578. Liderii „pucioşi” le interzic supuşilor lor să mai folosească telefoanele mobile, căci „telefonul este jucăria satanei”
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
578. Liderii „pucioşi” le interzic
supuşilor lor să mai folosească telefoanele mobile, căci „telefonul este jucăria satanei”
Este binecunoscută obsesia liderilor „pucioşi” de a limita
drastic libertatea de comunicare a supuşilor lor. Mai întâi le-a interzis să
mai meargă la serviciu şi în şcoli, rupându-le orice legătură firească,
socială, cu „lumea”. Apoi le-a interzis să-şi mai întâlnească părinţii, fraţii,
fiii sau cunoscuţii, sau să mai fie vizitaţi de rudele lor din „în lume”,
sperând probabil că „ochii care nu se
văd, se uită”. Apoi le-a interzis să
mai comunice prin telefon cu toţi prietenii şi cu toate rudele, oricât de
apropiate ar fi ele. Telefonul a
rămas, totuşi, pentru multă vreme un mijloc de comunicare foarte des folosit
între „pucioşii fierbinţi” (rigorişti) care fuseseră încartiruiţi de
către lideri în cele 3-4 lagăre de concentrare (Glodeni-Pucioasa, Valea
Voievozilor-Târgovişte, Fundeni-Bucureşti, şi poate or mai fi fost înfiinţate
unul-două între timp) şi „pucioşii
călduţi”, cei care nu corespundeau 100% pretenţiilor liderilor – motiv
pentru care au şi fost lăsaţi să stea mai departe pe la casele lor. Rigoriştii şi călduţii sunt însă convocaţi periodic în plen la Pucioasa, la
„marile sărbători”, pentru a fi muştruluiţi zdravăn de veşnic îmbufnaţii lor
lideri, pentru tot soiul de „neîmpliniri” şi „neascultări”, cel mai adesea
închipuite. În plus, vieţuitorii de
la Glodeni-Pucioasa au la îndemână şi un interfon,
prin care liderii îşi controlează necontenit supuşii şi le dau ordine, iar aceştia
se coordonează între ei şi apoi raportează „mai sus” împlinirile sau
neîmplinirile lor. Mai mult, liderii „pucioşi” au pus multă vreme în gura „Dumnezeului” lor tot soiul de aprecieri şi
laude la adresa telefonului, ca fiind o sculă folositoare pentru comunicarea de
bucurii, ba chiar au decretat că până şi El
vorbeşte la telefon cu supuşii Lui.
Mai întâi ei i-au
pregătit pe supuşi anunţându-i că mămica
Verginica este cea aleasă să fie „telefonul duhovnicesc” prin care orice
„pucios” de rând va putea vorbi direct cu „Domnul”
din cer:
« O,
vine vremea, cum vorbeşte
omul cu telefonul, aşa veţi vorbi voi cu Domnul. Vine vremea că trupul acesta va fi
mânuit de toţi, ca să vorbească cu Mine. »[1] (citat din predica mămicăi Verginica
din 4 august 1973)
Apoi s-a trecut de la vorbe la fapte. Prima ispravă de acest gen a fost
o „comunicare cu morţii”: unei mame îndurerate i s-a oferit privilegiul
inegalabil şi neaşteptat de a vorbi prin „telefonul duhovnicesc” (Verginica) cu
fiul ei Mihai, decedat de curând în condiţii năprasnice. Procedeul era simplu: se
zice că Verginica intra în transă şi începea să-i vorbească cu vocea ei, mamei
îndurerate, tot ceea ce-i dădeau „Duhurile” (duhuri cu nume împrumutate
de la arhangheli) să-i spună, adică nişte mesaje „din cer” de la „fiul” ei. Telefonia
pucioşistă era aşadar un fel de spiritism şi era destul de rudimentară, fiind
unidirecţională: mama îşi asculta „fiul” (care i se adresa cu vocea
Verginicăi), dar nu-i putea şi răspunde ca să o audă fiul, ca să închege astfel
un dialog. În plus, nu se poate vorbi
aici nici de o telefonie mobilă, ci o telefonie imobilă şi
profund adormită, căci „telefonul cu fir” conectat la lumea umbrelor era,
chipurile, însăşi Verginica. Nici despre o videofonie nu se poate vorbi,
deoarece sărmana mamă nu-şi vedea fiul la chip, ci o vedea doar pe Verginica
vorbind prin somn şi atât. Mama asculta totuşi înfiorată mesajele şi credea că
îi vorbeşte chiar fiul ei Mihail, de pe lumea cealaltă:
« Arhanghelul
Mihail primeşte poruncă de la Domnul să aducă pe adormitul Mihail.
