505. “Pucioşii” recunosc că “Dumnezeul” lor vine pe furiş la Pucioasa, cu îngrijorare şi cu neputinţă strunită, ca să-i înveţe ca “să nu-şi mai dea dragostea unii altora”

Cookie-urile ne ajută să ne oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de acord să folosim cookie-uri.

Crezul ortodox mărturiseşte cu multă tărie că Hristos va reveni pe pământ pentru o misiune cosmică a desvârşirii lucrării Sale de mântuire a lumii create:

 “...Şi iară va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a căruia Împărăţie nu va avea sfârşit...”

Aşadar, cum este anunţat Hristos că (re)vine pe pământ? Revenirea Sa va fi unică şi triumfală, cu putere şi cu slavă văzută de toţi,  pentru ca să-i judece pe oameni şi pentru a scoate la lumină Împărăţia Sa şi de a o statornici pentru veşnicie, căci ea nu va avea sfârşit.

Prin contrast, “pucioşii” anunţă că “Dumnezeul “ lor vine ca un străin, în furişeli ferite la miez de noapte, repetate de zeci de ani încoace, “învăluit în cuvânt” ca nimeni să nu-L poată vedea. El vine fără putere divină şi într-un deplin anonimat al umilinţei, apăsat de o neputinţă mărturisită, plin de temeri că nimeni nu-L va (re)cunoaşte şi nu-I va onora demnitatea sa supremă.  El  vine fără puterea de a Se face convingător, respectat şi preamărit după cuviinţă, vine temător că ar putea suferi o nouă răstignire ca acum mai bine de 2000 de ani:

 « O, cum aș fi putut să vin văzut, neînvăluit în cuvânt? Aș fi voit mereu să fie așa, să fiu văzut și să lucrez la vedere cu slava Mea, o, dar sunt așa de străin la toți oamenii, așa de necunoscut de ei, și aceasta din pricina înstrăinării lor de Mine, încât nu M-ar cunoaște nimeni, nimeni, și aș păți ca acum două mii de ani când nimeni nu M-a cunoscut și M-au dat de la ei pe cruce să stau ca un osândit de toți, ca un străin de toți. »^[1] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 21 noiembrie 2016)

Aşadar, Crezul creştin este deplin lămuritor în profunzimile sale dogmatice:

1. De ce vine Hristos? Ca să judece viii şi morţii. Or, la Pucioasa nu a avut loc până acum nicio judecată, deşi “pucioşii” pretind că “Dumnezeul” lor vine la ei de peste 60 de ani, deci ar fi avut timp berechet ca măcar să înceapă o tentativă de judecată, dacă nu chiar să o şi termine. Ca să mascheze această gravă neconcordanţă, liderii sectei au inventat o paradigmă care aparent rezolvă problema, dar care în realitate nu are nicio tangenţă cu Judecata Universală. Ei pretind că “judecata finală deja se întâmplă”, iar ea este într-o continuă desfăşurare: “prin Cuvântul care vine la Pucioasa este judecată lumea”, spun ei. Falsul este însă destul de vizibil: în timp ce Judecata Universală dă sentinţe radicale, care se pun imediat în aplicare (“Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.[2]”... “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.[3]”), pretinsa judecată a “Cuvântului” de la Pucioasa este neputincioasă, ea nu este însoţită de niciun efect: drepţii nu primesc nicio mângâiere şi nicio răsplată, în timp ce ticăloşii îşi văd mai departe, nestingheriţi, de ticăloşiile lor.

2. Ce consecinţă imediată are Judecata Universală a lui Hristos? Instaurarea unei Împărăţii a lui Dumnezeu pe pământ, care nu va avea sfârşit, şi în care nu va mai exista răul, suferinţa şi moartea. Or, la Pucioasa s-a instaurat doar o “împărăţie” pământească în care doi indivizi cu statut de guru se bucură de prerogativele de lideri absoluţi asupra supuşilor lor şi în care suferinţa şi lipsurile nu au dispărut, iar moartea nu i-a ocolit nici măcar pe cei mai apropiaţi dintre membrii de familie ai liderilor sectei.

