548. Ce zic liderii „pucioşi” despre scaunul de domnie al „Dumnezeului” lor?
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți
serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
548. Ce zic liderii „pucioşi” despre scaunul de domnie al „Dumnezeului” lor?
Scaunul
pe care stă Dumnezeu împrumută atributele Stăpânului, Cel care se aşează pe el.
Deoarece Stăpânul este şi Judecător, atunci scaunul Lui este scaun de judecată. Fiindcă Stăpânul este
şi împărţitor de dreptate, atunci scaunul Lui este şi scaunul dreptăţii. Pentru că Stăpânul este Cel care domneşte,
scaunul Lui este şi scaunul de domnie.
Întrucât Stăpânul foloseşte scaunul şi pentru odihna Sa, atunci scaunul Lui
este şi scaunul de odihnă. Pentru că
Stăpânul este vrednic de mărire şi de slavă, scaunul Său mai este numit şi scaunul măririi sau scaunul slavei.
Dar
în toate situaţiile de mai sus este vorba de acelaşi scaun, unul şi acelaşi
scaun, care însumează toate însuşirile descriptive enumerate.
Fiind
vorba de unul şi acelaşi scaun, unicitatea lui este regăsită şi în descrierile din
paginile Sfintei Scripturi. Ba mai mult, Scriptura spune că pe unul şi acelaşi
scaun al slavei stă atât Fiul, cât şi Tatăl, deci nu sunt nici măcar două scaune ale măririi pentru cele două Persoane ale
Dumnezeirii:
„Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul
Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui.”[1]
Cu
toate acestea, vorbind despre scaunul „Dumnezeului”
lor, liderii sectei „Noul Ierusalim” de la Pucioasa deosebesc nu unul, nici
două, ci nenumărate scaune, plasate şi descrise în tot atâtea variante, ceea ce
creează o confuzie severă în mintea cititorului dornic de lămurire şi de adevăr.
Încă
de pe vremea Verginicăi, ei deosebesc un prim scaun de judecată al „Domnului” lor, care avea un plasament incert, undeva „între
cer şi pământ”:
«
Voi trimite între cer şi pământ scaunul de judecată şi te va judeca pentru toată fapta ta. »[2] ( citat din mesajul mămicăi
Verginica, din 24 octombrie 1976)
Un
alt scaun de judecată primeşte, pe vremea lelicăi Maria, o localizare ceva mai
certă: el va fi plasat undeva pe meleagurile României (fără însă a
se mai preciza dacă e vorba de România Mare, sau de cea ciuntită, atât cât a
mai rămas din ea pe vremea noastră):
«
Scaunul de judecată va fi România, şi Ierusalimul cel nou se va clădi în România.
»[3] ( citat din mesajul lelicăi
Maria, din 1 decembrie
1986)
Cea
de-a treia „proorociţă” a sectei se desfăşoară însă în toate lăţimea şi
lărgimea imaginaţiei ei. Zeci de variante, unele asemănătoare, altele vădit
discordante, ajung să descrie scaunul de domnie al „Dumnezeului” de la Pucioasa. Începutul
se caracterizează printr-o confirmare a „proorociei” pe care o făcea lelica
Maria: România va fi scaunul de mărire a „Dumnezeului pucioşilor”:
«
Sun şi vestesc [...]
când se uneşte Ierusalimul cel de sus cu Ierusalimul cel de jos şi când România va fi
scaunul slavei dumnezeieşti, aşa cum s-a
scris. »[4] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 4 octombrie 1990)
De
la viitor la prezent se trece repede, în doar câteva zile, după care „proorocia
pucioşescă” este declarată „împlinită”. Acum, sintagma „România va fi
scaunul slavei” devine „România este scaunul măririi”:
«
O, România Mea, ţi se apropie
ziua schimbării la faţă şi vin să Mă sălăşluiesc întru tine, că tu eşti scaunul
măririi Mele, tu eşti Ierusalimul gloriei
Mele [...] »[5] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 12 octombrie 1990)
Mai
rămâne însă încă o promisiune de viitor, aceea de a mai face un scaun, un alt
scaun care va fi de data aceasta un „scaun al odihnei”. Alt scaun
înseamnă însă şi alt plasament, aşa că acestui scaun i se hărăzeşte ca sălaş şi
împlinitor „creştinul”, creştinul de rând:
«
Vreau, creştine, să fac din tine
cer. Vreau să fac din tine scaun de odihnă pentru Dumnezeu. »[6] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 11 decembrie 1990)
După
primele opţiuni urmează încă una, pentru „scaunul de domnie”. Pentru acesta se
preferă o destinaţie clasică, copiată din Sfânta Scriptură („cerul”):
«
Cerul este
scaunul Meu de domnie, şi pământul este
aşternut picioarelor Mele, iar voi, copiii Mei, sunteţi templul Dumnezeului Cel
viu. »[7] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 3 ianuarie 1991)
Cinci
zile mai târziu, liderii sectei simt nevoia să facă o precizare: prin cer
ei nu înţeleg câtuşi de puţin firmamentul albastru pe care stau agăţate
stelele, ci „inima creştinului”. Vorbirea fiind la general, este vorba de orice creştin, a cărui inimă
este cerul scaunului de domnie a „Domnului”
pucioşilor:
«
Vreau, copilul Meu, să fac pământ nou şi cer nou, căci
creştinul este pământul aşternutului picioarelor Mele, iar inima creştinului
este cerul scaunului Meu de domnie, iar Eu
sunt Împăratul acestei împărăţii. »[8] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 8 ianuarie 1991)
O
radicală restrângere de sensuri are loc însă doar peste câteva zile. Acum nu
mai au parte de alegere toţi creştinii,
ci numai sectanţii de la Pucioasa.
Doar ei au privilegiul să-şi facă inima scaun
de odihnă şi de domnie pentru „Dumnezeul” lor. De data aceasta, nu
inima este cerul, ci cerul este inima:
«
Iată, a venit vremea curăţirii pământului lui
Dumnezeu, ca să facă Domnul din el aşternut picioarelor Sale, iar din cerul inimii
copiilor Săi să facă scaun de odihnă şi de domnie, măi copii, căci Domnul este Stăpânul şi Împăratul cerului
şi al pământului. »[9] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 11 ianuarie 1991)
Peste
alte câteva luni apare o altă interpretare a aceleiaşi figuri de stil. De data
aceasta, nu inima este cerul, nici cerul este inima, ci cerul
coboară în inimă. Nu în orice inimă însă, dar în toate inimile
creştinilor care sunt drepţi:
«
Templul Meu este creştinul cel ce calcă drept, şi întru acela Eu Îmi găsesc aşternut, şi întru inima aceluia
cobor cerul Meu, căci cerul este scaunul
Meu de domnie, iar inima creştinilor Mei,
iarăşi, este cerul Meu. »[10] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 10 iulie 1991)
Peste câţiva ani (la începutul anului 1993), apare o nouă
restricţie. Într-un „Cuvânt al Domnului către alesul Său Irineu”, inimile creştinilor care sunt drepţi se reduc la
una singură, o inimă mică, în care „Domnul”
Îşi aşează scaunul Său de domnie:
«
Pace inimii din al cărei glas se strigă şi se aude la
cer! Pace ţie, inimă mică! Dar Eu am sălaş în inima ta mică şi o fac mare prin sălăşluirea Mea în ea, şi o fac scaunul Meu de domnie, iar din cortul inimii tale fac aşternut picioarelor Mele,
căci numele Meu este Creatorul tău. »[11] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 4 ianuarie 1993)
Peste
câteva luni însă, apare o nouă contradicţie majoră. Nu numai că ultima
restricţie se ridică, dar acum are loc o relaxare impresionantă. Nici în inima cea mică nu-şi mai are sălaş
