512. Cât de “ortodoxă” este Biserica “Noul Ierusalim” de la Pucioasa?
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
512.
Cât de “ortodoxă” este Biserica “Noul Ierusalim” de la Pucioasa?
Mişcarea religioasă de
la Pucioasa, autointitulată
"Biserica Noul Ierusalim", pretinde că este ortodoxă şi că
primeşte, de mai bine de 60 de ani încoace, mesaje direct de la Dumnezeu.
La început, ea nu s-a
autointitulat “biserică” şi nici n-a avut pretenţia aceasta. Cei care făceau
act de prezenţă la această mişcare religioasă o considerau o “lucrare” a lui Dumnezeu în sânul Bisericii. De aceea, ei nu se
depărtau niciodată de biserica satului sau de vreuna din slujbele sau
ierurgiile acesteia. Dimpotrivă, cea considerată de ei “proorociţă” şi
animatoare a “lucrării” (Virginia/ Verginica Tudorache) i-a îndemnat toată
viaţa ei să nu se depărteze vreodată de Biserică, pentru că acolo este
Ortodoxia (dreapta credinţă). Concomitent însă, unele dintre mesajele Verginicăi
aveau deja în ele sâmburele schismei şi săpau fără voie chiar la temelia acelei
Ortodoxii pe care reclama că o susţine. Însuşi faptul că mesajele propovăduiau
un “alt Dumnezeu”, un “Dumnezeu” care nu mai era universal,
ci un “Dumnezeu” de castă, pătimaş, inconsecvent şi imprevizibil, arată că de pe
atunci se imprima “lucrării” o linie
periculoasă.
Pentru a vedea cât de
ortodoxă era “lucrarea” Verginicăi, vom trece în revistă câteva panseuri “teologice”
ale “Dumnezeului” pe care ea Îl propovăduia la vremea aceea.
“Dumnezeul Verginicăi” Se prezintă
singur ca fiind pătruns prea mult şi prea profund de unele slăbiciuni omeneşti
pe care nu se sfieşte să şi le etaleze ca pe nişte calităţi, deşi ele Îi erodează grav credibilitatea şi
nobleţea. Printre acestea se regăsesc lipsa de cumpătare la băutură şi deznădejdea pernicioasă, udată de lacrimi:
« O, tată, tată, sunt beat, tată! O, Maica Mea, sunt beat, M-am îmbătat,
M-am îmbătat ca omul care bea vin! N-am băut cu ceaşca, nici cu cana, nici cu găleata, nici
cu vadra, că aceste măsuri Îmi sunt prea mici, căci sunt fără măsură lacrimile
pe care le-am băut. »[1] (
citat din mesajul Verginicăi din
16 mai 1965)
Alte slăbiciuni (greu de acceptat pentru
un “Dumnezeu”) sunt răutatea însoţită
de lipsa
de cumpătare la mâncare. Şi acestea sunt prezentate laudativ, ca nişte
calităţi, care vor submina insidios îndemnul lăuntric al unor creştini mai
slabi duhovniceşte către bunătate şi
către post:
« Fiilor, sunt mai rău decat lupul cand ii este foame. Mi-e foame, crestine, sunt
plin de foame. Dă-Mi să
mănânc. Mi-e foame, poporul Meu. Creştine, dă-Mi să mănânc ce este scris în
legea Mea şi nu ce ai tu în legea ta! »[2] (citat din mesajul Verginicăi din 14
ianuarie 1966)
Nici neputinţa
şi nici răbdarea nu-I lipsesc, deşi tocmai atotputernicia şi îndelunga răbdare ar trebui să-I
fie calităţi distinctive şi inconfundabile:
« Să nu vă duceţi la blocuri. Este piatră
care se va sfărâma în curând. Nu mai poate Dumnezeu să rabde…»[3] (citat din mesajul Verginicăi din 7
ianuarie 1977)
Verginica propovăduieşte un “Dumnezeu” fricos, care Se teme de război şi Se foloseşte de oameni puternici, în
spatele cărora Se ascunde şi Se simte ocrotit de furia duşmanilor:
« …Fiilor, voi veni iarăşi pe pământul
acesta, dar nu-l veţi mai cunoaşte…Nu mai pot să mă pitesc după nimeni, că se dă la o parte şi Mă
lasă. E vreme de război, tată, fiţi atenţi în această armată să nu cădeţi în mâna
călăilor. »[4] (citat din mesajul Verginicăi din 4
septembrie 1966)
“Lucrarea” Verginicăi a fost repede
remarcată de toţi cei dinafara ei ca o “escrocherie”. Ei sunt consideraţi
totuşi “credincioşi”, deci prin anii 1973-1974 “pucioşii” recunosc că “ortodoxia”
încă se mai afla la aceia:
« …Poporul Meu, pentru tine sunt batjocorit şi
sunt numit escroc. Aşa zic unii credincioşi, că voi sunteţi escroci şi lucrarea Mea.
