552. Noi inovaţii pucioşeşti pe marginea textelor scripturistice
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
552. Noi inovaţii
pucioşeşti pe marginea textelor scripturistice
O
primă observaţie care rezultă din citirea predicii pucioşeşti din data de 22
aprilie 2018 confirmă că aşa-zisa „venire a lui Hristos la secta Noul Ierusalim din Pucioasa” nu este nici pe departe
acea venire de la sfârşitul veacurilor, despre care vorbeşte Scriptura, acea
venire triumfală a lui Hristos în slavă văzută, pe care „orice ochi Îl va vedea [...] şi se vor jeli,
din pricina Lui, toate seminţiile pământului..” [1] (venire
urmată imediat de o Judecată Universală a tuturor oamenilor, vii şi adormiţi).
Dimpotrivă,
mesajele pucioşeşti vorbesc tot mai deschis despre o venire a unuia anume care se dă drept Hristos, dar care nu se arată tuturor oamenilor, îndată
ce venirea lui este doar o vizită privată făcută în mare taină unui grup
privilegiat de indivizi care sunt organizaţi într-o sectă pseudo-ortodoxă şi
care se cred superiori tuturor creştinilor din toată lumea şi din toate
timpurile. După venirea acestui „Hristos”
mincinos nici nu se jelesc toate seminţiile pământului, nici nu are loc acea
Judecată Universală despre care prooroceşte Scriptura. Pur şi simplu, nu se
întâmplă nimic spectaculos, deşi pretinsa venire de la Pucioasa este anunţată,
şi iar anunţată, şi din nou anunţată, şi mereu reactualizată... încă din anul
1955!
Pucioşii
înşişi recunosc câteva caracteristici care fac deosebirea netă între Hristosul
creştinilor şi „Hristosul”
pucioşilor:
1. Acela care se recomandă a fi „Hristosul” pucioşilor vine doar la pucioşi (la ei
şi numai la ei), iar acest lucru nu este niciodată verificat sau probat, ci
doar este crezut de puţinii care se
lasă pradă naivităţii lor şi înşelăciunii liderilor sectei:
« O, iată ce vă
spun: Între voi și ei, cei ce cred venirii Mele la voi în
acest timp, trebuie să știe [...]» [2]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 22 aprilie 2018)
2.
„Hristosul” pucioşilor nu vine în
trup înviat care să poarte cu sine peceţile răstignirii, ci vine coborând din cer „în cuvânt” (cuvânt pe
care foarte puţini – unul,
poate doi lideri ai sectei – pretind
că au privilegiul să-l asculte „live”):
« [...] și fericiți vor fi
cei ce au avut harul să prindă înțelepciunea aceasta cuprinsă în cuvântul coborârii Mele aici
în cuvânt. »[3]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 22 aprilie 2018)
3.
„Hristosul” pucioşilor nu este independent şi liber, ci are
nevoie ca de aer ca venirea Sa să
fie intermediată de liderii sectei. Aceştia, şi numai aceştia, sunt
îndrituiţi să fie purtători ai
acestui „Hristos” şi să-L dea mai departe celorlalţi adepţi
ai sectei. Nici El nu Se poate da singur pe Sine direct altora şi nici alţii nu-L pot da acelora care ar dori eventual să-L primească:
« O, vă spun vouă, câți vă adunați înaintea Mea în sărbători
și vă înfățișați Domnului aici, vă spun, fiilor, taină mare de înțelepciune, că
felul cum vă purtați voi cu cei ce Mă poartă spre voi,
purtarea dintre voi și Mine este cea pe care voi o dovediți între voi și ei,
cei ce Mă
dau vouă când Eu Mă dau lor ca să vă dea pe Domnul. »[4]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 22 aprilie 2018)
4.
„Hristosul” pucioşilor nu este atotputernic şi nici triumfător în venirea Sa pe plaiurile pucioşeşti. Atât El, cât şi „purtătorii” Lui (liderii sectei) nu sunt
infailibili, ci dimpotrivă, sunt slabi şi vulnerabili în faţa unor duşmani
redutabili (deşi muritori) de pe pământ care, nu numai că se poartă reci şi
neprimitori cu ei, dar le mai administrează şi lovituri la ricoşeu, atunci când
li se iveşte prilejul (de fapt, nu e vorba de lovituri contondente, ci de
uluitoare demascări ale imposturii şi malversaţiunii lor):
« O, [...] cei ce au lovit în ei au
lovit în Mine, [...] dacă n-au mai vrut cu Mine și ca Mine prin ei, prin cei ce Mă poartă, ci au vrut ca ei, și n-au mai vrut ca Mine [...] au găsit cu cale să ridice nemulțumiri și vină și purtare
rece asupra purtătorilor Mei, stând
cu inima încruntată între ei, și cei ce Mă poartă spre ei [...]
