511. Liderii “pucioşi” tratează problema suferinţei într-un mod diletant şi discordant
Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.
511.
Liderii “pucioşi” tratează problema suferinţei într-un mod diletant şi
discordant
Inconsecvenţa
teoriilor pucioşeşti este cronică şi definitorie pentru modul de a gândi în
vise lucide al liderilor sectei “Noul Ierusalim”. Adesea ei lansează definiţii
contradictorii, schizoide, care-i dezorientează pe acei adepţi care sunt animaţi
de bunăvoinţa de a fi cât mai “împlinitori” posibil.
Un exemplu
este modul diletant şi discordant cu care ei tratează problema “suferinţei”. Se
ştie că, în esenţa ei, suferinţa este ceva rău, care trebuie evitat cu orice
preţ. DEX defineşte suferinţa ca fiind, în esenţă, “o durere fizică sau
morală”, respectiv o stare descrisă de suferinţă sau de lipsă. Or, faţă
de suferinţă, de dureri şi de lipsuri, Biblia are o poziţie netă: ele sunt
lucruri rele, care trebuie obligatoriu corectate. În Împărăţia Cerurilor,
suferinţa, boala şi moartea lipsesc cu desăvârşire.
Despre suferinţă,
Biblia sugerează că este o stare de “inimă rea” (prin antiteză cu “inima bună”)
şi mai spune că se poate îndulci sau chiar corecta prin rugăciune:
Despre dureri,
Biblia spune că vor înceta doar la a
doua venire a lui Hristos, Care le va înnoi pe toate cele create, într-un
sens bun la modul superlativ (ca şi la început, la Facere, când toate
cele făcute de Dumnezeu au fost descrise ca fiind “bune foarte”[2]):
“Şi
va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere,
nici strigăt, nici durere nu
vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.” [3]
Vorbind
despre lipsuri, Sf. Apostol Pavel, le adaugă la celelalte multe
suferinţe, încercări grele şi rele prin care a trecut, arătând că ele au
fost corectate îndestulător doar cu intervenţia fraţilor săi de credinţă din Macedonia:
“Şi
de faţă fiind la voi şi în lipsuri
aflându-mă, n-am făcut supărare nimănui. Căci în cele
ce mi-au lipsit, m-au îndestulat fraţii veniţi din Macedonia.[4]
[...] În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi
peste măsură, la moarte adeseori. De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci
de lovituri de bici fără una.[5] De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut
cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am
petrecut în largul mării. [6] În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în
primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la
păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare,
în primejdii între fraţii cei mincinoşi; [7] În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în
foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine. [8]
Dar cum
tratează “magicienii pucioşi” problema suferinţei? Să enumerăm cele câteva
afirmaţii contradictorii pe care ei le-au făcut pe această temă, în “mesajele
cereşti” visate de ei pe parcursul anului 2016.
1. Suferinţa este bună, căci ea curăţă necredinţa omului:
« Aduc aminte ca să rămână scris [...] și și-a recunoscut apoi înfrângerea, și a fost curățat
prin suferință pentru necredință. »[9] (
citat din mesajul leliţei Mihaela din 14 ianuarie 2016)
2. Suferinţa este rea, căci ea aduce multe
lacrimi, fiind o consecinţă directă a răului care vine peste om de multe
ori şi în multe feluri:
« [...]
Domnul este Cel ce vede
păcatul omului în vremea păcătuirii lui, iar dacă el Mă ascultă va scăpa de
păcat, și va scăpa și de plata păcatelor lui, fiindcă numai din pricina păcatelor
semănate de oameni peste pământ vin apoi atâtea răuri în calea oamenilor și-i umplu de suferință și de lacrimi cu
multul. »[10] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
19 ianuarie 2016)
3. Suferinţa fără mângâiere pe pământ este bună,
mai ales pentru cei care tânjesc îndelung după mângâiere, căci în urma ei vine
şi răsplata până la urmă, sub forma mângâierii mult dorite:
« [...]
