273. Timpul şi contratimpul la Pucioşi

 

Ani de-a rândul, adepţii pucioşi au fost intoxicaţi de către liderii lor cu proorocii mincinoase despre iminenţa sfârşitului lumii, menite să-i înfricoşeze şi să-i facă supuşi întru totul ambiţiilor şi hachiţelor stăpânilor lor. În acest context, adepţii pucioşi erau periodic ameninţaţi că timpul astronomic s-a scurs de tot şi nu mai este, deci nici un ideal, nici o speranţă legată de ziua de mâine, nici o pretenţie omenească trecătoare nu se mai justifică. Consecinţa acestei ideologii a fost aceea că adepţii pucioşi au devenit treptat dezabuzaţi ca nişte legume, incapabili să mai gândească folosindu-şi propriile creiere, executanţi orbi ai ordinelor care veneau de la liderii lor, ordine adesea discordante şi debusolante.

 “Gogoaşa” pucioşească privitoare la “timpul care nu mai este” le-a fost servită fierbinte adepţilor pucioşi de mai multe ori, până ce s-a sleit de cerul gurii lor. Prima dată când “timpul dispărea complet” a fost anunţată printr-o “profeţie” de-a Verginicăi de prin anul 1974:

“Adam a avut timp să se cureţe, dar acum nu mai este timp. Am sfârşit. Un moment a fost să fie această profeţie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  13-03-1974)

Peste un an şi jumătate, prin “proorociile” pucioşeşti se anunţă că dispare complet şi vremea, nu numai timpul:

“Nu mai este vreme. Te vei trezi în miezul nopţii, cu Domnul, că va veni şi te va găsi dormind sau curvind sau bând sau mâncând sau chefuind.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  13-11-1975)

După alţi doi ani pucioşii Îi confiscă vremea până şi lui Dumnezeu. Acum, nici măcar Atotputernicul nu mai are vreme să-Şi mai ducă la bun sfârşit anumite obiective importante pe care Şi le propusese din timp:

“Nu mai este vreme să-l scoată Domnul pe duhul rău. A fost o dată pentru tot veacul ce a lucrat Domnul pentru toţi. Roagă-te mereu să nu se şteargă numele tău din cartea Domnului.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  24-11-1977)

În 1991, la 11 ani după moartea Verginicăi, nici măcar duhul ei nu mai are timp să se învârtă cu “poporul ei cel nou” aşa cum ar fi dorit, căci timpul învârtelilor de altădată nu mai este şi a rămas doar un moment care este pentru sfârşit şi pentru arătarea lui:

“M-am învârtit, mămică, şi eu cu poporul meu, dar cu voi nu se poate să mă mai învârt, căci timpul acela nu mai este, şi acum e momentul cel care este pentru arătarea celor vestite atâta vreme, copiii mei.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  4-10-1991)

În 1993 se proclamă solemn că nu mai este vreme nici ca pucioşii să mai stea ascunşi înăuntrul lor, ca şi până acum, ci trebuie să iasă din ei, trecând din trup în duh:

“Acum nu mai este vreme să staţi voi în voi, că uitaţi-vă şi voi ca să vedeţi ce bine se cunoaşte la voi atunci când sunteţi voi înăuntrul vostru, şi să nu vă pară rău apoi când lucraţi voi din voi. O, să nu vă ascundeţi în voi!”. (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  13-6-1993)

Chiar dacă nu mai este vreme de lucrat, pucioşii sunt îndemnaţi să se ridice totuşi la treabă, pentru că încă s-ar mai putea face câte ceva, deşi acum este târziu, târziu de tot:

“Aceasta e lucrarea Mea cu tine, dar ridică-te deasupra răului, ridică-te, că e târziu şi nu mai este vreme, şi tu trebuie să fii curat, curat şi spălat de cele nelucrate de Mine şi de tine. Nu-i niciodată prea devreme, dar e târziu, târziu de tot, tată.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28-8-1993)

Tot în 1993, adepţii pucioşi sunt îndemnaţi să renunţe la dragostea manifestă faţă de propriii lor copii, mai ales dacă aceştia au apucat pe căi greşite, căci nu mai este vreme de contaminare şi de întinare între rudele după trup, unul de la altul:

“Nu-ţi mai lua în braţe copilul greşit, care cheltuie în fărădelegi sufletul său, că te scrie duhul rău şi pe tine, tată, şi îţi găseşte casa întinată, şi nu mai este vremea să te întinezi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28-8-1993)

