215. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul plastic Horia Bernea
Fragment dintr-un interviu din anul 1992:
Horia Bernea: ...N-aş vrea să-i rănesc, pentru că există o parte de bună intenţie la ei... Eu am într-un fel o părere foarte bună despre ei, dar ar trebui un pic traşi de mânecă, să se umilească puţin ei singuri, pentru că, în toată treaba aceasta, e până la urmă o formă bizară de orgoliu...
Pe Victoria şi pe Marian Zidaru îi cunosc de când au absolvit. Când s-au lansat ca sculptori eu mă ocupam de “Cenaclul tineretului”. Erau cu multă râvnă, cu mult patos, citeau Biblia... Exista, însă, la Marian Zidaru, de când l-am cunoscut, un fel de citire personală a Bibliei... Se întâmplă că din mult entuziasm, din foc al credinţei, citind tu singur Biblia, începi cu interpretările personale, multe anapoda, cum spune părintele Cleopa: “Nu poţi s-o mesteci cu dinţi de lapte, că are oase!” Eu îi cred de foarte bună credinţă, dar s-a spus, bineînţeles, că tot cu bunăcredinţă e pavat şi drumul spre iad. Aşa cum sunt ei – că poţi s-o iei şi razna la un moment dat – îi consider foarte credincioşi şi am găsit la ei o foarte mare dorinţă să fie acceptaţi şi validaţi de Biserica Ortodoxă. Însă, trebuie mereu să ai controlul Tradiţiei şi al Bisericii. Le-am spus să discute cu unii duhovnici. Am fost cu dânşii la doi duhovnici.
Reporter: Ce le-au spus aceştia?
Horia Bernea: Nu ştiu dacă nu s-ar supăra duhovnicii, dar asta s-ar putea spune. Chiar părintele Galeriu a fost foarte îngăduitor. Nu ştiu ce-au vorbit cu părintele Cleopa, nu pot reda decât ce mi-au spus ei, adică: “Daţi-i înainte! Dacă e de la Dumnezeu, o să fie bine, dacă e de la oameni, o să se dărâme!”
Părintele Galeriu, în alte vorbe, a fost la fel: “Da, da, sunt fenomene mistice, sunt lucruri interesante. În perioade ca acestea apar asemenea lucruri!”
S-au văzut cu mai mulţi... M-am întrebat mult timp de unde această atitudine a duhovnicilor? Dar cine e mai extraordinar psiholog decât un duhovnic? E profund greşit ca pe un om, care este pornit să facă ceva, să-l bruschezi. Acest lucru l-am făcut şi eu din bun simţ. E greu, la început, când lucrurile nu se configurează, să spui că ăsta-i prost! Nu sunt Sinodul al IV-lea Ecumenic să am acolo sute de capete şi toţi marii mistici, ca să pot lua o decizie. După aceea, nu prea aveam pe ce? Mă deranja un pic acest tip de limbaj, această comuniune un pic exagerată, exprimată şi prin vorbe, cu Duhul Sfânt, această familiaritate, care în Ortodoxie e tipică, dar care nu se spune pe toate drumurile. Le-am spus să nu afirme atât de des şi la tot pasul aceste vorbe pentru că pot deveni ridicoli.
Mi-am explicat atitudinea duhovnicilor şi altfel. În zeci de ani, spovedind nu ştiu câţi oameni pe zi, au auzit atâtea lucruri, atâtea nebunii, încât ce spuneau ei era un lucru foarte obişnuit, foarte cuminte chiar.
Reporter: Despre expoziţie ce părere aveţi?
Horia Bernea: Eu am o părere foarte bună despre amândoi ca sculptori. Însă, în momentul când vrei să reprezinţi dogme – asta s-a întâmplat şi cu mine, şi poate şi cu alţii – intervine un anumit schematism inevitabil, o ritmică retragere a harului, devii mai uscat...
Reporter: Ce părere aveţi despre tendinţa “românistă” a mişcării?
