247. Durerea şi bucuria „Dumnezeului” Pucios
Ca şi în alte împrejurări (vezi postarea #151 de pe acest blog), pucioşii perseverează în a susţine teoria absurdului: “durerea este bucurie şi bucuria este durere”. Pentru pucioşi, “Dumnezeul” lor basculează imprevizibil şi incontrolabil între durere şi bucurie, relativizând barierele dintre bine şi rău. În anul 2009 spre exemplu, situaţia era total confuză şi se prezenta astfel:
I. Durerea era când bună, când rea
- a) durerea era bună şi ziditoare:
“Durerea însă este lucrarea cea făcătoare, cea mai făcătoare este ea, o mama Mea! Amin, amin, amin.” ,...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8/21 septembrie 2009)
- b) durerea era rea şi trebuia stinsă cu mângâieri:
“O, ce inimioare blânde cu Noi! Ce mângâiere ne-au dat în dureri, [...] O, Ne-aţi adus mângâieri în dureri[...]”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8/21 septembrie 2009)
II. Bucuria era când bună, când rea
- a) bucuria era bună şi roditoare:
“ O, nu se poate de-a gata roade, tată, ci trebuie să lucrezi ca să te bucuri...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8/21 septembrie 2009)
- b) bucuria era rea şi distrugătoare :
“Privirea peste pământ Ne umple de durere, că vedem mereu pieirea oamenilor, căci omul piere prin bucurii şi nici un grămuţ de bine nu face (sic!) omului bucuriile...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8/21 septembrie 2009)
Nici în 2010 lucrurile nu s-au limpezit. Pucioşii continuă să considere durerea uneori benefică, alteori de-a dreptul distructivă:
I. Durerea este bună
- a) Durerea este bună, căci ea îi aduce omului îndumnezeirea:
“Durerea este cea care îl face Dumnezeu pe om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- b) Durerea este bună, căci îl apropie şi îl leagă pe om de Dumnezeu. Din acest motiv, durerea nu trebuie tămăduită de om, ci omul trebuie să o iubească pe ea mai mult decât orice pe lume:
“O, omule, aştepţi de la Dumnezeu tămăduire în toate durerile tale pe care nu ţi le poţi tu curma prin mângâierile pe care ţi le faci! Iată, numai prin dureri poţi fi cu inima spre Mine! Vezi tu ce te poate lega de Dumnezeu? Şi dacă vezi, iubeşte mai mult decât orice altceva legătura ta cu Dumnezeu, pe care El ţi-o trimite pentru că te iubeşte, şi nu fugi de ceea ce te leagă cu Dumnezeu!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- c) Durerea este bună, căci ea (ca şi duioşia), este un dar sfânt, primit de la Dumnezeu de către cei care-L poartă pe El, căci El este tot o Durere:
“Eu i-am dat lui darul cel sfânt al purtătorilor de durere, al purtătorilor de Dumnezeu, căci Domnul este tot o durere din pricina depărtării de Dumnezeu a omului[...] şi îi trebuie duioşie omului pentru ca să poată fi el purtător de Dumnezeu. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- d) Durerea este bună, şi de aceea ea nu trebuie vindecată de către om, căci vindecarea ei nu aduce cu ea şi vindecarea depărtării lui de Dumnezeu:
“O, poporul Meu, omul nu trebuie să caute vindecare de durere, ci trebuie să caute vindecarea depărtării lui de Dumnezeu, pe care nu şi-o poate căpăta prin vindecarea durerilor.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- e) Durerea şi umilinţa sunt bune, şi sunt singurele însuşiri pozitive care i-au mai rămas Dumnezeului de la Pucioasa; El nu mai are nimic altceva în cer şi pe pământ:
“Iată cât de mare Îmi este durerea, şi tot aşa şi umilinţa, de vreme ce altceva nu am în cer şi pe pământ mai mult decât durerea, care aduce umilinţă!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- f) Durerea este bună, căci ea este măsura iubirii cea pentru Dumnezeu:
“Omul se ocroteşte pe sine şi se teme că lucrează prea mult, că se odihneşte prea puţin şi că prea mult face pentru Tine şi nu i se dă drepturi (sic!), de parcă Tu eşti mai mic decât el, mai neînsemnat decât el. O, cine nu Te iubeşte prin suferinţă şi prin jerfă şi prin bucuria de a le purta el pe acestea pentru numele Tău cu totul, acela nu înţelege ce înseamnă Dumnezeu şi iubirea cea pentru Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- g) Durerea este bună, căci ea vine de la om şi Îl păstrează pe Dumnezeul Pucioasei şi pe şfinţii Lui în duhul mângâierii:
“O, să ne umilim, Doamne blând, şi prin dureri să ne păstrăm în duhul mângâierii! [...] N-ai cu cine să Te mângâi, decât cu suferinţa cea de la om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- g) Durerea este bună, căci ea este ca o hrană pentru Dumnezeul Pucioasei şi pentru toţi şfinţii Lui:
“— Eu, Domnul, am avut martori în ziua aceasta pe sfinţii mucenici tămăduitori, şi au mâncat ei la masa Mea cu tine, poporul Meu. Hrana Mea şi a lor este durerea cea de la om şi multa Mea zbatere ca să-l aduc pe om la chipul şi asemănarea cu Mine [...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- h) Durerea este bună, căci ea Îl mărturiseşte din cer pe Dumnezeul Pucios cel Mare de la Noul Ierusalim şi îi mărturiseşte şi pe liderii pucioşi ca fiind “Dumnezei Micuţi” pe pământ:
“Am grăit şi azi multa Mea durere, deşertându-Mă cu ea în carte ca să fie scrisă şi să mărturisească ea. Am grăit şi alte dăţi, dar omul caută numai mângâiere, şi vai lui, că nu ştie ce pierde când caută ceea ce rămâne de el. Eu sunt Cel ce sunt şi Cel ce rămân şi sunt cu cei ce rămân lângă Mine, purtându-Mi sarcina Mea ca nişte dumnezei micuţi ai Mei sub mâna Mea cea tare pentru ei, mâna Domnului cu cei micuţi ai Săi, care-L iubesc pe El fără de murmur, fără de cârtire, fără despărţire sub greu.”
II. Durerea este rea
- a) Durerea este rea, căci I-a fost adusă Dumnezeului de la Pucioasa de către cei care au căzut din “credinţă” şi dezertat de-a lungul anulor din “raiul pucios”, nemulţumiţi şi nemulţumitori care voiau să se vindece unii pe alţii de rănile care i le aduceau liderii pucioşi:
“O, au căzut aceştia unii prin alţii dacă pe Mine nu M-au primit să-i vindec, iar ei îşi căutau vindecare unul de la altul, şi când se întâlneau se plângeau, se căinau, se mângâiau, iar Mie Mi-au dat durerea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- b) Durerea este rea, căci Însuşi Dumnezeul Pucioasei Se îngrijeşte personal să-i întărească pe liderii pucioşi în durerile lor, ca să le poată răbda, şi Se mângâie le Sine şi pe ei de durerile care sunt:
“Eu însă numaidecât am coborât în ei întărire mare pentru durerile de la voi şi M-am umplut de umilinţă şi Eu şi ei ca să putem răbda şi purta. Sunt numai o suferinţă şi Eu şi ei şi ne mângâiem cu durerile care sunt, dar lucrăm Tatălui ceea ce vine de la El să lucrăm.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- c) Durerea este rea, căci ea vine de la cei răzvrătiţi şi se aşează pe Dumnezeu şi îi apasă din plin pe sfinţii lui Dumnezeu:
“— O, şi eu, Doamne, şi eu, tămăduitorul Pantelimon, port din plin durerea Ta, ca şi pe pământ de la cei răzvrătiţi asupra Ta atunci.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- d) Durerea este rea, căci ea vine de la ranele care dor şi ea cere multă ocrotire de la Dumnezeu asupra celor îndureraţi:
“Mai mult acum Eu nu-ţi grăiesc, căci sunt îndurerat mult, şi dau să te ocrotesc de durerea cea de la ranele Mele, care dor în adâncul Meu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
Inconsecvenţele liderilor pucioşi şi ale catehismului lor nu mai impresionează însă pe nimeni, ele devenind un fel de “carte de vizită” a (ne)sincerităţii lor doctrinare. Rând pe rând, atât bucuria cât şi durerea sunt când bune, când rele. Durerea este când mângâiere, când apăsare. Logica pucioşească este un mare cerc vicios: Mângâierea este durerea, care este bună, dar omul o caută în altă parte, o caută la păcat, care este rău. Iar păcatul îi aduce omului durere care este bună, dar şi distrugere şi moarte, care sunt rele. Păcatul vine de la iubirea de sine, care nu este bună, căci iubirea de sine este păcat, care este rău, deci păcatul vine de la păcat, adică păcatul are ca origine esenţială... păcatul:
“Omul însă caută mângâiere, şi mângâierea şi-o ia de la păcat, iar păcatul vine de la iubirea de sine, care este păcat... ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
Q.e.d.
