514. Răstălmăciri pucioşeşti ale mesajului biblic şi ale vieţuirii creştine

Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.

514.  Răstălmăciri pucioşeşti ale mesajului biblic şi ale vieţuirii creştine

Secta pseudo-ortodoxă „Noul Ierusalim” de la Pucioasa (NIP) şi-a construit o doctrină proprie (substanţial diferită de cea a Bisericilor creştine ortodoxe tradiţionale, autocefale) prin răstălmăcirea mesajului biblic şi prin inventarea unor porunci noi, fanteziste (care falsifică substanţial vieţuirea creştină) şi un „Dumnezeu” propriu pe care se străduiesc să-L prezinte ca pe o clonă reuşită, chiar perfectă, a Dumnezeului creştinilor. Apoi s-au autodeclarat cei mai ortodocşi creştini de pe faţa pământului, „rămăşiţa care a mai rămas” după mai bine de 2000 de ani de existenţă a Bisericii lui Hristos. Iată doar câteva exemple demascatoare a acestor manevre iscusite prin care ei se străduiesc a înşela lumea:

1. ”Dumnezeul” inventat al „pucioşilor” are nişte limite şi nişte neputinţe care-L descalifică definitiv din pretenţia lor că ar fi Adevăratul Dumnezeu. Una dintre surprinzătoarele Lui limite se referă chiar la iubire. Se ştie că Dumnezeul creştinilor este iubire: „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.”[1]. Or, „Dumnezeul pucioşilor” pune condiţii ca să poată iubi, până şi pentru supuşii Lui aparţinători ai sectei „Noul Ierusalim” de la Pucioasa (NIP) şi să poată apoi să se sălăşluiască în ei şi să rămână în ei. Spre deosebire de Adevăratul Dumnezeu, care Îşi iubeşte până şi vrăjmaşii, nu numai pe cei care sunt indiferenţi faţă de El, ”Dumnezeul pucioşilor” îi iubeşte doar pe cei care-L iubesc, îi iubeşte fără spontaneitate, ci doar ca şi când i-ar răsplăti cu iubirea, şi altfel El nu poate iubi:

« O, fiilor veniţi la izvor, [...] învăţaţi de la Mine să vă bucuraţi pentru Mine şi să Mă iubiţi pe Mine, ca să pot Eu să vă iubesc pe voi [...] »^[2] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 3 mai 2009)

2. „Dumnezeul pucioşilor”, fiind un „Dumnezeu” imaginat şi inventat de om, face o sumedenie de greşeli omeneşti. În încercarea Lui de a-L copia cât mai bine pe adevăratul Hristos, face nişte stângăcii demascatoare. De pildă, alte duhuri pucioşeşti, atunci când vorbesc despre Învierea lui Hristos, nu reuşesc să I-o atribuie şi „Dumnezeului” Pucioasei ca pe o lucrare minunată, ieşită din voinţa Sa proprie, ci o atribuie altora, ca fiind o lucrare exterioară (venită chiar de la oamenii care L-au răstignit pe Iisus):

« [...] lumea rea, care Te prigonea, căci nu dădea să Te cunoască, şi pentru aceasta Ţi-a dat răstignirea, şi cu ea învierea apoi, [...] şi de atunci şi până azi mărturisim prin Scripturi viaţa şi moartea Ta şi slava Ta cea prin înviere apoi. »^[3] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 3 mai 2009)

3. „Pucioşii” inventează o manieră originală prin care „Dumnezeul” lor comunică idei şi dă porunci supuşilor Lui. Ani de zile comunicarea s-a făcut prin gura „proorociţelor” (mămica Verginica şi lelica Maria), denumite şi „trâmbiţe”, care vorbeau prin somn. Gura lor era considerată gura „Domnului”, iar vocea lor, vocea „Domnului”. În prezent, se pretinde că sunt mai multe canale de comunicare spre adepţii „pucioşi”. Acum se comunică fie direct, prin gura „Domnului” (dar vocea Lui nu e auzită decât de „cei aleşi”, numiţi conspirativ „copiii din porţi”) , fie indirect, prin „gura” altor duhuri pucioşeşti, care vorbesc şi ele în numele „Domnului” (dar nici vocea lor nu este auzită decât de „cei aleşi”), fie tot indirect, prin gura ultimei „proorociţe”, leliţa Mihaela (de data aceasta, vocea ei o aud toţi cei care se uită în gura ei şi o ascultă cu frică şi cu uimire). Textele atribuite „Domnului” Pucioasei sunt considerate texte sacre şi ca atare nu se pot disemina oricum. Pentru aceasta, liderii sectei („copiii din porţi”) aleg nişte slugi devotate pe care le numesc „ucenici” şi care primesc de la ei „trimitere” pentru „vestire” (adică, pentru a răspândi „Cuvântul pucioşesc” la lume şi prin Internet):

« – Aşa vom lucra, vă răspund Eu, Domnul, [...] ca să grăim pe viu apoi pe cele ce se aşează pe masă din gura Mea şi din gura lor, [...] vă îndeamnă pe voi, copii din porţi, să deosebiţi între ucenici şi pentru lucrul cel pentru Mine, şi numai pentru el, căci voi sunteţi sub greul cel pentru vestirea Mea peste pământ, iar grijile pentru poporul sfinţit sunt multe, multe, tată, şi vă lasă pe voi fără ucenici, fără ajutor pentru lucrul cel care rămâne, cel care nu se va lua de la voi şi de la poporul Meu. O, e mare, mare nevoie de vestire a Mea peste pământ, tată. [...] iar cei de azi ucenici ai Mei, care se aleg să facă lucrul mărturisirii venirii Mele, trebuie să fie numiţi de Mine prin voi, şi nu fără de trimitere să facă ei lucrarea aceasta, ci după Mine să lucreze ei, şi după cum Eu cuvintez. »^[4] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 3 mai 2009)

4. Ajunşi la puterea absolută şi despotică exercitată peste supuşii lor, liderii sectei încep să o ia pe arătură cu invenţiile şi inovaţiile în dogmă şi în cult. Deşi Crezul creştin spune limpede că doar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl (iar adausul Bisericii apusene, Filioque, este o erezie atât de cunoscută printre teologi, încât ar putea să-i pună pe gânduri pe aventurierii bigoţi, dornici de alte  inovaţii), liderii „pucioşi” proclamă ritos de la ei o nouă erezie hristologică, afirmând că şi Fiul purcede de la Tatăl:

« – În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine. »^[5] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 3 mai 2009)

5. Din dorinţa de a zugrăvi că totuşi „Dumnezeul” Pucioasei este un „Dumnezeu” al lor (Acelaşi cu Dumnezeul biblic, dar acum orientat exclusiv spre o rămăşiţă, care este „poporul pucios”), liderii sectei „Noul Ierusalim” de la Pucioasa Îl descriu ca fiind un „Dumnezeu” mereu prigonit, mereu umilit, mereu suferind, mereu necăjit, mereu lipsit, lipsit chiar şi de puteri, motiv pentru care trebuie ajutat consistent de către alte duhuri pucioşeşti (denumite „ucenicii din cer”), dar mai ales de către cei chemaţi să fie adepţi ai sectei (denumiţi „ucenicii jertfitori de pe pământ), care se deosebesc de restul oamenilor de pe pământ tocmai prin dăruirea lor şi jertfelnicia faţă de „lucrarea” de la Pucioasa:

« [...] o, Doamne. O, necăjit eşti Tu pe pământ acum! Venim cu Tine, Îţi venim în ajutor noi, cei din cer ucenici ai Tăi, [...] iar azi iarăşi mărturisim şi chemăm omul să audă, Doamne. Sunt două feluri de oameni pe pământ, ca în toate vremurile. »^[6] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 3 mai 2009)

6. După ce secta a ajuns la o oarecare stabilitate materială şi independenţă spirituală, liderii „pucioşi” (autointitulaţi „ucenici ai Domnului” ) au început o campanie agresivă de denigrare împotriva Bisericii Ortodoxe strămoşeşti (în care fuseseră şi ei botezaţi cândva) şi a slujitorilor ei (preoţi, episcopi, etc.). Ei şi-au instigat adepţii ca să meargă în cete-cete” la clericii ortodocşi şi să-i provoace la dispute teologice, pentru a le arăta că ei „s-au pus învăţători” (dar s-au depărtat de învăţăturile cele mântuitoare şi au ajuns “vrăjmaşi îmbrăcaţi în haine de oaie” ) şi că Biserica lor nu se mai ridică la nivelul de puritate necesar (atins acum doar de Biserica NIP), fiind lipsită de aportul adus de „Scripturile cele noi” (adică, de scrierile „profetice” de la Pucioasa, autointitulate „Cuvântul lui Dumnezeu”):

« O, fii ai oamenilor, [...] Vă îndemnăm pe voi să mergeţi în cete-cete la cei ce s-au aşezat peste voi în nume de învăţători ai mântuirii voastre cea de la Domnul şi să-i întrebaţi de Domnul şi de voi şi de Scripturile cele de apoi şi de Duhul Sfânt Mângâietorul, Cel promis de Domnul că vine pe pământ, şi să vi le arate ei pe acestea, căci s-au pus vouă învăţători. Fiţi curajoşi în credinţă şi prin credinţă, căci dacă vă lăsaţi necunoscători şi neştiutori, vine peste voi fără de veste ceasul ispitei pentru cei ce nu veghează. O, ascultaţi de cuvântul ucenicilor Domnului, căci vă grăim vouă. Fiţi cuvânt, fiţi purtători de sfinţenie, şi nu vă veţi lepăda de Cel ce grăieşte vouă din ceruri, căci sfinţenia vă ajută să-L cunoaşteţi. [...] Treziţi-vă! Vrăjmaşii sunt îmbrăcaţi în haine de oaie şi vor fi descoperiţi de sub haina lor, [...] »^[7] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 3 mai 2009)

7. Scrierile pucioşeşti au fost adunate, colaţionate, cosmetizate din belşug şi apoi prezentate ca ”o nouă „Evanghelie”, folosită ca atare şi în manifestările uzuale de cult ale adepţilor:

« O, Doamne mare în cuvânt, aşa am lucrat şi noi în ziua noastră de serbare între ai Tăi de azi pe vatra neamului român. Ajută-i pe ei să fie mai mult decât noi! Dă-le lor fraţi ajutători sporului Evangheliei Tale celei noi, căci ea este cuvântul Tău cel de azi, cuvânt nou, iubire nouă, Doamne. »^[8] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 3 mai 2009)

8. Apar şi primele aberaţii pucioşeşti, neconcordanţe grave interne şi nepotriviri flagrante cu textele scripturistice clasice, cele unanim recunoscute de către toate Bisericile Ortodoxe autocefale. Iată un prim exemplu. În acelaşi text pucioşesc, Iuda (personaj tragic al Noului Testament) este evocat atât ca fiind profund necredincios (primind plata necredinţei lui şi a lipsei lui de loialitate), cât şi un personaj care în mod plauzibil a avut credinţă, chiar şi nădejde, dar credinţa şi nădejdea lui nu i-au folosit, îndată ce ele nu erau însoţite şi de dragoste:

