521. “Pucioşii” se pretind a fi contemporani cu a treia venire a lui Hristos, destrupat, în văzduh, şi o aşteaptă pe a patra
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
521.
“Pucioşii” se pretind a fi contemporani cu a treia venire a lui Hristos,
destrupat, în văzduh, şi o aşteaptă pe a patra
Învăţătura eretică a sectei “Noul Ierusalim
de la Pucioasa” propovăduieşte o aşa-zisă “venire a Domnului” aflată într-o desfăşurare de proporţii epice, pe o durată
de timp care se apropie deja de viaţa unui om (nu mai e mult şi “pucioşii” vor
aniversa 70 de ani de “Cuvânt”, dar puţine împliniri ale “proorociilor” lui).
La “pucioşi”, “Hristos” a venit a
treia oară, şi Se pregăteşte pentru a
patra:
«...
O, copiii Mei,
am venit a treia oară. Prima dată am venit
şi am făcut om şi tot ce se vede şi am pus o hotărâre să o păzească, să fie
bine de el şi de toţi urmaşii lui, şi au greşit. Am venit a doua oară, în trup. M-am născut cu trup din Fecioară. Am trăit pe pământ, te-am
învăţat ce să faci să moşteneşti împărăţia cerurilor, te-am vindecat de toate
suferinţele ce le aveai tu, care ai crezut şi ai venit la Mine. Sub ochii
înaintaşilor tăi am făcut minuni ca să-i încredinţez de toată nădejdea ce
trebuia s-o aibă şi ei, şi voi. Iată, am venit a treia oară. Acum sunt în Duh, şi M-am pogorât în mai multe locuri, să vă îndemn la viaţă
şi trăire curată şi sfântă, că e gata să se sfârşească totul şi vă prinde
moartea aşa cum sunteţi, pe calea cea largă, cu toate răutăţile: necredinţa,
vrajba, ura, mânia, mândria, desfrâul, curvia cea mai rea ca la păgâni.
»[1] (
citat din mesajul Verginicăi din 13
iunie 1957)
Deşi se străduiesc să
convingă că venirile lui “Hristos” la
Pucioasa sunt într-o armonie deplină cu Sfânta Scriptură, o anomalie nu poate
fi escamotată. Este vorba de afirmaţia că “Hristos”
vine la Pucioasa “în Duh”, ceea ce
automat dă pe faţă faptul că este vorba de un alt “Hristos”, diferit de cel biblic. Hristosul întrupat în istorie a înviat
în trup şi apoi S-a înălţat la cer cu trupul; şi iarăşi va să vină, după
mărturisirea Scripturii şi după Crezul bisericesc, tot aşa cum S-a înălţat la
cer: nu în duh, ci în trup înviat şi transfigurat. O nouă despărţire de trupul
Său, pentru a Se prezenta apoi “în Duh” pucioşilor, ca Hristos destrupat, este
imposibil de imaginat, ea fiind echivalentă cu o a doua moarte. Imediat după
Înviere, ucenicii s-au învrednicit să-L vadă pe Iisus, dar la început şi ei credeau
că văd un duh. Dar Domnul i-a încredinţat pe ei, şi pe Toma, că poartă în trup
rănile care Îl mărturisesc că El este, şi nu o închipuire sau o vedenie sau un
duh înşelător. Iată însă că, după 2000 de ani, “pucioşii” îşi închipuie şi cred şi ei că văd un
duh care le vorbeşte în numele lui Iisus Hristos, în vorbe meşteşugite.
Absurdul acestei pretenţii,
că Hristos ar fi venit a treia oară la “pucioşi”, este
demontat chiar de Sfânta Scriptură, care spune limpede că, după Înviere şi
Înălţare, Hristos trebuie să vină a doua oară, nu a treia:
“Tot aşa şi
Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta
celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire.”[2]
Atunci, cine vine
cu norii acum la Pucioasa, a treia oară (de fapt, de nenumărate ori), numai “în
Duh”? Liderii sectei oferă mai multe răspunsuri acestei întrebări
existenţiale; din nefericire pentru ei, ele sunt vădit contradictorii, ceea ce se vădeşte a fi o pură înşelătorie.