Horia Bernea: Poţi să ai mare încredere în neamul tău. E foarte frumos şi sănătos, dar dacă-l lauzi prea mult, mai mult rău îi faci. Iar ca să faci astfel de proorociri, atât de precise, iarăşi mi se pare ceva în neregulă. Mai ales în ce priveşte “sfârşitul lumii”, care nu-l ştie nici Fiul, ci numai Tatăl...
Reporter: Biserica de la Glodeni, cum vi se pare?
Horia Bernea: Lăsând la o parte faptul că e urâtă – cele vechi, ruseşti, sunt frumoase – să nu facem confuzie... deci, lăsând la o parte forma bisericii – că ne place sau nu, e octogon, are treizeci şi trei de turle, nimic nu e grav până aici – dar cum să fie o biserică în care nu intră nimeni?... Faptul că devine un chivot, că toată ţara devine biserică, faptul că acolo nu intră decât “cei curaţi”, nu mai e în regulă. Biserica e făcută numai pentru “cei curaţi”? Şi cum definesc pe “cei curaţi”? “Cel care n-a băut ţuică”. E posibil?! Asta-i definiţie?! Dacă a băut vin e bun, dacă a băut ţuică, care e ceva mai tare, e rău! E în funcţie de grade? Îi ştim noi pe “cei curaţi”? Că există nişte aleşi, se spune şi la Apocalipsă. Dar îi ştim noi? Este ceva de o infatuare nebună să spun eu: “Uite, eu şi cu tine, şi mai avem şi pe Georgel şi încă vreo cinci, şi suntem cei aleşi!” şi ne comportăm în continuare ca “cei aleşi”. Acestea, de la început, am zis că sunt aberaţii... Nu înţeleg, cum se face trierea “celor curaţi”? Nu mai înţeleg nimic! Le-am spus întâmplarea aceeea, cu părintele Cleopa, când era stareţ la Slatina. A avut un foarte ardent călugăr tânăr, Ioil, pe care l-a trimis la Schitul Rarău. După câtva timp, a apărut un călugăr în vârstă de acolo, foarte agitat, să-i spună părintelui Cleopa: “Părinte, veniţi că lui Ioil îi aprinde îngerul lumânările în altar!” Părintele Cleopa n-a avut nevoie de anchetă. I-a spus pe loc: “Mă, tu crezi că n-are îngerul altă treabă decât să-i aprindă lui lumânările? Chiar aşa?!” L-a trimis pe Ioil la muncă, la vie la Cotnari, şi după un an s-a lăsat de mânăstire. Părintele Cleopa a spus-o de multe ori, că pe tinerii şi pe oamenii foarte credincioşi, care au o nevoie mistică autentică, trebuie să-i mai tragi în jos, că vor să se urce la ceruri mult prea repede... Iconoclasmul, care a fost unul din cele mai grave fenomene ce au lovit Ortodoxia şi civilizaţia europeană, a ieşit dintr-o dorinţă de puritate. Din dorinţa de puritate pot să iasă, de multe ori, lucruri foarte trăsnite. Există această tendinţă. Şi acesta e rolul Bisericii, să te tragă de mânecă, să zică: “Hopa, hopa, că ai luat-o razna!” Cu blândeţe însă... Nu ca într-o vânătoare de vrăjitoare, pentru că atunci e atitudine obscurantistă.
Reporter: Cum ar trebui să procedeze Sfântul Sinod?
Horia Bernea: Sinodul trebuie clar să spună o părere în treaba asta. Să separe grâul de neghină. Pentru că, chiar un lucru pornit bine la început, poate s-o ia razna. Să clarifice: ce înseamnă Tradiţie? Cum se judecă revelaţia şi Sfânta Scriptură prin Tradiţie? Ce este Biserica? Ce înseamnă “ascultare”? Scara cea mai simplă de urcare spre cer, cu o singură treaptă, cum spune părintele Cleopa, e ascultarea. Ascultarea are o acţiune tainică şi asta parcă a uitat-o lumea în ziua de azi. Poate să fie un episcop corupt sau nu ştiu ce preot, vai de mama lui, şi totuşi, în omul acela, prin hirotonire, există harul lui Dumnezeu...
