278. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (VII)

 

         Liderii pucioşi sunt, de la o clipă la alta, ba neputincioşi (situaţie în care “Domnul” lor îi întăreşte cu putere de sus ca să poată aşterne “Cuvântul” pe hârtie), ba sunt atât de puternici încât dau ei putere venirii “Domnului” lor, căci Acesta este adesea sleit de puteri. Mai întâi liderii pucioşi sunt alintaţi cu denumirea “copii străjeri” şi sunt “întăriţi în puteri”:
“La cumpăna dintre două zile de sărbătoare Mă las deasupra voastră cu cuvântul Meu, că e sărbătoare de sfinţi, copii străjeri pentru venirea Mea. Întăresc puterea Mea din voi, ca să-Mi aşterneţi cuvântul în cartea sa. Amin. Dragostea Mea de voi Mă aduce mereu deasupra grădiniţei în care vă am, şi Eu vin să vă hrănesc ca pasărea pe puii ei.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
        Apoi se schimbă calimera: Liderii pucioşi nu mai sunt numiţi “copii” (termen care sugerează fragilitatea, neputinţa) ci “fii” (termen care sugerează vigoarea tinerească) şi sunt imediat (chiar în acelaşi mesaj, şi în mod repetat) chemaţi să fir “purtătorii Lui de Cuvânt”, adică să “dea putere venirii” celei neputincioase a “Domnului” lor:
“Creşteţi, fiilor, şi daţi putere venirii Mele, şi cereţi-o de la Tatăl ca să vină, că Mă aşteaptă cei din morminte ca să vin şi să-i strig să iasă, că e lungă aşteptarea lor, şi nu e cât aşteptarea cea de pe pământ. O, fiţi mari la minte şi daţi putere venirii Mele […]”(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
Nimeni din “lume” nu poate să vadă venirea “Domnului” Pucios, căci în lume este noapte pe pământ şi totul este cufundat în beznă. Numai la Pucioasa sunt adunaţi cei fericiţi care, sub conducerea luminată a liderilor pucioşi, luminează calea “Domnului” lor ca să vadă El pe unde să vină, şi fac ziuă în calea Lui, şi-I apropie venirea Lui (dar, paradoxal, venirea aceasta se tot îndepărtează , iar lumina pe care o fac pucioşii în calea venirii “Domnului” lor a fost cam palidă şi nu le-a ajutat cu nimic ca să-L vadă măcar ei, care sunt “luminători”, venind cu putere multă şi cu slavă):
  “Îmi fac mereu cărare spre voi ca să-Mi apropii venirea, ca să pregătesc ziua învierii făpturii, şi ca să fie apoi veacul cerului pe pământ, cu veşnicia lui, căci sfinţii aşteaptă pentru toată făptura care nu mai ştie să aştepte. Aştept şi Eu, fiilor, aştept să vin, şi fericiţi sunt cei ce cred că Eu vin, că aceia se fac ziua venirii Mele şi îmi luminează calea ca să vin, că e numai noapte în calea venirii Mele. E totul în noapte pe pământ, e totul în beznă, şi nimeni nu mai vede venirea Mea, iar omul umblă pe întuneric şi ziua şi noaptea; umblă şi nu vede nimic, că umblă fără vedere şi fără aşteptare.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
Puterea din liderii pucioşi este condiţionată strict de starea lor sufletească. Când sunt trişti liderii pucioşi, şi puterile lor sunt slabe de tot şi nu sunt bune de nimic; când sunt înduioşaţi de cuvintele care vin din cer, ei se schimbă în puteri şi “apropie venirea Domnului” lor cu puterea lor cea lucrătoare. Vestea venirii “Domnului”Pucios este dusă şi la toţi “cei fără de scăpare” din locuinţa morţilor, ca să ştie şi ei că în curând, curând, va veni “Cel de la Pucioasa”, Cel care-i anunţă că n-au nici o scăpare, cu toate că se pregăteşte ziua învierii făpturii:
“N-am voit să vă întristez, ci am vrut să vă înduioşez şi să daţi putere venirii Mele, să-Mi apropii venirea, fiilor, ca să pot pregăti ziua învierii făpturii. Pomeniţi pe toţi cei fără de scăpare din locuinţa morţilor, şi Eu Mă duc să le dau nădejde în venirea Mea care vine curând, curând. E lungă aşteptarea lor, şi nu e ca pe pământ aşteptarea. Acolo nimeni nu poate să se ajute unul pe altul. Acolo e numai spaimă fără capăt pentru tot sufletul, şi iată, pe pământ nu mai e om viu care să vrea să ştie cum să facă rânduiala cea creştinească pentru cei ce nu mai sunt pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
