelei
făcută în cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 1955, pag. 53)
Ulterior,
ajunsă un lider respectat al sectei, Mihaela încearcă să-şi îndulcească “vina”
(sau măcar să nu şi-o asume integral, ci să o împartă cu soţul ei, Emilian). Pentru
a ascunde faptul că voinţa ei ar fi fost principala cauză a încălcării făgăduinţei
de castitate după căsătorie, Mihaela îşi falsifică propria sa mărturisire,
astfel încât în ediţia din anul 2005 a cărţii pucioşeşti “Cuvântul lui Dumnezeu”, sintagma “voinţa mea” dispare în mod
miraculos. În schimb, în acelaşi text sunt inserate fraudulos alte cuvinte
meşteşugite, astfel încât marea suferinţă
trupească e considerată acum drept plată meritată a “păcatului” de a fi dorit copii:
« La vârsta de 21 de ani am cunoscut un tânăr de 23 de ani, [...] şi
ne-am unit prin taina cununiei. Mai târziu am trăit o mare suferinţă şi cu
inima şi cu trupul, căci gândul de a avea un copil era de la noi şi nu de la
Dumnezeu, dar copilul n-a trăit, iar eu am plătit cu suferinţă grea, căzând în
mâna medicilor vreme de trei ani, aşa cum este scris: «Cel ce păcătuieşte, să
cadă în mâna doctorului». Am plătit cu lacrimi de căinţă şi
cu mare suferinţă trupească
ascultarea glasului inimii noastre, ca apoi să ne întoarcem spre făgăduinţele
făcute Domnului, spre făgăduinţa curăţeniei trupeşti. » (Citat
din mărturisirea
Mihaelei făcută în cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2005,
pag. 80)
Astăzi
(rămânând probabil marcată pentru tot restul vieţii de propria sa experienţă şi
de interpretările pseudo-teologice date pe acest subiect), Mihaela legiferează
interdicţii şi ameninţări pentru toţi acei soţi care, eventual, se vor mai
aventura în experienţa naşterii de prunci. În acest scop, ea apelează la o
zicătoare a Vechiului Testament şi o “valorizează” tendenţios, ca şi când ea ar
fi un reper de stringentă actualitate pentru conduita creştinilor, rostit din
ceruri de “Dumnezeul” pucioşilor:
« Voi, cei ce sunteți sub
jugul căsătoriei, stăpâniți-vă zburdările
trupului, opriți-vă de la
alungarea lui Dumnezeu de lângă voi, că Domnul este sfânt. Voi dați naștere la fii, și nu trebuie
copiii voștri să fie sortiți pedepsei cea de la păcatele voastre, căci
scris este: «Mânca-vor părinții și se vor strepezi dinții fiilor».
O, nu vă temeți că nu veți putea să fiți măsurați în fața simțămintelor păcătoase. Veți putea aceasta prin dragoste de Dumnezeu, cu care să vă hrăniți mintea și inima, iar dacă nu veți căuta aceasta, veți putea,
tot veți putea, dar prin suferință, și ea vă va ajuta pentru cumințenie, pentru curățire,
pentru ispășirea păcatelor voastre.»[1] (Citat din mesajul Mihaelei din 14 octombrie 2015)
Din această formulare
trebuie să înţelegem că păcatele părinţilor care nu înţeleg să trăiască o viaţă
de abstinenţă, chiar dacă sunt căsătoriţi, se vor răsfrânge nemijlocit asupra
copiilor. Viaţa intimă a acestor soţi care vor copii este considerată a fi
guvernată de “simţăminte păcătoase”. Cei care reclamă faptul că nu pot să se
supună acestor interdicţii conjugale sunt calificaţi ca lipsiţi de dragoste de
Dumnezeu; dimpotrivă, cei care vor putea duce “viaţă monahală în familie” sunt
încurajaţi să o facă, probând prin aceste renunţări şi prin oprirea venirii pe
lume a copiilor, “dragostea lor de Dumnezeu”. Tot aici se vede şi o umbră de
ameninţare pentru cei care se vor împotrivi noilor precepte pucioşeşti. Mihaela
“prooroceşte” că şi aceştia, de voie, de nevoie, vor ajunge să respecte regula
“căsătoriei albe”, după principiul moralizator “ce am păţit eu, o să păţiţi şi
voi – dacă nu vă veţi supune”. Ei vor fi împinşi să o facă pentru a nu se abate
asupra lor diverse experienţe personale neplăcute, dar moralizatoare, descrise
prin termenul eufemistic “suferinţe”.
Dar, oare vrea
Dumnezeu să-i pedepsească pe copii pentru păcatele părinţilor, aşa cum pretinde
aici falsa proorociţă Mihaela?
Nimic mai neadevărat,
îndată ce Iisus îşi arăta dragostea Sa de copii prin cuvintele “Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu-i opriţi”[2].
Pe de altă parte, chiar şi acea zicătoare vechi-testamentară («Mânca-vor părinții și se vor strepezi dinții fiilor») era deja aspru combătută de proorocii Vechiului
Testament, ca o zicere şi un obicei omenesc denaturat, care va fi definitiv
abandonat atunci când va veni Mesia. Astfel, Proorocul Ieremia anunţă că după
venirea lui Hristos nici măcar nu se va mai pomeni despre această zicală, căci
se va instaura dreptatea lui Dumnezeu şi în conştiinţele oamenilor, după un
Legământ Nou:
“ În zilele acelea nu vor mai zice: "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au
strepezit dinţii". Ci fiecare va muri
pentru fărădelegea sa; cine va mânca aguridă, aceluia i se vor strepezi dinţii.
Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui
Israel
Se
pare însă că liderii “pucioşi” ori n-au auzit de Legământul cel Nou, ori nu se
sinchisesc să-l aplice. Cum se raportează ei la proorocia lui Ieremia, care
anunţă că pilda cu agurida care
strepezeşte dinţii nici măcar nu se va mai rosti în viitor, darămite să fie
considerată valabilă? Iată că ei o rostesc de pe înălţimi, de la înălţimea
mîndriei lor, făcându-l astfel mincinos pe proorocul Ieremia.
Culmea
este că avertismentul proorocului Iremia nu este nici măcar singular. Proorocul
Iezechiel spune şi el acelaşi lucru, şi încă mai apăsat, mai limpede:
“ Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel Israel
Dar
liderii “pucioşi” ori nu mai pun de mult mâna pe Biblie, ca să o citească şi să
se raporteze corect la ea (considerându-se pe sine prooroci noi şi
arhisuficienţi), ori nu le pasă că aduc atingere cinstei proorocilor din
vechime şi celor proorocite de ei. Căci proorocii Vechiului Testament au vestit
cu adevărat o dreptate dumnezeiască de neştirbit, care anunţă că fiecare va fi
judecat pentru faptele sale:
“ Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta
nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se
va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.” [5]
Deci
nu din cauza presupuselor “păcate trupeşti” şi-a pierdut Mihaela copilul, în
tinereţe, ci din alte cauze: poate din propria ei neglijenţă de mamă, poate că
şi copilul era prea vulnerabil din fire, sau poate că diavolul i-a întins o
cursă în care Mihaela, atinsă de mândria purităţii infailibile, a căzut de
atunci încoace, pentru tot restul vieţii.
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
23 octombrie 2015
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.