fiindcă e multă mângâiere
pentru cei ce au biruit peste ei înșiși și au ales pe pământ viața cu Dumnezeu, calea cea anevoioasă, care
duce la cer pe om, iar pentru suferința cea îndurată fără de mângâiere, o, vine
mângâierea spre
care a tânjit fiecare
călător în mersul lui de pe pământ spre cer. »[11] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
20 ianuarie 2016)
4. Suferinţa fără mângâiere pe pământ este rea,
de aceea duhurile teologice pucioşeşti promit şi îşi asumă misiunea
că ea va fi corectată exclusiv prin ele. Mai întâi, două duhuri
se identifică fictiv cu două dintre Persoanele sfinte (re)cunoscute din
Creştinism (cea a Fiului şi cea a Maicii Sale), pentru a obţine audienţă şi
credibilitate maximă. Apoi, lansează între ele un dialog prin care anunţă că la
Pucioasa vine Însuşi “Dumnezeul Noului Ierusalim” în Cuvânt şi
în Carte, în mod special ca să pună ordine aşa cum poate El, adică
să pună mângâiere şi alinare peste suferinţă:
« Mi-am întărit intrarea în carte, am
suflat alinare peste suferință, am pus mângâiere așa cum am putut și am deschis cartea și transmit purtătorilor Mei glasul
cuvântului Meu și glasul
sărbătorii, mamă. »[12] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
7 aprilie 2016)
5. Suferinţa este rea, căci ea este
rodul exclusiv şi nemijlocit al păcatului. Toţi oamenii sunt în mare pericol să
cadă în grea suferinţă, din cauza păcatelor lor:
« [...]
și iată, [...]
numai suferință își zidește omul prin păcat. [...]
Îi paște pe toți
oamenii suferința, căci ea este rodul
păcatului. »[13] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
17 aprilie 2016)
6. Într-o
abordare vădit discordantă, chiar în acelaşi mesaj ni se spune şi că suferinţa este bună, căci ea curăţă păcatele omului, ea stinge văpaia
păcatului din om:
« Maria Egipteanca [...]
s-a dus departe de toți oamenii și s-a dat suferinței de bună voie, luptând din răsputeri să stingă în ea văpaia
păcatului, care-i stăpânea
ființa cu atâta necruțare. »[14] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
17 aprilie 2016)
7. Tot
în acelaşi mesaj ni se spune în continuare, din nou, că suferinţa este rea,
căci ea vine din răul acumulat în om ca un venin otrăvitor, care strânge
insidios suferinţă în trupul pătimaş al omului. Este atât de rea, încât toate
duhurile pucioşeşti plâng de mila omului nepăsător care-şi agoniseşte suferinţă
fără măcar să ştie:
« Când văd nepăsare în om pentru răul din el,
pentru veninul din el, venin de șarpe, când văd că nu-și pedepsește singur trupul
pătimaș și-și strânge suferință fără să știe, plâng cu Tatăl și cu sfinții de mila omului. »[15] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
17 aprilie 2016)
8. Suferinţa este rea, căci ea este ca
o boală arzătoare care aduce arşiţă în suflet şi sete în trup, iar cel mai de
folos leac al ei este dragostea dăruită din toată inima:
« Când ești neputincios și-ți este sete de la suferință te ridici să bei un pahar de apă, dar mai cu minune este leacul
dacă-ți dă cineva cu dragoste să bei și să prinzi vlagă bună, căci dragostea
dăruită vindecă mult. »[16] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
24 aprilie 2016)
9. Suferinţa este bună, căci ea este cea care aduce cu sine biruinţă,
alături de biruinţa care vine prin cruce:
« [...] acum două mii de ani
când M-am
arătat biruitor prin cruce și prin suferința Mea de până la cruce, și de pe cruce apoi, [...]
