272. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (IV)

 

Slava venirii “Domnului “ de la Pucioasa îi înconjoară pe adepţii pucioşi şi îi cuprinde şi mai ales îi surprinde, căci ei nu pot să se suie cu mintea la această slavă, căci slava aceasta este tainică şi nu se vede şi nu se simte şi nici nu se aude (exceptându-i pe liderii lor, care stau ceva mai bine cu timpanul, nicovala şi scăriţa), iar măreţia slavei este cuvântul pucios. La rândul lor, sfinţii pucioşi sunt răsplătiţi cu venirea “Domnului” cu ei, în timp ce adepţii pucioşi de pe pământ sunt chemaţi să se facă şi ei vrednici de aceeaşi răsplată, prin propovăduirea cuvântului pucios care trebuie neapărat lăsat să meargă în lături şi, desigur, dacă lăturile nu sunt de ajuns, să meargă peste tot pământul, căci “e vremea venirii Fiului Omului cu putere şi cu slavă multă” – putere (şi slavă) care de pucioşi se crede, dar nu prea se vede:

“Această slavă vă înconjoară pe voi, dar voi sunteţi micuţi cu mintea, că nu se suie la mintea nimănui toată slava Mea cea tainică, dar ea este, fiilor, este şi vă înconjoară pe voi şi sunteţi cuprinşi în slava venirii Mele, şi voiesc să fiţi pe deplin vrednici de ea. De aceea vin mereu şi Mă slăvesc cu cuvântul Meu peste voi, căci măreţia slavei Mele este cuvântul Meu. Amin. Mă slăvesc cu sfinţii peste grădina de la voi, căci ei au întărit pe pământ credinţa în Dumnezeu şi au zădărnicit deşertăciunea idolilor şi a oamenilor. Plata celor sfinţi este venirea Mea cu ei, slăvindu-Mă între ei. Fiţi şi voi plini de venirea Mea, precum sunt sfinţii din cer, fiilor. Daţi curs cuvântului Meu peste voi şi lăsaţi-l să meargă în lături, că e vremea venirii Fiului Omului cu putere şi cu slavă multă.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  06-05-2000)

Adepţii pucioşi sunt însă cam greoi la împlinire, căci ei au fost îndelung aşteptaţi să fie şi să lucreze “venirea Domnului” cu ei, şi încă mai sunt aşteptaţi şi astăzi, iar “venirea Domnului” mai întârzie până ce ei vor fi bine pregătiţi. Pentru aceasta, ei sunt stimulaţi şi îmbrăcaţi cu binecuvântări pucioşeşti şi purtaţi pe umeri nevăzuţi, necunoscuţi, de duhurile vorbitoare de la Pucioasa, ca să pregătească ei sărbătoarea zilelor venirii Domnului şi tot ei să vegheze la această venire, ca să nu treacă ea neobservată atunci când, tainic, va veni:

“[...]Eu şi cu sfinţii v-am aşteptat să fiţi şi să lucraţi venirea Mea cu ei. Aceasta este ce lucraţi voi prin tot lucrul vostru care-Mi face Mie cale spre oamenii care cred şi care nu cred că Eu Mă întorc de la Tatăl. Gătiţi cărarea oamenilor spre Mine. [...] Vă îmbrac în binecuvântarea Mea şi vă port pe umerii Mei cu tot ce aveţi voi de lucrat spre zi de sărbătoare a venirii Mele, zi din zilele venirii Fiului lui Dumnezeu după două mii de ani de aşteptare. Pregătiţi-vă veghea pentru venirea Mea cuvânt la voi […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  06-05-2000)

Căci “venirea Domnului Pucios” la credincioşii Lui este o taină înfricoşătoare pentru cei din cer, care se cutremură de greul şi de strâmtoarea venirii Lui, căci  “fiara cea care se ridică din adânc îşi scutură peste tot tainicele ei săgeţi, ca să-i rănească şi să-i slăbească” pe liderii pucioşi cei pecetluiţi de duhul vorbitor de la Pucioasa. Aceştia au nevoie de ajutor din cer şi cerul îi ajută pe ei (deşi ei mereu se plâng că sunt slabi şi neajutoraţi):