3. Cum vine Hristos? Aşa cum mărturiseşte însăşi Scriptura, El vine aşa încât, în toate seminţiile pământului, orice ochi Îl va vedea:

“Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.” (Apoc. 1:7)

Ajunşi la acest subiect, constatăm o altă răstălmăcire gravă pe care o fac liderii “pucioşi”, care se referă la învierea morţilor. Ca să-i poată judeca pe morţi, Hristos trebuie să-i învieze mai întâi. Sfânta Scriptură descrie învierea morţilor ca o lucrare concomitentă cu venirea lui Hristos, atunci când spune că “El vine cu norii şi orice ochi îl va vedea”, expresia “orice ochi” fiind aplicabilă la toţi care îndată vor fi judecaţi, deci şi morţii înviaţi, nu numai cei găsiţi în viaţă. Dar ce se întâmplă la Pucioasa? Acolo, după spusele liderilor sectei, pe aşa-zisul “Hristos” (pe care ei Îl propovăduiesc că vine şi iar vine de mai bine de 60 de ani pe norii cerului) nu-L vede nimeni, nici măcar un singur ochi, darămite mai mulţi (sau mai bine zis toţi, cum ar fi cazul). Cât priveşte învierea morţilor...viii au continuat să moară pe capete, fiecare la sorocul său, dar dintre cei morţi, pasă să fi înviat vreunul! Puşi în faţa acestei realităţi extrem de incomode, liderii “pucioşi” au fost siliţi să izvodească o altă scamatorie, ca să iasă cu faţa curată. Aşa încât, ei au declarat că de fapt morţii au înviat, dar numai în duh, nu şi în trup. Mai pe înţelesul oricui, s-a declarat că “morţii” sunt de fapt nu cei care ies din viaţa trupească, ci toţi cei care sunt supuşi păcatului şi aşa ajung “morţi sufleteşte”. Pe aceştia cică “i-a înviat” în duh “Hristosul” Pucioasei, dar nici pe aceştia la modul concret, ci doar la modul potenţial. Adică, prin “Cuvântul de viaţă dătător” de la Pucioasa, orice om mort sufleteşte din cauza păcatelor sale, are posibilitatea şi şansa să revină la viaţă, să “învieze sufleteşte”, dacă recunoaşte “Cuvântul” de la Pucioasa ca provenind de la Dumnezeu şi dacă se supune necondiţionat lui. Pucioşii recunosc însă, prin propriile constrângeri pe care le-au ticluit, că “învierea” de care vorbesc ei nu este nici pe departe acea Înviere universală de care vorbeşte Sfânta Scriptură, întrucât ea nu se referă la morţii aflaţi în morminte ci doar la viii care sunt “morţi sufleteşte”. Şi nici aceştia nu au parte toţi de “învierea pucioşească”, ci numai cei care aderă temeinic la preceptele sectei “Noul Ierusalim”.

Aşadar, toată această abureală cu “învierea în duh” de la Pucioasa nu reuşeşte să acopere această gravă neconcordanţă pe fond între mesajul bublic, care vorbeşte despre Învierea universală a morţilor, şi mesajul pucioşesc, care vorbeşte despre o înnoire spirituală eretică. De altfel, unii dintre adepţii mai vârstnici care au avut parte de “învierea în duh” de la Pucioasa, (şi chiar liderele Verginica şi Maria) au avut parte după alţi câţiva ani de obştescul sfârşit: au dat ortul popii şi au ajuns să se alăture strămoşilor lor, în ţintirimul satului.

Adevărata înviere presupune şi învierea trupului, nu numai a sufletului.

La Pucioasa nu se vede niciun progres spiritual, ci doar o înmulţire necontrolată a hambarelor (şi a fântânilor, în care probabil se vor arunca cei ajunşi la disperare). Delaţiunea, minciuna, răutatea, neîncrederea, frica, sunt sentimente comune printre adepţii sectei. Deci, dincolo de faptul că mulţi dintre ei au continuat să moară, unii de boală, alţii de bătrâneţe, nu poate fi vorba de vreo “înviere în duh”, îndată ce viaţa spirituală se degradează de la an la an.

De altfel nicăieri în Biblie nu se vorbeşte despre “o venire în cuvânt” a lui Hristos, anterioară Celei de-a Doua Veniri. Hristos va veni în trupul Său cel înviat, iar Cuvântul este doar numele Lui, nu o “lucrare” premergătoare care se lăbărţează ineficient şi prolix, pe mai multe zeci de ani.

De altfel, toţi sectanţii din toate timpurile au procedat la fel. Au ales din Biblie ce le-a convenit, apoi au răstălmăcit mesajul biblic şi au declarat că sunt singura religie adevărată pe pământ: “Sântem şi noi aicea, ia daţi-vă voi la o parte, ca să avem şi noi loc!”

