530. Liderii sectei “Noul Ierusalim” reînnoiesc preceptele lor fundamentaliste, naţionalist-xenofobe
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
530. Liderii
sectei “Noul Ierusalim” reînnoiesc preceptele lor fundamentaliste, naţionalist-xenofobe
Încă de
pe vremea Verginicăi, „pucioşii” primeau de la „proorociţa” de atunci a sectei
îndemnuri explicite ca să-şi cultive o xenofobie manifestă, bazată pe
convingerea că românii sunt cei mai inteligenţi, cei mai înţelepţi, cei mai cu
stea în frunte, mai nobili decât ceilalţi semeni de-ai lor care au avut
ghinionul (prin naştere) să aibă origini etnice alogene:
« O, fiule, fii român, nu fi
ţigan, că nu găseşti pe pământ înţelepciune decât la Mine. »[1] (citat din
predica mămicăi Verginica din 19 decembrie 1972)
Xenofobia era atât de nocivă, încât ea atenta chiar la
învăţătura biblică a milosteniei faţă de cei lipsiţi. Spre exemplu, ţiganilor
li se găsise defectul principal că nu-i răsplăteau la rândul lor pe miluitori,
adică nu-şi răscumpărau cu rugăciuni milostenia pe care o primiseră:
« Nu fiţi ca ţiganii de la uşa bisericii, care cer pomană şi care nu se roagă
pentru cel care l-a miluit. »[2] (citat din
predica mămicăi Verginica din 1 ianuarie 1975)
De aici până la sugestii
de-a dreptul naziste n-a fost decât un pas. Proslăvirea protocronistă a “rromânismului
şfânt” a luat forme radicale, care îndeamnă la epurare etnică şi la exilarea
celor care vor respinge ideologia naţionalistă a sectei şi nu vor accepta să se
înroleze în tagma pucioşească. Aceştia nu vor mai putea sta ( nu vor mai avea
voie să stea) pe pământul României (deci, se presupune că vor fi alungaţi peste
hotare, dacă nu pleacă de bunăvoie). Totodată, se lansează şi sloganul “Se
va curăţa totul!”, care poate fi înţeles şi în sensul că împotrivitorii
(adică, cei care se vor încăpăţâna să nu plece, pentru că “nu merită” să stea
printre “sfinţii români”, singurii care sunt în drept să rămână) vor fi
“curăţaţi” cu forţa:
«... [...] toţi cei ce se
aşează împotrivă şi nu le convine pregătirea pe voia lui Dumnezeu, nici pe pământul
României nu vor mai sta. Se va spăla totul. România va fi ţară
sfântă, va fi Noul Ierusalim. »[3]
(citat din predica lelicăi Maria din
10 decembrie 1991)
Cu
geografia, “pucioşii” stau şi mai prost. O aberaţie tare dragă lor este aceea
că « atât la creaţie, cât şi după potop, pământurile din România
de astăzi ar fi ieşit primele din ape, iar “Raiul pucios” ar putea fi localizat
fără greş la Glodenii Pucioasei de astăzi. De aici, din glodul Pucioasei,
Dumnezeu l-a plămădit pe Adam. » Deşi
Biblia nu suflă o vorbă despre cele patru râuri care scaldă Pucioasa (Coporod,
Pezdedel şi Bizdidel, care se unesc şi se varsă la Glodeni
în râul Ialomiţa), aceste cursuri de
apă trebuie că sunt mai curate şi mai sfinte decât cele patru râuri biblice (Fisonul, Gihonul, Tigrul şi Eufratul), despre care Scriptura spune
că scăldau Edenul creaţiei[4]. O altă
aberaţie pucioşească spune că Judecata cea Mare va avea loc în România
(desigur, tot la Pucioasa, în valea lui
Bizdidel):
« În România va străluci scaunul de judecată. »[5]
(citat din
predica lelicăi Maria din 10 decembrie 1991)
Dar, spre ghinionul lor, Biblia îi dă de gol şi cu aceste
bazaconii, proorocind că de fapt Judecata va avea loc în Ţara Sfântă, în valea lui Iosafat:
