489. Neputințele falsului “Dumnezeu” al sectei NIP (Noul Ieruşaloim de la Pucioasa)
Recenta
renunțare la Coroană, anunțată de reprezentanții casei regale în numele regelui
Mihai I (pe fondul agravării stării de sănătate a acestuia) şi mascată sub
formula punerii ei sub custodia prinţesei Margareta I-a, are două implicații majore:
1.
Pe de o parte, faptul că amintita Coroană regală a fost păstrată la loc de
cinste (chiar şi în mod virtual) ca simbol al monarhiei constituționale, ne arată
că regele a trăit în toți acești ani, din 1989 încoace, cu speranța că se va
face până la urmă acel necesar act de dreptate, care să infirme samavolnica
abdicare care i-a fost impusă de comuniști în anul 1947.
2.
Pe de altă parte, acest act de renunțare a regelui la Coroană în favoarea
fiicei sale, Margareta, pune definitiv în imposibilitate împlinirea unei
"proorocii" istorice făcute de liderii sectei “pucioșilor” prin anii
1990-1992, care proclamau că "Dumnezeul" lor va lucra în chip
minunat și-l va repune glorios pe tron pe nefericitul rege, la vremea aceea
exilat la Versoix, în Elveția.
Iată
doar o mostră de “proorocie pucioşească” prin care se vestea în acei ani o iminentă
şi glorioasă restaurare a monarhiei în România prin regele Mihai al II-lea, fost Mihai I-ul, o “lucrătură” la care
aspirau şi conspirau din plin liderii “pucioşi”, în speranţa unui profit
substanţial de perspectivă, dacă “lucrătura” pro-monarhistă ar fi reuşit:
« Pace şi
bunăvoire şi bună orânduială peste cei credincioşi şi peste casa unsului
cel de la Dumnezeu, Mihail, regele României! Amin. [...]. Şi se vor
împlini în vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, şi el
va cârmui întru
Mine şi nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată este Dumnezeu cu cuvântul
Său, spre plinirea slavei cea aşteptată. Pace peste casa unsului Meu, Mihail!
Pace ţie, rege al
României, şi fii întru Mine, căci Eu Mă voi arăta prin
tine peste noroade, fiindcă va fi să vadă noroadele slava Mea şi slava ta, şi va
fi să-şi plece fruntea în
faţa acestei
lucrături. »[1] (citat din mesajul Mihaelei din 22 iulie 1991)
Promisiunea pucioşească din acei ani era
limpede: Mihai I va cârmui, adică va sta pe tronul
ţării ca rege al României autentic şi ca uns al lui Dumnezeu, nu
doar cu numele, aşa cum fusese mai bine de 40 de ani. Restaurarea monarhiei va
fi recunoscută şi cinstită în toată lumea, iar noroadele vor recunoaşte slava
monarhului şi îşi vor pleca fruntea în faţa
acestei minuni. Împlinirea acestei „proorocii” era anunţată ca iminentă, „în
vremea aceasta”, şi nu peste ani şi ani. Or, au trecut aproape 25 de
ani şi nimic, absolut nimic din cele promise „în vremea aceea”nu s-a
întâmplat. Totul a fost doar o minciună frumoasă în formă, dar nespus de urâtă
în fond.
Cele
două implicații, consemnate mai sus, sunt strâns legate una de alta, și iată de
ce.
Liderii
"pucioși" au livrat mereu adepţilor lor tot soiul de "proorocii"
plauzibile, cu un ridicat grad de probabilitate, ferindu-se de improvizații
născocite "la plesneală". Chiar și speranța lor declarată (dar, mai
ales, interesată) de prin anii '90 că regele
Mihai va reveni pe tron şi va restaura monarhia se baza pe un context politic
deosebit de favorabil. Într-adevăr, în acei ani tulburi nu numai întoarcerea la
regalitate, dar și refacerea României Mari ar fi fost posibilă, dacă ar fi
existat atât voinţa politică necesară, cât şi aprobarea tacită sau explicită a
marilor puteri occidentale. Nici una, nici alta nu au existat însă, căci o
reîntoarcere a regelui pe tron ar fi subminat în mod potenţial alte planuri, cu
mize mult mai mari şi mai avantajoase pentru conspiratorii istoriei: acelea de
a transforma România o colonie fără orizont (ca și celelalte țări comuniste de
altfel), într-o vacă de muls pentru urmaşii comuniştilor şi securiştilor români
şi într-o piață de desfacere pentru marile puteri economice ale Vestului.
