535. Liderii sectei pocăiţilor „pucioşi” se victimizează pe internet folosind citate biblice falsificate

Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.


 
 

535. Liderii sectei pocăiţilor „pucioşi” se victimizează pe internet folosind citate biblice falsificate

 În articolul cu numărul 526 de pe acest blog (intitulat « De ce dau bir cu fugiţii tot mai mulţi dintre cei care au gustat ani de zile “dulceaţa” vieţii din “raiul” pucios? ») dezvăluiam un eveniment răsunător apărut în secta de „pocăiţi” auto-intitulată “Noul Ierusalim” de la Pucioasa. Era vorba acolo despre Gigel şi de Alina, doi tineri care au hotărât pe neaşteptate să părăsească chibuţul pseudo-monastic de la Pucioasa şi să-şi ia viaţa în propriile mâini. Am numit evenimentul „răsunător” deoarece Gigel nu este un oarecine, ci este nepotul păstorului nea’Mişu, zis şi “păstorul Daniel” (Dănciucă Gheorghe, din comuna Măneşti) unul dintre “stâlpii lucrării pucioşeşti”, exponent al „vechiului val”, de pe vremea Verginicăi.  Gigel este din fire blând şi supus, iubitor şi blajin, credincios şi isteţ, dibaci şi plin de îndemânări folositoare, motiv pentru care a fost preferat şi exploatat de Mihaela sub aparenţa unei tutele proteguitoare. Trăind însă ani de zile în proximitatea celor doi concubini, Mihaela şi Nicuşor (şi, în anumite perioade, chiar în cameră cu ei), Gigel a putut să vadă lucrurile aşa cum sunt: imoralitate şi răutate, minciuni peste minciuni şi nedreptăţi peste nedreptăţi, împletite toate într-o impostură urâtă şi puturoasă, poleită cu toanele şi nedreptăţile insuportabile ale Mihaelei. Asta a făcut ca întreaga „credinţă” a lui Gigel în preceptele sectei, primită de la părinţi şi de la bunicul nea’Mişu, să se erodeze treptat, ca în final să se facă praf şi pulbere; iar atunci când paharul dezamăgirii s-a umplut până sus, Gigel a convins-o şi pe Alina să ia amândoi hotărârea radicală de a fugi de şarlatanie şi de minciună oriunde vor vedea cu ochii. Desigur că pentru ei nu este uşor acum, la un nou început de drum, aşa încât Gigel era îndreptăţit să primească de la liderii sectei un mic ajutor, în contul anilor slugăriţi în coasta celor doi stăpâni de sclavi. Dar aceştia au refuzat cu superbie, pretinzând că simpla evadare a celor doi i-a făcut „potrivnici” şi, implicit, i-a lipsit automat de orice răsplată a muncii lor anterioare. Chiar dacă au aflat că cei doi „tineri neascultători” au greutăţi, ca la orice început, asta mai degrabă a bucurat-o pe baba Mihaela, în loc să-i stârnească un sentiment de compasiune şi de dreptate. Îndată, liderii „pucioşi” s-au manifestat ca doi satrapi, pretextând că de acum cei doi fugari nu mai merită nici măcar să le dai bineţe, darămite să-i omeneşti în spiritul milei creştine. Cu alte cuvinte, „ Gigele, nu te-am trimis noi în lume, acum suferă dacă aşa ţi-ai ales tu”:

« O, duci viață grea dacă te-ai despărțit de Dumnezeu cu viața ta, da, fiule neascultător de Dumnezeu și de părinți și de frați, și fă acum deosebirea între unul care ascultă și unul care nu ascultă și care aduce bucurie lui satana. O, dacă n-ai voit să asculți, cum să nu te înșface satana ca pe un nemulțumit care-și face voia sa? Ce vină are Dumnezeu pentru această nemulțumire a ta? Domnul te-a învățat ca un Părinte, dar tu n-ai ascultat, că te-ai luptat și te lupți să dai în Dumnezeu, să nu mai crezi că Domnul este Dumnezeul acestui popor hrănit cu glasul Tatălui și al Fiului, și te-ai luptat și te lupți să-i învinuiești pe cei cu care Ne purtăm să așezăm pe pământ împlinirile cerești. O, nu te-am trimis Noi să te duci unde te-ai dus, ci te-ai dus tu, și-ți este greu acum fără grija Mea cea pentru tine. O, nu poți trage la vină pe cei de la care ai aștepta să-ți asfalteze drumul strâmb, pe care ai apucat. Ar da satana cu foc după Domnul dacă ar da binețe celor fugari, și care s-au făcut potrivnici cu fuga lor de la Domnul. Așadar, cum își așterne omul așa se culcă, iar Domnul rămâne cu cei rămași și cu mâinile curate, căci ajutorul de la Mine este numai pentru cei rămași în lucru cu Mine și care stau între frați. Auzi? »^[1] (citat din predica leliţei Mihaela din 27 octombrie 2017)