“Să se trezească toate neamurile şi
să vină în
valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza
scaun de judecată pentru toate popoarele
din jur”.[6]
Nici pe vremea lelicăi Maria fobia “pucioşilor” faţă de străini
nu a dispărut, ba parcă a mai crescut, căci acum nu se mai rezuma explicit doar
la ţigani. Tot ce nu era românesc fusese clasificat ca exemplu rău pentru ei:
« Voi lucra ca în toată România să se respecte sărbătorile pe
calendarul românesc. Sunteţi români şi nu germani. »[7] (citat din
predica lelicăi Maria din 10 decembrie 1991)
În fine, cea de-a treia „proorociţă” a sectei a pus lucrurile
la punct şi punctul pe „i”. Leliţa Mihaela defineşte toate pericolele majore
pentru rromânism în tendinţa românilor de a-i copia pe străinii neamului: pe nemţi,
pe francezi, pe turci pe englezi şi pe americani, în toate cele; şi la limbă,
şi la haine, la locuinţă, la preocupări, la tot. Dar cel mai grav este că au
acceptat să primească neologisme în frumoasa limbă a strămoşilor lor moldoveni,
ardeleni şi valahi, în timp ce „Dumnezeul”
Pucioasei (dar şi celelalte duhuri puioşeşti care locuiesc în cer), chipurile, a
rămas fidel limbii care i-a fost dragă (în realitate, şi mesajele pucioşeşti,
mai ales ale Mihaelei, sunt burduşite de neologisme):
« O, tu ştii ce înseamnă român? Nu ştii ce înseamnă acest
cuvânt, român. Pe ce limbă să vorbesc Eu cu tine ca să Mă înţeleg cu tine ca la
începutul tău, românule, poporul Meu? O, te-ai băgat şi tu în cutie, tată, şi
nu mai ai ogradă şi iarbă şi pomi şi pădure şi poiană şi căsuţe cu miere şi
sapă şi grapă, şi nu mai eşti român. Eşti neamţ,
că te-ai lăsat după praznicele nemţeşti. Eşti francez,
că te-ai îmbrăcat cu haină franţuză. Eşti englez,
că ţi-ai stâlcit limba ta cea dulce. Eşti turc,
şi ai făcut ca Israel,
care s-a unit cu trup de pe cale. Eşti american, că ţi-ai uitat
vârsta ta, care este cât a Mea, şi ţi-ai uitat strămoşii pe care-i ai
dedesubtul tău. Eşti american, de parcă nu mai ai strămoşi şi frumuseţe
străbună. Ţi-ai uitat bunicii, poporule român. O, românule tată, de ce nu mai
vorbeşti româneşte, măi fiule al Meu şi al bunicilor tăi? Nu mai vorbeşti
frumos, şi Eu, iată, vorbesc româneşte, că frumoasă este limba românească pe pământ şi în cer.
Nu mai este astăzi frumoasă limba ta. Ţi-ai stâlcit-o cu împrumutatul de la
străinii neamului tău, şi n-a fost frumos ce ai făcut. »[8] (citat din
predica leliţei Mihaela din 19 februarie 1995)
Pentru cine este îndărătnic sau greu de cap, mesajul liderilor
„pucioşi” este ferm şi inflexibil: „Dumnezeul”
lor vorbeşte numai limba pe care o ştie, adică limba română (iar de translatori nu are nevoie; cei care vor să-L înţeleagă să facă bine şi să înveţe
limba urmaşilor lui Decebal şi ai lui Traian):
« Duhul lui Dumnezeu grăieşte
peste România. Dumnezeu grăieşte în limba română. »[9] (citat din
predica leliţei Mihaela din 1 mai 1995)
Rămâne
inexplicabil atunci: de ce oare liderii “pucioşi” au făcut demersuri ca sclavii
lor care ştiu limbi străine să-i facă sitului oficial al sectei (de la adresa www.noul-ierusalim.ro ) şi două
versiuni în limbile “celor mai decadente popoare” ale lumii occidentale
(engleză şi franceză)? De ce n-a rămas pe “net” doar versiunea în limba
română?
