319. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XIX)

Venirea de la Pucioasa e condiţionată de disponibilitatea liderilor pucioşi. Lor li se cere să nu fie greoi la deschisul uşii:

 “Deschideţi, fiilor, ca să intru Eu cu calea Mea spre voi, şi nu fiţi greoi la deschis uşa, căci voi nu aveţi de ce să vă pitiţi.”  23-04-2000)

Uneori, despre ei se spune că sunt “uşa” sau “porţile” venirii Domnului. Alteori, ei sunt doar străjerii care păzesc această “uşă”, dar care o manevrează după bunul lor plac, erijându-se în singurii “martori credincioşi” ai minunii de la Pucioasa:

 “Şi iată, nu am cum să nu-i mustru pe cei ce aud glasul cuvântului Meu, vestit vouă de însăşi gura Mea, copii străjeri la uşa venirii Mele după om ca să-l înviez din moartea faptelor lui cele fără Dumnezeu. Nu am cum să nu zdrobesc necredinţa şi împietrirea inimii celor ce nu vor să creadă venirii Mele cuvânt pe pământ, glasului Fiului lui Dumnezeu [...]   şi am martori nemincinoşi, şi aceştia vestesc venirea Mea cuvânt de înviere peste pământ […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  11-05-2003)

Alteori, “uşa” nu este deschisă de liderii pucioşi, ci de “Însuşi Domnul” lor:

“Copiii Mei, de ce am venit Eu la voi? Măi copilaşi, M-a trimis Tatăl la voi, n-am venit Eu aşa. Fiilor, ţin în mână cheile şi descui uşa la bine şi la rău.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  1-6-1960)

“... Vor călători călătorii cu avioanele, cu trenurile, şi Domnul le va deschide uşa şi vor lua apă ca să-şi potolească setea şi vor vedea minunea care s-a făcut în acest loc şi cu acest duh.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  21-07-1978)

Cei de la Pucioasa au mai multe explicaţii pentru “uşă”. Uneori, “uşa” este concomitent Persoană, cât şi Obiect: este atât “Domnul” Pucios, cât şi “Cartea de la Pucioasa”. Ei probează această afirmaţie printr-un silogism sinuos:

“Cartea Mea cu voi este uşa prin care Eu intru la om. Eu sunt cartea. Eu sunt uşa.” 4-3-2001)

Cu alte cuvinte:

1. Cartea pucioşilor (supranumită fie Noua Evanghelie, fie Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa) este uşa;  

2. “Domnul” Pucios intră prin această uşă la om;

3. “Domnul” Pucios nu este o Persoană, ci  un Obiect: este “Cartea” pucioşilor;

4. Din concurenţa afirmaţiilor numerotate 1. şi 3. rezultă că “Domnul” Pucios este uşa…   Q.e.d.

Alteori, “uşa” este Idee, este “Cuvântul de la Pucioasa”:

 “Cuvântul de astăzi este uşa, şi nu mai este o altă uşă de intrare în împărăţia Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  28-10-1962)

Alteori , “uşa” este lidera sectei. Tot aceasta este asimilată cu însăşi “venirea lui Dumnezeu a doua oară”, ceea ce transformă această “venire a Domnului”  într-un simulacru:

 “Glasul Meu a venit pe pământ în vremea ta, Verginico. Tu ai fost cetatea Mea, templul Meu, uşa Mea pentru venirea Mea pe pământ după două mii de ani. Tu ai fost tronul Meu, scaunul Meu de judecată. Tu ai fost cuvântul Meu. Tu ai fost venirea lui Dumnezeu a doua oară, calea venirii Fiului lui Dumnezeu, ca să dea fiecăruia după cum este fapta sa. Toate ale cuvântului Meu prin tine, se împlinesc.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  14-06-1998)

Alteori , “uşa” este un simplu detaliu anatomic: guriţa liderilor pucioşi. Cel care manevrează această uşă se numeşte pe sine “Dumnezeu” şi “portarul sufletelor lor”:

“Fiilor, Eu sunt între voi trup şi Duh, intrare şi ieşire a Mea în voi şi din voi. Guriţa voastră este uşa prin care Eu intru Trup în voi, ca să pot ieşi apoi Duh din voi, ca să fiu între voi din voi. Fiţi deştepţi, că voi nu aveţi voie să fiţi proşti, […] ca să fiu Eu Cel mai mare între mulţi fraţi, Cel dintâi să fiu, să fiu portarul sufletelor voastre.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  7-2-1999)

