27. Mesaje contradictorii şi exagerări
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
Motto: “Ai să zici: “Amăgitorule, de ce m-ai amăgit?””
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 9 septembrie 1973)
1. Fiul vine acum pe pământ “a treia oară”, ca să-Şi anunţe apropiata Sa “a doua arătare”, proorocită în Sfânta Scriptură pentru vremurile de la sfârşit, în care El, iată, vine acum pentru “ultima dată”, aşa cum este scris
a) Domnul vine a treia oară:
“…O, copiii Mei, am venit a treia oară. Prima dată am venit şi am făcut om şi tot ce se vede şi am pus o hotărâre să o păzească, să fie bine de el şi de toţi urmaşii lui, şi au greşit. Am venit a doua oară în trup. M-am născut cu trup din Fecioară… …Iată, am venit a treia oară. Acum sunt în Duh şi M-am pogorât în mai multe locuri să vă îndemn la viaţă şi trăire curată şi sfântă, că e gata să se sfârşească totul…” (22 iunie 1957)
b) Domnul Îşi pregăteşte cea de-a doua venire:
“Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi am venit să vorbesc pe pământ, să-Mi gătesc calea celei de a doua arătări, aşa precum este scris în cartea Mea “ (30 aprilie 1955)
c) Domnul a venit pentru ultima oară, deci nu mai este altă venire. Înseamnă că suntem martorii celei de-a doua veniri, cea proorocită în Apocalipsa:
“Fiilor, copiii Mei, pentru ultima dată am venit iarăşi” (21 aprilie 1966)
d) Domnul este venit pentru ultima dată, căci Se pregăteşte să părăsească pământul:
“ Domnul Iisus e gata să părăsească pământul acesta...” (17/30 iunie 1975)
e) După 2000 de ani de absenţă, Dumnezeu S-a coborât la oameni ca să-i conducă:
“…dar la voi, măi fiilor, s-a coborât Dumnezeu să vă conducă cu toate lucrurile Sale…” (3 mai 1963)
f) Domnul Iisus Hristos a coborât pe pământ în Duhul Sfânt:
“O, Israele tată, s-a coborât Domnul Iisus din cerul sfânt în Duhul Sfânt pe pământ”. (14 iunie 1974)
g) Persoana care a coborât acum pe pământ este Duhul lui Hristos:
“ A venit vremea Mea. Nu este Noe, nu este Lot, ci Duhul lui Hristos. Pace vouă copiii Mei, amin.” (1 mai 1960)
“ Duhul Domnului Iisus Hristos astăzi e pe pământ, dar în curând nu va mai fi.” ( 21 ianuarie/3 februarie 1978.)
h) A Doua Venire a lui Hristos a avut loc deja, dar nu s-a văzut, însă se va vedea:
“ Că astăzi nu s-a văzut nici un lucru, dar se va vedea, se va da pe faţă toată lucrarea făcută de Domnul Iisus Hristos, care a fost făcută de două ori pe pământ. Şi nu s-a abătut nici în stânga, nici în dreapta şi a venit ca să împlinească lucrarea făcută de prima dată…”(12 august 1977)
i) Hristos n-a coborât pe pământ a doua oară de bunăvoie, ci Verginica l-a coborât pe Hristos:
“ Tu L-ai coborât încă odată pe pământ şi te-ai făcut Lui casă şi templu şi S-a sălăşluit întru tine în taină mare, ascuns de ochii lumii şi a adunat de pe la răspântii pe orbi şi pe ologi şi pe surzi şi pe leproşi şi pe toţi sărmanii, ca să-i aşeze la această masă.” (27 noiembrie 1990)
.
.
2. În 1955, două Persoane Sfinte au coborât pe pământ: Fiul, împreună cu Duhul Sfânt
Consemnăm aşadar aici o a doua “Pogorâre a Duhului Sfânt”, după Cincizecimea din vremea Apostolilor:
“ …În 1955 când M-am coborât cu Duhul pe pământ era un buchet de creştini, nu mare, ci mititel şi M-am bucurat de el, ca de Lot şi de Avraam, ca de Iacov şi Isaac. Prin ei am împlinit un lucru care l-am avut de împlinit. Dar astăzi cu cine să mai împlinesc veacul şi lucrul dumnazeiesc? ” (7 ianuarie 1977)
3. Persoana sfântă care vorbeşte prin Verginica este fie Persoana Tatălui, fie Persoana Fiului venită în trup, fie Persoana Fiului venită în duh, fie Persoana Duhului Sfânt, fie Însuşi Dumnezeu Cel întreit în Persoane
.
a) Persoana Tatălui este Cea care vorbeşte, prin Duhul Sfânt:
“…Fiule, nu acest trup vorbeşte, că e ţărână. Dumnezeu Tatăl vorbeşte prin Duhul Sfânt cu voi” (6/19 octombrie 1973)
.
b) Persoana Fiului vine azi şi se arată în trup şi vorbeşte.
“Am cerut de la Tatăl să Mă arăt în trup ca să nu mai cădeţi. Copii, glasul ce-l auziţi acum, acela va judeca! Vine foamete mare, mare, dar Eu tot vă vorbesc, tot Mă mai cobor să vă vorbesc .”(6 februarie 1959)
“Eu, Domnul Iisus Hristos sunt trimis de ce este scris în Carte să vin iarăşi cu trupul, da nu se mai zideşte ca la început, ce s-a zidit de la început.” (25 ianuarie 1966)
.
c) Persoana Fiului vine azi şi se arată cu duhul, şi este în Duh şi vorbeşte.
“Am venit din cer pe pământ cu duhul, căci cu trupul nu pot. Am fost odată cu trupul. M-am născut din Fecioară…” (2 iulie 1959)
“Nu sunt în trup, ci sunt în Duh.” (30 aprilie 1955)
“ Iată, M-am pogorât la voi, copilaşii Mei, dar nu M-am pogorât în trup ca altădată, ci M-am pogorât în Duh… …Am venit în trup şi M-aţi răstignit. Am venit în Duh şi vă arăt şi vă chem. Şi vă spun să credeţi în Mine… …Eu nu mă tem că sunt în Duh şi zbor sus, dar Mi-e milă de vasul Meu!” (14 mai 1957)
“Acum sunt în Duh şi M-am pogorât în mai multe locuri …” (22 iunie 1957)
“…dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi vedea odată, căci cum M-am pogorât odată în trup să vindec trupurile, tot aşa M-am pogorât acum în duh să vindec sufletele.” (8 iunie 1958 )
“Nu am venit în trup, ci în Duh…O, copilaşii Mei, venit-a Duhul Meu ca să se împlinească ce am zis când eram în trup.” (1 mai 1960)
“Eu sunt Domnul Iisus Hristos în Duh.” (25 ianuarie 1966)
“ Domnul Iisus Hristos a coborât din cerul sfânt pe acest pământ, nu cu trupul ci cu Duhul. Domnul cutreieră pământul în lung şi în lat şi lucrează. Prin Cuvânt grăieşte către globul pământesc…”(20 martie 1976)
“ Eu, Domnul Iisus Hristos M-am pogorât din Cerul Sfânt pe pământ, nu cu Trupul, ci cu Duhul. Acest Eu nu e trupul acesta, ci e Duh şi plutesc prin văzduh şi grăiesc cu Duhul. După Mine nu mai vine nimeni şi la venirea Domnului Iisus Hristos va fi greu de cele ce nu s-au împlinit când am fost cu voi. Înainte de Domnul Iisus Hristos vin profeţii Enoh, Ilie, şi Ioan şi vor pregăti masa Mea, nu masă de mâncare, ci masă de judecată…”( 6 mai 1977)
“Duhul care s-a coborât este Domnul Iisus”(29 august 1979)
d) Persoana Duhului Sfânt vine azi şi vorbeşte, după ce a vorbit Tatăl, şi după ce a vorbit Fiul. După El nimeni nu mai vorbeşte.
“Când era Domnul Iisus Hristos în Iordan, a vorbit Tatăl. A vorbit Domnul Iisus Hristos trei ani şi jumătate. Azi vorbeşte Duhul Sfânt şi după Duhul Sfânt nimeni nu mai vine să vorbească” (15 mai 1963)
“Iată, copii, vin copii din alte sate să asculte,să stea de vorbă cu Duhul lui Dumnezeu care vorbeşte prin acest vas al Meu pe care l-am găsit curat şi smerit” (2 iulie 1959)
“Pogorâtu-M-am din cer, nevăzut, în Duh Sfânt” (11 iunie 1961)
“Iar gura Lui prin care grăieşte cuvintele pe care voi le auziţi este Sfântul Duh. Şi să ştiţi cu toţii căci gura Domnului grăieşte aceste cuvinte pe care voi le auziţi. Adică Duhul Domnului, pentru că Sfîntul Duh se numeşte: gura lui Dumnezeu …” (10 mai 1972)
.
Adepţii Noului Ierusalim pretind însă că după moartea Virginiei Tudorache n-a vorbit numai Duhul Sfânt, ci au vorbit Tatăl, Fiul, Maica Domnului, sfânta Virginia şi un însemnat număr de alţi sfinţi din cer. De asemenea, au vorbit şi morţii (doar unii dintre ei, mai însemnaţi), deci avem de-a face la Pucioasa cu autentice şediţe de spiritism. Adepţii sunt convinşi că Grădina Întâlnirii de la Pucioasa este locul unde se adună sufletele celor adormiţi, care se plimbă printre copaci, admiră şi miros florile grădinii.
.
e) Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt Persoane, ci Puteri, care vorbesc prin sfânta Virginia:
“ Dar lucrarea ce se face prin tine o face Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfînt. Aceste trei Puteri Îşi ocupă misiunea de pregătire pentru ziua de apoi, şi tu, Verginico, să-ţi preţuieşti darul, căci nici pe sfert nu ţi s-a descoperit să ştii ce se lucrează şi ce se va mai lucra.” (16/29 mai 1965)
.
f) Fiul este Omul, iar Omul este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; Cei Trei sunt Domnul, Care nu este trup, ci este glasul care este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt:
“…Eu sunt Omul pe care-L înjură lumea. Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Nu acest trup sunt Eu, Domnul, ci glasul pe care îl auziţi voi este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt” (27 octombrie 1966)
.
g) Însuşi Domnul grăieşte prin Duhul Sfânt:
.
“Dar la voi, nu prooroci au venit, şi Însuşi Domnul a venit să vă grăiască prin Duhul Sfânt” (1/14 ianuarie 1966)
.
h) Fiul S-a îmbrăcat din nou în Duh ca să poată grăi cuvinte mari:
“ Fiule, M-am îmbrăcat din nou în Duh ca să spun celor rămaşi la ziua de apoi, aceste cuvinte mari.” (13 octombrie 1965)
i) Fiul nu a venit în Persoană, nici în trup, nici în duh, ci a venit doar cu suflul gurii Sale:
“ Şi astăzi, Domnul Iisus Hristos a venit din cer pe pământ, cu suflul gurii Sale, şi aceasta este o mare lucrare care se face cu poporul Său şi care v-a învăţat să postiţi şi să vă rugaţi, dar nu v-a obligat.” ( 21 ianuarie/3 februarie 1978.)
.
4. Sfinţii nu mai vin; dar Hristos vine cu sfinţii, şi ei vin cu El
a) Sfinţii nu mai vin.
Deşi există o proorocie care spune că Domnul va veni însoţit de zeci de mii de sfinţi (v. Iuda, 1:14) aici se anunţă ceva diferit:
“Sfinţiţi-vă voi, că sfinţii nu mai vin, că e vremea lui antichrist” (2 iulie 1959)
b) Sfinţii vin, totuşi, însoţindu-L pe Hristos:
“Iată, măi copii, în mijlocul vostru a venit Domnul Iisus Hristos şi se uită în stânga şi în dreapta, şi nu a venit singur, a venit cu cei doisprezece apostoli” (14 mai 1957)
“Domnul Iisus Hristos S-a pregătit să vină cu oastea Sa de sfinţi. Vine, toate sunt pregătite, dar aveţi grijă, că mai e o vreme scurtă şi nimeni să nu vă ispitească pe voi, căci acum este răbdarea voastă şi credinţa la putere” (25 februarie/10 martie 1971)
5. Sfântul Ilie va veni după Hristos, dar nu se ştie precis cum va veni: uneori se spune că va veni în duh, uneori se spune că va veni în trup
a) Sfântul Ilie va veni în duh, nu în trup:
“…după Mine vine Ilie şi nu este trup, ci este duh” ( 1 mai 1960)
În primul rând că Biblia spune altceva: că Ilie a şi venit, înainte de Hristos, şi nu după El:
“Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei.”(Matei, 17, 12)
Dar nu numai Biblia spune asta, ci chiar “Cuvântul” (desigur, în altă parte, contrazicându-se ca de obicei):
“Înainte de Domnul Iisus Hristos vin profeţii Enoh, Ilie, şi Ioan şi vor pregăti masa Mea, nu masă de mâncare, ci masă de judecată…”( 6 mai 1977)
În al doilea rând, este inacceptabil să afirmi că Ilie s-a despărţit de trupul cu care s-a suit la ceruri. Există câţiva sfinţi, cum ar fi Enoh şi Ilie, care nu s-au despărţit de trup atunci când au fost mutaţi la ceruri. Dacă Ilie ar veni în duh, atunci ar trebui ca el să treacă mai întâi prin moarte, singura care i-ar aduce despărţirea duhului de trup, ceea ce este inacceptabil, căci nu degeaba Ilie s-a suit cu trupul la cer (v. IV Regi, 2:11).
Deşi Sfântul Ilie s-a ridicat cu trupul la cer, Verginica pretinde cu insistenţă că acum este în duh, fără trup, şi aşa va veni la Judecată:
“ Aşteptaţi pe Ilie în trup? A fost în trup, şi astăzi e în duh şi îl veţi vedea la judecată.” (3/16 aprilie 1975)
Înseamnă că sfântul Ilie ori şi-a pierdut trupul pe drumul spre cer, ori a murit între timp, ca să se despartă de trup după obşteasca rânduială, şi să rămână numai în duh.
b) Sfântul Ilie va veni în trup, nu în duh:
“…Dumnezeu vă va da un somn greu când se va hotărî pieirea păcătoşilor, şi va alege un om care va veni şi va pedepsi şi pentru o ţigară. În trup va veni un om ca şi tine. Sfântul Ilie va veni” (25 septembrie/8 octombrie 1972)
6. Nu Iisus Hristos, ci Duhul Sfânt a fost în lume, unde Şi-a dat trupul Său pentru om
“Tată, Duhul Sfânt este înrolat asupra ta, căci a fost în lume şi a dat trupul Său pentru tine, dar lumea şi astăzi este în păcat” (6 octombrie 1965)
7. Fiul Se îmbracă (după împrejurări) fie în trup, fie în Duh, de mai multe ori
a) În Duh:
“M-am îmbrăcat din nou în Duh ca să spun celor rămaşi la ziua de apoi, aceste cuvinte mari” (13 octombrie 1965)(sublin. ns.)
b) În Duh, nu în trup:
“ Dar sunt în Duh, nu sunt în trup.” (17 noiembrie 1978.)
c) Într-un trup:
“ Sunt într-un trup în care tatăl Meu a binevoit să fiu…”(17 noiembrie 1978.)
