554. Liderii sectei „Noul Ierusalim de la Pucioasa” lansează o „învăţătură mare” (dar contradictorie) despre „harul pucioşesc”
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
554. Liderii sectei „Noul Ierusalim de la Pucioasa” lansează o „învăţătură
mare” (dar contradictorie) despre „harul pucioşesc”
În
dorinţa lor nestăpânită de a-şi controla (la modul absolut) supuşii care
vieţuiesc în chibuţurile pucioşeşti, liderii sectei „Noul Ierusalim de la
Pucioasa” se proclamă singurii deţinători şi împărţitori ai „harului” primit de
la „Dumnezeul” lor, prin care nu
numai că-i aleg pe cei care le sunt pe plac, dar le şi controlează totul, după
ce i-au recrutat: viaţa, creşterea, voinţa, trăirile, gândurile, statornicia şi
iubirea. În acest scop, ei lansează o „învăţătură nouă”, care spune cam aşa: Liderii
sectei sunt singurii îndrituiţi de a aşeza „harul” peste supuşii lor
(„har” pe care „Dumnezeul” lor le
promite că o să-l întărească şi o să-l înmulţească şi o să-l împrospăteze
periodic, ca să nu se strice):
« O, aici în cetate trebuie să
lucreze învățătură mare peste cei ce vin ca
să-și îndrepte viața, căci pentru ce altceva ar fi să vină cei ce vin aici, la
Domnul? Așadar, v-am așezat pe voi să așezați harul Meu peste cei
ce se aleg, ca să fie aleși de partea Mea apoi, și
credincioși apoi până la sfârșit, fiilor. [...] Iar vouă vă aduc întărire din cer și, pace
vouă, fiilor! Eu, Domnul, vă înmulțesc harul Meu
vouă, și pace vouă, o, fiilor, la cuvântul Meu, pace vouă! »[1] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
6 mai 2018)
Prea puţin timp
trece însă până ce apare o neconcordanţă supărătoare. Această „mare învăţătură”
este contrazisă copios de o alta: Harul
nu se dăruieşte prin intermediari, prin liderii sectei, ci se aşează peste supuşi direct, de către Însuşi „Domnul”
Pucioasei:
« O, poporul Meu de peste
tot, tu, care cauți cuvântul Meu aici revărsat, o, adună-te cu Mine la masă de
cuvânt, căci sunt Învățătorul și-ți dau să înveți, și să se cunoască peste tine
învățătura Mea. Am venit cu acest cuvânt pe pământ, am venit să așez har peste cei
ce Mă află aici venit [...] »[2] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 aprilie 2018)
Adicătelea... ce-a fost mai întâi pe pământ: „oul, sau găina”?
Dar la Pucioasa, cine a aşezat
harul peste supuşi: liderii sectei, sau „Dumnezeul” lor?
