470. Pucioşii nu reacţionează la recentul scandal monarhic
În ziua de 1 august 2015, Regele Mihai l-a exclus pe Principele Nicolae
din linia de succesiune a Casei Regale şi i-a retras titlul monarhic de
Principe al României şi calificativul de Alteţă Regală (pe i le acordase în
data de 1 aprilie 2010, pe când tânărul Nicolae împlinea 25 de ani).
Motivaţia oficială a excluderii este destul de subţire şi de ambiguă.
Cică: “Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România
timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale,
Margareta, Custodele Coroanei.”. Adică, deşi era o singură variantă pentru
perioada “post-Margareta”, aceasta nu-i prea plăcea regelui şi de aceea a
renunţat cu totul la ea, fără a mai pune nimic în schimb. În Biblie găsim o
pildă care ne spune că tot aşa a făcut şi bogatul căruia i-a rodit din belşug
ţarina. A zis întru sine: nu-mi mai sunt pe plac hambarele pe care le am; le
voi dărâma şi voi zidi altele mai încăpătoare. Dar n-a mai apucat, căci a murit
peste noapte. La fel a procedat şi monarhul nostru încărcat de zile, zicându-şi
în sine: “Mai am puţin şi voi muri, şi nici fiica mea Margareta parcă n-ar mai
duce-o mult. Ce voi face? Îl voi scoate din drepturile la tron pe tânărul
Nicolae, pentru că se pare că nu e pregătit şi mai mult ca sigur că nu va
corespunde cerinţelor care vor fi, atunci când o fi să fie”. Dar nu şi-a mai pus problema şi pe cine îl va pune
în loc, ori dacă există acel cineva care să posede minunatele însuşiri care se pare că-i lipsesc lui
Nicolae. Sau, cumva planul Consiliului de Coroană a fost mai amplu şi a
prevăzut şi acest aspect, dar nu s-a dat publicităţii decît prima parte a lui?
Posibil.
Deşi s-a supus deciziei intempestive de a fi scos din rândul
îndreptăţiţilor la tron, Principele Nicolae apucase totuşi să facă o declaraţie
publică în care îşi arăta adevărata lui intenţie, aceea de a deveni cândva rege
(dacă se va putea şi se va dori), ca succesor legiuit al bunicului său: “Dacă
poporul român îmi va cere acest lucru, voi fi pregătit pentru o asemenea
responsabilitate”[1].Deşi
contestată de răuvoitori, legătura sa cu România şi cu poporul român au fost mărturisite de prinţ cu claritate fără şovăire: “Nu m-am simţit
niciodată britanic. Pot spune cu mândrie că sunt român”. [2]
Prin anii ’90, liderii pucioşi scoteau unul după altul “cuvinte din
cer”, prin care “Dumnezeul” lor îi făcea regelui Mihai îndemnuri şi
promisiuni din care rezulta că reinstaurarea monarhiei este inevitabilă şi
iminentă. Mai mult, regele Mihai era asigurat nu numai că va fi repus pe tron
printr-un aşa zis “început nou” al monarhiei româneşti, dar şi de faptul
că succesiunea sa va fi asigurată a la long. În primul rând
fiica sa (pe care ei o denumeau, la modul semiconspirativ, “mlădiţa Margareta”)
era văzută ca o posibilă succesoare la tron sau măcar că va avea un rol activ
în perpetuarea liniei monarhice în România, în calitate de principalul sfetnic de taină al regelui:
« Pace şi ţie, rege
al României Mele, de aici, de la prima piatră a începutului cel nou! Pace ţie, Mihail, rege al celei binecuvântate! Pace ţie, şi
peste casa ta, şi peste mlădiţa ta, care va
sta de-a dreapta ta! » [3] (Citat din mesajul leliţei
Mihaela de la Pucioasa din 22 iulie 1991)
Principele Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai
I şi Principesa Margareta. Vorbind despre prinţul Nicolae, ziarul The Guardian evidenţiază atuurile acestui tânăr îndreptăţit la tron
(însuşiri care, paradoxal, în loc să-i fie de folos l-au împins spre
marginalizare): "Fermecător şi frumos, părea un moştenitor ideal pentru
o monarhie care se luptă să-şi găsească adepţi într-o republică modernă".