Reporter: Ei vorbesc de o ruptură a transmiterii harului pe linie orizontală, de la Apostoli şi până astăzi, datorită nevredniciei unor slujitori, şi de “o nouă preoţie”.
Horia Bernea: Această teză am auzit-o pentru prima dată şi m-a şocat la nişte ZaZen, acum vreo douăzeci de ani... În momentul în care spui că acum începe o nouă hirotonie, înseamnă că începe o nouă religie... Asta nu poate să ducă la ceva bun!...
Comentariu: Regretatul Horia Bernea s-a dovedit a fi un vizionar, interpretând zelul soţilor Zidaru de a citi Biblia ca pe un punct de plecare al unei rătăciri. Nu ştia însă esenţialul, acela că mentorii subterani ai Zidarilor erau liderii pucioşi, care îi dirijau din umbră exact aşa cum voiau ei. Dacă la început Zidarii studiau cu interes Biblia şi sperau într-o legătură stabilă şi recunoscută dintre “lucrarea de la Pucioasa” şi Biserica Ortodoxă, treptat ei au intrat în orbita de influenţă a Mihaelei, molipsindu-se de la ea de ascundere morbidă, de intransigenţă şi opacitate faţă de viaţa bisericească tradiţională, de aventurism inovator pe plan ideologic. După ce au gravitat vreo treizeci de ani ca nişte sateliţi slugarnici în jurul Mihaelei (care devenise brusc pentru ei Centrul Înţelepciunii Universului şi Buricul Strălucitor al Lumii, adică mai ceva decât o mamă), cei doi Zidari s-au trezit la realitate: totul era o minciună, totul era amăgire, totul era nedragoste şi întuneric de suflet, totul era nedreptate şi farsă, iar “Buricul Lumii” le întinsese o capcană perfidă în care îşi irosiseră jumătate din viaţă.
Horia Bernea sesizează corect că aparenta bunăvoinţă faţă de proaspeţii pucioşi, Victoria şi Marian Zidaru, a marilor duhovnici care au fost Ilie Cleopa şi Constantin Galeriu era de fapt o portiţă de întoarcere, lăsată intenţionat deschisă pentru Zidari. Ei au preferat să le propună observarea atentă a citatului biblic de la Fapte 5, 38-39 , de unde să se într-armeze cu înţelepciunea lui Gamaliel: “Dacă e de la Dumnezeu, o să fie bine, dacă e de la oameni, o să se dărâme!” Acum, după ce Zidarii s-au rupt de liderii pucioşi, tocmai pentru că “n-a fost bine”, ar trebui să-şi răspundă singuri dacă “lucrarea” a fost de la Dumnezeu, sau nu. Iar dacă pentru ei “lucrarea” s-a dărâmat, după treizeci de ani de disperate eforturi materiale şi financiare pe care le-au făcut ca s-o edifice şi apoi să o susţină ca să nu cadă, ar trebui să-şi răspundă singuri dacă “lucrarea” a fost de la oameni, sau nu.
Horia Bernea sesizează iarăşi corect că “biserica” de la Glodeni nu mai e biserică dacă este închisă pentru creştini, dar păstrată exclusiv pentru “cei curaţi” , “cei aleşi”, ca o “biserică privată”. “Cei curaţi” – catharii pucioşi – nici măcar nu sunt originali în excesele lor eretice, căci au avut ca modele şi precursori pe bogomilii din Balcani prin secolul X şi pe albigenzii care a tulburat Biserica Catolică prin secolele X-XIII. La început, pucioşii “cei curaţi” erau definiţi la modul pueril şi comic ca “nebăutori de ţuică”, căci pe vremea aceea vinul încă nu era contestat. Atunci însă când liderii pucioşi au început să cocheteze cu ideea “blestemării şi a vinului, nu numai a ţuicii”, criteriile de evaluare a “celor curaţi” au evoluat şi s-au spiritualizat, dar n-au scăpat de capcana “infatuării nebune”, aşa cum o descrie Horia Bernea, care a sesizat încă de la început caracterul aberant al acestor inovaţii doctrinare la pucioşi. Apoi, el aminteşte că şi Iconoclasmul a fost o aberaţie tragică în Biserică, pornită de la aceeaşi dorinţă infatuată de “a face curăţenie” în doctrina ortodoxă.