« [...] şi apoi Iuda şi-a pus de gând să Mă părăsească [...] şi n-a rămas de partea Mea Iuda, căci el nu Mă iubea, [...] şi a luat cu aceştia apoi plata necredinţei, şi a rămas el pildă rea pe pământ de atunci şi până azi, căci neiubirea de Dumnezeu când El ţi Se descoperă, aceasta duce pe cel nerecunoscător la plata cea rea a necredinţei şi a necredincioşiei faţă de iubirea Mea cea pentru om. [...] Dacă Iuda o fi avut credinţă şi nădejde, la ce i-a folosit lui acestea dacă iubire n-a avut pentru Mine? »^[9] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 3 mai 2009)

9. Apelând la amintiri, fără a mai verifica textele biblice, liderii sectei combină texte şi scot noi înţelesuri pentru pasaje scripturistice clasice. Spre exemplu, referindu-se la o proorocie mesianică legată de persoana lui Moise, ei o reformulează inserând referinţe la Ioan Botezătorul, preluate neglijent din texte evanghelice uzuale:

« El este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, fiindcă El este Dumnezeul celor vii, nu al celor morţi, şi este Dumnezeul lui Moise, care a spus vouă: “Vine Unul după mine, Care este mai mare ca mine; de Acela să ascultaţi!”, dar voi nu ştiţi să citiţi lucrarea proorocilor,[...] »^[10] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 ianuarie 2009)

Dar, a rostit oare, Moise, cuvintele „care este mai mare ca mine”? Iată cum spune Biblia că s-a exprimat Moise:

„Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi.[11]

De aici vedem că proorocia despre Mesia, rostită de Moise,  prin expresia „ca şi mine” evidenţiază elementele care apropie persoana lui Moise de Persoana lui Iisus (şi nu cele care le deosebeşte); este vorba de aceeaşi stirpe („din mijlocul tău şi din fraţii tăi) şi  de duhul proorociei (care invită la respect şi la ascultare).

Confirmarea proorociei lui Moise este făcută imediat de Însuşi Dumnezeu, care întăreşte prin cuvintele „cum eşti tu” faptul că aici se scot în evidenţă doar calităţile care se regăsesc la ambele persoane (proorocul Moise şi Proorocul Iisus):

„Atunci mi-a zis Domnul: Bine este ceea ce ţi-au spus ei. Eu le voi ridica Prooroc din mijlocul fraţilor lor, cum eşti tu, şi voi pune cuvintele Mele în gura Lui şi El le va grăi tot ce-I voi porunci Eu.[12]

Liderii „pucioşi” combină „după ureche”, în aceeaşi frază a lor, atât proorocia lui Moise cât şi proorocia lui Ioan Botezătorul, relatată de evangheliştii sinoptici. Dar evangheliştii, dimpotrivă, evidenţiază cu cuvintele lor ce deosebiri vede proorocul Ioan Botezătorul între persoana sa şi Persoana lui Iisus. Matei Îl vede pe Iisus „mai puternic” decât Ioan:

„Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; [...]” [13]

În acelaşi timp, Marcu preferă formularea „mai tare”:

„Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine,[...]” [14].

Combinând sensurile, liderii „pucioşi” au dedus în mod eronat ( fie din culpă, fie poate chiar dintr-un interes ocult) că Moise ar fi spus despre Mesia că este şi va fi „mai mare” decât el, deşi Moise spusese limpede că va fi (cităm) „ca şi mine” (referindu-se aici doar la neam şi la ascultare, nu la demnitate şi la vocaţie)

10. Liderii „sulfuroşi” ai sectei „Noul Ierusalim” se proclamă mijlocitori şi rugători pentru mântuirea adepţilor lor şi-i invită ca să le recunoască întâietatea şi utilitatea de neînlocuit  în cadrul sectei:

« O, vă trebuie rugători pentru voi înaintea Mea, [...] Vă trebuie mijlocitori, fiilor, dar căutaţi să iubiţi pacea. »^[15] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 ianuarie 2009)

Această afirmaţie este în contradicţie flagrantă cu Sfânta Scriptură, care afirmă că pot fi mulţi rugători (şi chiar e bine ca oamenii să se roage unii pentru alţii) dar există un singur Mijlocitor care aduce mântuirea, şi Acesta este Însuşi Domnul Iisus Hristos:

„Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept.”[16]

11. Prin proclamarea liderilor “sulfuroşi” ca mijlocitori ai adepţilor sectei “Noul Ierusalim”, la Pucioasa s-a lansat o nouă credinţă religioasă! O credinţă nu în Hristos, ci în liderii călăuzitori şi “mântuitori” ai sectei NIP. De acum, toţi adepţii sectei vor trebui să facă ascultare orbească de aceşti doi măscărici ai acestei noi credinţe religioase autohtone, căci li s-a promis solemn că această ascultare le va aduce mântuirea. Şi li s-a mai promis că vor fi asemenea lui Hristos, dacă vor asculta de liderii sectei:

« Fiţi ascultători prin credinţa în cei ce vă călăuzesc şi prin dragostea de ei, ca să-i puteţi asculta pentru mântuirea voastră. Veţi fi asemenea Lui dacă veţi asculta de ei, urmându-i spre El pe cei ce vă călăuzesc. Binecuvântare arhierească vă dau. Luaţi ceea ce vă dau! »^[17] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 ianuarie 2009)

Sunt aceste promisiuni în consonanţă cu mesajul Bibliei? Biblia condiţionează altfel pe cei care doresc să fie asemenea lui Hristos:

„Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”[18]

Aşadar, creştinilor care doresc să fie întru totul asemenea lui Hristos nu li se cere ca să-i asculte orbeşte pe nişte muritori tupeişti, inventatori de secte, ci să lupte cu sinele ca se învrednicească apoi de a-L vedea pe Hristos la chip. Or, la Pucioasa nu există vreo mărturie credibilă ( în afara celor făcute cu discreţie suspectă de către liderii sectei) care să confirme că cineva L-ar fi văzut la chip pe Hristos. De altfel, chiar mărturisirea oficială a „pucioşilor” este că Hristos vine la Pucioasa pe furiş, în miez de noapte, în duh, nu în trup, iar duhul nu poate fi pipăit sau văzut.

12. Liderii „pucioşi” se delimitează apoi tot mai vehement de Biserica Ortodoxă, dovedind drumul fără întoarcere pe care merge opţiunea sectară pe care au îmbrăţişat-o:

« Eu însă Îmi fac rost de ucenici şi îi învăţ să asculte, şi îi învăţ să mângâie durerea din om, şi voiesc cu ei să aduc omul la pocăinţă şi la iubirea cea din cer. Aceasta este deosebirea dintre biserica lumii şi biserica Mea, şi fiecare din ele şi-i ţine în braţe pe fiii ei şi îşi cunoaşte fiii. »^[19] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 19 ianuarie 2009)

Aici, ei afirmă ritos că Biserica lor (NIP, o biserică cvasi-anonimă, nerecunoscută de celelate biserici ortodoxe autocefale) se deosebeşte fundamental de Biserica Ortodoxă Universală, întemeiată la Cincizecime, dar nu aduc niciun argument distinctiv în favoarea acestei pretenţii. Însuşirile pe care le enumerează aici (că Biserica NIP ridică ucenici pe care îi învaţă ascultarea şi compasiunea faţă de cei aflaţi în lipsuri şi în suferinţă, că biserica NIP promovează virtuţile pocăinţei şi iubirii) se regăsesc identic la toate Bisericile Ortodoxe autocefale, pe care cei de la NIP le consideră în derâdere „biserica lumii”.

13. Liderii sectei NIP s-au lansat de-a lungul timpului în tot soiul de „proorocii” îndrăzneţe, multe dintre ele dovedindu-se a fi nişte baloane de săpun care nu s-au împlinit şi nici nu se vor mai putea împlini vreodată. După ce au realizat şi ei că „proorociile” lor au eşuat lamentabil, au căutat să o dreagă, oferind tot soiul de explicaţii fanteziste. Spre exemplu, două „proorocii” conexe, lansate prin anii 1990-1992 (care anunţau un impact istoric, de cotitură, asupra României) pretindeau că regele Mihai va reveni pe tron, iar arhiereul Irineu Bistriţeanul va deveni „al şaptelea patriarh”. După ce împlinirea acestor „proorocii” a devenit în mod limpede irealizabilă, liderii „pucioşi” nu s-au resemnat, ci au deturnat sensul iniţial al lor, pretinzând că ele au fost greşit înţelese (adică, în literă şi nu în duh). Iată cum au cârpit ei “împlinirea proorociilor” privind “regele” Mihai şi “patriarhul” Irineu: cică Mihai şi Irineu sunt acum rege şi respectiv patriarh în inimile celor care cred în ei şi-i iubesc, exact la fel cum Dumnezeu Cel nevăzut este în inimile credincioşilor, şi Îşi are tron în inimile lor. Deci “proorociile” s-au împlinit, dar nu în litera scrisă, ci în duh:

« Cei ce sunt preoţi şi împăraţi în numele Meu pe pământ între oameni şi pentru oameni, aceia tot ca Mine împărăţesc, şi în inima celor ce-i iubesc pe ei împărăţesc ei, şi prin aceştia sunt ei împăraţi, şi pentru ei sunt. Amin. Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Ea îşi are tărâmul şi tronul în cei ce sunt biserica Mea, ţara Mea de pe pământ, [...] »^[20] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 19 ianuarie 2009)

14. O răstălmăcire copioasă a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii vizează căderea omului după Facerea lumii şi consecinţele cosmice ale acestei căderi. “Pucioşii” pretind că lucrurile nu stau aşa cum le prezintă Biblia, care spune că omul a fost ispitit de diavol, care luase chip amăgitor de şarpe (şi care presupune pre-existenţa diavolului faţă de acest eveniment, adică faptul că acest înger al răului ar fi suferit o cădere într-o perioadă anterioară). Ei spun că dimpotrivă, omul prin trufia sa şi prin căderea sa a atras şi căderea îngerului. Altfel spus, nu omul cade fiind amăgit de diavol, ci îngerul cade fiind amăgit de om, şi apoi, căzând devine diavol. Ei inventează şi o paradigmă nouă: îngerul alb, care-l slujeşte pe om către bine, şi îngerul negru, care hrăneşte cugetul omului înclinat către fapte rele. 