“O, taina Mea cu voi este taină înfricoşătoare pentru cei din cer care Mă văd cu voi şi care stau mereu aproape pentru Mine şi pentru voi şi îmi slujesc Mie şi vouă, că n-a fost mai greu şi mai strâmt pe pământ ca în zilele acestea ale venirii Mele la voi. […] aveţi nevoie de ajutor, fiilor, că n-a fost mai greu şi mai strâmt pentru omul credincios, ca şi în zilele acestea ale venirii Mele când fiara cea din adânc, care se ridică să meargă spre pieire, îşi scutură peste tot tainicele ei săgeţi, ca să-i rănească pe cei pecetluiţi ai Mei, ca să-i slăbească pe ei.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  07-05-2000)

Deşi “venirea Domnului în cuvânt” de la Pucioasa se întindea în anul 2000 pe mai bine de 45 de ani, timp în care s-au adunat zeci de kilograme de maculatură pucioşească pseudo-ortodoxă, liderii pucioşi pretind că tot nu este de ajuns, căci “cuvântul de peste ei” n-ar fi aşa de mult. Motiv pentru care ei au continuat să fabrice pe bandă rulantă predici pucioşeşti prolixe şi lăbărţate care aduc “reţeta vieţii veşnice”, actualizând mereu “venirea Lui la ei” şi repetându-se în idei până la refuz şi chiar ajungând să se contrazică pe sine uneori:

“O, nu e mult cuvântul Meu cel de peste voi, nu e prea mult, măi fiilor mici. El este cel ce vă ţine de mână cu Mine; el este cel ce vă scoate la lucru în fiecare zi, la lucrul vieţii veşnice în voi şi cu voi şi între voi. O, de ar lua omul de pe pământ venirea Mea la voi ca s-o pună peste el şi să înceapă şi el viaţa cea veşnică în trupul şi în sufletul şi în duhul lui!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  07-05-2000)

“Venirea Domnului” de la Pucioasa mai are un scop nobil: acela de a dezrobi tot pământul se sub piciorul omului necredincios care s-a stricat şi miroase urât pe pământ, căci pământul aşteaptă cu plâns şi cu suspine venirea Domnului din cer pe pământ:

“Sunt cu raiul pe braţele Mele, ca să-l aşez pe pământ. Aceasta este plata pământului care plânge cu gemete lungi sub aşteptarea venirii Mele, ca să-l scot de sub piciorul omului străin de Dumnezeu, căci pământul este al Meu, fiindcă Eu l-am făcut. […] Am venit după om, şi găsesc pământul suspinând pentru stricăciunea omului de pe el. Omul s-a stricat şi miroase urât pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  07-05-2000)

Preoţii din B.O.R. sunt “tari la cerbice” şi sunt cei mai vinovaţi de nepăsarea oamenilor faţă de “venirea Domnului de la Pucioasa”, pentru că ei fac pe “popa prostu’”, prefăcându-se că nu pricep ceea ce ei, în realitate, înţeleg foarte bine: aceea că “la Pucioasa a venit Judecătorul lumii după om”, iar pe liderii pucioşi i-a aşezat El acolo ca să fie ei ajutorul venirii Lui pe pământ, căci El este nu este Atotputernicul, ci este Cel Neajutorat şi nu poate singur, fără ajutorul neprecupeţit al lor:

