298. “Dumnezeul” cel neputincios de la Pucioasa
Liderii pucioşi sunt acei îndrăzneţi care, sistematic, au obrăznicia de a-L crede şi de a-L face pe Dumnezeul creştinilor neputincios. Ei îşi imaginează (şi apoi propovăduiesc cu succes lumii întregi) un “Dumnezeu” Pucios slab şi plângăcios, zugrăvit după chipul şi asemănarea lor în tot soiul de declaraţii insolente, care clamează la modul general neputinţa lui Dumnezeu.
Ceea ce putea face Dumnezeu pe vremea lui Noe este astăzi de neimaginat:
“Unde eşti, Noe, să-Mi fac casă? Am făcut atunci, am împlinit, dar ce Mi-a rămas, nu mai pot să-Mi împlinesc azi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 25-9-1973)
O promisiune (care vine din neputinţa declarată a Dumnezeului” Pucios) pretinde că “puţine cuvinte se vor mai spune de acum încolo”. Ea însă s-a dovedit a fi mincinoasă: cele câteva, “puţine cuvinte” promise atunci, s-au dovedit a fi o logoree fără de sfârşit, aproape treizeci de ani de-a rândul:
“Israele tată, Israele, puţine, puţine cuvinte am să-ţi spun, că nu mai pot.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 8-11-1973)
“Dacă aţi fi voi desăvârşiţi, toate tainele le-aş vărsa în faţa voastră, dar după cum am văzut vânzarea din trecut, nu mai pot, tată, să mai spun..” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 10-02-1975)
“Îndelung-răbdătorul” de la Pucioasa a ajuns deja la capătul răbdării:
“... Nu mai pot răbda. Plânge cerul din pricina Mea şi plânge împreună cu Maica Mea, că vede că vremea de acum e lipsită de creştini.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 13-11-1975)
“... Copilaşii Mei, nu mai pot răbda această mişelie, această tâlhărie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 6-12-1976)
Neputinţa îl împiedică pe “Dumnezeul” Pucios a face o necesară “curăţenie generală”:
“Nu mai pot, copilul Meu, nu mai pot, tată, şi vreau să fac curăţenie bună.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 20-4-1991)
Neputinţa “Dumnezeului” Pucios nu a fost aşa de la început, căci au fost şi vremuri mai bune pentru El şi pentru adepţii Lui. Acum El nu mai poate să stea în Biserică, şi de aceea iese din ea şi apoi acuză Biserica majoritară de sectarism:
“ Când am putut, am făcut mână întinsă bisericii lumii. […] Când am putut, Mi-am făcut loc. Acum, tată, nu mai pot întinde mâna bisericii lumii, care s-a depărtat de Mine. Mi-e ruşine cu ea la Tatăl.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-3-1995)
Liderii pucioşi se consideră intermediarii puşi de “Dumnezeul” Pucios între El şi om, astfel încât oamenii să nu-L mai deranjeze pe “Dumnezeu”cu pricinile şi cu cererile şi cu greutăţile lor, ci să le prezinte lor, “călăuzelor” de la Pucioasa:
“Fiecare vine cu el la Mine şi Îmi spune să Mă unesc cu el la greutăţile lui, dar Eu aştept să se unească el cu Mine; cu Mine şi cu jugul Meu cel uşor, că nu mai pot, poporul Meu, nu mai pot duce jugul omului, nu mai pot. Am pus călăuză din tine peste tine. Nu te mai sui la cer cu pricinile tale pământeşti şi trupeşti şi fireşti. Scutură-te de pricinile tale. Nu mai pot, poporul Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 22-7-1996)
Numai “Dumnezeul” de la Pucioasa are voie să spună “nu mai pot!”. Creştinii nu au voie, căci pentru ei e ruşinos să spună aşa ceva, în loc să sufere în tăcere sub sarcinile lor, fără a spera măcar la vreun ajutor cât de mic de la ceruri:
