538. A murit „regele pucioșilor”!

Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.



538. A murit „regele pucioșilor”!

A murit regele Mihai! Dumnezeu să-l ierte.
Puţini ştiu că regele Mihai a fost revendicat de către „pucioşii” sectei pseudo-ortodoxe „Noul Ierusalim” ca fiind „regele pucioşilor”, exact aşa cum regele Cioabă este revendicat de către ţigani ca „regele ţiganilor”.
Îndată după lovitura de stat din 1989, pe vremea când toate erau tulburi în România, liderii “pucioşi” lansau o „proorocie” revoluţionară, anunţând că regele Mihai va reînnoda firul domniei monarhice. Concomitent, conspiratorii „pucioşi” puneau la cale şi un “şmen” în sânul Bisericii majoritare: o manevră de persuasiune abjectă, prin care patriarhului Teoctist i se transmitea mesajul mincinos cum că ÎnsușiDumnezeul” Pucioasei îl roagă să se retragă din scaun de bunăvoie şi, concomitent, să-i cedeze tronul său ierarhului Irineu, favoritul „pucioşilor”. Planul liderilor sectei prevedea că Irineu ar fi urmat să devină, după spusele lor, “al șaptelea patriarh al B.O.R.” (ei interpretând în fals că „Teoctist a fost de două ori patriarh, ocupând poziţiile 5 şi 6 în pomelnicul patriarhilor” – ceea ce desigur că este o forţare interpretativă, menită să-i asigure lui Irineu „poziţia de aur” în acest pomelnic, respectiv poziţia 7) :
« Proorocie. Cuvântul Domnului către patriarhul Teoctist
Scoală-te din nou şi şezi în mijlocul bisericii! Iată, citeşte aici.
1. Miron
2. Nicodim
3. Iustinian
4. Iustin
5. Teoctist
6. Teoctist
7.
[...]
Ia aminte, că trebuie să stai încă o dată pe scaunul bisericii, că te-am găsit potrivit să aşez prin tine pe cel de al şaptelea uns. Ia aminte bine, că s-au împlinit cei şaptezeci de ani de sub puterea fiarei roşii. Acum Eu aşez din nou Ierusalimul. Te-am adus a doua oară pe scaunul bisericii să-Mi pot aşeza vremurile aşa cum erau până la domnia fiarei roşii. Şi Îmi voi unge prin tine cu untdelemnul sfinţeniei pe cel de al şaptelea uns. Acela este de la Mine; întru acela binevoiesc. Peste el voi coborî legile Mele pe care Mi le-aţi stricat; cu el voi îndrepta iarăşi vremurile pe care Mi le-aţi schimbat, şi cu el voi netezi cărările şi voi îndrepta calea vieţii, ca să vină spre Mine poporul Meu cel orbit de nelegiuiri. Ia aminte, că ţi-l voi face cunoscut. Iată toiagul şi crucea biruinţei. Păstrează-le pentru ungerea acestui slujitor al Meu. Amin, amin, amin. »[1] (citat din predica leliţei Mihaela din 29 aprilie  1990)