Cel mai
interesant este însă faptul că şi morţii (mari şi mici) au făcut cursuri
intensive acolo unde sunt ei, în locuinţa morţilor (unii sub pământ, alţii în
cer) ca să înveţe temeinic limba română. După absolvirea unor examene riguroase
de teorie literară şi de gramatică, acum toţi vorbesc perfect limba română (dar
nu cu limba, ci prin semne ca muţii, că limbă nu mai au, la cei mai mulţi carnea
a putrezit de mult şi le-au rămas doar oasele) şi-l aud pe “Domnul”
Pucioasei vorbind româneşte (dar nu cu urechile, că nici urechi nu mai au, că
şi alea au putrezit; aud tot prin semne, ca surdomuţii):
«
Cartea judecăţii s-a deschis pe pământ, iar masa ei este grădina Domnului cea
din mijlocul României, şi toţi morţii mari şi mici aud pe Domnul grăind în limba română. În toate laturile lumii nevăzute se aude cuvântul lui Dumnezeu, Care grăieşte pe româneşte vestea învierii şi
cuvântul mângâierii peste cei ce aşteaptă ieşirea şi facerea din nou a lumii,
învierea lumii care aşteaptă aceasta. »[10] (citat din
predica leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2000)
Liderii „pucioşi” lansează apoi o altă gogomănie: creştinii vor dispărea, vor fi stârpiţi de diavolul, dar românii vor rămâne (sau, ca variantă de
avarie, rămânii vor române − de unde
rezultă că e mai profitabil să fii român sau rămân,
decât să fi creştin). De
asemenea, îndată ce acum grăieşte româneşte, „Dumnezeul” Pucioasei nu mai putea rămâne ca înainte. Aşa că Şi-a cerut şi cetăţenie română şi S-a făcut român cu acte în regulă:
« O, fii ai
cuvântului lui Dumnezeu și ai cetății Lui de azi pe vatra neamului român, o, fiilor români, mare va fi peste
neamuri numele de român! Se luptă diavolul
cu toate forțele răului și dă să stârpească de pe
pământ numele
de creștin al fiilor lui
Dumnezeu, dar va rămâne numele de român și va răsuna în
trâmbițe cerești acest nume, și se va face român tot omul care va lua din cuvântul lui
Dumnezeu de pe această vatră, vatra neamului român, că mulți se vor naște de sus din cuvântul lui Dumnezeu, din cuvântul acesta,
căci Iisus
Hristos grăiește românește și S-a făcut român,
și vor avea nume nou cei ce se vor închina Lui în vremea care vine, iar noi,
sfinții Săi, vom împlini lucrările
Domnului, precum este scris. »[11] (citat din
predica leliţei Mihaela din 2 august 2017)
O inconsecvenţă supărătoare apare însă atunci când e vorba de a
localiza în timp când anume S-a hotărât “Domnul” Pucioasei să vorbească exclusiv româneşte. La începutul
carierei sale de guru al
sectei de la Pucioasa, Mihaela
pretindea că „Dumnezeul” ei a apelat
la limba română doar acum, în vremea
aceasta de sfârşit, anume pentru a fi înţeles de destinatarul
privilegiat, aşa-zisul „mic popor pucioşesc”, care fusese selectat din neamul
român:
« Eu
am vorbit în vremea aceasta de sfârşit în limba Mea
dumnezeiască, şi am folosit graiul poporului român şi Mi-am ridicat un popor mic din neamul român şi l-am
numit poporul Meu, fiul Meu, dar n-am lucrat această lucrare fără să nu scrie
despre ea în prooroci. »[12] (citat din
predica leliţei Mihaela din 10 aprilie 1995)
Cu trecerea timpului, Mihaela a uitat propriile sale născociri,
inventând mereu altele, care le contrazic copios pe cele vechi. Acum, aflată la
amurgul carierei sale de guru al
sectei de la Pucioasa şi cu memoria zdrenţuită, Mihaela pretinde că „Dumnezeul”
ei (în intenţia Sa nobilă de a-i face români cu forţa pe toţi
locuitorii Planetei) a folosit limba
română încă de la început, de la
facerea lumii, şi că toate popoarele lumii din vremea anterioară zidirii
turnului Babel învăţau, înţelegeau şi vorbeau perfect româneşte:
« O, Fiule Doamne, […] O, să poți Tu peste ei și pentru ei, dar și pentru țara română, țara Noastră de azi, meleagul cel de la început, pe care ai stat și ai zidit trupul omului și limba cea de la început,
cu care ai grăit cu el, și el cu Tine, limba din care neamurile pământului au învățat, au luat,
Doamne. O, în curând Te vei slăvi cu slavă plină de lumină de sus peste acest
meleag, Împărate Doamne, că Tu iubești acest neam, și vei pune numele de român peste cei ce vor fi ai Tăi de peste tot în ziua slavei Tale, când vei străluci de pe
acest munte de har, ca să-Ți vadă neamurile pământului mărirea […]»[13] (citat din
predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
Sectanții „pucioși“ pretind aşadar că,
înainte de potop, „toate neamurile pământului vorbeau românește“. Este adevărat
că Biblia spune că, înainte de aventura zidirii turnului Babel, „ era în tot
pământul o singură limbă şi un singur grai la toţi” [14],
dar asta înseamnă automat că exista şi un singur neam. De ce vorbesc atunci „pucioşii” despre mai multe neamuri, care ar fi vorbit
aceeaşi limbă, pe meleagul de la Glodeni?