»[17] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
1 mai 2016)
10. În
acelaşi mesaj ni se spune însă şi că suferinţa este rea, căci ea a adus mult
rău şi mare durere în cer duhurilor pucioşeşti. Două dintre ele (care se auto-identifică a fi “Tatăl”
şi “Fiul”), Se angajează într-un dialog public, prin care
definesc în ce constă acest rău. “Tatăl” Se plânge de durere pentru
suferinţa cea rea a “Fiului” de pe cruce, şi numai “Învierea Fiului”
a fost cea care a risipit durerea suferinţei şi a înlocuit-o cu mângâierea (atât
pentru “Fiul” cât şi şi pentru “Tatăl”):
« O, toată suflarea și toată făptura laudă pe Domnul Cel înviat
în ziua aceasta de praznic de înviere. Tot și toate se fac mângâiere pentru Mine și pentru Tatăl, Care a suferit cu mare durere suferința Mea toată în vremea crucii Mele și a disprețului de peste Mine, care M-a aplecat de tot și am stat aplecat. »[18] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
1 mai 2016)
11. Suferinţa este bună, căci ea este calea spre mântuire a omului. Şi duhurile
pucioşeşti (care se prezintă cu numele “Tatălui” şi al “Fiului”)
Şi-o asumă, tot din acest motiv. Ea a fost dăruită “Fiului” de
către “Tatăl”, din mila Lui faţă de lumea toată, ca să aducă
mântuire lumii căzută în păcat:
« O, Tată scump, [...] M-ai dat atunci
spre suferință, și de mila lumii ai dat pe Fiul Tău, [...] »[19] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
1 mai 2016)
12. Suferinţa este rea, căci ea este
expresia neputinţei duhurile pucioşeşti, atunci când Ele suferă anunţând
că zadarnică a fost suferinţa pe cruce a “Fiului” şi biruinţa Lui
asupra morţii şi a păcatului, îndată ce oamenii nu preţuiesc cum se cuvine
această jertfă şi se bucură omeneşte în zilele de pomenire a “Învierii Domnului”,
uitând de suferinţa cea rea care a fost premergătoare “Învierii” şi făcând pe
mai departe păcatele cu care s-au obişnuit. “Suferinţa de pe cruce a Domnului”
a fost rea şi este de plâns şi
acum, pentru cât a fost ea de rea şi
de amară, dar nimeni dintre oameni nu o deplânge aşa de adânc, după cum
s-ar cuveni. Dimpotrivă, oamenii Le mai dau “Tatălui” şi “Fiului”
şi alte suferinţe nedrepte (care se adaugă suferinţelor Fiului de pe cruce), pe
care “Tatăl” şi “Fiul” trebuie să le corecteze prin mângâiere
reciprocă, Unul către Altul:
« [...] Eu zadarnic M-am arătat
biruind moartea și păcatul, că
lumea stă numai în păcat, o, Tată, iar Noi suferim, suferim mult, în vreme ce ea se distrează în zile de
amintire de praznice sfinte pentru Domnul între oameni pe pământ. [...] O, nimeni nu Ne plânge, nimeni nu plânge pentru Noi, nimeni pentru Tine
și pentru suferința
Ta de pe cruce, și pentru a Mea văzându-Te jertfit, Fiule Unul al
Meu [...] căci El a murit suferind amar pentru
păcatul din voi [...]
Iar Tu, Fiule Iisus, mângâie-Ți suferința cea de la om și pentru om, că suferință Ne dă omul să purtăm [...]
o, Fiule înviat după mare suferință.»[20] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
1 mai 2016)
13. Suferinţa este rea, căci ea aduce durere care este rea, atât de rea,
încât cel care o simte din plin se topeşte de durere. Duhurile pucioşeşti
adaugă la “durerea adâncă” (adusă de suferinţă) şi “umilinţa”, căci
pentru ele termenul “umilinţă” înseamnă de fapt “umilire”. Umilirea
este o trăire care nu vine din interior (deci nu mai reprezintă un merit
personal, aşa cum este virtutea umilinţei, care este o trăire interioară, liber
asumată ), ci vine din exterior, ca o fatalitate care striveşte, ca un lucru
rău care amplifică suferinţa cea rea:
« O, iată, Tată, suferința Mea și a Ta, căci care
tată își vede copilul bătut pe cruce și cu spini în carne și nu se topește de durere măcar cât fiul său? Ți-am făcut, Tată, suferință cu suferința Mea, pentru care Mă doare, căci Tu ești Tatăl Meu durut pentru Mine mereu.[...]
