271. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (III)
Liderii pucioşi pretind despre credinţa omului în venirea “Domnului “ de la Pucioasa că este o probă de sănătate de minte pentru cei care o au şi o metodă de însănătoşire grabnică şi temeinică pentru cei care o primesc:
“O, bine este de omul sănătos la minte şi la iubire şi la fire şi la credinţa în venirea Mea, căci apostolii Mei acum două mii de ani aşa ziceau: «Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie». O, ce bine ar fi să-şi caute omul sănătatea cea de la Mine, cea cu Mine, căci David s-a rugat să-l iert după ce a păcătuit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 16-04-2000)
Printre credincioşii de la Pucioasa sunt nu puţini cei care, deşi cred în venirea “Domnului” lor, au şi/sau au avut probleme psihice grave, care au necesitat internări repetate în clinicile de psihiatrie şi tratament îndelungat şi adesea ineficient. Această situaţie de fapt pune sub serioasă îndoială afirmaţiile de mai sus ale liderilor pucioşi. Cea mai elocventă este situaţia tinerilor Georgică şi Minodora, care au fost complet sănătoşi înainte de a cunoaşte “minunile” Pucioasei, dar au devenit abonaţi ai clinicilor psihiatrice şi total dependenţi de medicamente psihotrope după ce s-au integrat în “lucrare”.
Venirea “Domnului” de la Pucioasa promite adepţilor că vor primi sănătate de la El şi nu vor mai alerga pe la medici, numai să înveţe omul să caute la venirea Lui după 2000 de ani în care a fost despărţit de El :
“Să înveţi, omule, din cele ce-ţi spun Eu ţie acum, la venirea Mea după tine, şi să-ţi cauţi sănătatea cea de la Mine, căci scris este în cartea lui David: «Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeule, Tu nu o urgiseşti». Să înveţi, omule, din venirea Mea după tine, căci iată-Mă după două mii de ani strigând în lung şi în lat omul să vină să-l fac din nou, că s-a stricat după ce l-am făcut.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 16-04-2000)
Dacă ar fi aşa, dacă “Domnul” Pucios le-ar fi asigurat pucioşilor sănătatea, nu s-ar mai fi îmbolnăvit Georgică şi Minodora “cu capul”, nu s-ar fi pensionat Viorel cu diagnostice de la Psihiatrie, nu şi-ar mai fi pierdut Milică al Mihaelei lumina ochiului, nu ar fi ajuns nea’Mişu mut după o operaţie mutilantă a laringelui, consecutivă unui cancer în gât, nu şi-ar fi pierdut auzul Cecilia şi Georgeta. N-ar mai fi murit Alexandra de limfogranulomatoză malignă, nici Cecilia de pancreatită acută, nici Ricuţa de tumoră cerebrală. N-ar fi ajuns Aspazia să aibă viziuni şi să audă voci care au îndemnat-o să-şi părăsească soţul şi copiii şi să plece haihui prin toată ţara ca “să-L propovăduiască pe Domnul”. N-ar mai fi făcut nici Mihaela repetate crize de isterie, nici Teodora şi nici Anisia n-ar fi trebuit să ajungă la operaţii traumatizante prin spitale, nici Iliuţă n-ar fi ajuns la operaţie de hernie abdominală, nici Tataia n-ar fi ajuns client al Sanatoriului TBC de la Moroieni, nici Emanuel nu s-ar fi molipsit şi el de TBC stând prin spitale pe la Târgovişte şi la Bucureşti, nici Nicu Pop n-ar fi făcut repetate crize de rinichi, de hernie de disc şi o operaţie de deviaţie de sept, nici Ionică n-ar fi făcut o formă gravă de hernie de disc, nici Marian Mihalache nu şi-ar fi rupt piciorul zilele trecute. Dar mai ales şi mai ales n-ar fi murit de fraged copilul Simion, fiul Zidarilor, chiar pe pământurile “sfinte” ale “Domnului” Pucioasei, despre care liderii pucioşi pretind că este Unul şi Acelaşi cu Cel ce a zis: “Lăsaţi copiii să vină la Mine”.