“Şi tot aşa şi azi, nu se sfâşie inimile celor tari la cerbice şi se joacă toţi „de-a popa prostu” şi o fac pe nepricepuţii faţă de venirea Mea cu cuvântul peste pământ, faţă de chemarea neamurilor la înviere. Aceştia sunt hoţii care au luat sub stăpânirea lor pământul şi omul, ca să nu mai am Eu parte pe pământ, dar iată, am venit ca moştenitor al pământului şi am venit după om. Am venit să Mă judec cu omul pentru pământ şi pentru om. Am venit după două mii de ani ca să-l întreb pe om ce a făcut el după ce Eu am murit pe cruce pentru el şi am înviat apoi pentru el, pentru ca să ia el din taina învierii, din taina vieţii veşnice să ia, şi să trăiască prin ea apoi. Am venit, şi aşez pe om înaintea Mea, ca să-Mi dea acest răspuns. Amin. Şi v-am pus pe voi să Mă ajutaţi să vin după om, fiilor aşezaţi de Mine la gura râului de foc care se varsă din gura Mea peste pământ, ca să-l curăţ pe om cu iubirea lui, cu dreptatea lui. V-am pus martori ai cuvântului Meu înaintea oamenilor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  07-05-2000)

După ce liderii pucioşi au insistat în repetate rânduri să-şi convingă adepţii şi cititorii că între “Hristosul Pucios” şi “Cuvântul Pucios” este o identitate perfectă, motivând că însăşi Scriptura identifică numele cu Persoana  care poartă numele – adică, Îl identifică pe Hristos Judecătorul cu numele pe care El poartă la Judecată, respectiv cu  Cuvântul lui Dumnezeu, (şi reciproc, colecţia de predici de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu” este identificată cu Persoana “în duh” a lui Hristos) iată că deodată ei se răzgândesc şi afirmă că de fapt nu este nici o identitate între Persoana care aduce Cuvântul şi Cuvântul pe care îl rosteşte Persoana, căci ele când vin, vin separat, chiar dacă vin încuibate şi aproape împreună. Cu alte cuvinte, dacă până acum ei identificau lucrarea cu Lucrătorul ( adică, identificau venirea Cuvântului în auzul omului cu venirea Domnului în duh şi cuvânt – dar nu şi în trup!!!) iată că acum pretind că la ei vin separat cele două entităţi sfinte: nu numai Cuvântul Pucios (lucrarea) este cel care vine, ci şi Persoana (Lucrătorul) care rosteşte Cuvântul Pucios vine imediat, dar separat, îndată după Cuvântul rostit, fiind învelită şi ascunsă tainic în Cuvântul în care stă încuibată ca într-o haină, şi de aceea Ea este inaccesibilă acum ochilor omului, când vine în Cuvânt la Pucioasa. În felul acesta, “venirea Domnului Pucios” este “demonstrată” în contumacie: Cuvântul merge înainte ascunzând în el pe Cel care Îl rosteşte, adică vine aducându-L pe Acela tăinuit, deci venirea Cuvântului este semn imuabil că urmează neapărat şi imediat să vină şi Acela care rosteşte Cuvântul , adică “Domnul”, şi întrucât  venirea Domnului este proorocită limpede de Scriptură, ea este necondiţionată şi indiscutabilă şi de aceea nimeni nu trebuie să o conteste, ci să o primească prin credinţă vie şi lucrătoare în Cuvântul de la Pucioasa care “prooroceşte” şi aşa reconfirmă el proorocia Scripturii:

“Cuvântul Meu care vine la voi, Eu sunt. El este haina care Mă acoperă pe Mine când vin. Nu numai cuvântul Meu este cel ce vine. Şi Eu sunt, şi Eu vin, iar înaintea Mea merge cuvântul Meu, şi voi, ca semn al venirii Mele; voi, cu viaţa Mea în voi; voi, cu iubirea voastră pentru Cel ce vine iar după două mii de ani de aşteptare.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  07-05-2000)