Iată-l
pe Mihail, iarăşi vine, însoţit de Mihail arhanghelul. ... Fiule Mihaile,
vorbeşte cu mama ta. Îndrăzneşte şi vorbeşte. [...]
—
Mamă, mă cunoşti pe mine? Mamă, eu sunt Mihail, care vorbesc prin telefonul
duhovnicesc. Nu-mi pare rău că am plecat din lume, că m-am mutat de pe pământ
la cerul sfânt.
[...] ... Nenea Mişu, apropie-te de
telefon. Ai grijă de mama mea, întăreşte-o
şi pe mama mea. Eu sunt un fiu ucis de tâlhari. [...] ...
Sărutări
de mâini, nene Mişu, şi ţie, mamă, şi la toţi de faţă. Amin. »[2]
(citat din predica mămicăi Verginica din 6 iunie 1974)
Ca să fie
legitimată şi mai bine şedinţa spiritistă în faţa adepţilor spectatori, de faţă
era şi „nenea Mişu” (alias Daniel, unul dintre „păstorii” sectei), care primea
şi el „indicăţii” de regie prin „telefonul duhovnicesc”.
Întrucât
scamatoria a fost de mare succes, merita să fie repetată. Zis şi făcut. Peste o
lună ea se repetă întocmai, cu precizarea că „telefonul” (Verginica) este descris
ca proprietatea privată a „Dumnezeului”
Pucioasei, care pretinde că este „Iisus
Hristos”. Mama îndurerată (şi prin ea, indirect, porunca pe care o primea era
adresată către toţi adepţii sectei) este îndemnată la modul direct şi
indiscutabil să creadă şi iubească
telefonul (adică, pe Verginica) aşa cum crede şi iubeşte pe Dumnezeu. De
asemenea, se specifică amănuntul important că această convorbire, acest drept
de a vorbi cu cei dragi rămaşi în viaţă, este un privilegiu special pe care
mortul îl primeşte direct prin Duhul
autointitulat „arhanghelul Mihail”, dar nu pentru niscaiva merite deosebite
(pentru că merite n-a avut tânărul Mihail), ci
pentru faptul că a avut parte de o moarte năpraznică:
« Arhanghelul Mihail primeşte poruncă de la Domnul să aducă
pe adormitul Mihail.... Mihaile, adu-l pe Mihail la telefonul Domnului Iisus Hristos să vorbească cu familia, cu mama. Adu-l, Mihaile. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. De ce ai oftat, Mihaile? [...] Mamă, să fii credincioasă, şi iubeşte telefonul şi pe Dumnezeu [...] „Acest tânăr nu a făcut nimic pentru Mine, dar pentru că a plecat omorât de cuţit, se iartă pe jumătate; dar jumătate se
iartă prin faptele celor de pe pământ“. Şi de aceea m-au adus la telefon, şi mulţi ar dori, mamă, din cei ce sunt cu mine, să vorbească, dar nu pot. »[3]
(citat din predica mămicăi Verginica din 12 iulie 1974)
După reţeta deja verificată, şi pentru a aduce o notă de diversitate
spectacolului spiritist, intră apoi în jocul „telefoniei imobile şi adormite” un
al doilea „Duh” pucioşesc, care se recomandă a fi „arhanghelul Rafail”.
De data aceasta se precizează limpede că „telefonul” (Verginica) nu are un rol
activ, ci un rol pasiv, tehnic, de obiect sau canal de comunicare,
iar cel care mânuieşte cu talent obiectul sau canalul nu este mortul
(Mihai), ci este acel „Duh” pucioşesc:
« Arhanghelul Rafail primeşte poruncă de la Domnul să aducă
pe adormitul Mihail. ... Rafaile, du-te şi adu pe fiul răposat, Mihail, la mama lui ca să vorbească. Fiule Mihail, o vezi pe mama ta? Priveşte-o bine, că ea nu te vede pe tine; lucrul acesta nu
se poate. Daniele, să auzi şi tu vocea
acestui tânăr şi să deosebeşti duh, de Duh. Prin Duhul Meu vorbeşte Mihail şi grăieşte mamei sale. [...]
