430. Liderii “pucioşi” anunţă o iminentă Înălţare a “Domnului” lor
Sesizând criticile consistente aduse în ultima vreme pe acest blog la
adresa presupusei “celei de-a doua veniri
a Domnului de la Pucioasa”, liderii “pucioşi” încearcă să justifice prin cuvinte
meşteşugite nepotrivirile evidente cu proorociile Bibliei pe această temă.
Spre exemplu, una dintre critici arăta că deşi Biblia vorbeşte de o a
doua venire văzută a lui Hristos pe
pământ, (o venire în trup, care le oferă privitorilor ocazia încredinţării asupra
legitimităţii Acestui Hristos prin privirea
peceţilor lăsate de rănile Sale
« Învăţătură de credinţă aşez în
carte [...] Mi-am
tras ucenicii spre Betania, la muntele Eleonului [...] căci [...] grăindu-le lor, un
nor M-a luat din ochii lor şi M-a înălţat spre Tatăl, cu ei de faţă, rămânând din această
privelişte cerească doi bărbaţi, în haine albe, care le-au spus: «Iisus S-a
înălţat acum de la voi la cer, şi astfel va şi veni, precum L-aţi văzut
suindu-Se.»[1] (citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 2013)
În aceste condiţii, cuvintele “astfel va şi veni, precum L-aţi văzut suindu-Se” ar urma
să fie interpretate în următoarea cheie: dacă la Înălţare privitorii au văzut
doar norul, dar nu şi pe Hristos care era ascuns de nor, la A Doua Venire va
fi la fel: Hristos nu va fi văzut, căci
El va veni la fel, învăluit de nor.
Ca şi la Schimbarea la Faţă, ca şi la
Înălţare, înaintea ochilor ucenicilor
nu va fi Hristos, ci va fi doar norul slavei care L-a învăluit pe Hristos:
« Norul slavei Domnului, norul care a venit şi M-a acoperit când M-am dus pe munte [...] O, acest
nor al slavei a fost şi în ziua când M-am înălţat la Tatăl înaintea ochilor ucenicilor Mei.»[2] (citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 2013)
Ceea ce trebuia demonstrat: “Hristos”
vine şi azi, la Pucioasa, tot aşa ca şi atunci: învăluit în nor. Aşadar, cei care emit pretenţii că ar trebui să-L
vadă pe Hristos la a doua Sa venire, iar Hristos să fie văzut de toată făptura,
n-au citit cu atenţie Biblia. “Hristosul”
Pucioasei vine aşa cum ar trebui să vină, vine cu “norul slavei Domnului”, vine acoperit, şi de aceea El vine fără a fi văzut de cineva:
« O, tot aşa vin şi azi. Vin cu norul slavei Mele, care Mă poartă acoperindu-Mă şi descoperindu-Mă în cuvânt,
aşa cum Tatăl Meu a grăit din nor şi M-a mărturisit că Eu sunt Fiul Său. Vin
cu norul slavei Domnului şi sunt mărturisit ca şi atunci, când cei doi bărbaţi au grăit cu Mine
în ziua când am strălucit pe munte înaintea ucenicilor Mei, şi când, iarăşi,
doi bărbaţi au grăit despre Mine celor ce erau cu Mine în ziua când norul M-a
luat de lângă ei şi M-a aşezat de-a dreapta Tatălui în ceruri, ca să fiu Eu cu
mângâierea Tatălui lângă ai Mei apoi până la sfârşitul timpului.»[3] (citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 2013)
Maniera aceasta de a demonstra că între evidenţă şi absenţă se poate
pune semnul egal nu este deloc onorantă pentru liderii “pucioşi” şi oferă măsura
nesincerităţii lor, cu toată strădania lor de a se defini ca “mărturisitori” care Îl descoperă pe “Domnul” că
vine cu norii, dar nu la vedere, ci descoperit în cuvânt şi acoperit de nor (deşi Biblia spune
limpede că “... El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din
pricina Lui, toate seminţiile pământului.”[4]).
