541. Liderii „pucioşi” îşi schimbă propriile învăţături de la un an la altul

Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.

541. Liderii „pucioşi” îşi schimbă propriile învăţături de la un an la altul

Multe dintre învăţăturile pucioşeşti nu fac altceva decât să reproducă precepte teologice cunoscute, pe care le regăsim şi în Sfânta Scriptură. De aceea, deşi sunt prezentate ca dezvăluiri, inovaţii sau „descoperiri” proprii, menite să perfecţioneze învăţătura creştină (ceea ce, totuşi, subminează implicit unicitatea, congruenţa şi suficienţa Scripturii), în principiu ele ar putea fi considerate acceptabile.  Cu toate acestea, reformulările ultimative folosite de sectanţii „pucioşi” şi apoi îndemnurile spre radicalizare le diminuează sensibil valoarea lor filosofică şi educativă. Şi mai grav este însă atunci când, din exces de zel (sau, prin simplul exerciţiu al uitării omeneşti), liderii „pucioşi” ajung să-şi „corecteze” propriile lor învăţături, formulate tot de ei, cu ani în urmă, într-o manieră de asemenea ultimativă. Iată un exemplu dintre cele mai proaspete.

În anul 1997, liderii sectei proclamau că există o singură iubire bună, şi aceasta este numai iubirea de Dumnezeu. Ei extrăgeau dintre mai multe daruri cereşti cvasi-echivalente ca importanţă ( darul credinţei, darul iubirii de Dumnezeu, darul ascultării şi darul sfinţeniei) pe acela care era cumva mai presus de toate celelalte: darul „iubirii de Dumnezeu”:

« Nu ştie omul că numai iubirea de Dumnezeu este bună.  [...] Voiesc să împlinesc cu tine şi prin tine această Scriptură a înnoirii lumii, şi de aceea lucrez în tine dar de credinţă şi de iubire de Dumnezeu, şi de ascultare şi de sfinţenie, poporul Meu, că numai pe tine te mai am viu între oameni. »^[1] (citat din predica leliței Mihaela din 1 iunie 1997)

Prin anul 2001, liderii „pucioşi” renunţau practic la formularea „iubire de Dumnezeu”, prin deschiderea unei polemici zgomotoase asupra diferenţei majore între cele două trăiri numite „iubirea de Dumnezeu” şi „iubirea pentru Dumnezeu”, făcând acum clar o distincţie între una şi cealaltă şi proclamând ritos că iubirea pentru Dumnezeu este o experienţă mistică superioară şi inegalabilă, pe care o are numai acela care merge neabătut pe calea cea nouă deschisă de către pucioşi cu „Cuvântul” lor. În final, ei trăgeau concluzia sentenţioasă că numai iubirea pentru Dumnezeu este acea minune, acel salt calitativ înainte, admirabil şi de dorit (atins doar de către creştinii sectanţi de la Pucioasa), acel „mai mult” de la care nu se mai poate trece înapoi:

« O, Ierusalime, [...] nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. »[2] (citat din predica leliței Mihaela din 6 mai 2001)

Prin anul 2008, liderii sectei anunţau altceva: doar sfinţenia este acel obiect exhaustiv şi inegalabil al iubirii pe care trebuie să o experimenteze creştinul.  Numai sfinţenia  trebuie iubită, şi nimic altceva mai presus de ea:

 « Nimic să nu iubeşti ca şi sfinţenia; ea te scapă de moarte, iar iubirea dintre fraţi să fie mare, căci sfinţenia se hrăneşte cu iubirea Mea cea dintre fraţi, iubirea care vindecă omul de păcat, şi pe care lumea n-o cunoaşte, tată. »[3] (citat din predica leliței Mihaela din 20 aprilie 2008)

Nimic înseamnă nimic, deci aici nu mai încape vorbă: vreo excepţie, vreo derogare, vreo iotă sau vreo cirtă care să se mai poată schimba de la o zi la alta, sau de la vreun credincios la altul. Şi totuşi... Nouă ani mai târziu (mai exact, acum, în zilele noastre) liderii „pucioşi” uită de acest „nimic” şi schimbă din nou priorităţile „absolute şi imuabile”: Numai ascultarea  trebuie iubită de acum, şi nimic altceva nu mai trebuie iubit (sau măcar dorit) mai presus de ea:

« Nimic să nu iu­biți, nimic să nu doriți ca și ascultarea în lucrul vostru din toată clipa. »[4] (citat din predica leliței Mihaela din 25 decembrie 2017)

         Nimic înseamnă nimic, deci de acum supuşii pucioşi nu mai iubesc sfinţenia, ci doar ascultarea. Au iubit sfinţenia destul, din 20 aprilie 2008 până în 25 decembrie 2017. Deşi, fără sfinţenie... n-o fi cam greu pentru ei, după ce s-au obişnuit cu ea?