— Mamă, eu vorbesc cu tine prin Duhul Domnului Iisus Hristos. »[4] (citat
din predica mămicăi Verginica din 4 august 1974)
„Telefonul” pare a fi totuşi de slabă calitate (sau transmisia este
deficitară? firul întrerupt? nu are mereu curent?) deoarece mortul se plânge că
vorbeşte cu greu la „telefon”. Totuşi el apreciază din plin faptul că i s-a
oferit ocazia de a vorbi „la telefon” cu cineva drag rămas în viaţă, şi observă
că Verginica are raze şi că este o mare minune pe pământ:
Mamă, cu greu vorbesc la telefon. [...] Mă uit la telefonul cu care vorbesc cu tine, mamă, şi mă uit la razele lui, că mare minune este lucrul acestui telefon. »[5]
(citat din predica mămicăi Verginica din 4 august 1974)
Îndemnul de a o iubi pe Verginica şi de a o păstra ca pe o mare şi
inegalabilă valoare pentru cer şi pentru pământ este reînnoit şi întărit. De
data aceasta însă, Verginica nu mai este
considerată a fi însuşi „telefonul”, ci un vas prin care se
vorbeşte ca la telefon:
« Mamă, mult iubeşte Dumnezeu pe vasul Său prin care eu îţi vorbesc ca la telefon, dar plânge Dumnezeu de el, că e supărat de cei ce-l lovesc şi nu-l preţuiesc. Păstraţi acest telefon, că mare valoare are între cer şi pământ, între morţi şi vii. Păstraţi-l şi apăraţi-l.»[6]
(citat din predica mămicăi Verginica din 4 august 1974)
Ultima experienţă spiritistă consemnată în analele pucioşeşti întăreşte
îndemnul către adepţi de a o venera pe Verginica şi de a-i săruta picioarele, cinstind-o
ca pe un telefon de mare preţ:
« Arhanghelul Rafail primeşte poruncă de la Domnul să aducă
pe adormitul Mihail. ... Rafaile arhanghele, du-te şi cheamă-l pe Mihail să se răcorească dorul mamei lui.
— Mihaile, pleacă-te la picioarele Domnului şi sărută de trei ori picioarele Domnului şi telefonul,
în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. »[7]
(citat din predica mămicăi Verginica din 15 septembrie 1974)
Amintirea experienţelor spiritiste ale Verginicăi, de telefonie prin
fir a anului 1974, este retrăită şi de Mihaela în anii de început ai
păstoririi sale ca nou lider al sectei. Ele sunt prezentate supuşilor ca un
suport pentru noua credinţă, care nu trebuie lăsat în praful uitării:
« [...] spunea Dumnezeu că [...] va vorbi cu tine ca prin firul de telefon şi nu te va lăsa. Ai uitat ce ţi-a spus, şi de aceea nu mai crezi, şi chiar dacă-ţi amintesc eu, acum, din nou, tu iar uiţi; uiţi din nou, uiţi ca să nu poţi crede [...]