Promovând un exclusivism elitist, liderii “pucioşi” fericesc neamul
românesc pentru alegerea lui ca gazdă a “Dumnezeului”
propovăduit la Pucioasa, şi îl proclamă drept “neamul ales”, noul Israel al
secolului XXI. Neamul românesc şi tărâmul lui sunt declarate providenţiale şi
unice pe pământ. În acelaşi timp însă, ei
îi critică pe români pentru nepăsarea lor faţă de această alegere, nepăsare
care îi exonerează de responsabilitatea colectivă care li se pregătea
(mărturisirea slavei cuvântului de la Pucioasa) şi care rămâne a fi îndeplinită
pe mai departe de către puţinii aderenţi statornici ai sectei, care devin în
mod automat “poporul ales”, “trimis”
şi “martor al zilelor de acum”:
« O, neam român, mai este alt neam şi alt tărâm pe pământ unde vin
Eu cuvânt şi Duh mângâietor aşa cum vin acum pe vatra ta cu slava Mea cea de la
Tatăl? O, Eu sunt Cel ce sunt. Ţie îţi spun, neam român, Eu sunt Cel ce sunt! [...] O, cum să fac să te trezesc?
Am în mijlocul tău un popor mărturisitor slavei cuvântului Meu coborât pe vatra
ta acum, la sfârşit de timp. Îl trimit cu trimiterea Mea ca pe un martor
al zilelor de acum ca să-Mi vestească de la margini la margini cuvântul.»[5] (citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 2013)
Până în anul 1991 textele pucioşeşti admiteau însă (în afară de liderul
consacrat, care era recunoscut de către adepţi drept “trâmbiţa de la Pucioasa”) existenţa mai
multor “prooroci” şi “păstori” ai turmei de “credincioşi”,
care asigurau legătura dintre cer şi pământ, lucrând “cu cerul” şi pe alte
meleaguri decât la Pucioasa:
« Voi lucraţi aici cu cerul şi alţi
copii de-ai mei lucrează în altă parte cu cerul şi este cerul tot în mare serbare în ziua aceasta. Binecuvântată să
fie această zi cu tot lucrul pe care îl poartă spre săvârşire, cu toată bucuria
care este în cer şi pe pământ, căci pe pământ este astăzi bucurie cerească.
Fiţi binecuvântaţi copiii Mei iubiţi. Pace şi întărire şi putere sufletelor
voastre şi trupurilor voastre. Pace şi binecuvântare peste tot lucrul mâinilor
voastre, căci sunteţi mâna Sfintei Treimi care este în lucru. Pace vouă în
orice lucrare ce o aveţi de lucrat. Pace
şi peste păstorii Mei şi
peste toţi cei care luaţi şi gustaţi din masa cerească şi din vasul ceresc în
care se pregăteşte aici pâinea vieţii Pace şi Ierusalim nou şi ceresc peste
fiecare inimă. »[6]; (citat din mesajul Mihaelei din 22 august 1991)
Odată cu reeditarea din anul 2006 a cărţii lor de căpătâi[7],
Mihaela a eliminat complet acest text, semn că încă de atunci se declanşase
tentativa de a ascunde opiniei publice orice referinţă la “alţi copii” şi “păstori”,
care lucrau şi în altă parte decât la Pucioasa pe post de “verigi de legătură”
între oameni şi “Dumnezeu”, în afară de noii lideri “pucioşi” recunoscuţi.
După zeci de ani de propovăduire a noii “învăţături” a “Noului
Ierusalim”, se constată cu ochiul liber că neamul românesc rămâne pasiv şi
chiar nepăsător la mesajele festiviste
de la Pucioasa, ceea ce-I creează
nedumerire şi chiar stupoare dusă până la degringoladă “Dumnezeului” Pucioasei, care stă să plângă de necaz şi de neputinţă.
El declară că nu ştie (şi dacă nici El nu ştie, oare cine ar mai putea şti?)
ce să mai facă pentru a-i scoate pe români din conservatorismul lor religios, căci
românii se încăpăţânează să se închine pe mai departe la Dumnezeul lor, moştenit
din moşi-strămoşi, ignorând cu seninătate toate inovaţiile doctrinare ale “Noului Ierusalim”:
« O, de ce, tată, de ce, neam român, stai deoparte de slava lui Dumnezeu de
pe vatra ta? Ia aminte că Domnul îţi grăieşte ţie. Nu mai sta în întunericul
cel mai din afară, neam român, că nor negru este necredinţa şi nepăsarea ta
pentru ea. Lacrima Mea după tine s-a făcut apă mare şi multă, şi
iată câtă suferinţă pe tine acum, pe vatra ta şi peste fiii şi fiicele tale,
care stau atât, atât de departe de cuvântul care te strigă plângând şi
strigând, neam român! O, cum să fac să te scot din nepăsare şi de sub
asupritorii tăi, din pricina cărora vine nenorocirea peste tine, şi care te
asupresc să nu te lase să înveţi şi să crezi apoi slava Mea de pe vatra ta?