scaunul de domnie, nici măcar condiţia de a fi „creştini drepţi” nu mai este impusă. Acum, întreg neamul românesc (adică
drepţi şi păcătoşi în devălmăşie), este pregătit să fie scaunul de domnie a „Dumnezeului” de la Pucioasa:
«
Mă uit cu patruzeci de ani înapoi şi o văd pe
Verginica lăsându-se sub arsura Duhului Sfânt cu Care venisem s-o peţesc ca să
fac din ea trâmbiţă a cuvântului lui Dumnezeu şi ca să-Mi ridic un popor
luminat, în mijlocul acestui neam pe care-l
iubeşte Dumnezeu şi pe care îl pregăteşte ca să-I fie scaun de domnie şi cărare de slavă peste popoare. »[12] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 15 august 1993)
Peste
alte câteva luni, o nouă schimbare de paradigmă. Acum se anunţă că scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa va fi întreg
„poporul” sectanţilor „pucioşi”, denumit şi „Israelul de azi”:
«
O, nu tot aşa să fie şi acum; nu aşa, şi mai bine stai
sub domnia Mea, Israele de azi, că Eu te
pun dregător peste Egipt şi peste Samaria şi peste Efraim, şi vei fi Mie scaun de
domnie, şi îţi voi întinde paharul cel cu
vin nou şi te voi servi Eu atunci dacă tu vei fi acum credincios şi destoinic
peste lucrurile Mele. »[13] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 29 noiembrie 1993)
În 1995 se face o nouă precizare, de data asta cu caracter
restrictiv. Scaunul „Dumnezeului”
de la Pucioasa va fi „în fiul din Israelul de azi”:
«
Aş vrea, tată, să te vindec de toate neputinţele tale,
dar Îmi trebuie loc şi scaun în tine. În tine, fiule din Israel, să nu găsesc mormânt pentru Mine, şi să găsesc scaun de domnie pentru împărăţia Mea în tine. »[14] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 2 februarie 1995)
În
câteva zile se proclamă o nouă teoremă, cu caracter dojenitor şi ultimativ
pentru „biserica lumii”. Acum, scaunul „Dumnezeului”
de la Pucioasa nu mai este nici „Israelul de azi”, nici „fiul
acestui Israel”, ci „Cartea Cuvântului Lui”, care devine
totodată şi mijloc de şantaj. Biserica lumii are în faţă o singură variantă şi
anume îmbrăţişarea doctrinei pseudo-ortodoxe pe care o propovăduieşte această „Carte” de căpătâi a „pucioşilor”:
«
Acum, tată, nu mai pot întinde mâna bisericii lumii,
care s-a depărtat de Mine. [...] Iată, Eu îi
mai dau ceva, îi dau cartea cuvântului Meu de
azi, scaunul
Meu de judecată, şi o întreb: de ce M-a
părăsit? »[15] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 19 februarie 1995)
Peste
un an, o nouă schimbare majoră. Acum, scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa este „trupul mamei Lui, Fecioara”,
care s-a făcut cer, pentru ca cerul să nu se facă trup:
«
Fecioara mama
Mea s-a numit roaba Domnului, şi Dumnezeu a
numit-o stăpână pe cea care s-a numit roabă. De ce se zice că ea e stăpână a
cerului? Pentru că ea a stăpânit cerul, şi nu l-a făcut trup. Ea şi-a păstrat trupul cer şi scaun
de domnie a lui Dumnezeu, căci cerul este
scaun de domnie a Domnului. »[16] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 8 septembrie 1995)
Dar
tot în 1996 se revine brusc la o „proorocie” a anului 1993, care pretindea că scaunul
„Dumnezeului” de la Pucioasa urma să
fie exclusiv „Israelul de azi” (aşadar, toţi supuşii „pucioşi” din acea vreme):
«
Iar tu, Israele, să-Mi fii cer
nou şi pământ nou, scaun de domnie şi
aşternut picioarelor să-Mi fii, precum a fost omul la început, în vremea
odihnei Mele în om. »[17] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 18 noiembrie 1996)
Şi
tot în 1996 se dezvăluie că, de fapt, planurile iniţiale ale „Dumnezeului” de la Pucioasa nu erau nici
pe departe aşa de restrictive. Scaunul Său
fusese proiectat să fie „orice om” care reuşea să se
facă pe sine „casa cerului”:
«
Oamenii se serbează pe ei în zilele sfinţilor, şi
sfinţii cerului nu mai au pe nicăieri loc pe pământ, nu mai încap pe nicăieri
cu ajutorul lor, cu sfinţenia lor în oameni, căci casa cerului era să fie omul, scaun de domnie şi
aşternut de odihnă pentru Dumnezeu, aşa cum a fost omul făcut de Dumnezeu. »[18] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 12 decembrie 1996)
În
1997 această opinie se repetă cu convingere. Scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa urma să fie „orice om”:
«
O, fiilor, pentru om le-am făcut, ca să fiu Eu
Dumnezeul omului şi ca să fie omul locaş al împărăţiei Mele, scaun de domnie şi aşternut să-Mi fie. »[19] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 15 august 1997)
Deşi
expresia „orice om” ar trebui să însemne că se referă la orice om de pe
suprafaţa Pământului (deci, implicit, la orice
spaţiu şi la orice vreme în care
se vor regăsi toţi oamenii din toate timpurile), totuşi peste patru luni se
procedează la o restrângere drastică a spaţiului ales şi dedicat. Acum, scaunul
„Dumnezeului” de la Pucioasa este destinat
doar pentru români, îndată ce el este aşezat doar „în România”:
«
Eu, Domnul, vă voi face dreptate, căci Mi-am făcut în
România scaun al dreptăţii şi din el Mă fac
cuvânt de dreptate, şi cu cuvântul Meu netezesc căile voastre spre oameni, şi
ale oamenilor spre Mine şi spre voi, iar Eu sunt Dumnezeu, şi voi birui. »[20] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 12 decembrie 1997)
În 1998, o nouă schimbare de macaz. Acum se declară că scaunul
„Dumnezeului” de la Pucioasa a fost...
doar „Verginica”, prima „proorociţă” a sectei:
«
Glasul Meu a venit pe pământ în vremea ta, Verginico. Tu ai fost cetatea Mea, templul Meu, uşa Mea pentru venirea
Mea pe pământ după două mii de ani. Tu ai fost tronul Meu, scaunul Meu de judecată. »[21] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 1 iunie 1998)
Tot
în 1998 se declară că scaunul de judecată a
fost deja aşezat, deci lucrarea Judecăţii finale a început. Pe acest scaun
şade „Cuvântul” de la Pucioasa:
«
Eu am aşezat scaunul de judecată, şi cuvântul Meu stă pe el şi lucrează această lucrare
peste tot omul. »[22] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 9 iulie
1998)
Însă peste doar cinci luni este contrazisă şi afirmaţia dată în ziua de
1 iunie. Scaunul „Dumnezeului”
de la Pucioasa nu a fost „doar Verginica”,
şi nici măcar „tot poporul pucios”,
căci acum se revine la paradigma îmbrăţişată în anul 1997: scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa urma să fie
„orice
om”:
«
Venisem să plătesc înaintea Tatălui darul pentru
suirea omului în cer, ca să vadă diavolul că-l plătesc şi că omul este lucru întocmit de Mine, lucrat cu mâna Mea din pământ,
ca să fac din el cer şi scaun de domnie pentru Dumnezeu, căci omul a fost să fie scaunul Meu de domnie. »[23] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 8
noiembrie 1998)
O nouă localizare a scaunului „Dumnezeului” de la Pucioasa o contrazice
pe cea din 12 decembrie 1997. Acum scaunul nu
mai este în România, pe pământ, ci în al nouălea cer:
«
Ea a trecut cu uşorul din loc în loc până la scaunul slavei Tale, până la al nouălea cer, Doamne, aşa cum şi strămoşii grăiau, [...] »[24] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 25 martie 1999)