»[8] (citat din predica leliţei Mihaela din
9 ianuarie 1991)
Odată ce Mihaela
se aşează şi se stabilizează la cârma sectei, anihilând orice potenţiali
concurenţi, începe să se detaşeze şi de spectacolele nocturne controversate ale
Verginicăi şi ale Mariei. Ea refuză să mai ofere „comunicări cereşti” prin
procedeul „transei cataleptice”, ci pretinde că primeşte mesajele direct în
ureche, fiind în stare de veghe; le trece îndată pe caiet şi apoi îi trasează
sarcină lui Nicuşor să le recite cu intonaţie adecvată, adepţilor „pucioşi”. În
acest context, ea îi atribuie „Dumnezeului”
Pucioasei o altă atitudine (net diferită) faţă de telefon, telefonie şi
alte mijloace şi metode tehnice specifice născocirii omeneşti. Acesta persiflează procedeele şi
mijloacele limitate (cu fire, aparate, tehnologii sau unde
electromagnetice) folosite de oameni pentru a comunica între ei:
« Iată, Israele, omul vorbeşte cu telefonul, şi crede omul, crede când face aşa, crede şi înţelege că vorbeşte cu capătul celălalt al pământului, dar tu, creştine tată, nu-L crezi
pe Cel ce te-a făcut pe tine şi tot ce se
vede şi ce nu se vede. Eu sunt mai presus decât felul vostru de
vorbiri şi de legături dintre voi.[...] Aştept, tată, încredinţarea ta, ca să ajungi să ai şi tu firul cel din cer în casa ta, telefonul cel din cer, ca să auzi şi tu, creştine. Eu sunt glasul care umple cerul şi pământul, de la o margine la alta, şi nu am nevoie de fire şi de ştiinţa oamenilor şi a meşterilor deştepţi, ci am nevoie de tine şi de credinţa ta şi de casa ta
curată şi cerească, şi ca să te cunosc că
eşti servul Meu, şi ca să pot să vin spre urechea ta şi să ţi-o destup, ca să auzi glasul
cuvântului Meu. »[9] (citat din predica leliţei Mihaela din
3 iunie 1994)
Totuşi, procedeul în sine, acela de a comunica
oamenii prin telefon unii cu alţii, încă nu este anatemizat. Dimpotrivă, este
văzut ca un mijloc de a transmite bucurii şi veşti bune către cei aflaţi
departe. Mai mult, i se promite o spiritualizare
care fusese „proorocită” încă de pe vremea Verginicăi:
« Ne bucurăm unii pe alţii aşa cum se bucură cei de departe unii de alţii
când vorbesc între ei prin firul cel
de pe pământ, prin telefon, măi
copilaşi. De aceea torn în voi, ca să vorbiţi şi voi
cu Noi şi să Ne auzim unii pe alţii, căci în cuprinsul cărţii Mele din zilele acestea ale venirii Mele pe pământ după două mii de ani am cuvântat într-o zi aşa: «Vine vremea să vorbiţi cu Domnul aşa cum vorbeşte omul cu telefonul la ureche». Aşa am spus Eu pe vremea când cuvântam din trupul lui Verginica, trâmbiţa Mea cea din
zilele din urmă. »[10] (citat din predica leliţei Mihaela din
27 octombrie 2000)
La un moment dat
se recunoaşte deschis că procedeul de a grăi prin telefon este atât de valoros,
încât s-ar putea spune că este de neînlocuit. Până şi „Dumnezeul” Pucioasei recunoaşte că îl foloseşte şi nu poate vorbi altfel (fără telefon) cu
aleşii Lui :
« Am spus atunci că va veni o vreme că voi vorbi cu poporul
Meu ce va să fie, şi voi grăi cu el aşa cum grăieşte omul cu telefonul şi nu-Mi voi lăsa poporul fără cuvânt de înviere peste el,
fără lucrarea Mea [...]
O, dacă tu
vrei să vorbeşti cu cineva de departe aşa cum se
vorbeşte azi pe pământ cu telefonul, poţi, tată, să vorbeşti fără telefon? Eu ştiu de ce te întreb aceasta, dar tu nu ştii de ce te
întreb. O, nici Eu nu pot vorbi cu tine altfel, darămite tu, […] »[11] (citat din predica leliţei Mihaela din
12 iulie 2008)
Liderii
„pucioşi” reclamă însă faptul că telefonul
şi telefonia pe care le folosesc
astăzi omul, alături de alte născociri numite de el „ştiinţe”, sunt furate de
om din cer, de la „Dumnezeul”
Pucioasei, care le voia păstrate cu avariţie doar pentru El; aşa că fapta asta prometeică
a omului s-ar cere cumva sancţionată, mai abitir decât a fost sancţionată