Cine zice asa? Toţi care nu sunt în acest loc. Pentru tine poporul Meu care nu
asculţi cuvântul Meu, Mi-au pus nume de escroc…»[5] (citat din mesajul Verginicăi din 21
aprilie 1974)
“Dumnezeul
Verginicăi” Se prezintă necunoscător
al viitorului (deşi ar trebui să fie Atotştiutor) şi are incertitududini grave
în ceea ce priveşte propria nemurire şi viaţa veşnică:
« Poporul Meu, cand vine timpul să-ti zic:
poporul Meu bun? Oi mai trăi să zic că sunteti numai buni? Oi mai fi
langă voi ca să văd pe Maria si Marta si Lazăr, cel inviat din morti? Oi
mai trăi langă voi? Ia
spuneti. »[6] (citat din mesajul Verginicăi din 29 aprilie 1974)
“Dumnezeul
Verginicăi” pare-se a avea grave tulburări de personalitate. Unele exerciţii de
imaginaţie, cu puternice conotaţii de imoralitate şi deviaţionism sexual, sunt
de-a dreptul şocante:
« Dacă aş fi o domnişoară, toti M-aţi iubi, căci îşi lasă omul o
casă de copii pentru o domnişoară şi pentru o femeie naturală. Nu am venit nici
domnişoară, nici femeie, ci v-am spus cine sunt, şi nimeni nu face dragoste cu
Mine.
»[7] (citat din mesajul Verginicăi din 19
octombrie 1975)
“Dumnezeul
Verginicăi” face şi primii paşi spre o nouă “ortodoxie”, o “ortodoxie”
originală, în care se proclamă un război nemilos în care lupta nu mai este doar
împotriva păcatelor, ci şi a păcătoşilor (iar păcătoşii nu se mai iartă, ci se
pedepsesc prin împuşcare):
« …Fiilor, primul război care se va face întâi,
e impotriva curviei şi al doilea împotriva beţiei". Pe unde se va afla curvă
sau curvar se va împuşca.
Si pe unde se va afla beţiv sau fabrică de alcool, se va împuşca. »[8] (citat din mesajul Verginicăi din 27 august 1973)
După moartea Verginicăi, “lucrarea” a
fost moştenită de sora ei, lelica Maria. Şi Maria a făcut ceva paşi în direcţia
depărtării de învăţătura sănătoasă, cea ortodoxă. Spre exemplu, mila nu mai era un scop major al
vieţuirii creştine, ci devenise un obiect de târguială ca la piaţă între “Dumnezeul” sectei şi supuşii Săi:
«…Dacă
nu ţi-e milă de o gâză, Eu cum să am milă de tine? Dar dacă e gâză otrăvitoare, care-ţi
prăpădeşte munca ta, pe aceea ai voie să o omori. »[9] (citat din mesajul lelicăi Maria din 22
decembrie 1987)
Depărtarea radicală şi brutală de
Ortodoxie a sectei “ Noul Ierusalim” s-a făcut abia în timpul celei de-a treia
“proorociţe”, al leliţei Mihaela, imediat
după momentul în care B.O.R. şi-a limpezit şi oficializat poziţia, declarând
public că la Pucioasa este vorba de o manifestare străină Ortodoxiei. Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 22 ianuarie
1993, pe baza datelor pe care le deţinea la acea dată, a analizat fenomenul
Pucioasa-Glodeni şi a declarat că (cităm) “acesta nu se înscrie în tradiţia Bisericii
Ortodoxe, în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă şi formele de manifestare
ale vieţii religioase”.
Din acest moment, poziţia leliţei
Mihaela şi implicit a adepţilor ei s-a radicalizat. Au apărut tendinţele
centrifuge, s-au înmulţit învăţăturile deviante, uneori duse până la absurd,
iar atitudinea faţă de B.O.R. s-a modificat radical, trecând de la toleranţă la
atacuri directe, uneori furibunde.