și toate dureau adânc în noi. Eu Mă gândeam la voi, voi la Mine și la suferința Mea și a Tatălui Meu și a mamei Mele Fecioare, și apoi la umilința la care M-a supus drumul crucii și crucea grea, o, fiilor.»[21] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
1 mai 2016)
14. Suferinţa este rea, căci ea este biruită
numai de virtuţi, printre care la loc de cinste se află iubirea:
« O, ți-a fost mare iubirea, care ți-a biruit
suferința și chinul cel de
la păgâni.»[22] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
6 mai 2016)
15. Suferinţa este bună, căci ea este o virtute îngemănată armonios într-o
singură lucrare cu virtutea iubirii:
« Mă strânge Tatăl la sân şi-Mi mângâie
ranele de pe trup şi-Mi dă toată iubirea Lui, şi o iubire, o lucrare suntem, o lacrimă şi o suferinţă Eu şi Tatăl
pentru toţi cei care stau departe, [...] »[23] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
8 mai 2016)
16. Suferinţa este rea, căci ea este un
eveniment din viaţa omului care îl lipseşte în mod brutal de sentimente
pozitive cum ar fi bucuria şi mângâierea, fiind o anticameră a
morţii (spre deosebire de alte evenimente care sunt prin esenţă feste, cum ar
fi învierea din morţi, care restaurează veşnic bucuria şi mângâierea pentru cei
care se mântuiesc):
« [...] cei care au suferit odată cu Mine și s-au bucurat apoi odată cu Mine, odată toți ne-am bucurat în ziua Mea de înviere și de mângâiere pentru ei. »[24] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
15 mai 2016)
17.-18. Şi suferinţa
“Dumnezeului Pucioasei” este prezentată într-o manieră discordantă. Ea este rea,
căci stârneşte mila adepţilor sectei, dar în acelaşi timp este bună,
căci stârneşte bucuria lor:
« [...] și până la învierea Mea suferind pentru Mine,
voi, care ați
suferit de mila Mea, Eu, Domnul, vă sărbătoresc acum, în ziua voastră de pomenire
între sfinți, [...]. O, bucurați-vă, [...] pentru suferința
Mea cea atât de umilitoare pentru Mine și pentru voi, iubiții Mei, [...] »[25] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
15 mai 2016)
19. Suferinţa “Dumnezeului Pucioasei”
este rea
şi pentru faptul că doar virtutea iubirii este cea care este o poate
contracara, o poate “purta”. De asemenea, ea mai este rea şi pentru faptul
că este greu de tot de purtat şi vine cu suspine şi îi aduce la
disperare pe susţinătorii din umbră ai “Dumnezeului” sectei:
« O, ce minune măreață, ce poveste dulce de iubire dulce, o, și cât aștept să se ridice spre Mine duh de iubire ca și iubirea voastră, scumpii Mei, cu
care Mi-am purtat atunci suferința Mea! [...] O, Ți-a
fost grea de tot suferința și Ți-am purtat-o suspinând și disperând
uneori sub greul ei, că grea ne-a fost povara în inimi pentru toate
slăbiciunile noastre, [...]»[26] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
15 mai 2016)
20.- 21. Liderii „pucioşi” cred că şi pentru Hristosul biblic suferinţa a fost rea, căci
ea a venit ca o primejdie văzută de la vrăjmaşul cel nevăzut, care L-a
acuzat pe nedrept pe Hristos cel neprihănit ca
pe un greşit, dar suferinţa a fost şi bună,
căci a fost asumată de bunăvoie de Hristos, Care S-a lăsat purtat de suferinţă
pe drumul crucii şi al răstignirii Lui, pentru a putea desăvârşi planul
mântuirii făpturii:
« Când îngerii
s-au depărtat de Domnul pentru vremea patimilor și a răstignirii
Lui, despre care era scris că vor veni acestea, a venit primejdia, a venit
vrăjmașul și L-a
dat suferinței pe Domnul, ca pe un greșit L-a dat, și putea Domnul
să cheme suite de îngeri să-L păzească de vrăjmași, dar a fost așa ca să
pătimească El pentru noi, și S-a
lăsat El suferinței și crucii S-a
lăsat. »[27] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
15 mai 2016)
22. Suferinţa este bună, căci ea este suport al dreptăţii. Ea este asimilabilă
unei pedepse imperios necesare, cu efecte coercitive şi corective asupra
păcatului. Păcatele oamenilor au ca rădăcină iubirea de sine şi nu
pot fi stopate (sau, măcar limitate) dacă nu se intervine energic şi la timp,
prin semnale de atenţionare sau prin intervenţii îndreptătoare, similare unor
pedepse omeneşti civile sau penale. Chiar Biblia atenţionează că suferinţa este
inevitabilă (ca pedeapsă corectivă pentru păcat, căci dreptatea lucrurilor are
prioritate pentru a opri proliferarea răului) şi că are grade de comparaţie,
fiind de evitat măcar escaladarea ei spre formele superlative:
« [...] și nu știe, bietul de el, primejdia iubirii de sine, care-l umple pe om de
păcat, și apoi de suferința cea pentru păcat.[...] «Ai grijă, nu mai păcătui, ca să nu-ți mai atragi suferință și mai grea». O, așa l-aș învăța și l-aș ajuta pe fiecare om să nu mai păcătuiască și să nu-și atragă suferință prin păcat, că după păcat vine suferință, vine plata cea pentru păcat.