îndrăzneala lui Prometeu. Adică, ar fi cazul ca măcar să i se confişte omului
toate aceste „jucării înţelepte” furate de la Cel care le ţinea ascunse în lumea nevăzută a întunericului,
folosind înţelepciunea lor doar pentru El:
« Aşa [...] fură omul până
la capătul timpului din nevăzutele lui Dumnezeu [...] şi le face lor trup şi le numeşte cu nume puse de el şi le
zice: telegrafie, telefonie, radiofonie,
televiziune, informatică, şi cum vrea el să le mai spună la cele ce aduce
omului în mână: telefon, radio,
televizor, calculator, şi multe nume stâlcite pe toate câte le dă omului în
mână ca pe nişte jucării cu suflet în ele, şi omul se încântă, şi cerul de
sfinţi şi de îngeri se uită pe pământ cât de mult a furat omul din nevăzutele
lui Dumnezeu, din înţelepciunea lor, pe
care Domnul
o foloseşte între El şi om [...] »[12] (citat din predica leliţei Mihaela din
28 august 2010)
Cu timpul,
liderii sectei au uitat că „Domnul”
lor o folosea pe Verginica pe post (fix, că era adormită) de „telefon duhovnicesc”, sau că mărturisea
că „nici El nu poate vorbi cu ei altfel”,
decât prin telefon. Văzând că mai toţi dintre supuşii lor şi-au cumpărat
telefoane mobile şi se zgâiesc mereu la ele, i-a apucat furia şi au decretat
subit că „de la satana sunt telefoanele
lor” (dar numai ale lor, căci şi
cei doi lideri ai sectei aveau telefoane, însă la ei teoria asta nu era valabilă):
« O, iată, fiilor, grăiesc cu voi pe limba cea de azi a lumii,
că văd că toți, aproape toți v-ați făcut rost de un lucru primejdios minții și
inimii omului, o jucărie cu care stau în buzunar și în mână toți oamenii de
azi, [...]
și toți, aproape toți se închină la această jucărie, în care-și prind urechile
și ochii și inima și mintea și dorirea, și numai neastâmpăr le aduce, iar Eu am
privit și am văzut cum vin destui în buzunar cu această jucărie aici la
sărbători și o scot pe masă și se joacă cu ea de-a trufia, de-a îngâmfarea,
de-a neumilința și nesfiala față de acest loc ales deosebit pentru Domnul, [...] iar duhul satanei v-a biruit pe mulți [...]. Eu însă vă spun că mai mare cursă nu
este întinsă
de satana pentru suflete acum ca și această jucărie,
care se cheamă telefon, și este acest telefon
folosit din plin și cheamă el spre satana pe toți, pe toți, iar satana îi atrage la dezbrăcarea de veghe, la
libertatea de a simți tot ce este mai primejdios pentru sufletul din om, care
înseamnă Dumnezeu în om, iar Eu, Domnul, văd toată marfa lui satana, tot ce scoate el la vânzare pentru cei neîncercați, [...] și pe aceia îi atrage și îi înșeală cu această
îndeletnicire pierzătoare de om. »[13] (citat din predica leliţei Mihaela din
4 iunie 2017)
În realitate,
adepţii sectei şi-au procurat telefoane inteligente nu numai ca să comunice
între ei, cât mai ales pentru a înregistra şi a reda texte recitate de Nicuşor
din predicile pucioşeşti intitulate „Cuvântul
lui Dumnezeu”. Altminteri, mulţi n-ar fi apelat la telefon decât la mare
nevoie, căci pentru a vorbi între ei de la distanţă nici nu prea aveau mari
trebuinţe. Liderii „pucioşi” desfiinţează însă cu asprime şi această motivaţie potenţială. Ei proclamă că
învăţătura lor se păstrează în Carte,
nu în telefon (iar telefonul în buzunar), căci telefonul este plin de „relele sataniceşti”:
« Vă veți spune vouă și unii altora că pentru căutat după
cuvântul Meu ați ieșit pe câmp deschis și spre primejdie, dar iată ce vă spun:
O, nu e
bine să bagi mâna în buzunar și să asculți cuvântul
Meu purtat în buzunar, ci e bine cu lucrare
bisericească să se stea înaintea cuvântului Meu când el vine spre oameni. O,
cum să prindă putere în voi cuvântul Meu când fiecare zice că și-l are în
buzunar și nu se strânge frățește ca să audă pe Domnul? Vita care scapă în
iarbă grasă se umflă și se îmbolnăvește, și tot așa pățiți și voi cu privitul prin telefon la toate relele satanicești, iar