Uneori, liderii pucioşi pretind că ei şi adepţii lor sunt protejaţi şi privilegiaţi de Dumnezeu faţă de restul lumii. Singurul la care a venit “Domnul” ca să-i deschidă portiţa vieţii veşnice este “poporul pucios cel mititel”, căci neamul creştinesc de pe pământ s-a corcit de tot şi nu mai merita o asemenea cinste, de a gusta “venirea Domnului”, iar corciturile de creştini s-au lăsat amăgiţi de “oamenii mincinoşi aşazaţi la toate răspântiile” (preoţii care au bisericile plasate strategic, la intersecţiile de drumuri). “Poporul” Pucios va fi beneficiarul unor favoritisme speciale, ca să-i fie lui binecuvântată intrarea în împărăţia cerurilor:
“Mă întorc la tine, poporul Meu cel mititel. Nu este neam creştinesc pe pământ, căci s-a corcit ca Israel
Alteori, liderii pucioşi pretind că “Domnul” lor a venit pentru toţi oamenii, fără a mai face deosebire sau favoritisme, pentru a le fi a doua oară Făcător şi apoi Judecător. Tate făpturile văzute şi nevăzute care umplu cerul şi pământul vor fi cuprinse, nediferenţiat, de slava venirii Lui:
“Am venit pentru om, Făcător şi drept Judecător, că era scris în Scripturi cuvântul Meu care spune: «cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia; unii spre viaţă, iar alţii spre judecată». [...] Şi voi veţi fi muntele Meu cel sfânt şi locuitorii lui, neamul celor ce-L caută pe Domnul şi faţa Domnului, căci curând, curând cerul şi pământul vor fi cuprinse întru slava venirii Mele, iar Eu Mă voi mărturisi pe Mine însumi cu cuvântul, Domnul puterilor şi împăratul slavei.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 16-04-2000)
Liderii pucioşi sunt “măgăruşii celei de-a treia veniri a Domnului”, căci ei Îl aduc pe “Domnul” nevăzut, necunoscut şi neauzit decât de ei. Scripturile “venirii Domnului” ţin până la capătul timpului, deci la canonul biblic va trebui obligatoriu să se mai adauge atât scripturile măgăruşilor pucioşi din 1955 încoace, şi cele pe care ei le fabrică astăzi, şi cele de mâine şi toate cele care le vor mai fabrica măgăruşii în viitor, căci vor mai veni şi alte scripturi pucioşeşti şi măgăreşti, pentru că singură venirea lor mai poate întreţine vie farsa “venirii Domnului” de la Pucioasa. “Domnul” Pucioasei pretinde că “vine şi azi şi Se preaslăveşte peste pământ cu cuvântul”, dar în realitate lucrurile stau exact invers: “cuvântul de la Pucioasa vine peste pământ şi se preaslăveşte cu numele Domnului”, nume pe care cuvântul pucios şi-l însuşeşte fraudulos, fără ca Persoana care poartă de drept acest nume să fie şi Ea de faţă, cu trupul şi cu duhul”:
“O, fiilor, […] vin şi azi şi Mă preaslăvesc peste pământ cu cuvântul, căci Scripturile venirii Mele de la Tatăl ţin până la capătul timpului. Scripturile venirii Mele înseamnă toată lucrarea Mea pentru om, pentru viaţa omului, şi Eu iată, încă şi încă lucrez preaslăvindu-Mă între oameni şi cutremurând pământul cu lucrarea venirii Mele. Omul însă doarme adânc pentru Mine şi e treaz numai pentru el, numai pentru cele ce nu sunt, dar Eu vin pe pământ, şi cu voi Mă ajut ca să Mă preaslăvesc cu lucrarea şi cu venirea Mea, aşa cum M-am ajutat cu măgăruşul pe care am intrat şezând pe el în cetatea Ierusalimului acum două mii de ani când venise vremea să Mă las spre pătimire şi spre moarte pe cruce. Voi sunteţi măgăruşul Domnului, măgăruşul pe care se aşează sarcină, şi merge din loc în loc cuvânt peste pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23-04-2000)