Românii de rând urmau să devină un popor fără identitate, fără trecut şi fără
viitor, în timp ce conspiratorii din ţară şi
de peste hotare urmau să se îmbogăţească peste măsură. Așa că regele Mihai a
rămas rege doar cu numele şi doar în amintirea acelora care erau trecuți bine de
prima tinerețe. În faţa acestei realităţi care prindea tot mai mult contur după
anii 1992-1993, liderii “pucioși” au trebuit să se “replieze cu coada între picioare” și să-și cosmetizeze
" din mers" propriile fabulații asupra restauraţiei visate de ei, prezentate
ca mari şi istorice "proorocii". Îndată s-au reorientat, cameleonic,
şi au început să cocheteze cu susţinerea fățișă a unui fost comunist ajuns
președinte de stat ( e vorba de Traian Băsescu) și să lanseze noi "
proorocii " cu tentă politică, de data aceasta în favoarea lui şi a
regimului “prezidenţial”, uitând definitiv fantezistele promisiuni și
atașamentul machiavelic de altă dată față de fostul cârmaci-monarh şi lăudarea valenţelor lui. Chiar şi după plecarea
“la termen” din funcţia de preşedinte, noului cârmaci-preşedinte cel iubit de “pucioşi” (şi definit de ei ca
fiind singurul dotat şi capabil, cu “minte
sănătoasă şi plină de veghe şi de înţelepciune”)
i se “proorocea” că i se va găsi pe viitor un alt post de conducere la cârma
ţării:
«... o, neam român, iar Eu, Domnul, vin şi te învăţ de cine să
asculţi, de la cine să iei sfat şi pe cine să urmezi, şi-ţi spun să asculţi de
cuvântul celui ce stă la cârmă şi la veghe pentru
tine şi pentru viaţa ta de azi şi de mâine, şi roagă-te, o, neam român,
roagă-te Domnului pentru soarta ta, căci se apropie schimbarea celui de la cârmă şi de la veghe, şi vai ţie dacă nu vei asculta să ştii ce
să faci! Eu dau cumva să-l păstrez la loc de cârmuire
pe mai departe, că
are nevoie corabia română de veghetori cu inimă mare la cârma ei, căci altfel
ar fi greu de tot, fără el ar fi greu şi ai cădea sub robie, ţara Mea, că nu se
găseşte minte sănătoasă şi plină de veghe şi de înţelepciune ca şi la acest fiu
atât de credincios neamului român între fiii acestui neam. Noi, cei din cer,
privim cu grijă sporită pentru cel ce va fi pe mai departe la cârma neamului
român, ca să ţină acela la dreapta lui pe acest fiu român, atât de credincios acestui neam. [...] O, pace ţie, celui ce stai
acum la cârma neamului român!
Hristos a înviat! Roagă-te cu toată casa ta şi cu toată ţara
ta, cu toţi fiii cei plini de credincioşie, că vreau să te
păstrez ajutor pentru neamul român. De mila şi de iubirea Mea pentru neamul român, de aceea voiesc
să te păstrez pe loc de cârmuire, că nu are cine veghea cu sănătate de veghe dintre cei ce s-au
îngrămădit să stea pe scaune mari şi să se îmbogăţească de averi şi de slavă de
pe spinarea celor mulţi. » [2](citat din mesajul Mihaelei din 20 aprilie 2014)
Aşadar,
iată că “pucioşii” Noului Ierusalim abandonaseră fără scrupule ideea ocrotirii
Coroanei şi restaurării monarhiei, îmbrăţişând în schimb pe deplin “valorile”
republicane, pe care acum le susţineau cu mare aplomb.
Se
pare însă că regele a rămas în mod statornic de altă părere, el păstrând speranţele
unei corecţii istorice a actului de abdicare forţată din 1947 şi ocrotind
valoarea Coroanei pământești, pe care iată, o lasă acum moştenire forţată fiicei
sale, Margareta.