în loc să-l biruie creștinul pe satana, iată, Îl biruie pe Domnul înăuntrul
lui. »[14] (citat din predica leliţei Mihaela din
4 iunie 2017)
Telefoanele
supuşilor (doar ale lor, căci
telefoanele liderilor sectei fac excepţie) sunt declarate surse de înşelare, curse
pentru suflete, instrumente de
iscodire ale satanei, care nu numai că nu sunt de niciun folos, dar şi
vatămă sufletele şi inimile şi mersul înainte al supuşilor „pucioşi”:
« Mă
îngrijorez ca un Părinte și dau să-i învăț pe cei ce cred cuvântului Meu și să
le spun lor că nu aveau nevoie de această înșelare ca să-și
facă rost de ea, și care este cursă pentru suflet, și
cu care caută peste tot ca să știe de om satana
și oamenii lui […]. Și [...] nu numai că nu vă
e de folos, ci vă și vatămă sufletul și inima și mersul cel credincios. »[15] (citat din predica leliţei Mihaela din
4 iunie 2017)
Deocamdată însă
liderii sectei nu îndrăzneau să interzică total telefoanele. Au pus însă restricţii
severe pe folosirea lor de către supuşi. Supuşii sunt mustraţi nu numai pentru timpul irosit cu „jucăria satanei”, ci
şi pentru entuziasmul unora dintre ei
care folosesc din proprie iniţiativă telefonul (fie direct prin eMail, fie prin bloguri folosind reţelele de socializare cunoscute) ca să
răspândească prin el la alţii Cuvântul,
fără să fi primit trimitere la
propovăduire sau dezlegare la
îndeletnicire de la liderii sectei pentru aceasta:
« O, nu mai iubiți, nu mai căutați folos și
timp irosit de la telefonul care vă fură spre el voința. Voi aveți pe Domnul, spre Care să căutați. Cine nu este
trimis de Domnul și vegheat de sus când umblă pe această cale, pe care și Eu
trimit spre lume cuvântul Meu, o, acela face de la el aceasta și cade în
bătălie, dar Eu n-am spus să facă aceasta creștinii poporului Meu ca să umble și ei cu lumea aceasta pe calea ei. Dacă Eu, Domnul, nu v-am dat această
îndeletnicire, iată, v-ați luat singuri, și
vă faceți prea mult de lucru de la lumea cea urâtă, și spun aceasta fiindcă îl
văd pe creștin cât este de neastâmpărat în mână cu această jucărie, care-l
scoate pe drum ca să-l încânte, dar Eu nu pot să nu Mă îngrijorez, să nu Mă
doară când văd câtă vătămare aduce celui neîmbrăcat gros pentru vremea cea rea
de azi. »[16] (citat din predica leliţei Mihaela din
4 iunie 2017)
Curând însă, chiar
şi clasicul vorbit la telefon al
supuşilor ajunge să fie condamnat şi apoi interzis. El nu numai că „lungeşte urechile şi limba” celor care
îl folosesc (un dezavantaj major, dar pur estetic), ci duce şi la pierderea vremii şi agonisirea de neascultare (alt dezavantaj major, cântărit de data
aceasta prin paguba sufletului). Se
reaminteşte însă că de la această interdicţie se exceptează atât liderii
sectei (ei înşişi pretinzând că sunt „cele două telefoane cereşti prin care vorbeşte Domnul cu restul oamenilor de pe pământ”), cât şi „Dumnezeul” lor (Care păstreză privilegiul de a vorbi la telefon din motive binecuvântate, desigur):
« Mă uit și la cei de azi, Mă uit și Mă doare. Mulți au venit,
mulți au ascultat, și mai mulți n-au ascultat. Și-au cumpărat telefoane ca să
vorbească cu ele unii cu alții și să-și lungească urechile și limba și să
greșească așa mai mult și mai bine cu vorba de colo-colo, cu pierderea vremii
și cu agonisirea de neascultare și de greșeli de la neascultare și ca să-și
facă de cap și mai și, iar Eu am văzut și am venit și am spus la creștini să se
ferească de așa ceva, de așa cădere atât de căutată de om. Să fi făcut tu aceasta numai dacă ți-aș fi dat
Eu să faci pentru lucrările Mele de azi, nu spre
lungirea urechii tale și spre paguba sufletului tău, măi creștine plin de
doruri bolnave, și care-ți duc viața spre rușine, nu spre slava Mea. Iar când Eu vorbesc cu tine din
cer prin telefonul Meu ceresc, iată,
nu-ți mai trebuie dacă ai și tu după orânduiala capului tău.
