559. Liderii “pucioşi” uneltesc la schimbarea prin presiune politică a cârmuitorilor legitimi ai ţării
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
559. Liderii “pucioşi” uneltesc la schimbarea
prin presiune politică a cârmuitorilor legitimi ai ţării
Liderii sectei “Noul Ierusalim” de la Pucioasa
(NIP) s-au exprimat nu o dată asupra mersului vieţii politice din România,
propunând fie soluţii ireale şi fanteziste – precum instaurarea prin forţă a monarhiei,
fie soluţii reale şi tranşante – precum susţinerea necondiţionată şi repetată a
lui Traian Băsescu în fotoliul de preşedinte.
Acum, pătrunşi probabil de o frenezie a schimbării
care îl gâdilă în amorul propriu şi pe actualul şi efemerul nemeş de la
Cotroceni (care tropăie tot mai tare pe loc, şoptindu-şi în guşă ”vreau
guvernul Meu! vreau guvernul Meu! pohta ce o pohtesc Eu!”), liderii
sectei agită o pancardă nevăzută a unor ameninţări închipuite la adresa românilor,
ameninţări ca o furtună, care ar cere imperativ schimbarea actualilor guvernanţi
care „nu ştiu sau nu pot să cârmuiască”, schimbare care se cere a fi făcută
repede, până ce ţara nu se duce de tot
de râpă:
« O, e furtună în țară și e furtună între
voi, fii ai aceluiași neam, frați cu nume de români. Eu, Domnul, rostesc și
spun furtunii să se liniștească, iar ea se va liniști, și ferice vouă de vă
veți apleca aplecării Mele spre voi cu iubire și cu milă pentru acest neam și
pentru voi. Așadar, nu puteți să cârmuiți cu
bine și cu folos pentru țară, și de aceea poporul se clatină cu
teamă, iar voi veți înțelege aceasta, și Eu voi privi și voi căuta cu milă
pentru cârmuirea pe mai departe peste neamul român. »[1] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
2 august 2018)
Desigur că tot ei sunt şi cei care oferă soluţia
“salvatoare”: înlăturarea forţată a celor de la putere care cârmuiesc şi care acum
nu vor să se dea deoparte de bunăvoie, ca şi când ar fi lipiţi de scaunele lor de
miniştri. În ultimă instanţă, li se propune totuşi
un troc avantajos: dacă vor face ascultare şi se vor da deoparte de bunăvoie, “Dumnezeul”
Pucioasei le va ierta o mulţime de păcate:
« Și
iarăși, amin, amin zic vouă, tuturor celor ce vă deslipiți cu greu de locurile
de cârmuire peste neamul român. Am luat aminte la primejdia de peste țară și la
jalea neamului român. O, fiți ascultători și aplecați-vă, fiilor. Mersul țării
e tot mai anevoios, tot mai greu, iar teama poporului se tot întețește. [...] fiilor, nu trebuie să cadă țara, ci trebuie să-și urmeze
calea, destinul ei [...] Vin să așez pace, că
nu este pace în țară. O, faceți pasul în lături cât mai este timp prielnic, că repar Eu, Domnul, tot ce s-a stricat, tot ce merge
spre rău pentru țară și pentru popor. [...] Vă voi ierta greșelile voastre pentru ascultarea pe care o faceți când Eu,
Domnul, vă cer aceasta. Vă dau minte și vedere din cer ca să vedeți răul spre
care dă să se încline țara din pricina furtunii din ea. »[2] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
2 august 2018)
Ca să fie mai convingători, liderii “pucioşi”
apelează la un truc pe care l-au mai folosit şi cu alte ocazii. Ei inventează
pe loc un duh pucioşesc cu aură de sfânt arhicunoscut şi-l pun pe acesta să
repete ca şi din partea lui aceleaşi ameninţări la adresa guvernanţilor care,
chipurile, „nu au inimă curată” şi „au făcut deja prea mult rău ţărişoarei
acesteia”, drept pentru care ar fi cazul să se dea la o parte de bunăvoie
din fruntea bucatelor, ca să vină „cine trebuie” în locul lor. De data aceasta,
cel care joacă rolul de sperietoare de ciori este duhul pucioşesc cu numele de împrumut
„Ilie”, ştiindu-se că în popor Sfântul Ilie este cunoscut ca un fel de
„pedepsitor prin foc căzut din cer” peste cei îndărătnici faţă de Dumnezeu.
Acest duh îi acuză pe actualii guvernanţi de tot răul instaurat în România după
lovitura de stat din 1989, inclusiv de exodul milioanelor de români, plecaţi în
ultimii treizeci de ani spre un trai mai bun în ţările apusene (ceea ce este o
exagerare voită, împinsă până la nonsens):
« Amin,
amin zic vouă, sunt Ilie proorocul și sunt viu [...] și vă îndemn pe
voi, cei
lipiți de scaunele cârmuirii peste neamul român, și vă rog să vă uitați în jos la popor, că e
descumpănirea prea mare peste acest neam. O, nu puteți să duceți voi spre bine
această arcă, țara venirii Domnului cuvânt pe pământ în acest timp.