Venirea “Domnului” Pucios este condiţionată de ajutorul dat lucrului Lui de către liderii pucioşi, care pretind că “ajutorul lor este pentru Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul” ( o interpretare originală pe care o dau ei  psalmului 120, versetul 2):
“Mi-e milă de toată făptura, şi de aceea v-am ridicat pe voi dintre oameni şi v-am pregătit pentru Mine, şi v-am pus apoi să Mă ajutaţi la lucrul Meu cel pentru venirea Mea, ca să vin să izbăvesc neamul omenesc.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
Uneori, liderii pucioşi pretind că venirea “Domnului” lor “în cuvânt, cu sfinţii”, are loc chiar acum, fiind într-o desfăşurare prelungită  încă din anul 1955. Adesea ei subliniază acest lucru prin cuvântări personale, individuale, pe care unele duhuri care se prezintă a fi duhuri ale sfinţilor le rostesc alături şi împreună cu “Cuvântul  lui Dumnezeu” de la Pucioasa. Alteori, ei spun că venirea Lui cu sfinţii va fi abia la sfârşitul veacurilor, atunci când se va întocmi ziua învierii făpturii şi se vor întâlni viii cu toţi morţii lor:
        “Şi atunci va fi marea întâlnire a celor ce sunt şi a celor care au fost şi iarăşi vor fi, ca să se întocmească ziua învierii, despre care Eu am vestit prin Scripturi, ziua venirii Mele cu sfinţii care au căpătat cerul încă de pe pământ, încă din vremea trupului lor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
        Învierea făpturii nu va mai fi împlinită de către Hristos, aşa cum prooroceşte Biblia, ci de către liderii pucioşi. Aceştia sunt “tocmiţi să lucreze pentru învierea făpturii”, iar lucrarea lor este, se pare, jertfa liturgică a preoţilor necanonici pucioşi consacrată “pentru cei din locuinţa morţilor” şi pomenirea zilnică a numelor tuturor celor adormiţi, începând cu strămoşul Adam. Cei care vor fi strigaţi pe nume prin pomenirea liderilor pucioşi vor primi un “Cuvânt de mângâiere din cer” care le va aduce morţilor pacea şi odihna veşnică:
“Vin, fiilor, la voi cu sărbătoarea îngerilor, cu prăznuirea sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil. Atunci Eu voi lua din mânuţele voastre jertfa cea pentru cei din locuinţa morţilor şi Mă voi duce cu ea la ei şi le voi vesti că vin curând să-i iau şi să le dau ziua învierii. Îi voi mângâia, îi voi uşura, le voi da din învierea lor şi le voi da grai ca să vorbească unii cu alţii despre venirea Mea şi despre voi, cei ce lucraţi cu Mine pentru ziua venirii Mele. Fiţi mereu la zi cu pomenirea lor, aşa cum Eu v-am învăţat când v-am tocmit să lucraţi pentru învierea făpturii. Cuvântul Meu cel din grădina Mea cu voi îi va mângâia pe cei strigaţi pentru pomenire şi le va da din pacea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
Venirea “Domnului” Pucios este materializată adesea prin zidiri concrete, făcute cu mâinile lor de către adepţii pucioşi, sub directa supraveghere a liderilor lor: case, fântâni, garduri, ziduri, porţi, pătule, ateliere, foişoare, WC-uri, grajduri, garaje de maşini, alei pietruite, etc. Toate reprezintă “zidirea veacului cel nou” şi “venirea văzută a Domnului” la ei:
“Fiţi credincioşi, copii ziditori, şi fiţi zidiţi deplin, că numai de zidit avem. Avem de zidit veacul cel nou şi pe cei înviaţi pentru el. Voi sunteţi zidarii Mei, iar cumpăna este în mâna Mea. Şi cu duhul şi cu trupul lucrăm zidire, că v-am tocmit să fiţi ai Mei şi să lucrez cu voi tot ce este de lucrat pentru venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
