563. „Pucioşii” promit că neamul român va fi îmbrăcat cu rochiţă strălucitoare
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
563.
„Pucioşii” promit că neamul român va fi îmbrăcat cu rochiţă strălucitoare
Fanteziile liderilor „pucioşi” nu mai cunosc nici limite, nici sfiiciunea
bunului simţ. Acum au ajuns să-şi imagineze că ar putea ei să negocieze cumva direct
cu poporul român, ca şi cum s-ar târgui la piaţă cu o fiinţă raţională,
propunându-i un troc care lor li se pare
nu numai realizabil, dar şi reciproc avantajos. În primul rând, poporul
român ar urma să le dea lor, liderilor „pucioşi”, hăţurile guvernării, urmând
ca el să-i asculte, necondiţionat şi întru toate supus. Aceştia vor izgoni „asupritorii”
care s-au instalat „prin minciună” peste tot la putere şi vor deveni veghetori
ai „noului adevăr” („adevărul” sectei NIP - „Noul Ierusalim de la Pucioasa”,
desigur) care va fi instaurat tot de ei:
« O, neam român,
numai adevărul, numai el vine să te ajute sub greu, sub asupritorii tăi ca să
te elibereze de sub ei, de sub oamenii minciunii, care n-au adevărul pe buze.
O, îți trebuie veghetori,
scumpă țara Mea de azi, iar tu să-i asculți, să asculți adevărul, care iată-l
cum vine, și vine ca să nu rămâi tu constrâns de duhul minciunii. »[1] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 21 septembrie 2018)
În al doilea rând, odată ce primul deziderat (cel mai important) a fost pus
la punct, poporul român ar urma să primească şi el ceva, la schimb, de la noii
lui „veghetori”. Lui i se promite solemn că, în schimbul închinării lui sub
sceptrul infailibil al liderilor sectei NIP, va fi îmbrăcat de sus până jos în haine
de paiaţă, cu sclipici; mai precis „ cu rochiţă strălucitoare”. I se mai „prooroceşte”
că „Dumnezeul” Pucioasei şi toţi „sfinţii”
Lui vor vorbi între ei obligatoriu în
limba română, că vor declama public menirea hegemonică, predestinată (sortită
din veşnicie), a neamului român peste celelalte neamuri ale pământului şi că-i vor
acoperi creştetul cu binecuvântări pucioşeşti şi cu „munţi de slavă”:
« O, neam
român, iată sub ce binecuvântare ai fost tu sortit să fii și să stai! Vin la
tine, vin de atâta timp și-ți vorbesc prin lucrarea cuvântului Meu din mijlocul
tău și-ți stau de veghe cu sfinții pe hotarele tale și te aștept cu față nouă, cu rochiță strălucitoare pe trupul tău,
și cu cununa slavei crucii pe creștetul tău, pe munții tăi de slavă, și care-ți
știu limba Mea cea de azi de peste tine și-ți cunosc menirea. »[2] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 21 septembrie 2018)
Dar i se mai promite ceva poporului român, ceva şi mai grandios (şi
fantasmagoric în acelaşi timp). I se promite că va căpăta o ascendenţă
universală asupra tuturor creştinilor lumii, care i se vor supune necondiţionat
(inclusiv prin însuşirea forţată a limbii române), aşa încât rromânismul va cuceri fără luptă
întreaga planetă, impunând hegemonic preceptul „orice creştin va deveni rromân”:
« [...] i-am dat țara Mea de venire acum, la sfârșit de timp, [...]
și sub mâini de sus să fie ea ocrotită între
neamuri și s-o am cu nume mare la venirea Mea cea de acum, că voi ascunde numele
de creștin sub numele de român, căci
cetatea Mea de scaun din mijlocul pământului neamului român poartă nume mare,
nume de nou Ierusalim [...] »[3] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 21 septembrie 2018)
Gogoriţa cu rochiţa apare şi mai gogonată atunci când
liderii „pucioşi” alunecă implacabil spre o pasiune mai veche a lor, şi anume spre
politica de bodegă. Ei pretind că, de fapt, şi până acum poporul român era înveşmântat tot în rochiţă, doar că
aceasta era întinată de dorinţele
bolnave ale comuniştilor. Cică abia acum a venit vremea ca rochiţa poporului
român să fie curăţată de murdăria comuniştilor, care l-au robit atunci când s-au
pripăşit la putere şi apoi s-au bucurat de domnie ilegitimă din tată în fiu,
folosindu-se de armele minciunii:
« O, iată, Domnul tău te curăță de toată murdăria care lasă urme pe rochița ta,
pe frumusețea ta cea de la Dumnezeu, că după vorbirea și înțelesul cel
pământesc oamenii care te-au robit au copii, au nepoți care te robesc sub
dorințele lor bolnave, căci comuniștii,
reci cu sufletul și răi cu inima din ei, o, aceștia i-au dat jos pe comuniști
ca să mai domnească și ei, și alți comuniști, alții mai proaspeți, mai ca azi,
iar Eu pe tine te-am strigat la veghe, demult te-am strigat, și tot te strig să
veghezi, neam român [...] »[4] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 21 septembrie 2018)
Deşi altădată făceau sentenţios apologia formulării „iubirea pentru Dumnezeu”,
(despre care pretindeau că este net superioară formulării „iubirea de Dumnezeu”,
drept pentru care pretindeau că aceasta va fi defintiv înlocuită cu cealaltă)
între timp liderii „pucioşi” au uitat de propriile lor inovaţii, ajungând acum
să proclame din nou „iubirea de Dumnezeu” ca pe o „dulceaţă
cerească”:
« O, fii români, iată ce povață sfântă vă dau ca un Păstor milos!
