557. Liderii Pucioşi uneltesc pe faţă pentru înrobirea totală a simpatizanţilor şi a supuşilor lor
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
557.
Liderii Pucioşi uneltesc pe faţă pentru înrobirea totală a simpatizanţilor şi a
supuşilor lor
Liderii Pucioşi sunt tot mai des confruntaţi cu
fenomenul dezertării supuşilor lor din „raiul pucios”, motiv pentru care
încearcă în ultima vreme tot felul de tertipuri de a-i „lega de glie” pe cei
rămaşi. Ei preiau sensul propriu al cuvintelor Mântuitorului, dându-le acestora
o interpretare inflexibilă, pe care urmează să o speculeze apoi pentru fiecare
neofit în parte. Nu contează dacă părinţii, fraţii sau surorile neofiţilor
pucioşi sunt dreptcredincioşi; ei trebuie urâţi otova, necondiţionat,
căci la „pucioşi” nu faptele oamenilor sunt luate în seamă, ci persoanele care
le săvârşesc (sau nici măcar nu le săvârşesc acum, dar le-ar putea eventual
săvârşi, la o adică):
« O, mulți au venit și mulți au plecat de pe
această cale slăvită a venirii Domnului cuvânt pe pământ din vremea trâmbiței
Sale Verginica și până azi [...] E zi de
trezire mare această zi și spunem iar și iar de la Domnul: Cine nu urăște pentru Domnul mamă și tată, frați și surori, soție și
copii, averi și obiceiuri și îndeletniciri fel de fel, nu poate fi cu
Domnul unul ca acela, nu rămâne credincios
Lui, căci nu se poate împărțire în două, ci se poate numai cu iubire întreagă
lângă Domnul. » [1] (citat din
mesajul leliţei Mihaela din 12 iulie
2018)
Plecând de aici, de la înlocuirea
iubirii cu ura, drumurile rătăcirii pucioşeşti se deschid larg, cu generozitate. Adepţii pucioşi sunt îndemnaţi energic să
rupă orice legături de comunicare sau chiar de (re)cunoaştere cu rudele lor
rămase „în lume” (chiar dacă aceste rude sunt şi ele dreptcredincioase –
creştini evlavioşi şi cucernici), pentru a-şi exterioriza astfel „ura faţă de mamă și tată, frați și surori, soție și copii”. Cât despre averi, pentru acestea
nu există vreo dispoziţie scrisă, ci doar o recomandare care circulă printre „pucioşi”
din gură în gură. Averile nu trebuie neapărat lăsate în urmă, la fel ca
rudele de sânge, ci pot fi evaluate şi apoi „valorificate superior”. Din
acest motiv, mulţi adepţi au fost primiţi cu braţele deschise la pucioşism abia
după ce şi-au vândut casa şi maşina, aducând apoi, precum Anania şi Safira,
rodul agoniselii lor de o viaţă la dispoziţia sectei care le devenea de acum „mamă
şi tată”.Abia după
ce au vândut tot şi au lăsat în urma lor o atmosferă ostilă faţă de rude şi
prieteni, cei chemaţi (aleşi şi "unşi" apoi „credincioşi”) se izbesc de
realitatea tristă de la Pucioasa, materializată în aşa-zisele „probe” sau „încercări”.