Din
scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa
izvorăşte „Cuvântul” care stă la baza
ideologiei sectare pucioşeşti:
«
Scaunul slavei Domnului este rădăcina din care a izvorât şi izvorăşte acest
cuvânt peste pământ. »[25] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 25 martie 1999)
Anul
1999 mai vine cu o precizare extrem de importantă, pentru „proorocia” din 12
decembrie 1997. La acea dată se spunea că scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa este situat undeva „în
România”, dar locul exact nu era dezvăluit. Acum se dezvăluie fără greş
că scaunul „Dumnezeului” de la
Pucioasa este pe pământ, în cetatea istorică a Târgoviştei (în pofida
celorlalte afirmaţii făcute în acelaşi an, care spuneau că locul lui ar fi în
cer, sau, şi mai exact, în al nouălea cer):
« [...] scaunul
bisericii în cetatea cea întâia între cetăţile României, cetatea Târgovişte. Scaunul acesta este scaunul Meu, şi vai celui ce se aşează după planul omului pe scaunul acesta pe
care Eu l-am oprit Mie ca să stau cuvânt peste
pământ din mijlocul acestei cetăţi de scaun! [...] Eu voi lucra cu putere peste pământ şi voi curăţi de orice
împotrivire, de orice îndoială, de orice trup calea Mea şi statul Meu şi
scaunul Meu peste această cetate, cea
dintâi peste România, cetatea cea mare în mijlocul căreia Eu am scaun la voi. [...] Binecuvântată să fie paza cea de foc peste scaunul Meu din
această cetate [...] »[26] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 31 mai 1999)
O nouă paradigmă pucioşească din anul 1999 proclamă că scaunul
„Dumnezeului” de la Pucioasa este biserica:
«
[...] este rugăciunea bisericii, căci biserica este
cerească pe pământ, este din cer şi pentru cer, iar biserica
este locul lui Hristos, scaunul Său de domnie, şi
odihnă a Sa. »[27] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 15 august
1999)
Trei luni mai târziu, liderii „
pucioşi” se îndreaptă spre altă alegere, pe care o cred ei mai inspirată. Acum,
scaunul de domnie nu mai este nici omul,
nici creştinul, nici inima celui drept, nici noul Israel, nici trupul Fecioarei-mamă, nici cetatea Târgoviştei, nici biserica, ci este reprezentat de
îngerii şi sfinţii cerului:
«
Stau pe nori de îngeri deasupra voastră şi cu sfinţii cerului, care Mi-au fost Mie scaun de domnie şi aşternut pe pământ. »[28] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 26
octombrie 1999)
Acelaşi mesaj propune însă şi o
definiţie care o contrazice flagrant pe cea precedentă: scaunul de domnie al „Dumnezeului” de la Pucioasa nu este
reprezentat de sfinţii din cer, ci de sfinţii de pe pământ; şi încă, nu de
toţi sfinţii, ci neapărat de cei feciorelnici, care au fugit de jugul
căsătoriei:
«
[...] căsătoria este lege omenească, este lucrarea
trupului, nu lucrarea Duhului. Ea nu este libertate cu Hristos; ea este
legătură peste om, căci cei căsătoriţi în care s-a trezit iubirea cea pentru
cer au fost din cei ce în toată vremea s-au smuls din această legătură ca să-şi
răstignească pornirile trupului şi să trăiască în Duhul şi să umble în Duhul,
după cum este aşezarea pentru cei ce se dau Mie
împărăţie cerească pe pământ, scaun de domnie pentru Mine şi aşternut pentru cer. »[29] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 26 octombrie
1999)
În fine, acelaşi mesaj propune şi o a
treia definiţie, pe care o reia dintr-o poziţionare anterioară, lansată pe 31
mai din acelaşi an: scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa este aşezat pe pământ, în cetatea
Târgoviştei:
«
Acest scaun şi această cetate este scaun sfânt, este scaunul Meu, căci am cuvântul Meu lângă el, am râul vieţii în care se
spală, şi vai celor ce ar da să se aşeze pe el de la om citire! Nu e de joacă
cu scaunul
acesta, fiilor, căci el a fost dezlegat de
Mine prin voi pentru Mine şi pentru cel
curat şi sfânt, care crede în Mine şi în lucrările Mele peste pământ. »[30] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 26
octombrie 1999)
Luna, şi definiţia. Luna noiembrie
aduce o nouă teoremă despre scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa: scaunul Lui de judecată, de pe care domneşte, este crucea:
«
Scaunul Meu de
judecată a fost crucea; pe ea M-am aşezat
ca să judec. Ea a fost şi este tronul judecăţii Domnului, şi vai omului care
şterge de pe trupul lui semnul dintre Mine şi om! Vai şi iar vai tuturor celor
care au zis şi zic că crucea şi semnul ei nu este bun, căci aceia sunt cei ce
nu voiesc să domnesc peste ei de pe scaun, de pe tronul judecăţii. »[31] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 21
noiembrie 1999)
Acelaşi mesaj spune însă că nu crucea este scaunul Lui,
ci scaunul arhieresc al cetăţii
Târgovişte:
« Îmi fac loc în casa în
care s-au adunat cei mari ca să tocmească pentru scaunul Meu din cetatea Târgovişte. Iată, omul poate să-şi facă loc, iar Eu aştept la uşă, că
vremea este grea, şi peste tot e omul, făcându-şi loc pe scaunul Meu. Mă uit peste ziua aceasta, Mă uit peste cei mari care s-au
adunat să tocmească scaunul Meu din cetatea Târgovişte. [...] durerea Mea e mare
când văd cu ce vrea omul să-şi facă loc lângă Mine şi pe scaunul Meu. »[32] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 21
noiembrie 1999)
Scaunul arhieresc de la Târgovişte nu
este o proprietate simbolică, ci este un scaun pe care „Dumnezeul” de la Pucioasa chiar pretinde
că-l foloseşte posesiv şi concret, pentru a cuvânta şi a păstori de pe el:
« Iată, în cetatea
Târgovişte şi-a făcut loc păstor viclean, bătându-se pentru scaunul acesta, dar Eu, Domnul, am zis că al Meu este scaunul acesta, şi nimeni n-a crezut ce am spus. Eu însă sunt credincios
cuvintelor Mele şi le împlinesc, şi zic: al Meu este scaunul acesta! Amin, amin, amin.[...] căci am zis: al Meu este scaunul
din cetatea aceasta şi stau pe el şi
cuvintez şi păstoresc cu cuvântul. »[33] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 6
decembrie 1999)
După ce scaunul de domnie a fost
asociat cu oameni şi cu ziduri, fiind pe rând omul, creştinul,
noul Israel, trupul Fecioare-mamă, cetatea Târgoviştei, sau biserica la modul generic, iată
că acum liderii „pucioşi” formulează o descriere exclusiv imaterială a
acestuia. Scaunul polimorf este acum lucrat din duh şi din cuvânt. El este concomitent pe pământ,
în cetatea arhierească a Târgoviştei, unde lucrează de pe el „Dumnezeul” de la Pucioasa, dar şi în cer, de unde El
cuvintează şi păstoreşte:
« Dar duhul lumii este
vrăjmăşie între om şi Dumnezeu, şi Eu ciocăn la uşa omului şi lucrez cuvânt
dătător de viaţă peste om, lucrez de pe scaunul slavei Mele, căci scaunul Meu este din duh şi din cuvânt lucrat, nu din piatră, nu din lemn, nu din oameni, nu din ziduri.
De aceea am zis: al Meu este scaunul din cetatea aceasta, şi stau pe el şi cuvintez din cer cuvântul vieţii veşnice.