Liderii pucioşi pretind că suferă un proces de sfinţire prin transformări structurale majore ale întregii lor fiinţe, proces care vine din exterior şi care semănă cu  o ridicare automată la gradul de fruntaş a soldaţilor dintr-o garnizoană, deoarece nu este condiţionat de oareşice fapte bune sau merite personale  deosebite ale celor “aleşi”. Ei pretind că “sunt făcuţi sfinţi” doar din voia exclusivă a “Domnului” lor, care îi ţine în continuare forţat  “copilaşi şi sfinţi pentru venirea Lui” şi “îi pune în lucru” pentru lucrări cereşti pe pământ. Acesta este de fapt şi motivul pentru care ei sunt “făcuţi şi ţinuţi sfinţi” pe pământ: ca să fie un corp de elită, o masă de manevră şi de protocol care să-L întâmpine cu surle şi trâmbiţe pe “Domnul” lor atunci când va veni, conferindu-i credibilitate şi fastul necesar unei asemenea veniri. Cine cunoaşte însă “sfinţenia” lor de zi cu zi (în primul rând minciună, apoi fariseism, duplicitate, egoism, clevetire, lene, asprime sufletească şi neiubire adesea împinsă până la ură, mândrie, mânie, grandomanie, inconsecvenţă doctrinară şi diletantism, ambiţii politice anacronice şi deşarte) îl identifică imediat şi pe “Domnul” lor, Domnul minciunii, Cel care i-a ales până i-a cules şi care îi păstrează cu tenacitate să fie ai Lui cu toate aceste “calităţi”. Acesta nu poate fi în nici un caz Hristosul biblic, care este Adevărul şi Iubirea, ci este un Hristos mincinos, un duh locvace, diavolul-arhicon-teolog al ereziilor, care urmăreşte, cu mijloace ultraperfecţionate, sfâşierea deplină a unităţii Bisericii (pentru că, într-o mică măsură, a şi reuşit!), un Antihrist bine deghizat în mantie de păstor făcută din piele de oaie, sub care vrea El să adune cât mai mulţi “însetaţi” după un aggiornamento valah:

“O, de aceea vă pun la lucru, copilaşi ai lucrărilor cereşti pe pământ. Vă pun la lucrul cărării cuvântului Meu peste pământ. Vă pun să pregătiţi zilele Domnului, zilele Mele cu voi înaintea oamenilor, iar cei ce sunt aproape de cele ale împărăţiei Mele, să vină să ia din slava Mea cu voi, să ia din râul de foc care curge din Mine peste voi ca să vă fac sfinţi şi să vă ţin sfinţi pentru venirea Mea. Să ia cei însetaţi, să ia din venirea Mea la voi şi să vină după Mine, ca să le dau din gura Mea şi să-i bag sub mantia Mea, să-Mi întind peste ei veşmântul venirii Mele cu sfinţii, trăirea cu sfinţii şi cu Domnul pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  07-05-2000) 

Liderii pucioşi din nou revin şi se corectează: Cel ce vine din cer pe pământ nu este Însăşi Persoana lui Hristos, ci vocea Lui care se aude (selectiv, deoarece doar o singură “proorociţă”, autopromovată dintre pucioşi, o “aude”, şi o prelucrează, şi o intitulează “Cuvântul”, şi o dă apoi adepţilor pucioşi să o asculte şi să o rumege îndelung). Adepţii pucioşi sunt invitaţi să pătrundă venirea şi să se lase pătrunşi de ea, ca prin străpungerea ei să se facă frumoşi pentru El:

“Vin din cer pe pământ, şi venirea Mea este cuvântul. Pătrunde-Mi venirea, omule, şi lasă-te pătruns de ea şi învaţă de la Mine faţa Mea în tine. Fă-te frumos pentru Mine, […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  17-06-2000)

Odată cu “venirea anului fatidic 2000”, timpul omului de pe pământ s-a scurs de tot şi vremea lui nu mai este, căci a venit vremea nunţii veşnice pe care o anunţă “îngerul venirii Domnului”, ultima trâmbiţă pucioşească: “ Hai, că timpul s-a scurs, şi timp nu mai este. Sună din trâmbiţă îngerul venirii Mele, şi timp nu mai este, şi a venit vremea nunţii veşnice şi Tatăl îmi face nuntă şi îmi dă mireasă dulce şi îmi şterge lacrima, căci sunt Fiul Lui Cel iubit, întru Care Tatăl a binevoit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  17-06-2000)

Ar fi de observat aici că, deşi Scriptura prooroceşte doar despre şapte trâmbiţe apocaliptice, aceasta ar fi a noua trâmbiţă, dacă socotim că Verginica a fost a şasea, lelica Maria a şaptea, iar Mihaela a opta. Ar însemna că, ori proorocia Scripturii despre “trâmbiţe” a fost mincinoasă, ori că era bine intenţionată, dar a fost depăşită de abundenţa evenimentelor. În plus, şi anunţul cu scurgerea timpului  care nu mai este se pare că a fost cam pripit, îndată ce de la trâmbiţarea lui au trecut mai bine de zece anişori, iar el continuă să se scurgă nepăsător şi nestingherit.