Aplecați-vă, dar, și faceți pasul în lături,
că vede Domnul jalea și zbuciumul de peste țară și vede primejdia spre care se
îndreaptă țara prin cârmuirea lucrată de voi. O, nu aveți inima curată, și e
vorba de soarta unui popor întreg și îndurerat mult din pricina lipsei voastre
de milă de el și de veghe peste el. [...] O, faceți-vă bine vouă și neamului român și faceți pasul în lături și cereți lui Dumnezeu să găsească El cu cale cum să facă
mersul înainte al acestui pământ și neam. Nu vă amintește Domnul greșalele
voastre, ci voiește să vă ierte de tot răul așezat de voi peste voi și peste
țară, dar vă așteaptă să vă opriți să faceți răul mai mare decât este asupra neamului român, că iată, se face tot mai mic acest
neam și pleacă de teama pentru viața lui, și pleacă pribeag românul, și doare
la Domnul pribegia lui. E prea mult și prea mare răul care apasă greu pe creștetul
și pe sufletul acestui neam »[3] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
2 august 2018)
Ameninţările
acestea cu schimbarea prin forţă a actualei guvernări PSD nu sunt doar simple
ameninţări. Ele sunt transformate în final într-o „proorocie” pucioşească, din
care aflăm că aceste lucruri chiar se vor întâmpla, indiferent de voinţa ei sau
a poporului român, indiferent dacă vor fi crezute sau nu. Va prevala voinţa „Dumnezeului”
Pucioasei, care îi va dărui, în sfârşit, „Guvernul Meu” sasului de la
Cotroceni dornic de putere absolută, pohta ce a pohtit el de când s-a pomenit
propulsat de alţii în fotoliul moale de la Cotroceni, trambulina pentru vacanţele
dulci care au urmat prin Tenerife şi prin Maldive:
« Eu,
Domnul, voi
împlini cuvântul Meu de peste voi, chiar
dacă voi nu credeți că Eu grăiesc vouă acum. Eu sunt Cel ce sunt, iar lucrarea
Mea este cuvântul și împlinirea lui. Amin. Voi, fiilor primitori de Dumnezeu și
de cuvântul Său, puneți acum pe cale cuvântul acesta ca să meargă în case la
cei ce stau mari peste țară, iar Eu voi veghea cu grijă și cu milă și voi fi împlinitor. »[4] (citat din mesajul leliţei Mihaela din 2 august 2018)
Liderii „pucioşi” nu au însă pe cap numai
grijile schimbării la faţă a guvernării României. Plecarea pe neaşteptate din chibuţul
sectar de la Pucioasa a principalilor lor aducători de venituri financiare (în
special evadarea spectaculoasă, definitivă şi cu imens scandal a soţilor artişti
Zidaru – dar nu numai a lor) a avut în timp consecinţe previzibile: veniturile
liderilor „pucioşi” s-au prăbuşit, ei fiind puşi deodată în faţa grelei
responsabilităţi de a hrăni din hambarele deşerte o turmă de ameţiţi
cu vorbe goale. Trebuia meşterit ceva în compensaţie, o publicitate mascată
pentru sponsori generoşi care să vină cu buzunarele pline la Pucioasa şi să se întoarcă
extaziaţi la casele lor, dar cu buzunarele goale.
Zis şi făcut.