8. Hrănirea cu carne este azi o problemă greu de rezolvat pentru “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”
“De unde, fiul Meu Mihail, să iau carne? Căci ei plâng şi Îmi cer carne. I-am lăsat să plângă.” (12/25 decembrie 1964)
Aici, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” Se plânge Arhanghelului Mihail că a rămas fără rezerve de carne. Să fi uitat de minunile Lui din vechime, pe când era Atotputernic?
Când I S-a cerut carne de către poporul lui Israel, Dumnezeu a adus un stol de prepeliţe:
“Atunci s-a stârnit vânt de la Domnul, a adus prepeliţe dinspre mare şi le-a presărat împrejurul taberei cale de o zi într-o parte şi cale de o zi în cealaltă parte împrejurul taberei, strat gros aproape de doi coţi de la pământ.”(Numeri 11:31)
Când Ilie era în retras la pârâul Cherit, pe vreme de mare secetă, Dumnezeu a trimis la el corbi cu carne ca să-l hrănească:
“Şi a zis Domnul către Ilie:
Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!"
Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din pârâu.” (III Regi, 17:2-6)
Erau alte vremuri…
9. Porunci cu două înţelesuri (“în pilde multe”)
“…căci dacă un credincios a primit poruncă să nu bea vin, nu acesta este cuvântul, că a spus Domnul să nu bea vin, ci cuvântul “să nu bei” este în pilde multe, şi pune-l în lucru, căci vinul este lăsat să se bea, dar pune în practică ce este cuvântul acesta. Şi dacă un credincios a primit poruncă să nu sădească vie, credinciosul nu de la vie este oprit să nu sădească, căci mare este cuvântul “vie”. Iar dacă un credincios a primit să nu semene sămânţă, de ce a spus Domnul credinciosului să nu semene sămânţă? Oare, ce este să nu semene? Pune, credinciosule, în lucru aceste cuvinte, că a poruncit Domnul, credinciosului, casă să nu zidească. Oare ce are Dumnezeu cu tine, credinciosule? De ce nu te lasă să-ţi faci casă? Oare, ce ar însemna acest cuvânt?” (17/30 aprilie 1965)
Aceste “porunci” cu două înţelesuri se vrea a fi lămurite aici prin nişte întrebări retorice, rămase fără răspuns.
10. Preoţii şi-au pierdut darul, dar au rămas cu harul
“Şi preoţii şi-au pierdut darul de la Dumnezeu; au rămas singuri, cu harul. Încolo, au pierdut portul, chipul, postul şi viaţa de preot; şi darul l-au pierdut. “ (16/29 mai 1965)
11. Deşi proorocia de la Pucioasa are un caracter exclusivist, se anunţă şi alte izvoare colaterale
Nu vor mai fi alte proorocii bune; dar vor mai fi altele rele:
“ Învaţă de la Mine că nu va mai fi om pe pământ ca să îţi arate cărările. Nu vor mai fi nici prooroci, nici profeţi. Că cei ce vor fi , în loc să te îndrepte spre bine, te vor îndrepta spre rău.”(22 decembrie 1975)
Vor mai fi şi alte proorocii bune; dar nu în felul acesta:
“…Fiţi atenţi la viaţa voastră, că mulţi vor îndrăzni ca să se facă prooroci şi ca să proorocească, dar voi fiţi cuminţi, că Domnul Iisus Hristos se va mai arăta la altcineva, dar nu în lucrarea aceasta, căci Dumnezeu în felul acesta nu va mai fi.” (12 noiembrie 1965)
Şi totuşi, cei de la Noul Ierusalim pretind că, începând cu anul 1982, Dumnezeu “a mai fost în felul acesta şi S-a mai arătat la altcineva, tot în lucrarea aceasta”: Domnul Iisus Hristos S-a arătat Mariei, sora Virginiei Tudorache.
Cu toate că “Domnul Iisus Hristos se va mai arăta la altcineva” , este interzis a cerceta şi alţi profeţi:
“O, copiii Mei, nu mai mergeţi din loc în loc după alţi profeţi, căci cine caută să aibă mai mult de-atât, la nici o masă nu va sta.” (16 noiembrie 1965)
12. Postul se face numai “cu dedicaţie”, altminteri, el nu are nici o valoare. Parastasele nu mai au nici o putere, chiar dacă faci cu sutele
“ Postul, pentru anume lucruri să-l pomeneşti. Dacă ai postit şi n-ai spus pentru ce e, e ca o hîrtie nescrisă. Dacă ai un tată, să posteşti ca să-l scoţi. Vă arăt o muceniţă care, după ce a murit, cineva a scos-o prin post. Decât să faci o sută de parastase, cea mai bună faptă e să scrii zile de post şi îl vei scoate din a lui moarte. Nimic nu-i sfânt pe pământ ca postul. Cu post vei scoate pe cei mai îndrăciţi oameni.” (6/19 decembrie 1965)
Asistăm aici la o inovaţie în materie de post: “postul cu dedicaţie”( în principal, pentru scoaterea din iad a celor dragi). El pune în umbră posturile făcute doar din devoţiune pentru Dumnezeu, şi prin care nu se cere nimic în schimb. Acestea nu-şi mai au nici un rost, dar nici alte slujbe (parastasele, exorcizările) nu-şi mai au vreun rost, îndată ce există “postul cu dedicaţie”, care scoate până şi “pe cei mai îndrăciţi”.
Textul de mai sus ridică şi o altă problemă delicată. Dacă muceniţa respectivă a fost mucenicită, de ce a mai ajuns în iad? Înseamnă că degeaba s-a mai mucenicit, ca să ajungă apoi la mila altora, adică dacă vor vrea ei să postească, sau nu, pentru ea, ca s-o scoată din iad.
Iar parastasele, mai au ele vreun rost, dacă prin postul “cu dedicaţie” se rezolvă lucruri aşa de măreţe? De altfel, îndemnul este foarte clar: decât să facem parastase cu sutele, mai bine să postim.
Ciudat este că numai peste câţiva ani se face un îndemn cu totul diferit: slujbele pentru morţi sunt absolut necesare şi trebuie să se facă! Iar eficienţa lor este incontestabilă: ele vor scăpa pe răposaţi de chinurile iadului! Bineînţeles că despre post, ca alternativă redutabilă, nu se mai spune aici nimic:
“ Rugaţi-vă, tată, că aveţi răposaţi care se chinuie în iad. Daţi milostenie şi sărindare ca să scăpaţi pe cei răposaţi…” (25-26 mai 1978.)
Versiunea din 2006 este uşor modificată:
“ Rugaţi-vă, tată, că aveţi răposaţi care se chinuie în iad. Faceţi milostenie şi sărindare, ca să-i scăpaţi pe cei răposaţi…” (12/25 mai 1978.)
13. Poruncile aberante, care contrariază, este îngăduit a fi ignorate
“Şi tot ce este poruncit de la Mine, să se împlinească cu voie bună, că dacă aş fi venit cu o poruncă să poruncesc unei femei să se facă bărbat, ori bărbatul să se facă femeie, cum se lucrează astăzi în lume de satana, această poruncă era îngăduit să nu o creadă”. (7/20 octombrie 1970)
Rezultă de aici că poruncile care sunt din sfera “firescului” trebuie crezute cu voioşie, iar cele considerate “absurde”, după mintea noastră, pot fi nesocotite fără menajamente. “Firescul” devine aşadar criteriul unic şi arbitrar care condiţionează ascultarea poruncilor. Ce să mai zicem atunci de săracul Iezechiel, căruia Dumnezeu i-a poruncit să-şi coacă pâinea la foc făcut cu baligă de bou, iar el, ca un lipsit de minte, L-a ascultat fără să crâcnească? Dar Osea, care a fost obligat de Domnul să-şi ia de nevastă o femeie desfrânată? Gesturile lor, absurde la prima vedere, nu erau însă mai presus de fire, şi pe deasupra mai aveau şi câte un mesaj ascuns, o parabolă vie care trebuia să ajungă la poporul cel îndărătnic. În schimb, porunci aberante, care aduc atingere însăşi creaţiei şi legilor firii nu pot fi asociate cu demnitatea lui Dumnezeu, deci nici nu pot fi puse în discuţie ca posibile. În consecinţă, o discuţie pe această temă nu mai are obiect.
Relativizarea poruncilor şi a demnităţii lui Dumnezeu, prin amestecarea lor în discuţii retorice şi silogisme sterile, pune deci la îndoială însăşi seriozitatea şi credibilitatea Persoanei divine, ameninţînd serios actul spontan şi firesc al credinţei omului în Dumnezeu.
Corect ar fi fost să se spună că toate poruncile dumnezeieşti trebuie respectate, dar fără a se mai sugera că acelea car par neobişnuite s-ar putea încadra în oarecare excepţii, deoarece creştinii trebuie să aibă convingerea fermă că niciodată Dumnezeu nu va da porunci aberante, lipsite de o motivaţie temeinică.
14. Pedeapsa care se spune că vine de la Dumnezeu, omul şi-o face singur cu mâna lui
“Pe Gheorghiţă de la Bucureşti l-am dat în mâna oamenilor că el vorbea fără de rost din lucrurile Mele şi dădea din lucrarea Mea, şi el singur s-a dat în mâinile lor.” (11/24 aprilie 1967)
Derutant este acest subiect multiplu: “Dumnezeu” îl dă în mâinile oamenilor pe acela care, de fapt, se dă el singur în mâinile lor.
15. Creştinii sunt îndemnaţi fie să fugă de cei care învie morţii, fie să-i caute pe cei care învie din morţi
“După aceasta se vor înmulţi proorocii. Vei auzi că acolo lucrează Dumnezeu; să nu te duci. Dincolo, vei auzi că înviază morţii; să nu te duci, că aceştia nu sunt proorocii Mei, şi aceia vă amăgesc pe voi..” (25 februarie/10 martie 1971)
“Verginico, ia cu tine bani şi du-te la femeia aceea şi o roagă să te ducă la acei preoţi care au scos pe fiica ei din foc (episcopul Evloghie Oţa) şi spune-le lor de moartea ajutorului tău căci ei au mare credinţă şi mari puteri în rugăciunile lor, şi vei învia mortul care a murit şi vei da de o viaţă mai fierbinte, ca la început. Verginico, să plăteşti cu bani grei viaţa acestui mort, că de n-aş avea nevoie de el, l-aş lăsa să putrezească, aşa, ca şi pe ceilalţi morţi.” (10/23 august 1972)
S-ar putea obiecta că este vorba de situaţii distincte, şi că în al doilea caz nu e vorba de un “mort” mort, ci de un “mort” viu. Mai precis, că este vorba de Nicolae, soţul legitim al Verginicăi, care a decis să fugă de ”sfinţenie” unde s-o nimeri, ca să-şi întemeieze o viaţă normală. Fuga lui “în lume” este interpretată ca o “moarte spirituală”, din care el trebuia să “învieze” prin rugăciunile episcopului Oţa, cunoscut că ar fi scos morţi “din foc”. În cazul acesta, se pune întrebarea ce rost au mai avut aceste rugăciuni, îndată ce Nicolae nu s-a mai întors niciodată? Oare Dumnezeu nu ştia dinainte acest lucru? Dacă “avea nevoie de el”, aşa cum zice aici, oare n-ar fi putut găsi o soluţie eficientă ca să-l întoarcă? Iată că Nicolae nici nu s-a sinchisit: el şi-a luat altă nevastă, cu care a făcut copii, şi trăieşte şi-n ziua de astăzi. Ce rost a mai avut cheltuirea unor “bani grei” pe slujbe, dacă “mortul” tot n-a mai înviat? Aceasta pare a fi mai degrabă o înşelăciune programată. Mai ales, ea vine în contradicţie cu învăţăturile care vor urma, şi care condamnă drastic rugăciunile plătite cu bani, rugăciuni despre care se afirmă că nu mai ajung în ceruri, ci rămân pe pământ, deoarece au fost plătite. Iată că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” s-a dovedit inconsecvent în propriile învăţături şi până la urmă, chiar neputincios: l-a lăsat pe Nicolae “să putrezească” în lume, deşi s-a lăudat că-l va scoate “din morţi”.
16. Statistica prăpădului
“Şi atunci va veni prăpădul. Dintr-o casă, dacă va mai rămânea cineva, unul la sută dacă va mai rămânea. Eu vorbesc acest lucru…” (12 august 1973)
O matematică foarte, foarte aproximativă. Dacă “cineva” rămas într-o casă este o singură persoană, care reprezintă un procent, înseamnă că în acea casă locuiau circa 100 de vieţuitori, ceea ce este imposibil. Dacă în casă rămân două persoane, casa ar fi avut 200 de vieţuitori înainte de prăpăd, ceea ce este absurd. În orice caz, Biblia spune cu totul altceva: “…unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat” (Luca 17:34). În acest caz, în casă vor rămâne 50% şi nu 1%, cum reclamă această nouă “proorocie”.
Peste nici măcar o lună, o nouă proorocie schimbă radical datele problemei, avansând o prezumtivă valoare de zece procente pentru fericiţii care vor scăpa:
“ O, ce război va fi între voi! Unul se va lua şi zece se vor lăsa” (27 august/9 septembrie 1973)
17. (Ne)concordanţa timpurilor
“…O, Israele, când am plecat cu trupul la Tatăl Meu şi Tatăl vostru ca să fac locuinţă pentru copiii Mei şi să vin înapoi, voi să staţi cuminţi şi să nu vă rătăciţi. Iată, am venit de mult şi strig în toate părţile să vină la Mine şi puţini vin din cei ce aud” (5/18 august 1973)
O neobişnuită (ne)concordanţă a timpurilor. Prezentul (proiectat spre viitor: Să staţi…să nu vă rătăciţi…) este condiţionat de o acţiune trecută (când am plecat) care însă este deja perimată şi nu se mai regăseşte în actualitate (am venit de mult).
18. Numărătoarea oilor
“Păstorii” sunt mustraţi că nu sunt împlinitori, amânând sau uitând să facă numărătoarea creştinilor. Se simte chiar o undă de ameninţare, dacă vor continua să amâne de pe o zi pe alta ceea ce li s-a dat să facă:
“ Fiule, câte oiţe sunteţi voi? S-a făcut numărătoarea? S-a făcut? De ce nu s-a făcut? Fiule, nu a fost glumă, nu a fost minciună. Voi de ce nu împliniţi toate câte s-au spus? Fiţi îngrijitori, să nu rămână nimic de azi pe mâine, că vine să se împlinească de Mine, şi ce veţi face?... …Israele, fă-ţi numărătoarea şi pune-o la iconiţă şi vezi de oiţe şi de mieluşei…” (26 octombrie/8 noiembrie 1973)
Două zile mai târziu, după terminarea numărătorii, păstorii sunt mustraţi pentru că… au făcut numărătoarea creştinilor! :
“ Trezeşte-te, că nu este bine, că s-a făcut numărătoare. Nu sunt semne bune că s-a făcut numărătoarea lui Israel” (28 octombrie/10 noiembrie 1973)
Cu aşa ordine, care se bat cap în cap, numai păstor al “oilor” de la Pucioasa să nu fii.