»[28] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 mai 2016)
23. Suferinţa este rea, căci Însuşi
Hristos a luptat împotriva ei, vindecând bolnavi şi uşurând neputinţele
slăbănogilor, orbilor şi celor surdomuţi. Tot El i-a învăţat pe cei păţiţi ca
să nu mai păcătuiască, pentru a nu cădea iarăşi în suferinţe care vor fi şi mai
greu de dus:
« [...] l-am sculat o dată pe
slăbănog din cădere și din
suferința cea de la păcat și i-am spus apoi să aibă grijă să nu mai
cadă în păcat, ca nu cumva să cadă mai greu apoi și să nu mai aibă pe Domnul de sprijin, după ce Domnul l-a povățuit pe el ce să facă împotriva
suferinței. »[29] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
22 mai 2016)
24. Suferinţa “Dumnezeului Pucioasei”
a fost şi este
bună, căci ea este chipul slavei Lui cu care păstoreşte
turma pucioşească. De asemenea, plânsul şi suferinţele “Domnului Pucioasei”
aduc cu sine numai lucruri bune, ispăşitoare, cum ar fi veghea mare
peste pământ, mila şi îndurarea, dar mai ales răbdarea
care rodeşte nădejde nouă:
« Slava
Mea a fost suferința cea pentru turmă și crucea, și cu acestea am păstorit Eu turma atunci și peste veacuri.[...] căci plânsul Domnului și al sfinților Lui este veghe mare peste pământ, este ispășire mare, și numai suferința
Domnului aduce milă pe
pământ și aduce îndurare și răbdare, iar răbdarea are rod, căci ea odrăslește și aduce rod nou, nădejde nouă aduce ea. »[30] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 iunie 2016)
25.- 26. Nu
numai suferinţa “Dumnezeului Pucioasei”
este bună,
dar şi suferinţa
Verginicăi (prima “proorociţă” a sectei “Noul Ierusalim”) este bună,
căci aceste două suferinţe s-au îngemănat şi au scos la lumină ceva foarte bun,
au zămislit virtutea credinţei
adepţilor “pucioşi” în erezia “Noului Ierusalim”:
« Tu Ți-ai pus atâta
nădejde că vei putea să Te sălășluiești întru mine cu
glasul cuvântului Tău peste pământ, și ai împlinit
aceasta suferind, și eu și Tu suferind, Doamne, iar suferința noastră a
zămislit credință în cei ce ne-au aflat și ne-au stat
alături apoi,[...] »[31] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 iunie 2016)
27. Suferinţa “Dumnezeului Pucioasei”este rea,
căci este consecinţa directă a lipsei de conştiinciozitate şi a neîmplinirilor
adepţilor sectei:
« O, ascultă de
Domnul și de tot cuvântul Său de peste tine, popor cu nume
nou, că Domnul Se umple de
suferință ca și sfinții Săi dacă tu nu ești conștiincios
și mult împlinitor cuvântului Său de peste tine, păzind căi aspre pentru
această împlinire, așa cum eu am lucrat pe pământ înaintea
Domnului. »[32] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 iunie 2016)
28. Suferinţa este rea, căci este
pusă pe acelaşi plan cu războiul cel
distrugător de destine:
« [...] am grăit stăpânilor de
popoare, care se încordează spre război și
spre suferință peste oameni, [...]»[33] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
7 iulie 2016)
29. Suferinţa este bună, căci este pusă pe acelaşi plan cu cele trei virtuţi
teologice (credința, iubirea și răbdarea/nădejdea):
« [...]Verginica [...] este temelie a poporului cuvântului Meu, jertfă de credință și
de iubire și
de răbdare și
de suferință,
[...]»[34] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 august 2016)
30. Peste doar câteva fraze, acelaşi mesaj spune exact contrariul. Acum, liderii sectei spun
