538. A murit „regele pucioșilor”!
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
538. A murit „regele pucioșilor”!
A murit regele Mihai! Dumnezeu să-l
ierte.
Puţini ştiu că regele Mihai a fost revendicat de către „pucioşii” sectei pseudo-ortodoxe
„Noul Ierusalim” ca fiind „regele pucioşilor”, exact aşa cum regele Cioabă este
revendicat de către ţigani ca „regele ţiganilor”.
Îndată după lovitura de stat din 1989, pe vremea când toate erau tulburi în
România, liderii “pucioşi” lansau o „proorocie” revoluţionară, anunţând că
regele Mihai va reînnoda firul domniei monarhice. Concomitent, conspiratorii
„pucioşi” puneau la cale şi un “şmen” în sânul Bisericii majoritare: o manevră de
persuasiune abjectă, prin care patriarhului Teoctist i se transmitea mesajul
mincinos cum că Însuși „Dumnezeul” Pucioasei îl roagă să se retragă
din scaun de bunăvoie şi, concomitent, să-i cedeze tronul său ierarhului Irineu,
favoritul „pucioşilor”. Planul liderilor sectei prevedea că Irineu ar fi urmat
să devină, după spusele lor, “al șaptelea patriarh al B.O.R.” (ei interpretând în
fals că „Teoctist a fost de două ori patriarh, ocupând poziţiile 5 şi 6 în pomelnicul
patriarhilor” – ceea ce desigur că este o forţare interpretativă, menită să-i
asigure lui Irineu „poziţia de aur” în acest pomelnic, respectiv poziţia 7) :
« Proorocie.
Cuvântul Domnului către patriarhul Teoctist
Scoală-te din nou şi şezi în mijlocul
bisericii! Iată, citeşte aici.
1. Miron
2. Nicodim
3. Iustinian
4. Iustin
5. Teoctist
6. Teoctist
7.
[...]
Ia aminte, că trebuie să stai încă o dată
pe scaunul bisericii, că te-am găsit potrivit să
aşez prin tine pe cel de al şaptelea uns. Ia aminte bine, că s-au împlinit cei şaptezeci
de ani de sub puterea fiarei roşii. Acum Eu aşez din nou Ierusalimul. Te-am
adus a doua oară pe scaunul bisericii să-Mi pot aşeza vremurile aşa cum erau
până la domnia fiarei roşii. Şi Îmi voi unge prin tine cu
untdelemnul sfinţeniei pe cel de al şaptelea uns. Acela este de la Mine;
întru acela binevoiesc. Peste el voi coborî legile Mele pe care Mi le-aţi
stricat; cu el voi îndrepta iarăşi
vremurile
pe care Mi le-aţi schimbat, şi cu el voi netezi cărările şi voi îndrepta calea vieţii,
ca să vină spre Mine poporul Meu cel orbit de nelegiuiri. Ia aminte, că ţi-l
voi face cunoscut. Iată toiagul şi crucea biruinţei. Păstrează-le pentru
ungerea acestui slujitor al Meu. Amin, amin, amin. »[1] (citat din predica leliţei Mihaela din 29 aprilie 1990)
Inutil de adăugat aici ceea ce știe toată lumea, anume că Teoctist n-a cedat
şantajului şi n-a binevoit să facă jocul „pucioşilor”, ci a preferat să
păstorească în continuare până la moartea sa,
iar patriarhul care i-a urmat lui Teoctist n-a fost ierarhul Irineu, așa cu preziceau
“pucioșii”, ci ierarhul Daniel, venit din poziţia de mitropolit al Moldovei.
Dar şi pe plan politic „pucioşii” au mizat pe o carte necâștigătoare: „Mihaiu al II-lea de Hohănţolern” (regele
de pică, fost Mihai I-ul) nu a reuşit să-şi recapete tronul şi să-şi succeadă
la domnie lui însuşi (adică avatarului său - fostul Mihai I, desigur).
Iată că acum, după o viaţă îndelungată de peste 96 de ani, regele de pică
Mihai, autointitulat „al României”, a picat definitiv, ieșind din această lume
și alăturându-se strămoșilor săi (și astfel invalidând definitiv “proorocia”
pucioșească prin care i se promisese că-şi va reprimi tronul pierdut în 1947
în urma conspiraţiei comuniștilor prosovietici).