« [...] răbdarea sfinţilor a fost în toate vremile salvarea Mea în vreme şi biruirea îngerilor întunericului, care din pricina trufiei omului au căzut de lângă Mine, căci M-au părăsit pentru om.[...] veghez cu mare milă pentru cei ce gem şi plâng sub toate câte se izbesc în ei din pizma diavolului vrăjmaş, care l-a slujit pe om în clipa cea mai îndurerată pentru Dumnezeu, căci omul cel pus de Mine în rai a făcut neascultare lui Dumnezeu şi a ascultat de sine, şi îngerii i-au slujit lui ca şi Mie, şi de atunci omul Îmi face rău. De atunci sunt şi îngeri negri, care îl scot pe om de la Mine dacă omul le-a înlesnit lor căderea lor din lumină, din slujba pe care ei o închinau Mie mai aproape decât toate cetele îngereşti, şi iată, cei ce Mi-au fost cei mai aproape slujitori Mi-au dat cea mai mare durere şi apoi M-au vrăjmăşit, căci au căzut în slujba omului, care M-a pedepsit apoi prin căderea lui din rai, căci voia de sine l-a scos pe om din braţul Meu şi l-a aruncat pe pământ. [...] Îmi însăgetează mereu faţa şi slava, căci aceştia se răzvrătesc pe Mine de atunci, de când cu om cu tot şi-au pierdut slava şi lumina odată cu neascultarea omului, şi de atunci omul are pentru el un înger alb şi unul negru, şi puţini, puţini de tot sunt cei călăuziţi de îngerul cel alb al lor, [...] Iată, aceasta n-a putut să facă Adam, şi era în rai Adam, nu pe pământ, şi s-a ascuns în sine în rai fiind, şi îngerul negru îl slujea pe el, căci trufia lui i-a căzut în întunericul lui pe îngerii care-l slujeau pe el, pe cea dintâi ceată a îngerilor lui Dumnezeu, [...] căci el s-a despărţit de Mine şi nu Eu de el atunci când aceasta s-a întâmplat, iar îngerul cel negru l-a condus mereu apoi pe el, pe când cel alb, cel sfânt, a fost biruit de el şi de diavol. [...] îngerul cel negru al omului îl poartă cum voieşte el pe om, pe când îngerul cel alb stă biruit şi scăldat în ruşine şi în lacrimi [...] Omul are de la naştere un înger alb şi unul negru, şi se cunoaşte când îl poartă unul sau celălalt. [...] şi muşcă-ţi limba duhului şi a trupului când primeşti îndemn de la îngerul cel negru să te răzvrăteşti şi să te clatini de pe calea Mea cea de azi, fiule! Îngerul cel negru hrăneşte cugetul omului când omul se desparte de Mine, dar Eu Mă port cu înţelepciunea cea de sus după om şi îi arăt prin ea pe îngerul cel alb, pe care să-l asculte şi să-l urmeze şi să nu-l lase pe el biruit de îngerul cel negru al vieţii omului. »^[21] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 1 martie 2009)

15. Nici cu logica nu stau prea bine liderii „pucioşi”. Silogismele lor sunt uneori şchioape de-a binelea. Iată un exemplu: în aceeaşi frază se proclamă că „ura naşte hula”, dar şi că „hula aduce ura”, ca să nu mai priceapă nimic bietul cititor. Tot aici aflăm că ura naşte judecată, care naşte păcătuirea cu ură şi apoi cu hulă, iar hula aduce ură şi cercul s-a închis  perfect: „pucioşii” au ajuns de unde au plecat (şi totodată au înregistrat performanţa că n-au spus nimic consistent):

« [...] în om se naşte ura, iar ura naşte hula în inima omului. [...], căci mânia aduce ura, iar ura face în om păcatul hulei apoi, şi unul pe altul se întreţin în om aceste păcate, şi iată, toate păcatele se iartă omului, dar hula care aduce ură nu se mai iartă, [...] Păcatul judecăţii se naşte din păcatul urii. Păcatul judecăţii este neumilinţă şi necredinţă, tată, iar Eu te rog să Mă crezi ce-ţi spun, fiule. Acest păcat te duce să păcătuieşti cu hulă şi apoi cu ură, cu ură şi apoi cu hulă,[...]»^[22] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 5 aprilie 2009)

16. Alt exemplu de logică strâmbă în predicile pucioşeşti: cică la Maria Egipteanca nu pocăinţa a avut prioritate, ci iubirea de Dumnezeu, părerea de rău, vrednicia nevoinţelor şi apoi urcuşul duhovnicesc spre sfinţenie; şi totuşi, pentru pocăinţa ei, nu pentru vrednicia iubirii şi a nevoinţelor, a fost dăruită ea cu har de la Dumnezeu:

« O, Maria Egipteanca a fost plină de iubire cu firea ei cea omenească şi a putut apoi să-Mi dea Mie cu ardoare şi cu lepădare de sine iubirea ei, căci s-a înţelepţit apoi prin iubire de Dumnezeu, nu prin luptă pentru pocăinţă mai întîi, şi apoi s-a sfinţit prin nevoinţă şi prin părere de rău şi prin ură asupra păcatului, uitând de ea însăşi şi iubindu-Mă pe Mine, şi aşa şi-a biruit ea păcatul, iar Eu am stat cu ea apoi multă vreme şi am bucurat pe îngeri şi pe sfinţi cu iubirea dintre noi. Nu pentru vrednicia ei, ci pentru pocăinţa ei am stat Eu cu ea şi i-am dat de la Mine har, căci fără Mine nu poate nimic bun omul [...]»^[23] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 5 aprilie 2009)

17. Periodic, liderii „sulfuroşi” se plâng în public cu neputinţele „Dumnezeului” lor, care trebuie ajutat cu iubire şi cu putere ca să facă lucruri mult-aşteptate pe pământ (precum o maşină, care trebuie alimentată ritmic cu benzină şi cu ulei ca să meargă în parametri normali):

« Îţi hrănesc iubirea, tată, iar iubirea Mea pentru tine hrăneşte-Mi-o tu, ca să fac cu tine lucruri minunate pe pământ. O, dă-Mi putere să vin la tine, fiule poporul Meu! »^[24] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 aprilie 2009)

18. Liderii sectei NIP vorbesc destul de des despre “a doua venire a Domnului pe pământ”, dar în coordonate radical diferite de venirea cea anunţată de Biblie. Dacă Biblia vorbeşte, în mod repetat, despre o unică, triumfală şi radical reparatorie revenire a lui Hristos pe pământ, pe care toţi o vor vedea[25], iată că “pucioşii” vorbesc despre o venire care vine şi tot vine de peste cincizeci de ani ( între timp, s-au depăşit şaizeci), nu este nici triumfală, nici nu repară nimic din răutăţile lumii şi nici nu este văzută de nimeni:

« – O, Fiule scump, în toată vremea cea de peste cincizeci de ani, de când Tu stai pe pământ cu a doua Ta venire prin această lucrare de cuvânt, numai aşa ai mers, aşa, ca şi azi, Fiule.»^[26] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 aprilie 2009)

19. Chiar dacă nu L-a văzut nimeni pe Hristos venind cu slavă mare, pe norii cerului şi înconjurat de sfinţii îngeri (aşa cum propovăduieşte Biblia[27]), liderii “pucioşi” pretind de vreo 60 de ani încoace că “Dumnezeul” lor a venit, vine şi va veni în locul lui Hristos, la toate timpurile (trecut, prezent şi viitor):

« Când am plecat spre cruce, şi apoi prin înviere şi prin înălţare am plecat la Tatăl ca iarăşi să vin, şi iată, am venit, precum am făgăduit că voi veni, [...] »^[28] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 aprilie 2009)

20. Secta pseudo-ortodoxă de la Pucioasa a avut grijă să-şi aleagă un nume pompos şi răsunător, cu rezonanţe vechi testamentare dar şi apocaliptice: „Noul Ierusalim”. Sub acest nume, „pucioşii” au promovat un fals „Dumnezeu”, în numele Căruia au trecut la ameninţări şi blesteme fundamentaliste asupra tuturor celor care nu se vor alinia la învăţăturile lor şi nu-i vor iubi pe liderii lor:

« Pace ţie, popor de nou Ierusalim pe pământ! Aşa te-a numit pe tine Domnul. Cel ce nu-L iubeşte pe Domnul Dumnezeu tău, să fie anatema! Acesta este cuvânt spus de râvna apostolică a ucenicului Fiului meu, Pavel apostolul, vas al Duhului Sfânt al Tatălui meu şi al Fiului meu, iar eu spun: cel ce nu te iubeşte pe tine pentru că eşti al lui Dumnezeu, acela este anatema, şi să se trezească acela. [...]»^[29] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 aprilie 2009)

21. Preceptele discordante ale sectei se referă şi la voia „Dumnezeului” Pucioasei. Uneori, ea este prezentată drept o lucrare „ca pe pământ”:

« O, popor al Domnului, [...] pentru Domnul pe pământ, că pe pământ pentru Domnul e ca pe pământ, şi trebuie lucrat ca pe pământ, aşa cum [...] »^[30] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 aprilie 2009)

Doar cinci zile mai târziu, voia „Domnului” Pucioasei este prezentată drept o lucrare „ca în cer”, nu „ca pe pământ”:

« E sărbătoare cerească pe pământ ca şi în cer, căci aşa este voia Mea, iar voia Mea este ca în cer, nu ca pe pământ, şi e mic omul [...]»^[31] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 12 aprilie 2009)

22. O dezvăluire şocantă despre „Dumnezeul” Pucioasei este referitoare la natura Sa. Se ştie că Hristos S-a întrupat din Fecioara Maria, S-a arătat în trup celor din timpul vieţii Sale (lucru verificat şi de femeia samarineancă), a înviat în trup (lucru verificat la propriu de apostolul Toma) şi S-a înălţat cu trupul la cer (lucru văzut de toţi ucenicii). De atunci şi până azi şi până în veşnicie nu mai putem vorbi despre o nouă despărţire a Sa de trup, căci aceasta ar echivala cu o altă moarte. Şi totuşi... ce spun „pucioşii”? că „Dumnezeul” lor ar fi Însuşi Hristos Cel înviat, dar fără trup, ci doar în duh (oare a murit Hristos a doua oară, iar duhul lui S-a adăpostit în hambarele sectei de la Pucioasa, de unde vorbeşte lumii periodic, cam o dată pe săptămână?):

« O, cine să mai fie ca samarineanca, tată? Cine mai crede ca ea în zilele acestea, cunoscându-Mă aşa cum M-a cunoscut ea la fântâna lui Israel şi ascultându-Mă aşa cum i-am spus Eu şi umilindu-se ea atât cât umilinţa s-o facă pe ea apostol mare al lui Hristos într-o clipită peste cetatea ei? Acum iată ce greu Mă ascultă omul, că zice că nu sunt Eu, şi zice că samarinencei M-am arătat în trup. O, dar acum sunt în duh, şi am spus atunci că Mă duc la Tatăl, iar cel ce va păcătui asupra Duhului Sfânt, Care iese în calea lui ca să-i încerce credinţa, acela îşi atrage luişi ceea ce Eu am spus pentru acest păcat. »^[32] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 17 mai 2009)