că suferinţa
este rea,
căci este ţinta luptei şi biruinţei unui sfânt (sfântul Pantelimon):
« [...] nu m-a înspăimântat calea cea cu suferință până la Tine și am biruit-o eu pe ea și sunt cu Tine
[...]»[35] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 august 2016)
31. Suferinţa este rea, căci ea aduce cu sine durere
şi tăcere şi tăinuiri vinovate:
« Nu
pot grăi, de vreme ce s-a
pus la cale oprire pentru grăire, și Mă doare aceasta, și este suferință în mulți fii ai neamului român pentru această tăinuire, pentru care s-a făcut amestecare mare, și doare aceasta la Dumnezeu [...]»[36] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
9 august 2016)
32. Suferinţa este bună pentru “pucioşi”, căci doar ea le aduce bucurie “pucioşilor”:
« Aici
e suferință, căci îndurând toate și de toate, bucuria celor de aici nu vine
decât de la suferința îndurată și de la greul Meu, sub care stau cei de aici, de la izvorul Meu de
cuvânt. »[37] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
11 septembrie 2016)
33. Suferinţa este rea, căci Însuşi Dumnezeu S-a
răstignit pentru a-i scăpa pe oameni de acest lucru rău:
« [...]
Dumnezeu, Care S-a răstignit
pe cruce ca să-i scape pe oameni de suferința cea pentru păcatele lor. »[38] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
27 septembrie 2016)
34. Suferinţa este bună pentru “pucioşi”, căci li se spune că ea este lucrarea
îngerilor, iar ei trebuie să-i copieze pe îngeri în faptele şi în trăirile
lor. Îngerii suferă la nesfârşit tânjind după dragostea de la om, iar lipsa
suferinţei este pentru ei un “vai”nesfârşit:
« O, fiți ca îngerii, fiilor, că așa sunt cei mângâiați! E o
mare fericire să semănați cu îngerii, să
fiți ca ei prin toate, să
suferiți ca ei după dragoste și să nu mai sfârșiți cu această suferință, căci când ea nu mai este nici dragoste nu mai este, și vai celor fără de dragoste, fiilor! [...] Întrebați-vă cu ea mereu, mereu, ori de câte ori
simțiți că vă lipsește
această suferință și sunteți
sub vai. »[39] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
21 noiembrie 2016)
35. Suferinţa este rea, căci ea vine de la satana
şi este lucrarea lui, căci lucrarea lui satana aduce cu ea suferinţă şi păreri
de rău. Chiar şi lui Dumnezeu Îi aduce suferinţă satana, dar cine Îi aduce
suferinţă lui Dumnezeu are ca răspuns suferinţa, căci suferinţa este un lucru
rău care nu poate rămâne fără răspuns pe măsura sa:
« Nu vrea omul să-i zică satana lui satana,
chiar dacă el îl știe pe satana și toată lucrarea lui cu fața ei toată, și care aduce
omului numai suferință, numai remușcări, iar Mie izvor de suferință. Se îngrijește omul de
suferința lui și uită de suferința Mea cea
de la el, iar cine face lui Dumnezeu suferință are ca răspuns suferință. »[40] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
25 decembrie 2016)
36. Suferinţa este bună pentru “pucioşi”, căci ea se transformă în ceva
bun, se face Cuvânt, se
transformă în ceea ce “pucioşii” numesc “Cuvântul lui Dumnezeu” şi îl
împart apoi peste toţi oamenii de pe pământ, ca să-i curăţească şi să-i instruiască
şi să-i crească şi să-i îndrepte pe calea mântuirii:
« Suferința Mea se face cuvânt mereu, mereu, o, sfinți iubiți ai Mei. O, ce mult doresc s-o împart și cu omul de pe pământ, [...].»[41] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
25 decembrie 2016)
37.