“O, ferice de cel necăjit, Verginico, că acela iubeşte pe Dumnezeu. Nu cel ce spune: „Nu mai pot, Doamne, sub necazuri!“, nu despre necăjitul acela grăiesc eu, ci despre cel fericit care nu are decât pe Dumnezeu avuţie şi fericire şi pace. O, e ruşinos să spună creştinul: „Nu mai pot, Doamne!“. E ruşinos să spună fiul cel de azi al lui Israel : „Nu mai pot, Doamne, ajută-mă, că nu mai pot sub sarcinile mele!“; e ruşinos, după atâta mângâiere, după atâta stat al Domnului cu Israel
Dar, în neputinţele Lui, “Dumnezeul” de la Pucioasa are un sprijin preţios: “poporul” pucios cel “credincios”, care ascultă orbeşte şi face tot ce i se cere din partea liderilor lui, oricât de năstruşnice ar fi aceste cereri, atunci când “Dumnezeul” Pucios nu mai poate să vină cu voile Lui pe pământ :
“Mare minune este această minune că te am Eu pe tine popor al Meu pe pământ şi că grăiesc cuvântul Meu ţie. Aşa minune n-a fost de când e veacul. Aşa cărare n-am avut nicicând. […] Aşa şi Eu Îmi repar cărarea Mea la voi, copii ai cuvântului Meu, şi vin la voi pe cărare, fiilor, căci omul credincios Îmi vine în ajutor atunci când nu mai pot să vin cu voile Mele pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 8-11-1997)
Spre deosebire de Hristos, care mărturisea public că a venit “ca să slujească, nu să fie slujit” (v. Matei, 20,28) , “Hristosul” Pucios mărturiseşte deschis că El nu mai poate să-i slujească pe oameni, şi de aceea vrea ca omul să Îi slujească, şi nu să-l slujească El pe om:
“Nu mai pot să fiu cu cei ce Mă vor să le slujesc în toate, că aceia, şi Eu, şi ei, vor să le slujesc şi să-şi slujească lor. Eu sunt cu cei ce-Mi slujesc Mie […] Vai celui ce se bizuie pe puterea lui, că acela zice „Nu pot“, şi de aceea nu poate.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-10-1998)
Nici Salvator şi nici Lumina lumii nu mai poate fi “Hristosul” Pucios pentru cei aflaţi în întuneric, căci Acesta S-a tras din mijlocul oamenilor şi nu mai poate întinde mâna după ei:
“Fiilor, e numai întuneric afară, căci Eu M-am tras din mijlocul oamenilor şi nu mai pot întinde mâna după nimeni, căci tot omul stă în mijlocul întunericului. […] O, nu mai pot întinde mâna după omul care Mă strigă din mijlocul întunericului dacă el acolo stă […]. Nu mai pot întinde mâna după om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 9-1-2000)
“Hristosul” Pucios, Cel care spunea sistematic că a venit la Pucioasa fără trup, ci numai “duh şi cuvânt”, Se plânge acum că nu mai poate din cauza omului şi că-L doare trupul (pe care mai înainte spunea că nu-l mai are, îndată ce este venit doar în Duh):
“Nu mai pot, omule strivit de păcat. Mă dor păcatele tale, Mă doare trupul pentru tine.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 17-06-2000)
Liderii pucioşi sunt gata să împartă neputinţele “Dumnezeului” lor, oftatul şi bucuria, greul şi uşorul:
“O, nu mai pot să oftez singur. Stau cu voi în sfat şi îmi împart cu voi oftatul, copii ai venirii Mele, ca să învăţaţi ce înseamnă să fiţi copiii venirii Mele şi la greu şi la uşor, şi la durere şi la bucurie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-1-2001)
“Atotputernicul” de la Pucioasa se declară “rob al omului minciunii”, făcând aluzie la preoţii bisericii care trăiesc de pe urma preoţiei, după îndemnul Scripturii (v. 1Cor. 9,9, şi 1Tim. 5,18) şi despre care spune că “L-au vândut”:
“Mă plâng cu cuvântul. Sunt orbi toţi oamenii, şi Eu nu mai pot scăpa de robie, căci omul minciunii M-a scris pe casa lui ca să trăiască pe urma numelui Meu, dar Eu nu i-am spus să facă aşa. Eu nu M-am dat nimănui să Mă vândă decât lui Iuda, ca să se împlinească Scriptura cu Mine, Păstor vândut de om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 12-2-2001)
Nici măcar de iertare nu mai este în stare “Dumnezeul” de la Pucioasa, aducându-Şi tot felul de justificări pentru această nouă neputinţă. Iar cea mai mare justificare este durerea de a se înfăţişa la “Tatăl” său cu insuccesul lucrării de mântuire de peste om, insucces care-i zdruncină pacea lăuntrică şi le aduce plâns şi zbucium amândorura:
“Nu mai pot să spun acum: „Tată, iartă-i, că ei nu ştiu ce fac!”, căci Eu M-am scris pe cer şi pe pământ Dumnezeu adevărat, arătându-i omului aceasta după ce Eu am murit pentru om ca să înviez şi să Mă dovedesc ce sunt şi cine sunt. O, cum să mai mijlocesc la Tatăl după ce i-am arătat omului cine sunt? Dacă omul ştie de unde sunt şi cine sunt, şi el nu face voia Mea ca să Mă mărturisească aşa, ce pot să-I mai spun Tatălui despre om când Tatăl plânge de mila Mea cu suspin adânc? Omului nu-i place sub jugul Meu, nu-i place sub voia Mea, şi plânge adânc Tatăl Meu de mila Mea, şi voieşte să-Mi dea pacea Tatăl.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-1-2002)
Dar cei care l-au vândut pe “Dumnezeul” de la Pucioasa sunt chiar cei din “poporul” lui, despre care spune că l-au vândut prin nepăsarea şi neputinţa lor:
“Fă-Mă să pot, poporul Meu, şi uită-te în Scripturi şi vezi că atunci când poate omul, pot şi Eu. Omul nu mai poate nimic pentru Mine, şi Eu nu mai pot nimic pentru el fără el. Dar tu fă-Mă să pot peste om şi fii copil frumos, că Eu mereu, mereu ţi-am spus aceasta, dar caută să pătrunzi bine taina acestui cuvânt, căci cerul se uită la tine şi aşteaptă după harul Meu din tine, nu după harul tău.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-12-2002)
Tot ei sunt cei care l-au determinat, prin neascultare şi răceală, să-şi mărturisească neputinţa:
“O, poporul Meu, ia, fiule, şi vezi ce înseamnă să-Mi fii fiu. Ia, poporul Meu. Mă ajut cu cei din cer, că am devenit neputincios peste tine, fiindcă tu poţi să nu Mă asculţi şi poţi să te asculţi pe tine. Ia ascultare, ia duh de ascultare şi lasă-Mă pe Mine peste tine, că îmi vine să spun: „Nu mai pot”. Fiindcă tu nu Mă laşi peste tine, de aceea îmi vine să spun aşa, că nu vreau să te strivească neascultarea şi răceala ta de Dumnezeu. Israele, Israele, de mult nu te-am mai strigat aşa, şi te-am strigat Ierusalime, căci Israel
“Dumnezeul” de la Pucioasa a eşuat şi în propovăduirea iubirii:
“Nu mai pot să-l fac pe om să Mă iubească. Nu mai pot să-l fac pe om să facă voia Mea, că omul e născut din omul care a făcut voia lui lepădând din el voia Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 9-3-2003)
Nici în liderii pucioşi nu mai găseşte “Dumnezeul” lor putere de a lucra aşa cum voieşte, pe motiv că aceştia, care ar trebui să fie “mâna lui dreaptă”, sunt la rândul lor neputincioşi şi adânc tulburaţi de tot soiul de lipsuri materiale şi de absenţa unor surse sigure de finanţare (denumite conspirativ “ajutorul de pe pământ”), care să le vină peste noapte şi nici să nu le creeze prea mari obligaţii:
“O, sunteţi lipsiţi de tot ajutorul de pe pământ, dar staţi de-a dreapta Mea răbdând până ce voi pune la pământ toată durerea care încurcă drumul Meu cu voi, toată necredinţa şi loviturile care vă slăbesc pe voi ca să nu mai pot Eu în voi. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 7-7-2003)
