529. Liderii sectei “Noul Ierusalim” își forțează supușii să le jure fidelitate
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
Nu o dată, liderii sectei
„Noul Ierusalim“ de la Pucioasa s-au delimitat de biserica strămoșească nu numai prin opțiunea lor schismatică, ci
și prin
inovațiile lor pline de imaginație, acele texte denumite emfatic
„Cuvântul lui Dumnezeu“. La început,
aceste născociri mistice erau considerate ca având doar un rol lămuritor pentru
Sfânta Scriptură. Cu timpul însă, „pucioșii“ au ajuns să treacă Biblia în
planul secund, considerând-o o lucrare nedesăvârșită, care necesită nu numai
tâlmăciri, ci şi corecții și perfecționări:
«
Intru în carte cu zi de praznic sfânt, iar [...] bucuria Mea cea mai mare este ascultarea lor de Dumnezeu,
de cuvântul cu care dau Eu să înnoiesc lumea și să desăvârșesc această Scriptură, măi poporul Meu. »[1] (citat
din predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
Totodată,
liderii „pucioși“ L-au
redefinit și pe
Dumnezeu, inventând un „Dumnezeu“
nou, Care să fie numai al lor, privat
și original, după chipul și asemănarea lor: un „Dumnezeu“ guraliv și rustican, Care
nu este nici atotputernic, nici atotștiutor,
ci limitat și
vulnerabil, total dependent în pseudo-existența Lui (El
doar speră că va fi ajutat „ ca să
fie“, deci nu e sigur că „este“ și „ va fi“)
de sprijinul solid și
statornic care trebuie să vină de la supușii
Lui sectari, „poporul pucios“ de la
Pucioasa:
« O,
iată cât duh duios îi trebuie celui ce vine să fie cu Mine pe calea cuvântului
Meu de azi cu poporul cu care Mă sprijin în zilele acestea ca
să fiu pe pământ cuvânt! »[2] (citat
din predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
La rândul lor, supușii sectari sunt încă departe de „sfințenia“ pe care pretind sistematic că „numai ei o au“. La început ei se arată
încântați de promisiunile liderilor sectei, dar pe
măsură ce realizează cât de mincinoase sunt, se repliază și devin la fel de duplicitari ca și stăpânii lor. Ei învață repede că aici totul este o butaforie,
în care „Dumnezeul“ Pucioasei este
regele nevăzut-necunoscut, liderii „pucioși“ sunt sfetnicii Lui de
taină, iar supușii primesc
fiecare câte un rol mărunt de valet sau de grăjdar, pe care se străduiesc să-l
mimeze cât mai bine. Odată ce se obișnuiesc cu această mascaradă, bucuria puerilă de la început li se
transformă treptat în cruntă dezamăgire, apoi simt că „li se apleacă“ și de logoreea „Cuvântului“, care de ani de zile bate câmpii, și încep să clocească tainic planuri de
evadare:
« Dacă cei ce vin după Mine se învață
cu Mine și cu creșterea prin cuvânt, pe care le-o dau mereu, ei
nu mai pot păstra în ei bucuria cea dintâi, care le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, și iată, trebuie îndemnați să vegheze între lumină și întuneric, [...] că acest cuvânt, mereu așezat pe masa poporului Nostru, e veghea
Noastră peste el, mamă, numai să nu i se aplece de el ca să nu-l mai aibă de hrană [...]»[3] (citat
din predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
Ca
să acopere pestilențiala,
sulfuroasa realitate de la Pucioasa, liderii sectei încearcă să-şi
răstălmăcească propriile abuzuri şi inechităţi cu care îşi tratează de ani de
zile supuşii, numindu-le „mustrări
binefăcătoare şi veghetoare”. Supuşii „pucioşi” sunt somaţi să rămână
statornici şi ascultători faţă de stăpânii lor (care se îndoiesc acum pe față de loialitatea supuşilor,
formulând în mod public un mare „dacă”,
atunci când vorbesc despre statornicia