1. Un prim răspuns este că
„la Pucioasa este coborât cuvântul Domnului”, adică doar informaţia în sine, învăţătura
abstractă venită din cer de la “Dumnezeul”
Pucioasei:
C
« Cobor cuvântul Meu, îl cobor cu norii, şi de deasupra grădinii cuvântului Meu grăiesc cu voi, fii ai
grădinii Mele. »[3] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 1 mai 1995)
Aici este limpede că nu Persoana coboară, ci cuvântul Ei coboară, iar Ea(Persoana) este doar Autorul
acţiunii de coborâre, iar cuvântul este lucrarea Ei. La rândul lor, liderii sectei se fac „trâmbiţe”, adică un fel
de „purtători de cuvânt” ai „Dumnezeului”
lor. În această calitate, „trâmbiţele” se manifestă (sau „lucrează”) în două,
ba chiar în trei feluri:
- fie că reproduc mot-à-mot ceea ce li se transmite din eter, pe căi esoterice, iar
„trâmbiţele” sunt în stare de catalepsie, aşa cum „lucrau” mama Verginica şi lelica
Maria atunci când „vorbeau prin somn de la Domnul” ; pentru acest motiv, adepţii le considerau adesea
„proorociţe”:
- fie că reproduc mot-à-mot ceea ce pretind că aud în urechi „ca o suflare de vânt”,
aşa cum „lucrează” astăzi, în mod curent, leliţa
Mihaela;
- fie că
leliţa Mihaela concepe cu
mintea ei texte moralizatoare, despre care pretinde că sunt „insuflate de la Domnul” şi pe care le inserează apoi sub formă de „comentarii” în
caietele-jurnale de zi ale adepţilor;
- fie rostesc discursuri sub formă de
monologuri plictisitoare (care pe unii adepţi îi adoarme - la propriu) pe care
de asemenea le anunţă ca fiind „insuflate de la Domnul”. În acest mod „lucrează” tot leliţa Mihaela, după cum aflăm din propriile mărturisiri, ticluite
ca venind tot „din partea Domnului”,
care devoalează cum „lucrează El prin ei”
(adică, prin liderii „pucioşi”, atunci când se dau ei mari învăţători peste
„popor” şi ţin discursuri adormitoare):
« Le-am spus prin voi la cea din urmă întâlnire să-și pregătească fiecare o hârtiuță și să-și citească de pe
ea cum ar vrea ei să vă purtați cu ei la
întâlniri și ce le-ar place să le pregătiți ca să le cadă bine, ca să se simtă bine, și ca să facă apoi mult bine înaintea Mea și ei. »[4] (citat
din mesajul leliţei Mihaela din 7 mai 2017)
2. Un al doilea răspuns, care îl contrazice
pe primul, este că „la Pucioasa coboară Cuvântul
lui Dumnezeu”, adică Însăşi Persoana
spiritualizată, Duh îmbrăcat cu haina Cuvântului, căci Cuvântul lui Dumnezeu este numele mai presus de orice nume al Persoanei, aşa cum s-a proorocit în
Scripturi, iar majuscula atribuită Cuvântului
face distincţia netă între Persoană
(pe de o parte) şi lucrarea Ei de
cuvânt (pe de altă parte):
« [...] fericiţi sunt cei ce cred în Cuvântul lui Dumnezeu, Care cu norii vine din cer pe pământ, că e vremea venirii Lui, după cum scrie în Scripturi. »[5] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 29 noiembrie
1996)
3. Un al treilea răspuns, care şi el îl
contrazice pe primul, este că „la Pucioasa coboară El Însuşi, Domnul”, în Persoană
întrupată ( Cel Înviat, Fiinţă
deplină, cu Trup şi Suflet), ca reprezentant legitim al Treimii”:
« Eu vin cu norii, aşa este scris. Vin şi norii cu Mine, şi rămân şi ei cu Mine
peste tine şi în tine. Şi de ce rămân şi
norii cu tine? Ca să ai tu, fiule, cu ce te purta întru cele văzute; să te porţi
ca Mine, pe nori şi cu norii. Dacă Eu vin, vin cu tot ce am,
vin ca să te iau cu Mine, vin ca să Mă iei cu tine şi să stăm în faţa Tatălui
cu această împărăţie de cer nou şi de pământ nou, aşa precum a fost la început. »[6] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 20 iulie 1995)
Exprimarea „vin cu tot ce am” sugerează că „Domnul” Pucioasei vine şi cu trupul, nu numai „în duh”, sau „în
cuvânt” (aşa cum de altfel, spune şi proorocia biblică - vezi Faptele Apostolilor, 1:11). Dar acest
lucru este contrazis flagrant de mesajul din 13 iunie 1957 care pretindea
limpede că acum, la Pucioasa, „Domnul vine a treia oară, şi este în Duh”.
