572. Liderii “pucioşi” se încurcă din nou în propriile lor născociri
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
572. Liderii “pucioşi” se încurcă din nou în propriile lor
născociri
Tema Apocalipsei este deosebit de atractivă
pentru majoritatea sectelor neoprotestante, iar “pucioşii” nu fac nici ei
excepţie de la acest tipar. Spre deosebire de alţi sectanţi însă, care pretind
că Venirea Domnului este iminentă, căci “Domnul
este la uşi” şi “bate ca să I se
deschidă”, liderii sectei “Noul Ierusalim” pretind că “Domnul” lor “a
şi venit” la ei, aşa cum era proorocit, şi încă “a venit de mai multe ori”, de nenumărate ori a venit la ei. De câte
ori a venit, (zic ei) El a pus la
cale şi de o Judecată, aşa cum era scris în Scripturi, dar au apărut tot soiul
de încurcături care au tot amânat judecata sine
die. Cert este că toate condiţiile sunt aranjate: după cum afirmă “pucioşii”
cu tărie, “Domnul” lor stă deja pe
tronul slavei şi a adunat toate neamurile înaintea Lui, ca să facă Judecata pe
care au proorocit-o Scripturile:
« Venirea Fiului
Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii şi îngerii cu El, şezând El pe tronul
slavei şi
adunând înaintea Lui toate neamurile, această lucrare
este cu tine,
şi despre care Eu spuneam ucenicilor Mei vorbindu-le în pilde şi vestindu-le
împărăţia cerurilor şi venirea Mea. Cuvântul Meu de peste tine adună toate
neamurile în faţa tronului slavei Mele, tron de heruvimi pe care stau şi
cuvintez cuvântul Meu peste pământ. »[1]
(citat din predica leliţei Mihaela din 26 februarie 2006)
Aici apare o primă bâlbâială şi
neconcordanţă în gândirea logică a “pucioşilor”. Deşi pretind că toate neamurile sunt adunate şi
aşteaptă cuminţi, ca la apelul de seară din unităţile militare, iată că unii mai
colţoşi (cu mai puţină credinţă, respect şi obedienţă) nu vin la apel. Pur şi
simplu, ei nu vor să vină, motivând că
n-au ei vreme să stea în faţa “venirii Domnului” şi “judecăţii Lui”
la care au fost chemaţi:
« Nu-i
nimic dacă omul de pe pământ nu are vreme să stea înaintea
venirii Mele, a
cuvântului Meu rostit din cele cereşti peste tot pământul. Nu-i nimic dacă nu
găsesc credinţă pe pământ când Eu acum vin precum am spus că
voi veni întru
slava Mea cu toţi sfinţii şi îngerii. Dar Eu vin pentru că am spus că vin, şi vin aşa cum am spus că vin, şi adun toate neamurile înaintea cuvântului Meu rostit
de pe tronul slavei Mele, iar lângă tronul Meu, toţi sfinţii şi îngerii, aşa
cum Eu am grăit acum două mii de ani în mijlocul ucenicilor Mei »[2]
(citat din predica leliţei Mihaela
din 26 februarie 2006)
O
predică mai veche a liderilor sectei dă şi explicaţia acestei situaţii hilare,
în care unii supuşi zeflemişti îi dau cu tifla Stăpânului venit din cer
la Pucioasa cu cea mai nobilă intenţie, de a-l aşeza pe fiecare la locul care i
se cuvine. Pasă-mi-te, ei ascultă de Antichrist, care tot încurcă planurile Stăpânului
şi-I pun beţe-n roate, aşa încât judecata şi separarea celor buni de
cei răi pur şi simplu nu se mai poate face:
P « Poporul Meu, Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot, şi vin din cer, de lângă
Tatăl, şi îţi grăiesc ţie şi te numesc poporul
Meu. Amin. [...] Eu sunt Cel ce
grăiesc ţie, Israele român, şi sunt Fiul lui Dumnezeu Tatăl, şi sunt Mântuitorul
celor ce umblă după Mine ca după Păstorul Cel Bun al oilor, şi sunt Judecătorul celor ce umblă fără
Dumnezeu în căile lor. [...] Antichrist Mă
încurcă de peste tot, şi nu-i pot alege pe cei buni dintre cei răi ca să-Mi pun deoparte ce este al Meu. »[3]
(citat din predica leliţei Mihaela din 9 februarie 1998)
Concluzia amară pe care
chiar liderii „pucioşi” o trag este că venirea „Dumnezeului” lor a fost în zadar. Altă neconcordanţă, aşadar: „Atotputernicul” lor se dovedeşte a fi de
fapt Atotneputincios. Ce proorocii? Ce
făgăduinţe, care ar fi trebuit să aducă cer
nou şi pământ nou? Ce viaţă de apoi? Toate sunt blocate, toate au rămas împotmolite
într-un impas fără niciun orizont. Singura speranţă a „Dumnezeului” de la Pucioasa este tocmai ajutorul pe care „pucioşii”
ar urma să I-l dea, ca unui
neputincios, aşa încât lucrurile să se urnească odată şi odată. Contribuţia „pucioşilor”
la alegerea şi separarea celor buni de cei răi devine astfel esenţială şi de
neînlocuit:
«
În zadar vin
din cer şi Mă rog de tot omul să Mă aleagă pe
Mine. Antichrist se face văzut cu momeala lui peste tot, şi omul se lasă slăbit
de cele ce se văd, iar Eu, Domnul, cu greu lucrez să-i dau de-a dreapta Mea pe cei buni, pe cei credincioşi şi cuminţi, care caută cu iubirea Mea în ei.