………………………
Anca Estera Ionescu-Târgovişte
17 august 2010
………………………
I. Durerea era când bună, când rea
- a) durerea era bună şi ziditoare:
“Durerea însă este lucrarea cea făcătoare, cea mai făcătoare este ea, o mama Mea! Amin, amin, amin.” ,...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8/21 septembrie 2009)
- b) durerea era rea şi trebuia stinsă cu mângâieri:
“O, ce inimioare blânde cu Noi! Ce mângâiere ne-au dat în dureri, [...] O, Ne-aţi adus mângâieri în dureri[...]”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8/21 septembrie 2009)
II. Bucuria era când bună, când rea
- a) bucuria era bună şi roditoare:
“ O, nu se poate de-a gata roade, tată, ci trebuie să lucrezi ca să te bucuri...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8/21 septembrie 2009)
- b) bucuria era rea şi distrugătoare :
“Privirea peste pământ Ne umple de durere, că vedem mereu pieirea oamenilor, căci omul piere prin bucurii şi nici un grămuţ de bine nu face (sic!) omului bucuriile...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 8/21 septembrie 2009)
Nici în 2010 lucrurile nu s-au limpezit. Pucioşii continuă să considere durerea uneori benefică, alteori de-a dreptul distructivă:
I. Durerea este bună
- a) Durerea este bună, căci ea îi aduce omului îndumnezeirea:
“Durerea este cea care îl face Dumnezeu pe om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- b) Durerea este bună, căci îl apropie şi îl leagă pe om de Dumnezeu. Din acest motiv, durerea nu trebuie tămăduită de om, ci omul trebuie să o iubească pe ea mai mult decât orice pe lume:
“O, omule, aştepţi de la Dumnezeu tămăduire în toate durerile tale pe care nu ţi le poţi tu curma prin mângâierile pe care ţi le faci! Iată, numai prin dureri poţi fi cu inima spre Mine! Vezi tu ce te poate lega de Dumnezeu? Şi dacă vezi, iubeşte mai mult decât orice altceva legătura ta cu Dumnezeu, pe care El ţi-o trimite pentru că te iubeşte, şi nu fugi de ceea ce te leagă cu Dumnezeu!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- c) Durerea este bună, căci ea (ca şi duioşia), este un dar sfânt, primit de la Dumnezeu de către cei care-L poartă pe El, căci El este tot o Durere:
“Eu i-am dat lui darul cel sfânt al purtătorilor de durere, al purtătorilor de Dumnezeu, căci Domnul este tot o durere din pricina depărtării de Dumnezeu a omului[...] şi îi trebuie duioşie omului pentru ca să poată fi el purtător de Dumnezeu. ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- d) Durerea este bună, şi de aceea ea nu trebuie vindecată de către om, căci vindecarea ei nu aduce cu ea şi vindecarea depărtării lui de Dumnezeu:
“O, poporul Meu, omul nu trebuie să caute vindecare de durere, ci trebuie să caute vindecarea depărtării lui de Dumnezeu, pe care nu şi-o poate căpăta prin vindecarea durerilor.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- e) Durerea şi umilinţa sunt bune, şi sunt singurele însuşiri pozitive care i-au mai rămas Dumnezeului de la Pucioasa; El nu mai are nimic altceva în cer şi pe pământ:
“Iată cât de mare Îmi este durerea, şi tot aşa şi umilinţa, de vreme ce altceva nu am în cer şi pe pământ mai mult decât durerea, care aduce umilinţă!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- f) Durerea este bună, căci ea este măsura iubirii cea pentru Dumnezeu:
“Omul se ocroteşte pe sine şi se teme că lucrează prea mult, că se odihneşte prea puţin şi că prea mult face pentru Tine şi nu i se dă drepturi (sic!), de parcă Tu eşti mai mic decât el, mai neînsemnat decât el. O, cine nu Te iubeşte prin suferinţă şi prin jerfă şi prin bucuria de a le purta el pe acestea pentru numele Tău cu totul, acela nu înţelege ce înseamnă Dumnezeu şi iubirea cea pentru Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- g) Durerea este bună, căci ea vine de la om şi Îl păstrează pe Dumnezeul Pucioasei şi pe şfinţii Lui în duhul mângâierii:
“O, să ne umilim, Doamne blând, şi prin dureri să ne păstrăm în duhul mângâierii! [...] N-ai cu cine să Te mângâi, decât cu suferinţa cea de la om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- g) Durerea este bună, căci ea este ca o hrană pentru Dumnezeul Pucioasei şi pentru toţi şfinţii Lui:
“— Eu, Domnul, am avut martori în ziua aceasta pe sfinţii mucenici tămăduitori, şi au mâncat ei la masa Mea cu tine, poporul Meu. Hrana Mea şi a lor este durerea cea de la om şi multa Mea zbatere ca să-l aduc pe om la chipul şi asemănarea cu Mine [...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- h) Durerea este bună, căci ea Îl mărturiseşte din cer pe Dumnezeul Pucios cel Mare de la Noul Ierusalim şi îi mărturiseşte şi pe liderii pucioşi ca fiind “Dumnezei Micuţi” pe pământ:
“Am grăit şi azi multa Mea durere, deşertându-Mă cu ea în carte ca să fie scrisă şi să mărturisească ea. Am grăit şi alte dăţi, dar omul caută numai mângâiere, şi vai lui, că nu ştie ce pierde când caută ceea ce rămâne de el. Eu sunt Cel ce sunt şi Cel ce rămân şi sunt cu cei ce rămân lângă Mine, purtându-Mi sarcina Mea ca nişte dumnezei micuţi ai Mei sub mâna Mea cea tare pentru ei, mâna Domnului cu cei micuţi ai Săi, care-L iubesc pe El fără de murmur, fără de cârtire, fără despărţire sub greu.”
II. Durerea este rea
- a) Durerea este rea, căci I-a fost adusă Dumnezeului de la Pucioasa de către cei care au căzut din “credinţă” şi dezertat de-a lungul anulor din “raiul pucios”, nemulţumiţi şi nemulţumitori care voiau să se vindece unii pe alţii de rănile care i le aduceau liderii pucioşi:
“O, au căzut aceştia unii prin alţii dacă pe Mine nu M-au primit să-i vindec, iar ei îşi căutau vindecare unul de la altul, şi când se întâlneau se plângeau, se căinau, se mângâiau, iar Mie Mi-au dat durerea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- b) Durerea este rea, căci Însuşi Dumnezeul Pucioasei Se îngrijeşte personal să-i întărească pe liderii pucioşi în durerile lor, ca să le poată răbda, şi Se mângâie le Sine şi pe ei de durerile care sunt:
“Eu însă numaidecât am coborât în ei întărire mare pentru durerile de la voi şi M-am umplut de umilinţă şi Eu şi ei ca să putem răbda şi purta. Sunt numai o suferinţă şi Eu şi ei şi ne mângâiem cu durerile care sunt, dar lucrăm Tatălui ceea ce vine de la El să lucrăm.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- c) Durerea este rea, căci ea vine de la cei răzvrătiţi şi se aşează pe Dumnezeu şi îi apasă din plin pe sfinţii lui Dumnezeu:
“— O, şi eu, Doamne, şi eu, tămăduitorul Pantelimon, port din plin durerea Ta, ca şi pe pământ de la cei răzvrătiţi asupra Ta atunci.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
- d) Durerea este rea, căci ea vine de la ranele care dor şi ea cere multă ocrotire de la Dumnezeu asupra celor îndureraţi:
“Mai mult acum Eu nu-ţi grăiesc, căci sunt îndurerat mult, şi dau să te ocrotesc de durerea cea de la ranele Mele, care dor în adâncul Meu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
Inconsecvenţele liderilor pucioşi şi ale catehismului lor nu mai impresionează însă pe nimeni, ele devenind un fel de “carte de vizită” a (ne)sincerităţii lor doctrinare. Rând pe rând, atât bucuria cât şi durerea sunt când bune, când rele. Durerea este când mângâiere, când apăsare. Logica pucioşească este un mare cerc vicios: Mângâierea este durerea, care este bună, dar omul o caută în altă parte, o caută la păcat, care este rău. Iar păcatul îi aduce omului durere care este bună, dar şi distrugere şi moarte, care sunt rele. Păcatul vine de la iubirea de sine, care nu este bună, căci iubirea de sine este păcat, care este rău, deci păcatul vine de la păcat, adică păcatul are ca origine esenţială... păcatul:
“Omul însă caută mângâiere, şi mângâierea şi-o ia de la păcat, iar păcatul vine de la iubirea de sine, care este păcat... ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 9 octombrie 2010)
Q.e.d.
………………………
Anca Estera Ionescu-Târgovişte
17 august 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.