Politicianul Adrian Papahagi merge şi mai departe şi pune punctul pe “i”,
dezvăluind adevărata miză a marginalizării prinţului Nicolae: “Casa Regală a
fost confiscată de securişti. Speriaţi de Băsescu, au ţinut ideea monarhică în viaţă. Acum pregătesc o
republică parlamentară, cu preşedinte decorativ”.[4]
Deşi au trecut deja două săptămâni de la acest turbulent eveniment,
prin care Securitatea încearcă să confişte definitiv şi valorile monarhiei,
liderii “pucioşi” nu s-au arătat deloc interesaţi să-l comenteze şi să-l
sancţioneze în “cuvintele lor venite din cer”. Există două explicaţii
posibile: fie, dintr-o lipsă de informare, ei încă nu au aflat despre el (şi,
în consecinţă, nici “Dumnezeul” lor n-a aflat, ca să-Şi dea şi El cu părerea Sa divină asupra evenimentului); fie, nu-i mai interesează deloc subiectul
numit “monarhie constituţională”. De altfel, de când s-au arătat mari partizani
ai lui Traian Băsescu (şi, implicit, ai partidelor republicane), liderii
“pucioşi” au uitat complet de promisiunile deşănţate pe care “Dumnezeul”
lor le făcea regelui Mihai, anume că va domni ca monarh nu numai peste români,
ci peste toate noroadele lumii (cu singura condiţie ca să se reuşească mai întâi convertirea rapidă a acestora la pucioşism):
« Ia aminte la Cel ce grăieşte cu tine
din cer, rege al României [...] Ia aminte, că se împlineşte în această vreme menirea României, şi tu eşti de Mine uns întru această menire sfântă. Această
lucrare a cuvântului Meu iese deasupra, iese peste noroade. Un picuţ, şi
despecetluiesc acest izvor de înviere şi de viaţă întru adevăr, şi vei veni
apoi, şi vom cârmui întru adevăr peste noroade [...]» [5] (Citat din mesajul leliţei Mihaela de la Pucioasa din 22 iulie
1991)
Acesta era aşadar mesajul
pucioşesc al anilor ‘90: monarhia trebuie restaurată, iar regele Mihai va fi
reaşezat cu putere în drepturi, ca singurul “uns al lui Dumnezeu” (girat însă,
neapărat, de liderii sectei “Noul Ierusalim”, sectă care ar fi urmat să-şi
impună şi să-şi generalizeze doctrina sa în toată România, prin intermediul
unei noi Biserici instituţionale, pretinsă ortodoxă, dar radical diferită de
B.O.R.):
« Pace vouă, şi nou Ierusalim, şi nume nou să se scrie pe
creştetul României, numele celui uns al României! Şi veţi avea această putere peste mâinile
voastre, şi apoi vom ridica piatra numelui cel nou peste biserica cea cu nume nou, căci aşa am spus, că din vârful acestei
pietre voi rosti numele
celui uns al României. »[6] (Citat din mesajul leliţei Mihaela de la Pucioasa din 4 martie 1992)
Au trecut de atunci 23 de
ani şi pucioşii au ajuns complet insensibili la viitorul tot mai precar şi mai
ameninţat al monarhiei în România. Singura lor realizare a fost Biserica cea nouă, zisă “Biserica Noul Ierusalim”, o
biserică eretică şi sectară, care n-a reuşit însă nici să treacă de hotarele
Pucioasei, nici să adune mai mult de câteva zeci de adepţi.
Lipsa de oportunitate şi de
inspiraţie a “Dumnezeului” de la Pucioasa faţă de acest eveniment crucial (atacul
uneltelor Securităţii la stabilitatea şi viitorul monarhiei în România) nu este
deloc singulară. Au mai fost cazuri în care evenimente majore au fost ignorate,
iar evenimente minore sau persoane fără anvergură (sau vreo relevanţă măcar) în
spaţiul credinţei au fost puse pe piedestale nemeritate şi aureolate cu
linguşeli groteşti. Să ne reamintim cazul poetului Adrian Păunescu, care era
cotat de “Dumnezeul” de la Pucioasa ca fiind un etalon al gândirii
cereşti. Până şi panseurile mundane ale marelui poet erau ridicate în slăvi şi
“înduhovnicite” forţat, deşi Păunescu n-avea nici o tangenţă cu religia
creştină. Pastişând fără niciun scrupul o poezie a agnosticului Adrian Păunescu,
“Dumnezeul” Pucioasei pretinde că o “înnobilează” forţat şi o face
astfel “cerească”:
« Şi iată, iubita Mea, duhovniceşte să
înţelegi această vorbire luată de pe pământ, căci Eu o fac cerească în ziua aceasta:
„Iubita Mea, să ne-aruncăm
în mare,
Împleticiţi în sare şi
guvizi,
Să fie marea templul
nunţii noastre,
Pe urmă, uşa
Iubita Mea, te-ai îmbrăcat
în alge
Şi te sărut cu univers cu
tot,
Pe marea sfâşiată de
catarge,
Plutim râzând şi ne iubim înot“.