Cât priveşte rolul Sfântului Sinod, el este văzut de Horia Bernea ca unul esenţial. Întrucât acest interviu era făcut public în luna noiembrie a anului 1992, el prefaţează evenimentele care s-au petrecut la Şedinţa de Sinod din ianuarie 1993, când “pucioşismul” a primit o grea lovitură, fiind demascat ca fiind o “mişcare deviaţionistă de la Tradiţia Bisericii, cu tendinţe centrifuge, care poate aduce dezbinare în Biserică”. În timp, aprecierile Sfântului Sinod s-au dovedit a fi fost corecte, prea blânde chiar, pentru că la acea vreme nu se cunoşteau elemente esenţiale de doctrină care definesc ideologia sectei. La scurtă vreme, secta s-a auto-definit “Biserică autonomă” cu numele “Biserica Noul Ierusalim”, apoi s-a detaşat total de BOR devenind schismatică şi refuzând în continuare orice formă de ascultare ierarhică, apoi a promovat marile schimbări eretice: o ierarhie proprie necanonică, o Evanghelie proprie apocrifă, slujbe modificate, învăţături eretice, printre care cea mai gravă este inventarea unei aşa-zise “preoţii după rânduiala lui Melchisedec”, care neagă continuitatea apostolică de har a preoţiei tradiţionale din BOR.
Concluzia lui Bernea este profetică: o nouă “preoţie” este echivalentă cu o nouă religie care, o va renega sine qua non pe ce “veche”. Este momentul în care războiul nevăzut al Satanei devine război pe faţă. “Biserica cea nouă” de la Noul Ierusalim trece la demolarea făţişă, prin insinuări şi acuzaţii nefondate, a Bisericii Ortodoxe Române, cea în care au fost botezaţi cândva, în pruncie, toţi activiştii şi simpatizanţii pucioşi, până la unul.
………………………
Estera
16 mai 2010
………………………
Horia Bernea: ...N-aş vrea să-i rănesc, pentru că există o parte de bună intenţie la ei... Eu am într-un fel o părere foarte bună despre ei, dar ar trebui un pic traşi de mânecă, să se umilească puţin ei singuri, pentru că, în toată treaba aceasta, e până la urmă o formă bizară de orgoliu...
Pe Victoria şi pe Marian Zidaru îi cunosc de când au absolvit. Când s-au lansat ca sculptori eu mă ocupam de “Cenaclul tineretului”. Erau cu multă râvnă, cu mult patos, citeau Biblia... Exista, însă, la Marian Zidaru, de când l-am cunoscut, un fel de citire personală a Bibliei... Se întâmplă că din mult entuziasm, din foc al credinţei, citind tu singur Biblia, începi cu interpretările personale, multe anapoda, cum spune părintele Cleopa: “Nu poţi s-o mesteci cu dinţi de lapte, că are oase!” Eu îi cred de foarte bună credinţă, dar s-a spus, bineînţeles, că tot cu bunăcredinţă e pavat şi drumul spre iad. Aşa cum sunt ei – că poţi s-o iei şi razna la un moment dat – îi consider foarte credincioşi şi am găsit la ei o foarte mare dorinţă să fie acceptaţi şi validaţi de Biserica Ortodoxă. Însă, trebuie mereu să ai controlul Tradiţiei şi al Bisericii. Le-am spus să discute cu unii duhovnici. Am fost cu dânşii la doi duhovnici.
Reporter: Ce le-au spus aceştia?
Horia Bernea: Nu ştiu dacă nu s-ar supăra duhovnicii, dar asta s-ar putea spune. Chiar părintele Galeriu a fost foarte îngăduitor. Nu ştiu ce-au vorbit cu părintele Cleopa, nu pot reda decât ce mi-au spus ei, adică: “Daţi-i înainte! Dacă e de la Dumnezeu, o să fie bine, dacă e de la oameni, o să se dărâme!”
