573. Liderii “pucioşi” îşi propun ca, în mod deosebit, pe durata celor şapte săptămâni ale Postului Mare să postească nu numai de bucate, ci şi de diavolul
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
573. Liderii
“pucioşi” îşi propun ca, în mod deosebit, pe durata celor şapte săptămâni ale
Postului Mare să postească nu numai de bucate, ci şi de diavolul
Este
binecunoscut că Postul Mare este ţinut cu mai mare grijă şi stricteţe de către creştini, faţă de celelalte posturi;
şi asta nu numai de cei mai habotnici,
dar chiar şi cei mai puţin practicanţi. „Pucioşii” nu fac nici ei excepţie, ba
chiar se străduiesc să fie mai cu moţ decât ceilalţi creştini, ortodocşii de rând.
Îndată ce ei tot nu mănâncă în tot timpul anului nici carne, nici brânză, nici
ouă şi nici măcar peşte, înseamnă că la ei „dezlegarea
la peşte” sau „dezlegarea la brânză
şi ouă” chiar că nu mai au nicio semnificaţie.
Ca să se deosebească totuşi prin ceva şi în perioada postului, nu numai în
afara lui, liderii „pucioşi” ce au mai născocit? Plini de imaginaţie, au
inventat, doar pentru ei, „postul de diavolul”:
« Ne așezăm în sfat, fiilor. Începem cele șapte săptămâni ale postului mare din an și trebuie să așez peste voi binecuvântare și putere, și
acestea se fac lucrătoare prin iubirea voastră de Dumnezeu [...].
O, postiți de păcat, de duhul lumii postiți, și postiți de diavolul, nu numai de mâncare și de băutură, o, nu. [...] Fiilor, fiilor, iată de ce e așa de mare taina postului
lângă taina rugăciunii! »[1]
(citat din predica leliţei Mihaela
din 10 martie 2019)
Dincolo de ineditul acestei inovaţii
pseudo-teologice, se poate presupune cu îndreptăţire că îndată
ce Postul Mare se va sfârşi, pentru „pucioşi” va veni în mod firesc dezlegarea
la cele la care au postit. Adică, dacă pentru ortodocşi după „postul de carne, de brânză şi ouă” va
veni „dezlegarea la carne, brânză şi ouă
roşii”, tot aşa şi pentru pucioşi, după „postul de păcat, de duhul lumii şi de diavolul” va veni şi „dezlegarea
la păcat, la duhul lumii şi la diavol”!!!
Năzbâtiile
teologice ale „pucioşilor” nu se opresc însă aici. Inventând pentru ei (şi
numai pentru ei) un „Dumnezeu privat”,
plin de însuşiri controversate, au trecut
apoi la înlocuirea adorării acestui „Dumnezeu”
cu o adulare greţoasă şi narcisistă, care exclude orice altă iubire „concurenţială”.
În acest fel, cele două porunci biblice cu valoare egală (iubirea de Dumnezeu şi iubirea
de aproapele) se contopesc pentru ei într-una singură, după ce iubirea de om, de aproapele dispare cu desăvârşire:
« O,
nu iubiți nimic
și pe nimeni, decât pe Domnul cu toată
ființa voastră, și așa să vă fie iubirea dintre voi, iubindu-L pe El prin
toate, Lui să-I închinați toate odată cu voi [...] Iubirea înseamnă Dumnezeu, nu omul. Dacă voiți iubire, învățați de la un învățător această
taină. »[2]
(citat din predica leliţei Mihaela din 10 martie 2019)
Or, Biblia spune că nu poţi să-L iubeşti pe
Dumnezeu pe care nu-L vezi, dacă nu eşti în stare să-l iubeşti pe aproapele tău
omul, pe care-l vezi. Şi mai spune că, dacă din iubire îi faci un bine aproapelui tău, acest bine se consideră
că lui Dumnezeu I l-ai făcut, şi aşa ţi-ai împlinit iubirea faţă de El, prin
iubirea faţă de om. În schimb, „învăţătorii” acestei „taine” pucioşeşti (cei
doi lideri ai sectei) au dovedit cu prisosinţă şi în nenumărate rânduri că ei nu
mai iubesc omul, pretinzând că nici nu mai au cu ce, îndată ce ei şi-au dăruit
toată iubirea ”Dumnezeului” lor şi nu le-a mai rămas nimic pentru om.
Iar acum pretind ca şi supuşii lor să facă la fel ca ei.