Deşi nu mai este vreme, tot ar mai fi ceva, îndată ce “Dumnezeul” Pucios  încă îl mai  aşteaptă pe “poporul” Său pe care l-a tot binecuvântat, ca vină la El şi să meargă împreună pe cale (iar din 1993 până astăzi s-au încherbat vreo 17 ani de aşteptare):

“Nu mai este vreme, dar te aşteaptă Dumnezeu să intri în binele tău, popor binecuvântat de Mine. Un picuţ mai avem de călătorit,[…] .” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-1993)

În 1996, duhul care se prezintă pe sine a fi “duhul Verginicăi” mărturiseşte şi el din cer taina că “timp nu mai este”, pe motiv că deja ar fi grăit “cel de-al şaptelea înger” despre care vorbeşte Apocalipsa:

 “Eu sunt martorul Tău din cer, precum am fost şi pe pământ în vremea trupului meu cu Tine. Eu Te mărturisesc poporului meu, şi lumii Te mărturisesc, Doamne. Mărturisesc taina Ta, Doamne, că timp nu mai este; el a fost, dar nu mai este, după cum este scris că «Timp nu va mai fi, ci în zilele când va grăi al şaptelea înger, când va fi să trâmbiţeze, atunci săvârşită va fi taina lui Dumnezeu, aşa cum a vestit prin prooroci».” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-96)

În încercarea lor disperată de a se legitima şi de a-şi construi o istorie credibilă, liderii pucioşi confiscă o serie de personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române (preoţi, călugări şi credincioşi) pe care-i pune în panoplia “sfinţilor” lor şi-i denumeşte “trâmbiţe apocaliptice”. Pe rând sunt elogiaţi: preotul Iosif Trifa (prima “trâmbiţă” apocaliptică, în optica liderilor pucioşi), apoi Petrache Lupu, cioban la oi ( a doua “trâmbiţă”), apoi preotul Arsenie Boca ( a treia “trâmbiţă”), apoi preotul Ioan Iovan ( a patra “trâmbiţă”), apoi maica Veronica Gurău-Barbu ( a cincea “trâmbiţă”), apoi Verginica Tudorache-Stoica (a şasea “trâmbiţă”). Liderii pucioşi se prefac că au uitat de a şaptea “trâmbiţă” care a fost lelica Maria, pentru că dacă ar mai aminti-o şi pe ea nu le-ar mai ieşi socoteala (Scriptura vorbeşte doar de şapte trâmbiţe, iar ei au ajuns, cu Mihaela cu tot, la cifra opt). De aceea ei pretind că a opta “trâmbiţă” (Mihaela Tărcuţă) este de fapt a şaptea, şi că de fapt nu ea este trâmbiţa, ci este “Însuşi Domnul” care vorbeşte către ea şi prin ea. Aceasta este o manevră bine gândită, care ascunde prin aparenta modestie a Mihaelei pretenţia ei de a fi cea mai mare proorociţă din toate timpurile (şi cele care au fost, şi cele care nu mai sunt), căci ea este vectorul, ţeava prin care se scurge pe pământ sunetul celei de-a şaptea trâmbiţe, căci numai ei îi trâmbiţează “Domnul-trâmbiţa a şaptea” în ureche. Odată cu trâmbiţarea Mihaelei peste tot pământul şi prin internet, nici timpul nu mai este:

“O, oamenilor, e mare taină ţara aceasta, şi este scris de ea în Scripturi şi se numeşte ţara strălucirilor; se numeşte aşa pentru cuvântul Domnului, care se naşte în ea, pentru lucrarea Domnului, care a fost în ea încă din anul 1921 când prima trâmbiţă apocaliptică s-a coborât din cer şi a sunat pe pământ şi a fost dată unui om sfânt, care a fost ales şi pregătit de Dumnezeu ca să-I fie trâmbiţă trezitoare pe pământ. A luat Domnul dintre preoţii bisericii un om cu numele de Iosif (Iosif Trifa, n.r.) şi l-a pus să cuvinteze cuvânt ceresc între oameni, şi şi-a adunat ucenici şi a lucrat lucrare de cer în ei, dar oamenii din biserică l-au omorât dându-l cezarului, că n-au crezut că el era ales de Dumnezeu. Şi a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ, şi a dat trâmbiţa unui cioban ca să sune din ea pe pământ cuvintele lui Dumnezeu peste oameni (Petrache Lupu, n.r.). Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot (Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească. Iar înainte de trâmbiţa a şaptea a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ şi mi-a dat mie trâmbiţa şi am sunat din ea şi am fost trâmbiţa lui Dumnezeu, trâmbiţa a şasea, despre care scrie în Scripturi aşa: «Şi a trâmbiţat al şaselea înger, şi atunci s-a auzit un glas din cele patru capete ale jertfelnicului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu; un glas din cortul ceresc, un glas din templul cerului ca să cheme pe oameni la pocăinţă, că vine Domnul ca să sune din trâmbiţa a şasea că timp nu mai este. Iar în zilele când va grăi al şaptelea înger, când va fi să trâmbiţeze al şaptelea înger, atunci săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este».” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 22-6-1997)