Ce urmăriseră de fapt „pucioşii” prin anunţarea, susţinerea şi chiar
complotarea activă la revenirea pe tron a regelui Mihai? Manevra se voia
conjugată cu instalarea lui Irineu la cârma Bisericii, iar „pucioşii” urmăreau
să-i manipuleze ulterior pe amândoi bărbaţii proeminenţi din stat, în interesul
lor şi al sectei lor. Mai exact, ar fi urmat ca noul patriarh să fie intoxicat
cu „mesaje din cer”, ticluite de liderii sectei, mesaje pe care el ar fi urmat
să le prezinte regelui ca „directive dumnezeieşti” imuabile pe care acesta la
rândul lui ar fi urmat să le execute fără amendamente şi fără crâcnire. De
fapt, aceasta este şi semnificaţia ascunsă a planului pucioşesc, anunţat voalat
(în mesajul de mai sus) prin sintagma „voi îndrepta iarăşi
vremurile”: liderii „pucioşi” ar fi manevrat din
umbră destinele unei ţări întregi, păstrându-şi, bineînţeles, partea leului din avantajele pe care le
preconizau în urma acestei negustorii la nivel suprem. Dacă reuşea complotul
„pucioşilor”, ei ar fi putut să reclame cu satisfacţie: „Mihai este regele nostru, după cum Irineu este patriarhul nostru”.
Numele noului rege Mihai n-a fost doar sugerat,
ci a fost dezvăluit în mod explicit în
zeci de situaţii, prin mesajele pucioşeşti. Nu se poate specula că textele
pucioşeşti ar fi conceput domnia regelui doar simbolic, fără reprimirea
tronului şi a prerogativelor pierdute
samavolnic în anul 1947, îndată ce se face în mod repetat referire la
ungerea sa, ca fiind o ungere indelebilă. De asemenea, este vizibilă conexiunea
conspirativă pe care o proiectaseră „pucioşii” între Stat şi Biserică, între capul
Statului (monarhul „proorocit” a fi reîntronat, Mihai) şi capul Bisericii
(patriarhul „proorocit” a fi înscăunat, Ioan-Irineu), care urmau să se sprijine unul pe altul ca împreună să pună mâna efectiv pe toată
puterea în România:
«
Iată, sunt prin cuvânt în România, şi am vestit că
M-am ridicat să gătesc cărare unsului Meu Mihail, căci prin biserica Mea
cea vie îl voi aduce, şi Eu voi fi şi voi cuvânta, şi cuvântul Meu
se va întrupa, şi va fi slavă peste cea binecuvântată. [...] Binecuvântată
să fie, şi piatră de temelie a bisericii neprihăniţilor şi a neadormiţilor să
fie această piatră care se aşează acum prin martorul Meu Ioan-Irineu, căci el va sta pe scaunul bisericii Mele şi va cuvânta legile Mele cele curate, cele sfinte, căci
este martorul lucrului Meu din vremea aceasta. Binecuvântată să fie coroana română şi casa unsului Meu Mihail, rege al
României [...] »[2] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
Cât
priveşte mlădiţa (ne)roditoare a Casei Regale, principesa Margareta, aceasta era
văzută de „pucioşi” ca sfetnic al regelui şi chiar ca o posibilă/probabilă succesoare
la tron:
«
Pace şi ţie, rege al României Mele, de aici, de la prima piatră a începutului cel nou! Pace
ţie, Mihail,
rege al celei binecuvântate! Pace ţie, şi
peste casa
ta, şi peste mlădiţa ta, care va sta de-a
dreapta ta! »[3] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
Odată
jaloanele fiind trasate, urările la adresa „noului rege” care „va cârmui în
curând” (deci, îşi va reprimi tronul şi îşi va exercita din nou prerogativele
sale monarhice, dar nu oricum, e-he-he! nu oricum, ci dirijat din umbră de
sectanţii ambiţioşi de la Pucioasa) nu
mai contenesc, într-un festivism orgolios, dar cel puţin grotesc, având în
vedere că nicio promisiune din cele ce i-au făcut „pucioşii” regelui, legate de
restaurarea monarhiei, nu s-a mai împlinit:
«
Pace şi bunăvoire şi bună orânduială peste cei
credincioşi şi peste casa unsului cel de la
Dumnezeu, Mihail, regele României! [...]