Inutil de adăugat aici ceea ce știe toată lumea, anume că Teoctist n-a cedat şantajului şi n-a binevoit să facă jocul „pucioşilor”, ci a preferat să păstorească în continuare până la moartea sa,  iar patriarhul care i-a urmat lui Teoctist  n-a fost ierarhul Irineu, așa cu preziceau “pucioșii”, ci ierarhul Daniel, venit din poziţia de mitropolit al Moldovei.
Dar şi pe plan politic „pucioşii” au mizat pe o carte necâștigătoare: „Mihaiu al II-lea de Hohănţolern” (regele de pică, fost Mihai I-ul) nu a reuşit să-şi recapete tronul şi să-şi succeadă la domnie lui însuşi (adică avatarului său - fostul Mihai I, desigur).  Iată că acum, după o viaţă îndelungată de peste 96 de ani, regele de pică Mihai, autointitulat „al României”, a picat definitiv, ieșind din această lume și alăturându-se strămoșilor săi (și astfel invalidând definitiv “proorocia” pucioșească prin care i se promisese că-şi va reprimi  tronul pierdut în 1947 în urma conspiraţiei comuniștilor prosovietici).  
Ce urmăriseră de fapt „pucioşii” prin anunţarea, susţinerea şi chiar complotarea activă la revenirea pe tron a regelui Mihai? Manevra se voia conjugată cu instalarea lui Irineu la cârma Bisericii, iar „pucioşii” urmăreau să-i manipuleze ulterior pe amândoi bărbaţii proeminenţi din stat, în interesul lor şi al sectei lor. Mai exact, ar fi urmat ca noul patriarh să fie intoxicat cu „mesaje din cer”, ticluite de liderii sectei, mesaje pe care el ar fi urmat să le prezinte regelui ca „directive dumnezeieşti” imuabile pe care acesta la rândul lui ar fi urmat să le execute fără amendamente şi fără crâcnire. De fapt, aceasta este şi semnificaţia ascunsă a planului pucioşesc, anunţat voalat (în mesajul de mai sus) prin sintagma „voi îndrepta iarăşi vremurile”: liderii „pucioşi” ar fi manevrat din umbră destinele unei ţări întregi, păstrându-şi, bineînţeles, partea leului din avantajele pe care le preconizau în urma acestei negustorii la nivel suprem. Dacă reuşea complotul „pucioşilor”, ei ar fi putut să reclame cu satisfacţie: „Mihai este regele nostru, după cum Irineu este patriarhul nostru”.
Numele noului rege Mihai n-a fost doar sugerat, ci  a fost dezvăluit în mod explicit în zeci de situaţii, prin mesajele pucioşeşti. Nu se poate specula că textele pucioşeşti ar fi conceput domnia regelui doar simbolic, fără reprimirea tronului şi a prerogativelor pierdute  samavolnic în anul 1947, îndată ce se face în mod repetat referire la ungerea sa, ca fiind o ungere indelebilă. De asemenea, este vizibilă conexiunea conspirativă pe care o proiectaseră „pucioşii” între Stat şi Biserică, între capul Statului (monarhul „proorocit” a fi reîntronat, Mihai) şi capul Bisericii (patriarhul „proorocit” a fi înscăunat, Ioan-Irineu), care urmau să se sprijine unul pe altul ca împreună să pună mâna efectiv pe toată puterea în România:
« Iată, sunt prin cuvânt în România, şi am vestit că M-am ridicat să gătesc cărare unsului Meu Mihail, căci prin biserica Mea cea vie îl voi aduce,  şi Eu voi fi şi voi cuvânta, şi cuvântul Meu se va întrupa, şi va fi slavă peste cea binecuvântată.  [...] Binecuvântată să fie, şi piatră de temelie a bisericii neprihăniţilor şi a neadormiţilor să fie această piatră care se aşează acum prin martorul Meu Ioan-Irineu, căci el va sta pe scaunul bisericii Mele şi va cuvânta legile Mele cele curate, cele sfinte, căci este martorul lucrului Meu din vremea aceasta. Binecuvântată să fie coroana română  şi casa unsului Meu Mihail, rege al României [...]  »[2] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
Cât priveşte mlădiţa (ne)roditoare a Casei Regale, principesa Margareta, aceasta era văzută de „pucioşi” ca sfetnic al regelui şi chiar ca o posibilă/probabilă succesoare la tron:
« Pace şi ţie, rege al României Mele, de aici, de la prima piatră a începutului cel nou! Pace ţie, Mihail, rege al celei binecuvântate! Pace ţie, şi peste casa ta, şi peste mlădiţa ta, care va sta de-a dreapta ta! »[3] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
