469. Liderii “pucioşi”-antihriştii mincinoşi speră că toţi evadaţii de la Pucioasa se vor întoarce înapoi
În urma
spectaculoasei evadări a tinerilor M.M. şi M.P din lagărul de concentrare de la
Pucioasa al sectei “Noul Ierusalim”, liderii “pucioşi” au luat noi măsuri
turbate, menite să stopeze orice viitoare hemoragie
de sclavi de pe “plantaţiile de suflete” de la Pucioasa. După ce le fusese
interzisă “vorbirea în doi”, acum li se interzice adepţilor şi orice întâlnire
în grupuri mai mari de două persoane, dacă acestea nu sunt direct controlate de
către liderii lor. Ei definesc astfel de întâlniri ca prilejuri vinovate de
“zburdălnicie” şi de “înşelare a Domnului”,
dar în realitate ei sunt aceia care se tem să nu fie înşelaţi de aparenţe, aşa
cum s-a întâmplat de atâtea ori până acum: mulţi adepţi dintre cei mai servili
şi mai devotaţi în aparenţă au dezertat peste noapte, lăsându-i perplecşi şi cu
buzele umflate pe liderii sectei. Nu putem trece peste aspectul cu totul jenant
în care au fost puşi “proorocii” pucioşi: ei, care pretindeau mereu că “ştiu de la Domnul” tot ce mişcă, suflă
şi gândeşte fiecare adept încartiruit în “chibuţul” sectei, se pomeneau pe
nepusă masă în situaţia de a recunoaşte tacit că habar n-au avut de planurile
de evadare clocite şi apoi puse în practică peste noapte de aceia care se
săturaseră de hachiţele şi minciunile liderilor lor. Tocmai de aceea, dumnealor
“proorocii” habarnişti suflă acum şi-n iaurt, după ce s-au fript zdravăn cu
ciorba. Scopul nemărturisit al acestei constrângeri dictatoriale este acela de
a nu mai permite absolut nicio întâlnire “privată”, niciun dialog între adepţi
care să rămână necontrolat, căci acestea ar putea fi folosite şi pe viitor ca
prilejuri de revoltă, de schimb de păreri, de idei ticluite, de îndemnuri şi planuri
ascunse, apoi chiar de evadarea propriuzisă a adepţilor sastisiţi de pucioşism:
« O, despre întâlniri unii cu alții în numele Meu voiesc să le grăiesc lor, că aceasta este altceva
decât ceea ce caută creștinii care se
întâlnesc aici, și se
întâlnesc apoi unii cu alții
pe la casele lor pentru ei înșiși, nu pentru Dumnezeu. O, nu se face întâlnire pe la ei
pe acasă, ci se face
bisericește întâlnirea lor în numele Meu, iar dacă
întâlnirea lor este altfel, aceasta nu este în numele Meu, ci este
zburdălnicie care se face păcat mai mare decât ea, căci Eu, Domnul, privesc din cer și văd aceasta, și de aceea cobor învățătura Mea și învăț cu ea, că nu se
cade să caute să-L înșele pe Domnul cei
ce dau să vină și să-L urmeze pe
El, iar dacă așa se întâmplă ies
apoi dureri peste Mine din aceasta, și ies și peste ei
dureri. »[1] (Citat din mesajul leliţei
Mihaela de la Pucioasa din 2 august
2015)
Liderii
pucioşi pretind că cei care au evadat din chingile sectei “L-au înşelat pe Dumnezeul
Pucioasei”, iar acest “păcat” este cu atât mai mare cu cât evadaţii fuseseră
plasaţi de-a lungul vremii în dregătoriile cele mai apropiate de stăpânii lor,
fiind consideraţi printre favoriţi, sau avuseseră o adeziune de mai lungă
durată la “idealurile” sectei. Prin aceste
poziţii privilegiate şi prin avantajele inerente, aceşti “favoriţi” se deosebeau
net de ceilalţi adepţi “de rând” şi mai ales de aspiranţii sau simpatizanţii
care n-au fost integraţi încă în “sistem”; tocmai de aceea ei sunt acum (după
evadarea lor spectaculoasă) definiţi ca fiind “fără inimă curată” şi “cei ce-L
înşeală pe Domnul”.