Şi se vor
împlini în vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, şi el va cârmui
întru Mine şi nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată este Dumnezeu cu
cuvântul Său, spre plinirea slavei cea aşteptată. »[4] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
O
altă „proorocie” pucioşească neîmplinită este aceea că regele, odată instalat
pe tron, va face propagandă sectei, drept recunoştinţă că ea l-a ajutat să
revină la tron. De asemenea, i se promitea regelui că toate popoarele se vor
pleca în faţa acestei „lucrături” pucioşeşti, recunoscând astfel oficial
instalarea sa pe tron, ca rege autentic,
nu ca rege doar cu numele. În realitate,
„lucrătura” n-a mai avut loc, iar regele Mihai n-a făcut niciodată propagandă
pucioşilor, deşi ei tare ar mai fi dorit asta:
«
Pace peste casa unsului Meu, Mihail! Pace ţie, rege al României, şi fii
întru Mine, căci Eu Mă voi arăta prin tine peste noroade, fiindcă va fi să vadă noroadele slava Mea şi slava ta, şi
va fi să-şi plece fruntea în faţa acestei lucrături. »[5] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
Apoi
i se promitea bietului, naivului rege, că va cârmui nu numai peste România, ci
şi peste toate neamurile pământului, cu o singură condiţie prealabilă: să reuşească
„lucrătura” convertirii rapide a acestora la pucioşism. Sub cârmuirea regelui Mihai, România urma să devină un
fel de „ombilic al lumii” care va face legea pe Terra, iar toate ţările lumii
vor accepta statutul de colonie şi vor privi cu extaz spre noua lor metropolă, regatul României Mari şi Tari. În plus,
„regele Mihai I + II ”va avea de-a dreapta sa pe noul patriarh al B.O.R. (“patriarhul
Irineu I ”, desigur, alesul „Dumnezeului”
Pucioasei) şi amândoi vor trage sforile lumii, ca doi sforari pricepuţi:
«
Ia aminte la Cel ce grăieşte cu tine din cer, rege al României, [...] Un picuţ, şi despecetluiesc acest izvor de înviere şi de
viaţă întru adevăr, şi vei veni apoi, şi vom cârmui întru adevăr peste noroade, că România va împărţi legea
şi calea adevărului şi calea vieţii, şi vei avea de-a dreapta ta pe cel ce-l pregătesc să fie cel dintâi peste biserica Mea,
căci este
alesul Meu pentru vremea aceasta şi este
aşezat întru sfinţenie şi întru taina care va acoperi cu slavă biserica şi
neamul acestei vremi. »[6] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
Panegiricele mincinoase la adresa bietului rege
fără regat, a Casei Regale (şi, în particular, a fiicei lui, „mlădiţa
Margareta”) continuă să poleiască fără nicio ruşine mesajele pucioşeşti:
«
Am pus să se scrie pe această piatră numele unsului Meu Mihail. [...] şi iată, ridic cu grabă turn tare şi stâlp de mărturie, şi
apoi voi rosti din vârful acestei pietre numele tău, rege al României. [...] Ia aminte la Cel ce grăieşte cu tine din cer, rege al României, căci va fi să lucrăm grăbit ridicarea începutului cel nou,
care va binecuvânta pe România şi pe regele ei. [...] va purta la temelia lui numele unsului Mihail, rege al celei binecuvântate. [...] Îmi întind pacea Mea şi Duhul Meu peste tine şi peste
casa ta şi peste mlădiţa ta, rege al
României. [...] Pace, şi mirul mângâierii pe creştetul tău, iubitul Meu,
aşteptatul Meu, unsul Meu cel proorocit! [...] Binecuvântată
să fie casa
unsului Meu Mihail şi unirea cea din
această zi. [...] Pace unsului Meu, Mihail! »[7] (citat din predica leliţei Mihaela din 22 iulie 1991)
Făgăduinţele mincinoase
pucioşeşti adresate bietului rege (care aştepta răbdător în Elveţia, la
Versoix, ca să se întâmple o minune cerească prin care să-şi recapete tronul în
România, la Bucureşti), au continuat până prin anii 1993-1994, când mogulii
pucioşi au realizat că planurile lor onirice nu prea au şanse de realizare. O
ultimă sforţare se impunea de la sine. Într-un “cuvânt pucioşesc” din anul
1993, adresat personal regelui Mihai, se dezvăluia că planul conspiraţionist urma
să aibă acum trei vârfuri de atac: regele Mihai, arhiereul Irineu şi liderii „pucioşi”.