Odată jaloanele fiind trasate, urările la adresa „noului rege” care „va cârmui în curând” (deci, îşi va reprimi tronul şi îşi va exercita din nou prerogativele sale monarhice, dar nu oricum, e-he-he! nu oricum, ci dirijat din umbră de sectanţii ambiţioşi  de la Pucioasa) nu mai contenesc, într-un festivism orgolios, dar cel puţin grotesc, având în vedere că nicio promisiune din cele ce i-au făcut „pucioşii” regelui, legate de restaurarea monarhiei, nu s-a mai împlinit:
« Pace şi bunăvoire şi bună orânduială peste cei credincioşi şi peste casa unsului cel de la Dumnezeu, Mihail, regele României! [...]   Şi se vor împlini în vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, şi el va cârmui întru Mine şi nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată este Dumnezeu cu cuvântul Său, spre plinirea slavei cea aşteptată. »[4] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
O altă „proorocie” pucioşească neîmplinită este aceea că regele, odată instalat pe tron, va face propagandă sectei, drept recunoştinţă că ea l-a ajutat să revină la tron. De asemenea, i se promitea regelui că toate popoarele se vor pleca în faţa acestei „lucrături” pucioşeşti, recunoscând astfel oficial instalarea sa pe tron, ca rege autentic, nu ca rege doar cu numele. În realitate, „lucrătura” n-a mai avut loc, iar regele Mihai n-a făcut niciodată propagandă pucioşilor, deşi ei tare ar mai fi dorit asta:
« Pace peste casa unsului Meu, Mihail! Pace ţie, rege al României, şi fii întru Mine, căci Eu Mă voi arăta prin tine peste noroade, fiindcă va fi să vadă noroadele slava Mea şi slava ta, şi va fi să-şi plece fruntea în faţa acestei lucrături. »[5] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
Apoi i se promitea bietului, naivului rege, că va cârmui nu numai peste România, ci şi peste toate neamurile pământului, cu o singură condiţie prealabilă: să reuşească „lucrătura” convertirii rapide a acestora la pucioşism. Sub cârmuirea regelui Mihai, România urma să devină un fel de „ombilic al lumii” care va face legea pe Terra, iar toate ţările lumii vor accepta statutul de colonie şi vor privi cu extaz spre noua lor metropolă, regatul României Mari şi Tari. În plus, „regele Mihai I + II ”va avea de-a dreapta sa pe noul patriarh al B.O.R. (“patriarhul Irineu I ”, desigur, alesul „Dumnezeului” Pucioasei) şi amândoi vor trage sforile lumii, ca doi sforari pricepuţi:
« Ia aminte la Cel ce grăieşte cu tine din cer, rege al României,  [...] Un picuţ, şi despecetluiesc acest izvor de înviere şi de viaţă întru adevăr, şi vei veni apoi, şi vom cârmui întru adevăr peste noroade, că România va împărţi legea şi calea adevărului şi calea vieţii, şi vei avea de-a dreapta ta pe cel ce-l pregătesc să fie cel dintâi peste biserica Mea, căci este alesul Meu pentru vremea aceasta şi este aşezat întru sfinţenie şi întru taina care va acoperi cu slavă biserica şi neamul acestei vremi. »[6] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
Panegiricele mincinoase la adresa bietului rege fără regat, a Casei Regale (şi, în particular, a fiicei lui, „mlădiţa Margareta”) continuă să poleiască fără nicio ruşine mesajele pucioşeşti:
« Am pus să se scrie pe această piatră numele unsului Meu Mihail.  [...] şi iată, ridic cu grabă turn tare şi stâlp de mărturie, şi apoi voi rosti din vârful acestei pietre numele tău, rege al României. [...]  Ia aminte la Cel ce grăieşte cu tine din cer, rege al României, căci va fi să lucrăm grăbit ridicarea începutului cel nou, care va binecuvânta pe România şi pe regele ei. [...] va purta la temelia lui numele unsului Mihail, rege al celei binecuvântate.  [...] Îmi întind pacea Mea şi Duhul Meu peste tine şi peste casa ta şi peste mlădiţa ta, rege al României. [...] Pace, şi mirul mângâierii pe creştetul tău, iubitul Meu, aşteptatul Meu, unsul Meu cel proorocit!  [...] Binecuvântată să fie casa unsului Meu Mihail şi unirea cea din această zi.  [...]  Pace unsului Meu, Mihail! »[7] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