        Din când în când, “Domnul” Pucios vine cu idei noi şi cu proiecte noi, pe care “zidarii” pucioşi purced îndată să le edifice, ca să zidească prin ele veacul cel nou, sub înţeleapta conducere a liderilor lor, care mai întâi le proiectează după gustul lor şi apoi le spun adepţilor ziditori, pas cu pas, ce şi cum şi în ce ordine să le facă: mai întâi “Fântâna Samarinencii” ( e vorba de samarineanca de la puţul lui Iacob, căreia pucioşii i-au zidit special o fântână de unde să ia apă şi să nu mai înseteze niciodată), apoi “Fântâna Întâlnirii din Grădina Întâlnirii lui Dumnezeu cu Omul”, şi abia după aceea “Casa Întâlnirii lui Dumnezeu cu Omul” , toate acestea fiind situate pe pământurile pucioşilor de la Glodeni-Vale de lângă Pucioasa:
        “Când am lucrat prin voi fântâna samarinencei, fântâna întâlnirii cu Dumnezeu, nu v-am spus şi despre casa de întâlnire, iar acum v-am spus, şi am întocmit-o când v-am spus, şi acum o aşez prin voi în grădinile Mele date vouă pentru slujirea Mea, pentru venirea Mea în ele pe pământ, ca să Mă întâlnesc cu omul care poate să creadă în venirea Mea la voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
        Liderii pucioşi sunt din când în când reconfirmaţi ca fiind rezervorul de putere al “Domnului” Pucios, care promite că va opera prin venirea Lui de la Pucioasa o iminentă înviere a morţilor (cu condiţia ca liderii pucioşi să-I dea puterea de care El are mare nevoie ca să vină cu venirea Lui care vine şi iar vine ca să aşeze pe pământ veşnicia Lui:
“Daţi-Mi putere să vin, fiilor, că e cerul plin de aşteptare, iar cei din locuinţa morţilor suspină în ei după înviere, după venirea Mea, ca să-i ridic şi să le dau casa cea din cer, trupul cel nou, zidit la cuvântul Meu cel pentru învierea din pământ a trupurilor celor adormiţi. Întâi îi ridic pe ei, şi apoi aşez pe pământ veşnicia pentru ei şi pentru cei vii care vor fi cu trupul pe pământ la venirea Mea, precum este scris în Scripturi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
  Pentru zidirile care zidesc veacul cel nou de la Pucioasa, adepţii pucioşi care le-au lucrat sunt răsplătiţi cu bogate binecuvântări şi cu îndemnul de a se lăsa pe mai departe călăuziţi de “Cuvântul de la Pucioasa” care îi călăuzeşte neabătut spre “ziua venirii Domnului” peste tot pământul:
        “Fiţi binecuvântaţi la lucrul casei întâlnirii, şi fiţi Duhul Meu, şi fiţi un cuvânt cu toţii sub iubirea cuvântului Meu care vă călăuzeşte spre ziua venirii Mele peste tot pământul.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
        Uneori însă , din negrija pucioşilor, “Domnul” lor nu mai poate veni şi nevenirea Lui Îl doare cu durere adâncă. El îi îndeamnă să iasă din nesimţire şi să-I ajute grabnic venirea ca să poată veni cu ea la ei, şi să-I facă drum (cale) de venire şi să-I facă netezirea căii Lui de venire şi să aibă grijă de venirea Lui şi să-i deschidă venirii ca El să vină la toţi şi la toate care-I aşteaptă venirea Lui de la Pucioasa cu cuvântul Lui de înviere peste toată făptura:
Aveţi grijă de venirea Mea la voi, că Mă doare adânc când nu pot să vin. Eu vă primesc pe voi mereu, şi în fiecare clipă vă am. Primiţi-Mă şi voi, şi deschideţi-Mi mai înainte să vin. Faceţi-Mi cale când vin şi ajutaţi-Mi venirea, că pentru hrana voastră vin, şi pentru viaţa voastră vin, pentru viaţa Mea din voi vin, fiilor, ca să vă umplu de ea şi să daţi din ea. Şi de unde daţi, Eu pun, dar să daţi, ca să am unde să pun şi ca să am cale să vin, copii ai venirii Mele. Aveţi grijă de venirea Mea la voi, fiilor, că tot şi toate aşteaptă venirea Mea la voi. Deschideţi venirii Mele mai înainte să vin la voi, că toţi şi toate aşteaptă venirea Mea la voi, cuvântul Meu cel de înviere.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  08-11-2000)
  ……………………                                                                                       
Anca Estera
29 noiembrie 2010
……………………


Comentarii

Postări populare