Lipsurile materiale şi financiare
care s-au instalat la Pucioasa în ultima vreme sunt trâmbiţate acum de liderii
sectei cu mare dibăcie, prin mesaje meşteşugite pe internet, pentru a se afla indirect
de nevoile sectei, fără însă a se face mare tam-tam, adică fără să se vorbească
explicit despre ele. Adică, cine pricepe,
să înţeleagă; şi dacă a înţeles, să nu mai stea cu mâinile în sân, ci să
facă ceva pentru a domoli grijile stăpânilor sectei pentru ziua de mâine, adicătelea,
să contribuie cu ceva, discret şi concret, la ce vor pune ei pe masă mâine
sclavilor pe care i-au adunat pe plantaţia lor de suflete de la Pucioasa. Colac
peste pupăză, situaţia din chibuţul de la Târgovişte este şi mai dramatică – nu
de puţine ori sclavele de acolo s-au culcat mai mult flămânde, căci în afară de
pâine, apă şi cartofi nu prea se mai găsea nimic prin cămară. Lipsurile sunt
disimulate prin cuvinte alese cu dibăcie: ele sunt descrise indirect, doar prin
consecinţele lor: ele sunt acelea care aduc dureri
peste dureri, apăsări şi griji tot mai mari de purtat, care vin pe neaşteptate, iar sclavii care alcătuiesc
„poporul pucios cel micuţ şi plăpând” nu se mai hrănesc de mult cu mâncare
omenească, de când rezervele de fasole şi de cartofi s-au împuţinat, ci, în
afară de mult aer curat şi multă apă, este hrănit de sus, aşa cum corbii cerului
îl hrăneau pe Sfântul Ilie ce adevărat cu carne şi cu pâine:
« O,
fiilor, cum să vă mai înfăș în puteri de sus, când peste voi vin fără veste dureri peste dureri, apăsări și griji tot mai mari de purtat? Sunt multe și grele grijile cele pentru mersul
Meu de azi, iar voi ar fi fost să purtați grija Mea pentru vremea grăirii Mele
când vin să grăiesc, dar voi trebuie să intrați, și nicidecum să mai ieșiți de
sub griji, căci iată, nu e cine să le poarte pe cele atât de multe și tot mai
multe câte sunt și vin, că vin pe neașteptate, așa
cum știu numai Eu și voi, căci poporul acesta micuț și hrănit de sus este plăpând, și trebuie
purtat, fiilor. »[5] (citat din mesajul leliţei Mihaela din 2 august 2018)
În tânguielile lor, liderii „pucioşi”
strecoară tot felul de asocieri şi asemănări cu întâmplări biblice, fără însă a
se sfii să răstălmăcească adevărul, ca „să
dea bine” toată încropeala lor. De pildă, vorbind despre patimile lui
Hristos (pentru a face o paralelă cu „patimile” şi lipsurile prin care trec ei
acuma) ei afirmă cu seninătate că Iisus a fost părăsit de toţi ucenicii şi lăsat
„singur sub cruce” (ceea ce este un
neadevăr, îndată ce Biblia vorbeşte despre prezenţa cel puţin a mamei Sale şi a
ucenicului Ioan, căruia i-o încredinţează spre ocrotire:
« O, [...] ca și acum două mii de ani, când de sub greul crucii Mele
și al multei Mele lucrări de atunci mulți se trăgeau în lături, iar Eu am rămas
cu tot mai puțini, până ce am rămas singur singurel sub cruce și cu crucea, care Mi-a purtat amarul tot, iar suspinul Meu
numai spre Tatăl l-am mai putut arăta în vremea Mea de sub cruce și de pe cruce
apoi. »[6] (citat din mesajul leliţei Mihaela din 2 august 2018)
Vorbind despre femeia cananeeancă,
liderii sectei pucioşeşti afirmă fără temei că Iisus ar fi numit-o pe aceasta „câine”:
« Vă
amintesc de pilda smereniei femeii care a fost numită de Mine în rândul
câinilor, și n-a plecat ea dinaintea Mea atunci din pricina nevredniciei ei,
pentru care Eu, Domnul, am numit-o câine, ci, din contra, s-a umilit și a stat umilită și M-a
aplecat spre ea, căci M-a uimit cu îndrăzneala credinței ei atât de mare, și a
luat ea de la Mine pomenire veșnică prin Evanghelia Mea acum două mii de ani,
căci i-am spus ei apoi: „Femeie, mare este credința ta în mijlocul lui
Israel cel necredincios!”. »[7] (citat din mesajul leliţei Mihaela din 2 august 2018)
Nimic mai neadevărat. Iisus vorbit în
pilde, respectând vorbirea şi convingerile vremii şi arătând că poporul lui
Israel este „poporul ales” căruia i se cuvine cinstea şi rangul dat de această
alegere, dar şi responsabilităţile care derivă din acestea. Dacă celelalte
popoare, inclusiv cananeenii (din care neam făcea parte şi acea femeie) ar fi
fost consideraţi de Iisus la modul propriu „câini”, atunci şi „pâinea” care Iisus
o dădea „câinilor” ar fi fost „pâine” la modul propriu, material, nu la figurat.
Or, nu „pâine” îi ceruse femeia lui Iisus, ci „să fie miluită”. Deci, dacă nu
de pâine era vorba în pericopa
evanghelică, ci de mântuire, atunci
nici de câini nu era vorba, ci de necredincioşi.