23. O confuzie la fel de gravă se face când se vorbeşte despre calea care este Hristos[33]. „Pucioşii” vorbesc despre „Hristosul” lor fie că El este calea, fie că El Îşi va croi calea (într-un viitor neprecizat), fie că tocmai ei, „pucioşii”, sunt cei care trebuie să-I facă Lui cale. Confuzia se adânceşte atunci când se abordează alte subiecte eshatologice: patria cerească şi Împărăţia lui Dumnezeu. „Pucioşii” proclamă mai întâi că ei sunt împărăţia „Dumnezeului” lor, iar „Dumnezeul” lor este patria lor. Imediat, se sucesc pentru a afirma că „Dumnezeul” lor va veni curând pe pământ atât cu patria Lui, cât şi cu Împărăţia Lui, iar „pucioşii” vor fi patria cerului pe pământ:

« O, poporul Meu, nu uita povaţa Mea de azi! Să nu-ţi faci loc peste nimeni, dar să-ţi faci loc în toţi, că aceasta este smerenia care-l face frumos şi scump pe om! Dă-Mi Mie loc, tată, fă-Mi Mie cale, nu ţie, căci Eu sunt calea, numai să vrea să Mă cunoască şi să Mă primească omul! Eu voi fi pentru tine mereu, poporul Meu, şi-Mi voi croi cale pentru tine şi cu tine, tată, că numai Eu sunt Cel ce aduc ţie bine, iar tu să fii cel ce asculţi ca un copil al Meu, şi vei fi împărăţia Mea, iar Eu voi fi patria ta, patria celor mici, celor ce iubesc să fie copilaşi, patrie din cer pe pământ pentru cei ce se fac cerul Meu, odihna Mea pe pământ, împărăţie de veacuri aşteptată şi dorită să fie, iar Eu, Domnul, şi cerul Meu de sfinţi şi de îngeri vom împlini, şi voi fi pe pământ curând, curând cu patria Mea, cu împărăţia Mea şi voi lumina cu ea de aproape şi de departe, şi ea este făptura cea nouă în om, Dumnezeu în om, în mulţi şi cât mai mulţi, şi vor fi ei patria cerului pe pământ, patria care vine, patria cea de sus. »^[34] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 17 mai 2009)

24. Odată cu trecerea timpului, neputinţele “Dumnezeului” Pucioasei apar a fi tot mai vocale şi mai dureroase, căci ele se transformă în dezamăgiri pentru cei care sperau că slujesc unui “Dumnezeu Atotputernic”. Liderii sectei pretind, ca nişte farisei ce sunt, că ei suferă cel mai tare, şi suferă în tăcere, aşa încât suferinţa lor să o acopere pe cea a slujitorilor lor. Poporul “pucios” se simte însă tot mai mic şi mai abandonat, iar mulţi dezertează din cauza nedreptăţilor la care sunt supuşi în mod deliberat de către liderii lor. Tocmai atunci când le este mai greu, adepţii sectei NIP sunt anunţaţi oficial că nu vor fi ocrotiţi şi feriţi de lovituri, căci “Dumnezeul” lor nu vrea (sau mai degrabă nu poate) să facă nimic ca să-i apere:

« O, copii [...] suferiţi în tăcere, tată, ca să nu-i fie greu poporului Meu cel mic de la suferinţa voastră aşa de grea de dus. [...] Eu nu vă pot feri de lovituri, fiindcă ele umblă acum cu multul, şi de peste tot se năpustesc peste voi, şi pe furiş lucrează ele înspre voi, [...] O, tată, cine vrea să-Mi clatine de pe cale cu Mine poporul Eu nu-i pot sta în cale, [...]»^[35] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 17 mai 2009)

25. Alteori, „Dumnezeul” Pucioasei Se laudă foarte vocal că-i va ocroti pe „pucioşi”, îngrijindu-i şi ferindu-i de toate relele şi greutăţile:

« Eu, Domnul, am grijă de tine, poporul Meu, [...], iar Eu voi porunci oricărui rău să se abată de la tine şi să se destrame cu totul, iar tu să biruieşti ca David, ca Iosua şi ca toţi binecuvântaţii Mei, căci tu stai sub binecuvântarea Mea, fiule, aşa cum a stat Avraam. »^[36] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 28 mai 2009)

26. Liderii pucioşi se proclamă singuri „purtători de Dumnezeu”, deşi tot ei spun că „Dumnezeul” lor nu mai vine ca pe vremea Verginicăi sau Mariei, folosindu-se de trupul şi de gura şi de vocea lor, ci vine independent, uşor ca o adiere de vânt:

« Iată, îi bagi pe ei mereu sub vină pentru nemulţumirea ta, iar Eu Mă aşez lângă ei şi sufăr cu ei, căci ei sunt purtători de Dumnezeu. »^[37] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 17 mai 2009)

27. Deşi Se plânge nejustificat de o aşa-zisă “greutate de coborâre a cuvântului din cer pe pământ”, totuşi „Dumnezeul” Pucioasei promite că prin simpla Sa binecuvântare va risipi toate neputinţele „pucioşilor”, pe care îi declară „familia Lui”:

« O, grea Mi s-a făcut coborârea cuvântului Meu cel din zilele acestea! Binecuvântarea Mea însă răzbeşte prin toate neputinţele care se aşează în calea Mea şi a ta, dar să nu ne lăsăm biruiţi, tată. Voi sunteţi familia Mea din zilele acestea şi vă preţuiesc, tată. »^[38] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 iunie 2009)

28. Nedreptăţile liderilor sectei faţă de supuşii lor sunt uneori atât de flagrante şi greu de suportat, încât mulţi nu le mai pot răbda şi ajung să-şi ia câmpii. Faţă de aceştia, liderii “pucioşi” nu manifestă nici cea mai mică urmă de compasiune, declarând că dezertarea lor din “raiul pucios” are ca motivaţie răutatea lor ascunsă:

« Aud pe creştinul şovăielnic cum spune: „Nu mai pot, nu mai pot să rabd!“. Acest cuvânt greu vine de la neiubire, vine de la răutate, de la iubirea de sine vine, şi omul se suportă pe sine, iar pe altul nu. »^[39] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 iunie 2009)

29. Mulţi dintre cei care-i văd bine pe liderii sectei că nu le lipseşte nimic, că nu fac nimic toată ziua şi că nu-i bate nimeni la cap (deci nu au motive a se plânge de ceva), dar se tânguie mereu prin predicile lor că sunt plini de apăsări şi de dureri închipuite, încearcă să afle prin întrebări fireşti ce se întâmplă, care este realitatea şi dacă nu cumva nu văd ei bine ceea ce văd. Acestora li se replică de fiecare dată cu asprime că “nu le este îngăduit să-L ispitească pe Domnul”, deşi lor nici prin cap nu le trecuse aşa ceva. O tăcere misterioasă învăluie toate faptele, intenţiile, aranjamentele, combinaţiile şi mişmaşurile liderilor “pucioşi”:

« O, nu vă încercaţi cu amestecarea limbilor, căci Domnul trebuie urmat, nu ispitit! Nu fiţi întrebători de greutăţile prin care trec cei pe care Eu Îmi port şi Îmi ocrotesc coborârea cuvântului Meu cel pentru voi, ci fiţi credincioşi şi răbdători şi plângeţi cu Mine, ca să stau Eu pe pământ cu venirea Mea cea de azi, [...]»^[40] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 iunie 2009)

30. Pe de altă parte, adepţii risipiţi prin alte colţuri ale ţării şi care-i vizitează periodic pe “pucioşi”, cu ocaziile unor sărbători mai importante, sunt îndemnaţi să simtă şi să fie solidari cu o durere închipuită a “Domnului” Pucioasei (fără însă a avea dreptul de a pune vreo întrebare “ispititoare”):

« Pace vouă, celor ce aţi băut, venind de peste tot la izvor ca să beţi! O, simţiţi-Mi durerea, tată! Fiţi credincioşi faţă de durerile Mele, [...]»^[41] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 iunie 2009)

31. Taina “durerii Domnului” este devoalată însă de alte mesaje. Din acestea aflăm că liderii “pucioşi” digeră foarte greu orice evadare a vreunui adept ca se hotărăşte să părăsească definitiv “raiul pucios” şi să se aventureze înapoi, în lumea cea largă. Aceste derapaje le creează o furie a neputinţei şi a eşecului, percepută probabil ca o autentică durere în suflet. Furia se amplifică atunci când cei care au evadat, se încumetă să dea pe faţă unele din neajunsurile care i-au determinat să evadeze. Liderii “pucioşi” pretind însă că durerea eşecului nu este a lor, ci a “Domnului”. Iar “Domnul” le promite, ca să-i facă fericiţi, că “va coborî semne cereşti” peste grădina sectei. Mai mult, le promite că “se va arăta adevărat în cuvânt”, nu peste multă vreme (fără a realiza ridicolul acestei promisiuni: asta înseamnă că până acum ori a fost “mincinos în cuvânt”, ori că n-a fost în stare să-Şi dovedească apartenenţa deplină la adevăr):

« O, poporul Meu, cobor în grădiniţa cuvântului Meu, cobor pentru tine, fiule, şi pentru durerea Mea şi a ta, şi dăm cale în carte grăirii Mele cu sfinţii înaintea ta, iar tu Ne eşti martor şi Ne eşti mângâiere în rane, fiule. Curând, curând voi coborî semne cereşti peste această grădiniţă şi Mă voi mângâia de dureri înaintea celor ce au ales să se despartă de Mine mai înainte de ziua slavei celei mari a acestei lucrări de cuvânt, prin care M-am purtat plângând între cer şi pământ pentru om. Mă voi arăta adevărat în acest cuvânt curând, curând, căci rău Mă rănesc acum cei ce se despart de Mine pentru nemulţumirea lor, pentru nestatornicia lor, neluându-şi loruşi nici o vină, ci doar aruncând înapoi cu dispreţ şi cu duh de defăimare asupra celor rămaşi cu Mine pe calea Mea spre om, pe calea venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om. [...]»^[42] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 iunie 2009)

32. Unii dintre dezertorii din secta “pucioşilor” sunt atât de devastatori prin dezvăluirile pe care le fac, devoalând nereguli zdrobitoare, încât le produc liderilor “pucioşi” adevărate dureri de cap. Ei ar fi vrut ca cei care au părăsit secta să-şi ţină gura şi să nu demaşte în spaţiul public neregulile, minciunile şi neîmplinirile pe care le ştiau din propria lor experienţă. Uneori nemulţumirea liderilor ia aspectul unei disperate chemări la ascunderea gunoiului sub preş. Chemarea este însă formulată cu atâta inabilitate, încât dă impresia că “Dumnezeul” Pucioasei Se tânguie şi Se teme groaznic să nu fie zdrobit de cei “răzvrătiţi”:

« – O, Verginico, o, trâmbiţa Mea de sus acum, cei ce găsesc caz de răzvrătire lovesc în pacea Mea din fii, tată, lovesc în Mine, în Duhul Meu din fii şi fac păcat asupra Duhului Sfânt aceştia, tată. O, spune-le celor ce strică pacea Mea că rău e de cel stricător de pace, şi spune-le să stea cuminţi! Spune-le, tată! Spune-le lor cât eşti de îndurerată de la ei! Spune-le, Verginico, de durerea care se urcă la cer de la ei şi îndeamnă-i să fie cuminţi! Spune-le să nu Mă zdrobească! O, spune-le tu toate acestea în ziua ta de serbare între sfinţi! [...]»^[43] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 iunie 2009)