Toţi erau invitaţi la unitate întru conspiraţie pentru restaurarea monarhiei şi
pentru acapararea totală a puterii politice şi religioase în România. Manevra
urma să se pună în mişcare exclusiv sub tutela “lucrării” de la Pucioasa, în
timp ce regele Mihai şi arhiereul Irineu erau chemaţi în mod special să lucreze
sinergic, ca “doi unşi cereşti” (unul pe plan politic şi celălalt pe plan
religios):
« Cuvântul Domnului către regele Mihai
[...]
Pacea Mea şi
cuvântul Meu şi masă cerească între Mine şi tine, unsul
Meu, căci tu ai ungere cerească şi nu pământească. Stau din nou în sfat
ceresc cu tine şi lucrez prin cuvânt ca să-ţi întăresc şi să-ţi desăvârşesc
credinţa şi statura faţă de lucrarea pe care
o lucrez din cer peste pământ după cum este scris în vremea aceasta. [...] Pleacă-ţi genunchii tăi, rege al României. Ridică mâinile spre ceruri şi
cere [...] Au trecut trei ani de când cei
de rang mare voiesc să te aducă la locul tău. [...] Eu prin credinţa unşilor Mei lucrez şi împlinesc, iar
planurile cele rele şi ascunse le zădărnicesc prin cei ce nu au mâinile curate
şi lucrează cu ele împotriva unşilor Mei şi a copiilor Mei. [...] Voi lucra să-l scot din durere şi din aşteptare pe cel ce-l am uns din biserica Mea, şi voiesc să lucraţi împreună ca doi unşi cereşti, vestiţi din acelaşi izvor,
vestiţi de Dumnezeu şi nu de oameni. [...] Cerul rosteşte binecuvântare pentru
întoarcerea regelui României. [...] Pace ţie, Mihail, rege al României! »[8] (citat din predica leliţei Mihaela din data de 12 iunie 1993)
Întoarcerea pe tron a
regelui Mihai I era proclamată ca sigură şi iminentă, doar el era “unsul
Domnului”. Dar, iată că după ce a răbdat 42 de ani bătuţi pe muchie, sperând să
cadă de la putere administraţia comunistă ilegitimă, iată că bietul rege era
invitat... să rabde în continuare, căci siguranţa liderilor „pucioşi” în
împlinirea „proorociilor” lor rămăsese numai de faţadă (fiindcă nu e
suficient să vrei, trebuie să mai şi poţi):
«Voiesc să împlinesc cuvântul rostit
pentru întoarcerea unsului României, şi iată, voi
ridica între cer şi pământ această lucrare de pregătire a slavei care vine cu
Mine, şi prin această lucrare voi aduce Eu pe unsul României. Lucrez prin
biserica cea vie, cea cu duhul viu şi cu trupul pregătit pentru ca să stea
înaintea Mea, înaintea slavei Mele. Binecuvântată să fie răbdarea unsului
Meu, Mihail al României. Încă un picuţ de răbdare până voi sfârşi de
trâmbiţat vestea cea sfântă peste România. Cuvântul este rostit, tată. Cuvântul
rostit vine spre împlinire şi voi aduce pe unsul României. Eu, Domnul, am
cuvântat, şi voi fi împlinitor [...] »[9] (Citat “Cuvântul lui
Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 20
martie 1994)
Un alt “cuvânt pucioşesc” (adresat
de data aceasta României, ca şi când aceasta ar avea urechi de auzit ca să audă
şi minte cu care să gândească) spune că regele Mihai va fi adus pentru ea,
pentru că el a fost pus peste ea, adică să o cârmuiască, şi
nicidecum ca obiect de decor. Deci, monarhia va fi restaurată de jure,
nu de formă:
«O, Românie [...] voi lucra cu toate oştirile cereşti şi voi birui ca să aduc
pe cel
pus peste tine, pe cel pus de Mine, şi care
aşteaptă mâna Mea cea tare ca să lucreze şi să-l aducă. [...] Eu voiesc să aduc pe cel uns de Mine pentru tine, şi voi lucra ca să biruiesc
împotrivirea cea omenească, voi lucra prin puterea care iese de la sfinţenia