»[17] (citat din predica leliţei Mihaela din
2 iunie 2019)
Ca
şi pe vremea Verginicăi, şi azi „Dumnezeul”
Pucioasei nu poate transmite mesaje pe pământ decât prin persoane cu calităţi
de „medium”, sau „spiritist” sau „mentalist”, numite conspirativ „telefoane”. „Telefoanele”
actuale ( cei doi lideri „pucioşi”) nu mai sunt „fixe, cu fir legat la cer”, ci sunt „mobile, de nouă generaţie” şi trebuie ocrotite ca orice telefon modern de care ai grijă să nu cadă pe jos ca
să i spargă ecranul, nu umbli în măruntaiele lui ca să nu se strice, şi îl
foloseşti doar după instrucţiuni. Adepţii sunt mustraţi că nu prea au fost
supuşi stăpânilor lor („telefoanele Domnului”)
şi că îi vorbesc pe la spate, folosindu-se pentru această bârfă de alte
telefoane, cele cumpărate de la satana, cu care ei se conversează pe ascuns,
„în reţea”:
« O, am și Eu telefoane între Mine și tine, dar pe acestea le spargi mereu, le dai de
pământ, nu-ți trebuiesc, nu vrei să auzi de la ele, le închizi, te ascunzi de
ele, le ispitești măruntaiele, că ți-ai făcut rețea de
cunoaștere în popor și afară de popor, iar poporul creștin crede că ești de la
Mine și te ia ca al Meu și te bagă la inimă, că așa sunt învățați să creadă cei
ce te știu și te cred aproape cu Mine. »[18]
(citat din predica leliţei Mihaela din 2 iunie 2019)
Legăturile
directe prin telefon dintre creştinii „pucioşi” sunt condamnate ca fiind
legături ascunse şi periculoase, prin
care ei îşi pot comunica nemulţumirile şi of-urile şi care îi poate duce la
„orbirea” sufletească de a pune la îndoială legitimitatea şi sinceritatea
liderilor lor:
« O, pe vremuri mai cuminți, mai demult, erau pe atunci creștini de
legătură între cetăți și Domnul pentru cele de la Mine spre cetăți, și din
cetăți spre Mine pentru nevoile poporului sfințit și pentru povețele Mele spre
ei, dar acum s-a dat deoparte orânduiala Mea și-și fac unii cu alții legături creștinii, și de care Domnul și așezarea lui să nu știe, să nu afle.
Și iată, iată orbirea cea urâtă, o, că nu Domnul este orbul, așa cum se crede
și se vrea, și Domnul este Cel ce vede, Cel ce aude, Cel ce grăiește, și este
Cel adevărat și lucrează prin sculele Sale din veci și până în veci. »[19]
(citat din predica leliţei Mihaela din 2 iunie 2019)
De
aceea, liderii „pucioşi” au grijă ca, periodic, să se reconfirme singuri în
faţa admiratorilor lor ca fiind cei „numiţi
de Domnul” cu titlul „unşii Domnului”. În entuziasmul
autosuficienţei lor nici nu realizează când îi ia gura pe înainte ca să
mărturisească faptul că de fapt chiar ei sunt Cuvântul, ei sunt autorii Cuvântului
despre care pretind că „vine de la Dumnezeu”:
« Rămân lângă voi. Țineți-Mă lângă voi! Stați sub mâna Mea de
Păstor! Învățați să primiți călăuzirea Mea prin cei unși din partea Mea peste
voi și pentru voi. Ei sunt cuvântul Meu peste voi, o,
fiilor. Amin, amin, amin. »[20]
(citat din predica leliţei Mihaela din 2 iunie 2019)
Grandomania
îi face pe liderii „pucioşi” să se creadă intermediari indispensabili între „Dumnezeul” lor şi poporul „pucios”, căci
Acela nu poate nimic fără ei. Chiar
dacă acum nimeni din lumea largă nu-i bagă în seamă, iar unii dintre adepţi îi
contestă vehement şi apoi se leapădă de ei, cică va veni ziua când toate popoarele
îi vor căuta şi vor striga la ei ca să-i scape aşa cum strigau oamenii la Noe
când începuse potopul, iar cei care i-au contestat şi i-au părăsit îşi vor bate
pieptul de păreri de rău. Pe undeva aceşti lideri chiar se substituie acelui „Hristos” pe care Îl propovăduiesc, căci ajung să declare că nu Hristos este Uşa oilor (aşa cum învaţă Biblia), ci Ei sunt Uşa:
« O, fiilor care Mă purtați ca să fiu
cu poporul Meu cel de azi, o, fiilor, iert mult acestui popor, iert mereu și
mult, dar despărțirea de voi nu pot să o iert celui ce se leapădă de voi, căci
voi Mă purtați cu venirea Mea între Mine și ei, voi sunteți ușa dintre Mine și ei,
dintre ei și Mine. O, cât de
căutați veți fi, fiilor, dar, ca și la potop, ușa se va închide pe dinafară
pentru cei ce au disprețuit povața Mea și a voastră la vreme pentru binele lor.