4. Un al patrulea răspuns pucioşesc este că
„la Pucioasa vine (coboară) acea entitate complexă numită trupul şi cuvântul Domnului”, care trebuie însă înţelese astfel: coborârea trupului, ca o „împărtăşanie
virtuală cu trupul Domnului”, iar coborârea cuvântului, ca o „împărtăşanie
virtuală cu duhul Domnului”. Ambele
„împărtăşanii” sunt simbolice; ele nu au nicio corespondenţă cu vreun act
liturgic asociat, deşi pastişează formule sacramentale cunoscute:
« Îmi cobor trupul şi cuvântul în
grădiniţa Mea cu fii, şi mereu le zic la fii: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu şi Sângele Meu. Luaţi şi mâncaţi, acesta este cuvântul Meu, Duhul Adevărului. »[7] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 6 ianuarie 1997)
5. Un al cincilea răspuns pucioşesc este că
la Pucioasa vine doar glasul „Domnului”, expresia sonoră a vestirii
cuvântului. Vestirea prin glas (ca
lucrare activă) este asociată cu auzirea
glasului (ca act pasiv), iar vestirea este şi ea nouă, la rândul ei:
« E
sărbătoare la români, ţara întoarcerii Mele la oameni, şi din care Mi-am luat
un popor ca să-l am curat şi aşezat înaintea glasului cuvântului
Meu, care
vine cu norii. Vin la tine, Israele mic, luat
din români ca să fii poporul Meu. Vin şi Mă fac veste peste
pământ, Mă fac cu tine veste şi poveste, poporul Meu. Mă fac veste nouă, şi am cu Mine sfinţi şi slavă de îngeri, şi tainele Mele sunt
mari, »[8] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 4 decembrie
1996)
Or,
dacă vestirea este nouă, înseamnă
că ea vine să adauge ceva, ca să o desăvârşească pe cea veche. Înseamnă că Noul
Testament al Domnului Iisus Hristos şi toată învăţătura Lui a fost incompletă (sau
eventual a fost depăşită, odată cu trecerea timpului), încât trebuia neapărat să
fie revizuită şi adăugită. Înseamnă că acei 2000 de ani de creştinism au fost
şi ei nedesăvârşiţi, ceea ce face ca făgăduinţa Domnului “...iată, Eu cu voi sunt în toate zilele,
până la sfârşitul veacului.[9]” să fie făcută
mincinoasă.
Pe
de altă parte, nici expresia “glasul Domnului” nu este cea mai corectă.
Între anii 1955-1980, adepţii sectei auzeau glasul Verginicăi, şi nu
“glasul Domnului”. Nici între anii 1982-1994, adepţii încă nu auzeau “glasul
Domnului”, ci glasul lelicăi Maria. Culmea este că nici acum,
când Mihaela pretinde că este singura care “aude glasul Domnului”, tot
ea mărturisea în cercuri restrânse că de fapt parcă aude venind din cer “vocea
lui Nicuşor”, ca şi când “Dumnezeul” Pucioasei n-a găsit altceva mai
bun de făcut decât să-Şi deghizeze glasul, copiind timbrul vocii lui
Nicuşor.