Cuvântul de la Pucioasa nu este întâmpinat cu osanale, aşa cum prooroceşte Biblia că va fi întâmpinat Hristos la a doua Sa venire, de către toţi locuitorii pământului. “Domnul” Pucioasei pretinde că este Cel înviat din morţi, ceea ce ar presupune că se prezintă cu trupul, aşa cum Hristos cel înviat S-a prezentat ucenicilor şi i-a spus lui Toma că poate să se încredinţeze de acest adevăr punând degetul său în semnul cuielor din palmele Sale şi în rana din coasta Sa. Or, “Domnul” Pucioasei se prezintă sistematic fără trupul cel înviat al lui Hristos, deci aceasta este o himeră şi o înşelăciune. O altă înşelăciune este aceea prin care pretinde că Se legitimează prin învierea morţilor, care ar fi să fie un semn hotărâtor şi zdrobitor - dacă ar fi. Or, la Pucioasa n-a înviat nici măcar unul dintre morţi, darămite toţi odată! Ba, au mai şi murit mulţi alţii pe deasupra, dintre adepţii pucioşi care sperau că nu vor mai gusta moartea, căci aşa le promiseseră “proorociţele Domnului” , şi chiar două dintre “proorociţe” au murit deşi ele ar fi fost să fie primele care să nu mai guste moartea, îndată ce pretindeau că Îl au pe Hristos aşezat la masa nunţii cu ele:
“Puţini sunt cei ce-Mi strigă «Osana!» înaintea cuvântului Meu care merge, iar cei mai mulţi dorm faţă de venirea Mea, ca şi cei care strigau: «Ia-L, ia-L! Răstigneşte-L!». Eu însă sunt Cel înviat dintre morţi şi vestesc învierea morţilor prin învierea Mea şi strig la tot omul de pe pământ să se gătească pentru înviere, că vine învierea, vine, fiindcă vin Eu, iar semnul venirii Mele este învierea morţilor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23-04-2000)
Hotărât lucru, dacă pucioşii au dreptate în ceea ce spun aici, cum că “semnul venirii Domnului este învierea morţilor”, atunci cu adevărat la ei n-a venit Hristos, căci nici un mort n-a înviat în “pământul sfânt” de la Pucioasa, sau măcar prin împrejurimi!
Liderii pucioşi pretind că “strigarea de la Pucioasa” este “cuvânt de slavă” şi este totuna cu “ziua venirii Domnului”, iar Domnul Se preaslăveşte cu însăşi strigarea Lui. Dacă este aşa, dacă acest lucru este adevărat, atunci preaslăvirea Lui este nepermis de ştearsă şi de nebăgată în seamă de către oameni, faţă de felul înălţător şi universal şi în care este ea proorocită de Sfânta Scriptură că va fi, deoarece prea puţini sunt cei care preţuiesc “strigarea de la Pucioasa” ca pe “o lucrare excepţională a lui Dumnezeu”:
“Strigarea Mea după om se face ziua venirii Mele, ziua care iese în calea omului ca să-l scoată pe om din noapte. A venit vremea să Mă preaslăvesc peste pământ şi pe pământ, şi peste om şi în om cu ziua venirii Mele, şi strig în lung şi în lat, şi se uită sfinţii şi îngerii la Mine cum strig. Cuvânt de slavă Mă fac peste pământ […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23-04-2000)
Acelaşi mesaj revine însă şi declară că nu “strigarea şi cuvântul ei de la Pucioasa” este totuna cu “ziua venirii Domnului”, ci liderii pucioşi înşişi, denumiţi aici “fiii care ascultă cuvântul de la Pucioasa” şi “fiii venirii Domnului”, ei sunt cei care neapărat trebuie să devină şi să fie “ziua venirii Domnului” şi “cunună pentru venirea Lui”:
“Iată, fiilor care îmi ascultaţi cuvântul, Lazăr era mort în mormânt şi M-a auzit şi a înviat şi a stat înaintea Mea, dar toţi cei vii care Mă vedeau şi Mă auzeau n-au voit să Mă audă, n-au voit să ştie cine sunt Eu şi de unde sunt şi că sunt Mântuitorul Care vine. Dar voi, fiţi fiii venirii Mele şi aşezaţi-vă la trudit pentru ziua Mea. Aşezaţi-vă ziua Mea şi fiţi ziua venirii Mele, fiţi lumină din lumina Mea peste pământ şi daţi ziua Mea oamenilor de pretutindeni, ca apoi să Mă arăt drept şi biruitor. [...] Daţi-vă Mie ramuri şi flori şi fiţi Mie cunună pentru venirea Mea, fiilor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23-04-2000)
Nu poporul creştin rătăceşte prin pustiul necredinţei, ci “Dumnezeul” Pucios rătăceşte pentru “poporul” Său prin pustiul neamului omenesc. Rătăcirea Lui, atunci când a ajuns la cifra rotundă de patruzeci de ani, a fost proclamată “o biruinţă peste încuietorile în care omul cel mincinos L-a ţinut pe El sub tăcere”, deşi tocmai El a fost Acela care a impus poporului Său să lucreze în mare taină şi să ascundă “lucrarea” de la Pucioasa, ţinând-o ca un mincinos sub tăcere, nevăzută de ochii lumii. După 40 de ani în care S-a tot planificat cu venirea Lui şi S-a anunţat pe Sine că va veni Judecător în curând, iată că acum El anunţă că a venit biruitor (în luna mai, anul 2000; au trecut însă 10 ani de atunci şi nimeni nu poate să confirme încă această falsă “venire” nici ca biruitor, dar nici măcar ca biruit):
