542. Liderii „pucioşi” cochetează cu simbolistica masonică şi aspiră la rangurile de „maeştri”
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
542. Liderii „pucioşi”
cochetează cu simbolistica masonică şi aspiră la rangurile de „maeştri”
Caracterul ocult al sectei pseudo-ortodoxe
„Noul Ierusalim de la Pucioasa” capătă conotaţii noi, similare cu ale altor
societăţi secrete care folosesc din belşug simboluri şi coduri prin care Iluminaţii,
ajunşi pe cele mai înalte niveluri ierarhice, îşi impun autoritatea faţă de iniţiaţii
de grade inferioare.
Este cunoscut faptul că Masonii
îşi ierarhizează obedienţele pe 33 de nivele, numite grade masonice, structurate pe loji,
capitule, consilii şi consistorii,
dintre care se deosebesc cele mai răspândite, Lojile Simbolice, care sunt
încoronate cu gradul de Maestru.
Pare-se că tocmai acest titlu
masonic, de Maestru, a căpătat pentru liderii „pucioşi” o atractivitate
magnetică, îndată ce ei îl laudă dintr-o dată, îl perie, îl promovează şi îl
recomandă ca o inevitabilă opţiune de viitor printre manifestările de obedienţă
ale supuşilor lor. Desigur că, asemenea masonilor, ei au grijă să stabilească
mai întâi ca reper iniţiatic atribuirea titlului de Mare Arhitect, Mare Zidar şi
Mare Maestru ... lui Dumnezeu, pentru
a avea acoperirea necesară de a-l atribui apoi şi Iluminaţilor din rangurile
superioare ale sectei. „Maestrul-Dumnezeu” devine astfel
reperul, „Zidarul” perfect din cer, al
cărui model şi a cărui măiestrie ziditoare, liderii sectei trebuie doar să le
copieze pe pământ, ca ucenici şi calfe, cu cât mai multă îndemânare. Apoi, să
promoveze rapid în ierarhia iluminării, să se declare şi ei „maeştri”
şi apoi să-şi impună în faţa supuşilor lor propriile învăţături (desigur,
făcute tot în numele Lui, al Maestrului Suprem, ca să aibă persuasiune
şi putere de împlinire):
« În zilele
facerii nu a fost timpul, fiilor, ci doar s-au așezat legile tuturor lucrărilor
facerii, legile veșniciei, în care nu este timpul, dar a început timpul din
pricina căderii din veșnicie a omului, căci omul n-a rămas supus lui Dumnezeu
Făcătorul, Care cu atâta măiestrie a zidit toate la locul lor, și apoi
pe om. O, așa ar trebui să fie și pe pământ.
Pentru toate lucrate de om trebuie să fie un maestru, de la care să ia omul și să facă apoi, iar dacă face de la el, de la îndemânarea
sau de la învățătura de sine, o, nu e măiastră lucrătura lui, ci e slabă, e
fără putere, e străină de sănătatea cu care ar fi fost să fie lucrată lucrarea
lui, căci omul trebuie să ia ca să aibă. »[1] (citat din predica leliței Mihaela din 7 ianuarie 2018)
Odată
îmbrăţişată teoria „maeştrilor zidari
de pe pământ” (un fel de masoni autohtoni, cu aere închipuite de
pravoslavnicie pseudo-ortodoxă), liderii sectei pucioşeşti se lansează în
filosofii ieftine privind obiectul maestrului zidar, care nu
poate fi decât... mistria şi măiestria, desigur. Mistria
pucioşească nu se moşteneşte de la oricine, după cum nici măiestria pucioşească
nu se poate învăţa de la oricine, ci numai şi numai de la maeştrii pucioşi.