Ridicolul
n-ar fi aşa de mare dacă ar recunoaşte că cei care “au fost înşelaţi” au fost
chiar ei, liderii sectei; ca oameni, chiar dacă se pretind “prooroci”, ar fi de
înţeles să fie duşi de nas chiar de servitorii lor cei mai devotaţi. Dar să
pretinzi că “Dumnezeul” Pucioasei a
fost înşelat de nişte pigmei, adică n-a El
avut niciun habar de ce le cloceşte rebelilor prin minte şi S-a pomenit de pe o zi pe alta părăsit
de ei fără nicio remuşcare şi fără un bileţel de adio, Îl pune pe acest “Zeu Pucios”
în afara a-tot-ştiinţei şi în afara înainte-cunoaşterii:
« Când Îl înșeli
pe Domnul în alt timp al
tău sau din alt loc, în altă stare a ta de toată ziua, aceasta este una, dar
când Îl înșeli pe El după ce mergi cu acest cuvânt și spre acest loc, aceasta e cel mai greu
păcat pe care poate să-l facă cel ce se învoiește cu sine pentru mersul lui cu Mine pe calea cuvântului Meu cel de
azi. O, cine poate să-l mai creadă pe cel ce înșeală pe Domnul și caută pentru sine însuși apoi? Cum mai poate avea inima curată cel ce lovește pe Domnul, plecând de la El după ce vine să fie cu El? »[2] (Citat din mesajul leliţei
Mihaela de la Pucioasa din 2 august
2015)
Cum este şi
firesc, niciun evadat nu va recunoaşte într-o primă fază că a fugit de prea
multă minciună, nedreptate şi fariseism pe care le-au văzut şi le-au îndurat de
la liderii lor. Toţi vor încerca să ascundă faptul că au fost păcăliţi şi că s-au
păcălit singuri, crezând că la Pucioasa sunt câini sfinţi cu covrigi de post în
coadă. Toţi vor pretinde faţă de alţii, în umilinţa lor pernicioasă (inoculată cu “picătura
chinezească” în anii petrecuţi în lagărul de la Pucioasa), că “Fraţii” (liderii sectei) n-au nicio vină, iar singurii vinovaţi
de cele petrecute sunt chiar ei, fugarii, pentru că propriile lor neîmpliniri,
adunate zi de zi şi noapte de noapte nu-i mai făceau compatibili cu “sfinţenia”
de la Pucioasa. Ultimii plecaţi vor mai pretinde şi că “evadarea în doi” este o
consecinţă a “vorbirii în doi”, “păcat” spre care au alunecat de mai multe ori
în ultima vreme (desigur, un eufemism ieftin, menit să ascundă întâlnirile şi
planurile conspirative elaborate, care au precedat evadarea lor). Toate aceste
plauzibile supoziţii sunt însă spulberate chiar de către liderii “pucioşi”,
care dau pe faţă poziţia lor oficială: aceea că toţi evadaţii, din toate
timpurile, sunt nişte înşelători
ordinari, care au acţionat vicleneşte şi pe furiş, nu pentru că nu erau
suficient de buni (adică, să fi fost cât de cât la înălţimea cerinţelor), ci
pentru că erau suficient de răi (plini de sine, de necredinţă, de neascultare, de nepăsare şi de nerecunoştinţă pentru
cât “bine” au primit ei în sânul sectei). Aceştia sunt ameninţaţi că vor plăti
cu “mari dureri”, “până la ultimul bănuţ” plata neascultării lor şi a fugii lor
din “raiul pucios”:
«
O, fiule plin de tine, ascultarea ta dintotdeauna te ține lângă Dumnezeu până la sfârșit, iar dacă tu ajungi nepăsător pentru ascultare, vine o clipă când neascultarea își cere rodul ei și te trage
de lângă Dumnezeu și te duce cu cei
ce nu iubesc pe Domnul, și nu vei scăpa
până la cel din urmă bănuț pentru plata
neascultării tale, căci așa este cu cei ce înșeală
pe Domnul, iar altfel nu
poate fi, și iată, una este să nu asculți când ești oriunde pe pământ departe de Domnul și de calea cu El, și alta este să nu asculți de El aici în toată clipa, [...] că iată,
îi strig pe cei ce se abat din turmă, dar zadarnic îi strig,[...] și pățește acela ca
tânărul bogat, care a dat și el să
învețe calea cea veșnică, dar n-a putut, și s-a întors întru ale sale și a dat apoi de mari dureri, că nu se poate
să-L înșele omul pe Dumnezeu după ce-L află pe El, și să nu-l ajungă apoi dureri.