Suferinţa este rea, căci ea este grea şi vine de la om şi se ridică
la cer la “Dumnezeul Pucioasei” care o împarte cu adepţii sectei
pucioşeşti pentru a o putea suporta şi duce împreună. Omul din lume îşi varsă
suferinţa sa, în mod egoist, peste vectorii activi ai sectei “Noul Ierusalim”,
apoi se preocupă doar de propria lor fericire, uitând complet de suferinţa rea
pe care a lăsat-o peste “cei aleşi” de la Pucioasa, care au ales să petreacă
numai cu cerul:
« Îmi
împart cu voi suferința Mea cea de pe pământ lucrată și pusă peste Mine în cer, căci facerea
mâinilor Mele, omul, nu-Mi dă decât suferință să duc și să port. Se
îngrijește omul de suferințele lui și uită de suferința Mea cea de la el, o, sfinți iubiți ai Mei și duruți ca și Mine de la cei
de pe pământ. »[42] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
25 decembrie 2016)
38.
Suferinţa este rea, căci ea
este plânsul care se aşterne peste “cei din cer” (duhurile pucioşeşti)
şi care vine de la bucuria cu care creştinii din lume sărbătoresc Crăciunul,
Paştele şi alte sărbători creştine, şi se înfierbântă ei în bucuriile
petrecerii lor care se transformă în plânsul cu care i-a înhămat pe alţii în
numele lor:
« Se
suie multă suferință
la cer în ziua aceasta,
căci oamenii sunt înfierbântați de
petrecerea lor pentru nașterea lui
Hristos, zic ei, și se preface în
plâns pentru Mine petrecerea lor. »[43] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
25 decembrie 2016)
39. Dar tot în acelaşi mesaj ni se spune, în tipica manieră discordantă, şi că suferinţa este bună, atunci când este prezentată ca o calitate
intrinsecă a “dumnezeirii” de la Pucioasa, într-o înşiruire de calităţi
din care nu lipsesc iubirea şi mila:
« Eu sunt Domnul și sunt numai în suferință, și iubind cu milă,
așa sunt. »[44] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din
25 decembrie 2016)
Care este bilanţul acestui eseu? S-au contabilizat mai sus 22 afirmaţii rostite
de „pucioşi” de-a lungul unui singur an, în care s-a proclamat că suferinţa este rea, şi 17 fraze în care s-a decis că
dimpotivă, suferinţa este bună. Să
înţelegem că simpla diferenţă matematică în favoarea suferinţei cea rea o plasează pe aceasta automat în poziţia de câştigătoare a acestei competiţii
artificiale? Sau bunul simţ comun ar fi trebuit de la bun început să prevaleze calculelor?
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
27 decembrie 2016
…………………
[1] Iacov 5:13
[2] Fac. 1:31
[3] Apoc. 21:4
[4] 2 Cor.11:9
[5] 2 Cor.11:24
[6] 2 Cor.11:25
[7] 2 Cor.11:26
[8] 2 Cor.11:27
[10] Ibid.
[11] Ibid.
[12] Ibid.
[13] Ibid.
[14] Ibid.
[15] Ibid.
[16] Ibid.
[17] Ibid.
[18] Ibid.
[19] Ibid.
[20] Ibid.
[21] Ibid.
[22] Ibid.
[23] Ibid.
[24] Ibid.
[25] Ibid.
[26] Ibid.
[27] Ibid.
[28] Ibid.
[29] Ibid.
[30] Ibid.
[31] Ibid.
[32] Ibid.
[33] Ibid.
[34] Ibid.
[35] Ibid.
[36] Ibid.
[37] Ibid.
[38] Ibid.
[39] Ibid.
[40] Ibid.
[41] Ibid.
[42] Ibid.
[43] Ibid.
[44] Ibid.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.