Sfânta
Scriptură anunţă că Hristos ve veni pe norii cerului în slavă mare, şi că orice
ochi Îl va vedea:
“Iată, El vine
cu norii şi orice ochi Îl va
vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui,
toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.[10]
“Pucioşii”
spun alte trăznăi: “Hristos vine la ei pe norii cerului care nu se văd, dar pe care ei
îi numesc “norii slavei”:
« Ia şi culege această mană, ia şi mănâncă, poporul Meu, căci Eu sunt
Cuvântul, Eu, Fiul Tatălui Savaot. Eu Mă vestesc, şi tu Mă auzi vestindu-Mă
venind spre tine, Israele de la capătul timpului. Eu Mă vestesc din nori că
vin, iar tu, popor mititel al grădinii Mele, deschide, fiule, ca să intru în
grădină şi ca să intru în carte, ca să Mă vestesc lui Israel. Eu sunt pe nori. Eu
sunt cu norii
cei ce nu se văd. Eu sunt pe nori de stele. Eu
sunt pe nori de soare. Eu sunt pe nori, şi norii nu se văd. Eu
sunt pe nori de îngeri, pe nori de slavă, pe nori de heruvimi şi serafimi. Eu
sunt purtat pe norii slavei Mele întru
cele ce nu se văd, întru cele cereşti sunt.
»[11] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 1 septembrie 1995)
Sfânta
Scriptură spune că vor fi văzuţi norii de slavă, pe care va fi văzut venind
Domnul Hrisos. Dar dacă norii nu se văd, cum se va mai vedea slava lor? Şi dacă
nici măcar norii nu se văd, cum de va fi văzut Hrisos pe nori?
La
“pucioşi” însă, norii nu sunt încărcaţi cu sarcini electrice, ca norii
obişnuiţi, ci sunt încărcaţi...cu patriotism. Ei se adună doar deasupra
României, nu şi peste alte mări şi ţări. Şi Îngerii stau adunaţi ciopor tot
deasupra României, unde se agită şi dau din aripi ca să aducă “veacul cel nou,
pucioşesc”, şi să sporească bunăstarea şi pacea pe pământul românesc (lucru
care însă nu prea se vede, căci în România ultimilor ani a tot crescut
nepăsarea, hoţia, dezmăţul, risipa, vânzarea de ţară, în timp ce natalitatea,
bunul simţ şi responsabilitatea sunt în cădere liberă):
« Sunt cu norii deasupra României în serbare
cerească. E adunarea cetelor cereşti. Am cu Mine serafimii, heruvimii,
scaunele, domniile, stăpâniile, începătoriile, puterile, arhanghelii şi
îngerii, iar Mihail, arhanghelul cel peste cetele îngereşti, iarăşi strigă: să
stăm bine şi cu frică şi cu luare aminte! Amin. Mihail şi îngerii lui rostesc
peste România să stea bine, să stea cu frică şi cu luare-aminte. E freamăt de
îngeri şi de arhangheli, şi fâlfâitul aripilor cereşti se agită, şi lucrează
puterile cereşti pentru România [...]. »[12] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 1995)
6. Un al şaselea răspuns
pucioşesc este că „la Pucioasa vine
pur şi simplu Iisus Hristos cel înviat”, după cum este scris în
Scripturi:
« Luaţi
aminte, păstorilor de oi, că poporul Meu nu e duşman pe biserică, şi e popor de
fii ai bisericii lui Iisus Hristos, Care vine cu norii, după cum este scris. »[13] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 26 octombrie 1996)
Două lucruri nu se potrivesc însă: Cum de
este văzut Iisus Hristos că vine cu norii,
dacă „pucioşii” tocmai au spus că „norii
nu se văd”? Şi cum de vine Iisus Hrisos numai „în Duh”, dacă El este nedespărţit pe veci de trupul Lui cel înviat?