De ce oare era însă necesară tocmai acum forţarea „ascultării”, ca virtute inegalabilă? De ce trebuia călcat cu nonşalanţă peste vechile principii, stabilite cu ani în urmă de aceeaşi conducători ai sectei? Poate pentru că neascultarea supuşilor o fi luat asemenea proporţii în ultima vreme (mai ales după spectaculoasele evadări ale unora dintre cei mai proeminenţi „sclavi”), încât se impunea o manevră nouă, în forţă, ca să oprească din faşă orice altă tentativă a vreunui disperat, de a scăpa din lanţurile lagărului pucios. Liderii „pucioşi” (numiţi în şoaptă „Fraţii” de către supuşi, cu o stinghereală vecină cu angoasa) sunt acum atât de doritori de ascultare oarbă din partea supuşilor lor, încât proclamă o ascultare neselectivă, oricare ar fi ea, dacă „vine din faţă” (adică vine de la ei, de la liderii sectei):

« Ascultați de ceea ce vă vine în față, că a­ceasta vă învață să ascultați, nu altceva este învățătura pentru ascultare. »[5] (citat din predica leliței Mihaela din 25 decembrie 2017)

Niciun murmur, nicio nemulţumire, niciun reproş nu le mai sunt admise de acum lacheilor lor:

« Fiilor, fiilor, nu răspundeți cuvânt contra ascultării care vă iese în cale s-o lucrați. »[6] (citat din predica leliței Mihaela din 25 decembrie 2017)

Dar, culmea! nu numai ascultarea trebuie iubită (deşi exact aşa s-a spus şi s-a pretins, doar puţin mai înainte). Mai trebuie iubită de către sclavul „pucios” cel mic şi sarcina cea mare care i se pune în spate (dar mai ales trebuie iubiţi „Fraţii” care-i îndeasă sarcina în spate), intensitatea iubirii fiind direct proporţională cu mărimea poverii:

« E greu aceasta, dar trebuie așa să lu­crați, fiilor. Celor puțin deprinși așa vă este mai greu să împliniți frumos iubirea aceasta, dar cei ce iubesc să poarte sarcini și frați cu sarcini, a­ceia gata sunt la veghe să se dăruiască, să se facă mici pentru sarcini mari, că numai cei ce se lasă mici sunt cei ce se bagă sub sarcini de purtat, iar altfel omul se simte mare și se apleacă greu. »[7] (citat din predica leliței Mihaela din 25 decembrie 2017)

Desigur că liderii sectei „au aşii în mânecă”, pentru a se justifica oricând în faţa supuşilor lor de ce le cer ascultare oarbă şi de ce le pun în cârcă sarcini anevoie de purtat ( citeşte muncă până la epuizare). Cică totul este spre binele lui, a sclavului „pucios”, ca să fie „făcut din nou” (cică făcut şi nu născut, aşa cum scrie în Biblie – dovadă că liderii „pucioşi”  au uitat să mai răsfoiască Scriptura din când în când, ca să evite ghinionul de a mai spune prostii), căci de aceea ar fi venit „Domnul” pe furiş la Pucioasa a doua oară, (amânând astfel „cea de-a treia venire” promisă de El, pentru altă dată):

         « Ar fi să înțeleagă cel care voiește să se facă fiu și creștin al lui Hristos și să știe bine ce voiește când dă să hotărască aceasta, și iată de ce a fost să vin iarăși de la Tatăl pe pământ! Am venit să-l povățuiesc pe om și să-l fac iarăși, căci cel de la început n-a dat să asculte și n-a putut să rămână întru Mine, și iată, omul păcă­tuiește și-i trece timpul, săracul, că așa știe el să-și petreacă timpul vieții trupești, dar scris este că la mintea omului nu se suie bunătățile și bucuriile pregătite de Domnul pentru cei ce-L iubesc pe el în vremea lor de pe pământ.  »[8] (citat din predica leliței Mihaela din 25 decembrie 2017)

 Deşi Domnul Iisus Îşi învaţă ucenicii să nu ceară multe de la Dumnezeu, pentru că ştie Tatăl ceresc ce le trebuie lor şi de ce au nevoie („Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.”- Matei 6:7-8), liderii „pucioşi” îşi îndeamnă supuşii la „cerşetorie duhovnicească”, şi la „lucru mult pe pământ”, în convingerea lor mesianică de „salvatori ai neamului românesc” ( şi de ce nu? ai tuturor neamurilor pământului):

« Mânuțele ridicate în sus până la cer și rugăciune cerșetoare de slava Domnului, de lucru mult pe pământ, pe pământul român pentru toți și pentru toate neamurile pământului, aceasta să cereți voi cu tot adevărul și puterea cu care aduceți Domnului rugăciunile voastre, fiilor purtători de Dumnezeu și primitori ai Domnului. »[9] (citat din predica leliței Mihaela din 25 decembrie 2017)

De unde se vede că ambiţiile politice de a domina lumea, măcar prin cerşetoria vorbelor dacă nu prin fapte concrete, încă mai bântuie prin creierele înfierbântate ale liderilor religioşi „mesianici” de la Pucioasa.

………………...

Anca Ionescu-Târgovişte

30 decembrie 2017

…………………

---

[1] www.noul-ierusalim.ro

[2] Ibid.

[3] Ibid.

[4] Ibid.

[5] Ibid.

[6] Ibid.

[7] Ibid.

[8] Ibid.

[9] Ibid.