575. Noi fantezii izvodite de născocitorii „pucioşi”
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
575. Noi fantezii
izvodite de născocitorii „pucioşi”
Fantezia
debordantă a liderilor „pucioşi” creează necontenit noi şi noi surprize.
Zic
ei aşa (convinşi că ştiu foarte bine ce spun): cică „Dumnezeul” lor lucrează după
hartă. Nu după libera, suprema Sa
voinţă, nici după minunatele Sale
proorocii, nici după proiecte, planuri, vise şi vedenii, ci... după hartă. Şi nu orice hartă. Nu harta
lumii, nu harta Europei, Asiei sau Americii, nu harta unei insule care ascunde
comori, ci harta care ascunde în ea taina
sfârşitului:
« O, iubiților, [...] Se
așează pe pământ taina sfârșitului și aduce cu ea înnoirea lumii, naștere din
nou aduce ea, căci așa este scris să se împlinească, și lucrează Dumnezeu
după hartă.
»[1] (citat din predica leliţei Mihaela din
12 mai 2019)
Dacă „Dumnezeul”
lor lucrează după hartă, „pucioşii”
cum ar putea lucra ei oare? Nu este sluga
mai presus decât stăpânul său[2],
aşa că musai ar trebui să lucreze şi ei tot „după hartă”, ca să-şi onoreze Stăpânul. Orice hartă însă trebuie
citită şi înţeleasă, ca să poată fi de folos. Dar unii pot, iar alţii nu pot să
lucreze după hartă, mai ales dacă n-au harta, sau dacă o au dar nu sunt în
stare să o citească şi să o priceapă. Cei care nu pot, merg şi ei cum pot,
pentru că fie n-au pricepere, fie „n-au hartă” ca să vadă drumul, nici busolă
n-au ca să nu-l rătăcească, nici
lanternă ca să-l lumineze:
« O, dacă nu vă socotiți viața pentru zi de zi cu Domnul,
nu puteți merge
după hartă, și mergeți cum o fi, dar
acest fel de „cum o fi”, o, nu este mers, iar timpul trece nerăscumpărat, și
vine întrebare pentru fiecare clipă, pentru cum a fost folosit timpul și viața. »[3]
(citat din predica leliţei Mihaela din 12 mai 2019)
„Dumnezeul” pucioşilor nu numai că le
cere acestora „să meargă după hartă”, dar îi şi lămureşte în ce condiţii
trebuie să o facă. Mai întâi îi asigură că nu pot face nimic singuri, ci numai
împreună cu „Dumnezeul” lor vor putea
face totul:
« O, și nu uitați, fiilor, că fără Mine
nu puteți face nimic, Eu așa am spus. Voi, numai cu Mine puteți face tot ce faceți. »[4]
(citat din predica leliţei Mihaela din 28 aprilie 2019)
Îndată
însă, chiar în următoarea frază, le ştirbeşte credinţa că vor face cu El tot cea ce vor face:
«
Aici însă nu vă încurcați să credeți că tot ce faceți voi
faceți cu Mine, căci se numește nimic
tot ce faceți fără Mine, fiilor, [...] »[5]
(citat din predica leliţei Mihaela din 28 aprilie 2019)
Ca de obicei, fenomenul denumit conspirativ
„venirea Domnului la Pucioasa” este, a fost şi va fi probabil multă
vreme învăluit în mister. Mister pe care liderii „pucioşi”, atunci când nu se
străduiesc să-l păstreze, să-l conserve, să-l cocoloşească, tot ei îl descriu
în termeni discordanţi, prin aserţiuni care se contrazic unele pe altele. Cică
„Domnul” venea pe pământ fie prin vocea Verginicăi, fie prin vocea
leliţei Maria, fie trecea prin urechile leliţei Mihaela şi se exterioriza prin
talentele oratorice ale lui Nicuşor (despre care Mihaela spunea că „vocea lui Nicuşiţă