O, nu-L poate părăsi omul pe Domnul decât
prin necredință, decât după ce slăbește și se face slab, că nu este om mai slab ca și cel fără de credință, și nu este om mai tare și mai făcător de minuni ca și cel tare cu credința, măi fiilor. »[3] (Citat din mesajul leliţei
Mihaela de la Pucioasa din 2 august
2015)
Ridicolul
este însă tocmai faptul că liderii “pucioşi” constată abia acum că tocmai aceia
pe care îi puseseră sfetnici, care până mai ieri erau favoriţii lor, şi pe
care-i dădeau de exemplu celorlalţi adepţi, au devenit peste noapte
necredincioşi, după ce deveniseră treptat “slabi”, neîmplinitori şi răi. Dar
ei, ca lideri, n-au observat de la o zi la alta că favoriţii lor devin “slabi”
şi “tot mai slabi” şi că le slăbeşte credinţa? N-au luat nicio măsură ca să
împiedice slăbirea lor? Ridicolul este şi când liderii sectei continuă să
pretindă că sunt pe mai departe ca nişte păstori destoinici care deţin
un control perfect asupra tuturor oilor lor, aşa ca lupul să nu vină
peste noapte şi să răpească vreo oiţă rătăcită (sau, dacă vine, să fie alungat,
ruşinat şi să fugă pe pustii):
« [...] umblăm neacoperiți și cercetăm
cetatea cea stăpânită de Dumnezeu și veghem mult, căci lupul vine la oi când ele se odihnesc, vine să
le dea lovitura, dar îngerii Mei veghează, iar lupul nu poate peste ce este
al Meu când oile dorm,
căci Eu i-am învățat pe ai Mei să
se ridice din așternut și să stea cu Mine în miez de noapte și să vegheze cu Mine pentru ei,[...] iar
lupul când aude fuge, fuge de cel râvnitor pentru Domnul său. »[4] (Citat din mesajul leliţei
Mihaela de la Pucioasa din 2 august
2015)
Cei fugiţi
nu sunt însă şterşi cu totul din răbojul slugilor potenţiale de la Pucioasa.
Liderii sectei tot mai speră ca unii dintre ei să se izbească de atâtea
greutăţi şi să întâmpine atâtea lipsuri în lume, încât să se întoarcă la
Pucioasa “cu coada între picioare”, zicând în sine: mai bine să fiu ca un câine
în lanţ, rob umilit şi batjocorit şi înşelat la Pucioasa, dar cu un blid de
linte fiartă în faţă, decât să fiu liber ca un lup sălbatic, dar flămând, străin
şi fără hrană şi fără adăpost printre străini. Duhurile pucioşeşti invocate de
liderii sectei pretind chiar că au darul proorociei şi darul facerii de minuni
ca toţi cei care au fugit să se întoarcă precum câinele la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui[5]. Astfel,
Zeul Pucios care şi-a luat numele fals
“Ilie” îi cere Zeului Pucios suprem să primească de la El dregătoria de a-i întoarce la Pucioasa cu minuni pe toţi, fie ei
părinţi sau copii, iar împlinirea aceasta să fie mare şi negreşită:
«
O, Te rog, Bunule, cu rugăciune de foc Te rog, dă-mi vreme de minuni ca să lucrez cu ele pentru întoarcerea la Tine
a oamenilor, că
rugăciunea cea râvnitoare trebuie să se împlinească, și le spun fiilor poporului cuvântului Tău
că nu se poate să nu se împlinească rugăciunea cea plină de râvnă pentru
Dumnezeu și pentru
oameni, ci se va împlini ea negreșit, [...] și voiesc
așa să-i întoarcem la Tine și la sfinți pe oameni, pe părinți și pe copii, precum este scris să fac și să împlinesc. »[6] (Citat din mesajul Mihaelei de la Pucioasa din 2 august
2015)
Desigur că,
în faţa unei asemenea cerinţe, dar mai ales în faţa rostirii “se va împlini ea
negreșit” (care sună de-a
dreptul ca o “proorocie” pucioşească), Zeul
Pucios suprem nu-i putea răspunde altfel celuilalt duh teologic, decât cu o
îngăduinţă absolută. El confirmă că “aşa
va fi”, pentru că “din iubire, din prea mare iubire” sunt chemaţi înapoi toţi
fugarii de la Pucioasa:
« — O, ce mare iubire, ce mare! O, câtă iubire ai, proorocule mare!
[...] O, nu pot să-ți
întorc voia rugăciunii tale.
Focul te-a făcut mare [...]
»[7] (Citat din mesajul leliţei
Mihaela de la Pucioasa din 2 august 2015)
Rămâne de văzut şi de contorizat câţi dintre cei care au fugit de la
Pucioasa de prea multa iubire de care
au avut ei parte acolo se vor întoarce la această “iubire” precum câinele la
vărsătura sa şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui[8].
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
8 august 2015
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.