Amin »[34] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 12
decembrie 1999)
De la imaterial la material este însă
un singur pas, pe care liderii „pucioşi” îl fac voiniceşte atunci când le este
voia. Atunci, scaunul divin nu mai este dăltuit din duh şi din cuvânt, ci din
carne şi oase, cu condiţia ca ele să îmbrace omul cel sfânt:
« Viaţa cea veşnică este să
împlinească omul poruncile Mele şi să fie sfânt, căci scaunul Meu este omul
sfânt, omul în care Eu Mă văd stăpânind
peste el, aşa cum am lucrat Eu în ierarhul Meu Spiridon, făcându-Mi în el
scaun şi lucrând de pe el peste mulţi prin
semne şi minuni doveditoare în cuvânt şi în faptă. »[35] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 12
decembrie 1999)
Exemplul acestei înscăunări în omul care-L slujeşte pe acest „Dumnezeu”
nu este urmat de „preoţii din lume”, deşi lor le este dată ca pildă viaţa
jertfitoare a sfântului Spiridon al Trimitundei:
«
Aceasta înseamnă lucrare de preot al lui Hristos, iar
altfel nu se poate cu Mine, dar iată, mulţi se duc să ia această slujbă, mulţi
se bucură că o au, dar e taină mare această slujire, şi preotul n-o pătrunde cu
viaţa sa, şi nu-Mi este Mie scaun preotul aşa cum Mi-a fost ierarhul Meu Spiridon, cel serbat în cer şi pe pământ în ziua aceasta.[,,,] El
sărăcea pe bogaţi şi hrănea cu adunătura bogaţilor pe cei sărmani, căci aşa este scaunul
Meu în omul care Mă slujeşte pe Mine pentru
om. »[36] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 12
decembrie 1999)
Materialul şi imaterialul acestui scaun
de domnie se tolerează suficient de bine încât el este lucrat concomitent din creştin, din duh şi din cuvânt:
«
Eu dacă n-am scaun în creştin, dacă nu lucrez din el peste om,
acela este altceva decât creştin, căci duhul lumii este vrăjmăşie între om şi
Dumnezeu, şi Eu ciocăn la uşa omului şi lucrez de pe scaunul slavei Mele, şi scaunul Meu este
din duh şi din cuvânt lucrat. »[37] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 12
decembrie 1999)
Dar scaunul polimorf al măririi nu este
lucrat numai din duh şi din cuvânt,
ci şi din faptă. Aşa încât,
aşezat pe scaunul arhieresc de la Târgovişte, „Dumnezeul” de la Pucioasa declanşează
procesul (judecata) oamenilor care iubesc minciuna:
«
Duhul Sfânt lucrează altă lucrare, nu lucrarea omului.
El nu face placul omului care nu merită să stea lângă Mine, iar Eu am zis: al Meu este scaunul
din această cetate, Târgovişte, şi stau pe el şi cuvintez bătând la uşa inimii omului, ca să-l chem de la
moarte la viaţă, căci din nou grăiesc şi spun: duhul lumii este vrăjmaş între
Mine şi omul care iubeşte duhul acesta. [...] Iată,
stau pe
scaunul măririi şi judec pe cei ce se mint
pe ei înşişi mereu învăţând pe alţii, dar nu şi pe ei. Scaunul Meu este
duh şi cuvânt şi faptă. Amin.»[38] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 12
decembrie 1999)
Judecata aceasta însă nu este acea Mare
Judecată proorocită de cartea Apocalipsei, ci un simulacru, un exerciţiu ieftin
de imagine, îndată ce ea nu aduce sentinţe finale, ci este împletită cu alte şi
alte poveţe şi învăţături pastorale menite să-i corecteze pe oameni şi să-i
apropie de o mântuire promisă în viitor, dar care, iată, se tot amână:
«
Scaunul Meu este
duh şi cuvânt, şi păstoresc de pe el şi
semăn sămânţa Mea şi o ud la vreme şi Îmi lucrez lucrarea Mea cea mântuitoare
peste cei ce cred făgăduinţelor venirii Mele, şi zic: al Meu este scaunul
din cetatea aceasta de scaun, şi Eu
păstoresc de pe el. Amin. Stau cuvânt în mijlocul cetăţii şi păstoresc cu el şi
Îmi fac cale cu el şi luminez cu lumina lui şi ruşinez cu el pe cei semeţi şi judec cu el pe cei ce-Mi răzleţesc turma, dar Eu o strig şi o adun ca
să audă glasul Meu. »[39] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 13
decembrie 1999)
Alte fraze sunt de o confuzie totală.
Există una care dă trei definiţii distincte şi incompatibile, pentru scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa. El este
concomitent scaunul arhieresc de la Târgovişte, fiii de la iesle (o
formulă conspirativă pentru cei doi lideri absoluţi ai sectei, Mihaela şi
Nicuşor), şi omul sfânt ( o expresie deopotrivă generală şi restrictivă: generală, pentru că pot fi sfinţi oriunde
şi oricând – nu numai cei doi indivizi, providenţialii energizaţi de la Pucioasa;
iar restrictivă, pentru că nu mulţi
ajung la acest statut de excepţie):
«
Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine şi cârmuieşte
cu toiag de fier toate noroadele de pe pământ, şi stau pe scaunul slavei cuvântului Meu, şi păstoresc din mijlocul cetăţii Mele de scaun, căci al Meu este scaunul
acesta, şi aceasta înseamnă scaun, scaun de
biserică. Scaunul omului e din ceară, şi ceara se topeşte ca şi omul, iar
scaunul Meu este din duh şi din cuvânt, şi el merge şi păstoreşte de la margini
la margini, şi aceasta înseamnă scaun. Fiilor de la iesle, voi sunteţi scaunul Meu de
domnie şi calul pe care călăresc Eu de la o
margine la alta ca să fac cer nou şi pământ nou şi să împlinesc Scriptura
venirii Mele şi înnoirea facerii. Scaunul Meu este omul sfânt. »[40] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 13 decembrie 1999)
Încet, încet, lucrurile se decantează
însă într-o singură direcţie: deşi la 25 martie 1999 s-a afirmat că din
scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa izvorăşte „cuvântul”, acum se afirmă
că scaunul „Dumnezeului”
de la Pucioasa este însuşi „cuvântul”
de la Pucioasa şi că locul lui este în ograda sectei de la Pucioasa ( denumită
conspirativ „ieslea Cuvântului”):
«
Mă nasc cuvânt la ieslea cuvântului Meu din România, [...] Iată, vin, şi sunt întru venirea Mea peste ea, şi Mi-am aşezat în ea
scaunul de judecată, cuvântul Meu care Mă veste şte venind pentru vii şi pentru morţi, căci
împărăţia Mea va fi fără de sfârşit, şi vin să Mi-o pregătesc. »[41] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 25 decembrie 1999)
Alte
formulări vorbesc despre ogrăzile pucioşeşti care găzduiesc scaunul
ca despre pământul făgăduinţei, pământul
cel nou care-i va salva pe oameni, aşa cum a fost salvat şi Noe după
potop:
« Iar voi, cei ce-Mi sunteţi
iesle, lăsaţi-vă moi în mâna Mea cea tare, ca să vă frământ aluat nou şi să vă
fac cer nou şi pământ nou pentru Mine şi pentru sfinţi, că mare este taina
naşterii omului, taina cerului nou şi a pământului nou în care Eu, Domnul, Îmi am scaun
şi aşternut. »[42] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 26 decembrie 1999)
O
nouă comunicare pucioşească vine să localizeze şi mai precis locul în care se
află scaunul „Dumnezeului” de la
Pucioasa: exact în văzduhul de deasupra unei parcele numită „Grădina
Întâlnirii”, unde „pucioşii” au construit un cort de adunare uriaş, în
care speră ei să se adune toate neamurile pământului şi apoi să înceapă
Judecata:
«
Tot cerul s-a strâns deasupra voastră lângă Mine, şi
Îmi ţineau, împreună cu îngerii slavei Mele, scaunul măririi Mele, pe care am stat cu Tatăl în văzduhul grădinii întâlnirii. »[43] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 6 iunie 2000)
Este
întărită afirmaţia că scaunul „Domnului”
Pucioasei este „Cuvântul” Lui:
«
Cerul şi pământul se unesc în sărbătoare de nou
Ierusalim pentru grădiniţa Sfintei Sfintelor. [...] Stau deasupra ei cu sărbătoare, cu cuvântul stau, şi fac din el scaun de domnie, înaintea căruia se sfârşeşte orice domnie. »[44] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 9 iulie 2000)
Totuşi,
vechi definiţii revin ca o aducere aminte a începuturilor, chiar dacă ele se
contrazic flagrant cu noile definiţii. Iată una, care reafirmă că scaunul „Domnului” este „inima omului”:
«
Scaunul Meu de
domnie este inima omului, dar nu aude omul
taina aceasta, taina inimii omului. »[45] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 6 august 2000)
O
altă definiţie care revine, contrazicând
definiţiile actuale, reafirmă că scaunul „Domnului” Pucioasei este România:
«
Adunaţi-vă [...] şi
iată ce este deasupra României! Slava Domnului
e deasupra ei şi sub ea, iar heruvimii o ţin pe ea pe aripi, şi ea este scaunul
Domnului, şi «Domnul este în mijlocul ei
locaş al sfinţilor, cu sfinţii în el, nou Ierusalim coborât din cer pe pământ»,
după cum scrie în Scripturile venirii Lui. »[46] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 23 octombrie 2000)
O
definiţie ambiguă stabileşte că cerul şi pământul sunt, când unul,
când altul, scaunul de domnie al „Domnului”
Pucioasei:
«
Vărsaţi-vă cu cerul peste pământ, căci cerul este scaunul
Meu de domnie. Să fie peste tot pământul scaunul Meu de domnie, iar pământul să se aştearnă înaintea Mea şi să se facă
voia Mea cu tot cu omul de pe el. »[47] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 1 decembrie 2000)
În anul 2001, ambiguitatea este tranşată: numai pământul a rămas aşternut
pentru scaunul de domnie al „Domnului” Pucioasei, iar cerul, nu. Dar nu oricare pământ, ci doar
acela pe care „pucioşii” i-au zidit Lui
biserica - templu a „Noului Ierusalim”, căci această biserică este scaunul Lui de domnie:
«
Duhul Meu este duhul bisericii, şi altceva nu înseamnă
biserică. Aceasta este lucrarea ta, Ierusalime. [...] căci pământul este aşternutul
Meu pe care Mi-am aşezat biserica, scaunul Meu de
domnie în cer şi pe pământ. Scaunul acesta
are în el pe Cel drept, iar pe pământ va fi dreptatea şi pacea prin biserică, fiindcă
ea este scaunul Meu, scaunul Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh peste pământ. Amin.