„Probele” sunt un fel de şicane inventate de liderii sectei sau de către
sfetnicii lor cei mai apropiaţi, pretinzând că se folosesc de ele pentru a-i verifica pe cei nou-veniţi dacă au
anduraţă şi nu dau înapoi. Dar ele
sunt o expresie a răutăţii care zace în sufletele lor, căci în realitate înseamnă inechităţi, înjosiri, acuze mincinoase, privaţiuni nemeritate,
care creează în subiecţii-ţintă mai întâi confuzie, apoi derută, apoi revelaţia înşelăciunii, apoi
groază şi revoltă surdă, dar adesea neputincioasă. Acum se confirmă cu
amărăciune reclama de la circ care
spune: „Afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul.” Cei păcăliţi ar
vrea cumva să se întoarcă de unde au plecat, dar legăturile le-au fost tăiate
cu meşteşug, aşa că acum trebuie să tacă şi să înghită în sec. Unii reuşesc
totuşi să evadeze, cu orice risc, pentru că realizează că nicăieri în altă
parte dracul nu poate fi aşa de negru ca acolo unde au ajuns, mânaţi de promisiunile
mincinoase pucioşeşti. Despre aceştia, liderii Pucioşi vorbesc în termeni
apocaliptici, pretinzând că este adevărat că au dezertat, dar n-au făcut-o din
cauza nedreptăţilor care i-au copleşit, ci din lipsa iubirii lor. Ultima inovaţie pseudo-teologică a liderilor
Pucioşi spune că aceştia au plecat de la Pucioasa pentru că, văzând ce gândesc
în inima lor, „Dumnezeul Pucioasei le-a luat minţile”:
« Vă
luăm la piept ca pe niște copii și vă dăm îndemn de statornicie, că mare rușine
și multe lacrimi vor purta pe inimi și pe obraji cei ce au venit și au părăsit
apoi pe Domnul și calea Lui de azi, după ce au dat să se dea Lui. «O, iubirea
multora se va răci», așa a spus Domnul. Și cum se va răci? Iată, trage
creștinul înapoi, la cele părăsite pentru ca să umble apoi cu Domnul. Când
Domnul vede pe creștin că nu mai are credincioșie și nici frică, când Domnul îl
vede jucându-se de-a căderea înapoi, o, Se întristează Domnul, Se rușinează
înaintea diavolului, și de durerea aceasta mare îl părăsește pe cel mincinos și
nu-l mai sprijinește, și se împlinește apoi zicala
cea adevărată care spune că Dumnezeu când vede că omul dă să se piardă de El îi
ia mințile. O, aceasta este ceea ce s-a întâmplat
celor ce au
părăsit această bărcuță, mersul cu Domnul prin
valurile fărădelegii, care se tot înmulțește izbind și trăgând spre ea pe cei
slabi și nestatornici față de angajamentul dat Domnului ca să-I urmeze cu
dragostea lor, care se dovedește apoi că n-a fost și că mincinoasă a fost ea. »
[2] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
12 iulie 2018)
Păi atunci înseamnă că
toţi cei care au evadat din secta pucioşilor sunt în mod automat absolviţi de
orice vină. Ei doar au gândit că sunt nemulţumiţi de starea în care au ajuns şi
că de aceea ar vrea să plece de la Pucioasa,
şi îndată Dumnezeul Pucioasei
le-a sancţionat gândurile şi „le-a luat minţile”, apoi (fără minte
fiind acum) au părăsit „corabia pucioşilor” (alintată cu numele de bărcuţă”). Însă
atunci plecarea/ fuga/ dezertarea lor de la Pucioasa nu li se mai poate inputa,
îndată ce lor li s-a luat mintea, adică şi libertatea de a alege:
« O, frați iubiți, în afară
de dragostea de Domnul orice fel de dragoste este păcat și duce la păcat și la
moarte. Când vedeți că o luați razna față de ceea ce vă cere Domnul ca să
rămâneți ai Lui, o, opriți-vă din rătăcirea clipei, ascultați și înțelegeți
semnalele Domnului, ca nu cumva Domnul să vă ia mințile și să vă lase să
hotărâți voi împotriva statului cu El și pentru El. ». » [3] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
12 iulie 2018)
Cu alte cuvinte,
bieţii nemulţumiţi şi-au gândit doar nemulţumirea, dar n-ar fi avut curajul să
treacă de la gânduri la fapte. A trebuit să intervină Însuşi „Domnul Pucioasei”
ca să le ia minţile, aşa încât ei, cu minţile luate, să poată trece la faptele
pe care le gândeau şi le doreau:
« O, așa este, fiilor. Mai întâi își pierde omul mintea, și numai apoi părăsește pe Domnul și pe frați. De aceea
v-am spus vouă că e bună numai mintea de
obște,
căci cea de sine este trufie, este căderea care îl rupe pe om din Dumnezeu și
dintre frați, și iată, cei ce au căzut prin însăși
mintea lor
au ajutat prin aceasta slăbire altora, iar cei ce au rămas sunt cei ce ajută
mersului lucrării, iar fraților statornicie și sunt ai lui Hristos. » [4] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
12 iulie 2018)
Paradoxal este
că în acest citat, după ce s-a proclamat ritos că „dezertorilor li s-a luat mintea de către „Domnul Pucioasei” (ceea
ce le-ar fi atras apoi căderea), tot ei sunt invinuiţi apoi de faptul că „au căzut prin însăşi mintea lor”. Păi
cum vine asta? Cum să cadă prin mintea
lor, îndată ce ei nu o mai au, nu
mai au mintea, pentru că ea le-a fost
luată? Dar, oare de ce ar fi de mirare, îndată ce şi din alte predici
pucioşeşti s-a constatat nu o dată că liderii „pucioşi” sunt prieteni buni cu
lipsa de logică.