33. Nemulţumirea “Domnului” Pucioasei faţă de evadaţii care au ajuns să trădeze, devoalând secrete din grădinile pucioşeşti, se amestecă din plin cu neputinţa. Pentru că nu le mai pot face nimic, liderii sectei trec la ameninţări josnice:

« O, iată, călcătura duhului rău a prins acum rostul să fie folosită împotriva cuvintelor Domnului, împotriva Sfintei Sfintelor Domnului, căci îşi descuie şi intră cu călcătura sa prin locuri potrivnice Domnului şi atinge apoi cu neascultarea aşezările lui, căci cine cade în neascultare nu mai ascultă, ci se obrăzniceşte cu îndrăzneală împotriva cuvintelor rostite de Domnul. O, greu putem să grăim din cer durerea ranelor noastre, dar ea ne împinge şi, iată, o grăim. [...]»^[44] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 iunie 2009)

34. De la ameninţări fără efect, liderii “sulfuroşi” trec, omeneşte, la negocieri. Îi apelează în mediul virtual pe fugarii “nemulţumiţi”, care se căinează pentru cele suferite de ei în lagărul de la Pucioasa, şi-i tentează cu trocuri ispititoare:

« O, iată ce aduce căinarea cea de la nemulţumire! Unii pe alţii se cad din Dumnezeu cei ce se caină cu nemulţumirea lor unii altora. Nici vorbă de lepădarea de sine pentru calea Ta la aceştia, o, nici vorbă, Doamne! O, cum să facem cu ei? O, cum să facem cu noi, Doamne? Să ne spună aceştia mai pe de-a dreptul ce vor de la noi? [...]»^[45] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 iunie 2009)

35. O încălcare grosolană a canoanelor bisericeşti s-a întâmplat atunci când ultima “proorociţă”, Mihaela, a decis că secta are nevoie de preoţii ei şi a trecut la fapte. Fără hirotonie validă, a “rânduit” la început trei “preoţi”, care urmau să fie pe veci “troiţa sfântă a Noului Ierusalim”. Când unul dintre cei trei “unşi” ca “preoţi” a părăsit secta, deoarece n-a mai putut suporta nedreptăţile care ajunseseră şi la el, Mihaela a decis să completeze garnitura de “preoţi” falşi cu încă doi. Zis şi făcut pentru aceşti “preoţi”. Cum se rânduiesc “preoţii” la NIP? Foarte simplu, prin alegere şi prin numire: de azi încolo eşti preot. Iată cum mărturisesc liderii sectei că i-au “numit” pe cei doi “preoţi”, Emanuel şi Mihail:

« Şi acum Mă scriu în carte cu lucrul cel de azi în mijlocul tău, poporul Meu, căci am putut prin greul cel de acum să aşez, să încep să aşez lucrători la lucrul cel sfânt al tainei bisericii Mele de nou Ierusalim. Am numit şi am aşezat pentru slujire sfântă dintre cei ce-Mi sunt fii pe doi fii credincioşi, alături de cei ce slujesc pentru sfintele Mele, [...] Am aşezat acum pe doi dintre ei, pe unul pe care îl am mai de mult în bărcuţa Mea, şi pe încă unul pe care îl am de curând, dar care a ştiut cu răbdare şi cu frumos să lase pentru Mine mamă şi tată, fraţi şi surori, rude şi prieteni, casă şi ţarini, ba şi pe sine însuşi ca să vină după Mine, precum scrie în cuvântul Evangheliei Mele pentru cel ce voieşte să vină şi să-Mi slujească sub cruce. Cel dintâi este fiul Emanuel, şi tot aşa îi las numele, iar cel de-al doilea fiu aşezat azi la slujire sfântă poartă numele de Mihail, şi tot aşa îi las numele, căci sunt nume mari. »^[46] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 7 iulie 2009)

36. După ce s-a obişnuit cu ideea că ordinaţia fictivă de la Pucioasa nu va avea vreodată vreo opoziţie sau vreun reproş, Mihaela s-a gândit că n-ar strica să aibă şi un “diacon” la NIP, pe lângă garnitura de “preoţi” falşi pe care i-a adunat. Zis şi făcut şi pentru acest “diacon”. A apelat la Marian Mihalache, căruia i-a schimbat numele (aşa cum obişnuiesc călugării), numindu-l “diaconul Matei”:

« Am aşezat acum încă un fiu la treapta diaconiei, prima treaptă în ierarhia preoţească. Cel de-al treilea fiu aşezat acum poartă numele Marian, şi încă va purta numele apostolului Meu Matei, şi să iubească el vestirea Evangheliei Mele şi s-o facă înţeleasă tot mai mult peste cei ce vin să ia de la Mine, şi toţi fiii cei aşezaţi acum să se îndeletnicească cu lucrul Evangheliei peste biserica Mea, peste fiii poporului Meu de azi şi de mâine. »^[47] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 12 iulie 2009)

37. Liderii “pucioşi” au inventat şi alte ranguri, în afară de falşii preoţi şi falşii diaconi. Printre aceste ranguri, cele mai importante sunt “păstorii” şi “străjerii”:

« – Aştept în cartea Mea lucrarea ta cea ziditoare de popor sfânt, o, proorocule al Meu. Ea este scrisă în Scripturi să fie. Lucrez din cer cu sfinţii şi cu proorocii, iar de pe pământ cu cei ce-Mi sunt azi străjeri şi lucrători. [...]»^[48] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 2 august 2009)

38. Cât despre Biserica NIP, liderii “pucioşi” încearcă să o individualizeze şi să-i creeze o aparenţă de sfinţenie ieşită din comun, numind-o “biserică înnoită după rânduiala lui Melchisedec”:

« Mă vestesc la porţi ca să intru cuvânt în carte cu sărbătoarea cea de azi a aducerii aminte a zilei când Eu, Domnul, am aşezat, cu martori din cer şi de pe pământ, piatra de temelie a Sfintei Sfintelor bisericii Mele, înnoită de Mine acum după rânduiala lui Melchisedec, ca să nu piară biserica Mea, [...]»^[49] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 22 iulie 2009)

39. În profund dispreţ faţă de învăţătura creştină despre virtutea milosteniei, la Pucioasa se propovăduieşte renunţarea la mila omului faţă de om, pe motiv că aceasta nu ajunge la “Dumnezeu”, dar îi aduce miluitorului “cădere” în slăbiciune faţă de semenul său miluit:

« Omul se apleacă spre om [...]. Omul are milă de om, şi aşa cade om peste om, şi aşa ştie el să înveţe că-L iubeşte pe Dumnezeu, dar un aşa om nu poate să-L iubească pe Dumnezeu şi nu ştie ce este mila de om şi de Dumnezeu. L-aş învăţa pe poporul Meu, l-aş învăţa iarăşi ce milă de-a lui ajunge la Mine şi ce milă de-a lui nu ajunge la Mine, ci, din contra, ajunge pedeapsă a celui miluit de el. [...]»^[50] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 2 august 2009)

40. Nici cea mai înaltă virtute, dragostea, nu a rămas nepervertită în esenţa ei. Liderii “pucioşi” pretind că dragostea trebuie restrânsă exclusiv la “dragostea de Dumnezeu”, îndată ce dragostea oamenilor unii faţă de alţii este susceptibilă să-l despartă pe om de “Dumnezeu”. De aceea, ei vor să declanşeze o ofensivă pentru stingerea dragostei oamenilor, de la unii către alţii:

« [...] dragostea s-a răcit pe pământ, s-a răcit, tată, şi de aceea Eu vin, doar, doar voi învia dragostea dintre Mine şi om şi s-o sting pe cea dintre om şi om, pe cea care îl desparte pe om de Mine ca să nu Mă mai iubească omul, dar unde nu este Dumnezeu cu omul, acolo este mânie pentru om, şi este durere, şi aceasta vine de la necredinţă, vine de la lepădarea de Dumnezeu a omului.»^[51] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 2 august 2009)

41. Liderii “pucioşi” au avut grijă să-şi securizeze poziţia hegemonică faţă de adepţi (adesea nemulţumiţi de despotismul celor doi şi de judecăţile lor strâmbe) prin mesaje iscusit ticluite, pe care le atribuie sistematic, cu o pragmatică generozitate, “Dumnezeului” lor, faţă de care ei se declară “servi” credincioşi. Iată un pasaj dintr-un astfel de mesaj, care reduce la tăcere orice nemulţumire, înăbuşă orice murmur şi anulează orice pretenţie potenţială din partea celor nemulţumiţi:

« O, nimeni să nu aibă pretenţie la voi, fiilor care-Mi staţi servi pentru venirea Mea cuvânt pe pământ şi pentru ca să-Mi îngrijesc Eu un popor credincios. Eu şi numai Eu vă dau de lucru pentru Mine şi pentru om. Să nu aibă nimeni pretenţie la voi, nimeni, decât Eu. Eu am acest drept în dreptul vostru, şi nimeni altul nu-l are. Voi n-aveţi nici o datorie pentru nimeni, căci de bunăvoie v-aţi dat Mie ca să lucrez Eu cu voi, ca să slujesc Eu cu voi şi prin voi aşa cum voiesc Eu pentru cei ce au ascultare de Mine şi iubire de Mine fără de pretenţie, ci mai degrabă cu datorie, cu credinţă şi cu ascultare înaintea Mea, [...] O, nimeni, nimeni să n-aibă pretenţie la voi pentru ei, căci voi sunteţi servii Mei şi lucrez cum voiesc Eu cu voi pentru om, [...]»^[52] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 19 august 2009)

42. Neputinţele “Domnului” Pucioasei sunt adesea etalate, pentru a crea forţat empatie faţă de liderii sectei (care se autointitulează “servii Domnului”) şi pentru a arăta oricui că Însuşi “Domnul” Pucioasei depinde de ei şi le mulţumeşte atunci când ei Îl ajută. Verbul “a putea” nu mai este un dat, ci un obiectiv, iar “Dumnezeul” Pucioasei Îşi propune acest obiectiv: să poată ceea ce trebuie să poată:

« O, vă mulţumesc cu mult mai mult, cu toată inima Mea dumnezeiască, fiilor slujitori ai celor sfinte ale Mele, că am putut prin ascultarea voastră şi prin slujirea voastră cu Mine şi de la Mine şi pentru Mine, vă mulţumesc că am putut, în sfârşit, să aşezăm cu mult mai mult biserică întărită pe slujitori aşezaţi pentru ea ca să sprijiniţi cu toţii, cu puterea harului sfânt biserica Mea de nou Ierusalim, fiilor. O, supuneţi-vă, tată, întregii Mele orânduieli pentru cele ce trebuie să lucrez şi să aşez Eu pe pământ prin voi, prin biserica Mea, care sunteţi voi, şi Eu voi putea atunci tot ce trebuie să pot, căci prin voi trebuie să pot. [...]»^[53] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 19 august 2009)