este identică, dar identică, cu vocea Domnului”, aşa cum o auzea ea în
ureche). Multă vreme, la Pucioasa s-a spus că „Domnul” vine „în duh şi
în cuvânt”, dar în niciun caz în trup:
«
Pace vouă! [...] Eu
sunt Domnul Iisus Hristos, nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ
[...] ” (citat după Cuvântul Pucios din
30 aprilie 1955, pag. 63)
Aşadar, acum trupul I-a fost lăsat deoparte,
spre deosebire de vremurile trecute:
«
[...] Iată, M-am pogorât la voi, copilaşii Mei, dar nu M-am pogorât
în trup ca altădată.” (citat după Cuvântul Pucios din
14 mai 1957, pag.65)
Întruparea voluntară în istorie a lui Hristos este deci
înlocuită acum de „pucioşi” cu o destrupare
la fel de voită:
«
Am venit şi cu trupul, acum am venit şi cu duhul să vă îndemn să pătimiţi în trup, [...]” (citat după Cuvântul Pucios din
7 iunie 1958, pag.71)
Cincizecimea (Pogorârea Sfântului Duh) este
acum înlocuită la mare concurenţă cu o nouă pogorâre, pogorârea duhului
teologic de la Pucioasa, cel care se recomandă a fi... însuşi Hristos
( deşi nu are trupul lui Hristos):
«
M-am pogorât
din cer pe pământ, [...] M-am pogorât acum
în duh să vindec sufletele. [...] Azi vă vorbesc blând, în duh, dar mâine vin şi am să vorbesc în tunete şi trăsnete, de
se va cutremura pământul.” (citat după Cuvântul Pucios din 8 iunie 1958, pag. 72)
În prezent, liderii „pucioşi” descriu „venirea
Domnului la Pucioasa” ca fiind „în cuvânt şi în carte”:
« O, pace ție, cetate a cuvântului Meu! Pace vouă, celor ce
străjuiți în cetate pentru venirea Mea în cuvânt, și în carte, fiilor!
»[6]
(citat din predica leliţei Mihaela din
03 mai 2019)
Deşi Biblia anunţă limpede că Hristos va veni a
doua oară văzut, în trupul Său cel
răstignit şi înviat pe care orice om Îl
va vedea[7], „pucioşii” insistă că „Hristosul” lor vine
tot „a doua oară”, dar nu în trup văzut, ci în duh, şi pe furiş, ca să nu fie văzut de nimeni:
« Pocăiţi-vă de faptele întunericului, o,
fii ai veacului acesta, că Eu vin ca un fur, şi vremea Mea s-a apropiat, şi Eu sunt
Domnul dreptăţii şi sunt Duhul Adevărului şi sunt din cer peste
pământ, şi nu lucrez ca omul şi nu fac voia omului, ci fac voia Tatălui Meu,
Care M-a trimis să
vin atunci şi acum. »[8]
(citat din predica leliţei Mihaela din 7 iunie 1998)
Sesizăm aici şi un delict, materializat într-o substituire de persoane. Expresia “Eu […] sunt Duhul
Adevărului” atribuită “Hristosului”
de la Pucioasa este o asumare falsă şi gravă a identităţii între Persoana Fiului
şi Persoana Duhului Sfânt, cunoscut fiind că “Duhul Adevărului” este formularea
consacrată din Biblie pentru a identifica Persoana Duhului Sfânt. Însuşi
Hristos se referă la Duhul Sfânt ca la altă Persoană, nu ca la propria Sa
Persoană:
“Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre
Mine.”[9]
Tot Biblia anunţă limpede că Hristos va veni a doua
oară în Persoană, pe care orice om O
va vedea. Liderii „pucioşi” insistă că „Hristosul” lor vine tot „a doua
oară”, dar nu în Persoană, ci în cuvânt,
pe care nu-l aude nimeni (exceptându-i pe ei, liderii „pucioşi”, care pretind
că sunt singurii care îl aud):
« O, și iată-Mă cu ei în coborârea Mea cea de azi [...] pe vatra neamului român, țara Mea de venire cuvânt pe
