540. Liderii „pucioşi” recunosc, în sfârşit, că arhiereul Irineu a rămas pentru ei doar o amintire
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
540. Liderii „pucioşi” recunosc, în sfârşit, că arhiereul Irineu a rămas
pentru ei doar o amintire
După mai bine de douăzeci şi cinci de
ani de minciună (perioadă în care pretindeau că arhiereul Irineu suspină în
taină de dorul lor, fiind ostracizat şi împiedicat fizic să ia vreun contact cu
ei), liderii sectei Noul Ierusalim de la Pucioasa au profitat de evenimentul
morţii regelui Mihai ca să anunţe că Irineu e şters din pomelnicul favoriţilor
lor, rămânând de la el doar amintirea.
Din arhiereul cel mare, cel care era „hărăzit”
de „proorociile” pucioşeşti ca să conducă toată Biserica (în locul lui Teoctist,
ca patriarh, şi în tandem politic cu regele Mihai – care, la rândul lui, era „hărăzit”
de aceleaşi „proorocii” pucioşeşti ca să conducă reînfiinţatul „Regat al
României”) n-a mai rămas decât duhul amintirii unei credinţe înşelate, căci
înşelăciunea lor l-a făcut pe Irineu să se depărteze defintiv de cei pe care-i
credea atunci un etalon de sinceritate şi de cucernicie creştinească. Drept „răsplată”,
şi „pucioşii” l-au dezbrăcat pe Irineu de „harul” lor:
« Am avut atunci aici
cu voi pe arhiereul martor, pe cel ce a crezut întru totul cuvântul Meu și
locul lui și rodul lui. O, e grea acum inimioara lui, și nimeni nu i-o știe,
nici măcar el. Duhul credinței lui
de atunci l-am luat Eu ca să-l păstrez în cer, că pe
pământ el a fost dezbrăcat de tot de darul
cel de la Mine pentru el peste vremea aceea. »[1] (citat din predica leliței Mihaela din 14 decembrie 2017)
Oare de ce
au făcut „pucioşii” această asociere? Nu numai pentru că ei au proiectat prin
anii ´90 un destin politic îngemănat pentru cei doi bărbaţi providenţiali (promiţându-i
unuia tronul regal, iar celuilalt tronul patriarhal), ci şi pentru faptul
că ambii au adus pentru „pucioşi”, cu timpul, eşec şi dezamăgire. Regele Mihai
s-a complăcut într-o espectativă păguboasă, aşteptând ca cineva din ceruri să
vină şi să-i ofere tronul pe tavă, iar Irineu a preferat Biserica strămoşească
în locul unui surogat pe care i-l ofereau „pucioşii” în perspectiva unei
pretinse restaurări a Tradiţiei. De
aceea, „pucioşii” au inventat pentru amândoi foştii lor favoriţi un tratament asemănător: dacă pe pământ nu i-au
putut ajuta ca să ajungă să stea şi să domnească pe tronurile promise, acum li
se promite că vor obţine în cer orice vor dori, chiar şi tronuri de domnie cerească, îndată ce pe pământ au fost dezbrăcaţi
de toate darurile promise de către „pucioşi”. Numai să ceară, şi li se va da şi
vor avea. Cu alte cuvinte, regele, dacă în timpul vieţii n-a fost în stare să
mijlocească pentru români ca să le fie şi lor un pic mai bine după zavera
sângeroasă din 1989, ar putea acum, din ceruri, să se amestece copios în
actualele dispute politice din România, în vreme de „cumpănă grea”, să le
influenţeze sau chiar să le dirijeze după bunul lui plac:
« — O, intră întru
bucuria și mângâierea Domnului tău, unsule al Meu, rege al românilor! [...] O, cere-Mi, și ți se va
da! Cere-Mi, că mare și duioasă e ruga ta
pentru neamul
român, cuprins acum de cumpănă grea, căci
lanțurile îl strâng iar și iar prin mâna celor ce iarăși i-au răpit libertatea,
i-au oprit în loc nădejdea, dar acum acest neam are mijlocitor mare înaintea
Mea, și vom lucra din cer mântuirea cea de la Dumnezeu peste pământul și neamul
român. »[2] (citat din predica leliței Mihaela
din 14 decembrie 2017)
Iar
dacă biruinţa regelui n-a fost posibilă pe pământ, ca bătălie câştigată pe câmpul de luptă, ea va fi desăvârşită în
ceruri, unde va găsi şi tronul pierdut pe pământ, ca o consolare de odihnă şi bucurie şi mângâiere
pentru ce-a avut şi ce-a pierdut:
« Pe pământul român e
așternută pregătirea pentru zi de slavă cerească a unsului Tău Mihail, regele
românilor, care vine acum la Tine, la cei din cer, Doamne. Cuvântul Tău să
grăiască acum, în ziua mea de serbare și să
scrie în cartea Ta de azi ziua lui de biruință spre cele cerești, a unsului Tău, Doamne.