Făgăduinţele mincinoase pucioşeşti adresate bietului rege (care aştepta răbdător în Elveţia, la Versoix, ca să se întâmple o minune cerească prin care să-şi recapete tronul în România, la Bucureşti), au continuat până prin anii 1993-1994, când mogulii pucioşi au realizat că planurile lor onirice nu prea au şanse de realizare. O ultimă sforţare se impunea de la sine. Într-un “cuvânt pucioşesc” din anul 1993, adresat personal regelui Mihai, se dezvăluia că planul conspiraţionist urma să aibă acum trei vârfuri de atac: regele Mihai, arhiereul Irineu şi liderii „pucioşi”. Toţi erau invitaţi la unitate întru conspiraţie pentru restaurarea monarhiei şi pentru acapararea totală a puterii politice şi religioase în România. Manevra urma să se pună în mişcare exclusiv sub tutela “lucrării” de la Pucioasa, în timp ce regele Mihai şi arhiereul Irineu erau chemaţi în mod special să lucreze sinergic, ca “doi unşi cereşti” (unul pe plan politic şi celălalt pe plan religios):
« Cuvântul Domnului către regele Mihai [...] 
Pacea Mea şi cuvântul Meu şi masă cerească între Mine şi tine, unsul Meu, căci tu ai ungere cerească şi nu pământească. Stau din nou în sfat ceresc cu tine şi lucrez prin cuvânt ca să-ţi întăresc şi să-ţi desăvârşesc credinţa şi statura faţă de lucrarea pe care o lucrez din cer peste pământ după cum este scris în vremea aceasta.   [...]  Pleacă-ţi genunchii tăi, rege al României. Ridică mâinile spre ceruri şi cere [...]  Au trecut trei ani de când cei de rang mare voiesc să te aducă la locul tău. [...]  Eu prin credinţa unşilor Mei lucrez şi împlinesc, iar planurile cele rele şi ascunse le zădărnicesc prin cei ce nu au mâinile curate şi lucrează cu ele împotriva unşilor Mei şi a copiilor Mei. [...]  Voi lucra să-l scot din durere şi din aşteptare pe cel ce-l am uns din biserica Mea, şi voiesc să lucraţi împreună ca doi unşi cereşti, vestiţi din acelaşi izvor, vestiţi de Dumnezeu şi nu de oameni. [...] Cerul rosteşte binecuvântare pentru întoarcerea regelui României. [...]  Pace ţie, Mihail, rege al României! »[8] (citat din predica leliţei Mihaela din data de 12 iunie 1993)
Întoarcerea pe tron a regelui Mihai I era proclamată ca sigură şi iminentă, doar el era “unsul Domnului”. Dar, iată că după ce a răbdat 42 de ani bătuţi pe muchie, sperând să cadă de la putere administraţia comunistă ilegitimă, iată că bietul rege era invitat... să rabde în continuare, căci siguranţa liderilor „pucioşi” în împlinirea „proorociilor” lor rămăsese numai de faţadă (fiindcă nu e suficient să vrei, trebuie să mai şi poţi):
«Voiesc să împlinesc cuvântul rostit pentru întoarcerea unsului României, şi iată, voi ridica între cer şi pământ această lucrare de pregătire a slavei care vine cu Mine, şi prin această lucrare voi aduce Eu pe unsul României. Lucrez prin biserica cea vie, cea cu duhul viu şi cu trupul pregătit pentru ca să stea înaintea Mea, înaintea slavei Mele. Binecuvântată să fie răbdarea unsului Meu, Mihail al României. Încă un picuţ de răbdare până voi sfârşi de trâmbiţat vestea cea sfântă peste România. Cuvântul este rostit, tată. Cuvântul rostit vine spre împlinire şi voi aduce pe unsul României. Eu, Domnul, am cuvântat, şi voi fi împlinitor [...]  »[9] (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 20 martie 1994)
Un alt “cuvânt pucioşesc” (adresat de data aceasta României, ca şi când aceasta ar avea urechi de auzit ca să audă şi minte cu care să gândească) spune că regele Mihai va fi adus pentru ea, pentru că el a fost pus peste ea, adică să o cârmuiască, şi nicidecum ca obiect de decor. Deci, monarhia va fi restaurată de jure, nu de formă:
«O, Românie [...] voi lucra cu toate oştirile cereşti şi voi birui ca să aduc pe cel pus peste tine, pe cel pus de Mine, şi care aşteaptă mâna Mea cea tare ca să lucreze şi să-l aducă. [...]  Eu voiesc să aduc pe cel uns de Mine pentru tine, şi voi lucra ca să biruiesc împotrivirea cea omenească, voi lucra prin puterea care iese de la sfinţenia celor ce umblă cu Mine. Binecuvântată să fie cărarea unsului Meu, Mihail al României, căci iarăşi înnoiesc binecuvântarea acestei cărări de întoarcere acasă a celui uns. [...] Pace şi biruinţă pentru cărarea unsului Meu Mihail, căci cerul sfânt duce luptă spre biruinţă pentru întoarcerea celui uns.  » [10] (Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 23 aprilie 1994)
Până la urmă, cu toate eforturile disperate, cu soliile, cu aranjamentele de culise şi cu manevrele subterane ale liderilor „pucioşi”, s-a dovedit că toată conspiraţia lor orientată pentru re-instaurarea forţată a monarhiei şi acapararea puterii religioase în stat a fost un eşec răsunător. Încurajările şi binecuvântările pucioşeşti adresate regelui s-au dovedit fără folos, iar “proorociile” privind reîntronizarea lui Mihai I pe tronul regatului României şi aşezarea episcopului Irineu în scaunul de patriarh al României s-au dovedit a fi două proorocii mincinoase.
În faţa eşecului de necontestat, liderii „pucioşi” au fost nevoiţi să se replieze, să facă un pas mare înapoi şi să încerce „să dreagă busuiocul”. Acum ei pretind că de fapt “proorocia” lor a fost totuşi împlinită, îndată ce regele Mihai s-a întors în România, chiar dacă n-a mai ajuns pe tron, la modul concret şi palpabil. Da, dar “proorocia” lor nu vorbea de întoarcerea lui Mihai I în România ca simplu cetăţean, ci ca “unsul Domnului”, cu titulatura de Mihai I (sau, al II-lea, eventual, dar asta nu  mai contează), rege al României. Pentru români, Mihai I poate fi considerat rege şi în virtutea obişnuinţei, chiar dacă nu are coroană pe cap şi nu stă pe tron; dar pentru Atotputernicul Dumnezeu, Cel care-i aşează pe aleşii Săi pe tronurile pământeşti, nu mai este acelaşi lucru: jumătăţile de măsură nu pot fi decât expresii ale neputinţei, deci nu Dumnezeu a făcut această “proorocie”, ci altcineva în numele Lui.
De aceea, văzând că şansele împlinirii „proorociilor” lor tind către zero, liderii „pucioşi” s-au gândit că n-ar strica să le mai cosmetizeze, pe ici, pe colo. Inovaţia la care s-au gândit ei, după ani buni de aşteptare zadarnică, este destul de ingenioasă şi simplă. Acum pretind că cei doi “aleşi” (Mihai şi Irineu) au fost totuşiîntronizaţi în chip tainic” ca rege şi respectiv ca patriarh, dar nu pe tronuri omeneşti, concrete, văzute şi materiale, ci doar în chip nevăzut, în inimile celor care cred în ei şi-i iubesc, aşa cum şi Dumnezeu Cel nevăzut este în inimile credincioşilor, unde Îşi are tronul Său cel spiritual:
« Cei ce sunt preoţi şi împăraţi în numele Meu pe pământ între oameni şi pentru oameni, aceia tot ca Mine împărăţesc, şi în inima celor ce-i iubesc pe ei împărăţesc ei, şi prin aceştia sunt ei împăraţi, şi pentru ei sunt. » [11] (Citat din mesajul Mihaelei Tărcuţă  din 19 ianuarie 2009)
Cu timpul, liderii „pucioşi” au căpătat un dezinteres absolut pentru regele Mihai şi au dezvoltat un interes tot mai mare pentru viaţa politică, ajungând să-l simpatizeze şi chiar să-l susţină în mesajele  lor „cereşti” pe preşedintele Băsescu (deci Republica, în dauna Monarhiei – se ştie că Traian Băsescu era nu numai preşedinte de republică, dar şi un republican convins în mentalitate, care a mai şi adus nişte acuzaţii publice foarte acide la adresa regelui Mihai). De exemplu, când preşedintele Traian Băsescu se afla aproape de capătul primului mandat prezidenţial, liderii “pucioşi” l-au declarat pe el singurul “cârmaci” destoinic şi predestinat pentru a conduce pe mai departe România. Alegerile care se apropiau erau privite ca „vremuri de cumpănă”, iar probabilitatea unui eşec al realegerii lui Băsescu era privită ca un început de tragedie pentru români. Republicanul Băsescu era văzut ca providenţial, singura „cârmă bună pe mai departe” pentru neamul românesc:

