544. Liderii „pucioşi” îşi învaţă supuşii că „nu trebuie să-L mai iubească pe Domnul, îndată ce Domnul îi iubeşte numai pe ei”
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
544. Liderii „pucioşi”
îşi învaţă supuşii că „nu trebuie să-L mai iubească pe Domnul,
îndată ce Domnul îi iubeşte numai pe ei”
Inovaţiile
pucioşeşti iau mereu forme din cele mai ciudate şi îndrăzneţe, care ajung uneori
să pervertească învăţătura creştină în însăşi substanţa ei. O teorie
alambicată, foarte proaspătă, îi îndeamnă, paradoxal, pe creştinii „pucioşi” să
nu-L mai iubească pe „Dumnezeul” lor, deoarece nu mai e necesar
să o facă: e suficient că „Dumnezeul” lor îi iubeşte pe ei. Asta pentru
că, de fapt, „Dumnezeul” Pucioasei nu-i iubeşte pe toţi oamenii (asemenea
Hristosului biblic, care S-a şi jertfit pe cruce şi pentru cei drepţi, şi
pentru cei păcătoşi), ci numai şi numai pe cei care, prin lepădare de sine, I
s-au declarat supuşi Lui până la moarte:
« O, fiilor, grăirea cea de la masă în ziua ce a trecut a fost
bucuria cea așteptată de cei din cer, care așteaptă pe poporul acestui cuvânt
să aibă duhul înțelegerii pentru iubirea de Dumnezeu, pentru urmarea lui
Hristos, fiilor. Iubirea de Dumnezeu cere credincioșie prin lepădare de sine,
și trebuie să știe cei ce se vor creștini iubiți de Dumnezeu că nu ei trebuie să-L
iubească pe Domnul, ci Domnul trebuie să-i iubească pe ei, și aceia sunt cei iubiți de Mine, fiilor, și
sunt cei ce au lepădare de sine, și pe care Eu Mă bizui cu lucrările Mele și îi
iubesc pe ei pentru dăruirea lor toată, pentru credincioșia lor, fiilor. »[1] (citat
din predica leliței Mihaela din 20 ianuarie 2018)
De fapt, supunerea până la moarte care se cere acum supuşilor „pucioşi”
este o altă inovaţie îndrăzneaţă, chiar periculoasă, îndată ce ea se dăruieşte
nu numai „Dumnezeului” Pucioasei, ci şi liderilor sectei, ascunşi sub
terminologii înşelătoare precum „Fiii Lui” (Fiii lui „Dumnezeu”)
sau, în alt context, „Fraţii lor” (Fraţii supuşilor sectei). Oare,
se vor prevala liderii „pucioşi” de această nouă poruncă, pentru a le cere
supuşilor lor să se lase folosiţi dincolo de voinţa lor, sau chiar să accepte sacrificii
duse la extrem? Tot ce se poate, după o asemenea proclamaţie radicală,
extremistă chiar:
« Ca să aibă creștinul
preț mare pentru cei de pe pământ și pentru cei din cer, el trebuie să
dovedească o față sfântă pe chipul lui prin îndeletnicirile lui, și trebuie
să-L aibă pe Domnul în el cu fața Sa cea plină de viață din cer, aspru să fie
pentru sine și dulce pentru Domnul și cu Domnul. O, și cum este creștinul aspru
cu sine însuși, fiilor? Un așa creștin nu-și caută întâietate, ci se depășește
pe sine mereu, mereu, ca să se aibă pentru cei din jurul lui și ca să-și simtă
viața bucurându-i pe semeni și făcându-le binele cel folositor sufletului lor.
Tot timpul el este gata pentru tot ce înseamnă Dumnezeu
și frații, pentru toate câte merg la cer pe această cale, care se cheamă
lepădarea de sine, calea pe care i-am spus-o Eu omului s-o ia pentru el ca să
Mă poată urma. Un așa creștin e gata în toată clipa să spună: aici sunt, Doamne,
și
gata sunt
să-mi dau viața, să fiu folosit cu viața mea pentru viața Ta, și a fiilor Tăi, care
Ți-au dat viața lor Ție, slujindu-Ți în toate și mereu. »[2] (citat din predica leliței Mihaela din 20 ianuarie 2018)
Desigur
că, liderii sectei vor încerca să-şi acopere această blestemăţie (care
înrobeşte voinţa, până şi viaţa supuşilor lor), zicând că „şi
sfinţii s-au jertfit pentru dreapta credinţă”. Da, aşa este, însă
deosebirea esenţială e aceea că martirilor nu le-a cerut nimeni să-şi jertfească viaţa, şi cu atât mai mult,
nu le-a impus nimeni să o facă, să se dăruiască forţat pe sine jertfei. Dacă au
făcut-o, au făcut-o pentru că aşa au voit ei, aşa au considerat că se cade şi
este bine. Or, aici vedem altceva, vedem o obligare
a supuşilor „pucioşi”, care vine din
exterior, şi nu din propria lor alegere liberă.