și despre ascultarea lor):
« O,
fiilor, aș vrea ca voi să nu aveți parte de cele ce vin peste lume, că dacă
voi vă temeți
de o mustrare binefăcătoare și
veghetoare peste voi, o,
cum ați răbda cele scrise în Scripturi să vină să
curețe și să înnoiască lumea? [...] O, așa cer și Eu Tatălui pentru voi, cei
statornici și
ascultători, dacă sunteți
așa. »[4] (citat
din predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
Confruntați în ultima vreme cu o serioasă hemoragie de cadre inferioare,
bune de muncă, liderii sectei „Noul Ierusalim“ apelează la o stratagemă disperată
pentru a-I salva „atotputernicia“
zeului lor de „rușinarea lui satana“. Ei îi obligă pe supuși să-și ia un angajament solemn de loialiate, care îi va strivi sub sancțiunea blestemelor, dacă și-l vor încălca vreodată în viitor:
«
Dar iată, fiilor, trebuie și trebuie
să vă întreb, iar voi să-Mi răspundeți, că au plecat de lângă Mine, de lângă voi fii hrăniți de Mine la masă cu voi și Mi-au rănit Duhul, măi fiilor, și M-au rușinat înaintea lui satana, care i-a smuls de lângă Mine pe ei. O, și dacă așa s-a întâmplat în vremea anilor Mei cu acest popor hrănit de sus,
venind și plecând cei ce veneau, iată, Eu, Domnul,
vă întreb acum pe voi: voi nu plecați? O, răspundeți-Mi, fiilor, răspundeți Domnului! Nu tăgăduiți să dați răspuns, sau
să-l dați în glumă, sau cu dus-întors, că trebuie
să vă făgăduiți
Domnului și
să fiți statornici în făgăduință apoi, că altfel satana încearcă pe cât nu vă gândiți și nu vă așteptați să vă stingă dragostea și veghea și răbdarea și statornicia cu
Mine și credința apoi, fiilor, is vai celor ce pierd darul credinței în venirea Mea de
azi după om,
în Scripturile acestei
vremi, scrisă în ele ca să
se împlinească ele! »[5] (citat
din predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
Calitățile atribuite cu generozitate de
către liderii „pucioși“ „Dumnezeului”
lor ( atotştiinţa, atotputernicia, controlul total şi simpatia senină faţă de
adepţii sectari adunaţi sub sigla “Noul Ierusalim” ) sunt puse aşadar grav sub
semnul întrebării. Necunoaşterea şi nedumerirea Lui faţă de gândurile ascunse ale supuşilor “pucioşi” (de a pleca sau de a nu pleca de la Pucioasa) este totală, iar supuşii “pucioşi” sunt
somaţi “să dea imediat afară totul din guşă”, mărturisindu-le liderilor sectei ce
au de gând, ce plănuiesc în ascuns, iar apoi să-şi ia angajamentul în scris
privind făgăduinţa lor de loialitate imuabilă faţă de Mihaela, „marchiza îngerilor pucioşi”:
« O,
voi nu plecați să părăsiți cuvintele vieții, cu
care vă țin de mânuță ca să nu vă ia valul care trece mereu ca să mai ia cu el dacă se
poate și din cei ce s-au ales pentru Domnul? Dați Domnului răspuns, fiilor, ca să pun îngerii să scrie, și să fie ca o ancoră de salvare făgăduința voastră.»[6] (citat
din predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
Deruta liderilor sectei a ajuns la cote
maxime, lucru vădit de incongruența poruncilor pe care le născocesc de la o predică la alta. Ultima
lor „chemare sub arme“ adresată supușilor conține îndemnul de
a nu mai fi reci, nepăsători și disprețuitori unii cu alții:
« O,
Tatăl așteaptă de la voi mult, fiilor. De aceea vă
îndemn cu veghe: Fugiți
de inimă rece în voi și feriți-vă de ură și de dispreț între voi, că de acolo vine și inima rece de Domnul și de frați, măi fiilor. »[7] (citat
din predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
Dar
cum își învățau tot ei supușii, nu cu mult timp în urmă?