Alteori, “uşa” este calea prin care sunt accesate simţurile omului de către duhurile cereşti:

“Cu voi e veacul Domnului, cu voi deschid uşa omului ca să intru şi să-i vorbesc de Mine.” 12-3-2000)

Alteori se preferă expresia “porţi” în loc de “uşă”. De data aceasta, delimitarea este mai netă: pot fi “porţi”, şi sunt, doar liderii pucioşi. Prin aceste “porţi” ale cerului şi ale pământului intră cerul pe pământ:

“O, grădiniţa Mea de fii unşi, deschide-te ca să intre cerul pe porţile sale cele de pe pământ, şi pe porţile tale cele spre cer, căci cerul şi pământul îşi dau întâlnire prin aceste porţi. Amin. Voi sunteţi porţile cuvântului Meu care vine din cer pe pământ ca să fie Dumnezeu Cuvântul cu oamenii cei credincioşi de pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  12-4-1998)

Alteori se spune că prin aceste “porţi” intră “Domnul”:

“Fiilor unşi cu mirul venirii Mele, împart vouă limbile Duhului Sfânt. Aplecaţi-vă capetele, deschideţi porţile, căci voi sunteţi porţile dintre cer şi pământ, pe care intră Domnul.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din    30-5-1999)

Această demnitate de “porţi” este provizorie. Ea este necesară doar până la arătarea Domnului, şi tocmai de aceea nu mai e mult până când ea devine ne-necesară:

“Iar voi, fiilor cei întreit binecuvântaţi, fiţi porţile Mele până la arătarea Mea, că mai e un pic de timp ca să-Mi curăţ pământul venirii Mele de toată minciuna de pe el, şi apoi vin văzut, iar voi veţi fi slava Mea […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  22-07-1999)

Funcţia de “porţi” nu e nici pe departe o distracţie, sau o sursă de satisfacţii sau de bucurii. Dimpotrivă, ea este aducătoare de dureri pentru liderii pucioşi, căci doar ei sunt aceia care şi-o asumă. De aceea, ei trebuie mângâiaţi şi ajutaţi cu toate puterile şi în toate ocaziile de către adepţii pucioşi:

“O, fiilor care staţi înaintea Mea şi înaintea poporului ca să-i daţi cuvântul Meu! Nu ştiu ce să vă mai dau ca să puteţi pentru lucrul vostru cel atât de greu. Nu ştiu cum să vă mai ocrotesc de dureri. Vouă vă trebuie ajutor mare, dar nimeni nu vă dă, fiilor, şi mila de voi îmi pătrunde fiinţa ca în vremea răstignirii şi Mă doare şi nu e nimeni să-Mi aline această durere. V-am făcut porţile Mele între cer şi pământ şi intru pe ele la Israel cel de azi. Să cunoască şi el intrarea aşa cum o cunosc Eu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  04-12-2002)

Liderii pucioşi sunt deplânşi ca nişte oameni de sacrificiu, pe post de avandardă a sectei, care stau ca un paratrăsnet în faţa celor care le contestă ereziile, primind tot felul de acuze care le creează suferinţă şi durere, căci mândria lor e pusă la mare încercare prin aceste contestări:

“Orice furtună, orice durere, orice necaz care bate spre tine se sparge în porţi, nu în tine, Ierusalime, iar tu eşti ocrotit, dar porţile sunt în suferinţă şi în durere, căci mare şi greu de purtat este această lucrare cu care Eu te nasc şi te cresc şi te ocrotesc pe tine ca să te am al Meu, poporul Meu. împărăţia cerurilor şi cuvântul ei intră prin porţi spre tine[…]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  19-1-2003)

La fel ca în cazul “uşii”, şi “porţile” sunt deschise ba de unii, ba de alţii. Uneori, se pretinde că “Însuşi Domnul” lor deschide “porţile”, şi El este călăuza poporului pucios:

“Eu sunt Lumina lumii, Ierusalime. Vin şi îmi deschid porţile şi intru cuvânt în cartea Mea cu tine şi te învăţ să stai în lumina Mea, fiindcă te-am cules din lume şi te-am vindecat, ca să vezi apoi, şi ca să umbli în lumină, că peste tot e noapte, poporul Meu. Dar tu Mă ai pe Mine de călăuză, şi aşa tu vezi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  1-6-2003)