Părintele Galeriu, în alte vorbe, a fost la fel: “Da, da, sunt fenomene mistice, sunt lucruri interesante. În perioade ca acestea apar asemenea lucruri!”
S-au văzut cu mai mulţi... M-am întrebat mult timp de unde această atitudine a duhovnicilor? Dar cine e mai extraordinar psiholog decât un duhovnic? E profund greşit ca pe un om, care este pornit să facă ceva, să-l bruschezi. Acest lucru l-am făcut şi eu din bun simţ. E greu, la început, când lucrurile nu se configurează, să spui că ăsta-i prost! Nu sunt Sinodul al IV-lea Ecumenic să am acolo sute de capete şi toţi marii mistici, ca să pot lua o decizie. După aceea, nu prea aveam pe ce? Mă deranja un pic acest tip de limbaj, această comuniune un pic exagerată, exprimată şi prin vorbe, cu Duhul Sfânt, această familiaritate, care în Ortodoxie e tipică, dar care nu se spune pe toate drumurile. Le-am spus să nu afirme atât de des şi la tot pasul aceste vorbe pentru că pot deveni ridicoli.
Mi-am explicat atitudinea duhovnicilor şi altfel. În zeci de ani, spovedind nu ştiu câţi oameni pe zi, au auzit atâtea lucruri, atâtea nebunii, încât ce spuneau ei era un lucru foarte obişnuit, foarte cuminte chiar.
Reporter: Despre expoziţie ce părere aveţi?
Horia Bernea: Eu am o părere foarte bună despre amândoi ca sculptori. Însă, în momentul când vrei să reprezinţi dogme – asta s-a întâmplat şi cu mine, şi poate şi cu alţii – intervine un anumit schematism inevitabil, o ritmică retragere a harului, devii mai uscat...
Reporter: Ce părere aveţi despre tendinţa “românistă” a mişcării?
Horia Bernea: Poţi să ai mare încredere în neamul tău. E foarte frumos şi sănătos, dar dacă-l lauzi prea mult, mai mult rău îi faci. Iar ca să faci astfel de proorociri, atât de precise, iarăşi mi se pare ceva în neregulă. Mai ales în ce priveşte “sfârşitul lumii”, care nu-l ştie nici Fiul, ci numai Tatăl...
Reporter: Biserica de la Glodeni, cum vi se pare?
Horia Bernea: Lăsând la o parte faptul că e urâtă – cele vechi, ruseşti, sunt frumoase – să nu facem confuzie... deci, lăsând la o parte forma bisericii – că ne place sau nu, e octogon, are treizeci şi trei de turle, nimic nu e grav până aici – dar cum să fie o biserică în care nu intră nimeni?... Faptul că devine un chivot, că toată ţara devine biserică, faptul că acolo nu intră decât “cei curaţi”, nu mai e în regulă. Biserica e făcută numai pentru “cei curaţi”? Şi cum definesc pe “cei curaţi”? “Cel care n-a băut ţuică”. E posibil?! Asta-i definiţie?! Dacă a băut vin e bun, dacă a băut ţuică, care e ceva mai tare, e rău! E în funcţie de grade? Îi ştim noi pe “cei curaţi”? Că există nişte aleşi, se spune şi la Apocalipsă. Dar îi ştim noi? Este ceva de o infatuare nebună să spun eu: “Uite, eu şi cu tine, şi mai avem şi pe Georgel şi încă vreo cinci, şi suntem cei aleşi!” şi ne comportăm în continuare ca “cei aleşi”. Acestea, de la început, am zis că sunt aberaţii... Nu înţeleg, cum se face trierea “celor curaţi”? Nu mai înţeleg nimic! Le-am spus întâmplarea aceeea, cu părintele Cleopa, când era stareţ la Slatina. A avut un foarte ardent călugăr tânăr, Ioil, pe care l-a trimis la Schitul Rarău. După câtva timp, a apărut un călugăr în vârstă de acolo, foarte agitat, să-i spună părintelui Cleopa: “Părinte, veniţi că lui Ioil îi aprinde îngerul lumânările în altar!” Părintele Cleopa n-a avut nevoie de anchetă. I-a spus pe loc: “Mă, tu crezi că n-are îngerul altă treabă decât să-i aprindă lui lumânările? Chiar aşa?!” L-a trimis pe Ioil la muncă, la vie la Cotnari, şi după un an s-a lăsat de mânăstire. Părintele Cleopa a spus-o de multe ori, că pe tinerii şi pe oamenii foarte credincioşi, care au o nevoie mistică autentică, trebuie să-i mai tragi în jos, că vor să se urce la ceruri mult prea repede... Iconoclasmul, care a fost unul din cele mai grave fenomene ce au lovit Ortodoxia şi civilizaţia europeană, a ieşit dintr-o dorinţă de puritate. Din dorinţa de puritate pot să iasă, de multe ori, lucruri foarte trăsnite. Există această tendinţă. Şi acesta e rolul Bisericii, să te tragă de mânecă, să zică: “Hopa, hopa, că ai luat-o razna!” Cu blândeţe însă... Nu ca într-o vânătoare de vrăjitoare, pentru că atunci e atitudine obscurantistă.