Alteori însă, liderii „pucioşi” par a fi
cuprinşi de un neaşteptat fior de sinceritate, afirmând limpede că aşa-zisa
„venire a Domnului”, pe care ei o
declamă şi o tot vântură pe situl lor de
pe Internet[14],
nu este decât o alegorie: Nici vorbă despre venirea Persoanei Acelui Hristos,
ci, chipurile, doar de mesajele Lui,
care vin şi iar vin din cer şi sunt adunate de ei într-o carte, pe care o
consideră un fel de „Noul Nou Testament
de la Pucioasa”. În acest context, ei vorbesc chiar de o „A Doua Naştere a lui Hristos”, despre care Scripturile însă
n-au spus absolut nimic:
« Eu sunt. Mă aşez cuvânt în cartea Mea de
azi şi Mă însemnez cu sărbătoare peste Israel, căci am popor şi în vremea aceasta,
am iesle de naştere a cuvântului Meu. Vin mereu în ea şi Mă nasc în ea
cuvânt de viaţă veşnică, [...]»[15] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 29 noiembrie
1996)
Că “Hristosul” Pucioasei Se naşte
Cuvânt în carte, este evident o alegorie frumoasă. Sinceritatea nu durează
mult însă, şi suntem intoxicaţi din nou cu minciuna gogonată care spune că “Domnul” in Personam coboară din cer pe
pământ, şi abia apoi Se face cuvânt, care abia apoi vine cu norii:
« Cuvântul se face veste şi poveste pe pământ. Semănătorul seamănă
sămânţă, seamănă cuvântul, şi cuvântul se face Dumnezeu pe pământ. Coboară Domnul din
cer pe pământ şi Se face cuvânt. Vine pe nori cuvântul, pe nori de slavă vine. »[16](
citat din mesajul leliţei Mihaela din 9 decembrie
1996)
A Doua Naştere (de data aceasta
în duh, nu în trup) a “Hristosului” Pucioasei este comparată şi corelată
cu prima într-un mod bizar: “Hristosul”
Pucioasei păstrează din prima naştere trupul, iar din a doua, duhul (cuvântul),
şi aşa se declară trup şi cuvânt:
« Eu sunt Cuvântul lui
Dumnezeu, calul alb şi călăreţul lui,
Domnul cu poporul cuvântului Său. M-am născut prunc în Betleem şi cuvânt în România. Eu sunt trup şi cuvânt pe pământ, o, ţară Românie. »[17] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 9 decembrie
1996)
Biblia dezvăluie o altă succesiune
temporală a acestor evenimente eshatologice:
“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. [...]
Şi Cuvântul S-a făcut trup
[...] ” [18]
Deci, Cuvântul era de la început, adică
dinainte de toţi vecii. Într-o disonanţă logică totală, “pucioşii” propun o a
doua “naştere” (contemporană) a Cuvântului, într-o ţară cu numele România (ţară
ce apare în istorie în anul 1918, căci de atunci are ea acest nume), iar
“naşterea Cuvântului” pe care ei o propovăduiesc este un proces continuu, laborios
şi greoi, care a început în 1955 (odată cu prima “proorocie” a Verginicăi) şi
care continuă şi în zilele noastre. În anul 1996 se înregistrau deja 40 de ani
de “naştere” (iar în prezent “naşterea” continuă implacabil, dovedindu-se a fi
o “cezariană” tare complicată, căci au trecut deja mai mult de 60 de ani de
“naştere”, iar pentru “pucioşi” timpul pare a fi ca elasticul: anii sunt ca
zilele şi zilele ca orele):
« O, de patruzeci de ani Mă nasc cuvânt
în tine, fiică iubită. Zilele naşterii sunt cu tine. »[19] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 9 decembrie
1996)
Alteori,
“Hristosul” Pucioasei oscilează