O, poporul Meu, tu eşti ajutorul Meu pe pământ.
Dacă nu te-aş avea pe tine credincios glasului Meu, care vine din cer la tine
şi se face cuvânt în mijlocul tău, dacă nu te-aş avea pe tine munte al Meu în
care Eu stau şi grăiesc peste pământ, Eu n-aş mai fi putut să-i aleg pe cei buni dintre cei răi, după cum este scris cuvântul Meu cel din Scripturi, cuvântul
Dreptului Judecător.»[4]
(citat din predica leliţei Mihaela din 9 februarie 1998)
Tocmai de aceea, venirea „Domnului” de la Pucioasa este diletantă,
şubredă şi nedesăvârşită. Tocmai de aceea ea trebuie repetată de multe ori, mereu
şi iar mereu, doar-doar se va ivi odată, la plesneală, şi acel prilej mult
dorit de a scăpa de încurcăturile lui Antichrist, care deocamdată are câştig de
cauză pe toate fronturile:
« Vin din cer şi Mă fac Păstor cu milă şi chem oile să se adune la masa
cuvântului Meu..[...] Ţine
minte, poporul Meu, ţine minte că Eu, Domnul Iisus Hristos, vin mereu la tine şi Mă fac cuvânt peste tine şi te numesc poporul Meu. Amin.
[...] Antichrist Mă încurcă de peste tot, ca să nu-i aleg pe cei buni dintre cei răi, dar Eu Mă grăbesc să-i dau de-a dreapta Mea pe cei plăcuţi
Mie.»[5]
(citat din predica leliţei Mihaela din 9 februarie 1998)
Deocamdată însă, „pucioşii” se încântă unii
pe alţii cu iluzia că „Domnul şi Cuvântul” lor stă bine înfipt pe scaunul
de judecată, de unde pândeşte un prilej favorabil. Cu toate acestea, de ani de
zile judecata promisă tot nu porneşte, ci doar stă să înceapă, în timp ce pe
pământ oamenii continuă să se destrăbăleze în deplină voie şi să facă tot felul
de blestemăţii, care de care mai strigătoare la cer. Din loc în loc se mai
găseşte, cică, şi câte un om norocos care se poate considera „fericit” şi drept,
printre miliardele de nefericiţi şi de păcătoşi:
«
Din loc în loc va fi om fericit, cu Dumnezeu unit pe pământ, căci scris
este în Scripturi: «Mulţi se vor curăţi şi se vor albi şi se vor lămuri, iar
cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi», spre pedeapsa strâmbătăţii
lor, spre judecata lor, prin faptele lor în care ei înşişi vor cădea, precum
scrie în Scripturi despre ziua judecăţii. Iată, Eu am aşezat
scaunul de judecată, şi cuvântul Meu stă pe el şi lucrează această lucrare peste tot omul.»[6]
(citat din predica leliţei Mihaela din 9 iulie 1998)
Până la urmă, pare-se că nici “pucioşii” nu L-au putut
ajuta pe “Dumnezeul” lor să urnească lucrurile, îndată ce judecata s-a
tot anunţat, dar n-a mai început. Aşa că… toată nădejdea ca lucrurile să se
urnească stă doar în Antichrist. Dacă va voi dumnealui să se lase de prostul
obicei de a-L încurca pe “Domnul” Pucioasei, judecata promisă de El
va putea în sfârşit să înceapă, iar răul
de pe pământ să dispară. Dacă nu, nu.
………………....
Anca Ionescu-Târgovişte
19 martie 2019
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.