“Eu sunt Cel ce rătăcesc prin pustiul neamului omenesc de mai bine de patruzeci de ani. Timp de patruzeci de ani am lucrat tainic lucrarea învierii făpturii (1955-1995, n.r.) şi am pus mereu la lucru slugi pentru planul venirii Mele cu sfinţii. După patruzeci de ani am ieşit biruind încuietorile în care omul cel mincinos Mă ţine sub tăcere, Mă ţine nevăzut de oameni. Dar am ieşit cu poporul Meu din zilele acestea şi l-am pus să cânte peste pământ cântarea celor răscumpăraţi, cântarea Mea, cuvântul Meu, care cheamă la viaţă pe tot omul, trâmbiţa de înviere, cel de al şaptelea înger, Domnul, Eu şi cartea judecăţii făpturii. Patruzeci de ani am strigat cu cuvântul să iasă omul de sub judecată, să iasă singur, că Eu îi stau în ajutor cu îndemn ceresc. Să iasă i-am spus, că vin Judecător curând, curând. I-am spus, şi apoi am venit ieşind biruitor deasupra cu cuvântul de înviere, căci cuvântul nu se poate lega, şi el umblă adunând sub viţa sa pe cei ce se aleg de partea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 01-05-2000)
Încă de pe vremea Verginicăi, ascunderea nu venea de la om, ci venea de la “Dumnezeul Pucioasei”, care-i cerea omului să facă din cuvânt un sul ascuns până în ziua ce mai de pe urmă:
“Să faci, Verginico, sul şi să-l prinzi în copci şi să-l ţii ascuns până la ziua postului, căci vor veni popoare nemâncate şi nebăute la uşa ta şi vor bate în uşă
Însăşi Verginica era un “vas ascuns” de vederea şi înţelegerea oamenilor şi a preoţilor, ca ei să nu vadă şi să nu înţeleagă mesajul înnoitor pe care ea îl aducea peste pământ:
“Acest vas este pus în faţa creştinilor, în faţa preoţilor, dar în chip ascuns, şi se descoperă numai în pilde.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 7-1-1966)
Creştinii pucioşi sunt îndemnaţi la ascundere şi chiar să iasă din biserica tradiţională şi să-şi facă lăcaşuri de cult separate, în case de rugăciune ascunse de ochii lumii şi ai autorităţilor ecleziastice:
“... Faceţi locuinţe ascunse, pentru a-L lăuda pe Dumnezeu şi a vă ruga lui Dumnezeu. De ce vă spune Dumnezeu aşa, nu întreabă nimeni? Faceţi-vă locuinţe ascunse, pentru a păstra cărţile sfinte. Faceţi-vă locuinţe ascunse, pentru a intra în ele duminica.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 23-2-1976)
A doua (sau a treia – e greu de precizat acum, după ce pucioşii au promovat ambele variante ca perfect autentice) venire a “Domnului Pucios” este de acum (adică, din anul 2000) un fapt deja consumat, care se anunţă cu mare fast: “Iată-Mă, am venit!” . Această “venire” rămâne însă tainică, este ca şi când n-ar fi, deoarece este învăluită în întunericul hainei de protecţie care este “cuvântul pucios”. Această platoşă de “cuvânt” îmbracă şi acoperă şi ascunde atât adevărul cât şi minciuna venirii “Domnului” de la Pucioasa. Adevărul este acela că într-adevăr Scripturile venirii Domnului vorbesc despre numele Celui care va veni, şi care nume se cheamă “Cuvântul lui Dumnezeu”, iar minciuna este aceea că pucioşii în mod intenţionat confundă şi substituie numele cu Persoana care poartă numele, zicând că dacă a apărut numele (este vorba de sintagma “Cuvântul lui Dumnezeu”, nume atribuit în mod arbitrar şi abuziv unei colecţii de predici eterogene lansate de aşa-zisele “proorociţe” dâmboviţene în arealul pucios), implicit a apărut şi Persoana (Hristos cel adevărat şi întrupat şi viu) care este desemnată prin proorocie ca să poarte acest nume. Or, Scriptura vorbeşte despre un Hristos – Cuvântul întrupat (“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” – Ioan, 1, 14), Care S-a înălţat pe Sine cu trupul la cer, în timp ce Pucioşii vorbesc despre un “Hristos” destrupat (... Pace vouă! […] Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ […] “ – Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 30-04-1955), care ar fi coborât fără trup din cer:
“Iată-Mă, am venit! Sunt îmbrăcat pe deasupra cu haină tainică. Haina cea tainică este cuvântul Meu. El Mă acoperă şi se face haină de judecător, ca atunci când Mă voi dezbrăca de ea, să fiu Mântuitor. [...]Iată numele Meu cel tainic, cu care am venit să răscumpăr făptura. Mă acopăr cu cuvântul Meu, făcând din el haina Mea de Judecător, ca atunci când voi fi fără ea, să fiu Mântuitor, să fiu văzut Mântuitor. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 01-05-2000)
Venirea lui “Hristos – cuvânt fără trup” la Pucioasa rămâne pe veci o “taină” a pucioşilor chiar dacă ei pretind că “taina” lor este adevărată şi mărturiseşte despre adevăr; căci adevărul este incompatibil cu tăinuirea, ci este întotdeauna o taină ce a fost despecetluită:
“O, copii ai Tatălui Meu, o, poporul Meu, frumoasă este taina venirii Mele, frumoasă este taina Mea cu tine! Se uită cerul la taina venirii Mele la tine. Înalţă cerul în sus pragurile porţilor veşniciei ca să intre în cer cuvântul Meu cel de peste tine, taina venirii Mele la tine, poporul Meu cu care Eu, Domnul învierii, petrec venirea Mea. Petrecerea Mea cu tine este taină adevărată. Eu pentru aceasta am venit la tine, ca să mărturisesc despre adevăr, poporul Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 01-05-2000)
Pucioşii revin cu o corecţie importantă la propriile lor “adevăruri” şi “proorocii”. Venirea de la Pucioasa a lui “Hristos în cuvânt, fără trup” este anunţată acum a fi a doua, nu a treia, cum se anunţase cu câţiva ani buni mai înainte ( la 22 iunie 1957). “Poporul” pucios este numit “poartă a cerului” şi “veşmântul venirii Domnului” ( veşmânt de camuflaj, ca să-L acopere şi ca să-L tăinuiască, nu veşmânt de slavă ca să-L înnobileze în strălucire), iar “învierea lui” ( o hiperbolă verbală, îndată ce la Pucioasa n-a înviat nimeni!) este considerată cheia care a deschis “cartea venirii Domnului”, cartea “învierii şi judecăţii făpturii”:
“Învaţă, Ierusalime, pătrunde, fiule de azi, taina Mea cu tine, taina venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl. Tu eşti veşmântul cu care Mă acopăr acum, la venirea Mea cu cele veşnice pe pământ. Te-am aşezat în faţa Mea, iar Eu grăiesc în spatele tău şi te-am făcut poartă cerului, poporul Meu, şi te-am făcut veşmântul venirii Domnului, o, grădiniţa Mea de fii! Ungerea ta este din grădina raiului, de la începutul cel dintâi. Învierea ta a deschis cartea judecăţii făpturii, cartea venirii Mele, cartea învierii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 01-05-2000)
Venirea tainică a lui “Hristos” destrupat la Pucioasa este sărbătorită la Pucioasa prin praznice periodice. Fiecare “coborâre a cuvântului” din cer peste pucioşi este pentru ei un prilej de sărbătoare, iar pentru cerul tot, un prilej de uimire, căci cete-cete de zeci de mii din cer privesc cu stupoare la venirea cea nevăzută cu sfinţii a Celui Care Nu Se Vede, dar Se Aude de la Pucioasa:
“Din sărbătoare în sărbătoare şi din praznic în praznic Mă vreau cu voi, şi îmi aplec fruntea Mea cerească şi aşa intru în grădina Mea cu voi, fiilor veghetori în calea Mea spre pământ. Mă aplec până la voi, ca să vă aplecaţi şi voi pentru Mine şi să vă ridicaţi deschizându-Mi, şi să petrecem pe pământ sărbătoarea venirii Mele. Cuvântul Meu cel de peste voi este sărbătoare pentru toţi cei din cer. Tot cerul e cu privirea după Mine când Eu Mă aplec spre voi cu cuvântul venirii Mele. Voi sunteţi puţini care ascultaţi cuvântul Meu, dar cei din cer sunt cete-cete de zeci de mii, precum scrie de venirea Mea cu sfinţii, aşa cum i-am arătat Eu lui Enoh să scrie despre venirea Mea, aşa cum i-am arătat lui Daniel. “ (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 06-05-2000)
……………………
Anca Estera
19 noiembrie 2010
……………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.