între facere şi naştere, între a Se face carte sau a Se naşte
Cuvânt:
« Cheamă-Mă să vin, primeşte-Mă când vin, că iată, vin la tine cuvânt
şi Mă scriu cu tine în cer şi pe pământ, că Eu Mă fac carte în
tine şi Mă fac veste şi poveste de la o margine la alta a cerurilor cu tine,
ţară Românie, ţară de veste şi de poveste peste pământ. Cuvântul Meu se naşte
în tine. Mă
nasc cuvânt în mijlocul Tău, în ieslea
cuvântului Meu, şi Mă port cu fiii cuvântului şi Mă vestesc cu ei, calul alb şi
călăreţul lui, pildă a împărăţiei cerurilor în tine, ţară
de veste şi de poveste peste pământ. »[20] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 9 decembrie
1996)
Uneori
se spune că naşterea Cuvântului se face din Persoana lui Hristos, deci Cuvântul
şi Persoana sunt entităţi diferite şi distincte, dependente una de alta prin
actul naşterii:
« Cuvântul Meu este veste şi poveste în tine, [...] O, cine te iubeşte pe tine, Mă iubeşte şi pe Mine, Cuvântul Cel ce Se naşte în tine din Mine, căci vin cu norii la tine şi Mă fac cuvânt în ieslea cuvântului Meu din mijlocul tău. Cine în tine nu te
iubeşte pe tine, românul din tine care nu te iubeşte, acela nu Mă iubeşte nici
pe Mine, Cuvântul
Cel născut în tine, şi acela se face
irod care urmăreşte viaţa Pruncului Care Se face cuvânt şi mângâiere în tine. »[21] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 9 decembrie
1996)
Din
aceste construcţii mai rezultă şi faptul că “acest Cuvânt se naşte în
poporul pucios”. Să reţinem această sintagmă.
Deşi
nimeni, niciodată, n-a văzut venind la Pucioasa pe Cineva pe norii cerului,
adepţii sectei sunt îndemnaţi copios să privească la o imagine care nu există
şi să confirme (în minciună) că-L văd pe Fiul Omului cum vine cu norii:
« Uitaţi-vă să vedeţi cerurile deschise deasupra voastră şi pe Fiul Omului din dreapta
lui Dumnezeu venind cu norii spre voi, dar
voi încă strigaţi şi vă astupaţi urechile ca să nu auziţi pe Dumnezeu. »[22] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 27 decembrie
1996)
Faptul
că “Hristosul” sectei “Noul Ierusalim” într-adevăr n-a fost văzut vreodată
la Pucioasa este mărturisit chiar de El, cînd spune recent că într-adins
le-a legat ochii oamenilor ca să nu-L vadă nici pe El, nici pe
duhurile despre care pretinde că-L însoţesc într-o slavă pe care n-o
vede nimeni (în pofida făgăduinţei Scripturii, care afirmă că “orice ochi Îl va vedea[23] pe adevăratul Hristos”):
« Nu le pot spune lor păcatele ca să-i curăț de ele apoi, ci doar îi rog să facă voia
Mea și poruncile vieții, și mereu, mereu îi rog ori de câte ori vin la izvor ca să ne
întâlnim aici și să le pot grăi
aproape, adică față în față, chiar dacă ochii lor
sunt ținuți să-Mi vadă ființa și
slava ei și
oștirile cerești
cu care Mă port în
călătoria Mea dintre cer și pământ. »[24] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 mai 2017)
O
naştere derivată are loc şi cu poporul “pucios”. El este declarat ex
cathedra ca “născut din
Cuvântul Domnului”. Comparând această sintagmă cu cea anterioară, pe care
am propus-o spre reţinere, constatăm că ele se contrazic flagrant, pe fond. Poporul
este născut din Cuvânt, sau Cuvântul este născut în popor? Una nu
poate exista decât dacă dispare cealaltă.