43. O altă inovaţie pucioşească se referă la viaţa veşnică. În afară de viaţa veşnică promisă de Dumnezeul creştinilor (pe termen nelimitat), orice om poate aspira, în plus, şi la “viaţa veşnică” promisă de “Dumnezeul” Pucioasei (pe termen limitat, de data aceasta). Această “viaţă veşnică”, dacă ne luăm după declaraţia liderilor “pucioşi”, are o “veşnicie” limitată, care durează doar până la sfârşitul de pe pământ al omului. Cel ce doreşte să obţină acest bonus, trebuie să se supună necondiţionat liderilor sectei “Noul Ierusalim”, să asculte de ei şi să stea în “mâna lor de fier”:

« [...] Cel ce vrea să aibă în el viaţă veşnică până la sfârşitul său cel de pe pământ, acela este cel ce nu se încrede în sine şi în judecata minţii lui, ci stă în mâna celui de care ascultă pentru mântuirea sa, şi prin care Domnul este cu el, iar altfel nu poate fi cu Dumnezeu omul. [...]»^[54] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 28 august 2009)

44. O altă inovaţie pucioşească spune că “Domnul Pucioasei dă vânturi cu înţelepciune: fără vânturile Lui, nimic nu rodeşte pe pământ”. Cei care încă îşi pun nădejdea în Dumnezeul creştinilor, care dă ploaie spre rodire, au acum ocazia să-şi reconsidere poziţia, aspiraţiile şi speranţele:

« Eu, Domnul, trimit pe pământ la vreme potrivită vântul şi răcoarea lui şi lucrarea lui, fără de care nimic nu rodeşte pe pământ, căci vântul are în înţelepciunea lui taina rodirii a toate câte cresc şi dă fiecărora din taina pe care o poartă el de la Dumnezeu pentru creşterea lor viguroasă, căci una pe alta se cresc prin taina vântului, care-şi desface lucrarea sa şi glasul său peste toate şi le dă lor de la Dumnezeu ca să le crească, şi fără vânt şi lucrarea lui nu poate nimic rodi pe pământ. [...]»^[55] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 11 septembrie 2009)

45. O altă inovaţie pucioşească este şi un nou simţământ, numit “taina milei”. Această inovaţie spune că “taina milei pucioşeşti este: Să n-ai milă! Să n-ai nici o milă pentru necazurile sau suferinţele aproapelui tău!” Pentru că această milă e o milă păguboasă, o milă dăunătoare, care nu-l duce la bine pe cel care o cere şi o primeşte. Explicaţia pe care o aduc liderii “pucioşi” spune că o astfel de milă îl scoate pe om din lipsuri şi din suferinţă, împiedicându-l astfel pe “Dumnezeul” Pucioasei (Care a adus omului aceste încercări peste viaţa lui), să-Şi exercite autoritatea Sa punitivă, care lucrează cu “ispăşirea prin suferinţă”:

« O, poporul Meu de azi, o, tată, te învăţ taina milei, ca să nu greşeşti lui Dumnezeu prin acest simţământ. Nu de necazurile sau de suferinţele omului să-ţi fie ţie milă, nu, tată, nu, că nu-l duce la bine aceasta pe om, ci să-ţi fie milă de lipsa lui Dumnezeu din om, şi pentru care vine peste el o mulţime de rele, [...] Te învăţ lucrarea milei, fiule. O, mila dăunătoare omului şi aproapelui său nimiceşte tot ce ar mai rămâne pentru Dumnezeu în om, căci omul se apleacă spre om şi Îmi dă Mie peste mână când Eu îi dau omului îndreptare sau ispăşire prin suferinţă ca să nu-l las pe el cu totul plată satanei, care-i dă de lucru omului cel fără de lucru sfânt. [...]»^[56] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 11 septembrie 2009)

46. Cei care încă nu înţeleg că trebuie să renunţe complet şi definitiv la mila creştină sunt mustraţi pentru că au păcatul mândriei: ei se cred mai drepţi şi mai buni decât “Dumnezeul” Pucioasei (care pretinde că este autorul suferinţei ispăşitoare de păcate pe pământ), “şi-I dau peste mână”, şi-L împiedică să corecteze păcatele oamenilor. El demască mila ca fiind o atitudine păguboasă, o dădăceală şi o compătimire care acoperă rătăcirea omului pedepsit prin suferinţă, deci este dăunătoare omului. În plus, cei “lipsiţi de Dumnezeu” (“nepucioşii”, sau cei de altă credinţă, sau ateii) nu trebuie miluiţi, ci trebuie făcuţi prozeliţi, fiind astfel prin definiţie trataţi ca nişte oameni de categorie inferioară, prin însăşi (ne)credinţa lor:

 « O, când tu îl ajuţi pe cel căruia Eu îi trimit mustrare spre trezire, ce faci tu, omule? Eşti mai bun ca Mine, tată? Îi faci tu mai bine aceluia? Ba din contra, îl faci să se simtă nedreptăţit şi nu-l laşi în mâna Mea cea făcătoare când el greşeşte. Eu dau să-l scap pe om de păcatul trufiei şi fac aceasta prin tot ce Eu îi trimit, căci trufia când este în om ea are capul ascuns ca să nu-i ştie omul faţa, dar Eu ştiu că toată căderea omului vine de la trufie şi de la nepocăinţă, iar cel ce nu se poate umili împotriva trufiei, Eu, Domnul, dau să-l ajut aplecându-l spre suferinţă, spre neputinţă şi spre ispăşire, şi tu ce faci dacă te apleci să-l dădăceşti, să-l compătimeşti şi să-l înţelegi în rătăcirea lui? Crezi, oare, că ajunge fapta ta la Mine când tu Îmi dai peste mână, când Eu lucrez pentru scăparea omului şi pentru ocrotirea lui de moartea cea veşnică? [...] Cel lipsit de Dumnezeu în el însuşi nu trebuie miluit, ci trebuie trezit spre aplecare şi spre curăţirea de el însuşi, căci vai de cel ce are prieteni care ţin cu el când el nu stă bine cu Dumnezeu!»^[57] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 11 septembrie 2009)

  47. O altă inovaţie pucioşească spune că “nu e bine să te arăţi drept celor din jur şi nici să fugi de suferinţă, ci să te laşi de bunăvoie încovoiat de nedreptate şi de suferinţă”. Prin această inovaţie, liderii sectei vor să-i aducă la tăcere pe cei care se răzvrătesc împotriva nedreptăţilor care vin de la stăpânii lor:

« Nu este om mai pierdut ca şi omul care se crede ştiutor şi drept prin ceea ce arată el celor din jurul lui. Eu M-am arătat Mântuitor, nu drept, nu iubitor de sine, şi M-am dat suferinţei de bună voie şi n-am făcut ca omul care fuge de suferinţa cea de la păcatele lui sau ale altuia care nu plăteşte, căci suferinţa trebuie să fie scumpă de tot în cel ce o poartă, să cântărească mult, aşa cum a cântărit a Mea pentru neamul omenesc, aşa cum a cântărit vărsarea sângelui lui Ioan Botezătorul pentru păcatele lui Israel şi ale regelui lui Israel. [...]»^[58] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 11 septembrie 2009)

48. Strategia liderilor “pucioşi” pentru a-i mobiliza pe adepţi şi pe simpatizanţi ca să-i ajute, este aceea de a declara că “Domnul Pucioasei nu poate nimic singur, căci e neputincios fără robii lui care-l slujesc”:

« Împlinirile pe care le aşteaptă cei ce se satură de aşteptat, Eu, Domnul, trebuie să le împlinesc cu poporul Meu, nu singur, tată, o, nu singur, ci trebuie să fiu ajutat până la sfârşit de poporul Meu. [...] O, stai cu Mine şi ajută-Mă, poporul Meu, [...] căci Eu prin Evanghelia Mea cu tine am grijă de tine dacă tu ai grijă de Mine, şi unii altora slujim cu credincioşie, [...] iar tu să fii mic ca să pot Eu, fiule, să te ocrotesc. [...]»^[59] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 11 septembrie 2009)

49. Farsa “celei de-a doua veniri” pe care o ventilează de zeci de ani liderii sectei se bazează pe falsificarea proorociilor biblice. Acestea promit o venire a lui Hristos cel înviat în trup transfigurat, nu o “venire în cuvânt” (aşa cum clamează la disperare “pucioşii”, pentru a ascunde faptul că la Pucioasa nu este vorba de nicio “venire în trup”). Ei mai pretind că la Pucioasa are loc de vreo 60 de ani încoace un “sfârşit al veacurilor” (“sfârşit” care nu se întrevede prin nimic, îndată ce toate rămân la fel de pe o zi pe alta, iar răul este suveran în lume):

« Acum însă au ajuns sfârşitul veacurilor, şi trebuie să nu caute la Mine pentru sine omul, ci pentru Mine şi pentru multa Mea venire cu mântuirea şi cu judecata, pentru cei ce se pocăiesc şi pentru cei ce nu se pocăiesc la glasul Meu, care strigă omul să se întoarcă acasă şi să ia din duhul raiului, şi aşa să trăiască el pe pământ apoi şi să stea înaintea venirii Mele, căci iată cum vin! Vin cuvânt pe pământ şi curăţ cu el omul şi îl spăl pe dinăuntru şi pe dinafară aşa cum spală gospodina vasul de care se foloseşte în gospodăria sa şi îi dă strălucire şi apoi îl pune pe masă şi aşează în el bunătăţi la sărbători. [...]»^[60] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 11 septembrie 2009)

50. Fără să vrea, liderii “pucioşi” se trezesc recunoscând că predicile lor (pe care le atribuie unui “Dumnezeu” şi le numesc “Cuvântul lui Dumnezeu”) sunt nişte “farmece” moderne, o farsă meşteşugită, pe baza căreia născocesc o nouă Biserică, menită a clona Biserica Ortodoxă autentică şi a o submina apoi, declarând-o caducă:

« Hai, mama Mea, să-i hrănim cu dor pe cei abia atraşi de farmecul cuvântului Meu peste oameni în zilele acestea de venire a Mea iarăşi de la Tatăl la om!»^[61] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 21 septembrie 2009)

 51. O altă inovaţie pucioşească este teoria “durerii ziditoare”. Liderii sectei proclamă că durerile sunt ceva bun, care aduce bucurie (căci “bucuria este durerea”). Se proclamă aici o filosofie nouă, duplicitară, tipic pucioşească: durerea este bucurie şi bucuria este durere).

