565. O nouă evadare spectaculoasă din lagărul de suflete de la Pucioasa
565. O nouă evadare spectaculoasă din lagărul
de suflete de la Pucioasa
Surse demne de încredere afirmă că o altă slugă credincioasă a liderilor „pucioşi”
a găsit, în sfârşit, puterea de a se desprinde de himera care l-a atras în secta „Noul Ierusalim”, cu o bună bucată
de vreme în urmă. Este vorba de Nicu P., cel care care ani de
zile le-a lins tălpile şi i-a slugărit pe cei doi lideri, mai întâi ca „novice”
libidinos, apoi ridicat de ei la rangul de sfetnic credincios şi păstrător al „pungii
de obşte”; iar himera aceea era
zvonul mincinos că la Pucioasa e „raiul pe pământ”. Care „rai” l-a gustat şi el
o vreme, mai întâi cu convingere şi cu entuziasm, dar mai apoi cu greaţă, cu năduf
şi amărăciune. Apoi, după ce până şi „fratele Gigel” (nepotul „păstorului” Daniel), penultimul dintre
cei mai destupaţi la minte, a reuşit să-şi lepede lanţurile şi să fugă în lume
cu „sora Alina” (iar apoi să se căsătorească cu ea), Nicu o fi cugetat adânc şi
şi-o fi zis în barbă: „ Am rămas ultimul
care parcă mai are în cap un dram de minte. Oare să ajung eu ultimul prost, care rămâne aici sluga lu’ Nechipercea
şi a lu’ mama Dracului? Nu, nu, pentru nimic în lume nu, mai bine o să-mi iau
câmpii”. Şi iată, privim cu uimire la încă o mare minune pucioşească: cică şi i-ar fi luat. Bravo lui. Poate are
puterea să nu se mai întoarcă, aşa cum face câinele la vărsătura lui, aşa cum
au făcut fetele de la Coşereni.
Lipsiţi de încă un acolit credincios, liderii „pucioşi”
sunt tot mai nedumeriţi, se plâng cu amărăciune de situaţia în care au ajuns şi
caută acum „să-şi lingă rănile”. Nu înţeleg cum, unul după altul, îi părăsesc
toate slugile cu care ei avuseseră atâta plăcere de a şterge pe jos, zicînd că puţină
umilinţă nu le strică. Se simt tot mai neajutoraţi, sursele lor financiare
se subţiază şi încep să scheaune ca
nişte căţei cărora mama lor nu le mai dă lapte. Tot mai multe strigăte de
ajutor răzbat din predicile lor, împănate cu cugetări profunde, dar adânci
totuşi, care lămuresc tainele ( cum ar fi maxima, plină de profunzime, „Domnul este Domnul”):
« O, de aceea
v-am spus Eu, fiilor din cetate, că voi nu aveți cu cine să vă ajutați în multul Meu lucru cu voi, fiindcă nu s-au ales deoparte
pentru Domnul cei ce au dorit cu acest popor, iar lucrările de aici trebuie nu
oricum și nu de oricine sprijinite, că sunt pentru Domnul, fiilor, iar Domnul este Domnul, și voiește și biserica Lui să fie tot ca El, precum este
scris, ca prin biserică să lucreze Domnul pentru El și pentru ea. [...] voi, fiilor, de aceea primiți atât de puțin ajutor pentru mersul Meu cu voi [...] o, nu prea aveți cu cine să vă ajutați, și de aceea trebuie să chivernisiți cu cârmă toate câte
sunt de pregătit, căci toate ca în cer trebuie să fie aici. »[1]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2018)
Laşi, liderii „pucioşi” nu îşi asumă neputinţele (care,
de altfel, sunt rodul înşelăciunilor meşteşugite pe care le-au semănat de ani
de zile), ci le atribuie „Dumnezeului”
lor. Ei fac din Acesta un „Dumnezeu” neputincios ca şi ei, plângăcios
ca şi ei, şi care nu poate face nimic ca şi ei, căci nu e în stare nici măcar
să coboare de pe cruce, nicidecum să mai şi vină cu lumina, cu pacea şi cu
învierea peste El Însuşi şi peste ei,
toţi „dreptmăritorii pucioşi”:
« Eu sunt Cel
ce sunt, și cu voi sunt, și cu voi lucrez lucrul Meu cel de azi, [...]