Apetitul pentru numărătoarea poporului nu va scădea nici cu trecerea anilor:
“ Scrieţi numărul celor ce aud cuvântul Meu, că e o ură înverşunată în poporul Meu, şi cine vă mai scapă? ” (31 octombrie/13 noiembrie 1975)
“…Israele, tată, de la mic şi până la mare, dacă vă aduceţi aminte de numărătoare, s-a făcut numărătoarea creştinilor pe pământ… …Fiule, s-a făcut numărătoarea, să nu se rupă această hârtiuţă. Dacă numai câte o persoană de fiecare nume era, tot creştea numărul şi astăzi nu mai eram aici. Dar nu Mă ajută nimeni.” (24 ianuarie 1977)
19. Un limbaj colorat cu enormităţi
“ Unde o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă? Unde o mai fi acesta? (31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)
Actul mărturisirii presupune multă responsabilitate, deci ea nu poate fi făcută pe bandă rulantă. O mărturisire atentă şi cumpănită nu poate depăşi “performanţa” de câteva zeci de enoriaşi mărturisiţi pe zi. A afirma că cineva poate mărturisi într-o clipă “mii şi mii” este un demers neserios şi iresponsabil. Un asemenea duhovnic nu există, dar aici iată, i se duce dorul.
20. Drumul de la cer la pământ e plin de sticle goale
“…Venind din cer către voi am întâlnit numai grămezi de sticle goale şi e scris în carte, că în această zi nu se bea şi nu se mănâncă cu unsoare, dar am găsit carne multă. O, piere pământul cu carne cu tot…” (10 aprilie 1974)
21. Căsătoria e periculoasă: pe copiii zămisliţi din căsătorie îi fură şi îi creşte lupul
“…dacă Domnul vă urseşte căsătoria, doresc din partea ta să fie ca şi când nu ai fi căsătorit. Că mai bine a ca femeia să se culce într-un pat şi bărbatul într-un pat, căci copiii care se zămislesc, vine lupul şi îţi ia copilul de la piept, şi îl duce să îl crească el…” (10 aprilie 1974)
22. Creştinii de la Pucioasa vorbesc cu morţii la telefon
“ Mamă, mă cunoşti tu pe mine? Mamă, eu sunt Mihail, care vorbesc prin telefonul duhovnicesc. Nu-mi pare rău că am plecat din lume, că m-am mutat de pe pământ la cerul sfânt… …Când voi împlini şapte ani,să mă scoţi şi să eliberezi zidurile şi să mă bagi în pământ. Auzi, mamă? Şi învaţă şi pe altcineva că piatra e grea, şi greu de văzut. Nu este de la Dumnezeu ca omul să-şi facă mormântul său cu piatră. Acum, mai e cum mai e sufletul, dar la judecată se alege…
…Mamă a sosit timpul să ne despărţim…
…Nenea Mişu, apropie-te de telefon. Ai grijă de mama mea, întăreşte-o şi pe mama mea. Eu sunt un fiu ucis de tâlhari. Cu greu m-am despărţit de trup. ” (24 mai / 6 iunie 1974)
Gura Virginiei se dovedeşte a fi multifuncţională: când trâmbiţă, când telefon…
Întrucât necromanţia (vorbirea cu morţii) este o formă de vrăjitorie, ea cade sub incidenţa unor interdicţii canonice (24 Ancira, 36 Laodiceea, 7,65,72,83 Vasile cel Mare, etc.)
23. Morţii îi văd pe cei vii prin “telefon”
“… Rafaile arhanghele, du-te şi cheamă-l pe Mihail să se răcorească de dorul mamei lui.
– Mihaile, pleacă-te la picioarele Domnului şi sărută de trei ori picioarele Domnului şi telefonul, în numele tatălui şi al Fiului şi al sfântului Duh. Amin…
– …Mamă, să te rogi mereu la Dumnezeu să mă aducă îngerul Rafail ca să te mai văd odată…” (2/ 15 septembrie 1974)
Ori “telefonul” era “videofon”, ori e vorba de un număr de iluzionism, ori de spiritism, ori a fost o şarlatanie curată!
24. Cu duh şi fără duh
“De aceea Îmi pare rău că a ieşit om din om şi nu mai ia Duh din mâna Mea, şi ia duh din duhul rău. Crezi? Ce zici, Daniele, crezi? Se naşte om din pământ, fără duh; ia duh din duh rău.” (22 iunie/ 3 iulie 1974)
Aici apar o serie de inconsecvenţe:
- omul se naşte din om, sau din pământ?
- omul este fără duh, sau este cu duh pe care îl ia de la duhul rău?
25. Trâmbiţa care vorbeşte şi trâmbiţa prin care se vorbeşte
“ …Fiule, această trâmbiţă s-o porţi la tine şi când ţi-e dor de Mine să vorbeşti cu Mine. Trâmbiţa este acest trup şi glasul este al Domnului Iisus…” (23 august 1974)
Este greu de înţeles cum putea cineva vorbi “prin trâmbiţă” îndată ce glasul trâmbiţei se pretinde a fi “ al Domnului Iisus”. Mai plastică era figura de stil prin care se petindea că Verginica este “telefon”. Şi oricum, aserţiunea “glasul este al Domnului Iisus…” este falsă. Verginica nu se comporta ca un ventrilog, ci se folosea de glasul ei obişnuit. Glasul era al Verginicăi, nu “ al Domnului Iisus”.
26. O exagerare laudativă
“Copilaşilor, fiţi atenţi ce vorbim Noi! Noi nu greşim când vorbim!Voi să fiţi ca sfinţii la cuvinte şi la priviri…” (11 martie 1975)
Ar fi frumos să fie aşa. Acest lucru este contrazis însă de miile (!) de “corecţii” pe care tromboniştii pucioşi s-au sârguit să le aplice mesajelor originale. Zeci de cacofonii cosmetizate, sute de inversiuni, adăugiri, ştergeri sau modificări, au alterat profund nu numai litera, dar în multe cazuri chiar şi spiritul textului original. Concluzia? Ori “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a greşit mult şi grav pe când vorbea, ori corectorii pucioşi şi-au permis o impardonabilă imixtiune în scrierile pe care, altminteri, ei le consideră “sacre”, crezându-se astfel mai deştepţi decât Dumnezeu.
27. Harul se măsoară cu gramul
“ Dintr-un gram de har se va înmulţi pentru un ceas” (28 iulie 1975)
28. Vom urca, am urcat, dar n-aţi urcat, şi o să urci
“Vom urca nu pământeşte, ci duhovniceşte. Nu fugiţi de ce v-am spus. Mereu am urcat, şi nu vi s-a părut greu, pentru că nu aţi urcat. Vine vremea să urci…”(28 iulie 1975)
29. Vreme trece, vreme vine…
a) Domnul Iisus a trecut deja prin două vremi, şi mai urmează doar o vreme, un timp extrem de scurt, o clipită:
“ Eu, Domnul Iisus Hristos M-am coborât din cerul sfânt pe acest pământ şi am trecut prin două timpuri, prin două vremi. Odată am petrecut în trup şi aceasta cu greu am petrecut şi a doua oară am petrecut cu Duhul……Şi mai este un timp, şi ştiţi cât e? Cât ai deschide ochii şi i-ai închide…” (22 decembrie 1975)
b) O altă afirmaţie arată că mai urmează două vremi: mai întâi o vreme, după care vine o a doua, a Domnului Iisus.
“ Mai este o vreme şi vine a doua vreme, a Domnului Iisus, că vremea Sa se repetă.” (25 august/7 septembrie 1975)
c) În aceeaşi expunere ni se propune însă şi o pradigmă complet diferită: mai urmează trei vremi. Mai întâi sunt două vremi una după alta, şi abia după aceste două vremi vine a treia, a Domnului Iisus :
“ Mai este o vreme şi încă o vreme, şi după aceste două vremi vine Domnul Iisus, cu toată suflarea Sa, cu toată slava Sa. (25 august/7 septembrie 1975)
Partea curioasă este că ultimele două fraze, după ce că sunt anapoda, căci se contrazic grosolan în ce priveşte numărul vremilor de pe urmă, apar în text exact una după alta!
Vorba poetului nepereche:
Vreme trece, vreme vine…
Toate-s vechi şi nouă toate…
30. Vremea lui Antihrist coexistă cu vremea lui Hristos
“Sfinţiţi-vă voi, că sfinţii nu mai vin, că e vremea lui antichrist” (2 iulie 1959)
“ A venit vremea Mea. Nu este Noe, nu este Lot, ci Duhul lui Hristos. Pace vouă copiii Mei, amin.” (1 mai 1960)
31. Hristos este trimis, a venit, o să vină, nu mai vine!
E trimis:
“Poporul Meu, poporul Meu sunt trimis de Tatăl, ca să săvârşesc ultima profeţie care a mai rămas din vecie…” (4 ianuarie 1976)
A venit:
“ O, poporul Meu, încă odată Domnul Iisus a venit din cerul sfânt să vă sprijinească. ” (4 ianuarie 1976)
O să vină:
“ Este aproape să vină Mirele, şi să nu vă găsească culcaţi”(4 ianuarie 1976)
Nu mai vine:
“ Ascultă, poporul Meu, că nu voi mai veni, că nu mai e vreme.” (4 ianuarie 1976)
O adevărată performanţă, să poţi să aduni atâtea mesaje contradictorii în aceeaşi profeţie!
32. Un subiect incert şi tulburător
“…Fiţi desăvârşiţi, că Domnul Iisus nu vă căsătoreşte pământeşte, că avem de luptat luptă crâncenă, că a înşelat milioane de femei care să poarte rochiţă de mireasă. Multe din ele au lăsat bărbaţii şi s-au unit cu alţii. Vai lor! (20 mai/2 iunie 1976)
Cine a înşelat milioane de femei? Care este subiectul acestei propoziţii?
33. Dumnezeu când poate, când nu poate să facă înger din om
“ Şi de aceea, dintr-un om nu mai poate Dumnezeu să facă înger al Său… … Sunteţi socotiţi să fiţi curaţi. Sunteţi socotiţi să fiţi îngeri pe pământ. Sunteţi socotiţi să fiţi sfinţi pe pământ…”(26 noiembrie 1976)
34. Hristos îl mustră pe Iuda că L-a vândut pe Duhul Sfânt, atunci şi acum
“ Vai de tine, Iudo, nu cel care L-ai vândut atunci, ci cel care ai vândut astăzi pe Duhul Sfânt!” (11/24 ianuarie 1977)
35. Solomon a rămas singur în iad, ca bată ţăruşi
“ …Că iată Solomon care rămăsese singur în iad, şi ce făcea? Că măsura şi punea ţăruşi şi bătea, că se îngrozeau diavolii de ce face el şi ziceau că “prin înţelepciunea sa vrea să ne nimicească pe toţi”. ” (27 martie 1977)
36. Femeile care nasc opt prunci odată fac o faptă de ruşine
“ …Copilaşii Mei, ruşinos lucru este azi pe pământ, ca o femeie să nască opt prunci. A ajuns partea femeiască să se asemene cu partea dobitocească. La Dumnezeu nu se încape aceste fapte. Aceasta este de la duhul rău, ca să mărească turma pământească. Opriţi pofta că e diavolească…”(23 iunie 1977)
Nu se specifică aici esenţialul: dacă este vorba de opt prunci născuţi odată, sau pe rând. Se pare însă că este vorba de opt prunci născuţi odată, îndată ce se face comparaţie cu “partea dobitocească”, unde acest fenomen este firesc la anumite specii (dar nu la toate). În orice caz, nu intensitatea poftei trupeşti, sau numărul de raporturi intime dintre soţi, determină numărul de prunci care se vor naşte. Iar oamenii normali la cap întotdeauna s-au bucurat cînd au venit prunci pe lume. Iisus spunea:
“Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.”(Ioan, 16,21)
Dimpotrivă, cei care nu aveau prunci erau consideraţi în vechime chiar blestemaţi de Dumnezeu. Iisus iubea copiii şi spunea: “Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor.” (Matei 19, 14). Nu spunea că pruncii de la al şaptelea încolo sunt de la diavol. Cât priveşte pretenţia că “mărirea turmei pământeşti” este de la cel rău, ea este contrazisă de cuvintele Scripturii, venite dinspre Dumnezeu ca binecuvântare peste oameni:
“Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!" “ (Fac. 1,28.)
După potop, această binecuvântare asupra naşterii de fii a fost reeditată într-o formă şi mai concretă:
“Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: "Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!... " ” (Fac. 9,1)
37. Femeile care nasc şase prunci odată, i-au zămislit “mai rău decît câinii”
“ Se laudă împăraţii că multe mame au născut câte şase fii. Dar Eu zic: s-au născut şase într-o zi şi au murit o sută. Câştig nu va avea tată. Dar el nu vede paguba. Cine naşte şase fii, nu sunt zămisliţi curat, ci sunt zămisliţi mai rău decât câinii. De aceea se bucură iadul…”(23 februarie 1978.)
38. Femeile care nasc mai mult de cinci copii (dar mai puţin de unsprezece) nu sunt cu Dumnezeu
“ …Femeia însărcinată care are cinci, şase până la zece copii, nu este cu Dumnezeu…”(17 ianuarie 1979)
39. Unii sfinţi au trăit toată viaţa numai cu ceai gol, fără pâine
“ S-a auzit din cer cum creştinii plâng de foame că nu le place mâncarea. Să ştiţi că medicamentul cel mai bun pentru această boală este postul, şi să vezi cum vei mânca. “Mă doare stomacul. Nu mănânc mâncare de aceasta”. Fă un ceai de floare şi vezi cum îţi trece stomacul. Daniele, sunt sfinţi în cer care au trăit numai cu ceai de flori, şi nu cu pâine, ci gol. Crezi?
Nu ni se mai spune dacă Daniel (Dănciucă Gheorghe, supranumit şi “păstorul Mişu”) a crezut sau nu această aberaţie scoasă din imaginaţia bolnavă a Verginicăi. Probabil că da, la cât era el şi de exaltat pe atunci.
Ce este ciudat este faptul că “s-a auzit din cer”, şi nu de pe pământ, un fapt care se petrecea pe pământ. Doar dacă nu era ecoul, cel ce s-a auzit din cer. În fine, dacă exprimarea este totuşi corectă, nu putem decât să acceptăm că Verginica este cea care “a auzit din cer”, deci ea este şi cea care vorbeşte cu păstorul Daniel. Încă o dovadă că Verginica vorbeşte de la sine, şi nu “Domnul” prin ea, aşa cum pretinde.