« În ziua aceasta [...] Verginica [...]  o am aici, lângă Mine, şi-Mi dă ea rugăciune de mulţumire şi de cerere pentru ca să am grijă de poporul ei şi de toată ţara română şi de toată ocrotirea ei de duşmanii cei dinăuntru, şi se roagă ea Mie pentru credinţa în cuvântul Meu a neamului român şi pentru împlinirea Mea peste el, fiilor, că e vreme de cumpănă acum pentru neamul român, că e spre sfârşit statul la cârmă al celui ce stă acum cârmaci peste ea şi e frământare în cer pentru cârma cea bună pe mai departe peste acest neam. »[12] (citat din mesajul Mihaelei din 22 iulie 2014)

Problema regalităţii a ajuns să-i preocupe atât de puţin pe „pucioşi”, încât nu au reacţionat deloc nici măcar la declanşarea scandalului uriaş prin care, în ziua de 1 august 2015, Regele Mihai l-a exclus pe Principele Nicolae din linia de succesiune a Casei Regale şi i-a retras titlul monarhic de Principe al României şi calificativul de Alteţă Regală (ranguri pe care tot el i le acordase tânărului Nicolae, pe când împlinea 25 de ani, în data de 1 aprilie 2010, cu gândul optimist că nepotul său va fi cândva succesorul său, ca rege).
Cum au tratat liderii „pucioşi” moartea iminentă a „suveranului lor”?
Niciun cuvânt prevestitor. Nicio „proorocie”, nicio reacţie, niciun „cuvânt” de mângâiere la adresa chinuitului rege, ca şi când fostul suveran n-ar fi ajuns pe patul de suferinţă, gata să-şi dea obştescul sfârşit. Nici măcar actul samavolnic prin care principele Nicolae a fost împiedicat de nişte piţifelnici să-şi ia rămas bun de la muribundul său bunic n-a stârnit interes „pucioşilor”. Regele Mihai nu mai exista pentru ei, el „murise” pentru ei dinainte de a fi declarată moartea sa.
Desigur că acum, după ce s-a anunţat oficial moartea fostului rege, se vor trezi şi ei şi vor face declaraţii sforăitoare, dar va fi prea târziu.
Regele a murit şi n-a mai apucat să domnească pe tronul regesc, aşa cum îl amăgeau ani de-a rândul „pucioşii”. Moartea suveranului în exil pecetluieşte aşadar încă o proorocie pucioşească cu numele de PROOROCIE MINCINOASĂ.
 ………………...
Anca Ionescu-Târgovişte
5 decembrie 2017
…………………




[1] www.noul-ierusalim.ro
[2] Ibid.
[3] Ibid.
[4] Ibid.
[5] Ibid.
[6] Ibid.
[7] Ibid.
[8] Ibid.
[9] Ibid.
[10] Ibid.
[11] Ibid.
[12] Ibid.
 

Comentarii

  1. În curând veți putrezi cu trupul cât de putrezi sunteți cu duhul

    RăspundețiȘtergere
  2. Aici nu există competiţie. Deocamdată, s-a înscris în cursa de putrezire regele Mihai, dar fii fără teamă, nu scapă nimeni. Dacă eşti curios, Daiane, poţi chiar să furi startul şi să ne spui şi nouă cum a fost. Noi, care mai rămânem, n-o să ne supărăm.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Coment.

Postări populare