Deşi
se declară stăpâni plini de drepturi, de privilegii şi de puteri faţă de supuşii
lor, ultimele eşecuri ale cârmuirii liderilor sectei (materializate prin „neascultări”
ale unora dintre supuşi, urmate de „clătinări”, apoi de evadări neaşteptate, „trădări”
care-i „smintesc” groaznic şi periculos pe cei rămaşi) sunt puse doar în cârca
celor care au părăsit „raiul” pucios (care sunt acuzaţi acum pentru lipsa lor
de iubire faţă de sectă, de învăţătorii şi de învăţăturile ei). Cei care au
reuşit să fugă de opresiunea şi nedreptăţile îndurate în sânul sectei sunt
ameninţaţi cu răzbunarea „Dumnezeului”
Pucioasei, care Îşi face planuri cum
„să dea în ei” ca să-i oprească de a
mai mărturisi şi altora prin ce experienţe amare au trecut ei. Dimpotrivă, cei
rămaşi mai departe sub călcâiul de fier al liderilor sectei sunt lăudaţi şi daţi
ca model de „iubire faţă de Domnul şi
faţă de lideri”:
« O, e vremea cu
clătinare, văd din cer cum se clatină creștin pe creștin, văd cum nu stau
cuminți cei ce n-au avut ascultare și credincioșie până la sfârșit. O, aș da în ei ca să-i
opresc să tot facă rău, aș da să-i fac să fie
cuminți dacă n-au ascultat, că iată împart
sminteală, împart slăbire, împart răciri de voi spre cei ce au credință și
statornicie în iubire de Domnul și de voi. »[3]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 6 mai 2018)
În faţa acestor noi declaraţii patetice, care
proclamă sfinte şi lăudabile actele de credinţă, de statornicie şi de iubire
ale supuşilor rămaşi (îndreptate deopotrivă – la paritate! – spre „Dumnezeul” Pucioasei şi spre liderii
sectei), nu putem să nu observăm încă o neconcordanţă severă de idei. Cu doar
două săptămâni în urmă, aceiaşi lideri declarau că iubirea se cuvine doar
„Dumnezeului” Pucioasei, deci ea trebuie
să fie musai exclusivă. Atunci iubirea
nu se împărţea cu nimeni, pe motiv că altminteri
s-ar fi pierdut vrednicia de a fi fidel „Dumnezeului”
de la Pucioasa. Aşadar, nimeni şi pentru nimic ( deci, nici liderii sectei!) nu
ar fi trebuit să fie beneficiar în parte
al acestei iubiri:
« O, dacă
pe pământ n-ai dat să fii și să rămâi lângă Mine ca un vrednic de Mine prin iubirea
ta cea cu credincioșie, crezi tu că în cer vei fi vrednic să fii lângă Mine și
cu Mine dacă iubirea ta n-a fost toată pentru Mine pe pământ? [...] O, stați lângă Domnul, numai lângă El, voi,
cei ce sunteți crescuți cu slava cuvântului Său, căci cel ce mai are ce iubi după ce se dă Lui, o, acela își pierde vrednicia
de a sta lângă El până la sfârșit [...] Am
spus că nu este vrednic de Mine cel ce mai
are încă să-și împartă iubirea, după ce
vine și bate ca să intre și să meargă după Mine. »[4] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 aprilie 2018)
Liderii sectei mai promit solemn că „harul”
pe care-l aşează ei peste supuşii lor este însoţit de puteri binefăcătoare şi
ziditoare. Ar fi de aşteptat ca cei care l-au primit să fi fost atât de
întăriţi încât să nu se mai îndoiască în noua credinţă, sau să cadă din ea prin
nestatornicie, sau să-şi decline iubirea faţă de liderii sectei şi de „Dumnezeul” lor. Ori, n-a fost aşa, ceea
ce pune sub un mare semn de întrebare autenticitatea acestor promisiuni. Totuşi, pentru corectitudinea cronicii, vom
trece în revistă aceste promisiuni, chiar dacă ele s-au dovedit a fi vorbe
goale:
1. Li s-a promis adepţilor sectei că „harul
pucios” îi va întări ca să poată rămâne statornici
până la sfârşit:
« O, poporul Meu [...] am venit să așez har
peste cei ce Mă află aici venit, că fără de harul cel de la Mine peste el, o,
nu poate creștinul să rămână statornic
pentru Mine până la sfârșit. »[5] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 aprilie 2018)
Însă, n-a fost
să fie. Acum li se reproşează multora care au plecat tocmai această nestatornicie.
2. Li s-a mai promis adepţilor sectei că „harul
pucios” îi va întări în umilinţă
şi îi va face să se lase curăţiţi de păcate ca să poată
rămâne în iubire până la sfârşit:
« O, iată ce face harul când coboară peste omul păcătos! Omul se umilește și se lasă curățit de Dumnezeu și rămâne în iubire apoi până la sfârșit. »[6] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 aprilie 2018)
Nici asta n-a
fost să fie. Acum li se reproşează multora care au plecat că n-au rămas în iubirea
cea dintâi.