O, iubirea Mea pentru om M-a luat și M-a pus pe cruce,
[...] și nu e bine pentru că oamenii nu fac
binele și s-au deprins prea mult să calce poruncile lui Dumnezeu, poruncile
vieții, iar cine le calcă moare față de Domnul, Care plânge pus pe cruce
de om, și plânge ca unul care nu poate face nimic de pe cruce.
»[2]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2018)
Spre
deosebire de „Hristosul” propovăduit
de „pucioşi”, despre care ei înşişi mărturisesc că nu poate face nimic, adevăratul
Hristos a arătat că El poate face totul.
El şi-a arătat iubirea faţă de om tocmai prin coborârea de pe crucea
răstignirii şi prin puterea de învia El Însuşi şi de a coborî apoi la iad pentru a
le aduce şi celor drepţi, care Îl aşteptau acolo, lumina, pacea şi învierea.
Liderii pucioşi însă nu renunţă la reveriile
lor mincinoase, drapate în straie profund contradictorii: ele când sunt „taine”, când sunt dezvăluiri sub forma unor „proorocii”
înşelătoare. Ei tot mai speră că, graţie publicităţii pe care şi-o fac prin
intermediul Internetului, valuri-valuri de gură-cască
vor veni la Pucioasa, ca frunzele care cad toamna din pomi, hipnotizaţi de
vestea că „acolo este Domnul”, iar
grijile lor, neajunsurile lor şi năpastele lor vor înceta ca prin farmec, fiind
înlocuite cu o „mângâiere mare”:
« Vor avea mângâiere mare toți cei de pe pământ în vremile ce vin, lipsite de mângâiere, și vor căuta spre taina
cuvântului Meu, care mângâie, și duhurile lor vor tânji după apa gurii Mele, și
multe mulțimi vor înseta, căci totul se usucă, și chiar și sufletul din om. Ca
furtuna cea iute, care aduce valuri, valuri frunzele căzute și le mână spre
ținta unde bate ca să le adune laolaltă să fie, așa vor fi aduse valuri, valuri
cete de creștini și de păgâni ca să audă de la Domnul, și nu se vor putea opune
vântului ascultător de Dumnezeu pentru adunarea tuturor, precum este scris, căci
va stârni Duhul Sfânt pe mulți și vor lua mângâiere și vor lua iubirea în ei,
dar nu vă pierdeți voi răbdarea pentru această împlinire, și mare să vă fie
ascultarea cu Mine, că nu mai am cum să-i fac omului salvare, decât cu focul Duhului Sfânt, Care-L va
mărturisi pe Dumnezeu în limbile toate și-i va strânge într-un duh al mângâierii pe cei încercați
de pe pământ, și-Mi voi pregăti masa iubirii și vor lua din ea popoare fără de
număr, toți și toate de la începutul lumii și până la sfârșit, și toate sunt
scrise să vină spre împlinire [...] fiindcă cetatea aceasta se
numește: Acolo este Domnul »[3]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2018)
Liderii
„pucioşi” fac însă aici o mare greşeală, fiindcă sunt cam uituci. Au uitat că,
pe vremuri, tot ei „prooroceau” că după venirea neamurilor în aceste pelerinaje
nesfârşite la Pucioasa, toţi entuziaştii iluminaţi şi energizaţi se vor apuca asiduu
să înveţe limba română, ca o necesitate absolută, căci „limba română este limba cerului” şi „în ea se va vorbi peste tot pământul” – precum în cer, aşa şi pe
pământ. Limba română era pe vremea aceea prezentată de ei ca „limba Duhului Sfânt”, în care de altfel
vine şi „Cuvântul lui Dumnezeu” de la
Pucioasa. Aşa se şi explică de ce tentativa lui Viorel I. de a confecţiona încă două versiuni
complete ale site-ului pucioşesc „Cuvântul
lui Dumnezeu”, în limbile engleză şi franceză, a fost imediat părăsită,
nefiind susţinută de liderii sectei.
Acum
însă vedem cu surprindere că ideea unei „limbi române universale” a fost
abandonată: „Duhul” de la Pucioasa este poliglot şi va vorbi neapărat în toate
limbile.
Şi
atunci, cum rămâne cu vechea „proorocie” pucioşească precum că „limba română este limba cerului şi a Duhului
Sfânt”? Mister.