Văzând că foştii lui stăpâni sunt cărpănoşi, strepeziţi şi strânşi la pungă, Gigel le-a cerut ca măcar să-i trimită hainele Alinei, căci se apropia vremea friguroasă. La început, cei doi cărpănoşi au încercat să rezolve cererea lui Gigel printr-o variantă umilitoare, ceea ce a stârnit revolta justiţiară a lui Iliuţă, care i-a făcut cu ou şi cu oţet pe cei doi lideri, vorbind indirect cu ei la telefon, prin intermediul lacheului lor credincios, Viorel. Până la urmă, bagajul Alinei a ajuns la locuinţa lui Viorel de „la Gară”, de unde l-a luat Iliuţă şi i l-a adus Alinei. Intervenţia bărbătească a lui Iliuţă n-a fost însă pe placul celor doi, care s-au considerat umiliţi şi învinşi de acesta, chipurile prin „apăsări” şi „ameninţări” şi „lovituri ca de sfârc de bici”, ambiţioase şi răutăcioase, care i-ar fi făcut să tragă o sperietură zdravănă. În realitate, este vorba de o victimizare de doi bani, pentru un subiect banal, dar hiperbolizat prin vorbe ca un „cutremur”, căci baba Mihaela e meşteră în a face din orice nimicuri motiv de a se prezenta în faţa supuşilor săi ca o victimă a duşmanilor de clasă:

« Fiilor, fiilor, liniștea de aici și Duhul Domnului de aici sunt mereu amenințate, iar voi suferiți apăsări. Toate se sparg în porți, și nu s-a înțeles pe de-a întregul această spusă a cuvântului lui Dumnezeu. O, până când? Mă întreb în sfat cu Fiul Meu, până când voi așa zdrobiți, așa pândiți ca să vă fie doborâte puterea, pacea și nădejdea, pe care Noi le așteptăm să vă fie întărite și puse în slujbă pentru cele de sus? […] E Domnul cu voi aici mereu, fiilor, iar aceasta să vă fie vouă nădejde tare în încercări, în lovituri care se încearcă cu voi, căci am stat și am ascultat acum două săptămâni toate cuvintele de amenințare răsturnate peste voi. N-ați fost singuri sub acest cutremur, și ați fost cu Noi, cu Domnul, fiilor, și se pune întrebare din cer pentru cel ce-și răstoarnă peste voi nemulțumirea cea de la mărirea de sine, cum pot, oare, cuvintele ambițioase și deloc cântărite, o, cum pot, oare, prin puterea lor cea rea să aducă răcoare și descătușare în sufletul care le rostește, în timp ce face cu ele rane proaspete, lovituri ca de sfârc de bici, atâta neliniște așezând acolo unde ele lovesc? Pot ele însemna o biruință celui ce le rostește? [...] căci s-au rostit cuvinte răutăcioase, ambițioase acum două săptămâni peste voi [...] » ^[2] (citat din predica leliţei Mihaela din 27 octombrie 2017) 

„Cutremurul” produs de Iliuţă n-a rămas fără urmări: ce doi s-au plâns că le-a pierit orice poftă şi au rămas „ca scuturaţi de bombe”, cu o mare rană în suflet: cum se poate ca Iliuţă, primul dintre aleşi, cel despre care tot ei „proorociseră” că va fi cel mai de preţ odor spiritual al sectei de la Pucioasa, să se întoarcă împotriva lor cu o aşa „duşmănie aprigă”  şi „putere de ameninţare”? Cum de a ajuns primul dintre „servii” (robii) Pucioasei să se manifeste atât de dezinvolt, atât de liber, atât de justiţiar, punându-i pe ei, într-o lumină atât de proastă, incompatibilă cu „sfinţenia” pe care şi-o reclamă pe la toate răspântiile?