Reporter: Cum ar trebui să procedeze Sfântul Sinod?
Horia Bernea: Sinodul trebuie clar să spună o părere în treaba asta. Să separe grâul de neghină. Pentru că, chiar un lucru pornit bine la început, poate s-o ia razna. Să clarifice: ce înseamnă Tradiţie? Cum se judecă revelaţia şi Sfânta Scriptură prin Tradiţie? Ce este Biserica? Ce înseamnă “ascultare”? Scara cea mai simplă de urcare spre cer, cu o singură treaptă, cum spune părintele Cleopa, e ascultarea. Ascultarea are o acţiune tainică şi asta parcă a uitat-o lumea în ziua de azi. Poate să fie un episcop corupt sau nu ştiu ce preot, vai de mama lui, şi totuşi, în omul acela, prin hirotonire, există harul lui Dumnezeu...
Reporter: Ei vorbesc de o ruptură a transmiterii harului pe linie orizontală, de la Apostoli şi până astăzi, datorită nevredniciei unor slujitori, şi de “o nouă preoţie”.
Horia Bernea: Această teză am auzit-o pentru prima dată şi m-a şocat la nişte ZaZen, acum vreo douăzeci de ani... În momentul în care spui că acum începe o nouă hirotonie, înseamnă că începe o nouă religie... Asta nu poate să ducă la ceva bun!...
Comentariu: Regretatul Horia Bernea s-a dovedit a fi un vizionar, interpretând zelul soţilor Zidaru de a citi Biblia ca pe un punct de plecare al unei rătăciri. Nu ştia însă esenţialul, acela că mentorii subterani ai Zidarilor erau liderii pucioşi, care îi dirijau din umbră exact aşa cum voiau ei. Dacă la început Zidarii studiau cu interes Biblia şi sperau într-o legătură stabilă şi recunoscută dintre “lucrarea de la Pucioasa” şi Biserica Ortodoxă, treptat ei au intrat în orbita de influenţă a Mihaelei, molipsindu-se de la ea de ascundere morbidă, de intransigenţă şi opacitate faţă de viaţa bisericească tradiţională, de aventurism inovator pe plan ideologic. După ce au gravitat vreo treizeci de ani ca nişte sateliţi slugarnici în jurul Mihaelei (care devenise brusc pentru ei Centrul Înţelepciunii Universului şi Buricul Strălucitor al Lumii, adică mai ceva decât o mamă), cei doi Zidari s-au trezit la realitate: totul era o minciună, totul era amăgire, totul era nedragoste şi întuneric de suflet, totul era nedreptate şi farsă, iar “Buricul Lumii” le întinsese o capcană perfidă în care îşi irosiseră jumătate din viaţă.