Nu oricine poate zidi cu mistria un templu pucioşesc, după cum nu oricine poate
deveni cu măiestria maestru pucios care dăruieşte înţelepciune în jurul
lui, ci numai „aleşii” (liderii „pucioşi”, desigur, care au moştenit şi
ei „lucrarea” şi „Templul” de la maestrele Verginica şi Maria), adică aceia
cărora „le este dat de la Domnul”:
« Fiilor,
fiilor, acest
cuvânt, măiestrie, este un cuvânt mare, și
iată, nu orice lucrare a omului poate fi măiastră, ci numai cea pe care o ia s-o lucreze de
la un maestru, așa cum Eu, Domnul, i-am
spus lui Solomon să meargă la cei dăruiți cu măiestrie ca să zidească mărețul
templu de atunci, iar regele s-a supus și a ascultat așa, că a avut
înțelepciune cerută de la Domnul s-o aibă și de aceea s-a supus, iar cine nu are de la
Domnul înțelepciune dată, acela nu se
supune, ci lucrează ca el și de la el, și nu așa se lucrează în veșnicie și
pentru veșnicie ca să aibă omul. »[2] (citat din predica leliței Mihaela din 7 ianuarie 2018)
Odată
declarat apetitul lor pentru noul titlu, acela de maestru, liderii „pucioşi” teoretizează dogma necesităţii şi unicităţii maeştrilor pucioşi
pentru vitalizarea şi propăşirea sectei. Ei pretind că aceasta este o taină
mare, numai că „taina” e răsuflată de mult. Numai maeştrii pucioşi au primit
harul şi descoperirea de la Marele Maestru, de la „Dumnezeul
Pucioşilor”. Numai ei au îndeptăţirea de a vorbi despre „Dumnezeul”
lor, şi nimeni altul. Numai ei sunt maeştrii de pe pământ, numai ei sunt veriga
de legătură între Maestrul cel din
cer şi supuşii sectei care vor să aibă învăţător atestat pe pământ, de
la care să ia învăţătură pucioşească pentru ei şi pentru copiii lor:
« Fiilor,
fiilor, pentru toate tainele facerii și a legilor ei între cer și pământ am pus
grijă mare și oprire mare pentru această pricepere a tainelor lui Dumnezeu [...]
Nu orice om de pe cale poate vorbi despre facerea lui
Dumnezeu ca să cerceteze el și să spună oamenilor despre cercetarea sa. Cărora Eu le-am
descoperit, aceia au grăit de la Mine, și
se cunoaște aceasta, că le-am dat cât am găsit de cuviință pentru știința
oamenilor, dar cine a vorbit de la el singur, de la cercetarea sa peste facerea
lui Dumnezeu, aceluia i s-a dat duhul rătăcirii, [...] și se va vedea această greșeală când Eu, Domnul, Mă voi
descoperi desăvârșit cu cele ce omul nu avea cum să le priceapă fără Învățător, fără Maestrul Cel din cer, și a Cărui măiestrie n-o poate atinge mintea omului de pe pământ ca să grăiască
despre ea oamenilor, iar duhul rătăcirii umblă din om în om peste pământ și-i
desparte de Dumnezeu pe cei ce n-au învățător, de la care să ia pentru ei. »[3] (citat din predica leliței Mihaela din 7 ianuarie 2018)
Aşadar, după cum au un Învăţător
( cu „Δ mare) şi Maestru ( cu „M”
mare) în cer, „pucioşii” trebuie să aibă şi un învăţător (cu „î” mic) şi maestru
(cu „m” mic) pe pământ. Dar singurii „învăţători” şi „maeştri pucioşi” autentici
de pe Pământ, care „sunt purtători şi împărţitori de har” (căci ei „au de la Dumnezeul lor” , adică, preiau prerogativele
de altădată ale proorocilor), sunt cei
doi lideri „pucioşi” Mihaela şi Nicuşor, care lucrează ca unul singur, căci umblă
întotdeauna nedespărţiţi şi neîmpărţiţi, neschimbaţi şi neamestecaţi, ca marca
lipită de plic, lăudându-se şi proclamându-se singuri bine făcuţi şi bine crescuţi:
« O, ar
trebui să nu mai bâjbâie omul prin întuneric pentru știința lui, că pe pământ e
întuneric mult, și toți oamenii Îl supără pe Dumnezeu. Cel bine făcut, cel bine crescut este cel ce
nu-L supără pe Dumnezeu și nici pe semeni și nici pe oricare altă făptură, ci,
din contra, acela poartă și împarte har, că
are de la
Mine. »[4] (citat
din predica leliței Mihaela din 7 ianuarie 2018)
Supuşilor
„pucioşi” nu le mai rămâne acum decât să-şi caute şi să-şi aduleze pe mai
departe stăpânii, fiind încredinţaţi odată în plus că sunt pe mâini bune, mâini
care lucrează cuvinte şi legi cu măiestria şi zidesc temple şi hambare cu
mistria, asemenea Marelui Maestru din cer:
« O, dacă
s-ar cuminți singur omul, dacă s-ar curăți singur, nu l-ar mai curăți bolile și suferințele și
necazurile, de care-și face singur rost, și ar căuta pe omul
cu măiestrie pentru cei din jurul lui și
a cărui lucrare
seamănă cu a lui Dumnezeu. »[5] (citat din predica leliței Mihaela din 7 ianuarie 2018)
Va fi o
adulare a „liderilor maeştri înzestraţi cu măiestrie” prin care fiecare adept „pucios”
se va curăţi singur de păcate şi care îşi va da roadele ei, căci de acum
încolo în chibuţul la Pucioasa va fi, fără îndoială, numai viaţa veşnică: nimeni
nu se va mai curăţa datorită bolilor și suferințelor și necazurilor.
………………...
Anca
Ionescu-Târgovişte
8 ianuarie 2018
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.