« O, s-a consumat cutremurul în clipa aceea, iar apoi voi ați rămas o vreme ca după un bombardament pe timp de război. Am căutat [...] să lăsăm cuvânt scris de luare-aminte a celor ce au fost gătite și rostite peste voi ca din gură de dușman aprig, un fiu pe care Eu, Domnul, am pus ungere să fie, și pusă aceasta în slujba Mea, dar nu, n-a fost păstrată pecetea Mea și lucrul cel prin ea, și a fost smulsă și dată în lături, iar acum, iată, putere de amenințare iese din gura celui ce trebuia să-l am până la capătul drumului servul Meu, și nu ceea ce a ales el să fie apoi, după ce s-a despărțit de calea cea de azi a Domnului cu voi. »^[3] (citat din predica leliţei Mihaela din 27 octombrie 2017) 

 Iar pentru a fi convingători, pentru a-l înjosi o dată pentru totdeauna pe acest Iliuţă, care se manifestă acum ca un om militant, îndrăzneţ şi liber, liderii „pucioşi” nu se sfiesc să apeleze la cele mai murdare tehnici. Ei se folosesc de Sfânta Scriptură, mimând că citează versete din ea (versete pe care însă le falsifică în avantajul lor), pentru a „dovedi” că Iliuţă, prin atitudinea lui revanşardă faţă de sectanţii „pucioşi”, ar fi unul dintre „antihriştii” proorociţi de Biblie:

« Fiilor, fiilor, vă învață Tatăl din Scripturi cum Se cunoaște Duhul lui Dumnezeu în acest timp al Meu cu voi. Este scris că orice duh care mărturisește că Iisus Hristos este venit în acest cuvânt este Duhul lui Dumnezeu, și orice duh care nu mărturisește că Iisus Hristos este acest cuvânt nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antichrist, despre care este scris că vine și este în lume. »^[4] (citat din predica leliţei Mihaela din 27 octombrie 2017) 

Dar ce spune Biblia, textual? Iată ce spune:

 „ Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.”   (1 Ioan, 4:1-3)

Deci, cine sunt proorocii mincinoşi? Oare nu aceia care se feresc să-L mărturisească pe Iisus Hristos venit în trup, pretinzând că este venit la ei "în duh şi în cuvânt"? Se vede de la o poştă unde şi cum au falsificat liderii „pucioşi” – proorocii mincinoşi textul Scripturii. Ei au înlocuit expresia „Iisus Hristos a venit în trup” cu expresia „Iisus Hristos este venit în acest cuvânt”, modificând atât timpul acţiunii, cât şi substanţa ei. Scriptura vorbeşte la timpul trecut, pentru că se referă la Hristosul Biblic, Cel întrupat în istorie, de aceea subliniază venirea Lui în trup. „Pocăiţii pucioşi” vorbesc despre alt Hristos, de aceea falsifică timpul de la trecut la prezent; întrucât „Hristosul” lor nu este venit în trup, ci este un duh vorbitor, ei falsifică şi substanţa, înlocuind sintagma „în trup” cu cea care le convine lor: „în acest cuvânt”.

« Iată, am venit a treia oară. Acum sunt în Duh, şi M-am pogorât în mai multe locuri, să vă îndemn la viaţă şi trăire curată şi sfântă, că e gata să se sfârşească totul [...]. »^[5] ( citat din mesajul Verginicăi din 13 iunie 1957)

Pentru a fi şi mai convingători, ei falsifică şi fraza următoare, modificând radical obiectul mărturisirii. Iniţial, acesta era necondiţionat, adică doar „pe Iisus Hristos”; după falsificarea textului, obiectul mărturisirii devine condiţional, şi anume „că Iisus Hristos este acest cuvânt”.

Concluzia? Manevrele care căutau să-l dovedească pe Iliuţă ca fiind „unul dintre antihrişti” au dat greş, îndată ce ele sunt întemeiate pe falsuri grosolane. Chiar admiţând că ar fi reuşit o demonstraţie credibilă, bazată pe temeiuri nefalsificate, liderii „pucioşi” ar fi trebuit să lămurească în ce mod se armonizează propriile lor „proorocii” (care-l aşezau prin anii ´90 pe Iliuţă în fruntea „ierarhiei veşnice” de la Pucioasa) cu actualele lor „demonstraţii” (că a ajuns cel mai „aprig duşman” al lor). Şi să fim serioşi: Iliuţă avea la îndemână şi alte motive, mult mai serioase, dacă voia într-adevăr să le dea insomnii liderilor sectei. Oricând s-ar putea trezi că îşi cere drepturile legale asupra pământurilor şi acareturilor pe care liderii „pucioşi” i le-au smuls cândva, prin înşelăciune. Şi e de mirare că amână şi nu o face.[6]

