570. Liderii „pucioşi” răstălmăcesc din nou Scripturile şi pretind că „ Iisus le-ar fi cerut tuturor să nu-L numească bun”
570. Liderii „pucioşi”
răstălmăcesc din nou Scripturile şi pretind că „Iisus le-ar fi cerut tuturor să nu-L numească bun”
Liderii „pucioşi” tăgăduiesc făţiş dumnezeirea lui Hristos. Ei pretind că
Iisus le-ar fi cerut la modul imperios tuturor admiratorilor Săi să nu-L mai
numească bun, deoarece bun este numai Dumnezeu (aşadar El,
Iisus, recunoscând despre Sine că nu este Cel
bun, ar urma că nu Se regăseşte pe
Sine nici în demnitatea dumnezeirii, adică Îşi reneagă singur dumnezeirea):
« O, nu vă încântați, cum că vi s-ar părea cineva bun prin grai sau
prin purtare, [...] ca să nu greșiți
cumva față de adevărul cel despre om, și pe care numai Domnul îl știe, iar Eu
am spus omului: „Să nu-Mi zici bun,
că numai Dumnezeu este bun”. »[1]
(citat din predica leliţei Mihaela din 15
februarie 2019)
Denaturând grav sensul original al mesajului hristic pe acest subiect, creştinii
„pucioşi” prelungesc aberaţiile lor şi prin adăugirea unei alte afirmaţii
stupide: Deşi Dumnezeu este bun în fiinţa Sa, totuşi (zic ei) El nu-Şi revarsă bunătatea Sa asupra omului
deoarece „nu-i face bine omului să fie
bun cu el Dumnezeu”. Aceasta s-ar
traduce prin mesajul anticreştin că nimic bun nu-i vine omului de la Dumnezeu;
prin consecinţă imediată, toate relele
care vin pe pământ vin de la Dumnezeu (în timp ce creştinii ortodocşi
afirmă că ele vin doar de la diavol), pentru a-l corija pe om prin lipsuri,
suferinţă, boală şi moarte, restabilind astfel „dreptatea lucrurilor”:
« O, fiilor, deprindeți-vă să nu ziceți despre nimeni că este
bun, sau că voi sunteți buni și că alții sunt răi, sau că un om e bun și că
altul e rău, căci Eu am spus că bun este numai Dumnezeu, și n-am dat voie să-Mi
spună nimeni că sunt bun. Nu-i face bine
omului să fie bun cu el Dumnezeu, sau cei care-l
înconjoară, că mai bună decât toate este
dreptatea lucrurilor, iar aceasta este la Domnul spre cântărire, și nu este
după mintea omului. »[2]
(citat din predica leliţei Mihaela din 15
februarie 2019)
Dar să vedem în ce constă denaturarea,
răstălmăcirea mesajului hristic. Hristos nu rosteşte nicăieri porunca „Să
nu-mi zici bun”, aşadar aceasta este pur şi simplu inventată de „pucioşi”. Dimpotrivă,
El formulează în mod sistematic doar interogaţia „De ce-Mi zici bun?”(sau
varianta echivalentă „Pentru ce ce Mă numeşti bun?”), pe care o regăsim
astfel la toţi evangheliştii sinoptici:
„ Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu.” [5]
Este
oare acelaşi lucru, este îndreptăţit să spui „Să nu-mi zici bun!” în loc de a spune „De ce-Mi zici bun?”
? Nimic mai fals. Liderii sectei Noul Ierusalim pretind însă că da, cică e
acelaşi lucru, şi tocmai de aceea ei îşi permit să substituie o formulare cu alta.
Prima formulare este o poruncă imperativă, însoţită
de o explicaţie din care rezultă că „Iisus nu este bun, căci El nu este Dumnezeu”,
şi tocmai de aceea nu trebuie să fie numit „bun”, şi chiar El cere să nu fie
numit „bun”.