Dar liderii „pucioşi” mai lansează în cosmos şi
alte gogomănii, în numele „Dumnezeului”
inventat şi adorat de ei:
« O, fiule creștin, să nu vii la Domnul din
vreo pricină sau din vreo dorință de partea ta. O, nu așa, căci dacă nu-ți vei
vedea împlinite țintele tale te duci de la Mine. Nu veni nici pentru folosul mântuirii tale, căci tot iubire de sine
se cheamă și aceasta, iar Eu am cerut
omului lepădarea de sine pentru calea lui cu Mine. Vino numai pentru că Domnul
este Făcătorul și Dumnezeul tău și a toate. Vino din iubire pentru El, dar
numai s-o ai pe ea, căci dacă dai s-o zidești cum știi și cum vrei tu, o, tot
nu mergi bine, ci roagă-te Lui să stea în tine tot timpul, și să nu te lase pe
tine să stai înăuntrul tău, o, și fie-ți milă de Mine, ca
să te scriu în cartea Mea, în cartea vieții Mielului, fiule creștin, căci viața
Mea o dau celor ce Mă iubesc cu milă. [...] Fiilor, fiilor, nu fiți puturoși cu iubirea, și fiți harnici în iubire și în răbdare cu iubire, căci cei ce nu sunt
așa, se grăbesc să judece pe cel ce nu le cade lor pe plac, dar pe care nu se
așează să-l îndrepte, de vreme ce nici ei nu primesc când le vine îndreptare
din părți. » [2] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
2 august 2018)
Ce vedem aici?
Spre deosebire de adevăratul
Dumnezeu, care îi cheamă la mântuire pe toţi oamenii, din toate ţinuturile şi
din toate timpurile, şi le promite tuturor celor care vin cu dragoste la El că
le va da mântuirea pe gratis ( căci El este cel A-toate-ţiitor, cel bogat şi
darnic, care le are pe toate la îndemână şi toate I se supun, deci nu are
nevoie de nimic în schimb ca plată de la omul credincios, atunci când îi va dărui
acestuia mântuirea), „Dumnezeul”
Pucioasei îi taxează pe cei care vin la El,
şi încă la un preţ destul de piperat:
- Mai întâi, El îi previne că la Pucioasa nu se vine pentru mântuirea proprie,
nici măcar pentru a scăpa de greutăţile şi urâciunile vieţii din lumea largă; la Pucioasa se vine ca să
dai, nu ca să primeşti; ca să munceşti din greu, nu ca să te destinzi şi să te
delectezi cu frumuseţile „raiului pucioşesc”;
- Apoi, îi mai învaţă că mântuirea
nu se obţine aşa, cu una - cu două:
ei să facă bine şi să n-o dorească, nici să o ceară şi nici măcar să nu se gândească
la ea, căci şi această dorinţă de mântuire
este iubirea de sine; iar iubirea de sine este rea, după cum bine ştie
toată lumea;
- În fine, îi mai învaţă că aceia
care vin la El şi la ciracii Lui să nu care cumva să vină cu mâna
goală, adică să fie puturoşi cu iubirea;
altfel spus, iubirea lor să nu fie doar
declarativă, ci să se concretizeze în milă.
După ce s-a bătut bine şeaua, iapa va
trebui musai să priceapă că, la rândul
ei, mila trebuie să se concretizeze în
milostenie; adică să facü bine şi să vină
dumnealor (adică dumneaei, iapa) cu niscaiva daruri bogate care să
fie măsura milei lor faţă de lipsurile materiale şi financiare care au cotropit
în ultima vreme chibuţul sectar de la Pucioasa).
În goana după titluri megalomane,
liderii „pucioşi” se scaldă în formule alambicate şi contradictorii, auto-intitulându-se când „purtători
ai lucrării cuvântului Dumnezeului
de la Pucioasa”, când (mai simplu,
dar mai îndrăzneţ şi mai delirant) „purtători ai cuvântului”, când de
fapt ei
- fie nu poartă nimic, ci doar mută
nişte texte dintr-un loc într-altul (caz în care sunt doar simpli comunicatori de vorbe),
- fie, dacă poartă totuşi ceva,
poartă doar cuvântul lor şi atât (fiind de data aceasta născocitori de vorbe):
« Vă îndemn să [...] lucrarea cuvântului Meu
peste pământ și pe purtătorii ei, fiilor. [...],
cuvântul
Meu și purtătorii lui din zilele acestea, mila Mea de om, fiilor. » [2] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
2 august 2018)
Asta pentru că, în ceea ce priveşte “lucrarea”, ea “merge
singură înainte” şi fără ei, după cum ei înşişi propovăduiau cu altă ocazie.
Ei bine, dacă noile
“proorocii” ale purtătorilor de cuvânt ai “Noului Ierusalim” se
vor împlini, vom afla cât de curând. Ar fi o mare minune, având în vedere
că în proporţie covârşitoare, celelalte “proorocii” pucioşeşti au eşuat cu mare
zgomot. Până la alegerile următoare însă nu mai e mult, aşa că
vom vedea cât de curând dacă în acest interval de timp guvernul PSD va fi răsturnat
sau nu de niscaiva puteri oculte ale statului paralel, pentru a fi înlocuit apoi
cu un al doilea „Guvern Zero“, care să-l concureze la faimă pe
precedentul, cel condus de ştersul Dacian Cioloş.
………………....
Anca
Ionescu-Târgovişte
8
august 2018
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.