3. Li s-a mai promis adepţilor sectei că „harul
pucios” le va da înţelepciunea care-i va
feri de orice pas greşit:
« O, iată înțelepciunea cea
prin har, și iată neînțelepciunea cea din lipsa harului
[...] »[7] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 aprilie 2018)
Nici asta n-a
fost să fie. Acum li se reproşează multora care au plecat că n-au avut înţelepciunea
de a nu părăsi „raiul pucios”.
4. Li s-a mai promis adepţilor sectei că „harul
pucios” le va limpezi mintea şi
gândurile ca să le păstreze credinţa vie şi neştirbită în orice încercări:
« Fiilor, fiilor, nu vă
folosiți de puterea minții în încercarea credinței voastre, ci căutați harul Meu peste voi,
peste mintea voastră, că iată ce minune de înviere a făcut harul Meu peste femeia samarineancă [...] »[8] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 aprilie 2018)
Nici asta n-a
fost să fie. Acum li se reproşează multora care au plecat că au avut mintea
întunecată care i-a făcut să-şi piardă „credinţa”.
5. Li s-a mai promis adepţilor sectei că „harul
pucios” le va spori veghea asupra
propriilor greşeli în vremile de încercare a credinţei şi statorniciei în
învăţăturile pucioşeşti:
« O, fiilor, căutați-vă la
fire și vedeți dacă a venit harul Meu peste voi, sau dacă
n-a venit încă, și dacă n-a venit, voi nu vă veți apleca pentru veghe asupra greșalelor voastre, sau asupra celor pe care le-ați putea săvârși în vremi de
încercare a credinței și a statorniciei cu Mine [...] »[9] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 aprilie 2018)
Nici asta n-a
fost să fie. Acum li se reproşează multora care au plecat că n-au avut veghea
şi trezvia care să-i păzească de „necredinţă şi de rătăcire”.
6. Li s-a mai promis adepţilor sectei că „harul
pucios” le va spori ştiinţa, aşa încât
vor ajunge la o deplină cunoaştere, prin care le vor şti pe toate:
« [...]
m-am îmbrăcat în Hristos și mi-ai dat să știu
toate, mi-ai dat prin harul Tău, prin care Te-am cunoscut că ești Mesia, Doamne. »[10] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 aprilie 2018)
Nici asta n-a
fost să fie. Acum li se reproşează multora care au plecat că au avut puţină glagorie
de s-au putut "păcăli" ca să se întoarcă „în lume”.
7. Li s-a mai promis adepţilor sectei că „harul
pucios” îi va feri de „căderea în
vechile îndeletniciri ale minţii şi ale firii”, aşa încât să poată rămâne
statornici până la sfârşit:
« Înțelepciunea și harul date mie de Tine în ziua când
Te-am întâlnit, o, pune-le, Doamne, peste cei ce Te află aici, că fără acestea
lucrate de Tine peste ei, o, nu stau ei cu Tine până la
sfârșit, și cad iarăși în ale lor vechi îndeletniciri ale minții și ale firii, până ce îi zguduie dureri și păreri de rău pentru neiubire,
Doamne. »[11] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 aprilie 2018)
Nici asta n-a
fost să fie. Acum li se reproşează multora care au plecat că de ce au căzut în „rătăcire” şi de ce
au plecat.
După atâtea
minunate promisiuni şi după instituirea liderilor „pucioşi” ca singurii
manipulatori ai harului, ar fi fost de aşteptat ca toate să meargă la Pucioasa
ca pe roate şi nicio fisură să nu se mai arate. Dar au apărut nemulţumiri
urmate de scandaluri şi dezertări care au ştirbit imaginea de „Nou Eden” pe
care liderii sectei s-au străduit cu atâta trudă să o clădească. Cei care au părăsit secta au fost denumiţi „trădători”
şi „fugari”, fiind făcuţi responsabili în totalitate de cele întâmplate. Ca să
se scuze şi să se „albească”, liderii sectei n-au găsit altă soluţie mai
convenabilă decât să spună despre „fugari” că ei, de fapt, n-au căpătat
niciodată „harul pucioşesc” şi tocmai de-aceea li s-a întâmplat ceea ce au
păţit, de n-au putut să mai stea şi să se umilească până la sfârşit:
« O, mare este taina
lucrării harului Tău peste om, Doamne!