»[48] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 29 august 2001)
În
anul 2002, liderilor „pucioşi” li se urcă la cap aburii puterii. Ei îşi arogă
cu dărnicie demnitatea de Judecător pe care I-o
atribuiseră până acum doar „Dumnezeului”
lor. În consecinţă, înscenează comèdia prin care „Dumnezeul” lor le dăruieşte solemn dreptul de a avea şi ei un scaun
de judecată, aşa cum are El, şi tot în
„grădina Cuvântului”:
«
Nu numai scaunul Meu de judecată este aici, în grădina cuvântului Meu, ci şi al vostru, căci Eu aşa
v-am aşezat să staţi la naşterea din nou a lumii şi a făpturii, şi să judecaţi
fărădelegea, ca să ştie ea de pe pământ şi până-n cer ce este ea şi unde este
locul ei. »[49] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 29 iunie 2002)
În
anul 2003 se reînnoieşte precizarea făcută şi în data de 6 iunie 2000:
scaunul „Dumnezeului” de la Pucioasa se află exact deasupra pământului, în
văzduhul de deasupra „Grădinii Întâlnirii”:
« Pace ţie, poporul Meu! Duhul sărbătorii coboară din cer
peste voi şi peste grădina întâlnirii, fiilor mici. Îngerii şi sfinţii rămân deasupra grădinii, iar scaunul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh stă între sfinţi, şi toate se întocmesc în duh de sărbătoare, poporul Meu,
iar tu să fii bucuria şi slava Domnului. »[50] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 23 mai 2003)
Peste
două luni se revine însă la tema clasică, pe care o dezvăluie şi Scriptura:
scaunul de judecată este în ceruri:
«
Binecuvântată să fie ziua aceasta şi lucrarea ei, căci
astăzi desfac cerurile ca să se vadă scaunul de
judecată, cuvântul Meu care adună înaintea
Mea toate neamurile de pe pământ, [...] »[51] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 20 iulie 2003)
În
limbaj codificat, liderii „pucioşi” dau şi o altă definiţie scaunului de
judecată. Acesta este definit drept „chivotul Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim”
(ceea ce se traduce „biserica-templu cu 33 de cupole, de la Pucioasa”):
«
[...] am aşezat în mijlocul pământului român chivotul Sfintei
Sfintelor Noului Ierusalim, scaunul Meu de
judecată, pietricica cea albă pe care am
scris: Cuvântul lui Dumnezeu, şi care a fost neluată în seamă de ziditori, dar
pentru tine ea este de mare preţ, căci ai fost credincios. »[52] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 20 iulie 2003)
În
anul 2004 se reia o definiţie lansată în mesajele din 12 decembrie 1996 şi 15
august 1997, prin care omul (umilit) este ales ca loc în
care se aşează scaunul “Dumnezeului”
„pucioşilor”:
«
Duhul umilinţei din om Mă ajută pe Mine să stau în om şi să-Mi
fac în el scaun de domnie şi de pe el să
împărăţesc în mijlocul celor umiliţi care au înţelepciunea cea de sus şi care
este curată, paşnică, plină de milă şi de fapte bune, nefăţarnică şi
neîndoielnică, şi care este ascultătoare, poporul Meu. »[53] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 16 februarie 2004)
În
anul 2005, scaunul de domnie este din nou aşezat undeva, într-un loc incert, dar
plasat „în mijlocul poporului pucios”:
«
Şi după ce voi ridica această carte între pământ şi
cer, voi mai răbda încă un pic de vreme de har, şi apoi voi face toate
neamurile pământului să se aplece venirii Mele, să vadă scaunul domniei
Mele în mijlocul neamului român, în mijlocul tău,
poporul Meu, căci cei înţelepţi ai lumii
n-au avut minte, [...] »[54] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 25 martie 2005)
La
18 aprilie 2005, liderii „pucioşi” lansează o teorie senzaţională: scaunul de
domnie al „Dumnezeului” lor ar fi
fost, pur şi simplu, „furat de om, acum
şapte mii de ani, şi a răma furat până în ziua de Paşti a anului 1955, când a înviat în gura Verginicăi cuvântul „Domnului”. De
atunci înainte (până în anul 1980, când a murit) Trâmbiţa Verginica i-a grăit
poporului „pucios” taina lucrării „Domnului” lui, începută în anul 1955, şi s-a
făcut lui scaun (tron) de domnie”:
«
Firea toată asculta când Te făceai cuvânt prin gura
mea, şi tresărea toată facerea la glasul Tău. Dar omul e prea mare, Doamne al
umilinţei, şi nu Ţi-a mai dat înapoi scaunul Tău de domnie după ce Ţi l-a
luat acum şapte mii de ani când l-ai pus să
stăpânească peste pământ, păzind şi lucrând porunca Ta. El însă nu aşa a
lucrat, nu aşa a stăpânit pentru cele peste care Tu erai Stăpân, ci a stat mai
mare ca Tine în el, ca să lucreze el şi nu Tu. Ai judecat pe tot omul când m-ai
ales şi m-ai lucrat ca să-Ţi fiu Ţie casă şi tron de domnie peste om, [...] »[55] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 18 aprilie 2005)
Din
acest text se înţelege că domnia „Domnului”
Pucioasei a fost tare, tare scurtă, îndată ce a avut scaun de domnie doar 25 de ani (între anii 1955 şi 1980). Înainte de anul 1955, timp de 7000 de ani, sigur
n-a avut, pentru că I-a fost furat. După
anul 1980 (anul morţii Verginicăi) ar fi putut totuşi să-l aibă în continuare,
cu condiţia să fi avut vigilenţa de a-l fi mutat într-un loc sigur şi potrivit.
În
7 ianuarie 2006, scaunul “Dumnezeului”
de la Pucioasa este localizat între
cer şi pământ, aşezat în
inima omului:
« [...] ţi-am dat ca să
împlinesc cu sprijinul tău Scripturile venirii Mele cu toate câte ele au de
împlinit, ca să împărăţească apoi între cer şi pământ scaunul măririi Mele, împărăţia mângâierii peste cei mântuiţi [...] Trupul omului şi scaunul Meu de domnie în inima lui, acesta este raiul pe care Eu, Domnul, îl aştept pentru
Mine pe pământ pentru odihna Mea şi a Tatălui Meu, poporul Meu.