Liderii „pucioşi”
au fost puternic contestaţi tocmai pentru astfel de fantezii puse pe seama lui
Dumnezeu, care se bazează toate pe minciuna lor mai veche, care pretinde că la
Pucioasa ar fi avut loc „A Doua Venire în Duh” a Domnului Hristos pe norii
cerului, ca să-Şi pregătească o pretinsă „A Treia Venire în Trup”. S-a remarcat,
pe drept cuvânt, că „pucioşii” nu au respectat multe proorocii biblice legate
de „A Doua Venire a Domnului”, printre care una spune că (cităm) :
„ Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va
vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au
împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.”[3]
Dacă „orice ochi îl va vedea”, oare de ce nu L-a văzut nimeni până acum, de mai bine de 60 de ani, la Pucioasa? Prinşi
cu mâţa-n sac, chiar şi liderii „pucioşi” recunosc indirect că „Dumnezeul” lor imaginar nu poate fi
văzut cu ochii fizici; de aceea ei au răstălmăcit mesajul biblic, pretinzând că
„Dumnezeul” Pucioasei poate fi văzut
şi trebuie văzut doar cu „ochii minţii”:
« O, dacă ar avea omul minte așa
cum i-a dat Dumnezeu s-o aibă, ar putea cu ea să-L vadă și să-L înțeleagă pe Domnul în
cuvântul acesta plin de vestire de sus și de chemare la viață. Omul însă s-a
vândut pe nimic și-și duce mintea spre cele care-l despart de Domnul, de duhul
vieții și al tainelor sfinte, de care omul ar fi fost să se bucure mult dacă ar
fi căutat cu mintea pe care i-o dăduse Domnul s-o aibă el. »[4] (citat din predica leliței Mihaela din 19
ianuarie 2018)
Fără a se
sinchisi de faptul că tocmai au stabilit ex cathedra că proorocia biblică
„orice ochi Îl va vedea” este,
chipurile, mincinoasă, liderii „pucioşi” îi acuză pe cei care nu au mintea
destul de creaţă şi imaginaţia destul de bogată că exact de aceea ei nu se
ridică la înălţimea vederii unui „Dumnezeu” care face atâta efort şi-Şi
dă tot interesul ca să nu fie văzut de nimeni.
***
În articolul
precedent remarcam apetitul liderilor „pucioşi” spre inovaţii care se aseamănă
izbitor cu formule sectare consacrate. Unii sectari au alergie la cuvinte
precum „preot” sau „biserică”, ei înlocuindu-le cu formule pretenţioase (precum
„elder”, sau „Sala Regatului”) sau mai simple (precum „pastor”, sau „Casă de Adunare”).
„Pucioşii” s-au dovedit şi mai inventivi, ei recuperând inclusiv termeni ai
slujirii Vechiului Testament (precum „Templul”, sau Cortul Întâlnirii”) în afară
de expresiile sectare pe care le-au copiat pur şi simplu de la alţi sectari, considerându-le
potrivite şi „novatoare” (precum „casa de
adunare”). Mai remarcam atunci că (cităm):
ceea ce era „mânăstire” prin anii ’90 a devenit cu timpul cetate
(fără turnuri şi fără crenele) iar „biserica
cu 33 de cupole” a fost înlocuită de „pucioşi” cu casa de adunare (fără
clopote şi fără cupole):
« O, am cetate pe pământ cu ei, Tatăl
Meu. Am casă și primire ca să vin, Tată.
Binecuvintează adunarea Mea cu ei și
proslăvește pe Fiul Tău cu mângâierea Ta, o, Tatăl Meu. » [5] (citat
din predica leliței Mihaela din 14 ianuarie 2018)
Ultima
predică pucioşească nu face decât să confirme ceea ce spuneam atunci. Anume, nu
numai că adepţii statornici ai sectei de la Pucioasa sunt văduviţi de către liderii
lor de lăcaşul consacrat al bisericii şi de slujirea ei canonică, dar chiar şi
oaspeţii şi simpatizanţii care sunt chemaţi la sărbători pentru „întâlniri” în „cetate”
(fosta „mânăstire” mixtă, devenită acum „cetate” a prozelitismului pucios), sunt
de asemenea primiţi în „adunare”, care are loc în sala de conferinţe a sectei:
« Binecuvinez (sic!) iubirea care v-a adunat în sala de petrecere cu
Domnul aici, fiilor. Binecuvintez umilința
inimilor voastre, că ea însăși este o binecuvântare pentru cei ce o au ca
lucrare a inimii, o, fiilor. [...] Curând,
curând, iarăși vom așterne zi de pregătire și de întâlnire aici în cetate. »[6] (citat
din predica leliței Mihaela din 19 ianuarie 2018)
Oare să nu fi remarcat pelerinii
curioşi că au lăsat biserica lor din sat pentru o himeră, ascunsă cu
dibăcie prin ungherele casei de adunare de la Pucioasa?
………………...
Anca
Ionescu-Târgovişte
21 ianuarie 2018
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.