Cei ce Te părăsesc ca fugarii, aceia n-au căpătat harul Tău și n-au
putere pentru Tine, pentru calea Ta cea sfântă, iar harul este
puterea cea de sus dăruită omului pentru
Dumnezeu, și pe care nimeni nu i-o poate apleca sau fura, căci această bogăție când se află în mintea omului, o, nimeni nu
ar putea să i-o fure, nimeni, Doamne, și prin har poate omul cu Tine, și poate până la
sfârșit.
Oare aşa să fie? Nu toţi cei închinoviaţi în
chibuţurile pucioşeşti au primit „harul pucios”? Şi numai cei care l-au primit au
reuşit să rămână fideli sectei?
Cronica pucioşească spune cu totul altceva. Ne
vorbeşte despre unii care, chipurile, după ce ar fi primit „harul pucios”,
îndată ( şi tocmai de aceea) li s-ar fi „proorocit” în continuare că vor adera ferm
la pucioşism, că vor deveni
„credincioşi” lui şi că îi vor fi fideli
până la capăt. Dar îndată lucrurile au luat-o razna: ei nu numai că n-au acceptat
şi n-au primit nimic din ereziile pucioşeşti, dar le-au mai şi combătut după aceea. Atunci, la ce le-a
mai folosit „harul” primit? Ca să se întoarcă împotriva lui?
Spre exemplu, într-o epistolă pucioşească adresată
pictorului Sorin Dumitrescu, acestuia i se făceau următoarele promisiuni
mincinoase:
« Cuvântul Domnului către Sorin Dumitrescu
Făgăduinţa împlinirii duhului proorociei peste cei credincioşi. [...]
Harul şi pacea Mea peste tine şi
peste casa ta, căci prin harul cel de la Mine te vei îmbogăţi întru cunoştinţa
tainelor, potrivit sfatului voii Mele, şi bogăţia harului Meu va fi să prisosească întru tine din cuvintele izvorului cel ascuns prin care Eu am lucrat pe acest
pământ al făgăduinţei, spre iconomia plinirii vremurilor. Amin. Duhul
descoperirii cu care Eu lucrez prin acest izvor, va fi să te adape de acum şi pe tine [...]»[12] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
28 ianuarie 1991)
Inutil de adăugat un fapt arhicunoscut: Sorin
Dumitrescu nu s-a „adăpat” nicio clipă din „izvorul de cuvânt” de la Pucioasa,
deci în cazul lui „proorocia” s-a dovedit mincinoasă, iar „harul pucioşesc” ori
nu l-a mai primit deloc (deşi i-a fost „proorocit”), ori a fost total
neputincios.
Într-o epistolă pucioşească adresată arhiereului Irineu, acesta este
murat din cap până-n picioare de o „ploaie de har” care trebuia să-l facă, din
„copil credincios”, bărbat dârz şi curajos, gata să stea în sfat şi să-L
mângâie pe „Dumnezeul” de la Pucioasa în suferinţele Lui şi să propovăduiască erezia pucioşească până la
sacrificiu:
« Cuvântul Domnului către alesul Său Irineu.
[...] Pace ţie,
copil credincios lucrului Meu din vremea aceasta! Pace ţie de la Dumnezeul
celor credincioşi, căci Domnul este Dumnezeul celor credincioşi şi lucrează cu
cei credincioşi. [...] Mai am de
stat cu tine în sfat, şi aş sta mereu, că n-am cu cine Mă mângâia [...] Fii curajos, fii dârz, căci Eu sunt cu tine.