Biblia mai confirmă şi faptul că apariţia mai
multor limbi şi risipirea oamenilor în mai multe neamuri au avut loc pe alte
meleaguri, după eșecul zidirii turnului
Babel[15],
dar nu dă niciun indiciu că limba primordială, înainte de risipire, ar fi fost limba română. Dimpotrivă, toate
indiciile lingvistice sugerează că numele de persoane biblice din acea vreme au
semnificaţii credibile doar în limbile orientale, şi nu au nicio tangenţă cu
limba română. Să trecem în revistă
câteva dintre ele:
Adam este primul om creat de Dumnezeu
după chipul Său, din ţărâna pământului (adama). Numele Adam, în afară de
faptul că este un nume propriu atribuit primului om, are şi înţelesul de „omenire", un sens comun care apare
în Vechiul Testament de vreo 500 de ori. Cuvântul ‘adm cu înţelesul de „omenire" mai apare de asemenea în
limba ugarită, dar nu are nicio relevanţă în limba română (decât, poate, ca
prescurtare pentru administratorul de bloc).
Este limpede însă că folosirea
cuvântului ‘adama („pământ"/„ţărână") pentru a da nume
primului om la creaţie (v. Facerea
2:7) este intenţionată şi cu semnificaţie profetică, deoarece este confirmată la Facerea 3:19: “...căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”.
Eva a primit două nume, ambele de la bărbatul
ei, Adam. Primul nume primit a fost ’Issa (v. Facerea
2:23), care înseamnă în ebraică femeie.
Numele ’Issa, find provenit din
’is (om/bărbat) exprima faptul că prima femeie
avea un statut egal cu bărbatul ei. Acest fapt o îndreptăţea să poarte un nume
funcţional, de ajutor, deoarece acest
nume exprima ceea ce bărbatul ei a văzut în ea, plin de bucurie, după o suită
de nereuşite: o relaţie apropiată, de „ajutor pe potriva lui” [16]. După căderea în păcat, Adam a numit-o [17] „Eva" (Hawwa) sau “viaţă”, deoarece ea urma să fie mama tuturor celor “vii" (hay). Unele teorii
consideră că Hawwa este o formă arhaică a cuvântului hayya,
tradus prin „lucru viu". Numele Hawwa
apare numai de două ori în Vechiul Testament (v. Facerea 3:20 şi 4:1), în timp ce cuvântul ’issa este mai
des folosit. În Noul Testament, Hawwa
apare sub transcrierile Heua, Eua, sau Heva, de unde vine
forma modernă Eva pe care o regăsim în traducerile actuale.
Cain. Naşterea primului
copil al lui Adam şi al Evei este văzută de Eva ca o împlinire a promisiunii pe
care i-a făcut-o Dumnezeu că-i va da o sămânţă care-l va birui pe şarpe.
(v. Facerea 4:1); Născând primul său
copil, Eva „a căpătat" (verbul qana
în ebraică) un copil de la
Dumnezeu şi de aceea l-a numit Cain (Qayin, în ebraică).
Abel.