Timpul s-a făcut sul odată cu venirea lui Antihrist, anunţată chiar la Pucioasa, unde i se face cea mai mare publicitate, fiind prezentat de pucioşi drept cel mai harnic înger, secerător al lui Dumnezeu, Căruia el Îi coseşte toată recolta, iar neghina o ia şi o aruncă în foc:

“Deschideţi Scripturile şi citiţi în ele venirea Mea, care se împlineşte curând, curând. Antichrist şi îngerii lui sunt pregătiţi să înşele toate neamurile cu venirea lui Hristos, venire făcută din minciuna lui antichrist. Timpul s-a făcut sul şi nu mai este timp pentru necredinţă, că vine coasa lui antichrist ca să strângă pentru foc pe toţi cei care n-au iubit pe Dumnezeu cu trăirea lor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 24-4-1998)

În 1999 se anunţă din  nou că vremea s-a scurtat şi că, aşa scurtă cum este, nu mai este pentru că s-a sfârşit de tot. Cu toate acestea, mai sunt unii care mai au ceva vreme pentru veghere. Unii veghează pentru Cel care vine, şi alţii pentru Cel care nu vine:

“Eu însă nu mai grăiesc pentru nimeni pământeşte, căci vremea s-a scurtat şi s-a sfârşit de tot, şi nu mai este vreme să se folosească omul de lumea aceasta, căci este vremea venirii Mele, şi pentru cei ce veghează ca să vin, şi pentru cei ce veghează ca să nu vin. Dar Eu vin, că este scris să vin, şi va fi venirea Mea ca în zilele lui Noe […].” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 8-11-1999)

În anul 2000 se anunţă inevitabilul: timpul s-a scurs la vale şi nu mai este. În schimb, a venit imediat după el un alt timp, care este, numit “vremea nunţii veşnice”. E de presupus că nunta este în toi, deşi au trecut zece ani de atunci şi nimeni n-a fost invitat (încă) la masa de nuntă:

“Hai să ne fim casă unul altuia şi ogor de lucru unul altuia. Hai, că timpul s-a scurs, şi timp nu mai este. Sună din trâmbiţă îngerul venirii Mele, şi timp nu mai este, şi a venit vremea nunţii veşnice şi Tatăl îmi face nuntă şi îmi dă mireasă dulce şi îmi şterge lacrima, căci sunt Fiul Lui Cel iubit, întru Care Tatăl a binevoit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 17-06-2000)

Nu mai este timp… ba mai este! Iar cel care mai este va fi folosit  exclusiv pentru “lucrul la omul întreg” , nu ca până acum (când e de presupus că s-a lucrat la el doar pe bucăţi). Tocmai pentru că timp nu mai este, adepţii pucioşi sunt convocaţi să lucreze din zori până în celelalte zori, fără odihnă, ca să folosească la maximum timpul care mai este:

“Omul însă M-a încurcat mereu ca să nu pot să lucrez, şi ca să lucrez după statura lui. Dar iată, timp nu mai este, şi trebuie să lucrăm numai om întreg, fiilor trudiţi. […] Din zori până-n zori v-aş vrea la lucru, că timp nu mai este, şi este numai de lucru pentru voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-7-2000)

În anul 2002 se proclamă solemn că “venirea celui de-al şaptelea înger” (care se cheamă “Însuşi Domnul”) pe pământurile sfinte ale Pucioasei trebuie interpretată prin cugetarea că “nu  mai este timpul”, ci este “Domnul”. El este prezentat ca învăluit în nor, şi de aceea nu-L vede nimeni. Şi deşi nimeni nu-L vede, El are totuşi un curcubeu pe cap şi faţa strălucitoare ca soarele care-ţi ia ochii (care ochi nu-L văd totuşi, din cauza norului care acoperă Soarele), şi cu picioarele ca stâlpii de foc înfipţi în pământ:

“Când Domnul vine pe pământ, nu mai este timpul, ci este Domnul, al şaptelea înger Care sună peste pământ, căci scris este: «Când va trâmbiţa al şaptelea înger, timp nu mai este, ci este Domnul; Domnul învăluit în nor, şi pe cap cu curcubeu, şi cu faţa strălucind ca soarele, şi cu picioarele ca stâlpii de foc, strigând cu glas puternic, ca un leu, ridicând dreapta către cer şi jurând pe Cel Viu în veci că timp nu mai este, ci este Domnul cu taina Lui săvârşită pe deplin, precum bine a vestit în timp robilor Săi proorocii».” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-1-2002)