Spre exemplu, prin anul
2011 duhurile pucioşeşti atacau frontal Biserica Ortodoxă Română şi slujbele
ei, Ortodoxia şi Tradiţia ei, anunţând că de acum încolo mântuirea oamenilor nu
mai vine prin jertfa lui Hristos şi prin lucrarea Duhului Sfânt, ci prin
slujitorii sectei de la Pucioasa (aleşi din poporul pucios şi declaraţi peste
noapte “preoţi pucioşi”), dar mai ales prin Liderii Pucioşi Mântuitori, care conduc
autoritar secta şi care sunt proclamaţi ca fiind singurii care vor aduce salvarea
omenirii:
« Biserica şi
slujbele ei pentru noi sunt amestecate şi nu se mai suie la Tine pentru noi.
Ortodoxia, mireasa Ta, şi-a rupt de tot cămăşuţa de botez. Numai
în cer mai avem noi părinţi salvatori, şi iată câtă salvare ne-ai pregătit din mijlocul
poporului Tău de azi pe pământ, cu slujitori aşezaţi la lucrul mântuirii cea pentru noi, cei
adormiţi, şi aşteptând răscumpărarea noastră, Mântuitorule mare.
»[10] (citat din mesajul leliţei Mihaela din 08 mai 2011)
Paradoxal, “pucioşii” sunt încă (la modul teoretic)
fii ai Bisericii Ortodoxe Române, pentru simplul motiv că au primit botezul
într-una din bisericile (locaşurile de cult) aparţinând B.O.R., de la preoţi
ortodocşi hirotoniţi în sânul B.O.R. şi slujitori activi ai B.O.R.. Practic
însă, “pucioşii” au rejectat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni (dar înşelaţi
amarnic de către liderii lor, cu promisiuni goale şi cu minciuni meşteşugite)
filiaţia lor la Biserica Ortodoxă Română, rămânând într-o situaţie incertă,
fără asistenţă religioasă stabilă şi validă, la bunul plac al liderilor
“pucioşi” care în continuare le spală creierele şi îi manevrează ca pe frunzele
bătute de vânt.
“Pucioşii” şi-au asumat singuri riscul de “deviere de la eclesiologia trinitară şi
apostolică” prin opţiunea lor de a devia de la sinodalitate, atunci când au
stabilit cu de la sine putere că Biserica “Noul Ierusalim” este (începând din
1992, când şi-a luat oficial acest nume), singura “Biserică adevărată” de pe
pământ. Convinşi că de acum încolo ei pot să se descurce şi singuri, au ieşit
din B.O.R. şi au devenit schismatici.
“Noul Ierusalim”, reprezentat
de liderii “pucioşi” şi adepţii lor, este aşadar o sectă în primul rând pentru
că nici măcar ei nu se mai recunosc a fi aparţinători ai bisericii pe care au
părăsit-o (B.O.R.). De atunci încoace, deşi se străduiesc să cloneze cât mai
bine Ortodoxia, “pucioşii” rămân pe mai departe o “sectă” pentru că:
- au un alt “Dumnezeu”, diferit de cel al creştinilor
obişnuiţi. “Dumnezeul Pucios” este
când neputincios, când se dă atotputernic; când e stăpân pe situaţie, când
plânge, înecat în lacrimile neputinţei. Spre deosebire de Dumnezeul
creştinilor, care este îndelung răbdător,
“Dumnezeul de la Pucioasa” este
răzbunător şi trece rapid la ameninţări josnice la adresa dezertorilor din
“raiul” pucios.
- au adus învăţături noi,
străine de biserica mamă.
- şi-au “făcut” propria lor ierarhie, de “preoţi” şi
“ierarhi” care sunt nişte falşi clerici, deoarece nu au primit niciodată
hirotonia validă de la episcopi canonici.
- şi-au construit o nouă
“Evanghelie”, alcătuită din mesaje inventate de liderii lor. Ei au introdus
această “Evanghelie” în cultul zilnic şi slujesc după ea, ignorând cu bună
ştiinţă cele lăsate de către apostolul Pavel, care a spus că “orice altă Evanghelie, diferită de cea
apostolică, va trebui să fie anatema.”
- pretind că au un alt Patriarh şi o altă
ierarhie decât cea din B.O.R. şi că sunt conduşi de doi “prooroci” care se
pretind a fi “purtători de Dumnezeu” .
Da. Liderii pucioşi sunt “purtători de Dumnezeu”, dar nu sunt
purtători ai Dumnezeului cel Atotputernic, ci sunt purtătorii “Dumnezeului”
lor, creat de ei după chipul şi asemănarea lor: “Dumnezeul” ascuns şi
neputincios de la Pucioasa.
………………
Anca Ionescu-Târgovişte
4 ianuarie 2017
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.