»[5]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 22 aprilie 2018)
5.
„Hristosul” pucioşilor nu lucrează ca un Dumnezeu
Atotputernic, ci Se plânge că are
nevoie de sprijin consistent de la oameni. Primul sprijin declarat (şi cel mai
aproape) pe care-l primeşte este (chipurile) de la liderii sectei. Aceştia însă,
la rândul lor, se plâng că sunt lipsiţi de toate-cele şi că au şi ei nevoie de
sprijin, care ar fi să vină de la alţi oameni, mai potenţi decât ei. Şi se mai
plâng că au avut cândva, în vremurile bune, nişte lachei slujitori şi culanţi,
care însă i-au părăsit şi i-au lăsat nesprijiniţi şi cu ochii în soare atât pe
ei, cât şi pe Domnul lor:
« Voi, fiilor de azi, care-I sunteți și Îi stați aproape și
sprijin Domnului, o, și voi tot așa
ați făcut și ați urmat și Îi urmați Lui [...] iar cei ce au venit și au plecat
apoi, o, n-au mai rămas în iubirea Lui cu credincioșie până la sfârșit, și s-au
întors la morți, la morții lor fiecare, iar Domnul și cu voi sunteți nesprijiniți [...]»[6]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 22 aprilie 2018)
6. O formulă ingenioasă, ticluită de tartorii
sectei (dar care pretind că au primit-o chiar de la Domnul lor cel
neajutorat) este aceea ca ei, liderii sectei, „să se ajute pe sine (şi
prin sine pe El, pe Neajutoratul) prin acei oameni care ar
putea să-i ajute” cu orice-i lasă inima (dacă nu curge, pică, iar în
rest – dacă va mai fi cazul, desigur – să se bizuie şi pe „cei de sus”):
« [...] și iată vorba Domnului, că v-a spus de curând în coborârea
Lui la voi să vă ajutați voi pentru El cu ce și cu cine mai puteți, și să vă bizuiți pe cei de sus, cu care El vine la voi,
fiilor, că iată, greu de tot îi este omului credincios acestui cuvânt să-și
păstreze statornicia și lepădarea de sine dacă vine pentru ea la Domnul și după
Domnul, iar apoi și-o leapădă, fiilor. »[7]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 22 aprilie 2018)
7. Indiferent de intensitatea şi dimensiunea generozităţii oamenilor bogaţi şi
a ajutorului primit de la ei (şi, eventual – în completare – de la „cei de
sus”), liderii sectei se etichează preventiv, pe veci, cu atribute meşteşugite
care stârnesc automat compasiune şi lacrimi în colţul ochilor: ei sunt şi vor fi pe veci nepreţuiţii şi nesprijiniţii
Domnului pe care ei Îl sprijinesc şi Îl mărturisesc cu atâta
sârg la Pucioasa pentru habotnicii valahi (dar şi pe internet, pentru fraierii
din lumea largă):
« O, și milă-mi
este de voi, căci sunteți neprețuiți, nesprijiniți ca și Domnul atunci când ne-a luat pe noi cu El și lângă El
ca să-I fim de sprijin și martori apoi. »[8]
(citat din mesajul leliţei Mihaela din 22 aprilie 2018)
Ca
de obicei, din exces de zel, liderii sectei "Noul Ierusalim" nu pierd nicio ocazie ca să se
înfoaie (precum curcanul îngâmfat şi îndopat pentru Crăciun) şi să se dea mari
tălmăcitori şi cârpaci ai Scripturilor. Introducând la un moment dat în piesa lor ( opera bufă de la Pucioasa)
personajul care interpretează duhul pucioşesc al „apostolului Petru”, liderii pucioşi inventează că acesta şi nu
altul ar fi personajul pe care Hristos l-ar fi sfătuit să-şi lase tatăl mort ca
să fie îngropat de alţii:
« — O, mă apropii cu voi, eu, Petru apostolul, eu, cel fricos, dar și cel ce I-am fost de mare sprijin
Domnului meu, că am lăsat toate ca să-I pot urma și să-L sprijin în lucrul Lui
cel de la Tatăl, în mersul Lui printre mulțimi, căci Lui Îi trebuia ocrotire,
Îi trebuia iubire de ucenici, iar eu am răspuns chemării Lui, că m-a chemat și mi-a
zis: «lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu vino cu Mine, vino după
Mine!».