Tot în 2002, duhul care se prezintă pe sine a fi “duhul Sfântului Gheorghe” anunţă că au trecut deja  2000 de ani de la venirea lui Hristos cu trupul pe pământ şi de aceea timp nu mai este. El se întreabă retoric ce ar trebui să i se facă acum, când nu mai este timp de făcut ceva, omului care ştie totul despre Domnul şi nu se scoală ca să fie viu:

“Tâlharul a avut timp pentru mântuire, că Tu erai în floare cu lucrarea cea mântuitoare a omului, dar acum, după două mii de ani de lucru al Tău, când timp nu mai este, că s-a sfârşit şi el, ce să-i faci omului care ştie totul de Tine, fie el tâlhar sau drept? Iar cel ce ştie totul de Tine şi nu se scoală ca să stea viu, ce să-i mai facem la acela acum când timp nu mai este? ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 6-5-2002)

Venirea “Domnului” Pucioasei , care stă acum (este vorba tot de anul 2002) cu un picior în mare şi cu altul pe pământ, este concomitentă cu venirea mesajului ultimativ pe care El îl aduce fiilor oamenilor, cum că “timp nu mai este”:

“O, fii ai oamenilor, iată de ce am venit Eu de la Tatăl iarăşi, după două mii de ani, pe pământ cuvânt. […] Apropiaţi-vă de Domnul, că El stă cu un picior pe mare şi cu unul pe pământ, şi grăieşte şi spune că timp nu mai este, fiindcă s-a coborât împărăţia cerurilor pe pământ cu oamenii şi va împărăţi cu ei în vecii vecilor, după cum este scris să fie aşa.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  6-5-2002)

În anul 2003, duhul care se prezintă pe sine a fi “duhul Sfântului Gheorghe” revine şi îl întreabă pe “Domnul duhurilor” de la Pucioasa dacă “mai este timp” şi dacă “mai este mult”. I se răspunde prompt că “nu mai este timpul”, căci al şaptelea înger pucios (care este de fapt al optulea) trâmbiţează cu putere ca toate cele omeneşti (inclusiv timpul) să se prăbuşească. Iar dacă El, “Domnul” Pucioasei a venit şi a trâmbiţit, timpul s-a prăbuşit, peste om s-a prăvălit şi de tot l-a zdrobit. Rezultatul? Timpul nu mai este, omul nu mai este (dar asta era o scamatorie pucioşească valabilă doar atunci, în 2003, căci acum în 2010, din nou  omul este şi timpul este şi va fi):

“ O, fericiţi suntem noi, sfinţii Tăi, […] Mai e mult, Doamne al sfinţilor? Mai e mult? – O, nu mai este! Eu, Domnul, grăiesc cu voi în cele ce nu se văd dar se aud de către cei pregătiţi pentru această coborâre a glasului cuvântului Meu la sfârşit de timp. Nu mai este timpul, căci Eu, Domnul, Cel de al şaptelea înger, trâmbiţez, şi toate cele omeneşti tac înaintea Mea şi se prăbuşesc şi se vor prăbuşi, după cum este scris să fie. Trâmbiţez Eu, Domnul, din norii slavei Mele de deasupra grădiniţei cuvântului Meu din mijlocul pământului român. Eu, Domnul, şi cu voi, sfinţii Mei, grăim peste pământ cuvânt, căci Eu vin cu voi în zeci de mii şi vă dau vouă bucuria venirii Mele cu sfinţii, iar cei fără de lege vor rămâne în faptele lor, precum cei ce se sfinţesc, iară şi iară se sfinţesc. Amin. Dacă Eu, Domnul, am venit, timpul s-a prăbuşit peste om şi l-a zdrobit de tot, căci timpul nu mai este, precum nici omul nu mai este.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 6-5-2003)

Ca de obicei însă, liderii pucioşi nu pierd ocazia să se contrazică pe sine şi pe acest delicat subiect. În anul 2004 liderii pucioşi proclamau o paradigmă cu totul nouă, paradoxal diferită, în contratimp absolut cu celelalte afirmaţii făcute tot de ei cu privire la dispariţia timpului!! Ei proclamă acum că vremea (timpul) nu trece niciodată, ci rămâne în veac!  De aceea, niciodată nu se va putea spune “vremea nu mai este”, pentru că ea mereu vine din veşnicie, vine şi nu trece ea pe lângă om, ca să nu mai fie, ci omul este cel care trece prin şi pe lângă vreme, ca să nu mai fie omul apoi:

“Vremea nu trece, vremea vine şi este, dar omul trece şi nu mai vine şi nu mai este. Vremea vine mereu, dar omul nu mai vine, nu mai vrea omul să ştie de venirea sa. El aşteaptă venirea Mea, dar Eu îi spun că nu o aşteaptă, şi că niciodată nu a aşteptat-o. O, nu vremea trece, ci omul trece şi nu mai vine, şi trece pe lângă Mine şi nu se mai opreşte ca să Mă vrea şi ca să stea cu Mine dacă Eu l-am oprit ca să Mă vadă şi ca să se înveţe cu Mine, căci cine se învaţă cu Mine nu Mă mai vrea, şi se vrea pe el apoi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  14-2-2004)

În anul 2005 se revine însă cu nonşalanţă la teoria anterioară: timp nu mai este, ci este numai Dumnezeu:

“Iar voi, copii care Mă purtaţi cuvânt din cer pe pământ, ascultaţi numai de Mine, căci timp nu mai este, ci este numai Dumnezeu. Ascultaţi bine şi mereu de Mine, şi lucraţi aşa cum vă dau să lucraţi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 12-2-2005)

În anul 2006 liderii pucioşi constată că ar mai fi totuşi ceva timp, dar el trebuie chivernisit cu scrupulozitate, căci nu mai e timp de pierdut (ca până acum). Deşi nu mai au mult timp la dispoziţie, adepţii pucioşi sunt energic îndemnaţi  de liderii lor să “o ia de la început cu toate” ca să-şi lucreze temeinic propria împlinire:

“O, nu mai este timp pentru pierdut. O, fiilor, nu mai vorbiţi oricum, nu mai tăceţi oricum, nu mai lucraţi oricum, nu mai staţi în nelucrare, căci duhul mărturisirii între fraţi înaintea cerului, acest duh aşteaptă după voi, iar dacă nu aveţi măreţie de duh, duhul descoperirilor, nu staţi între oameni, că nu ştiţi să ieşiţi din curse singuri. Faceţi-vă micuţi şi staţi întru Dumnezeu, ca să nu sugă oamenii viaţa Mea din voi şi viaţa voastră cu Mine. Luaţi-o de la început cu toate, voi, cei neîmpliniţi, ca să fiţi apoi creştini întru toate, înăuntru şi în afara voastră faţă de Dumnezeu şi unii faţă de alţii, căci altfel nimeni nu-L poate vedea pe Domnul în voi şi Scriptura fiilor lui Dumnezeu peste voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 2-7-2006) 

În anul 2009 adepţii pucioşi sunt ameninţaţi cu scurtarea timpului despre care s-a tot spus, începând cu anul 1974 că “nu mai este” , dar a tot fost, şi despre care şi acum se repetă acelaşi lucru: timp nu mai este! şi ce dacă mai este pe ici, pe colea, căci zilele lui ceţoase vor fi scurtate (nu vor mai avea 24 de ore, ci mai puţin) ca să se poată vedea în fine faţa Satanei, adică să i se pună în valoare faţa mai bine, căci acum stă prea marginalizată, prea la întuneric.  Se repetă acest lucru cu “timpul care nu mai este, deşi este”, atât pentru cei ce înţeleg, cât şi pentru cei ce nu înţeleg:

“Eu însă voi scurta aceste zile ceţoase, din pricina cărora nu se vede faţa satanei, şi Îmi voi ocroti calea Mea spre om şi calea omului spre Mine, numai să fie omul curat la inimă şi la faptă, pentru el şi nu pentru Mine să fie omul aşa, căci dacă el foloseşte viclenia odată cu mersul lui pe cale cu Mine, cade în întuneric cu mintea şi cu vederea lui şi i se suceşte duhul şi voirea şi îşi strâmbă credinţa, iar Eu nu mai binevoiesc pentru el apoi, şi îl las aşa cum trage el, căci timp nu mai este, şi Eu am spus aceasta pentru cei ce înţeleg şi pentru cei ce nu înţeleg, fiindcă timpul este scump, iar dacă nu este răscumpărat îşi pierde omul lucrarea şi agonisita lui cea în timp.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19-4-2009)

Aşadar la pucioşi timpul nu mai este, dar este scump atunci când este, pentru că aşa este. Cum este? Este greu de agonisit şi de răscumpărat, în special atunci când nu mai este.

……………………

Anca Estera

22 noiembrie 2010

……………………