»[21]
(citat din predica leliţei Mihaela din 6 iunie 2019)
Pe
vremuri, Verginica îşi amăgea din vorbe adepţii, făgăduindu-le că „nu vor mai vedea moartea”, căci până la
întâlnirea cu Hristos „mai e un ceas”.
Au trecut de atunci zeci de ani şi mulţi dintre „pucioşii” bătrâni „au dat
colţul” (în frunte cu "păstorii" nea'Mişu şi nea'Cristea) aşteptând cu ochii pironiţi în zare să vadă împlinirea promisiunilor
Verginicăi. Acum, noii lideri ai sectei îşi amăgesc admiratorii cu aceleaşi
formule ieftine, plagiate de la Verginica:
« Voi fi cu cei din cer aici, dar și cu cei ce așteaptă chemarea
lor la masă de pomenire pentru cei ce dorm încă cu trupurile, iar duhul lor
așteaptă chemarea Mea și a voastră, fiilor care pomeniți pe cei ce se adună de
dincolo să-și ia ușurare, mângâiere și răbdare încă, o, și mai e un ceas și vin Eu cu ziua mângâierii pentru toți. »[22]
(citat din predica leliţei Mihaela din 6 iunie 2019)
Până
la împlinirile promise, adepţii sunt călduros îndemnaţi să renunţe la telefoane
şi nu iasă din Cuvântul liderilor
lor, Cuvânt despre care se spune că n-ar
fi al lor, ci al „Dumnezeului”
propovăduit de ei, căci gândurile lor, cuvintele lor, trăirile lor, toate vin
din cer şi-i îmbracă de sus până jos cu puteri sfinte, ca să poată „Domnul” lor veni prin ei (căci altfel nu
poate, decât prin ei):
« O, aș sta cu voi în sfat,
aș sta mult, mult, dar neputința lor Ne îndoaie spre milă, și de aceea luați de la
ei ca și de la Noi, o, și nu le călcați cuvântul, că ei au vedere și știre din cer în mijlocul vostru, iar Noi,
cei din cer, avem nevoie de puteri sfinte în ei, că eu știu cum era pe pământ
în vremea trupului meu când trebuia purtat Domnul, și de aceea învățați de la
mine să ascultați, ca să poată Domnul veni
și să vă dea ascultare să lucrați, căci cine lucrează neascultare piere pic cu pic,
fiilor. »[23]
(citat din predica leliţei Mihaela din 23 iunie 2019)
Dacă
e de presupus că acuma adepţii „pucioşi” vor face ascultare şi vor renunţa la
telefoane şi la interfoane, să nu ne aşteptăm ca şi liderii lor să facă la fel. Deşi ar fi cazul ca ei să se dea
exemplu şi să fie primii, îndată ce pretind că ei înşişi sunt telefoane, „telefoanele Domnului”. De ce nu s-ar folosi ei înşişi, unul pe altul, ca
telefoane mobile, atunci când au o nevoie mare? Mihaela, când are de comunicat
ceva, să o facă folosindu-se de „telefonul Nicuşor”, şi viceversa: Nicuşor să se folosească de „telefonul Mihaela”.
………………....
Anca Ionescu-Târgovişte
24 august
2019
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.