V
« Vin la
tine, Ierusalime, cetatea Mea de fii. Vin, poporul Meu, că
tu eşti odihna Mea, şi în tine Mă odihnesc de lucrările Mele, fiule nou-născut,
născut din cer, de sus născut, din Mine, fiule, din
cuvântul Meu, care vine de sus cu norii. »[25] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 1 ianuarie 1997)
Deşi Scriptura anunţă că Hristos va fi
văzut în Persoană de “toate seminţiile
pământului.”[26],
“Hristosul” Pucioasei
este anunţat ca tăinuit în cuvânt, Cel ce
“nu va fi văzut de lume”:
« O, lumea nu Mă vede. Voi
însă Mă vedeţi, fiilor, pentru că Eu sunt în voi şi sunt viu în voi, şi voi
sunteţi vii precum Eu am făgăduit peste ai Mei. Ies cu voi în mijlocul
mulţimilor şi Mă vestesc cuvânt venit cu norii, şi
dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni
la el şi vom face locaş la el, precum la tine am făcut Ierusalim, fiule viu.»[27] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 1 ianuarie 1997)
Promisiunea vederii aievea a “Hristosului” Pucioasei este amânată
pentru viitor, la o dată neprecizată, când în sfârşit El Se va
lăsa văzut:
Eu
sunt Cel ce zidesc. Mâinile Mele au pus temelia ta, Ierusalime al slavei Mele,
şi tot mâinile Mele îl vor termina până la slăvirea în el a Celui ce vine
văzut, că vin cu norii, Ierusalime, şi Mă voi lăsa văzut în venirea Mea la tine şi toate noroadele vor umbla întru
strălucirea Mea şi a ta, cetatea Mea de fii, cetate a iubirii Mele, templul Meu
cel viu din România.»[28] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 1 ianuarie 1997)
Despre venirea lui Hristos, Scriptura spune
că este necondiţionată, data ei fiind
necunoscută de nimeni şi fiiind exclusiv la voia Tatălui ceresc. Despre venirea
“Hristosului”
Pucioasei, predicile pucioşeşti afirmă că sunt condiţionate de credinţa adepţilor sectei în “proorociile”
liderilor lor, fiind un fel de răsplată a acestei credinţe oarbe:
Binecuvântată să fie credinţa ta, Israele român, că la credinţa
ta Mă fac cuvânt şi vin cu norii, şi tu Mă faci carte pe pământ, şi hrăneşti noroadele cu pâine din
cer, fiule împărţitor.»[29] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 1 ianuarie 1997)
Uneori, liderii sectei identifică Persoana
„Hristosului” lor cu Cuvântul (predicile)
rostit de Acesta:
« Eu sunt Cel ce sunt. Amin. Eu sunt mereu astăzi. Amin. Vin cuvânt pe pământ. Vine cu norii cuvântul Meu.
Iată-l, vine cu norii şi se face râu al vieţii în care să se boteze toţi cei ce
cred în el, în cuvântul Meu. Cuvântul Eu sunt.
Alteori, ei
diferenţiază net Persoana de cuvântul
pe care Ea îl rosteşte, iar Persoana este Cea care naşte cuvântul:
« N-am venit să judec lumea, ci ca s-o înnoiesc am venit, dar cel ce
nu crede în
Mine, Cuvântul Care vine cu norii,
acela a şi fost judecat. Cel ce nu crede este judecat de necredinţă, căci cuvântul Meu care vine din Mine cu norii, este adevărat cuvântul care se
naşte din Mine. »[30] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 6 ianuarie 1997)
Fantezia prinde
aripi şi începe să zboare. Liderii “pucioşi” îşi imaginează şi speră (de mai
bine de douăzeci de ani) că aberaţiile lor vor avea un asemenea succes, încât
cohorte de entuziaşti se vor aduna la Pucioasa şi vor crede în evangheliile
pucioşeşti şi se vor boteza din nou
în ritualul secret pucioşesc:
« Şi se vor boteza în tine
mulţimi multe şi vor crede în cuvântul Meu care vine cu norii
la tine ca să se facă râu de Iordan, apă de botez şi Duh Sfânt peste mulţimi.