Toiagul dreptăţii să te poarte şi să te sprijine în tot lucrul dreptăţii cea
din credinţă răsărită. Ploaia harului Meu să te crească şi să te desăvârşească întru
mulţimea harului ceresc care curge de la Sfânta Treime peste tine. [...]»[13] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
7 aprilie 1991)
Pentru
că Irineu era cuprins de îngrijorare şi se temea ca nu cumva, din slăbiciune, să
greşească faţă de adevăratul Dumnezeu, liderii sectei îl bombardau sistematic cu
scrisorele ticluite de ei şi botezate „epistole din cer”, prin care îl somau să
se supună măreţiei şi puterii „harului pucioşesc”:
« Cuvântul Domnului către alesul Său Irineu. Îndemn la netemere
pentru vestirea lucrării cuvântului. [...]
Nu te lăsa sub îngrijorare, nu te teme. Lasă
aşa, îţi este de
ajuns harul Meu, căci Eu în slăbiciuni pot
fi desăvârşit. Ce aş face Eu întru tine dacă ai fi tu tare? Cei tari se simt
tari şi nu Mă vor pe Mine, şi nu pot peste ei.
»[14] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
8 iulie 1991)
Se pare
însă că n-a plouat îndeajuns cu „har pucioşesc” la rădăcina lui Irineu, ca să-l
crească de la poziţia de „admirator curios” şi să-l răsădească în poziţia de
„credincios pucios”. În ianuarie 1993, episcopul a ajuns într-un punct de
inflexiune al poziţiei sale faţă de “fenomenul de la
Pucioasa”: a înţeles că acest „fenomen” este
eretic, întrucât prezintă manifestări tipice, străine de ortodoxie. Din
acest moment, Irineu s-a manifestat public ca un „trădător al sectei”, care s-a
dezis de „Noul Ierusalim de la Pucioasa”
cu deplina convingere a conştiinţei de sine. A rupt de atunci orice legături, de orice fel, cu liderii de la
Pucioasa şi cu adepţii lor şi a dat
declaraţii publice repetate, în scris, mărturisind că se desolidarizează de
“fenomenul de la Pucioasa”. S-a înfiinţat în persoană, însoţit de episcopul
Vasile al Târgoviştei, în faţa porţilor monumentale ale “mănăstirii pucioşeşti”
de la Glodeni-Vale, în faţa cărora a citit o declaraţie de desolidarizare,
pentru a le arăta şi „pucioşilor” care este poziţia lui de acum încolo. Irineu a
păstorit în continuare la Cluj, cu răbdare şi cu roade frumoase, dovedind o atitudine
ireproşabilă faţă de Biserică, iar Biserica i-a recunoscut fidelitatea faţă de
Ortodoxie oferindu-i responsabilităţi şi demnităţi canonice şi mai înalte.
Un „har pucioşesc” aparte au
primit „cei trei fii unşi” ca „preoţi ai Noului Ierusalim de al Pucioasa”:
« Cuvântul Domnului peste
soborul de la ieslea cuvântului. Mângâierea vine din Scripturi. Fiii cei unşi
în grădină: troiţa cea lucrătoare. [...]
[...] vin în grădină să-Mi întăresc pe fiii Mei cei unşi, să-i pecetluiesc cu
pecete întreit lucrătoare de har şi de
cuvânt între cer şi pământ, să-i îmbrac în putere cerească, să-Mi întăresc
cărarea Mea pe care vin din cer pe pământ, căci unşii Mei Îmi sunt Mie cărare.[...] Prin voi Mă fac şi
cuvânt, ca să Mă aveţi şi să vă hrăniţi cu harul cuvântului Meu, cu Mine, fiilor, căci Eu sunt Cuvântul. [...] »[15] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
26 august 1996)
Cu
timpul, din mult trâmbiţata „pecete
întreit lucrătoare de har”, care s-a hrănit până la saţ cu „harul cuvântului”,
s-a ales praful. Unul dintre „cei trei fii unşi”, şi totodată cel mai important
(Iliuţă), s-a scârbit peste măsură de maşinaţiile ascunse, de nedreptăţile
strigătoare la cer şi de vodevilul în care Mihaela îl obliga să joace rolul de „june-prim”,
încât şi-a luat câmpii. Ceea ce s-a dovedit benefic şi confortabil pentru un
altul, care îi vâna locul din umbră (Nicuşiţă, care i-a luat imediat postul de
capelmaistru, cu satisfacţie de învingător, şi s-a aşezat în fruntea bucatelor).
