564. „Pucioşii” au mai născocit ceva năstruşnic: „Fiecărui om i se dăruieşte prin sfântul botez nu numai un duh bun, dar şi un duh rău”
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
564. „Pucioşii” au mai născocit ceva
năstruşnic: „Fiecărui om i se dăruieşte prin
sfântul botez nu numai un duh bun, dar şi un duh rău”
În fantezia lor debordantă, liderii „pucioşi” născocesc noi şi noi erezii
menite să-i arate vulnerabili, să-i înfricoşeze şi astfel să-i ţină mai departe
captivi pe puţinii „sclavi” care au mai rămas la Pucioasa sub ascultarea lor.
Ei pretind acum că botezul şi crucea nu sunt neapărat, pentru supuşi, arme de
biruinţă asupra diavolului, dacă aceştia nu fac bine să se mai lase şi călăuziţi
de către liderii sectei, permanent, total, cu încredere, cu bunăvoinţă şi cu
recunoştinţă, căci aceşti doi „fii-copii aleşi
şi unşi (cu toate alifiile)” ai „Dumnezeului”
de la Pucioasa sunt singurele „călăuze” şi „porţi” şi „soli” care i-ar mai
putea salva pe adepţii sectei de uneltirile necontenite ale duhurilor rele.
Cea mai nouă bazaconie născocită de liderii „pucioşi” este aceea că, deşi
botezaţi, creştinii sunt permanent hărţuiţi de un duh necurat primit
de ei odată cu botezul. Acesta, la mare concurenţă cu un alt duh primit
tot la botez (de data aceasta, un duh bun, dar se pare că destul de ineficient)
se zbate şi se dă peste cap ca să-l deturneze necontenit pe creştinul „pucios”
de pe calea cea dreaptă; aşa că singura şansă a adeptului sectei este să-şi
lase total mintea, faptele, viaţa, simţirile, să fie "călăuzite" de liderii „pucioşi”,
pe motiv că ei ar fi singurii creştini infailibili de pe pământ. Ca să fie
convingători, liderii „pucioşi” pretind că însuşi Iisus ar fi primit acest duh
necurat odată cu botezul lui Ioan, aşa că e de la sine înţeles că toţi
creştinii vor păţi şi ei la fel:
« [...] Eu la Iordan M-am dus în rând cu oamenii care
mergeau spre pocăință și spre iertarea păcatelor și spre pregătirea împărăției
lui Dumnezeu în inimile lor apoi. O, așa M-am dus și Eu, ca un om, și am primit prin
botez doi îngeri, două duhuri, unul bun și unul rău. Cel bun este duhul bun, îngerul bun, iar cel rău este duhul rău, îngerul rău, și fiecare om botezat are împărțit așa, și apoi devine el ostaș de luptă de o parte sau de alta,
cum își alege. »[1]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 27 septembrie 2018)
În cărţile de slujbă ale Bisericii (care sunt parte integrantă din Sfânta
Tradiţie) se arată limpede că toţi catehumenii adulţi (sau naşii, dacă este
vorba de botezul copiilor) fac o întreită lepădare de satana şi o mărturisire a
dorinţei lor de a se uni cu Hristos, îndată după rugăciunile de exorcizare
rostite de preot şi imediat înainte de începerea Tainei Sfântului Botez. Imediat
după săvârşirea botezului, preotul unge pe cel nou-botezat cu Sfântul şi Marele
Mir, rostind mărturisirea solemnă: „pecetea darului Sfântului Duh”. În fine,
slujba Botezului este urmată de Sfânta Euharistie, prin care cel nou botezat se
uneşte deplin cu Hristos. Mai poate fi vorba de „primirea unui duh rău”, strecurat undeva, alături de Sfântul Duh, în
succesiunea acestor acte liturgice? Ca să nu mai vorbim că afirmaţia că Iisus „a
primit un duh rău la botez” este de-a dreptul halucinantă. Duhurile rele au
fost permanent exterioare lui Hristos şi L-au ispitit şi pe El ca şi pe
ceilalţi oameni, dar nu poate fi conceput că Iisus ar fi primit vreodată
vreunul dintre ele, ci dimpotrivă, le-a alungat energic cu cuvinte precum „Mergi înapoia
Mea, satano!”[2].