Puşi
în faţa unei „hemoragii de adepţi” mortale, prin plecarea a tot mai mulţi sclavi
de la Pucioasa, liderii „pucioşi” îşi modifică „din mers” atitudinea faţă de
cei plecaţi. Dacă până acum tonul, acuzaţiile, atmosfera pe care o făceau la
adresa acestor transfugi era caustică, ameninţătoare, adesea îmbrăcând haina
unui blestem, iată că acum se pot găsi şi cuvinte de complezenţă, chiar
împăciuitoare. Cine ştie, poate pe vreunul dintre fugari îl apucă dorul de „sfinţenia”
de la Pucioasa şi se întoarce de unde a plecat. La urma urmei Adi nu a plecat
şi nu s-a întors de atâtea ori spăşit, la blidul de linte? „Fetele de la Coşereni”
n-au făcut la fel? De aceea, în pofida urei neîmpăcate ce i-o poartă, maştera
sectei e capabilă să ticluiască acum un cuvânt languros la adresa Victoriei Z.,
aceea pe care tot ea o aruncase în stradă cu boccelele ei cu tot. Poate îi pare
rău „doamnei profesoare” şi vine înapoi (dar nu singură, ci împreună cu „găina/cocoşul” care face
ouă de aur, desigur); sau dacă nu vine, măcar să stea cuminte acolo, la Suceava,
şi să nu mai facă valuri:
« Am avut până nu demult o fiică uceniță, care avea multă sfială
pentru intratul și statul în cetatea cuvântului Meu. Ea lucra pe tărâmul dintre
lume și Mine și lucra pentru mărturisirea Mea și a cuvântului Meu, iar când
venea în cetate se sfia să pună mâna la lucrul bucătăriei sau la altul pentru
biserică, și spunea: Eu merg prin lume și mă ating peste tot, și mă curăț de
lume când vin ca să intru, și stau în sfială față de tot ce se lucrează aici în
chip curat. Ea înțelegea taina și puterea locului și pe Domnul, iar când
n-a mai putut așa cum se cere aici, a slăbit și s-a tras în lături. O, și ce
frumos ar fi să stea cuminți, cuminți cei ce n-au putut mai mult pe calea lor
cu Mine! Măcar cuminți să stea, calzi față de acest loc sfânt, iar Eu nu voi
uita dragostea lor de odinioară în ziua când voi măsura pentru fiecare om. »[4]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2018)
Pentru cei rămaşi însă, se păstrează regimul cunoscut. Simpatizanţii,
de asemenea, sunt avertizaţi că nu se pot apropia prea mult şi oricum de „sfinţii”
care vieţuiesc în „locurile sfinte” de
la Pucioasa, ci păstrând cu stricteţe unele reguli.
Prima regulă este supunerea orbească.
Desigur că aici este vorba de supunerea faţă de liderii sectei, chiar dacă nu
se spune explicit acest lucru, sau se lasă să se înţeleagă altceva. Aceasta
este o condiţie prohibitivă – fără împlinirea ei nu se poate trece mai departe:
« Voi, cei ce
ați venit spre nașterea de sus, o, învățați supunerea, cu ea să începeți. Și până nu puteți aceasta, să știți că nu poate fi
începută nașterea voastră din nou, din Dumnezeu, și cetățenia voastră cerească
apoi. »[5]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2018)
A doua regulă după supunerea faţă de liderii sectei este lepădarea
de sine, care trebuie înţeleasă nu doar ca o lepădare a vechilor
obiceiuri rele, ci mai ales ca pe o renunţare la tot ceea ce ştii, cunoşti şi judeci
– o adevărată spălare a creierului:
« Așadar, supunere, sfială, aplecare, iubire mare, toate acestea
sfinte trebuie să vă fie, și vine apoi și înțelepciunea cea de sus, dar numai
apoi vine ea, nu ca aceea pe care o aveți din fire, și
de care trebuie
să uitați, ca să vă poată Domnul înnoi pe
voi. »[6]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2018)
A treia regulă este aceea de a păstra o fidelitate
absolută, manifestată mai ales în tăinuirea tuturor celor văzute, auzite
şi aflate aici, la Pucioasa. Orice comunicare către o terţă persoană „din lume”
este definită ca vindere, iar vânzătorul care îşi vinde stăpânii se face
asemenea lui Iuda:
« Iar
ceea ce luați de
la Domnul nu vindeți, nu duceți în lume cele
pentru Domnul, că voi trebuie să fiți pe pământ ca și în cer, cerul Domnului pe
pământ să fiți, căci Domnul locuiește cu poporul Său, precum este scris. »[7]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2018)
Paradoxal, toate învăţăturile pucioşeşti par a fi
făcute publice, odată ce s-a trecut la lansarea lor pe Internet sub numele
pompos de „Cuvântul lui Dumnezeu”. Atunci ce altceva ar mai fi de tăinuit?