Din când în când, liderii pucioşi  mai fac câte o mărturisire şocantă. În anul 2000 ei recunoşteau deschis că cel pe care ei l-au primit ani în şir ca să le vorbească era un duh necunoscut, care pretindea că este Mirele Hristos şi care le promitea solemn că va reveni în trup cu o altă ocazie, într-un viitor neprecizat. Până atunci, pucioşii erau invitaţi la răbdare, promiţându-li-se şi cununiţe de slavă veşnică:

“Iar tu, poporul Meu, ia-ţi haina nunţii pe tine şi stai în ea, că ies cu tine întru întâmpinarea omului şi îl iau pe braţe şi îl duc la hanul Meu şi îi pun untdelemn pe rane şi îi dau din viaţa Mea. Şi tot ce cheltuieşti tu pentru întoarcerea omului în rai, poporul Meu mireasă, Eu, Domnul, îţi voi plăti întreit când voi veni cu trupul Meu cel înălţat la Tatăl. Atunci Eu îţi voi da cununa răbdării, iar tu vei fi cununa Mea de slavă şi voi revărsa peste tine veşnica Mea slavă.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  17-06-2000)

Or, Scriptura şi cântările bisericeşti ale Sfintei Tradiţii vorbesc de un Mire care vine văzut, în trupul Său cel răstignit şi înviat apoi: “ – Iată, Mirele vine în miezul nopţii, şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind…”, iar ei tocmai de aceea priveghează, ca aşa şi nu altfel să-L vadă ei venind. Pucioşii vorbesc însă despre un  Mire nevăzut-necunoscut care vine în ascuns cu duhul, ani de-a rândul (peste 50 la număr), ca să anunţe o noutate veche pe care toţi creştinii o ştiu, aceea că Mirele va veni în viitor cu trupul Său cel văzut. Atâta doar că pucioşii pretind că Mirele va veni numai şi numai la ei, întru slava Sa de Mire al Bisericii schismatice de la Pucioasa, iar ei vor fi singurii care vor fi vrednici de a-L întâmpina, şi vor fi mângâiaţi de deasupra, iar “Noul Ierusalim” va triumfa pe pământul românesc:

“Şi iarăşi voi veni, şi de deasupra vă voi mângâia în mângâierile Duhului Sfânt şi în slava venirii Mele, în duhul sărbătorii de nou Ierusalim pe pământ român.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  17-06-2000)

Pucioşii pretind că “toate sfârşitu-s-au”, dar în acelaşi timp ei pretind că venirea “Domnului” de la Pucioasa este dimpotrivă, un început tainic, şi încă unul care se lărgeşte şi se întinde peste om:

“Cântaţi iubirea Mea pentru om şi mângâiaţi-Mi dorul Meu cel lung. Daţi Domnului mângâiere şi păşiţi cu El pe calea venirii Lui, şi dacă puteţi, şi dacă voiţi, daţi-vă Domnului cu totul, că tot şi toate sfârşitu-s-au, şi Eu, Domnul, vin şi încep iar, şi îmi lărgesc începutul şi Mă întind cu el peste om, ca să-l cuprind pe om în taina cea de nepătruns a veşniciei omului, taina cu care Eu am venit acum, după două mii de ani de dureri şi de lacrimi dumnezeieşti pentru om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  18-06-2000)