Oare nu reci și
distanți,
străini unii cu alții?
Oare nu-i obliga să nu mai vorbească între ei „doi cîte doi”? Ba mai mult,
liderii “pucioşi” lansau
pe vremuri gogomănia că însăși iubirea dintre om și
om se manifestă doar prin înstrăinarea unul de altul ( oare or fi citit ei vreodată în
Scriptură că „nu este bine ca omul să fie
singur“? Sau au citit și
au uitat?):
« O, nu poate iubirea Mea în om și între om și om dacă nu se simte omul străin pe pământ, dacă nu se poartă aşa
om cu om. V-am spus vouă: voi, care ştiți iubirea, fiți ca străinii unii cu alții, ca să poată iubirea Mea între voi. Vin
acum să-i învăț aceasta pe toți cei care nu știu iubirea ș taina celor ce iubesc pe Dumnezeu [...] Fiilor, fiilor, iubiți
înstrăinarea. » [8] (Citat din mesajul Mihaelei din 4 decembrie 2015)
Confruntați cu realitatea că
cei care au evadat de la Pucioasa în ultima vreme au găsit sprijin, găzduire și încurajare de la alți creștini, liderii „pucioși“ îi consideră „dușmani“ pe cei care și-au dăruit
ajutorul, dovedindu-se astfel altruiști și iubitori cu semenii lor:
« O,
dacă omul mai are ale lui diavolul îl împinge spre ceea ce i-a rămas și poate fi scos de pe cale, cum că are
unde să se întoarcă dacă
părăsește mersul cu Dumnezeu, și iată, dușmanii omului sunt casnicii lui când el pleacă spre Domnul, dar și când pleacă de la Domnul sprijinit de
casnicii lui, care devin pe neașteptate dușmanii lui, și care îl
ajută când el pleacă de
lângă Dumnezeu, căci găsește
sprijin pe acei de un
sânge cu el. »[9] (citat
din predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
Dacă ajutătorii celor fugiți au fost considerați „dușmani“, apăi fugiții au fost considerați „trădători“ de-a binelea. Liderii
“pucioşi” s-au ofuscat însă peste măsură
când au fost demascaţi că-i denumesc “trădători”
pe foştii supuşi, aceia care i-au părăsit. Atât de ofuscaţi, încât au riscat să
lanseze o minciună mare cât casa, pretinzând că nu ei, mai exact nu “Dumnezeul” lor, i-a denumit “trădători”
pe fugarii de la Pucioasa. Cică diavolul i-ar fi numit aşa, după ce i-ar fi
păcălit pe răzvrătiţi şi i-ar fi tras afară din “Raiul” de la Pucioasa. Prilej excelent pentru lideri de a reînnoi
ordinul către cei rămaşi, ca să-şi făgăduiască solemn loialitatea pentru viitor
faţă de sectă, faţă de stăpânii sectei şi, desigur, în primul rând faţă de “Dumnezeul” inventat pe care Îl propovăduiesc ei la Pucioasa:
« O,
abia acum, în vremea cea de a treia a venirii Mele cuvânt pe pământ, abia acum
am răzbătut să pot avea ucenici de un lucru cu Mine, dar iată, și din aceia vine diavolul să-i tragă la el, și mai ales cu ce și cum. Nu Eu, ci el le pune apoi nume
de trădători la cei trași afară din staul, după ce îi pătează cu
vopselele lui și le dă să guste
din duhul pierzării, și de aceea cei ce
vor să fie cu Mine până la sfârșit și să nu cadă în capcana întinsă de satana, aceia
să se făgăduiască Domnului
și cuvintelor vieții [...] »[10] (citat
din predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
Dar
cine, cine atunci le-a pus nume de „trădători” fugarilor, dacă nu “Dumnezeul”
Pucioasei? Cine este de fapt „diavolul” acela care a
îndrăznit o asemenea ofensă, mai întîi la adresa „Dumnezeului” Pucioasei, apoi la adresa unor oameni care şi-au ales
în mod liber calea şi viitorul?
.......Surpriză!.....