 
Dar, cum vine “Dumnezeul” Pucioasei? Mai întâi, trebuie să subliniem că majoritatea seminţiilor pământului nici n-au auzit de El, chiar dacă secta are un site dedicat pe Internet, intitulat “Cuvântul lui Dumnezeu”. Asta, deoarece El vine pe ascuns, aşa cum mărturisesc de altfel şi liderii sectei, vorbind în numele Lui şi motivând că “şi Hristos S-ar fi ascuns de-a dreapta Tatălui, după Înălţarea Sa la ceruri,”. Concomitent însă, ei pretind că “Dumnezeul” Pucioasei vine la fel cum a plecat Hristos atunci, la Înălţare − ceea ce nu poate fi adevărat, îndată ce Înălţarea lui Hristos s-a făcut aşa încât toţi cei de faţă L-au văzut cu ochii lor:

« O, M-am ascuns de ochii tuturor după ce Mi-am săvârșit lucrarea, și tot așa stau și azi, dar tot ca atunci vin și sunt lângă om, și Mă ascund în același timp, iar cuvântul Meu din nor lăsat peste pământ are putere, are, măi fiilor sărbătoriți azi lângă cetele îngerești, oștiri ale slavei Mele, măi fiilor. »^[4]  ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 21 noiembrie 2016)

Apoi, “Dumnezeul” Pucioasei mai este lipsit şi de atotputernicie, un atribut sine qua non al dumnezeirii autentice. El vine la sectanţii “pucioşi” lipsit de putere; mai mult, lipsa de putere Îi mai provoacă şi o nelinişte a neputinţei, o îngrijorare omenească prelungită:

« Am stat mult prea îngrijorat pentru pregătirea acestei zile. Am căutat din cer să pot de pe pământ și să dau sprijin ca să se poată aduce la îndeplinire cuvântul Meu și înnoirea acestui așternut. »^[5] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 21 noiembrie 2016)

Dar cel mai eretic mesaj al “Dumnezeului” Pucioasei aduce cu sine o gravă răstălmăcire a preceptelor creştine. Deşi este cunoscut că cele două porunci creştineşti (iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele) sunt egale în însemnătate, complementare şi inalterabile, liderii sectei anunţă acum că se impune cu fermitate renunţarea la una dintre ele, pe motiv că cealaltă este acoperitoare pentru amândouă. Mai exact, ei pretind că “iubirea de Dumnezeul Pucioasei” este suficientă şi întregitoare, deci la “iubirea de semeni” va trebui să se renunţe, îndată ce ea se topeşte cumva în “iubirea de Dumnezeu”, în care (se presupune că) se regăseşte. Toţi sectanţii “pucioşi” sunt somaţi să “să nu-şi mai dea dragostea unii altora” ci să o dea integral “Dumnezeului” lor. Pentru a putea impune şi controla cu autoritate această nouă învăţătură tuturor supuşilor, lidera sectei (Mihaela) este reconfirmată ca  “veghetor” şi “învăţător”:

« O, nu uitați de dragoste [...]. O, rămâneți încântați de dragostea Mea și dați-Mi-o, fiilor, așa cum Eu v-o dau. Nu unii altora să v-o dați, ci strângeți-o în Mine toți, și vă trebuie pentru aceasta veghetor și învățător mereu, așa cum v-am mai spus și alte dăți, numai să fiți voi credincioși pe deplin cuvântului Meu adus vouă. »^[6] ( citat din mesajul leliţei Mihaela din 21 noiembrie 2016)

Dar adepţii “pucioşi” mai vechi nu mai au demult dragoste între ei, de când li s-a cerut pentru prima dată să o dăruiască pe toată, atâta câtă mai aveau, “Dumnezeului” lor. Acum li se cere şi celor veniţi între timp să se adapteze la această inovaţie pucioşească. Fără a li se mai reaminti că Scriptura avertizase că, dacă vor proceda aşa, nu vor mai fi ucenicii lui Hristos:

   “Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13:35)

Oare va sesiza vreunul dintre simpatizanţii “pucioşi” că între Sfânta Scriptură şi doctrina sectei “Noul Ierusalim” de la Pucioasa este o deosebire ca de la cer la pământ?

…………………

Anca Ionescu-Târgovişte

25 noiembrie 2016

…………………

---

[1] www.noul-ierusalim.ro

[2] Mat.25,34

[3] Mat.25,41

[4] www.noul-ierusalim.ro

[5] Ibid.

[6] Ibid.