Ca şi Hristos, care este Calea, Adevărul şi Viaţa pentru oameni, iar oamenii nu pot face nimic pentru mântuirea lor fără Hristos, tot aşa şi liderii pucioşi se autodeclară a fi “calea venirii lui Hristos”, iar “Hristos” de la Pucioasa  nu poate nimic pentru mântuirea oamenilor fără ei, numai cu ei şi prin ei. Ei sunt totodată “copilaşii de la iesle” (aluzie la păstorii care L-au primit cu inimă curată de copil pe Pruncul Iisus, oferindu-I mare grijă şi ocrotire, la ieslea de la Betleem). Ei mai sunt şi “altarul de jertfă a lui Hristos” – aluzie la crucea pe care Mântuitorul S-a jertfit pentru omenire, cruce care s-a sfinţit tocmai prin această jertfă. Aici pucioşii realizează o adevărată fraudă semantică şi totodată un sacrilegiu, îndată ce în toată lumea creştină expresia “altar de jertfă” este dedicată exclusiv pentru crucea lui Hristos”, căci ea desemnează în mod simbolic Sfânta Cruce pe care Iisus a murit pentru mântuirea oamenilor. Ca să fie mai convingători, liderii pucioşi au realizat la un moment dat o scenă de pantomimă de pomină: s-au aşezat pe pământ, unul peste alta, în formă de cruce, în văzul tuturor adepţilor care erau de faţă. (Asta se întâmpla pe vremuri, prin anii ’90, când Mihaela s-a hotărât să-l aleagă pe Nicuşor ca partener unic la înşelătoriile ei, despărţindu-l de soţia lui Constanţa, iar Nicuşor nu prea avea credibilitate pe vremea aceea. Mihaela le-a explicat spectatorilor că “Domnul le-a spus să facă aşa”, adică să stea unul peste altul în formă de cruce, ca să ştie toţi care văd spectacolul că ei sunt “crucea vie a lui Hristos”. De atunci Mihaela şi Nicuşor au rămas nedespărţiţi zi şi noapte, ca marca de scrisoare, iar Constanţa a fost exilată împreună cu fiica ei minoră în comuna Valea Lungă, unde stau de 20 de ani cu domiciliu forţat, sub supravegherea strictă a unei adepte pucioase loială Mihaelei). Liderii pucioşi mai sunt şi “chivotul legământului celui nou”, adică păstrătorii sacrosanţi ai “Cuvântului” de la Pucioasa care este un nou legământ (adică un al doilea “Nou Testament”, ceea ce face ca în mod automat Noul Testament Biblic să treacă în plan secund şi să devină un Al Doilea Vechi Testament), şi o nouă “Evanghelie” (pe care pucioşii o numesc textual, la sujbele şi ceremoniile lor religioase, “Evanghelia după Sfânta Virginia”). Liderii pucioşi mai sunt şi “potirul în care Hristos de la Pucioasa Se toarnă în fiecare zi spre viaţa lumii”. În fine, liderii pucioşi se substituie chiar şi jertfei lui Hristos, şi ei sunt Însăşi Jertfa, căci numai “jertfirea vieţii lor” face posibilă venirea lui “Hristos” Pucios “spre viaţa lumii”:

“Iar pe voi, copilaşi de la iesle, [...] am făcut din voi calea venirii Mele, căci v-am găsit scrişi în cartea cerului, în Cartea Vieţii Mielului, iar viaţa Mielului este în voi. Eu sunt Mieluţul Tatălui, iar voi sunteţi altarul Meu, chivotul legământului Meu cel nou, potirul în care Eu Mă torn în fiecare zi spre viaţa lumii, prin jertfirea vieţii voastre pe care Mie Mi-aţi dat-o şi Mi-o daţi. Sunteţi învăluiţi în taina venirii Mele. Curând, curând iau vălul de pe voi, iar Eu Mă voi lăsa văzut lângă voi, aşa precum cuvântul Meu este cu voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  18-06-2000)