pământ a doua oară, trimisul Tatălui după
om pe pământ [...]. »[10]
(citat din predica leliţei Mihaela din 12 mai
2019)
Liderii „pucioşi” falsifică
deliberat şi mesajul biblic. Deşi în Biblie stă scris limpede că Hristos va
veni a doua oară în trupul Lui cel
înviat şi transfigurat, liderii sectei pretind că în Biblie stă scris că
Hristos nu va veni în trup, ci „în
cuvânt”:
« O, iată de ce vin Eu
acum pe pământ cuvânt! Vin că este scris să vin,
și oștiri cerești se poartă cu Mine cu împărăția
cerurilor deasupra pământului locuit de lumea oamenilor, dar vin Eu, Domnul, vin cu cercetarea
peste facerea lui Dumnezeu și pun în ordine lucrarea începutului nou. O, și-ți
mângâi fața cea de la Dumnezeu, fața ta frumoasă, țara Mea cea de azi a venirii Mele a doua
oară de la Tatăl. »[11]
(citat din predica leliţei Mihaela din 12 mai 2019)
Liderii „pucioşi” se lansează în
proorocii hazardate, lipsite de orice acoperire, dintre care iese în evidenţă
aceea prin care ei îi asigură pe români că „Dumnezeul”
de la Pucioasa îi va da puteri şi o va ocroti necondiţionat pe ţara cu numele România, indiferent cât de grea îi este
şi îi va fi crucea, indiferent cât de mare va fi ispita diavolului asupra ei:
« Am venit aici [...] și-ți dau ție puteri sfinte, țara Mea, frumoasa Mea. Îți hărăzesc ție
biruință asupra diavolului. Crucea ta
nu-ți este spre pierzare, ci spre slava lui Dumnezeu și spre înviere îți este. »[12]
(citat din predica leliţei Mihaela din 12 mai 2019)
După ce a promis solemn puteri
sfinte şi ajutor necondiţionat României (pentru ca ea să învingă toate
uneltirile diavolului), „Dumnezeul”
liderilor „pucioşi” o dă imediat, dar imediat, la întors. Promisiunea se
dovedeşte aşadar profund mincinoasă. Cică, de fapt, biruinţa nu va fi deloc
simplă, sau s-ar putea să nu fie deloc. Cu toate promisiunile făcute, România nu
va scăpa de dureri, de asuprire sau de robie. Nici vorbă să scape de minciună
şi de jefuirea bogăţiilor ei. Singura şansă a românilor ar fi aceea de a întoarce
spatele bisericii strămoşeşti şi mai-marilor Bisericii, urmând apoi a se supune
total şi fără condiţii sectei de la Pucioasa, care ar urma să-i călăuzească (nu
numai pe plan religios, dar şi politic) pe creştinii români „pe calea mântuirii”
şi să le dăruiască „raiul pe pământ”. Românii sunt ameninţaţi pe faţă că, dacă nu
vor deschide uşa şi nu vor netezi calea liderilor sectei pucioşeşti,
suferinţele lor nu vor înceta:
« O,
de-ai învăța și tu, neam român! [...] O, nu-Mi deschizi,
iar tu pentru aceasta suferi. Cei ce
s-au numit unii pe alții păstori ai tăi te-au lăsat părăsită și robită, și n-au
durere pentru tine, de vreme ce nici pentru ei nu știu să facă aceasta. Pot să
facă în tine mai-marii bisericii tale temple peste temple, unele peste altele,
unele lângă altele, dar dacă ei, dacă tu nu iei seama la glasul Meu care vine să te păstorească, o, țara Mea, tu nu vei scăpa de
dureri, de asuprirea, de minciuna celor
ce te sug de tot ca să mori, țara Mea. O, și nu vei scăpa de robie, decât dacă deschizi Domnului tău să te călăuzească și să te învețe să așezi raiul pe pământ, și pe care omul