Dar chiar dacă
sunt în contradicţie severă cu logica bunului simţ, liderii Pucioşi sunt plini
de sine şi îşi fac planuri viclene prin care să-şi consolideze poziţia de
dictatori peste bieţii supuşi (care, oricum nu au mai dreptul să judece cu
mintea lor, căci lor li s-a impus să folosească doar „mintea de obşte”). Ei vor
să-i înrobească definitiv pe bieţii lor supuşi, iar prima fază este înrobirea
sufletului (care va atrage în mod firesc şi înrobirea trupului, deci a întregii
fiinţe). Pentru aceasta, ei le impun acestora o supunere oarbă, motivând că în
acest mod vor obţine de la stăpânii lor o bună călăuzire a paşilor şi a vieţii
lor, dacă aceştia vor afla de la ei toate ascunzişurile sufletului, cele văzute
şi cele nevăzute:
« O, fiule care te clatini cu mintea ta și-ți
faci mereu planuri și iar planuri ca să ai cu ce-ți omorî timpul și să nu mai
ai statul tău cu Dumnezeu, o, iată ce spun Eu, Domnul! Nu poți fi cu nici un
chip cu Hristos și al lui Hristos dacă n-ai pe cineva din
partea Lui
destoinic, căruia să-ți supui ființa
ta și toate ale ei
și să-ți știe îndeaproape toate ale tale văzute și nevăzute și să-ți poată călăuzi tot timpul pașii și
viața cu Domnul, că altfel omul își îngăduie de toate când nimănui nu-i dă
seama pe pământ de cele ce-și lucrează el, și vai celui ce-și are viața în
însăși mâna lui, la liberul voinței lui cu cele dinăuntru și din
afara lui, cu cele ale casei lui înăuntru și în afara ei, căci unul ca acela nu
este al Domnului cu nici un chip, nu-l cunoaște Domnul pe el din mărturisirea
nimănui despre el, despre viața lui îndeaproape. » [5] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
12 iulie 2018)
De aici se vede
limpede că avem de-a face cu un adevărat atentat la libera voinţă a omului. În
viziunea aberantă a liderilor Pucioşi, omul ar trebui să ajungă să se mişte şi
să se comporte ca o maşină automată, fără personalitate, fără memorie, fără discernământ,
fără voinţă proprie, fără libera posibilitate de a alege între bine şi rău.
Dirijat ca un automat de către liderii supremi de la Pucioasa, omului care
acceptă supunerea la rigorile sectei „Noul Ierusalim” i se promite că „va
ajunge” să nu mai greşească vreodată,
având astfel mântuirea asigurată din oficiu (fără efort, dar şi fără merite).
Pentru ei, jertfa pe cruce a Mântuitorului devine inutilă, căci
neo-protestanţii Pucioşi le-au dăruit formula magică prin care omul poate să se
mântuiască singur (odată ce „ajunge” la perfecţiune prin controlul absolut exercitat
de liderii Pucioşi).
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
19 iulie 2018
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.