561. Liderii sectei „Noul Ierusalim” se încurcă în propriile lor născociri
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
561. Liderii sectei „Noul Ierusalim” se încurcă în propriile lor
născociri
Este binecunoscut efortul liderilor „ pucioși”
de a poza în faţa supușilor lor drept „victime plăpânde, inocente și
suferinde”, pentru a le creea o emoţie și o compasiune colectivă, sentimente care vor fi exploatate
ulterior într-un mecanism subtil de
dominare și manipulare, pe care tot ei l-au pus la punct. Aduși prin viclenie în
faţa unei false situaţii de criză, instrumentată de stăpânii lor (care se
pretind cu talent a fi „cei mai triști”, „cei mai îndureraţi” „cei mai neputincioși”
și „cei mai vrednici de milă”), supușii de rând ai sectei vor fi, desigur, motivaţi
să se mobilizeze la maxim pentru a compensa aceste slăbiciuni ale liderilor
lor. Scopul fiind deci stabilit, liderii „pucioși” au lansat teza aiuritoare că
simpla primire a mesajelor de la „Dumnezeul” lor este o operaţie atât de
grea, atât de obositoare, de angoasantă, plină de spaime chiar, încât bieţii „primitori
și soli ai Cuvântului” sunt sleiţi de puteri, înspăimântaţi și chiar îmbolnăviţi
de-a binelea, încât abia se mai pot ţine pe picioare. Nici vorbă de liniște, de
pace, de lumină aducătoare de senin, de sporire a forţelor trupești și sufletești,
așa cum ar fi fost de așteptat de la o „întâlnire cu Dumnezeu”. Toată mascarada se petrece în cea mai
cutremurătoare teamă, în cel mai desăvârșit secret și în cea mai adâncă pâclă, în
miez de noapte, departe de privitori curioși, care ar putea eventual să dea mărturie
despre sublimitatea fenomenului „întâlnirii omului cu Dumnezeu” , dacă
acesta într-adevăr există. Întâlnirea cu
„Dumnezeul” pucioșilor se lasă cu suferinţă în trup, cu risipire de
puteri, cu zdruncinarea minţii și cu o angoasă de nedescris. Pe vremea Verginicăi,
„Dumnezeul” pucioșilor recunoștea cu cinism că această chinuire a
„servilor Săi, vasele primitoare ale Cuvântului”, Îi
provoacă o mare satisfacţie și adâncă plăcere:
« Unde să mai transport vasul Meu? că nu mai poate ţine durerea, că i-am dat suferinţă, căci aşa Mi-a plăcut, să fie ca Mine. »[1] (citat din mesajul Verginicăi din
22 august 1966)
Cu toate acestea, ca să dreagă busuiocul
și să îndulcească oarecum atmosfera, liderii „pucioși” pretind acum că ei primesc
cu bucurie și fără nicio cârtire suferinţele primite de la „Dumnezeul”
lor, ca pe un balsam binefăcător care le aduce mângâiere; iar Cel care
le aduce durerile, tot El este Cel care le alină și le ridică
apoi, după ce testul supunerii necondiţionate
a fost trecut cu bine:
« Voi, cei ce-Mi faceți
primirea în carte, sunteți
cu suferință peste voi. O, durerile
sunt mângâieri pentru cei ce le poartă fără de cârtiri, fiilor. Vă alin acum durerile, și sunt ele luate și
puse de folos pentru multe, pentru voi și pentru țară, fiilor. O, mângâiați-vă,
sprijiniți-vă în dureri și în încercări, și cereți, fiilor, alin de la Noi. »[2] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
28 august 2018)
Dacă citim însă cu atenţie acest fragment vom vedea că
el conţine o înlănţuire de gogomănii. Mai întâi apare o primă răstălmăcire a
firii, o născocire mai presus de fire. Cică suferinţele, durerile nu sunt rele,
ci sunt bune, pentru că ele aduc mângâiere celor care le primesc așa, fără cârtire:
« O, durerile sunt mângâieri
pentru cei ce le poartă fără de cârtiri [...] »[3] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
28 august 2018)
Îndată apare și
o a doua născocire, care o contrazice pe
prima. Durerile nu sunt bune, ci sunt rele, de aceea ele trebuie urgent alinate
și chiar ridicate, luate din cârca bieţilor lideri „pucioși” (dacă ar fi fost
bune, ele nu le-ar fi fost luate, ci lăsate):
« Vă alin acum durerile,
și sunt ele luate [...]»[4] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
28 august 2018)
În continuare, ajungem iar de unde am plecat:
durerile „pucioșilor” nu sunt rele, ci sunt bune și de mult folos, de aceea ele
trebuie adunate și păstrate ca un bun colectiv, ca un tezaur obștesc pentru
folosul ulterior, în beneficiul lor și al întregului popor:
« Vă alin acum durerile, și sunt ele luate și puse de folos
pentru multe, pentru voi și pentru țară [...] »[5] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
28 august 2018)
La final, descoperim o
nouă răsturnare de situaţie: durerile nu sunt bune, ci sunt
rele, de aceea ele trebuie urgent îndepărtate, iar cei care nu
au dureri trebuie să-i sprijine, să-i mângâie
și să-i aline pe cei care le au:
« O, mângâiați-vă, sprijiniți-vă în dureri și în încercări, și cereți, fiilor, alin de la Noi. »[6]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din
28 august 2018)
Liderii „pucioși” vor
primi și o răsplată pe măsură pentru suferinţele îndurate de la Stăpânul
lor. Când vor fi răsplătiţi (într-un viitor neprecizat), abia atunci vor înţelege cât de mici le-au
fost durerile pe pământ în comparaţie cu slava și cu mândria ce li se va da în
schimb. De aceea, ar trebui să se considere încă de pe acum niște favorizaţi și
„mângâiaţi” de soartă. Mai ales că li se reconfirmă că suferinţa lor Le aduce mare mulţumire și bucurie „Dumnezeilor”
pucioșești Care le-au pregătit
lor toate durerile:
«
Iar voi, cei
ce-Mi slujiți în cetate, putere peste voi pe mai departe pentru cetatea Mea cu
voi și pentru lucrul vostru în ea cu Dumnezeu! O, suferințele voastre sunt mici, față de slava gătită prin
ele. Sunteți
cei mângâiați, fiilor. [...] Ne aplecăm cu mulțumire pentru bucuriile de la voi Nouă. »[7]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din
28 august 2018)
Rămâne
de văzut cum și
cât vor înţelege supușii „pucioși” din meandrele gândirii liderilor lor, pentru
a alege apoi cu sufletul împăcat între suferinţă
și lipsa ei, varianta care li se va părea
lor a fi cea mai de folos.
………………....
Anca
Ionescu-Târgovişte
30 august
2018
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.