Da,
surpriză. Dacă citim precedenta predică a Mihaelei, vom avea o mare surpriză.
Mai întâi, chiar ea este cea care pretinde că Însuşi „Dumnezeul”
Pucioasei este Cel care îi numeşte „trădători” pe aceia care au dezertat din
secta „Noul Ierusalim”:
« O,
nu pot nici cei ce vin și se dau Domnului
cu viața lor, cu iubirea lor, nu pot nici aceia toți, nu pot toți să nu-și aibă voia lor
multă vreme, ci numai o vreme, și se
ridică și ei și lovesc și se nemulțumesc și trădează apoi pe Domnul și se duc spre voia lor, și iată, îi este greu omului să nu-și aibă voia sa, să nu-și fie sieși Dumnezeu și să fie Domnul dat în lături de om. [...] Să vă pedepsesc pentru trădare, sau pentru că nu M-ați iubit?»[11] (citat
din predica leliţei Mihaela din 11 septembrie 2017)
Apoi,
vine imediat o a doua surpriză. În acelaşi mesaj, ea spune că şi duhul
pucioşesc care îşi atribuie numele de „Ioan
Botezătorul” îi face „trădători”
pe cei care au plecat:
« O,
[...] Tu iubești mult acest popor mititel și stai cu mâinile întinse deasupra lui, că se ivesc trădări și dureri [...]»[12] (citat
din predica leliţei Mihaela din 11 septembrie 2017)
Deci...care
dintre cei doi să fie, aşadar, diavolul care i-a numit pe fugari, „trădători”? Că Mihaela aşa zice acum,
cică diavolul a proferat această acuzaţie de „trădare”. Greu de înţeles, greu
de ales, care dintre cei doi este diavolul acela. Sau, sunt amândoi?
Aberațiile liderilor pucioși continuă cu
generozitate emetică. Acum, ei proclamă că nu numai Adam și Eva vorbeau românește. Cică limba română a
fost cunoscută încă de la început de toate neamurile pământului, ca să înțeleagă ele atunci când Îl
ascultau pe Dumnezeu vorbindu-le românește. Iar în viitor, toți pucioșii Pământului vor fi
români (și invers, probabil: toţi românii vor mirosi a sulf):
« O, Fiule Doamne, […] O, să poți Tu peste ei și pentru ei, dar și pentru țara română, țara
Noastră de azi, meleagul cel de la început, pe care ai stat și ai zidit trupul omului și limba cea de la început, cu care ai grăit cu el, și el cu Tine, limba din care neamurile pământului au învățat, au luat, Doamne. O, în curând Te vei slăvi cu slavă
plină de lumină de sus peste acest meleag, Împărate Doamne, că Tu iubești acest neam, și vei pune numele de român
peste cei ce vor fi ai Tăi de peste tot în ziua slavei Tale, când vei străluci de pe acest
munte de har, ca să-Ți
vadă neamurile pământului mărirea […]»[13] (citat
din predica leliţei Mihaela din 21 septembrie 2017)
Dacă
sectanții
„pucioși“
pretind că „toate neamurile pământului vorbeau românește“, deci vorbeau o singură limbă, de ce nu vorbesc aici
şi despre un singur neam, ci vorbesc la plural, despre mai multe „neamuri“? Dacă
la început era o singură limbă, limba
română, nu înseamnă atunci că era şi un singur neam, neamul vorbitor de limbă română? Biblia spune, într-adevăr, că
limbile și
neamurile s-au despărţit şi au apărut abia
după eșecul zidirii turnului Babel, dar nu suflă un
cuvinţel despre limba română, ca limbă primordială. Dimpotrivă, Adam înseamnă „pământ”,
dar nu în limba română, ci în ebraică. Tot aşa şi Eva, în româneşte nu înseamnă
nimic, în timp ce în ebraică înseamă „viaţă” sau „care dă viaţă”.
Este
evident deci că protocronismul pucios, care proslăveşte gratuit limba română,
este un fals grosolan şi penibil.
………………
Anca Ionescu-Târgovişte
27 septembrie 2017
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.