O, aceasta este lucrarea spre care acum ne ridicăm, căci marea lumii
va primi pescarii
cerului. »[7] (Citat din mesajul leliţei Mihaela de la Pucioasa din 4 martie 1992)
În ce ar consta “cerescul”
atribuit acestei poezii? ( este vorba de “Aruncarea în valuri”, scrisă
de Adrian Păunescu). Oare “iubirile înot” ale poetului antihrist (care,
deşi se dovedeşte pătruns de pasiunile carnale, este făcut peste noapte “pescar
al cerului”) pot fi comparate cu iubirile jertfitoare ale sfinţilor?
Este absolut inexplicabil de
ce “Dumnezeul” de la Pucioasa lansa atunci o apreciere deplasată faţă de
Adrian Păunescu, substituindu-i pe furiş poemele erotice cu intenţia declarată
de a i le face “cereşti”, îndată ce Păunescu era din toată fiinţa lui
necredincios şi ireverenţios cu Adevăratul Hristos. Deşi am mai arătat acest
lucru, apare ca necesar să reamintim aici că Păunescu s-a dovedit a fi un grobian anticreştin, infatuat şi mincinos, într-un interviu
pe care i l-a luat Mirela Corlăţan şi care a apărut în Cotidianul din 15 mai 2007:
Mirela Corlăţan: Este ceva nesincer în această scrisoare?
Adrian Păunescu: Dar cine sânteţi dvs. să mă întrebaţi? Cine Hristosu’ mamii lui v-a făcut pe dvs.,
cei care habar nu aveţi de istorie, să mă judecaţi pe mine, care-mi riscam viaţa? Cine vă dă
dreptul să nu judecaţi lucrurile în context?
Mirela Corlăţan: Păi exact de asta v-am întrebat. Că i-aţi
scris în contextul în care, spuneaţi chiar dvs, Elena Ceauşescu nu vă agrea şi
mereu aveaţi grijă să vă referiţi şi la ea când îi scriaţi. Acele cuvinte erau
şi ele sincere?
Adrian Păunescu: Nu e treaba dvs. să ştiţi cât de sincer eram acum exact 25 de ani.
Nici pe patul de moarte,
Adrian Păunescu n-a schiţat vreun regret faţă de derapajele sale grave faţă de
creştinism. Dimpotrivă, ultimele sale cuvinte de învăţătură adresate către fiul
său sunt un testament diabolic, încărcat de ură şi de îndemnuri la nesimţire,
la intoleranţă, la însingurare antisocială şi la lipsa deplină a milei
creştine:
„Iar tu, băiatul meu,
prea tânăr încă,
Învaţă de la mine tot
ce-ţi spun,
Simţirea ta nu
fie prea adâncă
Şi tu să nu fii niciodată bun.
Ca lama de cuţit
păstrează-ţi firea
Şi milă pentru nimeni să n-arăţi,
Să izgoneşti
din casa ta iubirea
Şi atunci te întrebi, pe drept cuvânt: Ce a
găsit bun şi creştinesc “Dumnezeul” de la Pucioasa la Adrian Păunescu, încât a ajuns să-i aduleze poemele
erotice şi să pretindă că i le face “cereşti”? Dar ce a găsit rău şi
necreştinesc la principele Nicolae, încât îl ignoră astăzi în această nedreaptă
încercare în care se află, prin care i s-a luat şi ceea ce nouă ni se părea că are?
Cei ce ştiu că acest “Dumnezeu”
este doar o ficţiune mistică a Mihaelei
de la Pucioasa înţeleg
însă că toate aceste afecte discordante, pur omeneşti, îi aparţin ei şi numai ei, definind-o pe leliţa Mihaela ca pe o clonă îndrăzneaţă, obraznică şi
patetică, dar total nereuşită, a adevăratului Dumnezeu.
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
15 august 2015
…………………
[1] http://www.gandul.info/interviurile-gandul/interviu-cu-principele-nicolae-al-romaniei-cea-mai-importanta-lectie-am-invatat-o-de-la-bunicul-meu-regele-mihai-13006210
[4] http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2015-08-11/UPDATE-+Adrian+Papahagi%3A+Casa+Regala+a+fost+confiscata+de+securi%C8%99ti.+Speria%C8%9Bi+de+Basescu%2C+au+%C8%9Binut+ideea+monarhica+in+via%C8%9Ba.+Acum+pregatesc+o+republica+parlamentara%2C+cu+pre%C8%99edinte+decorativ
[6] Ibid.
[7] Ibid.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.