Faptul că Verginica “aude din cer” nici măcar nu e singular. Ea mereu are impresia că aude din cer:
“ Se aude din cer că o parte din creştini stau la masă cu păgânii care mănâncă foc.”( 7 ianuarie 1978.)
Dar şi cerul aude ce se petrece pe pământ:
“ Se aude la cer când zice omul: prietene, dă-mi un foc şi prietenul îi dă bucuros foc.” ( 7 ianuarie 1978.)
40. “Oastea Domnului” a dispărut, dar încă mai are duşmani de moarte
“…A fost un popor credincios care se chema “Oastea Domnului” şi cânta cântece duhovniceşti, până când a venit vremea şi a dispărut această turmă. Şi astăzi, această lucrare a Mea duhovnicească, are duşmani de moarte, că mulţi au pierit împuşcaţi, mulţi au pierit nimiciţi. Şi dacă astăzi află că mai sunt undeva de aceştia, e pericol de moarte. Dar nu vă speriaţi…” (4 aprilie 1978.)
41. Creştinii pucioşi sunt îndoctrinaţi că mâncarea semenilor lor din lume este spurcată şi otrăvită
“ Nu te duce la cel din lume, că are masa spurcată şi cum vei mânca la masa sa, vei băga otravă în corpul tău, adică în corpul Meu…”(11/ 24 decembrie 1978.)
“ Feriţi-vă dacă cineva, afară de turma aceasta, vă va chema la ospăţ, că s-au pregătit să vă pună otravă în vin.”(17/30 ianuarie 1979)
“ Nu mânca mâncare care te spurcă, mâncare din mâna lumii” (27 decembrie 1986)
42. “Lucrarea” de la Pucioasa n-a început în 1955, ci în 1932!
“ De la vârsta de nouă ani, acest trup îl am de folosinţă, pentru poporul Domnului Iisus Hristos. Crezi? Purta o singură rochiţă şi în loc de cămăşuţă. Şi mânca mere pădureţe, dar era miere, nu mere…” (1 mai 1979)
Deşi cu altă ocazie se pretinde că între 1932 şi 1955 a fost doar o perioadă de “pregătire”, cuvintele “acest trup îl am de folosinţă pentru popor…” spun cu totul altceva. Înseşi “vedeniile” repetate din perioada copilăriei nu pot fi considerate exterioare “lucrării”, dacă aceasta există aşa cum se pretinde. Chiar Verginica “se scapă”, atunci când afirmă că relaţiile ei cu “poporul” sunt anterioare anului 1955:
“… Nu mai e anul 1954. O, nu mai sunteţi de atunci, şi sunteţi de astăzi, când se uită moartea pe fereastră să numere pe cine să ia cu grămada. Duhovniceşte vorbesc.” (16 aprilie 1975)
43. Pregătirea Verginicăi pentru “lucrare” începe din 1932 sau din 1940?
Ambele variante sunt prezentate ca valabile, ceea ce este absurd. În primul caz, se pretinde că Verginica a început “pregătirea” de la vârsta de 9 ani. Deoarece în biografia ei se dă ca dată de naştere 27 mai 1923, însemnă că “pregătirea” ei a început în anul 1932:
“ Vasul Meu când Domnul Iisus l-a pregătit pentru acest cuvânt, nu avea decât pe mămica sa lângă ea, şi era în situaţie grea şi Eu am venit în cuibul lor la o văduvă şi la o fiică curată. Şi cât avea fiica aceasta? Avea nouă ani. Şi a mers aşa în această pregătire, până în anul 1955. Până în anul 1955, numai am pregătit-o. Dacă era o căldare să se vadă această pregătire, nu ar fi fost pe pământ frumoasă ca aceasta. Dar nu e căldare, ci e trup şi în trupul acesta sălăşluieşte Dumnezeu…” (21 iunie 1973)
În al doilea caz se indică direct anul 1940:
“ De când lucrez Eu cu cuvântul prin ea? Din anul 1955. Dar de când o pregătesc Eu? Din anul 1940.” (23 iunie/6 iulie 1975)
44. Deşi este o mişcare sectară distinctă şi de sine stătătoare, NIP îşi caută ascendenţa în Oastea Domnului, cu scopul de a-şi legitima “ortodoxia”
La pag. 275, după subtitlul “Trezindu-şi surioara, Sfânta Virginia o îndeamnă spre răspândirea scrisorii cereşti” apare… o strofă din imnul Oastei Domnului:
“…Slăvit să fie Domnul în cer şi pe pământ
De îngeri şi de oameni, căci El e Domnul sfânt.
Slăvit să fie Domnul, acum şi pân’la moarte
Aceasta e cântare, nu vorbele deşarte.
Lelica mea, trezeşte-te şi mă vezi, că am venit şi vin mereu, dar nu mai am mult de venit. Mai am un pic, mai am un pas. Serveşte-mă, lelica mea, că mă serveşti în binele tău şi al poporului şi al tuturor celor care mă ascultă şi mă primesc.” (12/25 iunie 1982)
În realitate, între Noul Ierusalim de la Pucioasa şi Oastea Domnului nu a existat şi nu este nici cea mai mică afinitate, ci un dispreţ făţiş, marcat de suficienţă şi de aroganţă. Doar atât că, o parte dintre aderenţii Noului Ierusalim care au fost încântaţi de învăţăturile pucioşilor şi apoi amăgiţi de ei, provin din Oastea Domnului, de unde au fost racolaţi.
Cuvintele “nu mai am mult de venit” corespund probabil intenţiilor anului 1982. Atunci se dorea ca duhul Verginicăi doar să o legitimeze pe Maria ca succesoare validă, iar apoi să o lase “să păstorească” singură poporul. Între timp, intenţiile iniţiale s-au mai schimbat. Duhul Verginicăi a uitat promisiunea făcută de a se retrage şi a continuat să vină cu mesaje din cer, ba a mai chemat şi alte duhuri, care veneau acum în numele sfinţilor arhicunoscuţi: Sf. Ioan, Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Sf. Ecaterina, Sf. Ilie, etc.etc. Aşadar, “Cuvântul lui Dumnezeu” nu mai e demult al lui Dumnezeu, ci al unei pleiade de spirite care vorbesc în numele Tatălui, al Fiului, al Maicii Domnului, al Verginicăi, al sfinţilor, al arhanghelilor, al îngerilor, până şi al decedaţilor ( cazul spiritului lui Simion Zidaru, care “a fost trimis” de mai multe ori cu cuvânt din cer, ca să-şi “mustre” părinţii pentru că nu mai vor să asculte de liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşiţă, este cel mai semnificativ)
45. Şi sugarii bolnavi ar trebui să ţină post negru, pentru a se vindeca!
“ Păstraţi-vă, tată, sănătatea, că bolnavi sunt destui, şi pentru aceştia, iată ce să faceţi: post negru, cea mai bună doctorie. Sugarul de la piept, patru ore. Copilul până la şapte ani, până la ora doisprezece, iar cei sănătoşi să ţină de seara până seara, de la ora şase până la ora optsprezece, lunea, miercurea şi vinerea. (7/20 septembrie 1973)
Mesajul e simplu: postul negru este singurul remediu care îi curăţă pe toţi, de la sugar până la muribund (de toate bolile).
Singurul lucru neclar este cum ar trebui să postească cei bolnavi care au mai mult de şapte ani? Că în programul de mai sus au fost amestecaţi bolnavii (până la 7 ani) cu sănătoşii (peste 7 ani).
Ar mai fi o întrebare, legată de o posibilă greşeală de transcriere: îndată ce pentru cei sănătoşi se recomandă să postească de la ora şase la ora optsprezece, aceasta nu ar însemna “de dimineaţa până seara”? Cu toate acestea, în text apare exprimarea “de seara până seara”, ceea ce nu coincide cu intervalul orar propus.
46. Comuniştii au pus hingheri ca să prindă peştişorii
“ Au pus comuniştii hingheri să vă prindă pe cale, dar să nu vă temeţi, tată, şi când Domnul Iisus grăieşte: “Peştişori, pitiţi-vă!”, să vă pitiţi. Mai avem câteva zile şi se vor uita după noi când vom pleca dintre ei.” (12/25 iunie 1974)
47. Pământul geme şi suspină şi îl ia la întrebări pe Dumnezeu Ziditorul, care însă îl duce cu zăhărelul
Concepţiile despre pământ sunt foarte diferite la creştinii de la Noul Ierusalim. Unii cred că pământul este plat ca o tipsie, iar teoriile savante care pretind că pământul e rotund, sau lăudăroşeniile că omul a ajuns cu racheta de pe pământ pe lună, sunt nişte minciuni gogonate. Alţii cred că pământul este o uriaşă fiinţă, care respiră, gândeşte, vorbeşte, suferă şi se revoltă la dispreţul cu care este tratat de om: mai ales atunci când omul bate pământul cu opincile lui murdare la hora din sat. Şi când se revoltă, îl ia la întrebări chiar şi pe Cel care l-a zidit:
“…Pământul este zidirea lui Dumnezeu; geme şi nu mai are pace şi astâmpăr: “ O, Doamne, ascultă-mi o întrebare îndurerată: mă vezi cum sunt şi ce e pe mine? Mult mai zăboveşti? Cum mă mai poţi răbda în starea în care sunt? Grăbeşte, Doamne, mai curând şi ascultă-mi rugămintea. Vezi în ce freamăt mare sunt. Curăţeşte-mă pe placul Tău. Fă-mă curat, să mai simt piciorul Tău pe mine. Doamne, sunt zidirea Ta; nu mă lăsa, nu mai pot răbda!”(24 februarie/9 martie 1990)
Se vede treaba însă că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” ori este nepăsător, ori nu aude, ori este nemilos cu bietul pământ, care pur şi simplu s-a rugat degeaba, pentru că cel la care s-a rugat nu a luat nici cea mai neînsemnată măsură de îndreptare a stării de fapt: poluarea este în continuă creştere, încălzirea globală este anunţată ca o ameninţare din ce în ce mai probabilă, iar omul e din ce în ce mai nepăsător cu sine şi cu pământul pe care stă. Totuşi, îi promite pământului că va ţine cont de ruga sa:
“ Pământule, în curând se va împlini şi voia ta şi a Mea, dar am şi Eu, Dumnezeu, ceva de împlinit. Trebuie să-Mi pregătesc o mânuşiţă dintre cei ce Mă vor, să-i am moştenitori ai tăi după ce te voi curăţa.” (24 februarie/9 martie 1990)
Adică, un fel de a duce pământul cu zăhărelul. Bietul pământ, toţi îşi bat joc de el! Deşi i s-a promis că va fi rezolvat “în curând”, au trecut de atunci aproape douăzeci de ani, şi nimic!
48. “Întreieşte întreita” lucrare, sau “întregeşte întregita” lucrare?
În foamea lor după clişee senzaţionale, pline de “profunzime filozofică”, liderii pucioşi au ajuns să se încurce în propriile lor inovaţii şi invenţii. Bunăoară, în anii ’90 ei lansează formula contorsionată “Duhul Sfânt întreieşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi”. Iată câteva exemple:
“ Duhul Sfânt este Dumnezeul Cel Care întreieşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi, […]”. (28-10-1990)
“[…] de mântuire a Duhului Sfânt, Care întreieşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi”. (26-12-1990)
“ Dumnezeul Duhului Sfânt întreieşte întreita lucrare a Sfintei Treimi,[…]”. (05-08-1991)
La un moment dat, liderii pucioşi s-au gândit să încerce o versiune care ieşea complet din tiparele gândirii procustiene experimentată până atunci pe această temă la Noul Ierusalim :
“[…] Treimea Cea Dumnezeiască Îşi desăvârşeşte întreita Sa lucrare, […]”. (05-10-1991)
În acest caz, s-ar părea că Sfânta Treime Cea Dumnezeiască a găsit cu cale că e mai simplu şi mai comod să renunţe definitiv la contribuţia de până acum a Duhului Sfânt, şi să Se gospodărească singură întru ale Desăvârşirii Întreitei Sale Lucrări Dumnezeieşti. Numai că experimentul n-a ţinut mult; dovadă că pe 29-10-1991 se revenea fără emoţii la formula anterioară, cosmetizată însă la nivel semantic. Probabil că liderii pucioşi au realizat cât de nefericită este juxtapunerea “întreieşte întreita” şi s-au gândit să experimenteze două noi variante: “Duhul Sfânt întregeşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi” şi “Duhul Sfânt desăvârşeşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi”. Iată şi pentru aceste variante câteva exemple:
“ Dumnezeul Duhului Sfânt întregeşte în vremea aceasta întreita lucrare a Treimii Dumnezeieşti, […]”. (29 -10-1991)
“[…] Duhului Sfânt, Care desăvârşeşte întreita lucrare a Treimii Dumnezeieşti, […]”. (04-12-1991)
“ Duhul Sfânt întregeşte în vremea aceasta lucrarea cea întreită a Preasfintei Treimi, […]” (14/27 februarie 1992)
“[…] lucrarea Duhului Sfânt al Sfintei Treimi, Care a venit să întregească întreita lucrare a Treimii Dumnezeieşti”. (28-08-1993)
Ultima “găselniţă”, fiind cea mai complexă, pare (!?) a fi şi cea mai gândită pe toate feţele: Duhul Sfânt, nu numai că dă o mână de ajutor cu lucrarea Lui la lucrarea Treimii, ci face un efort special ca să vină la Sfânta Treime şi să i-o întregească! După ce vine Duhul şi adaugă lucrarea Lui la întreita lucrare a Treimii, putem vorbi deci de o împătrită lucrare. Şi, întrucât întreita lucrare a Treimii este ideală, deci întreagă, ne vedem puşi în faţa unei noi paradigme: prin ultima variantă se întregeşte întregita lucrare a Treimii Dumnezeieşti!
Dar pentru că pentru pucioşi întregirea nu aduce desăvârşire, şi nici desăvârşirea, întregire, atunci s-a găsit şi soluţia, după principiul “o mână spală pe alta”:
“ […] Duhul Sfânt este Dumnezeul care întregeşte şi desăvârşeşte întreita lucrare a Treimii Dumnezeieşti”(18 /31 octombrie 1991)
Şi pentru că pucioşii par să îndrăgească teribil maxima “Uite popa!… nu e popa!” la ei, Duhul Sfânt este Dumnezeul care face lucrarea dar şi Dumnezeu lucrează întru Duhul Sfânt :
“[…] căci nu este crezut Dumnezeu, Cel Care lucrează întru Duhul Sfânt al Treimii Dumnezeieşti.” (21 noiembrie / 4 decembrie 1991)
Pe deasupra, mai vine şi Biblia cu completările ei: Cei care lucrează din Treimea cea Dumnezeiască sunt nu numai Duhul, ci şi Tatăl, şi Fiul:
“ Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.” (Ioan 5,17)
Motto: “Ai să zici: “Amăgitorule, de ce m-ai amăgit?””