celor ce umblă cu Mine. Binecuvântată să fie cărarea unsului Meu, Mihail al României, căci iarăşi înnoiesc binecuvântarea acestei
cărări de întoarcere acasă a celui uns. [...] Pace şi biruinţă pentru cărarea unsului Meu Mihail, căci cerul sfânt duce luptă spre biruinţă pentru
întoarcerea celui uns. » [10]
(Citat “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 23 aprilie 1994)
Până la urmă, cu toate eforturile
disperate, cu soliile, cu aranjamentele de culise şi cu manevrele subterane ale
liderilor „pucioşi”, s-a dovedit că toată conspiraţia lor orientată pentru
re-instaurarea forţată a monarhiei şi acapararea puterii religioase în stat a
fost un eşec răsunător. Încurajările şi binecuvântările pucioşeşti adresate
regelui s-au dovedit fără folos, iar “proorociile” privind reîntronizarea lui
Mihai I pe tronul regatului României şi
aşezarea episcopului Irineu în scaunul de patriarh al României s-au dovedit a fi două proorocii
mincinoase.
În faţa eşecului de
necontestat, liderii „pucioşi” au fost nevoiţi să se replieze, să facă un pas
mare înapoi şi să încerce „să dreagă busuiocul”. Acum ei pretind că de fapt “proorocia”
lor a fost totuşi împlinită, îndată ce regele Mihai s-a întors în România,
chiar dacă n-a mai ajuns pe tron, la modul concret şi palpabil. Da, dar
“proorocia” lor nu vorbea de întoarcerea lui Mihai I în România ca simplu
cetăţean, ci ca “unsul Domnului”, cu titulatura de Mihai I (sau, al
II-lea, eventual, dar asta nu
mai contează), rege al României.
Pentru români, Mihai I poate fi considerat rege şi în virtutea obişnuinţei,
chiar dacă nu are coroană pe cap şi nu stă pe tron; dar pentru Atotputernicul
Dumnezeu, Cel care-i aşează pe aleşii Săi pe tronurile pământeşti, nu mai este
acelaşi lucru: jumătăţile de măsură nu pot fi decât expresii ale neputinţei,
deci nu Dumnezeu a făcut această “proorocie”, ci altcineva în numele Lui.
De aceea, văzând că şansele împlinirii „proorociilor” lor
tind către zero, liderii „pucioşi” s-au gândit că n-ar strica să le mai
cosmetizeze, pe ici, pe colo. Inovaţia la care s-au gândit ei, după ani buni de
aşteptare zadarnică, este destul de ingenioasă şi simplă. Acum pretind că cei
doi “aleşi” (Mihai şi Irineu) au fost totuşi
„întronizaţi în chip tainic” ca rege
şi respectiv ca patriarh, dar nu pe tronuri omeneşti, concrete, văzute şi
materiale, ci doar în chip nevăzut,
în inimile celor care cred în ei şi-i iubesc, aşa cum şi Dumnezeu Cel nevăzut
este în inimile credincioşilor, unde Îşi are tronul Său cel spiritual:
« Cei ce sunt preoţi şi împăraţi în numele Meu pe pământ între oameni şi
pentru oameni, aceia tot ca Mine împărăţesc, şi în inima celor ce-i iubesc pe
ei împărăţesc ei, şi prin
aceştia sunt ei împăraţi, şi pentru ei sunt. » [11] (Citat
din mesajul Mihaelei Tărcuţă din 19
ianuarie 2009)
Cu timpul, liderii „pucioşi” au căpătat un
dezinteres absolut pentru regele Mihai şi au dezvoltat un interes tot mai mare
pentru viaţa politică, ajungând să-l simpatizeze şi chiar să-l susţină în
mesajele lor „cereşti” pe preşedintele
Băsescu (deci Republica, în dauna Monarhiei – se ştie că Traian Băsescu
era nu numai preşedinte de republică, dar şi un republican convins în
mentalitate, care a mai şi adus nişte acuzaţii publice foarte acide la adresa
regelui Mihai). De exemplu, când preşedintele Traian Băsescu se afla aproape de
capătul primului mandat prezidenţial, liderii “pucioşi” l-au declarat pe el singurul
“cârmaci” destoinic şi predestinat pentru a conduce pe mai departe România.