Tron de cuvânt Mi-am zidit în mijlocul tău, şi din el curge peste pământ ca o
apă curăţitoare acest izvor al gurii Mele, izvorul iubirii, o, ţara Mea de azi. O, nu te doare trupul şi sufletul şi
duhul de atâta bătaie câtă ţi-ai atras şi îţi atragi? »[8] (citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 2013)
Din context reiese că toate nenorocirile prezente şi viitoare sunt o
consecinţă directă (o pedeapsă chiar) a ignorării de către români a noului “Dumnezeu” şi a noilor precepte
religioase de la Pucioasa. Mai mult,
românii sunt făcuţi nerecunoscători pentru schimbarea de stăpânire petrecută în
anul 1989 şi pe care Şi-o reclamă tot
“Dumnezeul” Pucioasei, ca pe un aport
personal, erijându-se în izbăvitor cu merite inalienabile şi istorice. În plus,
românii, în loc să se supună noii conduceri teocratice care se pregăteşte în
taină la Pucioasa, îi acceptă şi chiar îi votează orbeşte ca pe nişte dumnezei
pe stăpânii lumeşti care se perindă la putere prin rotaţie, vânzând ţara bucată
cu bucată şi conducând-o către ruină, având însă mare grijă să se acopere cu promisiuni
politice, cu minciuni şi cu falsificarea grosolană a istoriei:
« Acum vreo douăzeci de ani am
scos de peste tine pe cei ce te stăpâneau fără de Mine, şi sub care tu plângeai şi aşteptai o izbăvire. O, dar ce
faci acum? Iată, faci păcate mari şi te laşi robită de minciună şi de cei ce o
făuresc pe ea pe ascuns ca să le dai tu lor slavă şi să-ţi faci
din ei dumnezei.»[9] (citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 2013)
Dar previziunile care se fac în continuare la adresa conducătorilor
politici ai României sunt sumbre: ei
sunt efemeri şi vor fi răsturnaţi curând de pe tronurile lor de domnie.
Cei care şi-au pus nădejdea în ei, ignorând chemările tânguitoare de la
Pucioasa, vor fi ruşinaţi pentru alegerea lor nefericită. “Dumnezeul “ Pucioasei îi lasă pe aceştia să constate singuri ce
mare greşeală au făcut dispreţuind “învăţătura de credinţă” a sectei “Noul
Ierusalim”:
« Dar ce vei face, o, ţara Mea de azi, ce vei face tu când îi vei vedea
căzând de pe scaunele lor, de pe care se laudă că tu i-ai aşezat? O, privesc
din cer de lângă Tatăl şi plâng de mila ta. Ţi-aş da trezire mare şi tot mai mare,
dar aş vrea să lucrezi şi tu cu Mine şi să înveţi învăţătură de
credinţă dacă gura Mea grăieşte în mijlocul tău cuvântul Meu.»[10] (citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 2013)
Cu totul alta va fi soarta celor care-L
iubesc pe acest nou “Dumnezeu” care se
propovăduieşte la Pucioasa. La “cernerea” pe care El o pregăteşte peste România, ei vor fi ca bobul curat care rămâne
în sită, în timp ce toţi “necredincioşii” şi dispreţuitorii noii învăţături de
la Pucioasa vor fi risipiţi ca pleava, fiind lipsiţi de fericirea mare care
urmează acestor zile de judecată:
« Iar celor ce Mă iubesc ascultându-Mă, le voi da lor din cer prin îngeri,
şi-Mi voi face curat pe pământ prin lucrarea curăţirii de neascultare, mai
întâi în tine, ţara Mea cea de azi, ţară a alegerii Mele la sfârşit de timp, că
voi trece totul prin sită deasă în tine, ca să rămân cu bobul cel curat,
şi voi aşeza pe vatra ta legea sfinţeniei, calea care duce la viaţă şi la o
fericire mare, pe care omul n-a bănuit-o până în zilele acestea, căci nu s-a suit
la mintea omului cele pe care Eu, Domnul, le-am pregătit pentru cei ce Mă
iubesc sfinţindu-se pentru Mine şi pentru slava Mea.»[11] (citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 2013)
După cum adevăratul Fiu al lui Dumnezeu a avut parte
de o Înălţare la ceruri de pe muntele Eleonului, pentru a Se aşeza întru slavă
