524. Liderii “pucioşi” sugerează că Hristos a avut o moarte aparentă
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
524. Liderii “pucioşi” sugerează că Hristos a avut o moarte aparentă
524. Liderii “pucioşi” sugerează că Hristos a avut o moarte aparentă
Este cunoscută zbaterea unor
filozofi de a „demonstra” că Învierea lui Hristos fie n-a avut loc, fie a fost vorba
de o iluzie colectivă, fie a fost vorba doar de aşa zisa „moarte clinică” −
moarte care excludea apoi învierea. Întrucât
teoria înşelăciunii, respectiv a „furtului celui mort” era mult prea uşor de
combătut, singura peocupare a acestor detractori rămăsese de a „demonstra” prin
cuvinte meşteşugite că Hristos n-ar fi
avut parte de o moarte reală, ci de una aparentă:
« Unii
au încercat să explice învierea lui Hristos presupunând că nu ar fi murit cu
adevărat, ci doar a leşinat, a fost cuprins de moarte clinică. Susţinătorii
acestei păreri, printre care şi teologul protestant Gottlob Paul, spun că Iisus
nu a murit pe cruce, ci doar a căzut într-un somn letargic din care, în
răcoarea mormântului şi în mirosul aromatelor, s-ar fi trezit a treia zi. [...]
În secolul XX această “direcţie” este reprezentată de Arthur Drews, cu lucrarea
sa “Christusmytehe”, dar părerea aceasta o găsim şi la autori de “biografii”
ale lui Iisus, precum Jean Réville, Ernest Renan, Eisler şi alţii. »[1]
Au
fost însă şi gânditori lucizi care au dat peste cap toate teoriile care ar
susţine că Iisus şi-ar fi revenit doar dintr-un leşin, sau şi mai mult, dintr-o
moarte clinică:
„Este cu neputinţă ca cineva care s-ar fi strecurat afară din
mormânt pe jumătate mort, târându-se slăbit şi bolnav, având nevoie de
îngrijire medicală, întărire şi ajutor, să le creeze atâtor oameni impresia de
a fi fost învingătorul morţii şi al mormântului, impresie ce avea să stea la
baza misiunilor viitoare. O asemenea revenire între ei n-ar fi făcut decât să
slăbească imaginea pe care şi-o formaseră despre El în timpul vieţii Lui, aducându-le
cel mult o slabă speranţă, nicidecum însă în stare să le schimbe întristarea în
entuziasm sau respectul în adorare” »[2]
Şi
totuşi, liderii “pucioşi” din zilele noastre avansează aceleaşi fantezii care
pun la îndoială moartea lui Iisus. Ei spun că moartea Lui a fost doar în
aparenţă moartea Lui, în realitate ea
fiind moartea altora. Ei mai spun că
Hristos nu Şi-a biruit propria Sa moarte, ci moartea altora:
« Tu
însă ai avut putere de Dumnezeu și ai biruit omul și moartea lui,
că moartea Ta
era moartea lui, nu a Ta, iar prin minunea
învierii Tale, pe care nimeni, nimeni în afară de noi nu o aștepta, o, iată, ai adus pe pământ împărăția Ta în oameni și Te-ai dovedit peste fire Dumnezeul Cel
adevărat, ca să știe lumea
că nu este alt Dumnezeu afară de Tine și să se teamă lumea, tot mai mult să se teamă.
»[3] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 12 iulie 2017)
De
altfel, ultimele cuvinte ale frazei pucioşeşti decriptează că “pucioşii” nu vorbesc
despre adevăratul Hristos, care Şi-a întâmpinat ucenicii după Înviere cu
cuvintele “Bucuraţi-vă!”[4],
ci depre “Hristosul” imaginar de la
Pucioasa, care Îşi întâmpină creaţia
cu cuvintele “Temeţi-vă, şi mai mult să vă temeţi!”
O
dovadă în plus că predicile pucioşeşti intitulate pompos “Cuvântul lui Dumnezeu” sunt simple însăilări omeneşti o reprezintă
şi următoarea frază:
— O, fiilor ucenici, în ziua aceasta de
serbare pentru voi pun grăirea voastră față în față cu gurile
bârfitoare, care lovesc în purtătorii Mei de azi, și cărora le spun că gura bârfitoare e o
boală a minții și a inimii celui ce nu mai tace, și care nu se gândește la
sine, ci numai la ceilalți, pe care îi
poartă în gură ca pe o hrană, ca pe o foame bolnavă a minții lor, și Mă desculp acum de răutatea cea din gura lor. »[5] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din
12
iulie 2017)
Trecând peste faptul
(intolerabil însă pentru un Atotştiutor) că vorba “desculp” se
întâlneşte în limbile portugheză şi italiană, dar nu şi în limba română, să ne
oprim doar la folosirea ei inoportună. Un Dumnezeu nu are nevoie a Se disculpa,
căci El este în mod absolut fără de vină. Chiar dacă ar fi vorba de nişte
bârfitori sau defăimători dibaci la limbă sau la condei, un Dumnezeu nu Se va
coborî niciodată la micimea minţii lor să le demonstreze matematic faptul că
sunt în rătăcire, sau de ce n-au dreptate. Chiar în istoria Bisericii vedem că
Sinoadele Ecumenice au demontat cu tenacitate
toate ereziile ( care depăşeau cu mult în amploare şi consecinţe nişte
simple bârfe), fără să fi fost nevoie ca Dumnezeu să Se disculpe personal, ca
un suspect ajuns fără voie în banca acuzaţilor.
………………
Anca Ionescu-Târgovişte
15 iulie 2017
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.