»[56] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 7 ianuarie 2006)
În
13 iulie 2007, scaunul “Dumnezeului”
de la Pucioasa este localizat în cer,
peste pământ:
«
Binecuvântat să vă fie lucrul şi cuvântul vostru cel din cer peste
pământ, căci pământul Ne este aşternut de
lucru, precum cerul Ne este scaun de sfat.»[57] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 13 iulie 2007)
În
11 septembrie 2007, scaunul “Dumnezeului”
de la Pucioasa este localizat în toată fiinţa “poporului pucios”:
«
Cu lacrimi de tată duios după fii te învăţ, poporul
Meu, […] acest bine părut este chiar duhul rău,
care a zdrobit în tine scaunul măririi Mele, locul pe care Eu stăteam când
te povăţuiam cu viaţa […] »[58] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 11 septembrie 2007)
În
27 septembrie 2007, scaunul “Dumnezeului”
de la Pucioasa este localizat exclusiv în cei doi lideri ai sectei, mângâiaţi
cu apelativul “copii din porţi”:
«
O, copii din porţi, [...] Staţi în Mine, tată! Fiţi pe
pământ şi în cer deodată, şi mult aş vrea să înţeleagă cei care Mă aud prin voi
că Eu, Domnul, sunt cu voia Mea prin voi, căci voi staţi întru Mine, şi din
Mine luaţi, căci Eu Îmi am sălaşul în voi, am scaun în voi, şi pe el stau şi cârmuiesc lucrarea Mea cu voi, lucrarea
Mea peste pământ, şi fericiţi sunt şi vor fi cei ce se lasă cârmuiţi de Mine
prin voi, căci Eu sunt Cel din voi, fiilor copii, Eu, şi nu voi. »[59] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 27 septembrie 2007)
Un
text pucioşesc din 22 iunie 2008
descumpăneşte prin mesajul confuz pe care îl proclamă. Mai întâi se afirmă că,
teoretic, scaunul judecăţii a toate este în cer, căci “Dumnezeul” de la Pucioasa spune că cerul
este scaunul Lui:
«
[...] şi aşa este Dumnezeu cu omul pe pământ, şi aşa lucrează Dumnezeu între oameni, căci aşa a lucrat
El de la
începutul omului, şi fericiţi sunt de la
Dumnezeu cei ce-L înţeleg pe Dumnezeu pe pământ între oameni, căci cerul este scaunul Meu,
iar pământul aşternutul Meu este. »[60] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 22 iunie 2008)
Îndată însă, textul sugerează că, practic, scaunul Lui
este pe pământ, unde tocmai
spunea că lucrează El între oameni, de la începutul (creaţia) omului
încoace; căci numai aşa acest scaun ar putea ajunge la îndemâna oricărui om,
iar unii mai îndrăzneţi ajung să-l dorească pentru ei şi chiar să încerce să se
suie pe el. Dar iată că cei drepţi cu inima au bunul simţ de a nu se sui pe
scaunul acesta, ştiind că nu lor li se cuvine asta, ci Acestui “Dumnezeu”
pe care ei Îl aşteaptă:
«
O, lasă-te călăuzit, poporul Meu, [...]. Cel drept cu inima din
el, acela nu se dezvinovăţeşte înaintea celui ce-l învinuieşte, şi acela este
cel drept, şi acela este cel ce seamănă cu Mine, şi de acela să asculţi tu,
poporul Meu, căci acela îmi lasă Mie scaunul judecăţii a toate şi nu se suie el pe scaunul acesta, ci stă şi îl aşteaptă pe Dumnezeu, ca pe Unul Care îl
izbăveşte pe om de puţinătatea sufletului şi de vifor, precum este scris. »[61] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 22 iunie 2008)
Evident, în acest text sunt nişte neconcordanţe
grave. Dacă „Dumnezeul” de la Pucioasa, este cu omul pe pământ necontenit, încă de la Facerea omului
încoace, din asta trebuie să înţelegem că El nu S-a coborît
niciodată din cer pentru întrupare şi Naştere mai presus de fire din
Fecioară? Şi că nici nu S-a mai
înălţat la cer, să stea de-a dreapta Tatălui, ci a rămas mai departe să lucreze cu oamenii Lui
cei „pucioşi”, necontenit? Mai mult, dacă El spune că a fost, este
şi va fi cu omul pe pământ şi lucrează între oameni pentru folosul lor, de ce
se mai spune aici că oamenii Îl aşteaptă? Oare de ce să-L mai aştepte,
îndată ce El spune că a fost necontenit printre ei şi lucrând pentru ei?
Doar dacă undeva, între aceste aserţiuni care se contrazic una pe alta, vreuna
este un pic mincinoasă.
După două luni, parcă pentru a face confuzia şi mai
mare, “pucioşii” spun că de fapt scaunul de domnie al “Dumnezeului” lor
nu este nici pe pământ, nici în cer, ci în inima omului (dar nu a
oricărui om, ci condiţionat: doar a adeptului “pucios”, singurul care are cerul
în inima lui, în care încape tot cerul):
«
Sfinţirea
ta este cărarea Mea spre tine, iar tu să fii ca Mine, blând şi smerit cu inima,
şi să stai cu credincioşie înaintea Mea pentru lucrul tău cu Mine, că am nevoie
mai mult decât oricând de fii cu credincioşie, iubitori şi plini de dor de cer
în ei, căci
cerul este scaunul Meu de domnie, poporul
Meu, şi de pe el împărăţesc peste tot şi peste toate dacă-l am în om.»[62] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 19 august 2008)
Cercul confuziilor se lărgeşte şi mai mult peste
alte două luni, când „pucioşii” fac o
nouă „rectificare”. Nici pe pământ,
nici în cer, nici în inimile adepţilor, nu
sălăşluieşte scaunul de domnie al “Dumnezeului” lor, ci „în mijlocul celor credincioşi”
(„credincioşi” însemnând „pucioşi”, desigur, şi nu altceva):
«
O, aşa este şi azi. Eu, Domnul, împlinesc tainic tot
ceea ce rostesc, căci nu peste fiii oamenilor aşez Eu împlinirile, ci numai
peste cei ce sunt şi se fac fii ai lui Dumnezeu între oameni, şi ale acelora
sunt făgăduinţele Mele toate, numai să ştie ei să le priceapă şi să le poarte
în ei şi peste ei, căci împărăţia Mea cu ei nu este din lumea aceasta, ci este
din cer şi este cu cerul în mijlocul celor credincioşi, iar cerul acesta este scaunul Meu de domnie, al cărui
aşternut este pământul, precum este scris. »[63] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 14 octombrie 2008)
În
anul 2009 se reia o definiţie lansată în mesajele din 8 ianuarie 1991 şi 10
iulie 1991, prin care inima creştinului era aleasă ca loc
în care se aşează scaunul “Dumnezeului”
„pucioşilor”. Da data aceasta se elimină caracterul restrictiv al definiţiei precedente,
aşa încât orice creştin este
înlocuit cu orice om:
«
Fii, tată,
curat cu inima, căci inima este locaşul Meu în om, iar
Eu sunt Dumnezeu în om când pot să stau pe scaunul Meu de venire, în inima omului când stau. »[64] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 14 ianuarie 2009)
Tot în 2009, scaunul este descris ca fiind heruvimii şi serafimii:
«
Eu sunt Fiul Tatălui Savaot, şi am
de cale cerul şi pământul, iar heruvimii şi serafimii îmi sunt
scaun de foc şi Mă poartă, căci aşa slavă Mi-a făcut Tatăl mai înainte de
vecii, ca şi slava Lui, şi M-a făcut să fiu lumină ca şi El, ca şi Tatăl,
fiindcă sunt de o fiinţă cu El. »[65] ( citat din
mesajul leliţei Mihaela din 2 august 2009)
În
luna septembrie a aceluiaşi an are loc o extensie. Acum, nu numai heruvimii şi serafimii, ci tot
cerul de îngeri şi de sfinţi
este scaun de judecată:
«
Sunt înconjurat de-a pururi de
îngeri şi de sfinţi, şi cerul tot Îmi este scaun, dar inima şi pasul şi gândul Îmi
sunt numai la tine, numai la tine, poporul Meu de azi. »[66] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 11 septembrie 2009)
În
luna noiembrie, scaunul “Dumnezeului”
de la Pucioasa este însăşi mărturia
Lui, care este culeasă şi făcută carte de liderii „pucioşi”:
«
Mărturia Mea de azi însă se scrie şi se face carte între pământ şi cer
şi se face scaun de judecată pentru tot omul care aude şi nu
face faptele vieţii, şi care nu voieşte să audă şi să creadă pe Cel ce vine de
la Tatăl iarăşi, precum este scris să vină. »[67] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 21 noiembrie 2009)
În
aprilie 2010, scaunul “Dumnezeului”
de la Pucioasa este localizat pe
pământ, în mijlocul liderilor sectei Noul Ierusalim:
«
Vă dau duh bun în voi şi mângâiere
în truda voastră [...] ca unii care aveţi între voi şi în voi lucrarea împărăţiei
cerurilor şi scaunul Meu de odihnă în mijlocul vostru pe pământ, o, fiilor. »[68] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 11 aprilie 2010)