l-a pierdut, odată cu neascultarea lui de Dumnezeu. »[13]
(citat din predica leliţei Mihaela din 12 mai 2019)
Ca de obicei, liderii „pucioşi” se
lansează în teorii teologice alambicate şi contradictorii, care le demonstrează
impostura şi incultura crasă. De pildă, teoretizând relaţia de interdependenţă şi
de ierarhizare dintre credinţă şi iubire, liderii „pucioşi” înşiră una
după alta panseuri pseudo-teologice, pălăvrăgeli care se contrazic şi se
anulează una pe alta:
a)
Între credinţă şi iubire este o relaţie morală de echivalenţă. Ele se completează una pe
alta şi au o contribuţie similară la formarea
spirituală a creştinilor de la Pucioasa :
« O,
poporul Meu, învaţă lucrarea fiilor lui Dumnezeu, învaţă, tată, de la cei ce au
biruit prin credinţă şi prin iubire şi prin lumină! “(citat din “Cuvântul
lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 21-09-2008,
sublin.ns.)
b)
Între credinţă şi iubire nu este o relaţie morală de echivalenţă, ci o anumită relaţie morală
de dependenţă, care se vrea a fi
unică şi univocă, şi anume credinţa
este condiţionată de existenţa prealabilă a iubirii.
Această relaţie o contrazice flagrant pe cea precedentă, expusă la pct. a), şi este
definită de liderii „pucioşi” printr-un silogism pretenţios:
-
cică înţelepciunea nu mai are nicio
valoare (ceea ce înseamnă că prostia este la mare preţ) şi trebuie înlocuită cu
ascultarea;
-
cică iubirea înseamnă ascultare, iar de la ascultare vine credinţa;
-
aşadar credinţa e dependentă direct
de iubire:
« Omului nu-i trebuie
înţelepciune, ci îi trebuie ascultare. [...] După ce omul nu Mă mai ascultă el nu Mă mai iubeşte, căci iubirea înseamnă ascultare, şi nimic altceva nu înseamnă iubirea.
[...] căci de la ascultare vine şi credinţa, vine şi statornicia, vine toată împlinirea, tată. »[14]
(citat din predica leliţei Mihaela din 27 septembrie 2008 )
c)
Între credinţă şi iubire este şi un alt fel de relaţie morală
de dependenţă, care şi ea se vrea a
fi unică şi univocă, şi anume iubirea
este condiţionată de existenţa prealabilă a credinţei.
Or, această relaţie le contrazice flagrant pe cele precedente, expuse la pct. a)
şi pct. b) :
« O, de la credință vine iubirea tot mai mare, când ea este în firea omului bun cu
sufletul din el, iar sufletul stă în sânge
și pune sângele în lucru, și e viu omul când inima îi este în lucru. »[15]
(citat din predica leliţei Mihaela din 12 mai
2019)
De aici mai aflăm încă o inovaţie, o fantezie teologică
„pucioşească”: cică „sufletul omului stă în sânge”. Oare aşa să fie? Ce
se întâmplă atunci în cazul transfuziilor de sânge? Se transferă şi sufletele
(parţial sau integral) de la un individ (sau mai mulţi) la altul? Se pare că
nu, îndată de toţi cei care au primit sânge prin transfuzii de la semenii lor au
rămas neschimbaţi, indiferent cât de multe, cât de ample sau de mixate ar fi
fost ele. Şi dacă nu, înseamnă că nici sufletul nu are cum să „stea în sânge”.
Fanteziile pucioşeşti se dovedesc încă o dată a fi neaşteptate şi
debordante, dar deopotrivă mincinoase şi amăgitoare.
………………....
Anca Ionescu-Târgovişte
11 iulie 2019
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.