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 9 septembrie 1973)
1. Fiul vine acum pe pământ “a treia oară”, ca să-Şi anunţe apropiata Sa “a doua arătare”, proorocită în Sfânta Scriptură pentru vremurile de la sfârşit, în care El, iată, vine acum pentru “ultima dată”, aşa cum este scris
a) Domnul vine a treia oară:
“…O, copiii Mei, am venit a treia oară. Prima dată am venit şi am făcut om şi tot ce se vede şi am pus o hotărâre să o păzească, să fie bine de el şi de toţi urmaşii lui, şi au greşit. Am venit a doua oară în trup. M-am născut cu trup din Fecioară… …Iată, am venit a treia oară. Acum sunt în Duh şi M-am pogorât în mai multe locuri să vă îndemn la viaţă şi trăire curată şi sfântă, că e gata să se sfârşească totul…” (22 iunie 1957)
b) Domnul Îşi pregăteşte cea de-a doua venire:
“Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi am venit să vorbesc pe pământ, să-Mi gătesc calea celei de a doua arătări, aşa precum este scris în cartea Mea “ (30 aprilie 1955)
c) Domnul a venit pentru ultima oară, deci nu mai este altă venire. Înseamnă că suntem martorii celei de-a doua veniri, cea proorocită în Apocalipsa:
“Fiilor, copiii Mei, pentru ultima dată am venit iarăşi” (21 aprilie 1966)
d) Domnul este venit pentru ultima dată, căci Se pregăteşte să părăsească pământul:
“ Domnul Iisus e gata să părăsească pământul acesta...” (17/30 iunie 1975)
e) După 2000 de ani de absenţă, Dumnezeu S-a coborât la oameni ca să-i conducă:
“…dar la voi, măi fiilor, s-a coborât Dumnezeu să vă conducă cu toate lucrurile Sale…” (3 mai 1963)
f) Domnul Iisus Hristos a coborât pe pământ în Duhul Sfânt:
“O, Israele tată, s-a coborât Domnul Iisus din cerul sfânt în Duhul Sfânt pe pământ”. (14 iunie 1974)
g) Persoana care a coborât acum pe pământ este Duhul lui Hristos:
“ A venit vremea Mea. Nu este Noe, nu este Lot, ci Duhul lui Hristos. Pace vouă copiii Mei, amin.” (1 mai 1960)
“ Duhul Domnului Iisus Hristos astăzi e pe pământ, dar în curând nu va mai fi.” ( 21 ianuarie/3 februarie 1978.)
h) A Doua Venire a lui Hristos a avut loc deja, dar nu s-a văzut, însă se va vedea:
“ Că astăzi nu s-a văzut nici un lucru, dar se va vedea, se va da pe faţă toată lucrarea făcută de Domnul Iisus Hristos, care a fost făcută de două ori pe pământ. Şi nu s-a abătut nici în stânga, nici în dreapta şi a venit ca să împlinească lucrarea făcută de prima dată…”(12 august 1977)
i) Hristos n-a coborât pe pământ a doua oară de bunăvoie, ci Verginica l-a coborât pe Hristos:
“ Tu L-ai coborât încă odată pe pământ şi te-ai făcut Lui casă şi templu şi S-a sălăşluit întru tine în taină mare, ascuns de ochii lumii şi a adunat de pe la răspântii pe orbi şi pe ologi şi pe surzi şi pe leproşi şi pe toţi sărmanii, ca să-i aşeze la această masă.” (27 noiembrie 1990)
.
.
2. În 1955, două Persoane Sfinte au coborât pe pământ: Fiul, împreună cu Duhul Sfânt
Consemnăm aşadar aici o a doua “Pogorâre a Duhului Sfânt”, după Cincizecimea din vremea Apostolilor:
“ …În 1955 când M-am coborât cu Duhul pe pământ era un buchet de creştini, nu mare, ci mititel şi M-am bucurat de el, ca de Lot şi de Avraam, ca de Iacov şi Isaac. Prin ei am împlinit un lucru care l-am avut de împlinit. Dar astăzi cu cine să mai împlinesc veacul şi lucrul dumnazeiesc? ” (7 ianuarie 1977)
3. Persoana sfântă care vorbeşte prin Verginica este fie Persoana Tatălui, fie Persoana Fiului venită în trup, fie Persoana Fiului venită în duh, fie Persoana Duhului Sfânt, fie Însuşi Dumnezeu Cel întreit în Persoane
.
a) Persoana Tatălui este Cea care vorbeşte, prin Duhul Sfânt:
“…Fiule, nu acest trup vorbeşte, că e ţărână. Dumnezeu Tatăl vorbeşte prin Duhul Sfânt cu voi” (6/19 octombrie 1973)
.
b) Persoana Fiului vine azi şi se arată în trup şi vorbeşte.
“Am cerut de la Tatăl să Mă arăt în trup ca să nu mai cădeţi. Copii, glasul ce-l auziţi acum, acela va judeca! Vine foamete mare, mare, dar Eu tot vă vorbesc, tot Mă mai cobor să vă vorbesc .”(6 februarie 1959)
“Eu, Domnul Iisus Hristos sunt trimis de ce este scris în Carte să vin iarăşi cu trupul, da nu se mai zideşte ca la început, ce s-a zidit de la început.” (25 ianuarie 1966)
.
c) Persoana Fiului vine azi şi se arată cu duhul, şi este în Duh şi vorbeşte.
“Am venit din cer pe pământ cu duhul, căci cu trupul nu pot. Am fost odată cu trupul. M-am născut din Fecioară…” (2 iulie 1959)
“Nu sunt în trup, ci sunt în Duh.” (30 aprilie 1955)
“ Iată, M-am pogorât la voi, copilaşii Mei, dar nu M-am pogorât în trup ca altădată, ci M-am pogorât în Duh… …Am venit în trup şi M-aţi răstignit. Am venit în Duh şi vă arăt şi vă chem. Şi vă spun să credeţi în Mine… …Eu nu mă tem că sunt în Duh şi zbor sus, dar Mi-e milă de vasul Meu!” (14 mai 1957)
“Acum sunt în Duh şi M-am pogorât în mai multe locuri …” (22 iunie 1957)
“…dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi vedea odată, căci cum M-am pogorât odată în trup să vindec trupurile, tot aşa M-am pogorât acum în duh să vindec sufletele.” (8 iunie 1958 )
“Nu am venit în trup, ci în Duh…O, copilaşii Mei, venit-a Duhul Meu ca să se împlinească ce am zis când eram în trup.” (1 mai 1960)
“Eu sunt Domnul Iisus Hristos în Duh.” (25 ianuarie 1966)
“ Domnul Iisus Hristos a coborât din cerul sfânt pe acest pământ, nu cu trupul ci cu Duhul. Domnul cutreieră pământul în lung şi în lat şi lucrează. Prin Cuvânt grăieşte către globul pământesc…”(20 martie 1976)
“ Eu, Domnul Iisus Hristos M-am pogorât din Cerul Sfânt pe pământ, nu cu Trupul, ci cu Duhul. Acest Eu nu e trupul acesta, ci e Duh şi plutesc prin văzduh şi grăiesc cu Duhul. După Mine nu mai vine nimeni şi la venirea Domnului Iisus Hristos va fi greu de cele ce nu s-au împlinit când am fost cu voi. Înainte de Domnul Iisus Hristos vin profeţii Enoh, Ilie, şi Ioan şi vor pregăti masa Mea, nu masă de mâncare, ci masă de judecată…”( 6 mai 1977)
“Duhul care s-a coborât este Domnul Iisus”(29 august 1979)
d) Persoana Duhului Sfânt vine azi şi vorbeşte, după ce a vorbit Tatăl, şi după ce a vorbit Fiul. După El nimeni nu mai vorbeşte.
“Când era Domnul Iisus Hristos în Iordan, a vorbit Tatăl. A vorbit Domnul Iisus Hristos trei ani şi jumătate. Azi vorbeşte Duhul Sfânt şi după Duhul Sfânt nimeni nu mai vine să vorbească” (15 mai 1963)
“Iată, copii, vin copii din alte sate să asculte,să stea de vorbă cu Duhul lui Dumnezeu care vorbeşte prin acest vas al Meu pe care l-am găsit curat şi smerit” (2 iulie 1959)
“Pogorâtu-M-am din cer, nevăzut, în Duh Sfânt” (11 iunie 1961)
“Iar gura Lui prin care grăieşte cuvintele pe care voi le auziţi este Sfântul Duh. Şi să ştiţi cu toţii căci gura Domnului grăieşte aceste cuvinte pe care voi le auziţi. Adică Duhul Domnului, pentru că Sfîntul Duh se numeşte: gura lui Dumnezeu …” (10 mai 1972)
.
Adepţii Noului Ierusalim pretind însă că după moartea Virginiei Tudorache n-a vorbit numai Duhul Sfânt, ci au vorbit Tatăl, Fiul, Maica Domnului, sfânta Virginia şi un însemnat număr de alţi sfinţi din cer. De asemenea, au vorbit şi morţii (doar unii dintre ei, mai însemnaţi), deci avem de-a face la Pucioasa cu autentice şediţe de spiritism. Adepţii sunt convinşi că Grădina Întâlnirii de la Pucioasa este locul unde se adună sufletele celor adormiţi, care se plimbă printre copaci, admiră şi miros florile grădinii.
.
e) Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt Persoane, ci Puteri, care vorbesc prin sfânta Virginia:
“ Dar lucrarea ce se face prin tine o face Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfînt. Aceste trei Puteri Îşi ocupă misiunea de pregătire pentru ziua de apoi, şi tu, Verginico, să-ţi preţuieşti darul, căci nici pe sfert nu ţi s-a descoperit să ştii ce se lucrează şi ce se va mai lucra.” (16/29 mai 1965)
.
f) Fiul este Omul, iar Omul este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; Cei Trei sunt Domnul, Care nu este trup, ci este glasul care este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt:
“…Eu sunt Omul pe care-L înjură lumea. Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Nu acest trup sunt Eu, Domnul, ci glasul pe care îl auziţi voi este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt” (27 octombrie 1966)
.
g) Însuşi Domnul grăieşte prin Duhul Sfânt:
.
“Dar la voi, nu prooroci au venit, şi Însuşi Domnul a venit să vă grăiască prin Duhul Sfânt” (1/14 ianuarie 1966)
.
h) Fiul S-a îmbrăcat din nou în Duh ca să poată grăi cuvinte mari:
“ Fiule, M-am îmbrăcat din nou în Duh ca să spun celor rămaşi la ziua de apoi, aceste cuvinte mari.” (13 octombrie 1965)
i) Fiul nu a venit în Persoană, nici în trup, nici în duh, ci a venit doar cu suflul gurii Sale:
“ Şi astăzi, Domnul Iisus Hristos a venit din cer pe pământ, cu suflul gurii Sale, şi aceasta este o mare lucrare care se face cu poporul Său şi care v-a învăţat să postiţi şi să vă rugaţi, dar nu v-a obligat.” ( 21 ianuarie/3 februarie 1978.)
.
4. Sfinţii nu mai vin; dar Hristos vine cu sfinţii, şi ei vin cu El
a) Sfinţii nu mai vin.
Deşi există o proorocie care spune că Domnul va veni însoţit de zeci de mii de sfinţi (v. Iuda, 1:14) aici se anunţă ceva diferit:
“Sfinţiţi-vă voi, că sfinţii nu mai vin, că e vremea lui antichrist” (2 iulie 1959)
b) Sfinţii vin, totuşi, însoţindu-L pe Hristos:
“Iată, măi copii, în mijlocul vostru a venit Domnul Iisus Hristos şi se uită în stânga şi în dreapta, şi nu a venit singur, a venit cu cei doisprezece apostoli” (14 mai 1957)
“Domnul Iisus Hristos S-a pregătit să vină cu oastea Sa de sfinţi. Vine, toate sunt pregătite, dar aveţi grijă, că mai e o vreme scurtă şi nimeni să nu vă ispitească pe voi, căci acum este răbdarea voastă şi credinţa la putere” (25 februarie/10 martie 1971)
5. Sfântul Ilie va veni după Hristos, dar nu se ştie precis cum va veni: uneori se spune că va veni în duh, uneori se spune că va veni în trup
a) Sfântul Ilie va veni în duh, nu în trup:
“…după Mine vine Ilie şi nu este trup, ci este duh” ( 1 mai 1960)
În primul rând că Biblia spune altceva: că Ilie a şi venit, înainte de Hristos, şi nu după El:
“Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei.”(Matei, 17, 12)
Dar nu numai Biblia spune asta, ci chiar “Cuvântul” (desigur, în altă parte, contrazicându-se ca de obicei):
“Înainte de Domnul Iisus Hristos vin profeţii Enoh, Ilie, şi Ioan şi vor pregăti masa Mea, nu masă de mâncare, ci masă de judecată…”( 6 mai 1977)
În al doilea rând, este inacceptabil să afirmi că Ilie s-a despărţit de trupul cu care s-a suit la ceruri. Există câţiva sfinţi, cum ar fi Enoh şi Ilie, care nu s-au despărţit de trup atunci când au fost mutaţi la ceruri. Dacă Ilie ar veni în duh, atunci ar trebui ca el să treacă mai întâi prin moarte, singura care i-ar aduce despărţirea duhului de trup, ceea ce este inacceptabil, căci nu degeaba Ilie s-a suit cu trupul la cer (v. IV Regi, 2:11).
Deşi Sfântul Ilie s-a ridicat cu trupul la cer, Verginica pretinde cu insistenţă că acum este în duh, fără trup, şi aşa va veni la Judecată:
“ Aşteptaţi pe Ilie în trup? A fost în trup, şi astăzi e în duh şi îl veţi vedea la judecată.” (3/16 aprilie 1975)
Înseamnă că sfântul Ilie ori şi-a pierdut trupul pe drumul spre cer, ori a murit între timp, ca să se despartă de trup după obşteasca rânduială, şi să rămână numai în duh.
b) Sfântul Ilie va veni în trup, nu în duh:
“…Dumnezeu vă va da un somn greu când se va hotărî pieirea păcătoşilor, şi va alege un om care va veni şi va pedepsi şi pentru o ţigară. În trup va veni un om ca şi tine. Sfântul Ilie va veni” (25 septembrie/8 octombrie 1972)
6. Nu Iisus Hristos, ci Duhul Sfânt a fost în lume, unde Şi-a dat trupul Său pentru om
“Tată, Duhul Sfânt este înrolat asupra ta, căci a fost în lume şi a dat trupul Său pentru tine, dar lumea şi astăzi este în păcat” (6 octombrie 1965)
7. Fiul Se îmbracă (după împrejurări) fie în trup, fie în Duh, de mai multe ori
a) În Duh:
“M-am îmbrăcat din nou în Duh ca să spun celor rămaşi la ziua de apoi, aceste cuvinte mari” (13 octombrie 1965)(sublin. ns.)
b) În Duh, nu în trup:
“ Dar sunt în Duh, nu sunt în trup.” (17 noiembrie 1978.)
c) Într-un trup:
“ Sunt într-un trup în care tatăl Meu a binevoit să fiu…”(17 noiembrie 1978.)