O, îndeletniciți-vă unii pe alții cu dragostea de Dumnezeu, că dulce este o așa
viață, așa inimi dulci între ele cu Duhul Cel de sus! O, fii români, dați
milostenie unii altora această dulceață cerească, iubirea de Dumnezeu, fiilor [...] »[5] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 21 septembrie 2018)
Să fi uitat liderii „pucioşi” că tot ei propovăduiau că „iubirea pentru
Dumnezeu” este o floare rară, pe care nu o are oricine, ci numai ei o au? Să
fi uitat cum îi învăţau ei pe supuşii lor că noul concept este „mai mult” decât
cel vechi, pe care-l foloseşte mecanic toată lumea, ca pe un şablon depăşit? Căci
iată cum se lăudau ei cu 17 ani în urmă, atunci când proclamau sentenţios că noua găselniţă pucioşească („iubirea pentru Dumnezeu”) este o “mare minune” şi o “măreţie”
care “aduce veşnicie peste toate” şi care ar fi urmat să înlocuiască radical şi definitiv exprimările
clasice “iubirea de Dumnezeu”
şi “dragostea de Dumnezeu”,
ca pe nişte formulări profund depăşite:
« Iubirea de
Dumnezeu o au mulţi în felul lor şi după
măsura lor, dar iubirea pentru
Dumnezeu e floare rară, fiilor copii. [...]
O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru
Dumnezeu. [...] Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. [...] Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu
învaţă mereu această
mare minune, această măreţie pe care o ai tu de
la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii
al Meu iubirea
de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. [...]
Cine are iubire
de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte,
dar cine are iubire
pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui
Dumnezeu. [...] cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. [...] Învăţaţi
poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. »[6] (citat din predica leliței Mihaela din 6 mai 2001)
Cât zbucium, cât efort inutil la aceşti amăgitori, ca să lanseze cu
emfază un concept proclamat ca revoluţionar şi sublim, dar pe care să-l uite
definitiv, câteva luni mai târziu!
Dar cea mai surprinzătoare noutate demascatoare din ultima predică
pucioşească este recunoaşterea involuntară că “împărăţia Dumnezeului
sectei de la Pucioasa” vine de pe
pământ, nu din ceruri, aşadar nu este una şi aceeaşi cu “împărăţia
Dumnezeului creştinilor”:
« O, veniți să vă strâng la piept și să vă umplu de inima Mea,
fiilor! Veniți, o, veniți, că Eu vin la voi mereu, și de aceea vin, ca să vă
dau, ca să Mă dau vouă, ca să vă dați Mie, ca să am și Eu niște copii, să am ca
să le dau lor ca unor copii împărăția Mea de pe pământ. Amin,
amin, amin. »[7] (citat din
predica leliței Mihaela din 21 septembrie 2018)
Creştinii
mărturisesc însă că împărăţia Dumnezeului lor nu este de pe pământ,
ci este în ceruri şi din ceruri vine spre ei, după
făgăduinţa ei: “Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău,
vie împărăţia Ta…”
Atât Ioan Botezătorul, cât şi Iisus
Însuşi, vorbesc tot despre o „împărăţie a cerurilor”, nu „a pământului”, care vine şi se făgăduieşte tuturor oamenilor
care se vor pocăi:
„Pocăiţi-vă
că s-a apropiat împărăţia cerurilor.”[8]
În predica de pe munte, Iisus spune
că cei care vor prisosi întru dreptate vor intra în împărăţia cerurilor:
„ Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai
mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.”[9]
Explicit, Iisus mărturiseşte că
împărăţia lui Dumnezeu nu poate fi de pe
pământ, adică din lumea aceasta:
„ Iisus
a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din
lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat
ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.”[10]
În schimb, cine pretinde că este
stăpân peste o împărăţie de pe tot pământul, făgăduită celor
care i se închină lui? Să citim tot din Biblie:
„ Din nou diavolul L-a dus pe un munte
foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a
zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei
închina mie”[11]
Această făgăduinţă a diavolului este
perfect justificată şi are deplină acoperire, îndată ce i s-a dat această
proprietate provizorie a împărăţiilor
de pe pământ, drept pentru care este în măsură să facă ce doreşte cu ele
şi să le făgăduiască oricui va fi de acord ca să i se închine lui:
„ Şi suindu-L
diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea
aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc; Deci dacă Tu Te
vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.” [12]
Despre stăpânitorul lumii acesteia, diavolul,
care are pentru o vreme dezlegare de a-şi făuri o împărăţie părelnică şi amăgitoare
pe pământ, Iisus atenţionează în mai multe rânduri că amăgirea lui nu va fi
veşnică, deci cei care îl vor asculta pe diavol şi îl vor urma, se vor tângui
cu amar atunci când vor ajunge şi ei la judecată şi vor vedea că au fost
înşelaţi:
„ Acum
este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat
afară.”[13]
„ Nu voi
mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic
în Mine. ”[14]
„ ...Şi
de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. ”[15]
Căci diavolul asta voieşte, ca toţi oamenii
să i se închine. În îndrăzneala lui, până şi pe Iisus L-a ispitit aşa:
„Şi I-a
zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei
închina mie.”[16]
Tocmai la o asemenea închinare
strâmbă şi la o asemenea împărăţie de pe pământ amăgitoare îi
invită şi „pucioşii” pe acei naivi care se uită cu admiraţie în gura lor şi se
încântă pe sine ascultând vrăjiţi născocirile lor.
………………....
Anca
Ionescu-Târgovişte
24
septembrie 2018
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.