 «  Mi-a fost drag duhul lor cel plin de fior de dor şi cuvântul lor ca focul aprins înaintea Mea şi a ta, iar tu ai simţit alin durerilor de peste tine  poporul Meu de la izvor. I-ai învăţat pe ei bucuria durerii, tată Fie ca durerea ta să nască fii mulţi, ca rod al lucrării Mele cu tine, ca să-ţi aduc Eu bucurie pentru rodul tău înaintea Mea. O, în dureri vom naşte fii mulţi, fiule poporul Meu, căci durerile au fost cele mai ziditoare în toate vremile în cei ce au lucrat în via Mea  plângând pe cale şi suferind dinspre miazănoapte, dinspre muntele necredinţei de pe pământ, munte sub care zac atâtea suflete, atâţia oameni fără de lumină, fără de credinţă pe pământ. [...]»^[62] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 21 septembrie 2009)

Observăm că aici se proferează un blestem, drapat într-o aparenţă de binecuvântare: cu cât se vor înmulţi fiii durerii, adică prozeliţii sectei de la Pucioasa, şi cu cât vor fi ei mai îndureraţi şi mai disperaţi, cu atât va creşte bucuria malefică a liderilor lor pentru roadele învăţăturii lor, care proclamă suferinţa ca pe o virtute. Adevăratul Hristos promite însă cu totul alteva celor care-L ascultă şi-L urmează pe El: ştergerea suferinţelor şi a lacrimilor şi a morţii de pe tot pământul:

“Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.[...] Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.”[63]

Diferenţa de mesaj dintre Adevăratul Hristos pe care-L anunţă Biblia şi “Hristosul” mincinos pe care-l construiesc, din cuvinte meşteşugite, liderii antihrişti de la Pucioasa este evidentă.

52. O altă inovaţie pucioşească constă în răstălmăcirea cât se poate de gravă a mesajului biblic despre iubire. Pucioşii pretind că întreaga iubire a credinciosului trebuie să se reverse spre Dumnezeu pe care nu-L vede, iar semenului său, pe care-l vede, să-i dea nu iubire – pentru că nici nu i-a mai rămas vreo picătură disponibilă – ci ceva neprecizat, ascuns în sintagma “din roadele ei”.

  « Aveţi grijă de iubirea din voi, numai Domnului s-o daţi, numai Lui, iar omul să aibă de la voi din roadele ei.»^[64] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 21 septembrie 2009)

Biserica Ortodoxă învaţă invers: Dumnezeu, Care nu se vede, nu poate fi iubit în mod abstract prin simple afirmaţii declamative, ci în mod concret, prin iubirea semenului care se vede. Despre această poruncă, Hristos cel Adevărat spune aşa, prin evanghelistul Matei:

 “Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.[65] [...] El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.”[66]

53. Una dintre farsele pucioşeşti proclamă că “acum este sfârşitul de timp” şi că la Pucioasa s-a împlinit deja proorocia despre “cer nou şi de pământ nou şi de Ierusalim nou”. Dacă ar fi aşa, ar trebui să se vadă toate celelalte schimbări minunate, proorocite pentru sfârşitul veacurilor (deci, să dispară răul, suferinţa şi moartea); dar înşişi “pucioşii” recunosc, în acelaşi text, că nimic nou nu s-a schimbat pe pământ, unde “nu este nimic, nimic bun pentru om”, şi în continuare “omul piere prin bucurii şi prin amăgiri”:

« Sunt Domnul Iisus Hristos [...] Împlinesc în mijlocul vostru proorocia Scripturii cea de cer nou şi de pământ nou şi de Ierusalim nou, şi toate prin râul vieţii, care curge din Mine şi se face cuvânt peste voi pentru voi ca să-l împărţiţi voi de la Mine apoi fiilor oamenilor, [...] căci pe pământ nu este nimic, nimic bun pentru om, şi omul piere prin bucurii, prin amăgiri şi îşi dă numai cu stânga omul. [...] neamul român, neam ales de Tatăl Mie acum, la sfârşit de timp. »^[67] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 27 septembrie 2009)

54. Deşi pretinde că El este Cel care a împlinit a doua venire a lui Hristos pe pământ, duhul mincinos de la Pucioasa nu reuşeşte să se facă văzut, aşa cum cer proorociile. De aceea construieşte alte minciuni, menite să dea aparenţa unei “existenţe în trup”. Ani de zile, duhul pitonicesc a pretins că se sălăşluia în trupul Verginicăi, apoi în cel al lelicăi Maria, despre care spunea că sunt vase şi trâmbiţe apocaliptice. După moartea “vaselor” şi ruginirea “trâmbiţelor”, duhul teologic pucioşesc a pus în operă o idee năstruşnică: acum locuieşte în noii lideri “pucioşi”, în care s-a cuibărit şi prin care lucrează, “purtându-se către om”:

« [...] O, fericiţi aţi fi fost voi dacă nu v-aţi fi smintit întru Mine, Cel ce locuiesc în cei ce Mă poartă spre om! »^[68] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 27 septembrie 2009)

55. Liderii “pucioşi” se erijează astăzi în singurii “păstori” ai “poporului pucios”, motiv pentru care le cer imperios supuşilor lor să fie ocrotitorii lor. Deşi ei pretind în faţa lumii că “Dumnezeul” lor le vorbeşte din cer, supuşilor le spun în particular că “Domnul izvorăşte din ei”:

« Voi, cei credincioşi, nu uitaţi să fiţi ocrotitori ai celor ce vă păstoresc în Domnul, căci voi prin ei sunteţi popor al Său, şi ei v-au născut prin cuvântul Său cel de sus şi sunteţi. [...]Fiţi ai celor din care Domnul izvorăşte peste voi, [...]»^[69] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 octombrie 2009)

56. Adepţii sunt chiar somaţi să aibă grijă de “Dumnezeul” lor; dar, îndată ce li s-a spus că Acesta “izvorăşte din liderii pucioşi”, este evident că grija lor se transferă automat către aceşti lideri. Li se mai spune să nu mai păstreze nimic pentru ei, să nu se mai îngrijească de sine, căci grija faţă de stăpânii sectei este suficientă:

« O, ai grijă de Domnul Dumnezeul tău! Acesta este lucrul tău lângă Mine, poporul Meu. Ai grijă de Mine, nu de tine, tată! Aceasta n-au ştiut să facă cei ce au venit şi au plecat şi au lăsat dureri pe faţa Mea. O, ai grijă de Domnul Dumnezeul tău, poporul Meu, şi atunci vei învăţa dreptatea Sa, dreptatea care va rămâne în pământul celor sfinţi, precum este scris. [...]»^[70] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 octombrie 2009)

Nu este lipsit de interes să observăm că liderii “pucioşi”, ei înşişi, recunosc aici că la Pucioasa nu este vorba de Dumnezeul întregii lumi create, ci de un “Dumnezeu” privat, un “Dumnezeu” numai al lor, cu responsabilităţi şi aspiraţii limitate la adepţii acestei secte.

57. Nici Biserica de la Pucioasa nu este o Biserică universală, ci una privată, pusă în slujba unei minorităţi. Lângă expresia “Dumnezeul tău” stă foarte bine “Biserica Mea”, moment în care Biserica neamului român poate fi denigrată copios, pe baza unor acuze imaginare (lipsa de veghere, etc). Nici păstorii Bisericii Ortodoxe Române nu sunt cruţaţi, ei fiind acuzaţi că sunt fără trezvie şi fără jertfelnicie şi că nu mai sunt mijlocitori pentru neam:

« O, biserica neamului român nu mai veghează cu Mine peste acest neam, căci unui neam, ca să iubească el pe Dumnezeu şi binele lui de la Dumnezeu, îi trebuie păstori treji şi plini de jertfă sfântă de la ei înaintea Mea şi înaintea turmei Mele, ca să fie ei mijlocitori neamului peste care ei se aşează în numele Meu. [...] să asculţi apoi ceea ce Duhul grăieşte ţie, poporul Meu, biserica Mea cea de azi. »^[71] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 octombrie 2009)

58. Nimeni nu are dreptul măcar să se îndoiască sau să se mire de cele ce se petrec la Pucioasa. Cei care nu se aliniază unei linguşiri greţoase pentru liderii sectei sunt ameninţaţi cu “vai”-uri destinate formal doar celor “ponegritori”, “hulitori” şi “necredincioşi” ai “cuvântului” de la Pucioasa:

« Nimeni să nu se mire de mersul Meu şi al cuvântului Meu prin cei credincioşi venirii Mele de azi pe pământ cuvânt de naştere din nou a lumii! Vai celor ce dau să hulească, să dispreţuiască sau să ponegrească pe cei ce stau înaintea cuvântului Meu când el vine pe pământ şi trimite după orânduiala Mea acolo unde el trebuie să lucreze! Cei ce nu vor să creadă, să nu lovească, ci să aibă încă răbdare spre luminarea lor [...]»^[72] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 4 decembrie 2009)

59. Deşi Biserica s-a condus mai bine de 2000 de ani după învăţăturile celor patru Evanghelii din Sfânta Scriptură, “pucioşii” anunţă că de acum viaţa creştină se va călăuzi de o nouă “evanghelie” (despre care sfântul apostol Pavel spunea că trebuie să fie anatema[73]):

« Sunt Domnul Iisus Hristos, iar Tatăl Meu Savaot Mi-a supus Mie toate şi Mi-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, şi iată, vestesc acum, la sfârşit de timp, purtându-Mă pe mijlocul cerului, Evanghelie veşnică celor ce locuiesc pe pământ şi la tot neamul şi seminţia şi limba şi poporul [...]»^[74] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 decembrie 2009)

60. Liderii “pucioşi” se lansează în declamarea unui protocronism deşănţat, prin care se anunţă că România va fi un fel de buric al pământului, un fel de Mecca ortodoxă spre care vor curge fluvii de exaltaţi religioşi creştini. Toate popoarele, evident, vor fi obligate să înveţe limba română, ca să poată să se adape din râul “Cuvântul Domnului” şi să înţeleagă ce vrea El de la ele. Pentru grăbirea împlinirii acestei “proorocii”, România este deja denumită de “pucioşi” cu numele atractiv şi exotic “Noul Ierusalim”:

« Te vor binecuvânta toate neamurile pentru numele Meu de peste tine şi pentru râul cuvântului Meu din tine, o, neam român, şi vor veni popoare şi limbi şi vor lua din slava Mea din tine, precum este scris despre muntele spre care neamurile vor veni să se adape cu lumina Mea. [...] Fiţi mândri de numele vostru cel nou, de numele Meu de peste voi, căci ţara română are nume nou: Noul Ierusalim! »^[75] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 decembrie 2009)

61. O mare minciună se vehiculează la Pucioasa despre arhiereul Irineu. Deşi acesta s-a delimitat ferm şi în mod repetat de “pucioşi” (pe care îi simpatizase cândva, când nu o luaseră razna agresiv şi pe faţă), liderii sectei continuă să fabuleze, pretinzând că arhiereul încă mai suspină pe ascuns de dorul lor. Nici vorbă de aşa ceva, dar “pucioşii” mint la greu, pretinzând ba că “Irineu este legat în lanţuri”, ba că “a fost pus în legături”,  ba că “are căluş în gură”, ba că “are cuvântul îngheţat pe buze”, ca să justifice de ce nu se arată el pe faţă ca apărător al învăţăturilor lor eretice. În realitate, nimeni şi nimic nu-l opreşte astăzi pe arhiereul Irineu să se arate de partea lor dacă vrea, iar dacă nu o face, înseamnă că aceasta este ferma şi propria sa opţiune.