Alegerile care se apropiau erau privite ca „vremuri
de cumpănă”, iar probabilitatea unui eşec al realegerii lui Băsescu era
privită ca un început de tragedie pentru români. Republicanul Băsescu era văzut
ca providenţial, singura „cârmă bună pe
mai departe” pentru neamul românesc:
« În ziua aceasta [...] Verginica [...] o am aici, lângă Mine, şi-Mi dă ea rugăciune de mulţumire şi
de cerere pentru ca să am grijă de poporul ei şi de toată ţara română şi de
toată ocrotirea ei de duşmanii cei dinăuntru, şi se roagă ea Mie pentru
credinţa în cuvântul Meu a neamului român şi pentru împlinirea Mea peste el,
fiilor, că e vreme de cumpănă acum pentru neamul român, că e spre sfârşit statul la cârmă al celui ce stă acum cârmaci
peste ea şi e frământare în cer pentru cârma cea bună pe mai departe peste
acest neam. »[12] (citat din mesajul Mihaelei din 22
iulie 2014)
Problema regalităţii a ajuns să-i preocupe
atât de puţin pe „pucioşi”, încât nu au reacţionat deloc nici măcar la
declanşarea scandalului uriaş prin care, în
ziua de 1 august 2015, Regele Mihai l-a exclus pe Principele Nicolae din linia
de succesiune a Casei Regale şi i-a retras titlul monarhic de Principe al
României şi calificativul de Alteţă Regală (ranguri pe care tot el i le
acordase tânărului Nicolae, pe când împlinea 25 de ani, în data de 1 aprilie
2010, cu gândul optimist că nepotul său va fi cândva succesorul său, ca rege).
Cum au
tratat liderii „pucioşi” moartea iminentă a „suveranului lor”?
Niciun
cuvânt prevestitor. Nicio „proorocie”, nicio reacţie, niciun „cuvânt” de
mângâiere la adresa chinuitului rege, ca şi când fostul suveran n-ar fi ajuns pe
patul de suferinţă, gata să-şi dea obştescul sfârşit. Nici măcar actul
samavolnic prin care principele Nicolae a fost împiedicat de nişte piţifelnici
să-şi ia rămas bun de la muribundul său bunic n-a stârnit interes „pucioşilor”.
Regele Mihai nu mai exista pentru ei, el „murise” pentru ei dinainte de a fi
declarată moartea sa.
Desigur
că acum, după ce s-a anunţat oficial moartea fostului rege, se vor trezi şi ei şi
vor face declaraţii sforăitoare, dar va fi prea târziu.
Regele a
murit şi n-a mai apucat să domnească pe tronul regesc, aşa cum îl amăgeau ani
de-a rândul „pucioşii”. Moartea suveranului în exil pecetluieşte aşadar încă o
proorocie pucioşească cu numele de PROOROCIE MINCINOASĂ.
………………...
Anca Ionescu-Târgovişte
5 decembrie 2017
…………………
În curând veți putrezi cu trupul cât de putrezi sunteți cu duhul
RăspundețiȘtergereAici nu există competiţie. Deocamdată, s-a înscris în cursa de putrezire regele Mihai, dar fii fără teamă, nu scapă nimeni. Dacă eşti curios, Daiane, poţi chiar să furi startul şi să ne spui şi nouă cum a fost. Noi, care mai rămânem, n-o să ne supărăm.
RăspundețiȘtergere