Devine limpede că la Pucioasa mai sunt şi alte învăţături, nedestinate
publicului larg, iar acelea trebuie să fie acoperite prin apelativul de „taine”.
Aici rezidă caracterul ocult, esoteric, cu nuanţe masonice, al sectei.
Devine
limpede aşadar că orice iniţiativă personală este anihilată „din faşă”, căci orice
încredere în sine care ar mobiliza eventual spiritul de iniţiativă va fi drastic
cenzurată printr-o supunere oarbă faţă de liderii sectei. În schimb, este
promovat spiritul de recunoştinţă
profundă, absolută faţă de cei doi lideri, care devin stăpâni absoluţi
pentru aceia care li s-au supus lor „de bunăvoie”. Singura răsplată promisă supuşilor
este iertarea greşelilor lor curente:
« Iar voi fiți
conștiincioși, fiți recunoscători și
conștiincioși, ca să nu vă strângeți greșeli dacă slava Mea este cu voi, ci fiți supuși și sfioși și aplecați și atenți pentru toate acestea, că Eu când
văd că așa lucrați, vin și vă iert pe toți într-o îmbrățișare și vă acopăr
toate câte mai greșiți ca niște oameni [...]»[8]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2018)
Cei
care se simt mai înzestraţi cu putere de persuasiune sunt invitaţi să se facă
şi ei pescuitori de suflete naive şi rătăcite,
adică să facă prozelitism, „să aducă rod”
credinţei pucioşeşti; cei care nu se simt în stare de asta, vor rămâne pe mai
departe doar la stadiul de spunere sterilă:
« Iubire cu
recunoștință să aveți mereu înaintea Mea, și căutați să-Mi aduceți rod, suflete vii, iar dacă nu puteți rodi pentru Domnul, o, alegeți supunerea, fiilor, și lucrați cu ea și prin ea, că multă nevoie este de aceasta la
lucrul bisericii, căci ca să te apuci să faci ceea ce nu-ți este dat să faci,
ceva cu care zici tu că ești înzestrat de sus, o, aceasta este felul tău de a
fi, și nu se cheamă că ai înțeles lucrul bisericii și duhul ei, una fiind toți
în toate. »[9]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2018)
Liderii
sectei aspiră chiar la mai mult: ei se
visează a fi asemenea regelui Solomon şi reginei din Saba care se întreceau
unul pe altul în numărul supuşilor şi al bogăţiilor. Nu toţi pot fi împăraţi; mai
e nevoie şi de slugi, de multe slugi care „au
lucrul supunerii”. Ei tânjesc în taină să fie adulaţi, ascultaţi şi slăviţi
ca nişte împăraţi despotici ai micului lor regat, în care adepţii cei mai slugarnici
să le fie sfetnici ai împăratului;
dar numai cu numele, şi nu neapărat în
sensul de „sfătuitori” (căci stăpânii lor, oricum, pretind că ei le ştiu pe toate), ci mai degrabă ca umile slugi capabile de ascultare directă
şi necondiţionată:
« O, ce ar fi
ca într-o împărăție să fie împărați toți, sau toți sfetnici ai împăratului? Iată, sunt
mulți din cei ce au lucrul supunerii, căci altfel n-ar mai avea lucrul ei
împărăția. [...] Iar voi găsiți acest
adevăr ce vi-l spun, găsiți-l la Solomon, la întâlnirea lui cu regina din Saba,
care s-a minunat de slava regelui lui Israel, de supușii lui, care atât de
frumos s-au înfățișat înaintea oaspeților lor. Iată, au nevoie de supunere cei ce vin la Mine ca să fie ei slava Mea. »[10]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2018)
La asemenea aspiraţii le-ar fi bine dacă cineva le-ar
aduce aminte şi de povestirea cu împăratul
gol, care primea de la toţi supunere şi adulare deşănţată, până ce un copil
a dat pe faţă mascarada în care se complăceau cu toţii.
………………....
Anca
Ionescu-Târgovişte
13 noiembrie 2018
…………………
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.