“Proorocia”
cu re-întronarea regelui a fost aşadar un imens şi ruşinos eşec. Ca să salveze
oarecum aparențele, liderii “pucioși” au început să inoculeze ideea mincinoasă
că simpla întoarcere a regelui în țară, ca turist sau cetățean de rând, este o
victorie echivalentă cu revenirea lui virtuală pe tron, și că de fapt un alt
tron, mai strălucitor şi mai măreț, îl așteaptă în ceruri, iar acesta va pune
în umbră totală umilul tron de pe pământ. În realitate, venirea regelui în ţară, pe 25 decembrie 1990, a fost primită cu o
ostilitate vecină cu ura de către autorităţile criptocomuniste conduse de tandemul
toxic Ion Iliescu-Petre Roman. Regele a mai suportat aşadar încă două expulzări
din partea comuniştilor, în afară de cea din 30 decembrie 1947: una în 25
decembrie 1990 şi alta în 7 octombrie 1994. Abia în anul 1997, după schimbarea
regimului politic, regelui i s-a reactivat cetăţenia română şi i s-au acordat
unele drepturi cetăţeneşti, fără a i se recunoaşte însă demnitatea şi autoritatea
monarhică. Mai mult ca sigur că, și după moartea acestui mare om de stat, liderii
“pucioşi” vor aplica aceeași metodă răsuflată: vor transforma înfrângerea
biologică a regelui (eveniment care va exclude
total şi iremediabil revenirea lui pe tron) într-o “victorie” monarhică
virtuală, valabilă doar pe hârtie sau în văzduh. Mai precis, ei vor încropi
repede un "cuvânt din cer" prin care vor anunța solemn cât de bine a
fost primit sufletul regelui în cer, cum a fost el aşezat pe un tron de lumină pe
care nu i-l va mai fura nimeni, şi ce coroană minunată de stele a primit pe cap
de la îngeri, ceea ce ar dovedi cu
prisosinţă că proorocia lor de altădată,
cu “restaurarea monarhiei în România
post-decembristă” a fost, în sfârșit, "împlinită în ceruri".
Va fi
şi aceasta o modalitate hoțească a liderilor "pucioși" de a escamota
neputința "Dumnezeului" lor
de a aduce la împlinire propriile Sale “proorocii”,
o neputință pe care, de altfel, în alte ocazii fără miză, ei nu se sfiesc să o
recunoască deschis. Nu odată, "Dumnezeul"
Pucioasei Se plânge că nu
poate singur, căci trebuie ajutat... şi de cine
altcineva să fie El ajutat, decât de
supuşii săi “pucioşi”? Iată, spre exemplu, cum “Atotştiutorul” de la Pucioasa Se
plânge că nu e în stare nici măcar să-i (re)cunoască pe cei răi dintre cei
buni:
« O, fiilor, nu-L mai vor
oamenii pe Domnul. O, ocrotiți-vă la sânul Meu, că mulți vor rătăci fără să
știe ce fac. Nimic să nu-i încânte pe cei ce cunosc cuvântul Meu și puterea
lui, că mult mai mult lucrez Eu acum, la sfârșit, cu cuvântul, că-i mult rău în
lume, iar Eu am să-i ocrotesc pe cei ce Mă iubesc, am cuvânt pentru ei mereu,
mereu, numai să Mă ajute ei să-i pot
cunoaște,
că greu se mai zăresc dintre cei răi cei ce
dau să-Mi țină urma prin vremea grea, vreme cum n-a mai fost de când sunt
veacurile, o, fiilor. » [3] (Citat
din mesajul Mihaelei din 28 februarie 2016)
Cunoşterea
sufletului omului pare a fi, aşadar, un proces foarte, foarte complicat pentru
“Dumnezeul” de la Pucioasa. Or, să
aibă Dânsul ceva probleme cu vederea
(care, se ştie, mai slăbeşte cu vârsta), îndată ce mărturiseşte că-I vine greu ca să-i zărească pe cei buni
dintre cei răi şi de aceea cere ajutor grabnic de la muritori?
Apoi,
dacă lucrurile stau aşa de prost cu Dumnealui,
musai că e pagubă-n ciuperci, că se găsesc soluţii de avarie. Cel mai bine ar
fi ca oamenii cei buni să-şi agăţe o tăbliţă de gât pe care să scrie cu litere
de-o şchioapă “om bun”, ca să-I uşureze sarcina “Atotştiutorului” de la Pucioasa şi să-L ferească de niscaiva regretabile confuzii.
…………………
Anca Ionescu-Târgovişte
4 martie 2016
…………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.