A doua formulare este o interogaţie, o cercetare, o iscodire a motivelor pentru
care interlocutorul a găsit cu cale să-L numească pe Iisus „bun”. Explicaţia
acestei formulări este simplă. Hristos nu-Şi neagă calitatea de a fi bun, dar
îl provoacă pe interlocutor să mărturisească singur, în mod public, dacă este
conştient că stă în faţa lui Dumnezeu (motiv pentru care Îl şi numeşte bun) sau foloseşte atributul „bun” cu
superficialitate, fără a realiza că acesta este rezervat exclusiv lui Dumnezeu.
Dacă Iisus nu-Şi neagă calitatea de a fi bun,
înseamnă că în mod implicit şi reflexiv că El nu-Şi neagă nici dumnezeirea. Faptul că El nu-Şi neagă nici
dumnezeirea, nici calitatea de a fi bun,
este uşor de demonstrat. Mai întâi, mărturisesc despre asta chiar iudeii
contemporani Lui:
„ I-au răspuns iudeii: Nu
pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu,
om fiind, Te
faci pe Tine Dumnezeu.”
[6]
Într-adevăr, nu poate fi despărţit de
dumnezeire Cel care este Una cu ea. Hristos mărturiseşte despre Sine că este Una
cu Tatăl-Dumnezeu:
„ Iar Eu şi Tatăl Una suntem” [7]
Apoi,
calitatea de a fi bun este
mărturisită la fel de deschis atât de Iisus, cât şi de ucenicii Lui. Iisus Hristos
Se numeşte pe Sine, în mod repetat, „Păstorul cel bun”:
„ Eu sunt păstorul cel bun.
Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.
[...] Eu sunt
păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele
şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.” [8]
Petru,
apostolul cel zelos, mărturiseşte că „bun
este Domnul” şi-i provoacă la această mărturisire pe toţi ucenicii săi,
chiar dacă aceştia n-au avut privilegiul să-L vadă pe Iisus cu ochii lor:
„ Pentru ca credinţa voastră încercată
[...] să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi
spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos.
Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi,
voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită, dobândind
răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor. [...] Ca nişte prunci de curând născuţi, să doriţi laptele cel
duhovnicesc şi neprefăcut, ca prin el să creşteţi spre mântuire, de vreme ce aţi gustat şi aţi văzut că bun este Domnul.” [9]
Liderii
„pucioşi” pare-se că L-au gustat şi
ei pe „Domnul” lor, dar n-au văzut şi
n-au realizat că este bun. Altminteri
ei nu le-ar cere acum supuşilor lor, cu atâta înverşunare, ca să nu-L mai numească
„bun” (pe motiv că „numai adevăratul Dumnezeu este bun” – şi aici nu putem să
nu le dăm dreptate).
Aşadar,
creştinii ortodocşi pretind că „Domnul lor
este bun” şi El le îngăduie să-L numească „bun”, iar creştinii pucioşi
pretind că „Domnul lor nu este bun”
şi le cere să nu-L numească „bun”.
Logic vorbind, acest lucru este posibil doar dacă ei NU vorbesc, fiecare în
parte, despre unul şi acelaşi Domn.
Ei
vorbesc despre doi Domni, radical diferiţi. Ei propovăduiesc şi se roagă la doi
Domni diferiţi. Dar ce spune Scriptura? Iată ce spune:
„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl
va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va
dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.”
[10]
Ceea
ce e vizibil cu ochiul liber. „Pucioşii” s-au lepădat de Dumnezeul părinţilor
lor, pe care în pruncie Îl gustau şi Îl numeau „bun”, şi s-au lipit de o Fantasmă, de un Idol pe care nu pot şi nu vor să-L aibă „bun” şi să-L
numească „bun”. De fapt, chiar ei au creat această Fantasmă lipsită de bunătate, o copie
palidă a adevăratului Dumnezeu, o replică anticristă si frauduloasă a dumnezeirii,
căreia i se închină cu pietate şi cu jertfe, ca la un viţel de aur.
Iar religia inventată de ei este o înşelăciune, o clonă a Ortodoxiei,
care de zeci de ani bate apa în piuă nereuşind să păcălească popoarele ca să
vină valuri-valuri la Pucioasa şi să li se închine, aşa cum ei au „proorocit”.
………………....
Anca Ionescu-Târgovişte
21 februarie 2019
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.