Horia Bernea sesizează corect că aparenta bunăvoinţă faţă de proaspeţii pucioşi, Victoria şi Marian Zidaru, a marilor duhovnici care au fost Ilie Cleopa şi Constantin Galeriu era de fapt o portiţă de întoarcere, lăsată intenţionat deschisă pentru Zidari. Ei au preferat să le propună observarea atentă a citatului biblic de la Fapte 5, 38-39 , de unde să se într-armeze cu înţelepciunea lui Gamaliel: “Dacă e de la Dumnezeu, o să fie bine, dacă e de la oameni, o să se dărâme!” Acum, după ce Zidarii s-au rupt de liderii pucioşi, tocmai pentru că “n-a fost bine”, ar trebui să-şi răspundă singuri dacă “lucrarea” a fost de la Dumnezeu, sau nu. Iar dacă pentru ei “lucrarea” s-a dărâmat, după treizeci de ani de disperate eforturi materiale şi financiare pe care le-au făcut ca s-o edifice şi apoi să o susţină ca să nu cadă, ar trebui să-şi răspundă singuri dacă “lucrarea” a fost de la oameni, sau nu.
Horia Bernea sesizează iarăşi corect că “biserica” de la Glodeni nu mai e biserică dacă este închisă pentru creştini, dar păstrată exclusiv pentru “cei curaţi” , “cei aleşi”, ca o “biserică privată”. “Cei curaţi” – catharii pucioşi – nici măcar nu sunt originali în excesele lor eretice, căci au avut ca modele şi precursori pe bogomilii din Balcani prin secolul X şi pe albigenzii care a tulburat Biserica Catolică prin secolele X-XIII. La început, pucioşii “cei curaţi” erau definiţi la modul pueril şi comic ca “nebăutori de ţuică”, căci pe vremea aceea vinul încă nu era contestat. Atunci însă când liderii pucioşi au început să cocheteze cu ideea “blestemării şi a vinului, nu numai a ţuicii”, criteriile de evaluare a “celor curaţi” au evoluat şi s-au spiritualizat, dar n-au scăpat de capcana “infatuării nebune”, aşa cum o descrie Horia Bernea, care a sesizat încă de la început caracterul aberant al acestor inovaţii doctrinare la pucioşi. Apoi, el aminteşte că şi Iconoclasmul a fost o aberaţie tragică în Biserică, pornită de la aceeaşi dorinţă infatuată de “a face curăţenie” în doctrina ortodoxă.
Cât priveşte rolul Sfântului Sinod, el este văzut de Horia Bernea ca unul esenţial. Întrucât acest interviu era făcut public în luna noiembrie a anului 1992, el prefaţează evenimentele care s-au petrecut la Şedinţa de Sinod din ianuarie 1993, când “pucioşismul” a primit o grea lovitură, fiind demascat ca fiind o “mişcare deviaţionistă de la Tradiţia Bisericii, cu tendinţe centrifuge, care poate aduce dezbinare în Biserică”. În timp, aprecierile Sfântului Sinod s-au dovedit a fi fost corecte, prea blânde chiar, pentru că la acea vreme nu se cunoşteau elemente esenţiale de doctrină care definesc ideologia sectei. La scurtă vreme, secta s-a auto-definit “Biserică autonomă” cu numele “Biserica Noul Ierusalim”, apoi s-a detaşat total de BOR devenind schismatică şi refuzând în continuare orice formă de ascultare ierarhică, apoi a promovat marile schimbări eretice: o ierarhie proprie necanonică, o Evanghelie proprie apocrifă, slujbe modificate, învăţături eretice, printre care cea mai gravă este inventarea unei aşa-zise “preoţii după rânduiala lui Melchisedec”, care neagă continuitatea apostolică de har a preoţiei tradiţionale din BOR.
Concluzia lui Bernea este profetică: o nouă “preoţie” este echivalentă cu o nouă religie care, o va renega sine qua non pe ce “veche”. Este momentul în care războiul nevăzut al Satanei devine război pe faţă. “Biserica cea nouă” de la Noul Ierusalim trece la demolarea făţişă, prin insinuări şi acuzaţii nefondate, a Bisericii Ortodoxe Române, cea în care au fost botezaţi cândva, în pruncie, toţi activiştii şi simpatizanţii pucioşi, până la unul.
………………………
Estera
16 mai 2010
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.