Iată Eu şi pruncii Mei; calul alb şi călăreţul lui, Păstor tainic, cu nume
tainic. »[31] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 6 ianuarie 1997)
Adeziunea la secta „Noul
Ierusalim” devine rapid ultimativă: „Cine
nu crede în cuvântul de la Pucioasa, înseamnă
că nu crede în Dumnezeu, chiar dacă se declară credincios cu sinceritate”:
« Ia duh
de credinţă, tată, căci cel ce nu crede în cuvântul Meu care vine cu norii la tine, acela nu crede în Dumnezeu, şi de aceea nu crede în
cuvântul acesta. Să nu-Mi ceri semne ca să crezi, că nu-ţi voi da nici un semn
decât cuvântul acesta. Cel ce nu crede în Cel ce Se face cuvânt din
cer peste pământ, acela nu crede în Dumnezeu. »[32] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 6 ianuarie 1997)
Aici ne vedem puşi în faţa altei dileme: să
acceptăm sau nu că întruparea Cuvântului de la Pucioasa este contemporană cu
noi? sau, altfel spus, Cuvântul se face acum
şi aici, la Pucioasa, sub ochii noştri? Asta, deoarece Scriptura spune
despre Cuvântul-Dumnezeu că a fost din veci născut din Tatăl, încă de la
început:
“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. [...] Şi Cuvântul S-a făcut trup
şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui,
slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” [33]
Alteori, ni se spune deschis că nu este
vorba despre nicio întrupare şi nicio venire fizică, în persoană: este doar un
glas care se aude, şi atât:
« [...] aşa le spun fiilor
din grădina cuvântului Meu care aud glasul Meu care vine cu norii până deasupra grădiniţei cuvântului Meu. »[34] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 6 ianuarie 1997)
Mult trâmbiţata “venire în carte a “Domnului” de la Pucioasa” nu are nici
măcar unicitatea maiestuoasă cerută de apartenenţa la Dumnezeire. Înclinaţia
spre spiritism a “pucioşilor” face ca mai multe personaje trecute de la viaţă la
moarte să-şi adauge proprile lor “cărţi” la cartea “Domnului” Pucioasei, cu drepturi depline. Nu numai Verginica (cea
considerată “sfântă” de către “pucioşi”), dar şi diverşi oameni de rînd (sau
chiar împotrivitori ai sectei de la Pucioasa, cum a fost, spre exemplu,
episcopul Vasile Târgovişteanul) să aibă propria lor “carte” în care să se
exprime în raport cu idealurile sectei. Şi aceste cărţi, iată, şi ele vin cu norii şi se alipesc la marea
carte a pucioşilor intitulată “Cuvântul
lui Dumnezeu”. Etalonul acestui conglomerat
de idei nu poate fi decât... desigur, Virginia Tudorache:
« Eu, Domnul Iisus Hristos, intru în cartea lui Verginica. Mă fac cuvânt şi
vin cu norii, şi cu Verginica vin. Intru
cu tine, Verginico, intru în cartea ta, că
tu vii pe cărarea ta în grădină, şi ai cărare şi ai carte şi te faci carte pe pământ aşa cum şi Eu Mă fac cuvânt şi carte a cuvântului Meu. »[35] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 ianuarie 1997)
Dacă se spune că Verginica are propria sa
carte, atunci de ce scrierile ei sunt adunate tot în cartea „Cuvântul lui
Dumnezeu”? Oare nu era mai corect ca toate cuvintele care au venit şi vor mai
veni de la Verginica, din ceruri, să fie adunate în cartea ei, care să se numească, evident, „Cuvântul lui
Verginica”? Oricum, la slujbele pucioşeşti, atunci când se fac „citiri
liturgice” din cartea intitulată „Cuvântul
lui Dumnezeu”, este clamată strigarea „Din sfânta evanghelie după Sfânta Virginia, citire!”
………………
Anca Ionescu-Târgovişte
8 mai 2017
…………………
[2] Evrei:
9,28
[4] Ibid.
[5] Ibid.
[6] Ibid.
[7] Ibid.
[8] Ibid.
[9] Matei, 28:20
[10] Apoc. 1:7
[12] Ibid.
[13] Ibid.
[16] Ibid.
[17] Ibid.
[18] Ioan 1:
1, 14
[20] Ibid.
[21] Ibid.
[22] Ibid.
[23] Apoc. 1:7
[25] Ibid.
[26] Apoc. 1:7
[28] Ibid.
[29] Ibid.
[30] Ibid.
[31] Ibid.
[32] Ibid.
[33] Ioan 1:
1, 14
[35] Ibid.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.