la dreapta Tatălui ceresc, tot aşa şi Acest “Fiu” imaginar, propovăduit de liderii “pucioşi”, Se va înălţa de pe “muntele Pucioasei” deasupra
tuturor înălţimilor omeneşti ca să poată fi văzut de orice fiinţă vie şi slăvit
apoi peste neamuri:
« Mă voi înălţa cu tine deasupra tuturor
înălţimilor omeneşti şi Mă voi slăvi din tine peste neamuri pe
pământ, o, ţara Mea cea de azi, ţara venirii Mele a doua oară pe pământ, iar tu, neam român, va
fi să crezi atunci că numai sfinţenia avea omul s-o lucreze [...].»[12] (citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 2013)
Această mărturisire, anume că slava “Dumnezeului” Pucioasei va fi cunoscută
abia la această proiectată “Înălţare de
pe muntele Pucioasei” are însă consecinţe nebănuit de importante. Ea arată
că această slavă nu exista şi nu era
concomitentă cu “a doua venire a Domnului
în cuvânt, la Pucioasa” deci această venire nu respectă una dintre
condiţiile proorocite pentru a recunoaşte adevărata “a doua venire a lui Hristos”
de celelalte false “veniri” ale unor Hristoşi
mincinoşi. Se ştie că aceste condiţii
erau:
- Hristos trebuie să vină în trup, pentru a fi recunoscut (prin rănile Sale
- Hristos trebuie să vină în slavă văzută, pentru ca toată suflarea să-L aclame ca pe un
Izbăvitor Atotputernic;
- Hristos trebuie să vină însoţit de alai de îngeri, văzuţi şi ei, care să certifice prin
prezenţa şi mărturisirea lor că este vorba de un eveniment real, nu închipuit de
oameni sau falsificat de către “Hristoşi”
mincinoşi.
Niciuna dintre aceste condiţii nu a fost
îndeplinită, deşi liderii “pucioşi” pretind că “Hristos a venit la ei a doua oară”. În primul rând, chiar ei au
mărturisit în nenumărate rânduri că “Hristosul”
lor nu vine în trup, ci vine “în duh şi cuvânt”; iar acum mărturisesc aici
că “Hristosul” lor nu vine în slavă
văzută, căci această slavă o va dobândi şi se va arăta cu ea abia la proiectata
Sa “Înălţare”. Despre această
“Înălţare” se precizează de asemenea că nici ea nu va fi în trup ( fiind aşadar o nouă mărturisire indirectă că “Hristosul” Pucioasei nu are trup) ci va fi “prin lucrarea cuvântului pucioşesc”, de pe “muntele Pucioasei” şi
va aduce cu ea sfârşitul:
« Mă voi înălţa cu slavă mare prin lucrarea cuvântului Meu din
mijlocul neamului român şi voi rosti de pe acest munte de cuvânt şi voi spune stăpânitorului
acestei lumi: Sfârşitu-s-au toate, toate ale tale, ca să fiu apoi numai Eu,
Domnul, Eu şi cei asemenea Mie.»[13] (citat din
mesajul Mihaelei din 13 iunie 2013)
Caracterul exclusivist al doctrinei pucioşeşti are şi efecte
retroactive. Astfel, cei care bâjbâie pe “la multe uşi” după adevărata
credinţă, dar nu au inspiraţia sau şansa de a descoperi de la bun început
învăţătura sectară de la Pucioasa, sunt din start respinşi şi etichetaţi ca
“vicleni”:
« Mulţi bat la multe uşi între cele văzute şi cele
nevăzute. Când văd că omul umblă pe multe cărări, şi vine şi mai bate şi la uşa
Mea, nu-i deschid celui viclean. Eu deschid celui ce după adevăr Mă urmează,
prin lepădare de sine şi prin purtarea crucii, nu prin cerere la Domnul şi atât.»[14] (citat din
mesajul Mihaelei din 16 iunie 2013)
Realitatea contrazice această afirmaţie. Sunt destui adepţi care au
tatonat în trecut biserici şi religii diverse, până au găsit cu cale că la Pucioasa “e mult mai bine decât la
ceilalţi”. Un exemplu clasic este Viorel Ivan care, deşi era deja integrat de
ani buni în ierarhia sectei, încă mai păstra obiceiul de a intra pe furiş în
bisericile ortodoxe şi încă mai suspina după rigoarea din bisericile catolice.