Tu ești Domnul Dumnezeul lui, pe Care L-a iubit și L-a ascultat după cât s-a
putut din partea lui, căci strâmtorarea lui a fost mare și grea, ca și răbdarea
în care a suferit atâția ani înstrăinarea lui de țară și de neam.
Binecuvintează acum odihna lui și bucuria între cei din cer și mângâierea cea
de după toată durerea lui pe pământ. »[3] (citat din predica leliței Mihaela
din 14 decembrie 2017)
Pentru arhiereul
Irineu va fi aplicată aceeaşi formulă. Deşi i se promisese negru pe alb că va
primi tronul patriarhal pe care patriarhul Teoctist i-l va lăsa lui cadou peste
noapte, Irineu a trebuit să se mulţumească doar cu avansarea ierarhică lentă şi
obişnuită, prin care trec toţi arhiereii, de la mic la mai mare; iar tronul de
patriarh, pe care nu l-a putut obţine pe pământ, îl aşteaptă şi pe el tot în
ceruri, însă abia după ce trupul lui se va alătura strămoşilor săi:
« Am strâns întru una
cele trei zile de amintire și așezăm în carte taina lor. Am avut atunci aici cu
voi pe arhiereul martor, [...] Duhul credinței lui de atunci l-am luat Eu ca să-l păstrez în
cer, [...] »[4] (citat din predica leliței Mihaela din 14 decembrie 2017)
Liderii „pucioşi”
ocolesc cu dibăcie eşecul „proorociilor” lor (care îl „asigurau” cu tărie pe
regele Mihai că va reveni să cârmuiască de pe tron), transformând negrul în alb
şi albul în negru. Neîmplinirea
obţinerii tronului regesc este transformată, prin prestidigitaţie pucioşească,
în împlinirea unei ambiţii
pucioşeşti, aceea de a zidi o biserică cu hramul Arhanghelului Mihail şi a putea
pretinde apoi că regele Mihai ar fi fost „ctitor cu numele său” (deşi,
adevăraţii ctitori de biserici mai pun la bătaie şi punga cu bani, că să avanseze
mai iute zidirea, nu numai numele pe pomelnic). Apoi, „pucioşii” au săpat o
inscripţie meşteşugită în care au trecut şi numele lui Mihai I, ca oricine trece
pe acolo să vadă că ei l-au avut ctitor pe rege. Împlinirea obţinerii tronului regesc a fost, aşadar, substituită cu
împlinirea săpării numelui regelui în
marmură, la poarta bisericii, şi cu promisiunea că, dacă n-a mai putut fi rege pe
pământ pentru români, va fi mijlocitor
din cer pentru ei (adică, tot un fel de rege
numai cu numele):
« Cuvântul Meu de pe
vatra aceasta a proorocit venirea ta înapoi și ți-a pregătit apoi cărare
pietruită, și ți-am trimis înainte soli, și pe arhiereul martor al tainei
cuvântului Meu și ți-am dat de veste că lucrez pentru întoarcerea ta, chiar
dacă țara română nu era pregătită pentru această împlinire. Eu însă am împlinit,
așa cum am grăit din vreme prin cartea cuvântului Meu cel de peste șaizeci de
ani scris și așezat pe pământul român, că am ridicat la vedere pietricica cea
albă și poarta care străjuiește peste grădina cuvântului Meu și ți-am pus numele
pe piatră ca să împlinesc apoi, și am împlinit. [...] iar tu vei fi de acum mijlocitor în cer pentru țara ta,