Intenţia generoasă a “Dumnezeului” de la Pucioasa de a face îngeri din diavoli este total compromisă din cauza omului care nu-şi ţine gura şi spune prostii:
“Nu mai vorbi prostii, omule, că atunci când vei striga la Mine să ţi le uit, ţi le voi şterge cu mare, mare suferinţă, precum tu Mă faci să sufăr atâta durere, atâta ruşine înaintea diavolilor cărora te închini şi care ţi se închină ca să le faci voia, de nu mai pot Eu să fac înger din diavol şi din om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 19.12.2003)
Liderii pucioşi, denumiţi “copiii care primesc cuvântul pucios”, sunt singura speranţă a “Dumnezeului” pucios, ca prin ei să poată şi el pe pământ să-şi facă răspândit şi cunoscut cuvântul şi învăţătura care se vrea a fi adânc sfinţitoare peste om:
“Harul Meu doreşte mult din Mine să-şi arate slava lui peste pământ, şi de aceea vă rog, copii care staţi înaintea cuvântului Meu de câte ori el vine pe pământ cu dor, să vă umpleţi cu dor de tot harul Meu, ca să Mă daţi voi la cei ce iubesc dumnezeirea Mea pe pământ şi în ei, căci cei ce doresc să iubească sfinţenia, aceia o caută la Mine şi o iau şi prin ea se umplu ei de iubirea lui Dumnezeu, şi fără ea ei nu mai pot pe pământ, şi fără ei Eu nu mai pot pe pământ, şi aşa am lucrat Eu şi acum două mii de ani cu cei ce prin ei Mi-am slobozit dumnezeirea Mea după ce i-am umplut pe ei de ea, de puterea Mea care sfinţeşte toate câte se supun ei pe pământ şi în om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 19-1-2005)
Neputinţele “Dumnezeului” pucios sunt totale şi desăvârşite pe pământ, căci nicăieri el nu mai poate încăpea cu învăţătura lui:
“O, poporul Meu, lumea Mă răstigneşte mereu, şi pe nicăieri Eu nu mai pot încăpea şi nu mai pot trăi, căci lumea îl desparte cu totul de Dumnezeu pe om, şi omul nu-şi simte moartea aceasta dacă el stă în mijlocul lumii, dacă el nu este îmbrăcat cu Duhul Sfânt, prin lumea aceasta a întunericului omului.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 11-9-2005)
Cea mai mare durere, care Îi creează adânci nedumeriri încât nici nu le mai poate purta, îi vine însă “Dumnezeului” pucios de la cei care s-au răzvrătit, şi au plecat apoi din sânul sectei, dezvăluind o serie de ascunzişuri extrem de stânjenitoare, care pun sub semn de întrebare “sfinţenia” de la “Noul Ierusalim”:
“O, Îmi vine să Mă mânii, Îmi vine să dau cu vărguţa cea usturătoare în cei ce se răzvrătesc. Nu mai pot purta durerea aceasta pe obrazul Meu cel sfâşiat şi Duhul Meu umilit şi biruit de om. Să stau, oare, aşa biruit? Să joc şi Eu în placul omului?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 1-3-2009)
“Dumnezeul” Pucios îl acuză pe creştinul care se plînge acum că “nu mai poate răbda” că el spune aşa din neiubire şi din răutate, dar uită că El însuşi a spus în repetate rânduri că nu mai poate răbda, şi că astfel se acuză pe Sine de neiubire şi de răutate şi de nesuportarea celui care greşeşte:
“Aud pe creştinul şovăielnic cum spune: „Nu mai pot, nu mai pot să rabd!“. Acest cuvânt greu vine de la neiubire, vine de la răutate, de la iubirea de sine vine, şi omul se suportă pe sine, iar pe altul nu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 7-6-2009)
……………………
Anca Estera
17 ianuarie 2011
……………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.