Nici contradicţiile nu mai contenesc în predicile
pucioşilor. Într-un dialog imaginar între „Dumnezeul” pucioşilor şi Adam,
cel dintâi om al creaţiei, Adam este căinat pentru presupusa suferinţă de care ar fi avut parte încă de la facerea
sa. Îndată „pucioşii” vin şi cu invenţia că Adam ar fi plâns cu amar de îndată
ce a văzut femeia pe care i-a adus-o Dumnezeu:
« — Mila Mea să fie cu tine și cu toți urmașii tăi,
fiule plâns
și plin de
suferință odată cu facerea ta. [...] Plânsul tău numai Eu îl
pătrund, Eu, Făcătorul tău. Am voit să nu-l ai, dar n-ai mai putut după ce am făcut
femeia și am adus-o la tine s-o cunoști și
s-o numești. Ea însă te-a zdrobit, dar nici după aceea tu n-ai mai putut cu
Mine. Mă doare această amintire grea, și de care a atârnat apoi destinul
facerii. »[3] (citat din predica leliţei Mihaela din 10 martie 2019)
Or, la facerea lui Adam, acesta nu avea niciun motiv de plâns şi de suferinţă,
îndată ce Biblia mărturiseşte că la Facere toate erau bune foarte.
Apoi, Adam nu avea niciun motiv să se plângă la vederea Evei, în loc să se
bucure de acest minunat dar, care trebuia să-i alunge singurătatea şi să-i fie
de ajutor. În fine, liderii „pucioşi” folosesc aici cu prea mare uşurătate
conceptul de „destin”, ignorând cu seninătate că predestinarea
este străină teologiei ortodoxe.
O altă contradicţie ţine de îndemnurile discordante
pe care liderii sectei le adresează supuşilor lor. În una şi aceeaşi frază,
aceştia sunt îndemnaţi să se alăture şi ei corului de plângăcioşi care se
presupune că tânjesc cu lacrimi amare de dorul „facerii celei noi a lumii”,
dar exact în acelaşi timp ei vor trebui să fie şi senini, şi zâmbitori,
aşteptând cu nădejde aceeaşi lucrare
mare (facerea din nou a lumii):
« Adam n-a postit în rai, și iată unde duce lipsa postului și a
rugăciunii cu post! O, nu uitați plânsul Meu și al celor din cer, și al celor
încă așteptând și plângând sub așteptare. Plângeți și voi, o,
plângeți și voi
de dorul facerii celei noi a lumii, fiilor,
dar fiți senini
prin așteptare cu nădejde și cu lucrare mare pentru acest timp, ca să vină el pentru alinarea celor din cer și a celor ce
încă așteaptă salvarea și descătușarea lor. »[4] (citat din predica leliţei Mihaela din 10 martie 2019)
Nu
lipsesc în predicile pucioşeşti nici secvenţele comice, caragialeşti, Aceşti saltimbanci
de la Pucioasa nu mai au de mult somn odihnitor şi născocesc noi butaforii,
care concurează cu brio efuziunile emfatice ale lui Caţavencu din „ O scrisoare pierdută”:
„– Domnilor!... onorabili...
concetăţeni! Fraţilooooor! Iertaţi-mă
fraţilor. Dacă sunt mişcat... dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare...suindu-mă
la această tribună pentru a vă spune şi eu... ca orice român... ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne, mă
gândesc… la ţărişoara mea… la Româniiiiiha!”[5]:
Discursul pucioşesc al liderilor sectei către „fraţii” lor nu diferă
substanţial, ci îmbracă şi el o propensiune către un protocronism găunos, de
factură submediocră:
« O, cine vă mai învață mai părintește ca pe niște ucenici? O,
ajutați-Mă să vă am și să lucrez cu voi prin post și rugăciune, că iată, țara
noastră stă în despărțire de Dumnezeu și n-are sprijin sfânt, iar Eu
nădăjduiesc în voi ca să lucrez cu voi pentru
țara Mea de azi, pentru România Mea, că
în ea vă am pe voi și voiesc s-o facem frumoasă,
să fac din ea o floare dulce și plină de mireasmă sfântă, la care să tragă
neamurile de pe pământ, că am în ea râul Meu de cuvânt pentru înviere, pentru înnoirea lumii, fiilor. »[6]
(citat din predica leliţei Mihaela
din 10 martie 2019)
Până
la revigorarea turismului religios la care visează liderii „pucioşi” pare-se că
e cale lungă. Lipsesc autostrăzile, gropile de gunoi ecologice, staţiile de
epurare a apelor uzate, apa curentă şi canalizarea rurală, fabricile de
reciclare a deşeurilor. În schimb mormanele de gunoaie au invadat pădurile,
râurile şi lacurile, iar gropile de gunoi de pe lângă marile oraşe, departe de
a răspândi în jur „mireasmă sfântă”, sunt în continuare focare de miasme, boli
şi infecţii. „Pucioşii” promit că vor lucra ei, conduşi de „Dumnezeul” lor, la rezolvarea definitivă
a acestor lipsuri; dar oare se vor ţine de cuvânt?
………………....
Anca Ionescu-Târgovişte
20 martie 2019
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.