În
august 2010, scaunul “Dumnezeului”
de la Pucioasa este localizat în cer,
în „Casa lui Dumnezeu”. (Această opţiune se repetă în mesajele din ianuarie
2011 şi august 2011):
«
Cobor cu cerul pe pământ cuvânt, şi
cerul Îmi este scaun, iar pământul, aşternut, şi aşa este casa lui Dumnezeu, [...] »[69]
( citat din mesajul leliţei Mihaela din 28 august 2010)
În schimb, în decembrie 2011 scaunul “Dumnezeului”
de la Pucioasa se mută din nou pe pământ:
«
Vă miraţi toţi de ce pe România o
are Domnul de ţară a venirii Sale acum, o, dar nu vedeţi că El a venit la ea şi
S-a făcut cuvânt în ea şi are în ea scaunul judecăţii faptelor? »[70]
( citat din mesajul leliţei Mihaela din 25 decembrie 2011)
În ianuarie 2012, scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa se mută din nou în cer:
«
Cerul Îmi este scaun de domnie, iar pământul Meu de la voi este
aşternutul Meu cu voi şi sunt cu voi tot timpul, o, fiilor. Amin, amin, amin. »[71]
( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 ianuarie 2012)
În februarie 2012,
scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa se mută din nou pe pământ, în cartea „pucioşilor” scrisă de ei şi
tipărită pe pământ:
«
O, aceasta ce le-am spus Eu atunci,
învăţându-i toate pe ei, iată, se petrece în vremea aceasta, căci cartea aceasta, scrisă pe pământ cu glasul Meu cel de azi în ea, stă ca scaun de judecată şi Mă scriu în ea de mai bine de cincizeci de ani [...] »[72]
( citat din mesajul leliţei Mihaela din 19 februarie 2012)
În martie 2012, scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa se mută din nou în cer, între cele ce nu
se văd:
«
[...], iar fericirea Mea
sunt sfinţii şi îngerii şi toate oştirile şi puterile cereşti, cu care Eu Mă
port de şapte mii de ani după om între cer şi pământ, între cele ce se văd şi
cele ce nu se văd, iar în cele ce nu se văd Eu Îmi am scaunul domniei Mele, scaun de heruvimi şi însoţire de sfinţi. Amin. »[73]
( citat din mesajul leliţei Mihaela din 22 martie 2012)
În 10 martie 2013, scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa se mută din
nou
pe pământ, în calea omului pe care
vine să-l judece pentru faptele sale:
« O, vin cuvânt în calea ta, omule. Adu-ţi aminte de Mine!
Aştept în urma ta să Mă cunoşti de Dumnezeu al tău. Iată, ai făcut din Făcătorul
tău Judecătorul tău. Stau pe scaunul judecăţii
faptelor tale şi le pun pe ele de-a dreapta Mea sau de-a stânga, iar tu vei
trage acolo unde ele se adună după felul lor. »[74] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 10 martie 2013)
Imediat, în acelaşi 10 martie 2013, scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa se mută din nou în cer,
între oştile îngereşti:
«
Stau pe scaunul slavei şi-i grăiesc omului şi sunt înconjurat de oştirile
îngereşti, precum
este scris în Scripturi vederea slavei Mele. »[75] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 10 martie 2013)
În 7 aprilie 2013,
scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa se mută din nou
pe pământ, în biserica „Noul Ierusalim” de la Pucioasa, care
biruieşte şi de aceea stă şi ea pe scaunul de biruinţă:
« Bat, şi Mi se
deschide, […] precum este scris de cei ce au urechi şi aud ceea ce Duhul
grăieşte bisericii Mele, biserică de nou Ierusalim, cea care biruieşte şi stă în
scaunul Meu, stă cu Mine, stă unde sunt Eu, […] Cine aude glasul Meu
şi-Mi deschide Eu intru la el şi cinez cu el şi îl ajut să biruiască lumea şi
să şadă cu Mine în
scaunul Meu, în cetatea Mea de scaun, a Noului Ierusalim, a
bisericii Mele de acum de la sfârşit, […] »[76] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 aprilie 2013)
În mai 2013, scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa se mută din
nou în cer:
« O, pace vouă aici,
acum, la izvorul de cuvânt al Fiului meu Mântuitorul, Cel ce S-a răstignit
pentru voi ca să vă dea învierea! Cerul este scaunul Lui de domnie, iar pe plaiurile
acestea Se odihneşte El cu voi când veniţi la izvorul Lui de cuvânt. »[77] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 10 mai 2013)
În iulie 2013, se face mărturisirea că scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa fusese aşezat pe pământ,
pe piatră de temelie din vatra neamului român, încă în urmă cu 22 de ani:
« Sunt cu plânsul pe
obraz şi cobor din cer cu sfinţii deasupra grădiniţei cuvântului Meu din
mijlocul neamului român […] M-am ridicat cu sobor de sfinţi şi de părinţi acum douăzeci şi
doi de ani pe vatra neamului român şi Mi-am aşezat scaunul de judecată pe pământ
ca să lucrez de pe el cu duhul proorociei şi să grăiesc bisericii […] am aşezat
cu putere de sus piatră de temelie, şi pe ea scaunul de judecată, şi pe scaun cuvântul
Meu peste pământ, care se face carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, căci
ea se împarte în părţi şi nu se desparte, căci Eu sunt cartea, cuvântul Meu
este ea, şi sunt împlinitor prin cuvânt. […]şi iată unde Îmi
am Eu domnia şi scaunul ei, şi iată cum domnesc Eu […] »[78] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 22 iulie 2013)
În ianuarie 2014, scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa se mută din
nou în cer:
«
Mi-am făcut aşternut în tine, iar cerul este scaunul Meu de domnie, şi aşa vin Eu pe vatra ta, şi am tronul împodobit şi
înconjurat de heruvimi şi de serafimi, iar puterile cereşti Îmi slujesc.[...] O, fie ţie după cuvântul Meu, după voia Mea, ţara Mea, căci cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul tău este aşternutul Meu şi al lucrării Mele
din mijlocul tău! »[79] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 ianuarie 2014)
În iunie 2014, scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa se mută din nou pe pământ:
«
[...] Eu sunt Cel dintâi în luptă pentru cei ascultători
ai Mei, că am de aşezat pe pământ scaunul împărăţiei cerurilor şi să pun în foc scaunele de domnie ale oamenilor,
care nu caută cu voia Domnului peste ei. »[80] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 15 iunie 2014)
În
anul 2016 se precizează că locul de pe pământ, unde este aşezat scaunul “Dumnezeului” de la Pucioasa, este o înălţime denumită de
liderii sectei colina din deal (un pleonasm menit să dea o denumire
conspirativă pentru un spaţiu anume din incinta „mânăstirii” mixte de la
Pucioasa):
«
Aici, pe colina din dealul cetății Domnului va sta înger la fântână mucenița Ecaterina, că izvor al
înțelepciunii de sus am pus în ea și a izvorât din ea acest izvor și a înnoit
pământul multora din vremea mărturisirii ei, iar acest dar al înțelepciunii va
sălășlui lucrător aici pe colină, căci Eu aici Îmi am scaunul și izvorul lui peste pământ, și toate se adună aici și
toate pornesc de aici și sfințesc pământul. »[81] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 21 noiembrie
2016)
În februarie 2017, scaunul de domnie este
concomitent ţara română, dar
şi Cuvântul de la Pucioasa:
«
O, fii români, nu părăsiți țara aceasta. Ea e țara Mea de azi și țara voastră și
am în ea
casă și masă și scaunul de domnie al slavei Mele, precum este scris să vin și să judec
de pe scaunul slavei neamurile toate, căci cartea cuvântului Meu scris pe vatra voastră e scaunul slavei Mele și curge din el Cuvântul lui Dumnezeu peste
pământ și adapă pământul cu slava Sa. »[82] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 19 februarie
2017)
Deşi
la data de 18 aprilie 2005 se declara într-un mesaj că scaunul de judecată a
fost aşezat pe pământ încă din anul 1955, odată cu chemarea Verginicăi la
„proorocie”, iată că în anul 2018 se
afirmă că scaunul de judecată nu a fost
aşezat, căci va fi aşezat într-un
viitor neprecizat. Acum abia i se face vestirea, ca atunci când va fi aşezat
scaunul de judecată pe pământ, oamenii să nu se mai poată dezvinovăţi că n-au
ştiut:
«
O, popor al cuvântului Meu,
[...]