pentru cei ce plâng și-și plâng despărțirea lor de tine, o, rege mare prin
ungerea ta cea de la Mine pusă pe creștetul tău. »[5] (citat din predica leliței Mihaela
din 14 decembrie 2017)
Ca de
obicei, liderii „pucioşi” aduc drept vină principală a slujitorilor Bisericii (dar
nu numai vină, ci păcat de-a binelea) faptul că au
schimbat calendarul, aşa încât acum sărbătorile după calendarul îndreptat nu ar
mai corespunde timpului biblic. De aceea, zic ei, nici Dumnezeu nu mai lucrează
cu ei (altfel spus, slujitorii Bisericii n-ar mai avea har), iar Antihrist a
ajuns să troneze în mijlocul Bisericii Tradiţionale:
« O, nu mai lucrează
cu Domnul slujitorii de altare, căci sunt împărțiți, și scris este că nimeni nu
poate sluji pe doi stăpâni. Am plâns aproape două mii de ani, am plâns cu Tatăl
de mila turmei nepăstorite și înconjurată de cei puternici, de antichriștii
care n-au lipsit niciodată dintre cei ce se arătau a fi slujitori de altare, și
care Mi-au șubrezit de pe piatra ei biserica, și nu s-a mai așezat la loc ceea
ce s-a dărâmat, și a rămas că neamul român a fost trântit jos de pe piatră de
cei ce s-au suit slujitori de altare, o, și nu s-a mai ridicat de jos acest
neam ales între popoare taină a lui Dumnezeu la sfârșit de timp, căci când vine
sărbătoarea Crăciunului românii n-o mai au la locul ei din calendar și ies cu
ea înainte de vreme și nu mai țin zilele de sărbători la locul lor, o, și e păcat,
căci îndrăzneala a fost prea mare, ca și neascultarea
de părinți și de datinile bine socotite încă de la început, prin așezarea lor
de la Dumnezeu și de la apostoli și de la sfinți. [...] E înalt și e lat și e gras antichrist în mijlocul bisericii,
unde îi este locul și lucrarea sa. O, unde să-i fie în altă parte lucrarea și
atacul, dacă nu lângă Cel Căruia I se împotrivește el? Iată orbirea cea mare! »[6] (citat din
predica leliței Mihaela din 14 decembrie 2017)
În consecinţă, ei pretind că singura
reparaţie posibilă a fost aceea de a înfiinţa o „Biserică nouă”, numită „Biserica
Noul Ierusalim”(BNI), care să corecteze acest mare neajuns al calendarului
îndreptat (şi pe lângă el şi altele, dar mai mici). De asemenea, ca un bonus, „pucioşii”
au mai înfiinţat şi o „Grădiniţă nouă”
(în ideea nespusă, dar în mod sigur gândită, că „vă va rămâne şi o Grădiniţă vouă: grădina Edenului”):
« Fiilor, fiilor, am reparat prin voi
această stricăciune și v-am așezat Eu,
Domnul, înaintea Mea cu taina începutului bisericii Mele, iar în ziua aceasta
sunteți sărbătoriți de cei din cer cu Mine la masă la voi pentru ziua voastră
cea nouă, pentru vremea Mea cu voi, când am așezat pe piatra ei biserica Mea și
am pecetluit grădinița cea nouă, care
poartă pe ea taina cea scrisă în Scripturi, pietricica albă, taină încredințată
celor credincioși, vouă, fiilor, chiar dacă numai cu puțini din cei de acum
douăzeci și șase de ani am mai rămas aici, [...]»[7] (citat din
