506. “Pucioşii” tratează cu ambiguitate problema hotarelor României

Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.

          Este cunoscută propensiunea “pucioşilor” spre un protocronism deşănţat, mascat ca un fel de naţionalism novator şi constructiv. În viziunea lor, România este o ţară aleasă de Dumnezeu din veşnicie (de pe vremea dacilor şi a romanilor, ba chiar mai înainte, pe când ea nu era nici măcar “în faşă”), pentru ca să aibă Fiul lui Dumnezeu loc ales unde să revină pe pământ, la plinirea vremii, pentru judecata finală. Chiar dacă în Biblie judecata universală este localizată undeva prin “valea lui Iosafat”[1], pentru “pucioşi” acesta n-ar fi un impediment insurmontabil. La urma urmei, ar putea găsi câteva echivalenţe ad-hoc, însuşite ca derogări acceptabile, cum ar fi “valea lui Bizdizel”[2] sau, de ce nu? chiar “Glodeni-Vale”. Apoi, poporul român este un popor ales, mai ales decât poporul lui Israel, deoarece în sânul lui s-a delimitat un alt popor numit “noul Israel”, care nu e altul decât poporul “pucios”. În fine, despre limba română se spune că este la rândul ei o limbă excepţională, aleasă de “Dumnezeul pucioşilor” ca să o vorbească El acum, la sfârşit de timp, pentru că limba aramaică se pare că nu-I mai place. În semn de preţuire (nu bănuim aici niciun demers linguşitor, ci o recunoaştere autentică a superiorităţii acestei limbi faţă de toate celelalte), toate duhurile pucioşeşti vorbesc şi ele în ceruri numai limba română, şi există o proorocie pucioşească prin care se anunţă că limba română va deveni în scurt timp unica limbă de circulaţie internaţională, pentru toate naţiile de pe globul pământesc.

Despre România se afirmă aşadar că este un fel de proprietate privată, specială, a “Dumnezeului pucioşilor”:

 « O, pace ție, țara Mea română! Ești țara Domnului. Eu Însumi te numesc a Mea. »^[3]  ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 4 decembrie 2016)

Totodată, duhurile pucioşeşti se întrec să aducă osanale ţării alese, pământului ei şi neamului român de pe el, sub forma unor binecuvântări care, pentru a avea mai multă greutate, sunt declarate că vin direct de la “Maica Domnului”:

« — [...] O, Tu ești toată binecuvântarea pe care eu o pun astăzi proaspătă pe fruntea celei alese de Tine, țara și pământul român, Fiul meu Iisus Hristos. [...] Binecuvintez cu Tine Însuți pământul român și neamul de pe el, [...] și ținem departe orice gând rău care s-ar naște asupra pământului și neamului român, și aștept, aștept iubirea care se va îndrepta în zilele ce vin spre acest tărâm, [...] Eu, Fiule Hristos, veghez cu drag și cu dor, și doresc înțelepciunea Ta s-o aibă neamul român, [...] »^[4]  ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 4 decembrie 2016)

Vedem aici o primă distincţie în mesajul pucioşesc, în care “ţara românească” nu este totuna cu “pământul românesc”. Asta ne-ar putea duce cu gândul că ţara reprezintă statul unitar România locuită în principal de români (neamul de pe pământul român), în hotarele ei politice actuale, iar pământul românesc ar putea fi asimilat cu orice spaţiu care a fost locuit cândva, în mod statornic, de români. În acest caz, ar trebui să acceptăm ca plauzibilă ipoteza că “pământul românesc” este mult mai mare, mai întins, decât ţara, suprafaţa actuală a României, îndată ce nu numai în trecut, dar chiar şi astăzi trăiesc mulţi români risipiţi prin hotarele unor ţări vecine şi prietene. Şi totuşi, unele aserţiuni din predicile pucioşeşti creează ambiguitate, vorbind despre suprafaţa actuală a României, ca despre o “vatră a neamului român”, iar pământul ales ca spaţiu de revenire a lui Hristos în lume (cerul cel nou şi pământul cel nou din cartea Apocalipsei) este chiar “acest tărâm”  sau “acest pământ român”, din hotarele actuale ale României, şi nu o suprafaţă extinsă, care cuprinde şi alte pământuri (spaţii) locuite de românii din ţările învecinate. Pe acest pământ-vatră al actualului stat România ar urma să fie chemate toate neamurile la Judecata Universală:

« Grăiesc vouă de pe vatra neamului român. [...] Acest pământ român este taina Mea cea de la sfârșit de timp, în care pregătesc biruința cea mare, cer nou și pământ nou pentru cei mântuiți prin credință, și chem la masa Mea popoarele toate, să vină toate [...] că vine Domnul și le face noi pe toate, precum este scris. »^[5]  ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 4 decembrie 2016)

          De aici rezultă limpede că nu se mai pune problema politică a unei întregiri prealabile a teritoriului României, aşa cum visează unii politicieni care tot vorbesc despre “marea Unire”. Dimpotrivă, hotarele actuale sunt recunoscute ca atare şi chiar întărite aşa cum sunt, chiar dacă unioniştii vor avea o mare dezamăgire:

« O, întărim hotarele și harul cel întreit aici, pe pământul român în tot văzduhul acestui tărâm, și îndemnăm la dragoste, la pace popoarele, căci planurile Mele nu sunt ca ale oamenilor, [...] »^[6] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 4 decembrie 2016)

Ambiguitatea se exacerbează atunci când “pucioşii” par a-şi aduce aminte brusc şi de “românii de peste Prut”, aproximând destul de grosier că neamul românesc este de fapt împărţit în două “jumătăţi” care creează în aparenţă două neamuri cu identităţi diferite (“români neaoşi” şi “români moldoveni”) între sunt niscaiva “hârâieli”, iar pacea dintre ei este destul de şubredă:

« O, neam român, pace ție! Așa vreau să fii. O, ești jumătate într-un fel și în alt fel cealaltă jumătate, iar cuvântul Meu de peste tine îl voiesc făcătorul tău să fie și să te aducă la Mine și la pace, căci dacă de două feluri dau să fie fiii neamului român nu poate pacea peste acest neam. »^[7]  ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 4 decembrie 2016)

Din acest moment, atitudinea faţă de hotarele ţării se schimbă brusc. După ce prin declaraţii superficiale “întăriseră hotarele” actualului stat România, liderii “pucioşi” îşi aduc aminte că hotarele care trebuie recunoscute şi întărite sunt de fapt altele, cele însemnate de istorie cu multe sute de ani înainte, hotare în care ar putea încăpea şi românii, şi moldovenii, şi bucovinenii, şi alte triburi de români:

« [...] și am pe mama Mea Fecioara, o am așezată în văzduhul pământului român și-Mi ocrotește ea din toate părțile acest pământ și neam pentru taina cuvântului Meu adăpostit de Mine pe această vatră sfântă, pe care Mi-am așezat făgăduințele cele pentru sfârșit și pentru început de timp, și pe care am pecetluit-o acum două mii de ani cu pecetea Viului Dumnezeu și i-am însemnat hotarele ca s-o am de casă și de masă acum când vin Învățător și Mă împart de aici peste pământ [...]. »^[8]  ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 4 decembrie 2016)

Odată corecţia fiind făcută, liderii sectei merg mai departe, întărind declarativ noile hotare, cele întregitoare, şi ameninţându-i chiar pe cei care au îndrăznit de-a lungul istoriei şi facă rapturi teritoriale din ţinuturile locuite de români:

« Împuternicesc sfinți la hotarele știute de Mine și vai celor ce au mușcat din trupul acestei minuni, țara Mea cea de azi. »^[9]  ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 4 decembrie 2016)

Şi aşa, trecând prin meandrele acestui glissando, au ajuns la concluzia că nu numai “pământul român”, dar şi “ţara de azi” a “Dumnezeului Pucioasei” se întinde mult şi bine dincolo de hotarele actuale ale României.

De ce n-or fi ajuns la această concluzie de la bun început? După ce i-au dezamăgit, acum le-au dat iar apă la moară acelora care visează la unirea dintre cele două state locuite de români, România şi Republica Moldova.

…………………

Anca Ionescu-Târgovişte

5 decembrie 2016

…………………

---

[1] Ioil, 4:2,12

[2] Bizdizelul este un pârâu care desparte oraşul Pucioasa de satul Glodeni-Vale, sat în care îşi are cartierul general secta “Noul Ierusalim”

[3] www.noul-ierusalim.ro

[4] Ibid.

[5] Ibid.

[6] Ibid.

[7] Ibid.

[8] Ibid.

[9] Ibid.