te întăresc Eu cu binecuvântarea Mea ca să-Mi slujești cu post după datina
creștinească și cu rugăciune sfântă și aprinsă în tine pentru împlinirea
Scripturilor venirii Mele, care are înaintemergătoare vestirea
și strigarea Mea pe ulițele lumii prin acest cuvânt, ca să nu se poată nimeni
dezvinovăți că n-a știut că vine Domnul cu scaunul slavei Sale și cu ziua Sa, însoțit de toți sfinții îngeri, căci și satana are
însoțire de îngeri, dar ai lui nu sunt sfinți, ci sunt răzvrătiți și sunt
întunecați. »[83] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 11 februarie
2018)
----------------------
Concluzii
Scaunul
de domnie al “Dumnezeului”
de la Pucioasa este de un cameleonism fascinant, polimorf, având zeci de feţe
care se schimbă de la o zi la alta, de la o lună la alta, de la un an la altul
şi de şapte mii de ani încoace… aşa cum s-a văzut că recunosc chiar liderii
“pucioşi” în mesajele lor.
Să ne reamintim ce spuneau
liderii sectei în 25 martie 1999:
«
Scaunul slavei Domnului este rădăcina din care a izvorât şi izvorăşte acest cuvânt peste pământ. »[84] ( citat din mesajul leliţei
Mihaela din 25 martie 1999)
Aşadar
„Cuvântul”,
colecţia de predici şi învăţături care stă la baza ideologiei sectare pucioşeşti,
izvorăşte din scaunul „Dumnezeului”
de la Pucioasa.
Dar
cine spuneau ei că este scaunul? Scaunul, zic ei, este nu numai Cartea
Cuvântului, ci şi omul, şi creştinul, şi inima celui drept, şi întreg
neamul românesc, şi
„noul Israel”, şi trupul Fecioarei-mamă, şi cetatea Târgoviştei, şi scaunul
arhieresc de la Târgovişte, şi fiii de la iesle ( Mihaela şi
Nicuşor), şi România, şi cerul , şi pământul, şi chivotul
„Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim” , şi omul sfânt , şi biserica, şi îngerii,
şi sfinţii cerului, şi heruvimii şi serafimii, şi tot
cerul, şi
ţara română şi Verginica,
şi ...orice om, şi ...Cuvântul
de la Pucioasa (ceea ce e de-a dreptul năstruşnic, deoarece ar însemna
aşa: Cuvântul izvorăşte din Cuvântul)
Cum dar, dacă el izvorăşte şi din oameni (păcătoşi şi nepăcătoşi), şi
din cer, şi din pământ, şi
din România,
şi din întreg neamul românesc, să mai fie acesta „Cuvântul lui Dumnezeu”? Este adevărat că Dumnezeu a vorbit prin oameni, a vorbit şi
prin creaţia Sa, dar nu prin toţi oamenii (păcătoşi şi nepăcătoşi), ci doar din cei mai
aleşi.
Dar
ce zice Biblia despre scaunul lui Dumnezeu? Unde este el aşezat? Este el în
România, la Pucioasa, aşa cum pretind sectanţii Noului Ierusalim?
„El stă în scaun deasupra cercului pământului; pe locuitori îi
vede ca pe lăcuste; El întinde cerul ca un văl uşor şi îl desface ca un cort de
locuit.”[85]
„Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are
scaunul Său. Ochii Lui spre sărac
privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor.” [86]
„Domnul în cer a
gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste
toţi stăpâneşte.” [87]
Sunt
zidirile Templului de la Pucioasa, numite de ei chivotul „Sfintei Sfintelor
Noului Ierusalim” , scaunul de odihnă al adevăratului Dumnezeu?
Iată
ce răspuns le dă Biblia:
„Aşa zice Domnul: « Cerul este scaunul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele! Ce fel de casă Îmi
veţi zidi voi şi ce loc de odihnă pentru Mine? »”
Este
adevărat ce spun „pucioşii”, că scaunul Domnului ar fi fost furat acum 7000 de
ani, fiind recuperat doar în anul 1955, anul începerii lucrării de „proorocie”
a Verginicăi? Biblia spune că nu, ci din veac îşi are Domnul scaunul Său,
neclintit şi împodobit:
„Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat;
îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins, pentru că a întărit lumea care
nu se va clinti. Gata este scaunul Tău de atunci, din veac eşti Tu.”
Va
fi aşezat vreodată scaunul de Judecată în grădinile sectarilor de la Pucioasa?
Biblia spune că nu, nu! nici vorbă de aşa ceva:
„Să se trezească toate neamurile şi să vină în valea lui
Iosafat, căci acolo voi aşeza
scaun de judecată pentru toate popoarele
din jur.” [88]
E greu, e tare greu de crezut că obiceiurile
înşelătoare ale sectanţilor „pucioşi”, bătătorite de decenii, vor dispărea
peste noapte. Probabil că avatarurile scaunului
de domnie, gestionate de ei cu multă imaginaţie, în mesajele lor, vor
continua, fără îndoială la fel, şi în mesajele care vor urma.
Doar Adevărul este unic şi nu se schimbă niciodată.
………………....
Anca
Ionescu-Târgovişte
16
februarie 2018
…………………
[2] www.noul-ierusalim.ro
[3] Ibid.
[4] Ibid.
[5] Ibid.
[6] Ibid.
[7] Ibid.
[8] Ibid.
[9] Ibid.
[10] Ibid.
[11] Ibid.
[12] Ibid.
[13] Ibid.
[14] Ibid.
[15] Ibid.
[16] Ibid.
[17] Ibid.
[18] Ibid.
[19] Ibid.
[20] Ibid.
[21] Ibid.
[22] Ibid.
[23] Ibid.
[24] Ibid.
[25] Ibid.
[26] Ibid.
[27] Ibid.
[28] Ibid.
[29] Ibid.
[30] Ibid.
[31] Ibid.
[32] Ibid.
[33] Ibid.
[34] Ibid.
[35] Ibid.
[36] Ibid.
[37] Ibid.
[38] Ibid.
[39] Ibid.
[40] Ibid.
[41] Ibid.
[42] Ibid.
[43] Ibid.
[44] Ibid.
[45] Ibid.
[46] Ibid.
[47] Ibid.
[48] Ibid.
[49] Ibid.
[50] Ibid.
[51] Ibid.
[52] Ibid.
[53] Ibid.
[54] Ibid.
[55] Ibid.
[56] Ibid.
[57] Ibid.
[58] Ibid.
[59] Ibid.
[60] Ibid.
[61] Ibid.
[62] Ibid.
[63] Ibid.
[64] Ibid.
[65] Ibid.
[66] Ibid.
[67] Ibid.
[68] Ibid.
[69] Ibid.
[70] Ibid.
[71] Ibid.
[72] Ibid.
[73] Ibid.
[74] Ibid.
[75] Ibid.
[76] Ibid.
[77] Ibid.
[78] Ibid.
[79] Ibid.
[80] Ibid.
[81] Ibid.
[82] Ibid.
[83] Ibid.
[84] Ibid.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.