După ce le-au interzis adepţilor lor de a mai vorbi doi câte doi, liderii „pucioşi” merg acum şi mai departe cu
constrângerile psihologice. La „Noul
Ierusalim” de la Pucioasa se prefigurează o energică spălare a creierelor. Acum,
pe motiv că „satana îi poate doborî”, slujitorii liderilor nu mai au voie nici să cugete
cu mintea lor, să gândească şi să-şi exprime în sine părerile personale: toate
gândurile lor trebuie cenzurate prin prisma raportării exclusive la
învăţăturile pucioşeşti, ticluite de stăpânii lor şi botezate pompos „Cuvântul lui Dumnezeu”:
« O, fiilor, fiilor, așa să faceți și voi când grăiți în voi.
Răspundeți cu Dumnezeu, nu din
voi, căci duhul omului este slab, și de aceea feriți-vă să vorbiți cu voi înșivă,
lucrare prin care satana
vă poate doborî de lângă Dumnezeu. »[3]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 27 septembrie 2018)
În plus, ipohondria maladivă a Mihaelei şi inapetenţa ei pentru orice
bucurie, cât de mică, este impusă acum şi supuşilor ei. Orice bucurie, orice
glumă, orice relaxare, orice „poftă de viaţă”, trebuie interzise şi înlocuite
cu încruntarea, durerea şi jalea, motivate cu „despărţirea omului de Dumnezeu”.
În particular, prin aceste „despărţiri” trebuie înţelese în primul rând toate „evadările”
spectaculoase din lagărul de concentrare pucios, care au avut loc în ultimii
zeci de ani. Se proclamă sentenţios că pentru „pucioşi”, nu mai există bucurii
sfinte, căci toate bucuriile vin doar de la trup şi de la diavol şi sunt bucurii
mincinoase. Deşi Iisus le-a spus ucenicilor Săi în mai multe rânduri „Bucuraţi-vă!”,
pentru a le arăta că bucuria Învierii este mai mare decât amintirea
suferinţelor Lui pe cruce, liderii „pucioşi” se întorc iarăşi, forţat şi
exclusiv, la cele dureroase care au precedat bucuria izbânzii lui Hristos asupra
suferinţei, păcatului şi a morţii:
« [...] O, fiilor, fiilor, cum poate omul să fie vesel, să râdă, să
glumească, să bea și să mănânce cu poftă, să-și zidească o viață pe durerea Mea
cea de la el, pe jalea Mea mereu de la despărțirea de Mine a lui? O, trupul și
diavolul și lumea nu-ți fac decât bucurii mincinoase, omule, iar duhul cel rău,
cu care tu vorbești mereu, te aduce tot timpul la voile lui ca să te facă să
calci peste mersul tău cu Hristos, Căruia ar fi fost mereu să-I slujești, numai
Lui, așa cum El îți slujește când tu Îl asculți pe El.»[4]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 27 septembrie 2018)
Dar cea mai
legitimă întrebare rămâne aceasta: De ce
mai vorbesc „pucioşii” acum despre botez? Ei combat de zeci de ani
căsătoria ca fiind „tot o cădere diavolească, o ispită a trupului, o disimulare
a păcatului”; iar unde nu există însoţire între bărbat şi femeie, nu există
nici copii; şi unde nu există copii, nu mai există nici botezuri, care "să aducă
pe capul creştinilor duhuri bune şi rele, care-i sucesc mintea într-o parte sau
alta".
………………....
Anca
Ionescu-Târgovişte
2 octombrie
2018
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.