O altă „demonstraţie” apelează tot la un text biblic, de data aceasta nefalsificat. Aici, liderii „pucioşi” se întreabă retoric: „cum de a ieşit un antihrist dintre ei?” şi îşi răspund singuri: „trebuie că de la început acela nu era de-al lor”:

« O, fiule care n-ai stat sub greul Meu și ai fugit de la Mine spre lume, tu zici că ai credință în acest cuvânt, dar când lovești atât de crunt crezându-te puternic ca să lovești calul și ca să cadă călărețul de pe el, când ieși în calea celor ce poartă pe Domnul ca să le faci dureri, o, cum se mai cheamă credința ta? Cum te mai simți? Pentru, sau împotriva lui Hristos, Care merge din greu prin vremea aceasta grea? Este scris în Scripturi cuvânt dureros pentru cei ce s-au făcut defăimători, lovind din părți: «Dintre noi au ieșit, dar nu erau de-ai noștri, că de-ar fi fost de-ai noștri ar fi rămas cu noi, dar ca să se arate că nu sunt toți de-ai noștri de aceea au ieșit» »^[7] (citat din predica leliţei Mihaela din 27 octombrie 2017) 

Păi dacă nu era de-al lor, „de la început”, atunci de ce l-au mai „uns” prin anii ´90  ca să fie „primul între egali”, printre „cei trei fii unşi” care alcătuiau aşa zisa „troiţă sfântă”? Unde era sfinţenia acelei „troiţe”? De ce s-au mai făcut proorocii pentru viitor, referitoare la această „troiţă”, dacă cel puţin unul dintre cei trei „preoţi” a fost „descalificat” ulterior şi numit „duşman aprig” al „Lucrării” de la Pucioasa?

Şi mai este ceva aici. Textul biblic folosit, chiar dacă de data aceasta n-a mai fost falsificat în formă, a fost falsificat în interpretare, căci el se referă la o conjunctură care ţine de trecut, şi nu de viitor. Antihriştii de care vorbeşte textul sunt anteriori timpului la care se face vorbirea, căci se spune textual „mulţi antihrişti s-au arătat”. Deci Evanghelistul Ioan nu face referire la viitor, nu vorbeşte despre „antihriştii care vor ieşi şi se vor arăta” (aşa cum încearcă să extrapoleze – în fals – liderii ”pucioşi”) ci de cei care au ieşit s-au arătat deja, pe vremea lui:

 „ Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit.”(1Ioan 2,18-19).

Odată poziţionaţi cu îndărătnicie împotriva oricărei reconcilieri sau cereri de ajutor din partea „fugarilor”, liderii „pucioşi” se pot exprima tranşant: niciun ajutor din partea lor nu este de aşteptat, pentru viitor, nici asfalt nu se va turna pe calea dintre ei. Mila creştină nu mai funcţionează pentru „trădători” (căci aşa au fost judecaţi dezertorii din lagărul de exterminare pucios). În plus, în cazul de faţă, cei doi tineri sunt anatemizaţi şi pentru dezertarea consensuală, în echipă, aceasta fiind asimilată de către liderii sectei ca o „unire fără nuntă”:

« O, nu se poate să zidim poduri între Noi și ei, nu. Nu se poate asfalta de către Noi sau de către voi drumul pe care au apucat ei, căci este drum strâmb, făcut de cei care au plecat din mijlocul poporului cuvântului lui Dumnezeu. Orice ajutor de la Noi sau de la voi spre ei s-ar face jar care i-ar arde de tot, dar ei nu știu să socotească așa. Iată-i, au lăsat în urmă durere și rușine, mame rămase cu capul în jos, cu ochii în pământ, cu rușinea pe obraz, cu inima zdrobită și rușinată înaintea poporului Domnului și a lumii, și care se vede acum, vede lumea și se întreabă de cei ce s-au unit fără de nuntă, și lumea asta știe să zică. »^[8] (citat din predica leliţei Mihaela din 27 octombrie 2017)

Dar de ce n-ar putea trăi cei doi tineri ca frate şi soră? Doar au exemplul Mihaelei şi al lui Nicuşor, care pretind despre sine acelaşi lucru. Dacă  liderii „pucioşi” sunt preocupaţi sincer de „ce vede şi ce vorbeşte lumea despre cei doi”, ar trebui în primul rând să-şi corecteze propria lor imagine de Pat şi Patachon (ca de altfel, şi imaginea sectei, de ce o vede lumea ca pe o mânăstire mixtă), care este de mult pusă sub semnul întrebării de către sătenii din Glodeni.