8. Hrănirea cu carne este azi o problemă greu de rezolvat pentru “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”
“De unde, fiul Meu Mihail, să iau carne? Căci ei plâng şi Îmi cer carne. I-am lăsat să plângă.” (12/25 decembrie 1964)
Aici, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” Se plânge Arhanghelului Mihail că a rămas fără rezerve de carne. Să fi uitat de minunile Lui din vechime, pe când era Atotputernic?
Când I S-a cerut carne de către poporul lui Israel, Dumnezeu a adus un stol de prepeliţe:
“Atunci s-a stârnit vânt de la Domnul, a adus prepeliţe dinspre mare şi le-a presărat împrejurul taberei cale de o zi într-o parte şi cale de o zi în cealaltă parte împrejurul taberei, strat gros aproape de doi coţi de la pământ.”(Numeri 11:31)
Când Ilie era în retras la pârâul Cherit, pe vreme de mare secetă, Dumnezeu a trimis la el corbi cu carne ca să-l hrănească:
“Şi a zis Domnul către Ilie:
Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!"
Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din pârâu.” (III Regi, 17:2-6)
Erau alte vremuri…
9. Porunci cu două înţelesuri (“în pilde multe”)
“…căci dacă un credincios a primit poruncă să nu bea vin, nu acesta este cuvântul, că a spus Domnul să nu bea vin, ci cuvântul “să nu bei” este în pilde multe, şi pune-l în lucru, căci vinul este lăsat să se bea, dar pune în practică ce este cuvântul acesta. Şi dacă un credincios a primit poruncă să nu sădească vie, credinciosul nu de la vie este oprit să nu sădească, căci mare este cuvântul “vie”. Iar dacă un credincios a primit să nu semene sămânţă, de ce a spus Domnul credinciosului să nu semene sămânţă? Oare, ce este să nu semene? Pune, credinciosule, în lucru aceste cuvinte, că a poruncit Domnul, credinciosului, casă să nu zidească. Oare ce are Dumnezeu cu tine, credinciosule? De ce nu te lasă să-ţi faci casă? Oare, ce ar însemna acest cuvânt?” (17/30 aprilie 1965)
Aceste “porunci” cu două înţelesuri se vrea a fi lămurite aici prin nişte întrebări retorice, rămase fără răspuns.
10. Preoţii şi-au pierdut darul, dar au rămas cu harul
“Şi preoţii şi-au pierdut darul de la Dumnezeu; au rămas singuri, cu harul. Încolo, au pierdut portul, chipul, postul şi viaţa de preot; şi darul l-au pierdut. “ (16/29 mai 1965)
11. Deşi proorocia de la Pucioasa are un caracter exclusivist, se anunţă şi alte izvoare colaterale
Nu vor mai fi alte proorocii bune; dar vor mai fi altele rele:
“ Învaţă de la Mine că nu va mai fi om pe pământ ca să îţi arate cărările. Nu vor mai fi nici prooroci, nici profeţi. Că cei ce vor fi , în loc să te îndrepte spre bine, te vor îndrepta spre rău.”(22 decembrie 1975)
Vor mai fi şi alte proorocii bune; dar nu în felul acesta:
“…Fiţi atenţi la viaţa voastră, că mulţi vor îndrăzni ca să se facă prooroci şi ca să proorocească, dar voi fiţi cuminţi, că Domnul Iisus Hristos se va mai arăta la altcineva, dar nu în lucrarea aceasta, căci Dumnezeu în felul acesta nu va mai fi.” (12 noiembrie 1965)
Şi totuşi, cei de la Noul Ierusalim pretind că, începând cu anul 1982, Dumnezeu “a mai fost în felul acesta şi S-a mai arătat la altcineva, tot în lucrarea aceasta”: Domnul Iisus Hristos S-a arătat Mariei, sora Virginiei Tudorache.
Cu toate că “Domnul Iisus Hristos se va mai arăta la altcineva” , este interzis a cerceta şi alţi profeţi:
“O, copiii Mei, nu mai mergeţi din loc în loc după alţi profeţi, căci cine caută să aibă mai mult de-atât, la nici o masă nu va sta.” (16 noiembrie 1965)
12. Postul se face numai “cu dedicaţie”, altminteri, el nu are nici o valoare. Parastasele nu mai au nici o putere, chiar dacă faci cu sutele
“ Postul, pentru anume lucruri să-l pomeneşti. Dacă ai postit şi n-ai spus pentru ce e, e ca o hîrtie nescrisă. Dacă ai un tată, să posteşti ca să-l scoţi. Vă arăt o muceniţă care, după ce a murit, cineva a scos-o prin post. Decât să faci o sută de parastase, cea mai bună faptă e să scrii zile de post şi îl vei scoate din a lui moarte. Nimic nu-i sfânt pe pământ ca postul. Cu post vei scoate pe cei mai îndrăciţi oameni.” (6/19 decembrie 1965)
Asistăm aici la o inovaţie în materie de post: “postul cu dedicaţie”( în principal, pentru scoaterea din iad a celor dragi). El pune în umbră posturile făcute doar din devoţiune pentru Dumnezeu, şi prin care nu se cere nimic în schimb. Acestea nu-şi mai au nici un rost, dar nici alte slujbe (parastasele, exorcizările) nu-şi mai au vreun rost, îndată ce există “postul cu dedicaţie”, care scoate până şi “pe cei mai îndrăciţi”.
Textul de mai sus ridică şi o altă problemă delicată. Dacă muceniţa respectivă a fost mucenicită, de ce a mai ajuns în iad? Înseamnă că degeaba s-a mai mucenicit, ca să ajungă apoi la mila altora, adică dacă vor vrea ei să postească, sau nu, pentru ea, ca s-o scoată din iad.
Iar parastasele, mai au ele vreun rost, dacă prin postul “cu dedicaţie” se rezolvă lucruri aşa de măreţe? De altfel, îndemnul este foarte clar: decât să facem parastase cu sutele, mai bine să postim.
Ciudat este că numai peste câţiva ani se face un îndemn cu totul diferit: slujbele pentru morţi sunt absolut necesare şi trebuie să se facă! Iar eficienţa lor este incontestabilă: ele vor scăpa pe răposaţi de chinurile iadului! Bineînţeles că despre post, ca alternativă redutabilă, nu se mai spune aici nimic:
“ Rugaţi-vă, tată, că aveţi răposaţi care se chinuie în iad. Daţi milostenie şi sărindare ca să scăpaţi pe cei răposaţi…” (25-26 mai 1978.)
Versiunea din 2006 este uşor modificată:
“ Rugaţi-vă, tată, că aveţi răposaţi care se chinuie în iad. Faceţi milostenie şi sărindare, ca să-i scăpaţi pe cei răposaţi…” (12/25 mai 1978.)
13. Poruncile aberante, care contrariază, este îngăduit a fi ignorate
“Şi tot ce este poruncit de la Mine, să se împlinească cu voie bună, că dacă aş fi venit cu o poruncă să poruncesc unei femei să se facă bărbat, ori bărbatul să se facă femeie, cum se lucrează astăzi în lume de satana, această poruncă era îngăduit să nu o creadă”. (7/20 octombrie 1970)
Rezultă de aici că poruncile care sunt din sfera “firescului” trebuie crezute cu voioşie, iar cele considerate “absurde”, după mintea noastră, pot fi nesocotite fără menajamente. “Firescul” devine aşadar criteriul unic şi arbitrar care condiţionează ascultarea poruncilor. Ce să mai zicem atunci de săracul Iezechiel, căruia Dumnezeu i-a poruncit să-şi coacă pâinea la foc făcut cu baligă de bou, iar el, ca un lipsit de minte, L-a ascultat fără să crâcnească? Dar Osea, care a fost obligat de Domnul să-şi ia de nevastă o femeie desfrânată? Gesturile lor, absurde la prima vedere, nu erau însă mai presus de fire, şi pe deasupra mai aveau şi câte un mesaj ascuns, o parabolă vie care trebuia să ajungă la poporul cel îndărătnic. În schimb, porunci aberante, care aduc atingere însăşi creaţiei şi legilor firii nu pot fi asociate cu demnitatea lui Dumnezeu, deci nici nu pot fi puse în discuţie ca posibile. În consecinţă, o discuţie pe această temă nu mai are obiect.
Relativizarea poruncilor şi a demnităţii lui Dumnezeu, prin amestecarea lor în discuţii retorice şi silogisme sterile, pune deci la îndoială însăşi seriozitatea şi credibilitatea Persoanei divine, ameninţînd serios actul spontan şi firesc al credinţei omului în Dumnezeu.
Corect ar fi fost să se spună că toate poruncile dumnezeieşti trebuie respectate, dar fără a se mai sugera că acelea car par neobişnuite s-ar putea încadra în oarecare excepţii, deoarece creştinii trebuie să aibă convingerea fermă că niciodată Dumnezeu nu va da porunci aberante, lipsite de o motivaţie temeinică.
14. Pedeapsa care se spune că vine de la Dumnezeu, omul şi-o face singur cu mâna lui
“Pe Gheorghiţă de la Bucureşti l-am dat în mâna oamenilor că el vorbea fără de rost din lucrurile Mele şi dădea din lucrarea Mea, şi el singur s-a dat în mâinile lor.” (11/24 aprilie 1967)
Derutant este acest subiect multiplu: “Dumnezeu” îl dă în mâinile oamenilor pe acela care, de fapt, se dă el singur în mâinile lor.
15. Creştinii sunt îndemnaţi fie să fugă de cei care învie morţii, fie să-i caute pe cei care învie din morţi
“După aceasta se vor înmulţi proorocii. Vei auzi că acolo lucrează Dumnezeu; să nu te duci. Dincolo, vei auzi că înviază morţii; să nu te duci, că aceştia nu sunt proorocii Mei, şi aceia vă amăgesc pe voi..” (25 februarie/10 martie 1971)
“Verginico, ia cu tine bani şi du-te la femeia aceea şi o roagă să te ducă la acei preoţi care au scos pe fiica ei din foc (episcopul Evloghie Oţa) şi spune-le lor de moartea ajutorului tău căci ei au mare credinţă şi mari puteri în rugăciunile lor, şi vei învia mortul care a murit şi vei da de o viaţă mai fierbinte, ca la început. Verginico, să plăteşti cu bani grei viaţa acestui mort, că de n-aş avea nevoie de el, l-aş lăsa să putrezească, aşa, ca şi pe ceilalţi morţi.” (10/23 august 1972)
S-ar putea obiecta că este vorba de situaţii distincte, şi că în al doilea caz nu e vorba de un “mort” mort, ci de un “mort” viu. Mai precis, că este vorba de Nicolae, soţul legitim al Verginicăi, care a decis să fugă de ”sfinţenie” unde s-o nimeri, ca să-şi întemeieze o viaţă normală. Fuga lui “în lume” este interpretată ca o “moarte spirituală”, din care el trebuia să “învieze” prin rugăciunile episcopului Oţa, cunoscut că ar fi scos morţi “din foc”. În cazul acesta, se pune întrebarea ce rost au mai avut aceste rugăciuni, îndată ce Nicolae nu s-a mai întors niciodată? Oare Dumnezeu nu ştia dinainte acest lucru? Dacă “avea nevoie de el”, aşa cum zice aici, oare n-ar fi putut găsi o soluţie eficientă ca să-l întoarcă? Iată că Nicolae nici nu s-a sinchisit: el şi-a luat altă nevastă, cu care a făcut copii, şi trăieşte şi-n ziua de astăzi. Ce rost a mai avut cheltuirea unor “bani grei” pe slujbe, dacă “mortul” tot n-a mai înviat? Aceasta pare a fi mai degrabă o înşelăciune programată. Mai ales, ea vine în contradicţie cu învăţăturile care vor urma, şi care condamnă drastic rugăciunile plătite cu bani, rugăciuni despre care se afirmă că nu mai ajung în ceruri, ci rămân pe pământ, deoarece au fost plătite. Iată că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” s-a dovedit inconsecvent în propriile învăţături şi până la urmă, chiar neputincios: l-a lăsat pe Nicolae “să putrezească” în lume, deşi s-a lăudat că-l va scoate “din morţi”.
16. Statistica prăpădului
“Şi atunci va veni prăpădul. Dintr-o casă, dacă va mai rămânea cineva, unul la sută dacă va mai rămânea. Eu vorbesc acest lucru…” (12 august 1973)
O matematică foarte, foarte aproximativă. Dacă “cineva” rămas într-o casă este o singură persoană, care reprezintă un procent, înseamnă că în acea casă locuiau circa 100 de vieţuitori, ceea ce este imposibil. Dacă în casă rămân două persoane, casa ar fi avut 200 de vieţuitori înainte de prăpăd, ceea ce este absurd. În orice caz, Biblia spune cu totul altceva: “…unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat” (Luca 17:34). În acest caz, în casă vor rămâne 50% şi nu 1%, cum reclamă această nouă “proorocie”.
Peste nici măcar o lună, o nouă proorocie schimbă radical datele problemei, avansând o prezumtivă valoare de zece procente pentru fericiţii care vor scăpa:
“ O, ce război va fi între voi! Unul se va lua şi zece se vor lăsa” (27 august/9 septembrie 1973)
17. (Ne)concordanţa timpurilor
“…O, Israele, când am plecat cu trupul la Tatăl Meu şi Tatăl vostru ca să fac locuinţă pentru copiii Mei şi să vin înapoi, voi să staţi cuminţi şi să nu vă rătăciţi. Iată, am venit de mult şi strig în toate părţile să vină la Mine şi puţini vin din cei ce aud” (5/18 august 1973)
O neobişnuită (ne)concordanţă a timpurilor. Prezentul (proiectat spre viitor: Să staţi…să nu vă rătăciţi…) este condiţionat de o acţiune trecută (când am plecat) care însă este deja perimată şi nu se mai regăseşte în actualitate (am venit de mult).
18. Numărătoarea oilor
“Păstorii” sunt mustraţi că nu sunt împlinitori, amânând sau uitând să facă numărătoarea creştinilor. Se simte chiar o undă de ameninţare, dacă vor continua să amâne de pe o zi pe alta ceea ce li s-a dat să facă:
“ Fiule, câte oiţe sunteţi voi? S-a făcut numărătoarea? S-a făcut? De ce nu s-a făcut? Fiule, nu a fost glumă, nu a fost minciună. Voi de ce nu împliniţi toate câte s-au spus? Fiţi îngrijitori, să nu rămână nimic de azi pe mâine, că vine să se împlinească de Mine, şi ce veţi face?... …Israele, fă-ţi numărătoarea şi pune-o la iconiţă şi vezi de oiţe şi de mieluşei…” (26 octombrie/8 noiembrie 1973)
Două zile mai târziu, după terminarea numărătorii, păstorii sunt mustraţi pentru că… au făcut numărătoarea creştinilor! :
“ Trezeşte-te, că nu este bine, că s-a făcut numărătoare. Nu sunt semne bune că s-a făcut numărătoarea lui Israel” (28 octombrie/10 noiembrie 1973)
Cu aşa ordine, care se bat cap în cap, numai păstor al “oilor” de la Pucioasa să nu fii.