Dimpotrivă, alteori se pretinde că poporul pucios îi are doar pe liderii săi călăuză, iar aceştia sunt îngreuiaţi de sarcini: sarcina venirii cuvântului, sarcina venirii “Domnului” şi sarcina poporului pucios. Se observă aici, pentru prima dată, că pucioşii fac distincţie între venirea cuvântului şi venirea “Domnului”, deşi până acum ei identificau aceste fenomene, contopindu-le într-unul singur. Până acum se sugera că venirea văzută şi auzită a cuvântului (chiar dacă ea se desfăşura indirect, prin intermediul liderilor pucioşi, rămânea totuşi o realitate palpabilă pentru ceilalţi curioşi) girează şi venirea nevăzută a lui “Hristos”-duhul, legitimând-o prin substituţie. Acum lucrurile se prezintă diferit: Adepţii trebuie să primească prin credinţă vestea că venirea nevăzută a lui “Hristos”-duhul este o realitate separată de venirea cuvântului lui, şi că ambele au loc şi sunt percepute în chip privilegiat doar de către liderii pucioşi, care chiar l-au văzut pe acest “Hristos”-duhul, în şedinţele lor nocturne de spiritism:

“ […] că mare este lucrarea Ta cu poporul Tău cel mic, iar cei care sunt aşezaţi de Tine călăuză pentru el, sunt obosiţi şi strânşi sub slava venirii cuvântului Tău şi sunt îngreuiaţi de povara venirii Tale de la cer pe pământ şi au ca sarcină pe poporul Tău,[…]”  (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  22-06-2003)

Alteori, “porţile” se deschid singure, la comandă “de sus”:

“Porţile Mi se deschid, şi Eu intru cu slava cuvântului Meu şi ies apoi cuvânt pe pământ.”  (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  19-12-2006)

Din când în când, liderii pucioşi identifică “venirea de acum” cu “ultima venire”, cea proorocită de Biblie. Înseamnă că totul se împlineşte acum, la Pucioasa, şi nimic nu mai rămâne pentru o eventuală “viitoare venire”. Cei care văd însă cu ochii lor o serie de neîmpliniri, şi le dezvăluie în mod deschis, sunt mustraţi ca “necredincioşi”:

“O, oameni necredincioşi venirii Mele de acum! [...] Degeaba, aşa cum tot în zadar vă spun Eu vouă în vremea aceasta, oameni ai bisericii din lume, că Eu sunt acest cuvânt care vine cu norii, Fiul Domnului, Care vine precum a spus El că va fi venirea Sa, şi că numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  18-05-2003)

Liderii pucioşi lansează o teorie nouă, revoluţionară, care-l promovează cu obstinaţie pe “Dumnezeul” lor cel neputincios. Acesta nu vine cu putere multă şi cu slavă, aşa cum spune Scriptura, ci trebuie adus, trebuie rugat, trebuie stimulat, trebuie ajutat ca să poată veni, iar ajutorul trebuie să vină de la “poporul” pucios. Se lansează un slogan curios: “Omul este cel care-l aduce de Domnul”, ceea ce înseamnă că Domnul a ajuns la îndemâna bunului plac al omului:

“Îţi spun o taină despre venirea Mea, şi îţi spun aşa: Scripturile nu le împlineşte Dumnezeu, ci omul, căci Dumnezeu este cu duhul. Domnul nu vine, ci trebuie adus, şi trebuie la voi credinţă cum n-a mai fost din veac şi până în veac, şi de aceea am spus Eu ţie, poporul Meu de azi, că atunci când tu vei arde pe deplin, Eu vin. Amin. Omul este cel ce Mă aduce, poporul Meu” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  25-05-2003)

Această venire este grea, iar suferinţele ei sunt asemuite chinurilor facerii. Despre ea se afirmă lucruri contradictorii: fie că trebuie adusă de către om, fie că este întocmită de Dumnezeu de lângă Tatăl:

“O, e grea de tot venirea Mea, şi omul e mic şi e slab, dar iată, nu Domnul vine, căci Domnul trebuie adus, trebuie ţinut de puntea dintre pământ şi cer, căci Eu cu omul îmi împlinesc Scripturile, şi n-a fost şi nu este Scriptură mai grea de împlinit ca aceasta a venirii Mele acum, la sfârşit de timp, când Eu de lângă Tatăl îmi întocmesc venirea Mea cea plină de cuvânt […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  25-05-2003)

Venirea de acum este recunoscută ca fiind “acoperită”. Ea se va descoperi însă curând, curând, printr-o nouă venire, şi abia atunci venirea va fi slăvită şi strălucită:

“O, e mare lucrare să ai tu înţelepciune de care îmi trebuie Mie în tine, şi cu totul să uiţi de fiinţa ta, ca să pot să fiu Eu şi nu tu fiinţa ta, fiule mic, şi de aceea te dădăcesc Eu atât de mult, că vreau să te deprind cu Mine în tine şi să pot fi Eu şi nu tu în fiinţa ta, şi ca să pot Eu apoi curând, curând să Mă las descoperit deasupra ta şi în mijlocul tău deopotrivă, ca să-Mi pot aduna pe cei aleşi ai Mei prin minunea venirii Mele şi cu strălucirea ei în fiinţa ta, Ierusalime.”  (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  03-06-2003)

Alteori se pretinde că venirea de acum este ea însăşi singura venire întru slavă:

“Eu sunt locaşul lor şi slava lor, căci Tatăl este cu împărăţia sfinţilor peste tine şi te cuprinde în ea, că tu eşti cel mic şi cel iubit întru care Eu am binevoit ca să-Mi întocmesc venirea şi slava ei peste pământ, poporul Meu de fii ai împărăţiei cereşti pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  03-06-2003)

Martorii acestei veniri fictive a Fiului Omului de la Pucioasa întru slavă vor fi exclusiv liderii pucioşi, care sunt totodată desemnaţi şi “învăţători” peste adepţii pucioşi:

“Îi iau pe mulţi şi îi aduc în grădina întâlnirii Mele cu omul, iar pe voi vă aşez martorii venirii Mele cuvânt pe pământ şi învăţători de la Mine peste ei, că e vremea celei mai mari Scripturi: venirea Fiului Omului.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  05-06-2003)

Liderii pucioşi confundă în mod interesat subiectul sau Persoana cu obiectul sau Ideea. Ei propun o nouă Scriptură, intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”, pe care o denumesc “Scriptura venirii Domnului” şi confundă în mod voluntar “venirea fictivă a Fiului Omului” (Persoana) cu “venirea declarată a Cuvântului cu norii” (obiectul):

“Eu vreau să fii tu de ajuns cu Mine şi de lângă Mine, şi de lângă tine, poporul Meu, şi să nu te miri că te învăţ mult şi mereu. E vremea celei mai mari Scripturi pe care s-o împlinesc cu tine, Ierusalime român: Scriptura venirii Mele, venirea Fiului Omului, înaintea Căruia stau vrând-nevrând toate neamurile pământului, măcar că ele ştiu sau nu ştiu aceasta, dar Eu ştiu că aşez pe pământ cartea venirii Mele, cuvântul Meu care vine cu norii ca să adune pe cei aleşi ai săi şi să dea fiecăruia după cum este fapta sa.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  05-06-2003)

În anul 2003, liderii pucioşi făceau o convocare festivistă, dar profund mincinoasă, la cartierul lor general de la Glodeni-Vale. Oamenii erau chemaţi să se întâlnească sărbătoreşte… cu Fiul Omului, ale cărui zile erau anunţate că au sosit. Inutil de adăugat că au trecut ani buni de atunci, dar nimeni n-a avut fericita ocazie de a se întâlni cu Cel promis de către pucioşi:

“E sărbătoare de Duh Sfânt pe pământul Meu cu voi. E sărbătoare din cer peste sătuţul cuvântului Meu, în care Eu îmi am sălaş cu ieslea Mea de coborâre de lângă Tatăl. Sunt zilele venirii Fiului Omului. E vremea acestei Scripturi de la sfârşit de timp, iar Eu cu glas duios, ca de pe cruce, îl chem pe om spre venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  15-06-2003)

Liderii pucioşi îşi promovează “Dumnezeul” lor ca pe un Dumnezeu demn de toată compătimirea, şi-i îndeamnă pe admiratorii lor să-L propovăduiască şi ei cu orice preţ, anunţând tuturor vestea “venirii” Lui:

“Fie-ţi milă de Dumnezeu, omule! Fie-vă milă de Cel ce a făcut cerul şi pământul şi duceţi vestea venirii Lui şi beţi din izvorul Lui. Beţi şi înviaţi! V-am adunat la izvor şi vă dau din el. Eu sunt. Tatăl Savaot Mă mângâie şi îmi spune: – Eu, Tată, Mă zbat din greu cu venirea Mea, că am popor micuţ şi puţinel şi ostenit de truda cea pentru venirea Mea şi pentru lucrul ei peste pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  15-06-2003)

……………………

Estera Margareta

1 martie 2011

……………………