              ..............................................Pat şi Patachon...................................................

O nemulţumire care tinde vertiginos spre „oftică” vine şi de la faptul că Gigel îşi foloseşte în continuare dexterităţile şi isteţimea ca să-şi câştige pâinea din lucrul mâinilor lui. În viziunea hapsână a liderilor „pucioşi”, dacă s-ar putea (noroc că nu se poate!), deprinderile dobândite de Gigel la Pucioasa (unde iată, se află acum că avea un serviciu fără salariu!) ar trebui puse sub un embargou total, ca să nu mai fie folosite sub niciun chip pentru folosul propriu (răutatea asta se aseamănă cu cea proverbială a unui ţar rus, care le-a scos ochii iconarilor care i-au pictat magistral o biserică, pentru ca să nu  mai poată picta la fel alte biserici, şi pentru alţii):

« Fiilor, fiilor, Eu, Tatăl, am grăit vouă pentru cei ce dau să dea în voi după ce s-au smuls de sub grija Mea de ei. [...] că iată, dintre cei ce au făcut ucenicie aici și au primit din harul Meu știință și îndemânare să lucreze, ca apoi să sprijine pe Domnul, de la Care au luat în dar, o, iată-i, se duc calfe gata pregătite, se duc pentru bani, și n-au mai rămas în serviciul Celui ce prin har i-a îmbogățit cu pricepere, cu îndemânare, cu putere, cu sănătate, ca să lucreze apoi tot cu meșterul la care ei au fost pregătiți de lucru. [...] numai că toți cei care învață sub harul lui Dumnezeu trebuie să rămână în lucru cu El, nu să plece gata învățați ca să lucreze în lume și pentru lume și să le dea lumea ceea ce le trebuie, nu, fiilor, nu, că iată-i cum pleacă și se duc, calfe pregătite gata și lucrează pe alte ogoare, irosind pentru lume harul care i-a îmbogățit de la Domnul și pentru Domnul, dar ei și-au luat sculele și s-au dus de la Învățătorul lor și s-au dovedit împotriva Lui acum. »^[9] (citat din predica leliţei Mihaela din 27 octombrie 2017)

În fine, pentru a întări acuzaţiile de „antihrişti” la adresa celor care i-au părăsit paşnic, liderii „pucioşi” fac o greşeală capitală, prin care îşi demască şi mai limpede toată mascarada lor apocaliptică. Ei introduc în piesa lor bufă „personajul Satana”, îi dau ceremonios cuvântul şi-l apreciază ca pe un bun sfătuitor şi cunoscător al adevărului:

« — Ai dreptate, satană, ei sunt împotriva Mea acum, ba Mă și lovesc, Mă și învinuiesc, Mă și amenință cu obrăznicie ca niște puternici asupra lucrului și a locului Meu de aici. Dar cine i-a îndemnat să ajungă ei antichriști, așa cum ceri să fie numiți? O, tu i-ai îndemnat, lucrarea ta este aceea care i-a lucrat pe ei potrivnici ai Mei. [...] și trebuie să ai și tu răbdare, așa cum și Eu am »^[10] (citat din predica leliţei Mihaela din 27 octombrie 2017)

După mai bine de 60 de ani de aşteptare tenace, pândind rânjit din umbră clipa biruinţei, Satana a primit undă verde ca să vorbească la Pucioasa în numele adevărului, iar Cuvântul lui Satana să fie cules şi bine apreciat în cartea „Cuvântul lui Dumnezeu”.

Cât de eficientă poate fi uneori răbdarea!

  ………………

Anca Ionescu-Târgovişte

30 octombrie 2017

…………………

---

[1] www.noul-ierusalim.ro

[2] Ibid.

[3] Ibid.

[4] Ibid.

[5] Ibid.

[6] În articolul 424. de pe acest blog sunt prezentate pe larg argumentele care îl îndreptăţesc pe Iliuţă să le ceară „pucioşilor” retrocedarea drepturilor strămoşeşti, pe care „pucioşii” i le-au şterpelit prin mistificare şi  înşelăciune

[7] www.noul-ierusalim.ro

[8] Ibid.

[9] Ibid.

[10] Ibid.