“Hristos”-Pucios are şi El o cruce de jertfă, aşa cum a avut şi Domnul Iisus Hristos Cel întrupat în istorie, pe care El şi-o denumeşte “crucea venirii Mele”. Crucea venirii Lui este însă prea grea, şi nu are cu cine s-o împartă, decât cu “cireneenii” pucioşi Mihaela şi Nicuşor. Aceşti plăsmuitori de “cuvinte cereşti” sunt plăsmuirea şi zidirea Lui, ei sunt casa Lui pe care El le-o dăruieşte oamenilor, ei sunt temelia cea nouă pe care El zideşte cerul cel nou şi pământul cel nou şi omul cel nou, om zidit după chipul şi asemănarea Lui şi a lor, a liderilor pucioşi, căci ei sunt progenitura iubirii Lui de la sfârşit şi ei sunt prototipul omului cel nou:

“ Vă prind şi vă cuprind în duhul mângâierilor Mele şi vă dau să purtaţi crucea venirii Mele şi mai mult, că n-am cu cine s-o mai împart. […] Iar voi sunteţi zidirea Mea, şi v-am aşezat înaintea oamenilor casă nouă, temelie nouă, iar Eu, Domnul, pe această temelie nouă zidesc din nou cerul şi pământul, cerul cel nou şi pământul cel nou şi omul cel nou, după chipul şi asemănarea Mea, şi după voi, căci voi sunteţi zidirea Mea cea nouă, şi sunteţi fructul iubirii Mele de la sfârşit, iubirea Mea cea de la venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  18-06-2000)

“Hristos”- Pucios Îşi cheamă progeniturile (pe “fiii de la iesle”, adică pe Mihaela şi pe Nicuşor) ca să-I cuprindă venirea Lui cea necuprinsă şi să se lase cuprinşi de ea, căci ei sunt iubirea şi taina cea de nepătruns a venirii Lui cea nevăzută şi de nepătruns, de neînţeles şi de necuprins:

“O, fiilor de la ieslea Mea de azi, cuprindeţi-Mi mereu venirea şi lăsaţi-vă mereu cuprinşi în ea, căci voi sunteţi iubirea Mea cea de la venirea Mea, şi sunteţi taina cea de nepătruns a venirii Mele după două mii de ani.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  18-06-2000)

Stăpânul de la Pucioasa îşi odihneşte apoi Duhul în grădiniţa slugilor Lui alintate cu apelativul de “fii”, şi de aici ia şi împarte învăţătură nouă, pucioşească, peste toţi oamenii chemaţi să vină şi ia venirea Lui şi s-o aibă în calea lor:

“Pace ţie, grădiniţa Mea! Şi dacă eşti a Mea, Eu sunt Stăpânul tău. Amin. Şi dacă eşti a Mea, Duhul Meu Se odihneşte în tine şi cuvintează peste tine, şi apoi Eu te împart, iau din tine şi împart, ca să aibă omul venirea Mea în calea sa.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  12-07-2000)

Liderii pucioşi sunt binecuvântaţi şi mobilizaţi la propovăduirea “Cuvântului Pucios” fără preget, din zori până în zori, căci timp nu mai este (aserţiunea aceasta se referea doar la anul 2000; atunci nu mai era timp, dar între timp s-a mai găsit ceva timp, din rezervele strategice ale cerului,  şi iată că au mai trecut mai bine de zece anişori de atunci – dar, din păcate,  fără nici un progres vizibil în înnoirea cerului şi a pământului şi a omului). Nimic nu va trebui să-i mai preocupe pe ei decât “venirea Domnului Pucios” care vine şi iar vine şi va veni ca să le facă noi pe toate care vor fi:

“Binecuvântaţi să fiţi din zori şi până-n zori pentru lucrul cel întreg peste om, peste cel ce se lasă lut moale, care să prindă duh de înviere, şi de veşnicie apoi. Din zori până-n zori v-aş vrea la lucru, că timp nu mai este, şi este numai de lucru pentru voi. […] Nimic să nu fie în voi, nimic decât Eu cu venirea Mea pentru facerea omului şi a cerului şi a pământului şi a celor ce vor fi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din  12-07-2000)

……………………

Anca Estera

21 noiembrie 2010

……………………