predica leliței Mihaela din 14 decembrie 2017)
La acest capitol, ipocrizia „pucioşilor”
este fără margini. Dacă asta ar fi fost greşeala capitală a Bisericii Ortodoxe,
apoi în niciun caz nu mai trebuia înfiinţată o nouă biserică, pentru ca aceasta
să corecteze greşeala. Această biserică exista deja, şi ea funcţionează ca o
biserică dizidentă încă din momentul trecerii la calendarul îndreptat: este vorba
de Biserica Ortodoxă de Răsărit (stil vechi). Pucioşii, dacă erau sincer
nemulţumiţi de problema calendarului de stil nou, se puteau duce la această
Biserică; dar ei voiau de fapt altceva, voiau să aibă Biserica Lor. De aceea au inventat BNI.
Liderii „pucioşi”, deşi nu recunosc că
uneltirile făcute prin anii ´90 pentru
a-l aduce pe tron pe regele Mihai au însemnat un eşec răsunător al planurilor
de restauraţie ticluite de ei, răstălmăcesc acum realitatea şi transformă în
sărbătoare şi în biruinţa lor toată mascarada organizată cu prilejul funeraliilor
regelui, acel teatru de prost gust, cu costume de epocă şi actori mediocri, când
cei care îl conduceau pe ultimul drum pe rege (cam aceiaşi care l-au alungat de
pe aeroportul Băneasa, în 1990) plângeau cu lacrimi de crocodil, intonând pe lângă dric, stupid,
ţanţoş şi ipocrit, imnul... „Trăiască
Regele!”:
« O, fiilor, pace
vouă și zile de sărbătoare și de aducere-aminte a lucrărilor Mele cu voi! [...] S-a gătit cerul pentru întâmpinarea regelui neamului român,
iar Verginica este trâmbița Mea de primire, alături de arhanghelul Mihail, care
poartă pe cel uns peste neamul român, aducându-l înaintea tronului Meu, rege
încoronat, rege creștin, care a știut cu de-amănuntul taina lucrării cuvântului
Meu de aici, cuvânt cu care l-am mângâiat multă vreme și îi pregăteam în
taină întoarcerea acasă, iar acum, după ce
cu greu am împlinit aplecarea sub voia Mea a celor ce i-au deschis să vină și
să se întoarcă la poporul său, o, iată, l-am pregătit apoi frumos, l-am gătit,
l-am așezat înaintea Mea, iar acum am trimis pe îngerul Meu să-l ia de mână și să-i facă intrarea între cei din cer ai neamului român,
și care Mi-au slujit cu viața lor, cu credința lor, cu iubirea lor de Dumnezeu
și de țară, căci țara română este iubirea Mea cea de la sfârșit de timp. [...] Pe
pământul român e așternută pregătirea pentru zi de slavă cerească a unsului Tău
Mihail, regele românilor, care vine acum la Tine, la cei din cer, Doamne.
Cuvântul Tău să grăiască acum, în ziua mea de serbare și să scrie în cartea
Ta de azi ziua lui de biruință spre cele cerești, a unsului Tău, Doamne. »[8] (citat din
predica leliței Mihaela din 14 decembrie 2017)
De ce n-au vorbit aşa, de ce nu s-au comportat aşa, adulatorii „pucioşi” şi
„nepucioşi” cât timp trăia regele? A trebuit să moară, ca să-şi aducă aminte de
el şi de adevărata sa valoare?
………………...
Anca Ionescu-Târgovişte
19 decembrie 2017
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.