Un episod amar care însă a confirmat o dată în plus că mascarada cu „harul pucios cel atotputernic” este o farsă
ieftină, de prost gust.
Asta nu înseamnă că „harul pucios” nu este şi ambiţios. După lovitura de stat din 1989,
care a înlăturat sistemul social pseudocomunist, liderii „pucioşi” şi-au
stabilit ca ţintă transformarea întregii Românii într-o „Pucioasă” mai mare. Dar,
după şapte ani de asiduă vărsare a „harului pucioşesc” peste România, au fost
nevoiţi să recunoască faptul că apetenţa românilor la fantasmagoriile lor „pline
de har” era atât de mică şi slabă, încât trebuia musai găsită o explicaţie cât de
cât plauzibilă şi onorabilă. „Harul pucioşesc” degeaba ţintise la obiective mai
înalte, îndată ce nu le putuse atinge; şi atunci, vrând-nevrând, vina a fost
dată pe niscaiva forţe potrivnice, pe nişte personaje de poveste botezate „Gog
şi Magog”, care cică au fost mai tari decât el:
« Fiilor unşi,
întâmpinaţi-Mi cuvântul, că vin şi lucrez cuvânt proaspăt peste pământ, cuvânt
de
veac nou, mană din cer, miere şi lapte din cer pe pământ, pâine, fiilor, pâine
din cer spre hrană mulţimilor care nu mai ştiu ce este pâine. De şapte ani Îmi vărs
harul cuvântului peste toată România ca să încep
cu ea veac nou peste pământ, dar Mi-a stat împotrivă Gog şi Magog. »[16] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
11 noiembrie 1996)
Deci, Gog
şi Magog sunt vinovaţi că România nu a devenit o sectă mai mare, care să
propovăduiască apoi pucioşismul la toate popoarele. „Harul pucios” n-are nicio
vină, el de şapte ani se străduieşte în zadar.
Însă
cea mai tare fază apare atunci când, ameţiţi de propriile cuvinte sforăitoare,
liderii sectei îşi dau cu stângu-n dreptul şi cu capul de pereţi, încercând să
demonstreze cum „fără har nimeni nu
poate să iubească cu iubirea prin care se dobândeşte harul”:
« Grăiesc acum cu voi, cei care-Mi puneți cuvântul în carte ca să fie
pe pământ Domnul, o, fiilor. O, cine se răcește de voi, se răcește și de Mine,
dar mai întâi de Mine se răcește, prin neascultare se răcește, să știți voi
aceasta, și apoi se răcește și de voi pic cu pic. O, fără harul Meu nu poate
nimeni să Mă iubească și să rămână cu Mine până la
sfârșit, iar harul este cel ce se dobândește prin iubire statornică, dar când el se pierde vine apoi remușcarea, fiilor. »[17] (citat din mesajul leliţei Mihaela din
7 aprilie 1991)
Adicătelea... ce-a fost mai întâi pe pământul ăsta păcătos: „oul, sau găina”?
Dar pe pământul „preasfânt” pucios, ce-a fost mai întâi: „harul, sau iubirea”?
O dilemă grea, din care „pucioşii”, oricât s-ar screme cu surle şi
trâmbiţe, nu mai pot ieşi.
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
7 mai 2018
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.