Traducerea tradiţională a numelui Abel
este „pajişte", dar ea nu este destul
de sigură, astfel încât unii traducători preferă traducerea „pârâu”, sau „curs de apă”, prin comparaţie cu termenii ebraici ubal, yubal,
yabal. Abel este însă un
toponim foarte răspândit în numele unor ţinuturi biblice, mai ales în
Transiordania, ca de exemplu “Abel-Miţraim”
[18], “Abel-Bet-Maaca”[19], “Abel-Maimul (Abel-Bet)”[20], “Abel-Cheramim”[21]. Pentru
ţinutul Abel-Miţraim se precizează şi
poziţia lui exactă: „dincolo de Iordan"[22] . Prin
contrast, şansele de a găsi vreun cătun cu numele Abel , rătăcit prin judeţul Dâmboviţa, sunt mult mai reduse, chiar
la o căutare minuţioasă.
Lameh. Transcrierea în ebraică este “lemek”, o vocabulă înrudită cu un cuvânt
arab care înseamnă „tânăr/puternic”.
Sela. Din punct de
vedere etimologic cuvântul ebraic (has-)sela’ înseamnă „stâncă” sau „pantă” şi poate fi folosit în legătură cu orice loc stâncos. Sela este un toponim destul de răspândit în numele unor ţinuturi
biblice, de
obicei înălţimi stâncoase, ca de exemplu: la
Judecători 1:16, 4Regi 12:20 şi Isaia 42:11.
Noema. Din punct de
vedere etimologic înseamnă „frumoasă/plăcută”.
Set. Cuvântul set înseamnă „hotărât/dăruit"
deoarece Eva “... a născut un fiu şi i-a pus numele
Set, pentru că şi-a zis: Mi-a dat
(“set”=„hotărât" ) Dumnezeu alt fiu în locul lui Abel, pe care l-a ucis
Cain.”[23]
Enos. Cuvântul ebraic ‘enos, înseamnă „om", şi apare de peste 40 de ori în
Vechiul Testament. Sugerează adesea aspectul de fragilitate şi degenerescenţă (fizică
sau morală) (v. Iov 4:17) deoarece
verbul corespunzător, ‘anas înseamnă „a fi slab".
Noe. Deşi etimologia numelui Noah
este incertă, unii cercetători o leagă de rădăcina nwh („a se odihni"), plecând de la textul
biblic: „Şi
i-a pus numele Noe, zicând: "Acesta ne
va mângâia în lucrul nostru şi în munca mâinilor noastre, la lucrarea
pământului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu!"[24]. De aceea, cuvântul Noah
este asociat şi cu verbul nhm
(care este tradus „mângâiere" sau
„a aduce mângâiere") şi cu care pare
a fi înrudit şi din punct de vedere etimologic. Acronimul nhm se mai
regăseşte « în numele personale amorite şi în numele Nahmizuli care apare într-un
fragment despre Hur din Epopeea lui Ghilgameş, găsită la Bogazkoy, capitala
hitită din Asia Mică. »[25]
În
fine, chiar cuvântul Babel este
tradus de cercetători prin „încurcătură”,
„confuzie”.
Aşadar, în toate
cazurile de mai sus întâlnim destule conexiuni logice cu limbile orientale, dar
nicio similitudine cu limba română. Cum oare să fi fost prima limbă a lumii,
limba română, dar să nu lase nicio rezonanţă în vorbirea primilor oameni?
Naţionalismul festivist
pucios, care proslăveşte gratuit poporul român şi limba română, este aşadar un
alt fals grosolan şi penibil, alături de celelalte falsuri ticluite de
„pucioşi” pentru a-şi construi o identitate distinctivă de excepţie, care să
cloneze Ortodoxia şi astfel să momească interesul mistic al maselor largi de
credincioşi creştini.
………………...
Anca Ionescu-Târgovişte
30 septembrie 2017
…………………
[2] Ibid.
[3] Ibid.
[4]
Facerea 2: 10-14
[6]
Ioil, 4:2,12
[8] Ibid.
[9] Ibid.
[10] Ibid.
[11] Ibid.
[12] Ibid.
[13] Ibid.
[14]
Facerea 11,1
[15]
Facerea 11,9
[16]
Facerea 2,20
[17]
Facerea 3,20
[18]
Facerea 50:11
[19]
2Regi 20:14,15,18; 3Regi 15:20
[20]
2Cronici 16:4
[21]
Judecători 11:33
[22]
Facerea 50:11
[23]
Facerea 4:25
[24]
Facerea 5,29
[25]
http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/nume.html
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.