Apetitul pentru numărătoarea poporului nu va scădea nici cu trecerea anilor:
“ Scrieţi numărul celor ce aud cuvântul Meu, că e o ură înverşunată în poporul Meu, şi cine vă mai scapă? ” (31 octombrie/13 noiembrie 1975)
“…Israele, tată, de la mic şi până la mare, dacă vă aduceţi aminte de numărătoare, s-a făcut numărătoarea creştinilor pe pământ… …Fiule, s-a făcut numărătoarea, să nu se rupă această hârtiuţă. Dacă numai câte o persoană de fiecare nume era, tot creştea numărul şi astăzi nu mai eram aici. Dar nu Mă ajută nimeni.” (24 ianuarie 1977)
19. Un limbaj colorat cu enormităţi
“ Unde o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă? Unde o mai fi acesta? (31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)
Actul mărturisirii presupune multă responsabilitate, deci ea nu poate fi făcută pe bandă rulantă. O mărturisire atentă şi cumpănită nu poate depăşi “performanţa” de câteva zeci de enoriaşi mărturisiţi pe zi. A afirma că cineva poate mărturisi într-o clipă “mii şi mii” este un demers neserios şi iresponsabil. Un asemenea duhovnic nu există, dar aici iată, i se duce dorul.
20. Drumul de la cer la pământ e plin de sticle goale
“…Venind din cer către voi am întâlnit numai grămezi de sticle goale şi e scris în carte, că în această zi nu se bea şi nu se mănâncă cu unsoare, dar am găsit carne multă. O, piere pământul cu carne cu tot…” (10 aprilie 1974)
21. Căsătoria e periculoasă: pe copiii zămisliţi din căsătorie îi fură şi îi creşte lupul
“…dacă Domnul vă urseşte căsătoria, doresc din partea ta să fie ca şi când nu ai fi căsătorit. Că mai bine a ca femeia să se culce într-un pat şi bărbatul într-un pat, căci copiii care se zămislesc, vine lupul şi îţi ia copilul de la piept, şi îl duce să îl crească el…” (10 aprilie 1974)
22. Creştinii de la Pucioasa vorbesc cu morţii la telefon
“ Mamă, mă cunoşti tu pe mine? Mamă, eu sunt Mihail, care vorbesc prin telefonul duhovnicesc. Nu-mi pare rău că am plecat din lume, că m-am mutat de pe pământ la cerul sfânt… …Când voi împlini şapte ani,să mă scoţi şi să eliberezi zidurile şi să mă bagi în pământ. Auzi, mamă? Şi învaţă şi pe altcineva că piatra e grea, şi greu de văzut. Nu este de la Dumnezeu ca omul să-şi facă mormântul său cu piatră. Acum, mai e cum mai e sufletul, dar la judecată se alege…
…Mamă a sosit timpul să ne despărţim…
…Nenea Mişu, apropie-te de telefon. Ai grijă de mama mea, întăreşte-o şi pe mama mea. Eu sunt un fiu ucis de tâlhari. Cu greu m-am despărţit de trup. ” (24 mai / 6 iunie 1974)
Gura Virginiei se dovedeşte a fi multifuncţională: când trâmbiţă, când telefon…
Întrucât necromanţia (vorbirea cu morţii) este o formă de vrăjitorie, ea cade sub incidenţa unor interdicţii canonice (24 Ancira, 36 Laodiceea, 7,65,72,83 Vasile cel Mare, etc.)
23. Morţii îi văd pe cei vii prin “telefon”
“… Rafaile arhanghele, du-te şi cheamă-l pe Mihail să se răcorească de dorul mamei lui.
– Mihaile, pleacă-te la picioarele Domnului şi sărută de trei ori picioarele Domnului şi telefonul, în numele tatălui şi al Fiului şi al sfântului Duh. Amin…
– …Mamă, să te rogi mereu la Dumnezeu să mă aducă îngerul Rafail ca să te mai văd odată…” (2/ 15 septembrie 1974)
Ori “telefonul” era “videofon”, ori e vorba de un număr de iluzionism, ori de spiritism, ori a fost o şarlatanie curată!
24. Cu duh şi fără duh
“De aceea Îmi pare rău că a ieşit om din om şi nu mai ia Duh din mâna Mea, şi ia duh din duhul rău. Crezi? Ce zici, Daniele, crezi? Se naşte om din pământ, fără duh; ia duh din duh rău.” (22 iunie/ 3 iulie 1974)
Aici apar o serie de inconsecvenţe:
- omul se naşte din om, sau din pământ?
- omul este fără duh, sau este cu duh pe care îl ia de la duhul rău?
25. Trâmbiţa care vorbeşte şi trâmbiţa prin care se vorbeşte
“ …Fiule, această trâmbiţă s-o porţi la tine şi când ţi-e dor de Mine să vorbeşti cu Mine. Trâmbiţa este acest trup şi glasul este al Domnului Iisus…” (23 august 1974)
Este greu de înţeles cum putea cineva vorbi “prin trâmbiţă” îndată ce glasul trâmbiţei se pretinde a fi “ al Domnului Iisus”. Mai plastică era figura de stil prin care se petindea că Verginica este “telefon”. Şi oricum, aserţiunea “glasul este al Domnului Iisus…” este falsă. Verginica nu se comporta ca un ventrilog, ci se folosea de glasul ei obişnuit. Glasul era al Verginicăi, nu “ al Domnului Iisus”.
26. O exagerare laudativă
“Copilaşilor, fiţi atenţi ce vorbim Noi! Noi nu greşim când vorbim!Voi să fiţi ca sfinţii la cuvinte şi la priviri…” (11 martie 1975)
Ar fi frumos să fie aşa. Acest lucru este contrazis însă de miile (!) de “corecţii” pe care tromboniştii pucioşi s-au sârguit să le aplice mesajelor originale. Zeci de cacofonii cosmetizate, sute de inversiuni, adăugiri, ştergeri sau modificări, au alterat profund nu numai litera, dar în multe cazuri chiar şi spiritul textului original. Concluzia? Ori “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a greşit mult şi grav pe când vorbea, ori corectorii pucioşi şi-au permis o impardonabilă imixtiune în scrierile pe care, altminteri, ei le consideră “sacre”, crezându-se astfel mai deştepţi decât Dumnezeu.
27. Harul se măsoară cu gramul
“ Dintr-un gram de har se va înmulţi pentru un ceas” (28 iulie 1975)
28. Vom urca, am urcat, dar n-aţi urcat, şi o să urci
“Vom urca nu pământeşte, ci duhovniceşte. Nu fugiţi de ce v-am spus. Mereu am urcat, şi nu vi s-a părut greu, pentru că nu aţi urcat. Vine vremea să urci…”(28 iulie 1975)
29. Vreme trece, vreme vine…
a) Domnul Iisus a trecut deja prin două vremi, şi mai urmează doar o vreme, un timp extrem de scurt, o clipită:
“ Eu, Domnul Iisus Hristos M-am coborât din cerul sfânt pe acest pământ şi am trecut prin două timpuri, prin două vremi. Odată am petrecut în trup şi aceasta cu greu am petrecut şi a doua oară am petrecut cu Duhul……Şi mai este un timp, şi ştiţi cât e? Cât ai deschide ochii şi i-ai închide…” (22 decembrie 1975)
b) O altă afirmaţie arată că mai urmează două vremi: mai întâi o vreme, după care vine o a doua, a Domnului Iisus.
“ Mai este o vreme şi vine a doua vreme, a Domnului Iisus, că vremea Sa se repetă.” (25 august/7 septembrie 1975)
c) În aceeaşi expunere ni se propune însă şi o pradigmă complet diferită: mai urmează trei vremi. Mai întâi sunt două vremi una după alta, şi abia după aceste două vremi vine a treia, a Domnului Iisus :
“ Mai este o vreme şi încă o vreme, şi după aceste două vremi vine Domnul Iisus, cu toată suflarea Sa, cu toată slava Sa. (25 august/7 septembrie 1975)
Partea curioasă este că ultimele două fraze, după ce că sunt anapoda, căci se contrazic grosolan în ce priveşte numărul vremilor de pe urmă, apar în text exact una după alta!
Vorba poetului nepereche:
Vreme trece, vreme vine…
Toate-s vechi şi nouă toate…
30. Vremea lui Antihrist coexistă cu vremea lui Hristos
“Sfinţiţi-vă voi, că sfinţii nu mai vin, că e vremea lui antichrist” (2 iulie 1959)
“ A venit vremea Mea. Nu este Noe, nu este Lot, ci Duhul lui Hristos. Pace vouă copiii Mei, amin.” (1 mai 1960)
31. Hristos este trimis, a venit, o să vină, nu mai vine!
E trimis:
“Poporul Meu, poporul Meu sunt trimis de Tatăl, ca să săvârşesc ultima profeţie care a mai rămas din vecie…” (4 ianuarie 1976)
A venit:
“ O, poporul Meu, încă odată Domnul Iisus a venit din cerul sfânt să vă sprijinească. ” (4 ianuarie 1976)
O să vină:
“ Este aproape să vină Mirele, şi să nu vă găsească culcaţi”(4 ianuarie 1976)
Nu mai vine:
“ Ascultă, poporul Meu, că nu voi mai veni, că nu mai e vreme.” (4 ianuarie 1976)
O adevărată performanţă, să poţi să aduni atâtea mesaje contradictorii în aceeaşi profeţie!
32. Un subiect incert şi tulburător
“…Fiţi desăvârşiţi, că Domnul Iisus nu vă căsătoreşte pământeşte, că avem de luptat luptă crâncenă, că a înşelat milioane de femei care să poarte rochiţă de mireasă. Multe din ele au lăsat bărbaţii şi s-au unit cu alţii. Vai lor! (20 mai/2 iunie 1976)
Cine a înşelat milioane de femei? Care este subiectul acestei propoziţii?
33. Dumnezeu când poate, când nu poate să facă înger din om
“ Şi de aceea, dintr-un om nu mai poate Dumnezeu să facă înger al Său… … Sunteţi socotiţi să fiţi curaţi. Sunteţi socotiţi să fiţi îngeri pe pământ. Sunteţi socotiţi să fiţi sfinţi pe pământ…”(26 noiembrie 1976)
34. Hristos îl mustră pe Iuda că L-a vândut pe Duhul Sfânt, atunci şi acum
“ Vai de tine, Iudo, nu cel care L-ai vândut atunci, ci cel care ai vândut astăzi pe Duhul Sfânt!” (11/24 ianuarie 1977)
35. Solomon a rămas singur în iad, ca bată ţăruşi
“ …Că iată Solomon care rămăsese singur în iad, şi ce făcea? Că măsura şi punea ţăruşi şi bătea, că se îngrozeau diavolii de ce face el şi ziceau că “prin înţelepciunea sa vrea să ne nimicească pe toţi”. ” (27 martie 1977)
36. Femeile care nasc opt prunci odată fac o faptă de ruşine
“ …Copilaşii Mei, ruşinos lucru este azi pe pământ, ca o femeie să nască opt prunci. A ajuns partea femeiască să se asemene cu partea dobitocească. La Dumnezeu nu se încape aceste fapte. Aceasta este de la duhul rău, ca să mărească turma pământească. Opriţi pofta că e diavolească…”(23 iunie 1977)
Nu se specifică aici esenţialul: dacă este vorba de opt prunci născuţi odată, sau pe rând. Se pare însă că este vorba de opt prunci născuţi odată, îndată ce se face comparaţie cu “partea dobitocească”, unde acest fenomen este firesc la anumite specii (dar nu la toate). În orice caz, nu intensitatea poftei trupeşti, sau numărul de raporturi intime dintre soţi, determină numărul de prunci care se vor naşte. Iar oamenii normali la cap întotdeauna s-au bucurat cînd au venit prunci pe lume. Iisus spunea:
“Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.”(Ioan, 16,21)
Dimpotrivă, cei care nu aveau prunci erau consideraţi în vechime chiar blestemaţi de Dumnezeu. Iisus iubea copiii şi spunea: “Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor.” (Matei 19, 14). Nu spunea că pruncii de la al şaptelea încolo sunt de la diavol. Cât priveşte pretenţia că “mărirea turmei pământeşti” este de la cel rău, ea este contrazisă de cuvintele Scripturii, venite dinspre Dumnezeu ca binecuvântare peste oameni:
“Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!" “ (Fac. 1,28.)
După potop, această binecuvântare asupra naşterii de fii a fost reeditată într-o formă şi mai concretă:
“Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: "Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!... " ” (Fac. 9,1)
37. Femeile care nasc şase prunci odată, i-au zămislit “mai rău decît câinii”
“ Se laudă împăraţii că multe mame au născut câte şase fii. Dar Eu zic: s-au născut şase într-o zi şi au murit o sută. Câştig nu va avea tată. Dar el nu vede paguba. Cine naşte şase fii, nu sunt zămisliţi curat, ci sunt zămisliţi mai rău decât câinii. De aceea se bucură iadul…”(23 februarie 1978.)
38. Femeile care nasc mai mult de cinci copii (dar mai puţin de unsprezece) nu sunt cu Dumnezeu
“ …Femeia însărcinată care are cinci, şase până la zece copii, nu este cu Dumnezeu…”(17 ianuarie 1979)
39. Unii sfinţi au trăit toată viaţa numai cu ceai gol, fără pâine
“ S-a auzit din cer cum creştinii plâng de foame că nu le place mâncarea. Să ştiţi că medicamentul cel mai bun pentru această boală este postul, şi să vezi cum vei mânca. “Mă doare stomacul. Nu mănânc mâncare de aceasta”. Fă un ceai de floare şi vezi cum îţi trece stomacul. Daniele, sunt sfinţi în cer care au trăit numai cu ceai de flori, şi nu cu pâine, ci gol. Crezi?
Nu ni se mai spune dacă Daniel (Dănciucă Gheorghe, supranumit şi “păstorul Mişu”) a crezut sau nu această aberaţie scoasă din imaginaţia bolnavă a Verginicăi. Probabil că da, la cât era el şi de exaltat pe atunci.
Ce este ciudat este faptul că “s-a auzit din cer”, şi nu de pe pământ, un fapt care se petrecea pe pământ. Doar dacă nu era ecoul, cel ce s-a auzit din cer. În fine, dacă exprimarea este totuşi corectă, nu putem decât să acceptăm că Verginica este cea care “a auzit din cer”, deci ea este şi cea care vorbeşte cu păstorul Daniel. Încă o dovadă că Verginica vorbeşte de la sine, şi nu “Domnul” prin ea, aşa cum pretinde.