Aşa
să fie? Oare lui Petru să-i fi spus Hristos această frază celebră? Sau avem
de-a face cu o nouă minciună pucioşească?
Doi
evanghelişti sinoptici relatează acest episod. Primul este sfântul Matei, care nu
spune nimic despre Petru, ci spune că acela care a primit îndemnul era „un altul dintre ucenici”:
„Şi venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia
zăcând, prinsă de friguri. Şi S-a atins
de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile
şi s-a sculat şi Îi slujea Lui. Şi
făcându-se seară, au adus la El mulţi demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul
şi pe
toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se
împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: "Acesta
neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat".
Şi văzând Iisus
mulţime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a
mării. Şi apropiindu-se un cărturar,
i-a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge. Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului
cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul.
Un altul
dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi
voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. Iar
Iisus i-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor.”[9]
Poate fi considerat Petru (despre
care tocmai ce s-a spus mai sus că L-a primit pe Iisus în casa sa) un ucenic
oarecare, fără personalitate şi fără nume, altfel spus „un altul dintre ucenici”? Vedem aici în mod limpede că această
frază cu tâlc care i-a fost adresată acelui ucenic este legată indisolubil de
chemarea pe care Hristos i-o face ca să-L urmeze la propovăduire. Or, chemarea
lui Petru s-a făcut cu mult înainte; o regăsim tot la evanghelia după Matei, la
cap.4:
„ Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a
văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui,
care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi
le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar
ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. ”[10]
Să presupunem totuşi că Domnul S-ar fi repetat şi i-a
făcut lui Petru de două ori aceeaşi chemare (care, în mod normal, se face o
singură dată): “Vino după Mine”. Atunci
ar însemna că, într-adevăr, tatăl lui Petru murise de curând şi se impunea
urgent îngroparea lui. Dar tocmai cu puţin timp înainte evanghelistul spusese
că Iisus a intrat în casa lui Petru, a vindecat-o pe soacra acestuia şi “pe toţi cei bolnavi” care se mai aflau
acolo. Oare nu l-ar fi vindecat şi pe tatăl lui Petru, dacă acesta era bolnav de
moarte? Sau nu l-ar fi înviat, dacă tocmai murise?
Al doilea evanghelist care relatează acest episod este
sfântul Luca:
“ Şi s-au dus în alt sat. Şi pe când mergeau ei pe cale,
zis-a unul către El: Te voi însoţi, oriunde Te vei duce. Şi i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini şi păsările
cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul. Şi a zis către altul:
urmează-Mi. Iar el a zis: Doamne, dă-mi
voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. Iar
El i-a zis: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de
vesteşte împărăţia lui Dumnezeu.” [11]
De data aceasta nu mai este vorba numai de o chemare, ci şi de o trimitere care urmează chemării. Ucenicul (indicat cu expresia
impersonală “şi a zis către altul”) este
mai întâi chemat cu cuvintele: “urmează-Mi”. Or, acesta nu putea fi
Petru, îndată ce despre Petru se spusese cu puţin mai înainte că participase la
Schimbarea la Faţă a Domnului:
“ Iar după cuvintele
acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru
şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage. Şi pe când se ruga
El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind.”
[12]
Apoi, ucenicul este îndemnat să-şi lase tatăl mort în
grija altora şi este trimis “să vestească împărăţia lui Dumnezeu”. Or, noi ştim
din relatările ulterioare că Petru nu S-a mai despărţit de Domnul până la
răstignirea Sa pe cruce.
Astfel că, din relatările ambilor evanghelişti rezultă
că nu Petru a primit celebrul îndemn
“Lasă morţii să-şi îngroape pe morţii lor”.
Liderii pucioşi însă vor să fie mai importanţi decât
evangheliştii sinoptici, pe care, la nevoie, se oferă chiar să-i corecteze sau
să-i completeze. Ceea ce s-au şi grăbit, ca nişte cârpaci ai Evangheliei, să
facă.
Oare nu sunt şi ei “evanghelişti”? Oare-i opreşte
cineva să fie “mai catolici decât Papa”?
Iar evanghelia lor apocrifă, pe care au
botezat-o în fals “Evanghelia după Sfânta
Virginia” (deşi în cea mai mare parte este plăsmuită de ei) bate toate
recordurile: este cea mai lungă, cea mai lată, cea mai întinsă, cea mai
extinsă, cea mai prolixă şi cea mai contradictorie “evanghelie” scrisă
vreodată.
Şi cea mai mincinoasă, desigur.
………………....
Anca Ionescu-Târgovişte
23 aprilie 2018
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.