Cărările lui şovăielnice din trecut au trecut şi pe la budişti, şi pe la
prezicătoarele supraponderale din vestul american, dar lui nu numai că nu i
s-au socotit aceste rătăciri drept “viclenii”, ci i s-a întins şi “covorul
roşu” sub picioare. Obiceiurile lui ascunse de a asculta casete cu cântări
bisericeşti, acatiste şi rugăciuni preluate din “biserica din lume”, au fost
adesea criticate cu asprime de către liderii “pucioşi”, pentru a-i şubrezi
nostalgiile lui nocturne.
Din dorinţa de a discredita încă o dată eforturile B.O.R. de a edifica
din temelii Catedrala de la Bucureşti, liderii “pucioşi” fac aluzie la
Biblie ca să condamne orice zidire cu caracter de locaş de cult. Ei se fac însă
că uită cu cât tam-tam au construit propria lor biserică-templu de la Glodeni
Vale, sau celelalte clădiri-anexe pe care le-au zidit cu mai multă discreţie,
dar cu destinaţii asemănătoare, de închinare la propriile lor zeităţi, duhurile
pucioşeşti:
« Duhul Adevărului este grăirea Mea, şi am spus prin cuvânt că voi grăi
pentru cei ce zidesc şi tot zidesc zidiri de închinare pentru cei ce se închină
lui Dumnezeu. O, în zadar zidesc, căci aceste zidiri nu înseamnă
Dumnezeu dacă în ele nu învaţă omul ce înseamnă Dumnezeu, ca să ştie omul apoi să
se închine în duh şi în adevăr, în Dumnezeu, căci Duh este Dumnezeu, nu zidiri
de piatră este El.»[15] (citat din
mesajul Mihaelei din 16 iunie 2013)
Dincolo de “mesajele” şi “proorociile” pe care pretind că le primesc în
taină de la duhurile pucioşeşti, liderii “pucioşi” încearcă să instituie în
conştiinţa adepţilor şi ideea că orice
rostire ce iese din gura lor nu este întâmplătoare, nici omenească, ci
dedicată şi supraomenească. Este vorba de un channeling autohton
prin care cei doi lideri providenţiali se declară canale de transmisie
permanente între cer şi pământ, între “Dumnezeul”
Pucioasei şi adepţii pucioşi. Aceştia din urmă sunt invitaţi, în mod indirect,
să ciulească bine urechile, să-şi ascută ţinerea de minte şi eventual chiar să şi
consemneze rostirile celor doi lideri, pentru a nu pierde nimic din “nestematele
cereşti” care le ies acestora pe gură, la orice ceas din zi şi din noapte, sau în
orice loc s-ar afla:
« O, fii binecuvântaţi acum, la sfârşit, să fiţi Domnului zidire vie, vă
învăţăm pe voi priveliştea cea frumoasă înaintea cerului, şi pentru care Domnul
a strecurat mereu peste voi povaţă prin cei ce poartă spre voi pe cele
ce Domnul le dă să vi le aducă spre împlinire. Ei nu grăiesc de la ei înşişi când grăiesc
vouă, ci sunt trimişi spre voi. Deschideţi-le lor, aşa cum ei deschid Domnului când El bate
ca să intre şi să vi se aducă vouă hrană! [...] În Duhul Adevărului
strângeţi-vă, şi învăţaţi învăţătură cu învăţător, şi numai apoi veţi putea frumos
împlini acest duh şi toată lucrarea lui, de la care duhul cel viclean piere şi
nu mai este.»[16] (citat din
mesajul Mihaelei din 16 iunie 2013)
Liderii “pucioşi” se erijează aşadar în învăţători, căci nu numai ce
“aud” ei de la “Hristosul” Pucioasei, ci tot ceea ce le iese lor de pe gură este cotat ca învăţătură cerească insuflată
de Duhul Sfânt. Se pare însă că au uitat ce învaţă Biblia despre învăţători:
“Nici
învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.”[17]
…………………
Anca Ionescu Târgovişte
25 iunie 2013
…………………
[6] Noul Ierusalim, “Cuvântul lui Dumnezeu în România”, Editura Ro-Emaus, Bucureşti, Ediţia
1995, pag. 299-300
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.