Faptul că Verginica “aude din cer” nici măcar nu e singular. Ea mereu are impresia că aude din cer:
“ Se aude din cer că o parte din creştini stau la masă cu păgânii care mănâncă foc.”( 7 ianuarie 1978.)
Dar şi cerul aude ce se petrece pe pământ:
“ Se aude la cer când zice omul: prietene, dă-mi un foc şi prietenul îi dă bucuros foc.” ( 7 ianuarie 1978.)
40. “Oastea Domnului” a dispărut, dar încă mai are duşmani de moarte
“…A fost un popor credincios care se chema “Oastea Domnului” şi cânta cântece duhovniceşti, până când a venit vremea şi a dispărut această turmă. Şi astăzi, această lucrare a Mea duhovnicească, are duşmani de moarte, că mulţi au pierit împuşcaţi, mulţi au pierit nimiciţi. Şi dacă astăzi află că mai sunt undeva de aceştia, e pericol de moarte. Dar nu vă speriaţi…” (4 aprilie 1978.)
41. Creştinii pucioşi sunt îndoctrinaţi că mâncarea semenilor lor din lume este spurcată şi otrăvită
“ Nu te duce la cel din lume, că are masa spurcată şi cum vei mânca la masa sa, vei băga otravă în corpul tău, adică în corpul Meu…”(11/ 24 decembrie 1978.)
“ Feriţi-vă dacă cineva, afară de turma aceasta, vă va chema la ospăţ, că s-au pregătit să vă pună otravă în vin.”(17/30 ianuarie 1979)
“ Nu mânca mâncare care te spurcă, mâncare din mâna lumii” (27 decembrie 1986)
42. “Lucrarea” de la Pucioasa n-a început în 1955, ci în 1932!
“ De la vârsta de nouă ani, acest trup îl am de folosinţă, pentru poporul Domnului Iisus Hristos. Crezi? Purta o singură rochiţă şi în loc de cămăşuţă. Şi mânca mere pădureţe, dar era miere, nu mere…” (1 mai 1979)
Deşi cu altă ocazie se pretinde că între 1932 şi 1955 a fost doar o perioadă de “pregătire”, cuvintele “acest trup îl am de folosinţă pentru popor…” spun cu totul altceva. Înseşi “vedeniile” repetate din perioada copilăriei nu pot fi considerate exterioare “lucrării”, dacă aceasta există aşa cum se pretinde. Chiar Verginica “se scapă”, atunci când afirmă că relaţiile ei cu “poporul” sunt anterioare anului 1955:
“… Nu mai e anul 1954. O, nu mai sunteţi de atunci, şi sunteţi de astăzi, când se uită moartea pe fereastră să numere pe cine să ia cu grămada. Duhovniceşte vorbesc.” (16 aprilie 1975)
43. Pregătirea Verginicăi pentru “lucrare” începe din 1932 sau din 1940?
Ambele variante sunt prezentate ca valabile, ceea ce este absurd. În primul caz, se pretinde că Verginica a început “pregătirea” de la vârsta de 9 ani. Deoarece în biografia ei se dă ca dată de naştere 27 mai 1923, însemnă că “pregătirea” ei a început în anul 1932:
“ Vasul Meu când Domnul Iisus l-a pregătit pentru acest cuvânt, nu avea decât pe mămica sa lângă ea, şi era în situaţie grea şi Eu am venit în cuibul lor la o văduvă şi la o fiică curată. Şi cât avea fiica aceasta? Avea nouă ani. Şi a mers aşa în această pregătire, până în anul 1955. Până în anul 1955, numai am pregătit-o. Dacă era o căldare să se vadă această pregătire, nu ar fi fost pe pământ frumoasă ca aceasta. Dar nu e căldare, ci e trup şi în trupul acesta sălăşluieşte Dumnezeu…” (21 iunie 1973)
În al doilea caz se indică direct anul 1940:
“ De când lucrez Eu cu cuvântul prin ea? Din anul 1955. Dar de când o pregătesc Eu? Din anul 1940.” (23 iunie/6 iulie 1975)
44. Deşi este o mişcare sectară distinctă şi de sine stătătoare, NIP îşi caută ascendenţa în Oastea Domnului, cu scopul de a-şi legitima “ortodoxia”
La pag. 275, după subtitlul “Trezindu-şi surioara, Sfânta Virginia o îndeamnă spre răspândirea scrisorii cereşti” apare… o strofă din imnul Oastei Domnului:
“…Slăvit să fie Domnul în cer şi pe pământ
De îngeri şi de oameni, căci El e Domnul sfânt.
Slăvit să fie Domnul, acum şi pân’la moarte
Aceasta e cântare, nu vorbele deşarte.
Lelica mea, trezeşte-te şi mă vezi, că am venit şi vin mereu, dar nu mai am mult de venit. Mai am un pic, mai am un pas. Serveşte-mă, lelica mea, că mă serveşti în binele tău şi al poporului şi al tuturor celor care mă ascultă şi mă primesc.” (12/25 iunie 1982)
În realitate, între Noul Ierusalim de la Pucioasa şi Oastea Domnului nu a existat şi nu este nici cea mai mică afinitate, ci un dispreţ făţiş, marcat de suficienţă şi de aroganţă. Doar atât că, o parte dintre aderenţii Noului Ierusalim care au fost încântaţi de învăţăturile pucioşilor şi apoi amăgiţi de ei, provin din Oastea Domnului, de unde au fost racolaţi.
Cuvintele “nu mai am mult de venit” corespund probabil intenţiilor anului 1982. Atunci se dorea ca duhul Verginicăi doar să o legitimeze pe Maria ca succesoare validă, iar apoi să o lase “să păstorească” singură poporul. Între timp, intenţiile iniţiale s-au mai schimbat. Duhul Verginicăi a uitat promisiunea făcută de a se retrage şi a continuat să vină cu mesaje din cer, ba a mai chemat şi alte duhuri, care veneau acum în numele sfinţilor arhicunoscuţi: Sf. Ioan, Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Sf. Ecaterina, Sf. Ilie, etc.etc. Aşadar, “Cuvântul lui Dumnezeu” nu mai e demult al lui Dumnezeu, ci al unei pleiade de spirite care vorbesc în numele Tatălui, al Fiului, al Maicii Domnului, al Verginicăi, al sfinţilor, al arhanghelilor, al îngerilor, până şi al decedaţilor ( cazul spiritului lui Simion Zidaru, care “a fost trimis” de mai multe ori cu cuvânt din cer, ca să-şi “mustre” părinţii pentru că nu mai vor să asculte de liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşiţă, este cel mai semnificativ)
45. Şi sugarii bolnavi ar trebui să ţină post negru, pentru a se vindeca!
“ Păstraţi-vă, tată, sănătatea, că bolnavi sunt destui, şi pentru aceştia, iată ce să faceţi: post negru, cea mai bună doctorie. Sugarul de la piept, patru ore. Copilul până la şapte ani, până la ora doisprezece, iar cei sănătoşi să ţină de seara până seara, de la ora şase până la ora optsprezece, lunea, miercurea şi vinerea. (7/20 septembrie 1973)
Mesajul e simplu: postul negru este singurul remediu care îi curăţă pe toţi, de la sugar până la muribund (de toate bolile).
Singurul lucru neclar este cum ar trebui să postească cei bolnavi care au mai mult de şapte ani? Că în programul de mai sus au fost amestecaţi bolnavii (până la 7 ani) cu sănătoşii (peste 7 ani).
Ar mai fi o întrebare, legată de o posibilă greşeală de transcriere: îndată ce pentru cei sănătoşi se recomandă să postească de la ora şase la ora optsprezece, aceasta nu ar însemna “de dimineaţa până seara”? Cu toate acestea, în text apare exprimarea “de seara până seara”, ceea ce nu coincide cu intervalul orar propus.
46. Comuniştii au pus hingheri ca să prindă peştişorii
“ Au pus comuniştii hingheri să vă prindă pe cale, dar să nu vă temeţi, tată, şi când Domnul Iisus grăieşte: “Peştişori, pitiţi-vă!”, să vă pitiţi. Mai avem câteva zile şi se vor uita după noi când vom pleca dintre ei.” (12/25 iunie 1974)
47. Pământul geme şi suspină şi îl ia la întrebări pe Dumnezeu Ziditorul, care însă îl duce cu zăhărelul
Concepţiile despre pământ sunt foarte diferite la creştinii de la Noul Ierusalim. Unii cred că pământul este plat ca o tipsie, iar teoriile savante care pretind că pământul e rotund, sau lăudăroşeniile că omul a ajuns cu racheta de pe pământ pe lună, sunt nişte minciuni gogonate. Alţii cred că pământul este o uriaşă fiinţă, care respiră, gândeşte, vorbeşte, suferă şi se revoltă la dispreţul cu care este tratat de om: mai ales atunci când omul bate pământul cu opincile lui murdare la hora din sat. Şi când se revoltă, îl ia la întrebări chiar şi pe Cel care l-a zidit:
“…Pământul este zidirea lui Dumnezeu; geme şi nu mai are pace şi astâmpăr: “ O, Doamne, ascultă-mi o întrebare îndurerată: mă vezi cum sunt şi ce e pe mine? Mult mai zăboveşti? Cum mă mai poţi răbda în starea în care sunt? Grăbeşte, Doamne, mai curând şi ascultă-mi rugămintea. Vezi în ce freamăt mare sunt. Curăţeşte-mă pe placul Tău. Fă-mă curat, să mai simt piciorul Tău pe mine. Doamne, sunt zidirea Ta; nu mă lăsa, nu mai pot răbda!”(24 februarie/9 martie 1990)
Se vede treaba însă că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” ori este nepăsător, ori nu aude, ori este nemilos cu bietul pământ, care pur şi simplu s-a rugat degeaba, pentru că cel la care s-a rugat nu a luat nici cea mai neînsemnată măsură de îndreptare a stării de fapt: poluarea este în continuă creştere, încălzirea globală este anunţată ca o ameninţare din ce în ce mai probabilă, iar omul e din ce în ce mai nepăsător cu sine şi cu pământul pe care stă. Totuşi, îi promite pământului că va ţine cont de ruga sa:
“ Pământule, în curând se va împlini şi voia ta şi a Mea, dar am şi Eu, Dumnezeu, ceva de împlinit. Trebuie să-Mi pregătesc o mânuşiţă dintre cei ce Mă vor, să-i am moştenitori ai tăi după ce te voi curăţa.” (24 februarie/9 martie 1990)
Adică, un fel de a duce pământul cu zăhărelul. Bietul pământ, toţi îşi bat joc de el! Deşi i s-a promis că va fi rezolvat “în curând”, au trecut de atunci aproape douăzeci de ani, şi nimic!
48. “Întreieşte întreita” lucrare, sau “întregeşte întregita” lucrare?
În foamea lor după clişee senzaţionale, pline de “profunzime filozofică”, liderii pucioşi au ajuns să se încurce în propriile lor inovaţii şi invenţii. Bunăoară, în anii ’90 ei lansează formula contorsionată “Duhul Sfânt întreieşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi”. Iată câteva exemple:
“ Duhul Sfânt este Dumnezeul Cel Care întreieşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi, […]”. (28-10-1990)
“[…] de mântuire a Duhului Sfânt, Care întreieşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi”. (26-12-1990)
“ Dumnezeul Duhului Sfânt întreieşte întreita lucrare a Sfintei Treimi,[…]”. (05-08-1991)
La un moment dat, liderii pucioşi s-au gândit să încerce o versiune care ieşea complet din tiparele gândirii procustiene experimentată până atunci pe această temă la Noul Ierusalim :
“[…] Treimea Cea Dumnezeiască Îşi desăvârşeşte întreita Sa lucrare, […]”. (05-10-1991)
În acest caz, s-ar părea că Sfânta Treime Cea Dumnezeiască a găsit cu cale că e mai simplu şi mai comod să renunţe definitiv la contribuţia de până acum a Duhului Sfânt, şi să Se gospodărească singură întru ale Desăvârşirii Întreitei Sale Lucrări Dumnezeieşti. Numai că experimentul n-a ţinut mult; dovadă că pe 29-10-1991 se revenea fără emoţii la formula anterioară, cosmetizată însă la nivel semantic. Probabil că liderii pucioşi au realizat cât de nefericită este juxtapunerea “întreieşte întreita” şi s-au gândit să experimenteze două noi variante: “Duhul Sfânt întregeşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi” şi “Duhul Sfânt desăvârşeşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi”. Iată şi pentru aceste variante câteva exemple:
“ Dumnezeul Duhului Sfânt întregeşte în vremea aceasta întreita lucrare a Treimii Dumnezeieşti, […]”. (29 -10-1991)
“[…] Duhului Sfânt, Care desăvârşeşte întreita lucrare a Treimii Dumnezeieşti, […]”. (04-12-1991)
“ Duhul Sfânt întregeşte în vremea aceasta lucrarea cea întreită a Preasfintei Treimi, […]” (14/27 februarie 1992)
“[…] lucrarea Duhului Sfânt al Sfintei Treimi, Care a venit să întregească întreita lucrare a Treimii Dumnezeieşti”. (28-08-1993)
Ultima “găselniţă”, fiind cea mai complexă, pare (!?) a fi şi cea mai gândită pe toate feţele: Duhul Sfânt, nu numai că dă o mână de ajutor cu lucrarea Lui la lucrarea Treimii, ci face un efort special ca să vină la Sfânta Treime şi să i-o întregească! După ce vine Duhul şi adaugă lucrarea Lui la întreita lucrare a Treimii, putem vorbi deci de o împătrită lucrare. Şi, întrucât întreita lucrare a Treimii este ideală, deci întreagă, ne vedem puşi în faţa unei noi paradigme: prin ultima variantă se întregeşte întregita lucrare a Treimii Dumnezeieşti!
Dar pentru că pentru pucioşi întregirea nu aduce desăvârşire, şi nici desăvârşirea, întregire, atunci s-a găsit şi soluţia, după principiul “o mână spală pe alta”:
“ […] Duhul Sfânt este Dumnezeul care întregeşte şi desăvârşeşte întreita lucrare a Treimii Dumnezeieşti”(18 /31 octombrie 1991)
Şi pentru că pucioşii par să îndrăgească teribil maxima “Uite popa!… nu e popa!” la ei, Duhul Sfânt este Dumnezeul care face lucrarea dar şi Dumnezeu lucrează întru Duhul Sfânt :
“[…] căci nu este crezut Dumnezeu, Cel Care lucrează întru Duhul Sfânt al Treimii Dumnezeieşti.” (21 noiembrie / 4 decembrie 1991)
Pe deasupra, mai vine şi Biblia cu completările ei: Cei care lucrează din Treimea cea Dumnezeiască sunt nu numai Duhul, ci şi Tatăl, şi Fiul:
“ Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.” (Ioan 5,17)
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.