« O, Mi-e tare, tare dor de arhiereul Meu cel de azi! [...] L-am avut lângă Mine atunci, în zilele mărturiei Mele, şi apoi a fost pus în legături pe dinafară şi pe dinăuntru, şi limba i s-a lipit de cerul gurii şi nu M-a mai mărturisit cu izvorul Meu de cuvânt, şi are căluş în gură faţă de mărturisirea Mea cea de azi, căci aşa i-au cerut cei fricoşi, cei ce se tem de el pentru alegerea lui. [...]. Acum, sub lanţuri cum stă pus, cuvântul lui e îngheţat pe buze, dar vine în curând primăvara când toate vor mărturisi pentru Tine [...]»^[76] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 13 decembrie 2009)

62. O poziţie stupefiantă în discordanţa ei o au „pucioşii” pentru înţelepciune. În mod firesc, înţelepciunea este lăudată şi recomandată cu cea mai mare căldură; nu numai în Biblie[77], dar chiar şi în unele mesaje pucioşeşti este copios lăudată:

« O, poporul Meu cel din români [...] Să nu te laşi spre neînţelepciune, tată, căci Eu în mijlocul tău sunt înţelepciunea lui Dumnezeu, fiule. [...] Vin sfinţii cu Mine la tine ca să-ţi dea înţelepciunea darurilor lor [...] Doamne, [...] dă-i poporului Tău cel din români, dă-i lui înţelepciunea [...] Uită-te la înţelepciunea cea omenească şi învaţă, fiule [...] căci întunericul îţi ia înţelepciunea şi te face nepăsător pentru lumină apoi. [...] Fiţi rodul acestui cuvânt, fiţi mari la înţelepciune, căci [...] Strângeţi-vă cu înţelepciunea şi faceţi sfat cu ea şi ieşiţi din toate durerile care se ivesc peste voi, căci înţelepciunea lui Dumnezeu face sfat cu voi, iar voi s-o primiţi, fiilor, [...].   »^[78] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 9 august 2008)

63. Cu atât mai de neînţeles apare poziţia „pucioşilor”, abordată în alte mesaje, unde se afirmă că omului nu-i trebuie înţelepciune. Mai mult, pentru că prostia este de obicei contagioasă, liderii sectei extrapolează cu nonşalanţă, declamând cu tupeu că nici iubire nu-i mai trebuie omului:

 « Iată, taină neînţeleasă aştern înaintea ta, popor al cuvântului Meu. Omului nu-i trebuie înţelepciune, ci îi trebuie ascultare. [...]. Iubirea înseamnă ascultare, poporul Meu. Nu-i trebuie omului înţelepciune, ci îi trebuie ascultare, tată, căci de la ascultare vine şi credinţa, vine şi statornicia, vine toată împlinirea, tată. Nu-i trebuie omului iubire, ci ascultare îi trebuie. »^[79] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 27 septembrie 2008)

64. O altă neconcordanţă, ridicolă de această dată, apare în legătură cu durerile. Despre dureri, „pucioşii” au zis, nu o dată, că sunt bune. Alteori, ei au zis că sunt rele. Ăsta ar fi un aspect al gândirii lor discordante. Alt aspect apare din următorul fragment:

« O, fiilor, să am la ce să Mă uit când Mă uit între voi, că Eu numai dureri am şi n-am cu cine să Mi le alin. Fiţi alin durerilor Mele, tată, şi nu veţi avea dureri, ci veţi fi asemenea Mie, fii de Dumnezeu, precum Eu sunt. »^[80] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2008)

 Ce avem noi aici?! Aici avem un raţionament aparent „logic”, dar profund fantezist, care spune aşa: 1. „Dumnezeul” Pucioasei are numai dureri. 2. Dar, El îi roagă totuşi pe adepţii „pucioşi” să se facă alin al durerilor Lui. 3. Şi le promite că, dacă vor face aşa, ei nu vor avea dureri. 5. Şi le mai promite că vor fi asemenea Lui. Cum adică să fie asemenea Lui? Păi, cum spunea El la punctul 1. că este, acolo unde spunea că „are numai dureri”.  Şi atunci cum rămâne? ca la punctul 3., unde li se promitea că nu vor avea dureri, sau ca la punctul 5., unde li se promite că vor avea dureri?

Grea „logica” asta, cine să o mai priceapă!?

65. Liderii „pucioşi” au ajuns la performanţa de a-i păcăli nu numai pe adepţii lor cei vii, dar şi pe cei morţi. Morţilor li se promite acum mult aşteptata înviere, numită şi „ridicarea din morţi”. Atâta doar că promisiunea asta e tare buclucaşă, e ca vinderea pielii ursului din pădure. Ba li se porunceşte morţilor, imperativ, să facă bine şi să se scoale,  să se ridice singuri din morminte şi să iasă afară; ba, după o clipă de reflecţie, li se recomandă să mai aibă niţică răbdare până ce vor prinde duh, şi abia după ce vor prinde duh va fi să iasă afară; ba, după o altă clipă de reflecţie, li se promite (la un viitor neprecizat), că se vor ridica din morţi atunci când vor auzi vestirea Domnului (lucru care, de altfel, toţi morţii îl ştiau dinainte). În fine, după epuizarea tuturor promisiunilor de până acum, li se serveşte ultima, cea mai fantezistă: „morţii vor rămâne de acum în grădinile pucioşeşti, până în ziua când se va face strigarea cea de obşte” (doar că... tot morţi vor rămâne − deci n-au câştigat nimic de fapt):

« O, voi, cei din morminte, [...] Eu vă strig şi vă adun [...] O, sculaţi-vă! Din zi în zi mai mult ridicaţi-vă şi veniţi afară! [...] Eu mângâiere vă dau în răbdare până ce veţi prinde duh, până ce ţărâna vă va da înapoi la glasul arhanghelului Meu. Pace vouă! Înviere vouă! Şi veţi asculta vestirea Mea şi vă veţi ridica. [...] Cei adormiţi rămân acum în grădinile Mele, poporul Meu, până în ziua când se va face strigarea cea de obşte, căci Eu, Domnul, i-am chemat pe ei din timp. »^[81] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 21 noiembrie 2008)

66. O răstălmăcire gravă a învăţăturii creştine se referă la pocăinţă. Deşi pocăinţa trebuie să fie o lucrare interioară de schimbare în bine a omului, neimpusă cu forţa din exterior, liderii sectei afirmă exact contrariul:

« O, poporul Meu, mare este Dumnezeu întru sfinţii Lui, tată! Pocăinţa trebuie să vină din afara omului spre înăuntrul lui, căci dacă ea lucrează dinăuntrul lui, ea nu se arată în afara lui spre curăţirea lui prin om de Dumnezeu aşezat pentru curăţirea omului. Eu doresc să fac bine omului atât cât sunt pe pământ între oameni. »^[82] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 19 decembrie 2008)

Motivaţia acestei poziţii vine din atitudinea arbitrară a liderilor sectei, care le impun adepţilor lor să facă spovedanii publice, colective, în ideea că acestea sporesc pocăinţa penitenţilor, dar cu scopul ascuns de a-i controla cât mai strict şi mai sever, folosindu-se de amănuntele aflate de ei la aceste „spovedanii”.

67. În fine, răstălmăcirile se îndreaptă şi asupra propriilor texte. După publicarea textelor pucioşeşti pe situl www.noul-ierusalim.ro, au apărut cuvinte corectate ulterior, ca şi când cineva grijuliu a avut grijă să-L corijeze pe “Dumnezeul” Pucioasei, care Şi-a permis din neglijenţă unele mici scăpări... nimicuri, mărunte greşeli gramaticale, mărunţele...mititele...

Exemplul 1:

Textul original:« [...] iar când vine peste el loviturile păcatelor, atunci vede omul că [...] »^[83] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 27 octombrie 2008)

Textul corectat ulterior: « [...]  iar când vin peste el loviturile păcatelor, atunci vede omul că [...]»^[84] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 27 octombrie 2008)

Exemplul 2:

Textul original:« Fiţi pentru Dumnezeu, şi împotriva vrăjmaşilor Lui şi ale sufletelor voastre şi [...]»^[85] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2008)

Textul corectat ulterior: «Fiţi pentru Dumnezeu, şi împotriva vrăjmaşilor Lui şi ai sufletelor voastre şi [...] »^[86] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 8 noiembrie 2008)

Cine să fi greşit, cine? Că doar n-o fi greşit „Dumnezeul” Pucioasei. Precis că a greşit cine a avut urechi să audă, sau mai degrabă negrişorul care a tastat textul la tastatură. Şi tot ei s-au corectat ulterior, la o verificare mai atentă.

………………

Anca Ionescu-Târgovişte

19 ianuarie 2017

…………………

---

[1] 1 Ioan: 4,16

[2] www.noul-ierusalim.ro

[3] Ibid.

[4] Ibid.

[5] Ibid.

[6] Ibid.

[7] Ibid.

[8] Ibid.

[9] Ibid.

[10] Ibid.

[11] Deut. 18:15

[12] Deut. 18:17-18

[13] Mat. 3:11

[14] Marcu 1:7

[15] www.noul-ierusalim.ro

[16] 1 Ioan: 2,1

[17] www.noul-ierusalim.ro

[18] 1 Ioan: 3,2

[19] www.noul-ierusalim.ro

[20] Ibid.

[21] Ibid.

[22] Ibid.

[23] Ibid.

[24] Ibid.

[25] Apoc. 1:7, 22:4

[26] www.noul-ierusalim.ro

[27] Matei, 25:31

[28] www.noul-ierusalim.ro

[29] Ibid.

[30] Ibid.

[31] Ibid.

[32] Ibid.

[33] Ioan 14:6

[34] www.noul-ierusalim.ro

[35] Ibid.

[36] Ibid.

[37] Ibid.

[38] Ibid.

[39] Ibid.

[40] Ibid.

[41] Ibid.

[42] Ibid.

[43] Ibid.

[44] Ibid.

[45] Ibid.

[46] Ibid.

[47] Ibid.

[48] Ibid.

[49] Ibid.

[50] Ibid.

[51] Ibid.

[52] Ibid.

[53] Ibid.

[54] Ibid.

[55] Ibid.

[56] Ibid.

[57] Ibid.

[58] Ibid.

[59] Ibid.

[60] Ibid.

[61] Ibid.

[62] Ibid.

[63] Apocalipsa 7,17 şi 21,4

[64] www.noul-ierusalim.ro

[65] Matei, 25:40

[66] Matei, 25:45

[67] www.noul-ierusalim.ro

[68] Ibid.

[69] Ibid.

[70] Ibid.

[71] Ibid.

[72] Ibid.

[73] Gal.,1:8-9

[74] www.noul-ierusalim.ro

[75] Ibid.

[76] Ibid.

[77] Pilde 1,7

[78] www.noul-ierusalim.ro

[79] Ibid.

[80] Ibid.

[81] Ibid.

[82] Ibid.

[83] Ibid.

[84] Ibid.

[85] Ibid.

[86] Ibid.